Dezbateri privind Legea “Elie Wiesel”. MARIUCA VULCANESCU la editia maraton JOCURI DE PUTERE (Video)/ Pr. Marcel Radut: “Sensibilitatea atinsă de lege nu este legată de legionari, ci de SFINTII INCHISORILOR”/ LUCIA HOSSU LONGIN: “Legea este produsul unor minti ratacite, care se intorc la o LEGISLATIE STALINISTA”

PRIMA “VICTIMA” A INTERZICERII MEMORIEI: ION ŞIUGARIU

Ambasada Romaniei refuza cinstirea unui erou român din Slovacia, cazut in lupta pentru eliberarea de sub hitleristi, pe motiv de… “FASCISM”!!!

CE SCRIA CRIN ANTONESCU IN 1992 DESPRE PR. CALCIU, ACUZAT DE “LEGIONARISM”

“JOCURI DE PUTERE” (REALITATEA TV) – 13 august 2015:

Realizator si moderator: Rares Bogdan – Vorbesc: Alexandru Florian (director Inst. Elie Wiesel), Liviu Rotman (profesor SNSPA), Alexandru Cautis (ziarist), Radu Preda (director IICCMR – prin telefon), Constantin Barbu (filosof – prin telefon), Victor Neumann (istoric – prin telefon), Marius Oprea (istoric – prin telefon), Mariuca Vulcanescu (fiica filosofului Mircea Vulcanescu), Tiberiu Farcas (jurnalist – prin telefon), Ion M. Ionita (jurnalist), Florin Dobrescu (fundatia Ion Gavrila-Ogoranu), Roberto Scanio (Italia).

• ActiveNews: Jocuri de glezne de Iulian Capsali

Emisiunea de aseară de pe Realitatea TV, Jocuri de putere, pe care nu am reușit sa o vad la acea oră, este acum CENZURATA pe pagina de emisiuni reluate ale acestui post de televiziune, lipsindu-i ultima parte, în care a intervenit istoricul Marius Oprea.

Deja voit imprecisa lege antinationala își produce efectele?

Am văzut prestația jalnică a lui Ioniță, “istoricul” de la Historia, care cu siguranță nu a citit legea, pentru că spunea că este folositoare, rolul ei fiind acela de a apăra democrația, care este slabă în fața totalitarismului de extrema dreapta, comparând România actuală cu situația din Germania anilor ’20-’30!

Am văzut un om de talia lui Radu Preda, directorul (încă) al IICCMER, care spunea despre lege ca produce o schismă socială: “Nu putem sa operam cu secțiuni în mentalul colectiv. Sunt foarte multi oameni care au mai proaspătă în minte Crima comunistă decât cea legată de Holocaust. De aceea, daca le-am pune impreuna am avea un castig memorial comun mult mai mare. Ori asa o să ajungem în situația să concurăm: care este “mai victimă” și care face o politică memoriala mai buna decât celalalt. Ori aceasta formă de OBSCENITATE MEMORIALA nu cred că este un model pentru Romania și pentru orice alta țară democrată din lume.”

Foarte bun și cercetătorul italian, care a spus limpede că nu există în țara sa, după lunga guvernare fascistă și după ce extremismul de stânga, “Brigăzile roșii”, și de dreapta, “Brigăzile negre”, a produs victime in anii ’70 – ’80, o cenzură asupra operei intelectualilor care au îmbrățișat fascismul, ba chiar existând o casă memorială Mussolini și străzi ce poartă numele acelor personalități din istoria culturală italiană. Italienii sunt mai lacși pentru ca la ei, ca și la noi, fenomenul extremist este absolut marginal, manifestat la peluzele din stadioane și la fițuici care se plimbă printre câțiva nostalgici.

În fine, ar fi multe de spus. Nu închei înainte de a observa ca dl. Florian de la Institutul Wiesel vine, după cum reacționează în dezbatere, dintr-o lume a tenebrelor, a angoaselor staliniste pe care le proiectează acid asupra realității și a persoanelor care nu rezonează cu ideile dumnealui.

Am înțeles că, datorita [din cauza] lipsei totale de precizie a legii care poate da naștere la derive totalitare și la suprimarea statului de drept în procese ce pot încălca libertatea de exprimare și de asociere (citiți legea, e o capodoperă de imbecilitate!), dl. Florian a fost întrebat ce va face Tribunalul în cazul în care sunt situații pe care un judecător nu le poate cântări cum se cuvine, fiind depășit de subtilitățile cazului. La care dumnealui a replicat ca Institutul Wiesel va fi cel care trebuie consultat în asemenea spețe. Dragilor, ăsta chiar mi se pare bancul sec al anului!

PS Totuși, ce a declarat Marius Oprea de este cenzurată emisiunea?

