EDUCATIA SEXUALA – INSTRUMENTUL UMANISMULUI SECULARIST/ Parada gay stopata la Chisinau/ Un comediant american denunta “MAFIA GAY DE LA HOLLYWOOD”/ Parintele Cezar Axinte despre ATACURILE DEZLANTUITE LA FAMILIA CRESTINA SI LA TINERII DE AZI, pornind de la castigatorul Eurovision 2014 (VIDEO)/ “In curand normalitatea va fi privita ca un handicap!”

23-05-2014 15 minute Sublinieri

pedofilie-209x300 (1)

 

Parlamentul Federal al Belgiei va supune la vot in aceasta saptamana o motiune care ar putea scadea varsta legala a consimtamantului de la 16 la 13 ani. Laurent Cassius, membru al opozitiei, a propus motiunea care “ar putea sa elibereze mii de detinuti condamnati pe nedrept” daca adunarea decide ca aceasta motiune sa treaca.

“Inchisorile noastre sunt pline de tineri carora li s-a rapit tineretea, fiind condamnati sa putrezeasca in inchisoare din cauza unei fapte care nu ar trebui sa fie incriminata. De ce le negam acestor tineri sansa de a fi personaje pozitive in aceasta societate moderna?”, s-a adresat Laurent Cassius adunarii, potrivit gandeste.org.

“Legile referitoare la pedofilie sunt depasite”, sustine Hans Goldsberg, un avocat german important. “Va exista nevoia unei revizuiri a legilor nationale avand ca referinta sistemul european actual cu privire la aspecte ale sexului. Majoritatea acestor legi nationale nu reprezinta complexitatile societatii moderne actuale si nu au fundament legal. Unii afirma chiar ca o lege cu privire la varsta consimtamantului a devenit de prisos si ar trebui chiar eliminata, pretinde avocatul, care a lucrat in acest domeniu mai mult de 35 de ani.

“Ganditi-va doar la cat de deschisa era societatea greaca acum 2.000 de ani. Sa nu uitam ca dragostea dintre un barbat si un baiat nu era atat de tabu precum astazi,” explica antropologul cultural Thomas Black, de la Universitatea din Michigan.

Adultii care intretin raporturi sexuale cu minorii sunt acum pedepsiti cu inchisoare de la 2 la 6 ani si pana la 12 ani daca intretin raporturi sexuale orale sau pentrante, in conformitate cu legea belgiana. Varsta consimtamantului variaza in jurisprudenta europeana curenta de la 13 la 18 ani.

Parada gay-ilor care fusese anuntata astazi nu a avut loc. Minoritatile sexuale au marslauit doar cateva minute pe strazile capitalei. In tot acest timp ei au fost huiduiti de trecatori, cativa preoti si enoriasi. In timpul manifestatiei un preot a furat drapelul in culorile curcubeului iar altul a fost retinut de politie in timp ce incerca sa-i stropeasca pe homosexuali cu aghiasma. Gaii si lesbienele si-au inceput marsul pe strada Albisoara. Ei am marsaluit pe aleea de deoarece au fost huiduiti de trecatori, preoti si enoriasi. Acestia au incercat sa se apropie dar au fost opriti de sutele de politisti care au fost dislocati pentru a asigura ordinea publica.

Pe langa homosexuali si prietenii acestora la eveniment au fost prezenti reprezentanti ai mai multor ambasade acreditate la Chisinau. Pentru a evita violentele. Politistii au dispersat contramanifestantii iar gay-ii si lesbienele s-au urcat intr-un autobuz si au plecat. Dupa manifestatie, mai multi preoti care mai intai au tinut o slujba la monumentul lui Stefan cel Mare, au sfintit traseul pe unde au mers minoritatile sexuale. Potrivit organizatiei Genderdoc-M, in Moldova ar exista aproximativ 2000 de gay si lesbiene.

Rezumat

Necesitatea dobândirii unor cunoştinţe biomedicale şi psihologice, în vederea unei desfăşurări armonioase a vieţii de cuplu, în aspectele ei intime, este incontestabilă. Programele de educaţie sexuală nu se rezumă, însă, la prezentarea acestui gen de informaţii, ci tind (în mod firesc, de altfel) să înglobeze valori etice/morale. În acest context, la ora actuală, tendinţele seculariste ale forţelor politice dominante, sau cele ale unor indivizi ajunşi în poziţii cu vizibilitate, se reflectă în propunerile privind educaţia sexuală a maselor, vexând perspectiva celor care aleg să se raporteze la valori morale tradiţionale, de sorginte religioasă.

