DECLARATIILE PATRIARHULUI DANIEL la plecarea in Creta, afirmand IMPORTANTA DREPTEI-CREDINTE si A SINODALITATII: “Pentru noi este important sa formulam textele in asa fel incat la ele sa adere cu usurinta toate bisericile care n-au putut fi prezente”/ PATRIARHIA SERBIEI SE VA RETRAGE DACA PUNCTELE DE VEDERE ALE “ABSENTILOR” NU VOR FI LUATE IN SEAMA/ Concluziile conferintei “SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD – Mare pregătire, fără rezultate”

• Basilica: 

Patriarhul României a ajuns în Creta

Astăzi, în jurul orei 14:30, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu ceilalți membri ai delegației Bisericii Ortodoxe Române, au aterizat pe aeroportul internaţional Ioannis Daskalogiannis din Chania, Creta.

Delegația română a fost întâmpinată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Cretei, şi de o delegație a Bisericii Cretei: Înaltpreasfinţitul Părinte Amfilohie, Mitropolit de Kissamos şi Selinon, Înaltpreasfinţitul Părinte Damaschin, Mitropolit de Kydonia şi Apokoronos, şi Arhim. Chiril Diamandakis, Secretarul general al Sfântului Sinod al Bisericii Cretei.

Patriarhul României a adresat un cuvânt în care și-a exprimat bucuria de a ajunge în Creta şi a subliniat că participarea delegației Bisericii noastre are ca scop aducerea unei contribuții pentru unitatea Bisericii Ortodoxe universale:

Kalimera!

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe voi și pe toți cei prezenți aici. Suntem bucuroși ca am ajuns în Creta şi speram ca scopul nostru să fie unul binecuvântat pentru unitatea Bisericii şi prietenia între popoarele care sunt aici.

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Ani mulți și buni şi foarte buni!”

Delegația Bisericii Ortodoxe Române a plecat în Creta

În această dimineață, 16 iunie 2016, Delegația Patriarhiei Române care participă la Sfântul și Marele Sinod, condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a plecat în Creta.

Înainte de plecare a fost rostită o rugăciune de călătorie în Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

La final, Patriarhul României a vorbit despre importanța și responsabilitatea întâlnirii din Creta. Totodată, Preafericirea Sa și-a arătat regretul că nu toate Bisericile Ortodoxe vor participa la Sfântul și Marele Sinod.

Lucrările Sfântului și Marelui Sinod vor începe mâine și se vor încheia în data de 26 iunie 2016.

***

• Basilica: Patriarhul Ecumenic a ajuns în Creta. Biserica Serbiei participă la Sinod

Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, împreună cu delegaţia Patriarhiei Constantinopolului a ajuns astăzi, în jurul orei 13.30 p.m. pe aeroportul din Chania, Creta, anunţă neakriti.gr.

Sanctitatea Sa a ţinut un scurt discurs chiar pe pista aeroportului internaţional Ioannis Daskalogiannis, spunând că decizia celor care nu vor participa la Sinod îi va împovăra pe ei înşişi.

Câteva minute după aceasta, s-a anunţat faptul că Biserica Ortodoxă a Serbiei va participa la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod, împreună cu Întâistătătorul ei, Patriarhul Irineu. Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru, care se află deja în Creta, l-a anunţat pe Arhiepiscopul Cretei Irineu că sosirea delegaţiei sârbe va avea loc mâine, 16 iunie 2016.

• Roman Ortodox in Franta: Patriarhul Ecumenic ajuns in Creta declara: “decizia celor care nu vor participa la Sinod îi va împovăra pe ei înşişi”. Comunicatul oficial al Bisericii Ortodoxe Sârbe cu privire la participarea sa la Sinod.

Cu dragoste frățească, în mod responsabil și cu nădejde, pregătindu-se pentru venirea la Sfântul și Marele Sinod, care va avea loc, Dumnezeu voind, la Academia Ortodoxă din Creta, între 17 și 26 iunie 2016, Sfântul Sinod [al Bisericii Ortodoxe Sârbe n.n.], în cadrul reuniunii sale extinse din 15 iunie 2016, convocat la Patriarhia Sârbă din Belgrad, având în vedere situația creată în urma reuniunii ordinare a Adunării Episcopilor Bisericii Sârbe, a hotărât următoarele:

Pe de o parte, conștientă de mărimea și importanța Sinodului, Biserica noastră dorește să își aducă contribuția într-un spirit constructiv eclezial, astfel încât acest Mare și Sfânt Sinod să îndeplinească condițiile și măsurile adevăratelor Sinoade din istoria Bisericii Ortodoxe și astfel sa își justifice titlul acestuia.

Pe de alta parte, Biserica noastră cere ca problemele și chestiunile puse nu numai de către Biserica Ortodoxă Sârbă, ci de asemenea de către toate celelalte Sfinte Biserici care au anulat participarea lor la Sinod, să fie discutate în acest Sinod.

În acest scop, Sfântul și Marele Sinod, trebuie să dureze până când sunt discutate toate problemele, și nu ar trebui să fie prizonieri Regulamentelor scrise și stabilite în prealabil. Nu va fi, decât dacă vom ajunge la un deplin consens, că acest Sinod va putea fi considerat ca Mare și Sfânt Sinod.