• Rostonline: Legea antiromânească/ „antilegionară”, dezbătută şi de presa locală

Joi, 13 august 2015, Părintele Marcel Răduţ Selişte a fost invitat la emisiunea Audienţă Generală, realizată de Bogdan Groşereanu la Alege TV Craiova, pe subiectul Legii „antilegionare”, alături de profesorul universitar şi istoricul Sorin Liviu Damean, de la Universitatea din Craiova.

Părintele Marcel a spus cam ce trebuia spus, cu argumente pertinente: în România nu există antisemitism la un nivel care să reclame o lege şi, de asemenea, nici un fenomen masiv de negare a holocaustului. Prin urmare, legea e nejustificată. În plus, textul de lege este ambiguu, nedemocratic şi loveşte în reperele culturale, eroice şi duhovniceşti ale românilor.

Legea, în plus, se bazează pe condamnări penale dictate politic, sub două regimuri dictatoriale: antonescian şi comunist. „Sensibilitatea principală atinsă de această lege nu este legată de legionari, ci de sfinţii închisorilor. Pentru ei este o evlavie populară crescînd în ultimii ani. […] Legea asta e un pericol pentru stabilitatea societăţii româneşti. Ea stîrneşte sentimente antisemite acolo unde n-au existat niciodată, prin acest în istoria naţională, căreia i se dă un alt conţinut, bazată pe interpretări arbitrare „ – a subliniat părintele Marcel.

Profesorul Damean a arătat şi el că Mişcarea Legionară nu a fost fascistă şi că abuzurile la care s-au dedat unii legionari au fost opera unor infiltraţi din serviciile secrete româneşti şi străine. Cei doi invitaţi au subliniat carcaterul neconstituţional al legii aflate în discuţie.

• Cotidianul/ Ion Spanu: Prima victimă a Legii 217/2015 este un poet mort în război în Slovacia. Ambasada României refuză ca podul unde a murit să poarte numele “Ion Şiugariu”

Mai repede decît ne aşteptam, a apărut prima aplicare abuzivă a Legii 217/2015. Pe 28 august, Primăria din Brezno (Slovacia) intenţiona, cu ocazia Zilei insurecţiei slovace, să dea numele podului „Ion Şiugariu”, întrucît acolo şi-a pierdut viaţa poetul-erou. Ambasada României nu este însă de acord, considerîndu-l „fascist”, deşi a murit luptînd pentru eliberarea Slovaciei împotriva trupelor fasciste!

Cazul ne-a fost sesizat de Cezarina Bârzoi, care ne-a pus la dispoziţie un amplu material documentar realizat de doamna Angela Miclea, directoarea Casei Orăşeneşti de Cultură Tăuţii-Măgherăuş, şi care a sesizat în aceste zile toate autorităţile româneşti fără să primească vreun răspuns.

Tînărul poet Ion SOREANU-ŞIUGARIU s-a născut pe 6 iunie 1914 la Băiţa, Tăuţii-Măgherăuş, şi a murit pe front, la numai 31 de ani, în ziua de 1 februarie 1945, pe podul de pe rîul Hron de la intrarea în localitatea Brezno, Slovacia. Făcea parte din armata română de eliberare cu care a intrat în oraşul slovac şi se ocupa de aprovizionarea cu muniţie şi hrană. În urma soldaţilor români veneau şi trupele ruseşti, însă Ion Şiugariu a căzut secerat de gloanţe chiar pe podul de peste rîul Hron.

Primăria din Brezno s-a gîndit ca, în semn de recunoştinţă pentru jertfa sa, podul pe care a murit să poarte numele „Ion Şiugariu”, iar pe o clădire aflată în imediata vecinătate să fie pusă o placă comemorativă. În acest sens, a fost trimisă următoarea scrisoare către Ambasada României din Slovacia, în care Primăria din Brezno se arată onorată să comemoreze sacrificiul eroului român Ion Şiugariu pentru eliberarea Slovaciei de sub jugul fascist:

Iată şi răspunsul halucinant al Ambasadei Române, în care se exprimă rezerve faţă de această iniţiativă, întrucît poetul este asociat cu „mişcarea fascistă”, de fapt legionară, asociată şi ea cu crimele de război!

Autorităţile slovace revin cu un alt e-mail către Ambasada Română, în care-şi arată surprinderea faţă de informaţiile trimise şi întreabă dacă motivele invocate fac inadmisibilă intenţia lor de a da numele podului după numele eroului:

Răspunsul din partea Ambasadei este năucitor: căutaţi alt soldat mort acolo şi daţi podului numele acestuia! Un asemenea sadism nu cred să mai fie întîlnit în vreo corespondenţă diplomatică, aşa cum a fost formulat de Radu Coantă, secretarul doi al Ambasadei României, motiv pentru care acest personaj nu mai are ce căuta într-o astfel de instituţie ce reprezintă ţara:

Primăria din Brezno este şocată de cele două răspunsuri primite de la Ambasada Română şi scrie Primăriei din Tăuţii- Măgherăuş, localitatea de baştină a eroului, cerînd informaţii care să infirme enormităţile transmise de Ambasada României, în care Ion Şiugariu era făcut „fascist”, în timp ce slovacii ştiau că este şi eroul lor, căci a murit luptînd tocmai împotriva armatei fasciste:

În grupul de voluntari care pregătesc ceremonia din 28 august din Brezno se află şi poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ, care scrie către Primăria din Tăuţii- Măgherăuş o scrisoare tulburătoare:

Incredibil! Poliţistul Ľuboš NEPŠINSKÝ scrie că-i pare rău de informaţia venită de la ambasadă, dar că el va cinsti totdeauna memoria lui Ion Şiugariu, căci „el a luptat şi a murit pentru libertatea noastră. Acest adevăr nu-l va schimba nimeni. Nu ne-a putut da mai mult decît ne-a dat”, sperînd că „numele lui va fi curăţat” de acuzaţiile aduse tocmai de concetăţenii eroului!

Ambasada României în Slovacia s-a transformat în instanţă de judecată

Evident, oricine se întreabă ce crime a făcut acest tînăr poet-erou pentru ca Ambasada Română să vorbească în aceşti termeni despre cel care, la numai 31 de ani, şi-a lăsat acasă soţia, Lucia Stroescu (care trăieşte şi acum în Aachen, Germania, avînd vîrsta de 96 de ani), şi a plecat pe front în armata română, dîndu-şi viaţa pentru eliberarea Slovaciei, oferind sacrificiul suprem în lupta contra fascismului. Este absurd, deci, ca tocmai el să fie acuzat că a fost fascist şi chiar ţara lui să-l denigreze, oprind o iniţiativă a autorităţilor slovace prin care memoria sa era onorată!

Motivul pentru care Ion Soreanu-Şiugariu, cum este numele lui complet, este considerat în mod abuziv ca fiind „fascist” de către Ambasada Română din Slovacia îl reprezintă actuala Lege 217/2015, care condamnă, de fapt, genocidul şi crimele de război! Or, după cum se ştie, Ion Şiugariu şi-a dat viaţa luptînd împotriva armatei fasciste! Cum este posibil ca, în lipsa vreunei sentinţe care să-l incrimineze, Ion Şiugariu, declarat erou şi de armata română, şi de cea slovacă, să fie mînjit cu noroi de nişte funcţionari ai Ambasadei României, fără ca aceştia să fie pedepsiţi exemplar?

Singurul argument care a stat la baza acestei acuzaţii absurde îl reprezintă faptul că, înainte de a pleca pe front, a fost funcţionar de nevoie al Statului în timpul guvernului Antonescu, ca şef de cabinet al ministrului Ion Petrovici. Avea simpatii legionare, însă totul s-a redus la credinţa că România avea o şansă de renaştere prin Mişcarea Legionară. A scris un singur articol, „Destin catedralic”, pe care l-a publicat în 14 noiembrie 1940, din care reproducem exact pasajele care-l decriu ca simpatizant al legionarilor:

„Generatia mea a cunoscut prigoana, temnita şi moartea, dar n’a încetat niciun moment să creadă cu tot sufletul ei curat in biruintă. In mijlocul unei istorii oarbe, alături de nişte conducători legati la ochi, această generatie entuziastă şi martiră, a ars ca o nouă Ioana d’Arc, pe rugul celor mai pure, celor mai definitive şi mai eroice hotărâri. O Românie nesigură, rătăcitoare şi bolnavă, o Românie înstrăinată între propriile ei hotare, îşi aştepta mântuirea, tânjia după o înviere care intârzia să se arate…. In timp ce profesorii improvizati ai acestei generatii se căzneau să ridice mici bisericute personale, umbroase şi străine, altii visau o Românie superbă, înaltă şi puternică, o Românie nemuritoare ca o catedrală. In timp ce aceşti impostori se gândeau numai la fericirea lor proprie, această generatie propovăduia o spiritualitate românească largă, cuprinzătoare, o bogată revărsare de suflet şi de faptă natională în universalitate. Nu restrângere şi resemnare minoră într’o istorie imperfectă si găunoasă, ci rivalizare directă cu fruntea încununată a marilor destine epocale… Cât de frumos şi cât de bine rezumă această legendă istoria biruintei şi marşului legionar, la baza cărora este aşezată cea mai desinteresată şi mai totală jertfă din câte cunoaşte istoria noastră politică şi spirituală. Mişcarea legionară n’a fost niciodată o mişcare politică oarecare, ci ea a pornit dintr’o teribilă ardere interioară, dintr’o nepotolită sete de istorie, de împlinire, de justificare în veacuri şi de aceea ea a trebuit să accepte si să propovăduiasca jertfa ca o primă si admirabilă necesitate. De aceea, ea n’a precupetit nimic, a îndurat totul cu bucurie, a suferit răstignirea fără şovăire, ştiind cu sigurantă că după trei zile va veni învierea… Noua Românie, puternică şi legionară, se înaltă sub ochii noştri. Am acceptat şi am indurat jertfa; opera trebue să fie cu atât mai măreată, mai nemuritoare. Este ceea ce se face, ceeace a început să se facă de câteva luni încoace. Când mânâstirea va fi gata, destinul catedralic al acestei generatii va fi împlinit şi atunci poate, ne vom putea face si noi aripi de şindrilă pentra a intra în moarte”.