Proponenţii educaţiei seculariste supralicitează, chiar, valori anumite şi amestecă aspectele etice printre cunoştinţe ştiinţifice, părând a ţinti extinderea artificială a fundamentării obiective a acestora din urmă asupra elementelor filozofice (etice). Dinspre societăţi intrate într-un gen de feed-back pozitiv al secularizării se impune, către educatorii contemporani, obligaţia de a furniza tinerilor nu idealuri, ci metode de salvare a situaţiilor apărute în urma renunţării la idealuri (precum castitatea sau armonia în familie).

Lucrarea de faţă analizează o serie de materiale de largă sau mai restrânsă circulaţie, al căror conţinut a fost considerat relevant pentru ilustrarea observaţiilor prezentate mai sus.

[…]

Feed-back-ul pozitiv secularist şi urmările lui

Ţările dezvoltate nu au devenit invulnerabile la consecinţele eliberării sexuale pe care au promovat-o, iar noul mileniu nu a adus, în privinţa sănătăţii sexuale şi a reproducerii, progresul uniform, universal, sperat şi în care se investiseră zeci de ani de eforturi şi resurse. Procentajul minim, la nivel global, al infecţiei cu HIV se observă cel mai adesea în ţările unde prevalează paradigma „tradiţională” asupra moralei sexuale (d. ex. Turcia, Algeria, Egipt, Mongolia, Filipine, Afghanistan, Bangladesh şi chiar China, Japonia şi Coreea de Sud) – chiar în pofida unor factori destabilizatori majori (război, sărăcie, densitate mare a populaţiei – vezi Afghanistan, Egipt, Filipine, Bangladesh), în timp ce marea majoritate a statelor unde prevalează paradigma „eliberării sexuale” (SUA, Canada, Europa occidentală) au un procentaj mai mare al infecţiei – în pofida educaţiei sexuale şi a fondurilor incomparabil mai mari investite în profilaxia şi tratamentul SIDA (UNAIDS, 2011).

În Suedia anilor 2000, avorturile la adolescente erau în creştere, la fel ca şi incidenţa BTS (Edgardh, 2002), în ciuda faptului că programele de educaţie sexuală din ţările nordice sunt considerate paradigmatice. Marea Britanie se confrunta cu problema celei mai ridicate rate a sarcinilor neplanificate la adolescente din Europa şi a avorturilor care decurg din aceste evenimente (Wellings K, 2001) (în 50% dintre cazuri, la mamele sub 16 ani şi cu aproape 17% dintre adolescente experiind fie avorturi multiple, fie un avort, sau o sarcină dusă la termen). În Franţa, vârsta sex21-232x300debutului se plasa în jur de 17 ani, raportorul alegând să se concentreze asupra jumătăţii pline a paharului şi subliniind faptul că mai bine de jumătate dintre tinerii de 15-17 ani nu au avut raporturi sexuale cu penetrare (62% dintre fete şi 56% dintre băieţi) şi mai mult de o treime dintre tinerii de 18 ani (34% dintre fete şi 30% dintre băieţi) se află în aceeaşi situaţie (Bajos şi Durand, 2001).

În Statele Unite, în jur de 40% din populaţia de ambe sexe debuta sexual între 15 şi 17 ani, pentru ca până la vârsta de 19 ani procentele să urce către 71 (pentru fete), respectiv 76% (pentru băieţi), SUA nefiind scutite de problemele semnificative ale sarcinilor, avorturilor şi BTS în adolescenţă [3]. Inegalităţile socio-economice impactau asupra vârstei debutului sexual, mai scăzută în rândurile celor defavorizaţi (Frost şi colab., 2001).