În cele din urmă, Biserica noastră insistă asupra faptului că această întâlnire de pe insula Creta să fie începutul unui proces sinodal, și că chestiunile puse să fie discutate în cadrul ședinței sale în spiritul tradițional al sobornicității Bisericii lui Hristos.

Dacă Bisericile prezente la Sinod, și în frunte cu Patriarhul Ecumenic, persistă să considere că Bisericile absente boicotează fără motiv valabil lucrările Sinodului și dacă ele refuză să ia în considerare chestiunile, problemele și dezacordurile [lor n.n.], reprezentanții Bisericii Ortodoxe Sârbe vor fi, din păcate, obligați să părăsească Sinodul și așa să se alăture Bisericilor absente.

Aceasta nu este o amenințare și nici un șantaj, ci o punere în aplicare coerentă a poziției și a hotărârii Adunării Episcopilor Ortodocși ai Bisericii Sârbe din 7 iunie.

Într-un spirit de responsabilitate eclezială și pastorală, vom prezenta pozițiile noastre cu speranța în acțiunea sfințitoare a Duhului Sfânt.

Traducere Roman Ortodox în Franța, după Orthodoxie.com, Déclaration de l’Église orthodoxe serbe du 15 juin au sujet du grand et saint Concile

• Orthodoxie: “Le grand Concile orthodoxe entre Rhodes et la Crète : l’exigence d’un report afin d’éviter davantage de divisions et l’affaiblissement du rôle du Patriarcat œcuménique”

Cotidianul libanez Al-Nahar a publicat în ediția din 11 iunie, 2016 o reflecție asupra Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, elaborat de George Ghandour, autorul cărții Calea către Sfântul și Marele Sinod (în limba arabă), editată de către Patriarhia Antiohia. El este specializat în drept canonic antiohian.

Marele Sinod ortodox între Rodos și Creta: cerința unei amânări pentru a evitarea prealabilă a diviziunilor și slăbirea rolului Patriarhiei Ecumenice

În momentul în care privirile se îndreaptă spre Creta, în perioada 19-26 iunie 2016, unde s-a hotărât să se reunească Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, după aproximativ 60 de ani de lucrări pregătitoare inaugurate de Patriarhul Athenagoras I în 1961 pe insula Rodos, au intervenit evoluții care prevestesc fie amânarea Sinodului, anularea lui sau tinerea lui doar cu cei care sunt prezenți. Biserica din Bulgaria a cerut Patriarhului Ecumenic să amâne organizarea Marelui Sinod, pentru o dată ulterioară, altfel ea nu va participa la data programată. Patriarhia Antiohiei a decis să nu participe până când “predomină relațiile irenice între Bisericile Autocefale și se asigură unanimitatea ortodoxă, cu privire la agenda[Sinodului n.n], regulile și procedurile executive și practice” și “pană cad vor fi eliminate toate motivele care împiedică participarea la Euharistie în timpul lucrărilor Sinodului”, cu alte cuvinte, până când se găsește o soluție în ceea ce privește încălcarea de către Patriarhia Ierusalimului a teritoriul său [a Patriarhiei Antiohiei n.n]. În mod similar, Biserica Sârbă a anunțat că nu va participa la lucrările Sinodului la data fixată din cauza diferendelor asupra temelor de pe ordinea de zi a Sinodului și în absența Bisericilor autocefale. Cât, în ceea ce privește Biserica Rusiei, dacă nu și-a precizat încă poziția sa finală cu privire la participarea sa la Sinod, acesta a subliniat “necesitatea respectării principiului consensului prin participarea tuturor Bisericilor Autocefale la acest Sinod” pentru ca să fie în măsură de a fi prezentă în Creta.

Este demn de remarcat nici una dintre Bisericile mai sus numite nu au solicitat anularea Sinodului, ci toate au propus amânarea lui pentru o dată ulterioară, până la eliminarea obstacolelor. În acest sens, fiecare dintre ele a formulat propuneri pentru Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic, astfel încât să fie evită anularea Sinodului mult-așteptat. Biserica din Bulgaria a propus continuarea lucrărilor pregătitoare ale Sinodului, fără a propune un mecanism. Patriarhia Antiohiei a acționat în mod similar, propunând ca perioada premergătoare tinerii Sinodului să fie folosită pentru a ajunge la un consens, fără a specifica în detaliu un mecanism pentru acest lucru. Patriarhia Moscovei, între timp, a propus o invitație să fie lansată pentru a avea loc o “Conferință pregătitoare înainte de data stabilită pentru adunarea Marelui Sinod”, în timp ce Biserica Sârbă a propus să fie transformată viitoarea reuniune din Creta “într-o reuniune de consultare presinodală sau în sesiune preliminară procesului sinodal”.