Sigur, la 27 de ani cît avea atunci cînd a scris acest articol, Ion Şiugariu, asemenea altor tineri din generaţia sa, vedea în Mişcarea Legionară altceva decît vede astăzi societatea. Putea să greşească în opţiunile şi simpatiile sale, însă nu a făcut niciodată parte din vreun partid şi nu se poate spune în nici un caz că a fost „fascist”! Mai mult decît atît, cînd a fost vorba să se înroleze în armată nu a ales armata Germaniei fasciste, ci Armata Română, dîndu-şi viaţa tocmai pentru eliberarea Europei de fascism!

Ion Şiugariu a fost decorat cu Ordinul „Coroana României cu Spade, în gradul de Cavaler”, şi cu „Panglică de Virtutea Militară”

În aceste condiţii, vine întrebarea: nici sacrificiul suprem pe care l-a dat împotriva fascismului nu poate să-i aducă iertarea pentru păcatul gîndirii de tinereţe? Trebuie reţinut că în dreptul lui Ion Şiugariu nu există nici o crimă de război sau participare la vreo formă a holocaustului, fapte incriminate de Legea 217/2015, astfel încît se impune demisia ambasadorului român în Slovacia, care a luat de capul său o decizie pentru care nu avea abilitare, împotriva poetului-erou nexistînd vreo sentinţă care să confirme apartenenţa lui la „fascism”!

Ion Şiugariu a scris un excepţional „Jurnal de pe front”, în care descrie întîmplări tulburătoare trăite de el şi soldaţii alături de care a luptat împotriva armatei fasciste. Este, de asemenea, autorul unor volume de poezii de o frumuseţe rară, primite laudativ de critica literară în revistele „Familia” sau „Convorbiri literare” (autorii cronicilor erau Octav Şuluţiu şi Al. Husar). Însuşi Ovidiu Papadima scrie despre poezia lui Ion Şiugariu.

În mai 1944, cînd lucra la cîteva volume despre Bacovia şi Blaga, este concentrat în regimentul din zona Jitaru – Mogoşeşti (Slatina), de unde este deplasat pentru a participa la insurecţia armată, luptînd în bătăliile celebre de la Băneasa şi Otopeni. Este trimis apoi cu regimentul său în Ardeal şi participă la luptele pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, fiind rănit grav, în bătălia pentru oraşul Brezno din Cehoslovacia, unde, din cauza pierderii masive de sînge, moare, fiind îngropat în cimitirul din satul Polhora pri Brezno, alături de alt ofiţer şi de şapte soldaţi căzuţi odată cu el.

În 28 februarie 1945, prin decretul nr. 641, sublocotenentul de rezervă Soreanu – Şiugariu Ion este decorat post-mortem cu ordinul Coroana României cu spade, în gradul de Cavaler, şi cu Panglică de Virtutea Militară, iar în ziarul „Adevărul” din aceeaşi zi apare o notiţă în care se scria: „Duminecă după masă, la ora vecerniei, în cadrul A.S.R.T.A.-ului s-a făcut pomenirea lui Ion Şiugariu, poetul căzut pentru patrie la 1 februarie 1945, în satul Polhora din Munţii Tatrei. În prezenţa Monseniorului Vladimir Ghica, a sf. pr. Chinezu Liviu, Mircea Todericiu şi a păr. Lupea, d. Ion Groşanu a vorbit despre laborioasa tinereţe a poetului, iar d. prof. Ierugan a evocat anii frumoşi ai copilăriei lui”.

În 1956, rămăşiţele pămînteşti ale lui Ion Şiugariu au fost aduse în ţară şi reînhumate în cimitirul militar de la Zvolen, lângă Banska Bistriţa. În august 1958, o delegaţie guvernamentală din România participă la ceremonia dezvelirii monumentului ridicat la Zvolen în memoria eroilor români, iar Laurenţiu Fulga, devenit mai tîrziu preşedintele Uniunii Scriitorilor, depune o floare pe mormîntul lui Ion Şiugariu.