În Canada, vârsta medie a debutului sexual (calculată global, pentru ambele sexe) era de 16,5 ani, iar incidenţa BTS considerată ridicată, la fel ca şi incidenţa sexului „neprotejat” şi a avorturilor la adolescente (Rotermann2005) [4]. Vârsta debutului sexual a scăzut, în ultimele decenii, în majoritatea ţărilor europene, atingând media de 17 ani. Conform unui raport din 2008 al OMS (Regiunea Europeană) procentul celor care erau, deja, activi sexual la vârsta de 15 ani varia, pe întinsul continentului şi între cele două sexe, de la 55% (Groenlanda) la 29% (Croaţia), pentru băieţi, respectiv de la 66% (Groenlanda) la 5% (Macedonia), pentru fete (Currie şi colab., 2008) [5]. Lumea dezvoltată, care blamează alte culturi [6] pentru tradiţia debutului timpuriu al vieţii sexuale şi existenţa mamelor minore, transmite semnale contradictorii, prin politicile oficiale şi practicile dintre graniţele proprii. Pentru ţara noastră, procentele erau de 46% dintre băieţi, respectiv 12% dintre fete (deja activi/-e sexual la vârsta de 15 ani).

În conformitate cu acelaşi raport, în ţara noastră un procent foarte mare (peste 90%) dintre copiii şi tinerii de 11, 13 şi 15 ani considerau că pot comunica uşor cu mamele lor în privinţa acelor lucruri care îi preocupă în mod deosebit, procentele fiind mai scăzute, dar, totuşi, printre primele zece din Europa, în privinţa comunicării dintre aceleaşi categorii de tineri şi taţii lor. Impactul familiei asupra alegerilor adolescenţilor a fost documentat [7]. Familia ar putea fi, aşadar, în România, un mediu adecvat pentru realizarea educaţiei sexuale. Rămâne de ales un model educaţional. Este, oare, o comparaţie între ţările dezvoltate situate la polii opuşi, în privinţa complicaţiilor (admise ca atare ale) vieţii sexuale adolescentine (Brugman şi colab., 2010) utilă şi instructivă pentru noi?

Cercetătorii afirmă că în Statele Unite educaţia sexuală se face târziu, accesul tinerilor la consiliere sexuală şi asistenţa medicală conexă este dificil, aceste servicii nefiind incluse în programul naţional de sănătate publică şi, atitudinea adulţilor fiind mai degrabă una de blam asupra sexualităţii tinerilor, mai ales a fetelor, părinţii evită să discute subiectul cu copiii lor.

În Olanda, ţara dezvoltată cu cele mai scăzute rate ale sarcinilor şi avorturilor la adolescenţi, acestea sunt puse, pe lângă politica de stat, orientată către educaţie în şcoală, precum consilierea şi asistarea medicală a tinerilor în probleme legate de sexualitate, pe seama bunei comunicări a adolescenţilor cu părinţii şi atitudinii acestora din urmă – părinţii olandezi discută deschis cu copiilor lor şi îi instruiesc în privinţa responsabilităţii (inclusiv afective) legate de comportamentul sexual. Modelul este comun, de altfel, Olandei, Franţei şi Germaniei: Pe scurt, olandezii, nemţii şi francezii consumă mai puţin timp şi efort pentru a împiedica pe tineri să facă sex, şi mai mult pentru a-i educa şi a le oferi pârghiile necesare pentru a se comporta responsabil atunci când decid să facă sex. Fiecare dintre aceste naţiuni pare să aibă un contract social nescris: „Noi îţi vom respecta dreptul la independenţă şi intimitate; în schimb tu vei lua măsurile necesare pentru a evita sarcina, HIV/SIDA şi alte boli transmisibile sexual” (Berne şi Huberman, 1999).

În practică, dă rezultate „mai bune” decât cel american, reflectate într-o incidenţă mai scăzută a sarcinilor, avorturilor şi BTS printre adolescenţi. Este el adecvat, însă, spaţiului cultural autohton? Sau ofensează mentalităţi şi desconsideră valori? Întrebarea poate fi reformulată: ce anume le-ar comunica părinţii români, tinerilor, în materie de educaţie sexuală, în condiţiile în care societatea românească este (demult) înclinată către a copia modele umaniste ale Apusului, dar în acelaşi timp ataşată, mai mult sau mai puţin asumat, de valorile creştine?