Dimpotrivă, Patriarhia Ecumenică a insistat asupra faptului că Marele Sinod va avea loc la data stabilită și a cerut Bisericilor Autocefale să fie prezente în Creta, în conformitate cu programul convenit, pentru a examina toate chestiunile în cadrul Sinodului. Biserica din România a spus că va lua parte la Sinod, în timp ce Biserica din Albania a considerat că este de neconceput ca fiecare Biserică, sa ceara amânarea în mod individual, adăugând că decizia amânării sau anularea nu poate să fie luată decât de Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe care au decis să lanseze invitația la Sinod, în unanimitate, cu excepția unuia dintre membrii săi (adică Biserica Antiohiei). Arhiepiscopul Ciprului a emis o declarație în care a cerut tuturor Bisericilor să participe și să lase deoparte diferențele lor secundare, precizând că Sinodul ar putea să trateze direct problemele controversate. Biserica Greciei nu și-a exprimat în mod oficial poziția sa, dar episcopul responsabil pentru tinerea dosarului Marelui Sinod a menționat că tot ceea ce se întâmpla era un plan de a slăbi rolul Patriarhului Ecumenic și de a conferi Bisericii Ruse rolul unui arbitru care ia parte la deciziile din lumea ortodoxă.

Nu există nici o îndoială că toate de mai sus arată că, chiar înainte de organizarea acestuia, Marele Sinod poate deveni un factor de dezacord și de dispersare [dezbinare n.tr.] printre ortodocși. Dacă Sinodul ar fi ținut doar de Bisericile prezente, acest lucru ar duce la o despărțire a lumii ortodoxe, iar deciziile sale nu vor fi acceptate de către Bisericile absente. Toate acestea ar oferi, printre altele, ocazia mișcărilor de opoziție în interiorul Bisericilor participante, de a respinge și ele, de asemenea, aceste decizii și să conducă în mod inevitabil la slăbirea rolului Patriarhului Ecumenic, care nu ar mai fi în măsură, pentru o lungă perioadă de timp, de a prezida reuniunile Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe. Toate acestea inaugurează o nouă etapă în istoria Bisericii Ortodoxe, care nu va fi lipsită de dificultăți, certuri și diviziuni. Dar, cel mai grav este faptul că ținerea acestui Sinod, fără participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale la activitatea lui ar sfârși trist și dezamăgitor pentru promisiunile făcute Patriarhului Atenagoras I în 1961, când a fost în măsură să unifice lumea ortodoxă cu ocazia primei Conferințe la Rodos, care a inițiat lucrările de pregătire pentru Marele Sinod bazat pe regulei de aur pe care el însuși și colaboratorii sai au numit-o “unanimitate sfântă”. Prin această unanimitate, înțelegea să evite diviziunile Bisericii Ortodoxe similare celor pe care lumea Ortodoxă le-a cunoscut după Soborul panortodox, care a avut loc la Istanbul, în 1923, în absența unor Biserici. De-a lungul patriarhatului său, Patriarhul Athenagoras a rămas atașat acestei reguli de aur și a lucrat din greu pentru a păstra un acord unanim ortodox și a asigura unitatea lumii ortodoxe în circumstanțe istorice dificile și complexe. Această regulă a primit mai apoi consacrarea sa în Statutul intern al Conferințelor pregătitoare ortodoxe, Statut care a fost acceptat unanim de către Bisericile Ortodoxe Autocefale în 1986 și care au exprimat “practica tradițională ortodoxă și validarea in scris”.

Cu toate acestea, reluarea pregătirilor pentru Marele Sinod în 2014, anumite lucruri indică faptul că Sanctitatea Sa, actualul Patriarh Ecumenic, nu aplică această “practica ortodoxă tradițională” susmenționată și că înclină spre o reuniune a Marelui Sinod care să se bazeze pe principiul “consensului” între Bisericile participante și nu pe “unanimitatea tuturor Bisericilor Autocefale.” Biserica Antiohiei a respins acest proiect și a propus, în cadrul lucrărilor Comisiei competente pentru stabilirea Regulamentului intern al Sinodului, să se adauge o clauză care prevede că: “Anunțul deschiderii sesiunilor Marelui Sinod ortodox are loc în prezența tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Participarea Întâistătătorilor Bisericilor sau a reprezentanților acestora trebuie să fie asigurată pe tot parcursul lucrărilor Sinodului. În caz contrar, lucrările Sinodului vor fi suspendate până când prezența tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Autocefale este din nou posibilă”. Cu toate acestea, propunerea antiohiană a fost obiectul unei opoziții acerbe din partea președintelui ședinței, reprezentantul Patriarhului Ecumenic, care a respins această formulare, conform căruia “Patriarhul Ecumenic trebuie să asigure participarea tuturor Întâistătătorilor Bisericile Autocefale Ortodoxe recunoscute de toți sau a reprezentanților lor în toate procedurile și deliberările sinodale”. Acest lucru a condus la suspendarea reuniunii care trebuia să stabilească statutul intern și a transmite chestiunea la Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe care a avut loc la Chambésy în 2016 și unde s-a format un Comitet însărcinat să alcătuiască Statutele interne, Sinaxă în cursul căreia Patriarhia Ecumenică a refuzat încă o dată să includă regula unanimității în textul Statutului. Abandonarea de către Patriarhia Ecumenică, a regulii de aur pe care s-au bazat toate lucrările de pregătire ale Marelui Sinod, a forțat Patriarhia Antiohiei să se abțină de la semnarea Statutului[Regulamentului n.tr.] intern și deciziile Sinaxei amintite, a pierdut unanimitatea Bisericilor Ortodoxe.