În 1968, „Editura militară” publică volumul „Carnetele unui poet căzut în război”, cu o prefaţă semnată de Laurenţiu Fulga, iar în anul 1975 aceeaşi editură publică „Poetul-ostaş Ion Şiugariu”. În 1974, sub îngrijirea soţiei lui Ion Şiugariu, Lucia, apare la München volumul „Sete de ceruri”, cu o prefaţă de Vintilă Horia, intitulată „Ion Şiugariu de la Meşterul Manole”! În 1997, la Editura „Agora” din Iaşi, apare şi volumul „Ţara Crinilor”, cu eseuri aparţinînd lui Ion Şiugariu, cu o prefaţă de Prof. Univ. M.C. Alexandru Husar. Aceste informaţii le-am preluat din Tabelul cronologic semnat de Lect. univ. dr. Marcel Crihană, cel care a îngrijit volumul Ion Şiugariu – „Viaţa poeziei”, apărut în 1989 la Editura Marineasa din Timşoara, care conţine toate articolele lui Ion Şiugariu (344 pagini) publicate în „Revista Fundaţiilor legale” între 1942-1944.

După cum se vede, nici măcar comuniştii nu-l considerau „fascist”, Ion Şiugariu fiind descris de Ioan Cosma în articolul „Amintiri despre Ion Şiugariu”, apărut în anul 1974, în revista „Pentru socialism”, în aceşti termeni: „Parcă-l văd cum trecea munţii care despart satul său natal, Băiţa, de Valea Borcutului, prezentându-se zilnic, cu lecţiile învăţate, la şcoală. Cu traista plină cu cărţi, caiete şi o bucată de mălai străbătea, pe ploi, zăpadă, viscol şi ger, pădurile de carpen şi fag de pe Tigher şi Prăpade”.

Iar acum, din cauza acestei nedrepte şi periculoase Legi 217/2015, un asemenea erou al României, decorat pentru sacrificiul lui suprem, apreciat pentru opera sa incredibilă pentru vîrsta fragedă la care a murit, poate să fie trecut din lista eroilor naţionali pe cea a criminalilor de război doar pentru că un ambasador vrea să dea bine în faţa celor care au promovat această aberaţie legislativă?

Şi, pentru a sublinia şi mai mult aberanta decizie a Ambasadei Române din Slovacia, iată ce scria în 6 iunie 2015 deputatul Adrian Merka, din partea minorităţii slovace în România, cînd se împlineau 101 ani de la naşterea lui Ion Şiugariu, deci exact cînd legea se afla la Cotroceni pentru promulgare: „Acesta este unul dintre soldaţii care s-au jertfit pentru libertatea noastră în luptele pentru eliberarea Cehoslovaciei, în urmă cu 70 de ani, un rol important având atunci şi Armata Regală Română, care a suferit mari pierderi şi a reuşit eliberarea a 1.722 de localităţi, din care 31 de oraşe… 101 ani de la naşterea unei astfel de personalităţi nu trebuie să treacă neobservaţi. Acest eveniment trebuie să fie motiv de sărbătoare şi aducere aminte atât pentru români, cât şi pentru slovaci şi cehi, pentru întreg sprijinul pe care l-a oferit acest om de o nobleţe morală impresionantă prin verticalitatea unei poziţii exemplare în generaţia sa. Poetul-erou şi-a jerfit viaţa pentru un ideal care trebuie să ne unească, noi fiind datori să continuăm ceea ce acesta a început.

În calitate de cetăţean român, reprezentant al minorităţii slovace şi cehe în Parlamentul României îmi doresc ca slovacii să nu uite de jertfa românilor, iar aceasta să dăinuie pe veci în sufletele lor. Acesta este motivul pentru care vreau sa pun pe viitor bazele unui simbol al recunoştinţei faţă de ceea ce reprezintă aceste valori ale poporului român, militând pentru inaugurarea în memoria poetului-erou Ion Şiugariu a unui bust, a unei străzi şi a unei şcoli care să-i poarte numele, toate în Slovacia, exprimându-ne astfel recunoştinţa şi consideraţia pentru o astfel de personalitate”.

Se pare că deputatul Adrian Merka s-a ţinut de cuvînt, iar pe 28 august 2018, peste două săptămîni, ar fi trebuit să fie făcut primul pas: numele lui Ion Şiugariu să devină numele podului din Brezno, unde poetul-erou şi-a pierdut viaţa! Numai că nişte funcţionari care reprezintă România în Slovacia, au decis să facă din eroul Ion Şiugariu prima victimă a Legii 217/2015, promovată cu sprijinul lui Alexandru Florian, fiul ideologului stalinist Radu Florian!

Cazul acestui poet-erou Ion Şiugariu este, în opinia noastră, cel mai important argument ca Legea 217/2015 să fie abrogată, din moment ce permite asemenea erori şi abuzuri.

• ActiveNews:

Lucia Hossu Longin, atac la legea antilegionară: “Este produsul unor minți rătăcite, care se întorc se întorc la o legislaţie stalinistă, represivă! Voi face plângere penală împotriva autorilor legii”

Realizatoarea TV Lucia Hossu Longin critică Legea antilegionară, despre care spune că este produsul ”unor minţi rătăcite”, fiind la fel de nociv cum a fost şi sistemul comunist. Autoarea seriei de documentare ”Memorialul durerii”  anunță, de asemenea, că va face plângere penală iniţiatorilor legii pentru ca documentul să fie retras şi reformulat în termeni europeni. 