Reacţia românească la problemele legate de sexualitate şi reproducere pare a fi caracterizată de incoerenţă internă, decurgând din amestecarea valorilor de sorginte religioasă cu cele umaniste. În privinţa avortului, spre exemplu, datele OMS (Currie şi colab., 2008) plasau România în cohorta statelor central şi est-europene sau foste membre ale URSS, cu mari probleme, mai mari decât statele vestice, în privinţa sănătăţii sexuale a populaţiei generale, precum şi a adolescenţilor (cu incidenţe ridicate ale BTS, avorturilor, sarcinilor şi avorturilor în adolescenţă). În România, la fel ca pretutindeni [8] în lumea degringoladei valorilor, femeile îşi justifică opţiunea de a avorta prin motivaţii de natură material(ist)ă, să nu spunem utilitaristă – dacă un copil este perceput ca o responsabilitate nedorită, el va fi eliminat; la fel, dacă nu va putea dispune de „cele mai bune” condiţii de viaţă (Pro Vita Medica, 2010; Bankole şi colab., 1999; Finer şi colab., 2005; Sedgh şi colab., 2012).

Între 1958 şi 2010, în ţara noastră au fost avortaţi, conform statisticilor, un număr de embrioni similar cu cel al populaţiei actuale a ţării (21.547.891) (Pro-Vita Bucureşti). În privinţa homosexualităţii, în schimb, atitudinea generală este, la noi, mai degrabă una tradiţională, de încadrare a homosexualităţii printre vicii/păcatele împotriva firii şi respingere a căsătoriilor homosexuale (Danish Institute for Human Rights, 2009). Actualmente, în această Românie tradiţionalist-secularistă, educaţia sexuală s-ar putea spune că se zbate între medicalizare în detrimentul celorlalte componente (psihologică, etică, spirituală, în general) (MEC, 2004) şi îngroşarea unor accente ideologizabile, precum cele referitoare la toleranţa în materie de orientare sexuală (ACCEPT, 2005).

Impunerea artificială a unor valori asupra publicului ţintă

Continentul african poate constitui subiectul unui studiu de caz, în acest sens.

În mod tradiţional, societăţile africane preţuiesc enorm fertilitatea, fiind, totodată, cu mult mai atente la protecţia fetei, femeii şi copiilor decât consideră „lumea civilizată”, în opinia căreia ratele mari ale fertilităţii sunt neapărat asociate cu ignoranţa şi inconştienţa (Gwandure, 2013). Teoriile demografice contemporane ignoră, însă, pur şi simplu, alteritatea în materie de perspective asupra fertilităţii, atribuind fertilitatea ridicată din societăţile tradiţionale subdezvoltării şi ignoranţei, iar declinul ei în lumea contemporană dezvoltării economice şi creşterii nivelului de instruire şi conştiinţă de sine al indivizilor (Bongaarts şi Casterline, 2012). Sănătatea sexuală şi a reproducerii, incluzând, desigur, planificarea familială, sunt considerate capitole de investiţie de interes public „urmărind reducerea sărăciei şi o dezvoltare durabilă” (Lazdane şi Avery, 2011), legenda malthusiană conform căreia sunt prea multe guri de hrănit, pe lume, continuând să funcţioneze, în ciuda unor opinii mai realiste[9].

Totodată, nu natalitatea, ci perturbările induse de către colonialism, care a destructurat societăţile tradiţionale, stau la baza degringoladei economice, sociale şi politice de pe acest continent. Astfel, Africa a suferit, în perioada modernă (sec. XVI-XIX) o depopulare masivă datorată comerţului cu sclavi[10], întreţinut de colonialismul timpuriu. După acest prim flagel, colonialismul „tardiv” (sec. XIX-XX) a survenit aducând după sine un nou val de depopulări datorate represiunii violente a răscoalelor anti-coloniale, dar şi muncii forţate impuse de europeni băştinaşilor, şi epidemiilor, propagate, în acest context de tulburări şi deplasări de populaţii, între oameni, dar şi între animalele ce asigurau subzistenţa acestora[11].

În aceeaşi perioadă, impactul „civilizării” de către europeni asupra societăţii tradiţionale africane a însemnat nu doar prăbuşirea autorităţii locale (lideri indigeni, capi de familie) şi restructurarea totală a relaţiilor economice, ci şi dezorganizarea pe scară largă a familiei, deprecierea moralei tradiţionale, apariţia libertinajului şi prostituţiei şi propagarea devastatoare a bolilor venerice, mai ales în centrele urbane coloniale[12]. În acest context, răspunsul societăţii tradiţionale africane a fost o valorizare şi mai mare a fertilităţii. Concepţia religioasă indigenă, bazată pe cultul strămoşilor (în care familia, clanul şi tribul trebuie să dăinuie, iar impotenţa şi sterilitatea constituie pedepse pentru păcat, dizgraţie spirituală) a fuzionat cu perspectiva catolică sau protestantă adusă de misionari. Însă stimulentul nu a fost doar spiritual ci şi economic – în aceste vremuri tulburi, familia numeroasă constituia susţinere pentru cei vârstnici şi garanţia prosperităţii economice a familiei (prin forţa de muncă a tinerilor) (Caldwell şi Caldwell, 1987).