Cu toate acestea, contrar tuturor uzanțelor care guvernează lucrările ortodoxe în comun, Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I a luat inițiativa de a convoca Marele Sinod. Acest lucru a adus Biserica Antiohiei să ia în unanimitate o decizie sinodală reafirmându-și poziția sa anterioară de a nu participa la Marele Sinod, “atâta timp cât nu există nici un acord” cu privire la toate mecanismele și temele, astfel încât Sinodul va deveni cauza fragmentărilor și disipărilor tuturor lucrărilor comune construite în ultimii ani, mai ales că Marele Sinod va avea loc în umbra neînțelegerilor cu privire la documentele care i-au fost transmise, și încălcarea comuniunii dintre cele două Biserici apostolice (adică, Antiohia și Ierusalim).

Experiența istorică a secolului trecut demonstrează ca Sinaxa de la Istanbul, convocată de Patriarhul Meletie (Metaxakis), în 1923, a condus la împrăștierea ortodocșilor, căci s-au luat acolo importante decizii sinodale în absența Bisericilor apostolice. Lumea ortodoxă a suferit rezultatele acestei Sinaxe până când Dumnezeu a trimis pe Athenagoras I, care a lucrat fără grabă sau sa se precipite, pentru a construi unitatea și respectând situația specifică tuturor Bisericilor Autocefale. El a lucrat cu răbdare pentru a ajunge la un acord ortodox cu privire la toate subiectele Marelui Sinod. Procesul inițiat în 1981, a avut rezultate concrete, atât în ceea ce privește unitatea lumii ortodoxe cât și în dialogul cu restul lumii creștine.

Astăzi, totodată, pentru ca Biserica Ortodoxă să poată păstra unitatea, trebuie ca Patriarhul Ecumenic să citească în mod clar semnele timpului, în special rigiditatea și agitația cu care Patriarhia Ecumenică a condus etapa finală de pregătire, în timpul căreia pozițiile altor Biserici au fost tratate de sus și ignorate.

Ceea ce este, probabil, de asemenea, necesar, astfel încât Marele Sinod ortodox din Creta să nu devină o alta Sinaxă de la Istanbul, care distruge ceea ce Conferința de la Rodos a construit și ar distruge orice lucrare comună care a urmat între Bisericile Ortodoxe este faptul ca Patriarhia Ecumenică să revină înapoi la experiența Patriarhului Athenagoras. Și anume, să nu înțeleagă Primatul său ca un conducător rigid și să vadă în patriarhatul său un “primul între egali”, și nu “paribus sine primus”!

Poate momentul potrivit nu a venit încă pentru ca Patriarhul Bartolomeu el însuși să fie acest salvator.

Traducere Cuvântul Ortodox realizata de Român Ortodox in Franța

• Graiul Ortodox: Concluziile Conferinței despre Sfântul și Marele Sinod – Pireu – Grecia 2016

Comunicare susținută în cadrul Simpozionului «SFÂNTUL ȘI MARELE SINOD» Mare pregătire, fără rezultate organizat de Sfintele Mitropolii ale Gortinei și Megalopoleos, Glifada, Chitira, Pireu și Sinaxa Clericilor și a Monahilor la Stadionul ” Pace și prietenie”, Sala „Melina Mercuri” Pireu. Miercuri, 23 martie 2016, orele 9-22.

Cu harul și cu binecuvântarea Sfântului Dumnezeu Treimic, azi, miercuri, 23 martie 2016, a avut loc, la Stadionul Pace și Prietenie, în sala ”Melina Merkouri”, din Neo Faliro, conferința teologică științifică intitulată: ”Sfântul și Marele Sinod: Mare pregătire, fără așteptări”.

Conferința, organizată de Sfintele Mitropolii a Glifadei, Gortinei și Megalopolei, Kithirelor și Pireului, precum și de Sinaxa Clericilor și Monahilor, a fost onorată de prezența unor cinstiți ierarhi, stareți și starețe de sfinte mănăstiri, părinți aghioriți, clerici, președinți de asociații și organizații creștine, profesori de la Facultățile de Teologie și teologi și în jur de 1000 de credincioși. De aspectele concrete ale organizării s-a ocupat o Comisie Științifică alcătuită din cinci membri: a) Înaltpreasfințitul Mitropolit al Pireului, Serafim, b) Protopresviterul Gheorghios Metallinos, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Kapodistriene din Atena, c) Protopresviterul Theodoros Zisis, Profesor Emerit al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, d) domnul Dimitrios Tselenghidis, Profesor de Dogmatică al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic. La conferință a fost de față și a adresat un cuvânt de salut Episcopul de Bănceni, Longhin, al Bisericii Ucrainei, de asemenea, și Proistamenul Sfintei Mari Mănăstiri a Marii Lavre a Sfântului Munte, Părintele Savva. De asemenea, Mitropolitul de Loveci, al Bisericii Bulgariei, Gavriil, a fost reprezentat de părintele Matei Vulcănescu, cleric al Mitropoliei Pireului, care a citit salutul acestuia.