Redăm mai jos comentariul integral al Luciei Hossu Longin:

1. Un fan al Memorialului ma întreabă pe Facebook de ce nu reacţionez la Legea antilegionară. Din mai multe motive, cel mai important fiind acela că această lege este, după opinia mea, un produs al unor minţi rătăcite, care, fără să le oblige nimeni, se întorc la o legislaţie stalinistă, represivă. Prima întrebare este: unde văd aceşti domni iniţiatori ai legii recrudescenţa fenomenelor fasciste, legionare, rasiste, în România?, scrie realizatoarea TV, citată de Cotidianul.ro.

Că se mai adună câţiva bătrâni legionari şi îşi comemorează morţii din închisori reprezintă un pericol pentru societate? Că un partid înfiinţat legal mai oferă imaginea stridentă a unor tineri care practică salutul legionar? Nimeni nu-i urmează. Dar România a suportat 50 de ani de teroare comunistă şi trei luni doar (noiembrie-ianuarie 1941) de regim legionar. Ce incriminăm cu această lege? Teroarea comunistă, aşa cum ar fi normal? Nu! Ci teroarea legionară, care aşa cum ştim a durat un interval scurt de timp şi autorii ei şi au primit judecata. Nu şi-au primit-o în niciun fel cerberii comunişti, vinovaţi pentru peste 2.000.000 de oameni exterminaţi în închisori.

2. Bazându-se pe sentinţele anilor 1945-1960 date de tribunalele poporului, recunoscându-le “viabilitatea”, iniţiatorii Legii nu fac decât să confirme opera neagră a Securităţii, să se aşeze în umbra acesteia, să o legitimeze că ar fi îndeplinit o misiune “patriotică”. Băieţii aceia cu ochi albaştri au ucis în munţi, în închisori, în câmpuri de execuţie pe baza unor sentinţe fabricate şi acum aceste sentinţe devin din nou legale!

Actul legislativ e de o asemenea gravitate încât nicio poruncă de aliniere la legislaţia europeană nu îl poate salva. Actul legislativ este la fel de nociv cum a fost şi sistemul comunist. O uriaşă oroare pe care în anul 2006 România a condamnat-o ca fiind ilegitimă şi criminală.

3. Cine a cercetat dosare la CNSAS a observat, ceea ce le scapă iniţiatorilor Legii, pe care nu prea i-a văzut nimeni în sălile de studiu, că, pentru a reţine, a tortura şi a condamna, Securitatea şi justiţia comunistă foloseau, pentru 80% din cazuri, eticheta de legionar, fascist. Chiar dacă nicio probă nu susţinea vinovăţia.

Într-o dispută publică pe care am avut-o cu reprezentanţi ai Institutului Elie Wiesel, am oferit statistici, cifre, extrase din dosarele operative ale Securităţii, în care rezistenţa anticomunistă românească din munţi, spre exemplu, avea în componenţa ei ţărani, foşti ofiţeri deblocaţi, preoţi, studenţi, din toate partidele politice, ponderea elementelor cu afinităţi legionare fiind de 5%.

Protagoniştii filmelor mele majoritatea nu mai trăiesc, nu pot să fie atinşi de vendeta joasă cuprinsă în această lege. Dar memoria lor va avea de suferit. Niciunul dintre ei n-a contestat suferinţele din Holocaust şi, fireşte, suferinţele din gulagul comunist. În acelaşi timp, nimeni nu ne poate îngrădi dreptul la informaţie, la cercetare, la cunoaştere. Legea nu slujeşte democraţia, ci o subminează.

5. Decenii de-a randul ne-a fost interzis accesul la istorie, la adevăr. Anul 1989 a ridicat toate barierele, toate cenzurile. Şi acum se vrea o întoarcere înapoi la cărţi interzise, texte interzise, biografii interzise, la poliţia politică a anilor ’50 care ar urma să ne spioneze internetul şi declaraţiile.

Eu personal, ca autoare a “Memorialului durerii”, voi face plângere penală iniţiatorilor legii pentru ca acest document să fie retras şi reformulat în termeni europeni.

Mi-aş fi dorit ca la Palatul Cotroceni să se afle un profesor de istorie, şi nu unul de fizică sau cel puţin un om căruia să-i fie scumpă onoarea acestei ţări, dobândită prin atâtea decenii de rezistenţă anticomunistă şi prin atâţia martiri. Şi să nu se promulge o lege la indicaţiile unui consilier infantil, o lege care nici măcar nu a fost dezbătută public de instituţiile interesate: Fundaţia Academia civică, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, presa scrisă şi audiovizuală, “Memorialul durerii”, care în 25 de ani a realizat şi a difuzat peste 200 de documentare despre gulag.