Problemele caracteristice perioadei de dominaţie colonială au continuat sub o formă nu mult modificată şi în perioada post-colonială, marcată de noi conflicte armate şi foarte adesea de impactul migraţiei forţei de muncă spre întreprinderile extractive integrate economiei mondiale – vezi cazul statului Botswana, comentat de un analist local: „Migraţia forţei de muncă, împreună cu activitatea misionară şi contactele cu comercianţii europeni a generat multiple modificări în familiile Tswana. Unitatea socioeconomică [tradiţională, n.tr.] strâns întreţesută a fost transformată într-una mai puţin autosuficientă economic şi a devenit dezmembrată din punct de vedere juridic şi administrativ. (…). Migraţia forţei de muncă a fost elementul cel mai distructiv. Deşi a contribuit la bunăstarea generală a populaţiei, a slăbit, fără nicio îndoială, structura familiei […] şi a dat naştere răspândirii bolilor cu transmitere sexuală şi laxităţii morale.” (Kwesi, 1995).

De la o societate în care sexul premarital era descurajat şi pedepsit de către comunitate, în care oamenii se căsătoreau de tineri şi „Foarte puţine persoane nu se căsătoreau, dat fiind că mariajul conferea statut social, companie, cooperare economică şi, bărbaţilor, paternitatea legală asupra copiilor” (Schapera, 1966, apud Kwesi Gaisie S., 1995) s-a ajuns la o societate în care căsătoria a devenit tardivă, iar concubinajul, răspândit. Valorile extreme de infecţie cu HIV, caracteristice Africii sub-sahariene la începutul mileniului al treilea, vin pe acest fond şi constituie o nouă cauză de scădere a populaţiei – contra căreia „luptă” dinamismul demografic al populaţiei africane, dar şi renunţarea la perspectiva morală viciată de factorii amintiţi, şi reîntoarcerea la o morală sexuală tradiţională (vezi, d. ex., Stoneburner şi Low-Beer, 2004).

În ciuda acestor evidenţe, o adevărată ofensivă a planificării familiale a fost începută în Africa, iniţial de către organisme externe, fiind, ulterior, preluată de către statele africane. Primele clinici de planificare familială au apărut în Africa anilor ’60-’70, prin eforturile IPPF [13] şi ale altor organizaţii similare. Dezvoltarea sectorului s-a extins până în anii ’90, statele africane adoptând, pe mai departe, politici oficiale de planificare familială, cu sprijinul mai ales al UNFPA [14] şi USAID (United States Agency for International Development). (Garenne, 2012).

Toate acestea s-au petrecut şi se petrec în lumea mult-invocatelor noţiuni de corectitudine politică, pluralism cultural, diversitate, etc. Lumea întreagă are drepturi, iar ţările dezvoltate se arată dornice a le promova şi garanta, doar că acele drepturi sunt, de fapt, proprii filozofiei umaniste răspândite în aceste ţări şi insinuate asupra tuturor celorlalţi, în numele unui bine universal definit, de asemenea, conform aceleiaşi filozofii. Din păcate, globalizarea înseamnă şi intruziune culturală, ba, chiar, aculturaţie forţată. Ce anume ar trebui promovat, în acest context, în cadrul programelor de educaţie sexuală, din perspectiva organismelor internaţionale şi a altor factori care s-au făcut auziţi, în lume şi în ţara noastră?

sexedUNESCO, organizaţie mai puţin militantă în favoarea umanismului secularist şi mai familiarizată cu respectul faţă de alteritate, adoptă o perspectivă care ar putea fi considerată în acord cu valorile tradiţionale ale majorităţii populaţiilor umane, atrăgând, spre exemplu, atenţia asupra faptului că programele de educaţie sexuală eficiente în materie de prevenire a sarcinilor nedorite şi BTS sunt cele care promovează următoarele valori: abstinenţa, modurile non-sexuale de manifestare a afecţiunii, relaţiile sexuale de durată, bazate pe dragoste şi fidelitate reciprocă(UNESCO, 2009). Documentul prezintă o abordare realistă, care poate fi exemplificată prin următoarea aserţiune:Sexualitatea [umană] este complexă, multifaţetată şi include componente biologice, sociale, psihologice, spirituale, etice şi culturale, promovând o educaţie sexuală în consecinţă, care să ţină seama de toate aceste componente.