Tema generală a conferinței a fost dezvoltată în patru sesiuni de către următorii vorbitori: Mitropoliții Serafim al Pireului, Ierothei al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie, Pavel al Glifadei, Serafim al Kithirelor, Ieremia al Gortinei și Megalopolei, profesorii universitari, protopresviterul Gheorghios Metallinos, protopresviterul Theodoros Zisis și domnul Dimitrios Tselenghidis, preacuviosul Arhimandrit Sarantos Sarantis, doctor al Facultății de Teologie a Universității din Atena, preacuviosul Arhimandrit Athanasios Anastasiou, protopresviterul Peter Heers, doctor al Facultății de Teologie a Universității Aristoteliene din Tesalonic, protopresviterul Anastasios Gotsopoulos, teolog (MA Teologie), paroh al Sfintei Biserici a Sfântului Nicolae din Patra, preacuviosul Arhimandrit Pavlos Dimitrakopoulos, teolog (MA Teologie), Director al Biroului pentru Erezii al Sfintei Mitropolii a Pireului, domnul Stavros Bozovitis, teolog, autor, membru al Frăției Teologilor ”Sotir”, și protopresviterul Anghelos Anghelakopoulos, teolog, cleric al Sfintei Mitropolii a Pireului.

Din comunicări și din dialogul care a urmat, au rezultat și au fost aprobate în unanimitate următoarele concluzii:

Teologia Bisericii noastre este rod al Dumnezeieștii Revelații, experiență a Cincizecimii. Este de neconceput o Biserică fără teologie și o teologie în afara Bisericii, așa cum a fost exprimată teologia de Proroci, Apostoli, Părinți și Sfintele Sinoade. Când un Sinod nu teologhisește ortodox, nu poate fi un Sinod Ortodox autentic, acceptat de pliroma ortodoxă. La situația aceasta se poate ajunge atunci când participanții la Sinod nu au experiența Părinților îndumnezeiți, și nici nu le urmează acestora fără să îi răstălmăcească. În acest caz, membrii sinodali exprimă învățături eretice sau sunt influențați de interese politice sau de altă natură. Realitatea bisericească contemporană a dovedit că în ziua de azi multe persoane sus-puse ale ierarhiei bisericești sunt influențate, așa cum nu s-ar cuveni, de anumiți factori politici. De asemenea, în multe cazuri, s-a ajuns la rivalități în relațiile inter-bisericești sau predomină interese naționale și politice.

După o lungă istorie de pregătire a convocării Sfântului și Marelui Sinod, pregătire care durează de 93 de ani, constatăm din catalogul de subiecte, din textele presinodale și declarațiile organizatorilor, că există o mare lipsă de sinodalitate, o lipsă a deplinătății teologice, a clarității și acurateței textelor propuse spre dezbatere și încă o mai mare lipsă în ce privește corectitudinea teologică a formulării acestora.

Mai concret:

Neparticiparea tuturor episcopilor la Sinodul care urmează a fi convocat, ci doar a 24 de episcopi din fiecare Biserică Autocefală Locală, este străină de Tradiția noastră Canonică și Sinodală. Datele istorice existente nu atestă principiul reprezentativității, ci o participare cât mai mare cu putință a episcopilor din alte eparhii ale Bisericii din toată lumea. De asemenea, faptul că Sinodul nu poate fi definit ca ecumenic, pe baza afirmației că nu pot participa la acesta ”creștinii Apusului”, vine în totală contradicție cu Sfinții Părinți, care se întruneau la Sfintele Sinoade fără prezența ereticilor. Prin urmare, este inadmisibil ca organizatorii acestuia să aibă pretenția ca acest Sinod să aibă un prestigiu egal cu al Sinoadelor Ecumenice. Dar nici ca panortodox nu poate fi convocat respectivul Sinod, pentru că, evident, este exclusă participarea tuturor Episcopilor Ortodocși.

De asemenea, fără precedent și fără atestare în Tradiția noastră Canonică și Bisericească, și de aceea inadmisibilă, este schema: un vot – o Biserică, fiind obligatoriu consensul tuturor Bisericilor Locale. Fiecare episcop are dreptul la propriul său vot, iar în hotărârile asupra chestiunilor care nu țin de dogmă să fie valabil principiul: ”să se impună votul celor mai mulți”. De asemenea, considerăm că este inadmisibil să se hotărască în prealabil subiectele și modul de organizare a Sinodului, fără ca Ierarhii Bisericilor Locale, în majoritatea lor, să-și fi exprimat sinodal poziția asupra acestor subiecte.

Dialogurile Inter-creștine care au avut loc până acum între ortodocși și eterodocși au sfârșit într-un tragic eșec, pe care îl mărturisesc astăzi înșiși protagoniștii acestora. Așa-zisul ajutor oferit prin intermediul Dialogurilor spre întoarcerea eterodocșilor la adevărul în Hristos și la Ortodoxie este dezmințit și se dovedește inexistent. În definitiv, Dialogurile au servit și au promovat scopurile Noii Epoci și ale Globalizării. Un neajuns important pe care îl prezintă textele presinodale ce urmează a fi dezbătute la Sinodul viitor este acela că, paradoxal, lipsește din aceste texte evaluarea critică a evoluției de până azi a Dialogurilor Teologice bilaterale dintre Biserica Ortodoxă și celelalte comunități creștine, precum și a participării acesteia la Mișcarea Ecumenică și la Consiliul Mondial al Bisericilor, care exista în textele celei de-a V-a Conferințe Presinodale.