Personal voi continua seria de filme, pentru că românii au nevoie, după modelul evreiesc, de o memorie tenace şi imperioasă, au nevoie să iasă, chiar şi în aceste zile, dintr-o stare de ataraxie generalizată, când văd cum se încearcă terfelirea paginilor de eroism şi de curaj românesc.

După cum scrie Orwell, evocat copios în aceste zile, cel mai eficient mod de a distruge oamenii şi chiar un popor este să le distrugi istoria.

Crin Antonescu, în 1992: Putem admite condamnarea din principiu a oricărui om care a avut tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz! Când spunea adevărul inițiatorul legii anti-legionare? ANALIZĂ

Crin Antonescu a publicat în revista „Puncte cardinale” din noiembrie 1992 un articol despre părintele Calciu-Dumitreasa și despre apartenenţa acestuia la mișcarea legionară. Redăm integral conţinutul acestui articol.

Crin Antonescu:

„Săptămîna trecută cetăţeanul Vasile Văcaru (decedat între timp -n.r.), fesenist ceva mai răsărit din (Fe)Senatul României, a răspuns unei intervenţii a d-lui Sabin Ivan, senator liberal de Constanţa, intervenţie ce aducea în discuţie evenimentele de la 13-15 iunie 1990. Nu mă voi referi la impertinenţa cu care numitul Văcaru a eludat fondul chestiunii, ci doar la un anume pasaj din discursul fesenistului. Tam-nesam, politicanul de la Gorj pomeneşte de profesorul Gh. Calciu şi apoi se întreabă (hîtru, chipurile) dacă e vorba de una şi aceeaşi persoană cu preotul Calciu-Dumitreasa, «verde încă», spre a cita exact, «Verde, încă», zice, şmechereşte, tovarăşul Văcaru de la Senatul P.C.R. Adică, să tălmăcim noi: legionar.

Nu ştiu dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar ori simpatizant al mişcării legionare. Tot ce se poate. Deşi denigrarea şi minciuna sînt, demult, singurele argumente feseniste, să admitem, totuşi, ipotetic, că da, a fost legionar. Putem reduce, oare, o personalitate de talia părintelui Calciu la acest fapt? Şi putem admite desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz, cel puţin atîta vreme cît am căzut cu toţii de acord că nu e o vină în sine aceea de a fi fost membru al P.C.R. – şi asta după 45 ani de nelegiuiri.

În nici un caz, atîta vreme cît în capul statului îmi şade un comunist din tată-n fiu şi fără altă ocupaţie toată toată viaţa, cît în fruntea Senatului îmi şade un fruntaş comunist dresat în U.R.S.S. şi cît în fruntea Adunării Deputaţilor îmi şade un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de «socialism ştiinţific».

Nu ştiu, repet, dacă părintele Calciu a fost sau nu legionar. Ceea ce ştiu e că a cunoscut faţa cea mai cumplită a închisorilor comuniste (arestat prima oară în 1948, cînd era student), că a străbătut un cutremurător traseu de suferinţă şi de conştiinţă, şi mai ştiu că prin ’77, cînd nu se mai afla nimeni în puşcărie politică în România, şi cînd pomenitul Văcaru bătea din palme şi defila la zile fixe, ca un căţeluş isteţ şi devotat, preotul Calciu era din nou în temniţă.

Tot pe vremea aceea, tov. Iliescu îşi primea lefuşoara de la C.C. al P.C.R. şi stătea sluj la teleconferinţe cu «şefu», tov. (pe atunci) Petre Roman lupta pe la Toulouse, iar tov. Dumitraşcu, de la judeţeana P.C.R. Constanţa, mergea pe teren să explice «genialele concepţii». Una este, aşadar (şi sînt întrutotul de acord), să condamnăm definitiv orice practică politică extremistă şi orice sistem politic totalitar, şi cu totul alta ca un oarecare Văcaru, comunist toată viaţa şi fesenist la spartul tîrgului, să se refere la părintele Calciu ca la un infractor. Căci diferenţa dintre ei nu este una de eventuală culoare («verde încă» sau roşu încă), ci una de calitate a individului. Adică diferenţa dintre un trepăduş şi un luptător.” („Puncte Cardinale”, anul II, nr. 11-23-1992).

Gheorghe Calciu a fost condamnat, prin sentinţa penală nr.148/1.02.1949 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani de temniţă grea, pentru activitate subversivă legionară. Mai exact, pentru „crima de organizare şi participare la organizaţiuni de tip fascist, politice şi paramilitare”. Ȋn 1955, Gheorghe Calciu, implicat într-un proces de culpabilizare a deţinuţilor de la Piteşti, se împotriveşte acestei idei și primeşte alţi 15 ani de temniţă. A fost eliberat din Aiud la 18 mai 1963, apoi a avut un an de domiciliu forţat în comuna Viişoara. Ȋn libertate, părintele Calciu a criticat regimul politic, fapt ce i-a atras furia autorităţilor comuniste. A fost arestat din nou în 1979, condamnat la 10 ani de închisoare şi supus unei tentative de asasinat. Ȋn august 1985, la un an de la eliberarea sa din pușcărie, părintele Calciu-Dumitreasa a emigrat în Statele Unite ale Americii.