În alte documente şi recomandări internaţionale, însă, accentele tipice „eliberării sexuale” devin stridente. Documentul cuprinzând standardele pentru educaţie sexuală ale OMS Regiunea Europa (OMS Regiunea Europa şi BZgA, 2010) statuează că Educaţia sexuală înseamnă a învăţa despre aspectele cognitive, emoţionale, sociale, interactive şi fizice ale sexualităţii, furnizând într-un mod echilibrat, inteligibil, adecvat vârstei, cunoştinţe privind dezvoltarea corpului omenesc, reproducerea, aspecte pozitive şi negative ale sexualităţii[15], prevenirea sarcinilor nedorite, a bolilor cu transmitere sexuală şi abuzului. Nu este niciodată înfricoşătoare sau moralistă [„judgemental”, în original].

Acelaşi document generalizează asupra tuturor copiilor şi adolescenţilor atitudini şi experienţe precum autostimularea precoce, „descoperirea” la 10-15 ani a orientării homo- sau heterosexuale, sau „secvenţe” ale comportamentului copulator: „Copiii mici încep să-şi atingă în mod deliberat organele genitale, fiindcă aceasta îi face să se simtă bine (Secţiunea 3.2. Dezvoltarea psihosexuală a copiilor, Stadiul 1. 0-3 ani)Băieţii şi fetele descoperă treptat dacă le plac băieţii sau fetele (orientarea sexuală) (Secţiunea 3.2. Dezvoltarea psihosexuală a copiilor, Stadiul 4. 10-15 ani). Cariera sexuală a tinerilor se desfăşoară, de regulă, astfel: sărutări, atingeri, mângâieri, îmbrăcaţi, petting în stare nudă, contact sexual (heterosexuali) şi, în final, sex oral şi uneori sex anal (Secţiunea 3.2. Dezvoltarea psihosexuală a copiilor, Stadiul 5: 16-18 ani).”

Conform recomandărilor cuprinse în acest document, educaţia sexuală ar trebui să înceapă înainte de vârsta de patru ani (când copiii ar trebui învăţaţi inclusiv despre plăcerea furnizată de masturbarea precoce şi să se joace „de-a doctorul”), la 6-9 ani se pun bazele educaţiei contraceptive şi ale respectului pentru orientarea sexuală, la 9-12 ani se discută despre drepturile sexuale, aşa cum au fost ele definite de către IPPF [16] şi WAS [17], iar la 15 ani adolescenţilor trebuie să li se furnizeze instrumentele necesare pentru a-şi putea expune în mod confortabil sentimentele homo sau bisexuale. Toate acestea ar trebui permanent secondate de informarea asupra factorilor culturali care modelează comportamentul sexual, la om (valori, diferenţe culturale, etc.). Se pune problema cum se armonizează, în practică, obiectivele educaţionale propuse, în acele spaţii culturale unde ele devin contradictorii(d. ex. într-o cultură în care masturbarea sau homosexualitatea sunt dezavuate, în mod tradiţional).

Un document elaborat de International Sexuality and HIV Curriculum Working Group şi orientat către „abordarea unificată a educaţiei privind sexualitatea, chestiunile de gen, HIV şi drepturile omului” (Haberland şi Rogow, 2009) constituie un alt exemplu de ideologizare în cheie umanistă a problemei educaţiei sexuale.

Spre exemplu, raportarea la homosexualitate, din perspectiva religioasă, este prezentată într-un mod simplist şi care dezinformează, izolând anumite valori de contextul care le împuterniceşte: „Unele religii susţin egalitatea în drepturi a tuturor oamenilor, indiferent de identitatea lor sexuală (aceasta incluzând permisiunea de a fi consacrat). Alte religii se opun homosexualităţii şi drepturilor persoanelor homosexuale.” Documentul mai afirmă: „Ce anume determină o persoană să manifeste atracţie faţă de acelaşi sex, sexul opus sau ambele nu este bine înţeles. Aceste dorinţe nu pot fi modificate de către religie, terapie sau intervenţii medicale. Dorinţele, comportamentul şi identitatea cuiva pot să se schimbe în timp şi de la situaţie la situaţie.”