Textul presinodal cu titlul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” prezintă o serie întreagă de inconsecvențe teologice sau și de contradicții. Astfel, articolul (1) proclamă conștiința de sine bisericească a Bisericii Ortodoxe, considerând-o pe aceasta, foarte corect, ca ”Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică”. Însă, la articolul (6) prezintă o formulare care vine în contradicție cu articolul (1) de mai sus. Se menționează în acest sens că ”Biserica Ortodoxă recunoaște existența istorică a altor Biserici și Confesiuni Creștine, care nu se află în comuniune cu aceasta”. Aici se naște întrebarea teologică justificată: Dacă Biserica este ”Una”, potrivit Simbolului de Credință și conștiinței de sine a Bisericii Ortodoxe (art. 1), atunci, cum se vorbește despre alte Biserici Creștine? Este clar că aceste alte Biserici sunt eterodoxe. Însă ”Bisericile” eterodoxe nu pot fi în nici un caz numite ”Biserici” de ortodocși, pentru că, dacă luăm în considerare lucrurile din punct de vedere dogmatic, nu se poate vorbi de o mulțime de ”Biserici” cu diferite dogme și cu multe probleme teologice. Prin urmare, atât timp cât aceste ”Biserici” stăruie în ereziile credinței lor, nu este corect din punct de vedere teologic să recunoaștem – și asta la nivel instituțional – caracterul eclesial al altor ”Biserici” în afara ”Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolice”.

La același articol (6) există și o a doua contradicție teologică. La începutul acestui articol se semnalează următorul lucru: ”Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi distrusă”. Însă la sfârșitul aceluiași articol, se scrie că Biserica Ortodoxă, prin participarea sa la Mișcarea Ecumenică are ”scopul de a netezi calea spre unitate”. Aici se pune întrebarea: De vreme ce unitatea Bisericii este un dat, atunci ce fel de unitate a Bisericilor se caută în cadrul Mișcării Ecumenice? Oare se subînțelege întoarcerea creștinilor occidentali la Biserica cea UNA și unică? Așa ceva însă nu transpare din litera și duhul textului în întregul său. Dimpotrivă, chiar se dă impresia că divizarea Bisericii este un dat, iar cei ce dialoghează urmăresc să restabilească unitatea destrămată a Bisericii.

6) Textul de mai sus se mișcă în cadrele noii eclesiologii ecumeniste, care a fost exprimată deja la Conciliul II Vatican. Această nouă eclesiologie are ca bază recunoașterea botezului tuturor confesiunilor creștine (teologia baptismală). Redactorii textului, urmărind să acorde valabilitate canonică și legalitate sinodală acestei eclesiologii eretice, invocă Canonul VII al Sinodului II Ecumenic și Canonul 95 al Sinodului VI Ecumenic. Cu toate acestea, sfintele Canoane respective reglează doar modul de intrare în Biserică a ereticilor care s-au pocăit și nu se referă nicidecum la ”statutul eclesial” al ereziilor, nici la procedura dialogului Bisericii cu erezia.

Desigur, aceste Canoane nu presupun ”existența” Tainelor eterodocșilor, nici faptul că ereziile acordă har dumnezeiesc mântuitor. Niciodată Biserica nu a recunoscut și nu a proclamat caracterul eclesial al înșelării și al ereziei. ”Partea celor mântuiți” de care vorbesc respectivele Sfinte Canoane se află doar în Ortodoxie, nu în erezie. Iconomia pe care o introduc Canoanele de mai sus nu se poate aplica occidentalilor (romano-catolicilor și protestanților), pentru că acestora le lipsesc premisele teologice și criteriile pe care le impun respectivele canoane. Și, pentru că nu este posibil să se aplice iconomia în conștiința de sine dogmatică a Bisericii noastre, occidentalii sunt chemați să se lepede de ereziile lor, să le anatematizeze, să își părăsească comunitățile religioase, să se catehizeze și să ceară întru pocăință intrarea lor în Biserică prin Botez.

7) Textul menționat mai sus nu face nicăieri referire la erezii sau înșelări, pe care să le definească concret, ca și cum duhul înșelării nu ar mai lucra azi. Textul nu semnalează nici o erezie și nici o pervertire a învățăturii și vieții bisericești în lumea creștină aflată în afara Ortodoxiei. Dimpotrivă, cacodoxiile și abaterile eretice de la învățătura Părinților și a Sinoadelor Ecumenice sunt caracterizate drept ”diferenţelor teologice care au fost moştenite din trecut sau a eventualelor divergenţe apărute mai recent” (§ 11), pe care Biserica Ortodoxă și eterodoxia sunt chemate să le ”depășească” (§ 11). Scopul pentru redactorii textului este unitatea ”Bisericilor”, iar nu unitatea în Biserica lui Hristos. De aceea nu există nicăieri invitația la pocăință și la tăgăduirea și condamnarea înșelărilor și învățăturilor eterodoxe care au pătruns în viața acestor comunități eretice.