La mormântul lui Petre Ţuţea

Articolul din revista „Puncte cardinale” nu este însă singura manifestare de simpatie pe care Crin Antonescu a avut-o, de-a lungul timpului, faţă de o personalitate acuzată și condamnată pentru legionarism. Ȋn decembrie 2011, hotnews.ro dezvăluia că liberalul Crin Antonescu a participat la sărbătorirea a 100 de ani de la nașterea lui Petre Ţuţea. O făcea, susţin autorii articolului, doar din interese electorale.

Demostene Andronescu, fost deţinut politic, povestea, pentru hotnews.ro: „ (…) Ȋn 2002, Marcel Petrișor m-a invitat la Boteni, pentru că se împlineau 100 de ani de la nașterea lui Tutea. Ne-am dus, i-am vazut mormântul la Boteni, am fost primiţi de oficialităţi și am aflat că a doua zi este o festivitate în care i se va dezveli bustul. M-aș fi așteptat să văd la mormântul lui Ţuţea toată floarea intelectualităţii românești, care, cu 11 ani înainte, roia în jurul lui ca în jurul unui borcan de miere (nu ca să-l preamăarească, ci ca să se șlefuiască pe ei). Ȋnsă nu am văzut pe absolut pe nimeni. Nici măcar instituţiile care ar fi trebuit să fie: de la Ministerul Culturii, de la Academie, de la vreo facultate. Nu au fost decât câţiva liberali: i-am recunoscut pe Bălăceanu-Stolnici și pe Crin Antonescu. Pentru că se apropiau alegerile, aceștia veneau de fapt în propagandă electorală. Voiau să și-l revendice pe Ţuţea. De altfel, în luările de cuvânt care au urmat, se lăudau că Petre Ţuţea este liberal, moment în care a intervenit, cam intempestiv și niţel dur, prietenul meu, Marcel Petrișor, punând lucrurile la punct.”

Petre Țuțea a fost arestat în 12 aprilie 1948, fiind acuzat de spionaj în favoarea anglo-americanilor. Abia în noiembrie 1950 a fost încarcerat oficial, prin Decizia M.A.I. nr.193/1950, pe timp de 24 de luni, „pentru activitate legionară”. Arestat din nou în 1956, Țuțea a fost învinuit „pentru faptul că din anul 1955 a început să participe la întâlniri clandestine împreună cu alți indivizi, unde s-au purtat discuții dușmănoase împotriva regimului de democrație-populară din R.P.R.”. Ȋn „concluziile de învinuire” ale lotului de deţinuţi din care făcea parte, a fost acuzat că, alături de alţii, „încă din anul 1948-1949 a inițiat și organizat (…) organizația subversivă de tip fascisto-legionar denumită «Partidul Naționalist», în frunte cu legionarii Ștefan Petre și Porsena Nicolae (fugiți de mult din țară), având drept scop răsturnarea prin violență a regimului democrat-popular din R.P.R. și instaurarea unui regim fascist”. Tribunalul l-a condamnat, prin Sentința nr. 241/20 decembrie 1957, la 10 ani de închisoare corecțională și confiscarea averii. Întemnițat la Aiud, în 1959 Petre Țuțea a fost implicat într-un nou proces, fiind acuzat că în închisoare, împreună cu alți deținuți „s-au constituit într-o grupare contrarevoluționară, purtând discuții legate de trecutul organizației legionare în scopul menținerii moralului legionar”. În 29 septembrie 1959, Colegiul de fond al Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militare l-a condamnat la alţi 18 ani de muncă silnică. Petre Țuțea și-a executat pedeapsa în penitenciarul Aiud, fiind eliberat la 1 august 1964, prin Decretul nr. 411/1964.

Cine sapă groapa istoriei, cade în ea

Când a fost Crin Antonescu sincer? Ȋn 1992, când critica „condamnarea din principiu şi totală a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar”, sau în 2015, când iniţia o lege ce are drept obiectiv tocmai această „condamnarea din principiu şi totală”?

Când a fost Crin Antonescu de partea adevărului? Ȋn 2002, pozând electoral lângă mormântul lui Petre Ţuţea, sau astăzi, când se declară mândru de legea care interzice ca numele marelui marelui filosof român să rămână în memoria publică, prin denumirea „unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice”?

Nebănuind probabil ce groapă a săpat în istoria acestei naţii, Crin Antonescu cade astăzi în capcanele propriei legi.