8) Textul de mai sus face o amplă referire la Consiliul Mondial al Bisericilor (§§ 16-21) și apreciază pozitiv contribuția acestuia la Mișcarea Ecumenică, semnalând participarea deplină și egală a Bisericilor Ortodoxe la Mișcarea Ecumenică și contribuția lor în ”mărturisirea adevărului şi în promovarea unităţii creştinilor” (§ 17). Cu toate acestea, imaginea pe care ne-o dă textul referitor la Consiliul Mondial al Bisericilor este mincinoasă și contrafăcută. Întâi de toate, în sine, integrarea Bisericii Ortodoxe într-un organism care se prezintă ca super-biserică și coexistența și colaborarea acesteia cu erezia constituie o încălcare a rânduielii ei canonice și lipsa conștiinței de sine bisericești. Identitatea teologică a Consiliului Mondial al Bisericilor este clar una protestantă. Mărturia Bisericii Ortodoxe nu a fost acceptată până azi în întregul ei de către confesiunile protestante ale Consiliului Mondial al Bisericilor, așa cum se vede din istoria de 70 de ani a acestuia. Toate arată că ceea ce se dorește în Consiliul Mondial al Bisericilor este omogenizarea confesiunilor-membre ale acestuia prin intermediul unei amestecări a lor care durează de mulți ani. Textul ascunde imaginea reală a Dialogurilor de până azi cu confesiunile protestante, membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor, precum și impasul în care au ajuns astăzi. În plus, nu sunt condamnate declarațiile comune, inadmisibile din punct de vedere ortodox, ale Conferințelor Generale ale Consiliului Mondial al Bisericilor (Porto Alegre, Busan etc.) și, de asemenea, sunt trecute sub tăcere toate acele fenomene degenerative pe care le întâlnim în cadrul acestuia, precum ”Liturghia de la Lima”, intercomuniunea, rugăciunile în comun interreligioase, hirotonia femeilor, limbajul incluziv, acceptarea sodomiei de către multe confesiuni etc.

9) Schimbarea Calendarului în 1924 de către Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei a fost un act unilateral și impus ilegal și necanonic, pentru că nu a avut loc printr-o hotărâre panortodoxă. A rupt unitatea liturgică dintre Bisericile Locale Ortodoxe și a provocat schisme și rupturi între credincioși. În favoarea acestei schimbări au militat și au făcut presiuni confesiuni eterodoxe și servicii secrete prin intermediul Patriarhului Meletie Metaxakis. Cu toții așteptau, așa cum de altfel se convenise la nivelul liderilor bisericești, ca Sinodul ce urmează a se întruni să discute și să soluționeze problema. Din păcate, pe durata lungii proceduri de pregătire, papistași și protestanți le-au pus ortodocșilor o nouă problemă, anume ”sărbătorirea în comun a Paștelui”, cu urmarea că interesul a fost îndreptat în această direcție și că s-a pierdut interesul pentru găsirea unei soluții în problema ruperii unității liturgice la sărbătorirea praznicelor cu dată fixă, problemă creată fără nici un motiv și necesitate pastorală. În ultima fază de pregătire a Sinodului și fără hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale, subiectul calendarului a fost retras de pe ordinea de zi, cu toate că era unul extrem de urgent și arzător.

10) Istoria Sinoadelor Ecumenice ne adeverește faptul că acestea erau convocate de fiecare dată când vreo erezie amenința experiența în Duhul Sfânt a adevărului eclesial și exprimarea acestuia de către trupul eclesial. Dimpotrivă, Sinodul care urmează să se întrunească este convocat nu pentru a delimita credința de erezie, ci pentru a acorda recunoaștere instituțională și legalitate panereziei ecumenismului. Din acest moti nu se bazează pe experiența trupului eclezial, ci, dimpotrivă, o nesocotește și o subapreciază, o limitează și o trece cu vederea. Procedura în întregul ei, pregătirea și ordinea de zi a Sinodului, sunt un rezultat al impunerii unei oligarhii bisericești, care exprimă o teologie academică, descărnată, fără nerv și lipsită de Duh, ruptă de trupul eclesial. Ultimul judecător al corectitudinii și valabilității hotărârilor Sinoadelor este pliroma Bisericii noastre, clericii, monahii și poporul credincios al lui Dumnezeu, care prin conștiința sa bisericească și dogmatică ce priveghează validează sau respinge hotărârile acestora. Însă, la Sinodul viitor lipsește cu totul acest parametru important, dat fiind că, așa cum s-a exprimat în mod oficial, judecătorul valabilității hotărârilor acestuia este sinodalitatea, iar nu pliroma ortodoxă.

11) O altă premisă de bază pentru veridicitatea Sfântului și Marelui Sinod este recunoașterea ca ecumenice a Sinoadelor considerate ca atare de pliroma ortodoxă a Sinoadelor VIII (879-880), cel convocat avându-l ca protagonist pe Fotie cel Mare, și al IX-lea (1351), care l-a avut în centru pe Sfântul Grigorie Palama, Sinoade ce prezintă toate datele Sinoadelor Ecumenice și au condamnat cacodoxiile eretice ale papismului. Dar o asemenea eventualitate nu reiese din catalogul de subiecte și din textele presinodale.

12) Postul ortodox este încetățenit în conștiința păstorilor ortodocși și a poporului ortodox, încât nu este nevoie de nici o scurtare sau adaptare a lui. Păstorii Bisericii sunt cei care au nevoie să se adâncească mai mult în învățătura ortodoxă și în cugetul de nevoință al acesteia, așa încât să poată, prin pilda lor personală și prin bogăția inimaginabilă a literaturii Sfinților Părinți, să-și învețe turma cu discernământ. Biserica noastră ortodoxă pune în lucrare iconomia în toată măreția acesteia, cu multă dragoste de Hristos și de om, pe tot cuprinsul lumii. Sunt atât de multe textele despre post ale tuturor Sfinților Părinți, care înfățișează lucrarea mântuitoare și omorâtoare de patimi a postului, încât nu merită să fie banalizat de mentalitatea minimalistă a inovatorilor postpatristici, care dorește să diminueze postul spre a fi pe placul lumii contemporane. Dacă Sindul ce urmează a se întruni va impune reforme legate de zilele de post și de mâncăruri, nu va face altceva decât să imite totalitarismul care definește Dreptul Canonic al Papismului, ce reglementează instituțional și asfixiant până și iconomia.

13) În secolului al XX-lea, ecumenismul degenerează și se transformă în viziune panreligioasă. Interminabilele întâlniri inter-religioase și rugăciuni în comun ale ortodocșilor cu liderii religiilor lumii (de ex. la Assisi), dau mărturie că scopul suprem al ecumenismului este unirea religiilor într-o schemă monstruoasă, pan-religia de coșmar, care năzuiește să reducă la zero adevărul mântuitor al Ortodoxiei. Colaborarea inter-religioasă cu alte religii este cu neputință să fie justificată, nici întemeiată pe Sfânta Scriptură sau pe teologia patristică ortodoxă. Cuvântul de Dumnezeu insuflat al Apostolului este cât se poate de clar: ”Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul?” (II Corinteni 6: 14). De asemenea, idealul coexistenței pașnice, care a fost promovat mai ales la Dialogurile Inter-religioase, se dovedește a fi imposibil, pentru că vine în totală contradicție cu spusa Domnului ”dacă pe Mine M-au prigonit și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15:20), și cu spusa Apostolului ”toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniţi” (II Timotei 3: 12).

Cei care au participat la Dialogurile ce s-audesfășurat până acum, nu au fost în măsură, din păcate, să transmită eterodocșilor învățătura creștină ortodoxă nealterată, dar nici să atragă fie și măcar un singur om de altă credință la Ortodoxie. Dimpotrivă, au ajuns în așa hal vrednic de plâns, încât să fie ei înșiși atrași în înșelări și erezii și să formuleze declarații blasfemiatoare, scandalizând poporul credincios al lui Dumnezeu, atrăgând în înșelare pe cei slabi în credință și provocând astfel o foarte mare păgubire duhovnicească și o atenuare a cugetului ortodox. În ciuda numărului foarte mare de Dialoguri care au avut loc până acum, fanatismul islamic nu doar că nu a fost suprimat, ci devine din ce în ce mai intens.

14) Luptele Prorocilor Vechiului Testament, dimpreună cu luptele Sfinților Părinți ai Bisericii noastre, va trebui să ne insufle și să ne călăuzească spre păstrarea prețioasei noastre moșteniri. Vedem, de altfel, că au existat încercări de alterare a religiei mozaice și în Vechiul Testament, unde, la început elemente cananeene, iar mai târziu babiloniene și egiptene amenințau să altereze credința în unicul Dumnezeu. Mari bărbați (Proroci, regi, conducători politici etc.) s-au luptat cu tărie pentru păstrarea religiei mozaice curate. S-au luptat mai cu seamă împotriva diferiților proroci mincinoși care au apărut de-a lungul timpului.

Rezumând cele de mai sus, concluzionăm că Sfântul și Marele Sinod ce urmează a se întruni nu va fi nici Mare, nici Sfânt, pentru că, pe baza datelor de până azi, nu rezultă că va fi în acord cu Tradiția Sinodală și Canonică a Bisericii Ortodoxe Sobornicești și nici că va lucra într-adevăr ca o continuare autentică a marilor Sinoade Ecumenice și Locale din vechime.

Modul în care au fost formulate textele presinodale care prezintă caracter dogmatic nu lasă loc de îndoială că Sinodul despre care vorbim urmărește de fapt să confere statut eclesial eterodocșilor și să lărgească hotarele canonice și harismatice ale Bisericii.

Cu toate acestea, nici un Sinod Panortodox nu poate să definească altfel Biserică decât s-a făcut până acum. De asemenea, nu există indicii că Sinodul despre care vorbim va proceda la condamnarea ereziilor contemporane și, mai cu seamă, a panereziei ecumenismului. Dimpotrivă, avem toate indiciile că Sfântul și Marele Sinod ce urmează a fi convocat urmărește să o legalizeze și să o consolideze.

Cu toate acestea, suntem întru totul siguri că hotărârile având caracter ecumenist ale acestuia nu vor fi acceptate de către clerul și poporul credincios al lui Dumnezeu, în timp ce Sinodul însuși va fi consemnat în istoria Bisericii ca Sinod mincinos.

Sursa: http://www.romfea.gr/diafora/7269-porismata-psifisma-imeridas-gia-tin-agia-kai-megali-sunodo

Traducere: Tatiana Petrache (G. O.)