Spaţiul nepermiţându-ne o contestare cu argumente academice a celei de a doua aserţiuni, ne vom rezuma la simpla evidenţiere a inconsistenţei interne a paragrafului – în mod autocontradictoriu, se admite că un element care iniţial este prezentat ca un dat, poate varia. Dacă dorinţele sexuale sunt nişte daturi, implicite, precum foamea sau setea, cum se face că ele variază? [18]

Proiectul SAFE (Knerr, 2006), finanţat de Directoratul General pentru Sănătate şi Protecţia Consumatorilor al Comisiei Europene şi realizat de IPPF Europa, OMS Europa şi Universitatea din Lund, prezintă permanent în opoziţie tradiţia religioasă şi „cultura drepturilor omului”, prima împiedicând tinerii să beneficieze de educaţie sexuală adecvată, iar cea de a doua promovând sănătatea sexuală şi reproductivă (SSR). Raportul ASTRA [19] pentru Europa Centrală, de Est şi ţările balcanice (ASTRA Youth, 2011) notează că „Deşi există adesea numeroase ore destinate predării chestiunilor legate de sănătatea reproductivă (d. ex. la orele de biologie, „deprinderi de viaţă”, sau „igienă”), niciuna dintre acestea nu este totalmente dedicată educaţiei sexuale, iar adesea sunt opţionale […] Adesea, orele sunt influenţate de ideologie şi/sau religie (în Polonia, orele de „Pregătire pentru viaţa de familie” sunt puternic influenţate de învăţătura catolică)”. Orele cu pricina se vede, însă, că nu-şi ating scopul „ideologizat”, dat fiind că, în conformitate cu acelaşi raport, pe de o parte, prezervativele se găsesc cu uşurinţă, pe de alta Polonia are o rată în creştere a sarcinilor la adolescente.

Despre Ucraina, documentul notează că practică „un dublu standard în privinţa avortului: Avortul nu este interzis, mai mult, fetele peste 14 ani pot merge la ginecolog fără a fi însoţite de părinţi şi primi tratament fără ştiinţa acestora. Scopul acestei decizii este de a minimiza rata avorturilor ilegale. Cu toate acestea, există o atitudine negativă faţă de avort, politica de stat este ţintită către creşterea populaţiei. Această poziţie este susţinută de organizaţiile creştin-ortodoxe. Multe cabinete de ginecologie au postere care afirmă că avortul este o crimă.”

Este, oare, de condamnat o astfel de situaţie, precum cea din Polonia sau Ucraina? Sunt acestea exemple de „dublu standard”, sau de coexistenţă democratică, pluralistă, a unor standarde la care aderă grupuri diferite de cetăţeni? În mod evident, pe placul activiştilor ASTRA este numai standardul secularist, dar nici ei şi nici nimeni altcineva nu poate nega, desfiinţa sau interzice existenţa celorlalte standarde.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii admite necesitatea expansiunii noţiunii de sănătate sexuală, dincolo de biomedical şi comentează despre atingerea dezideratului de sănătate sexuală în contextul cultural propriu fiecărei regiuni(OMS, 2001)Precum multe altele dintre formulările „ideale” înscrise în documente internaţionale căutând în mod forţat un numitor comun pentru toate naţiunile şi culturile şi această pretenţie şi „strategie” devine, însă, autocontradictorie, căzând în imposibilitate funcţională, la trecerea de la teorie la practică. Printre mijloacele de atingere a dezideratelor legate de promovarea sănătăţii sexuale „în contexte culturale specifice” se numără, în fapt, alterarea contextului în cauză: A activa în cadrul unor norme sociale, culturale şi religioase poate fi o provocare, dar [acest fapt] este necesar pentru a atinge obiectivele de sănătate publică privind sănătatea sexuală şi reproductivă. Iniţiativele care urmăresc obţinerea unor mai bune rezultate în materie de sănătate includ intervenţii care să influenţeze normele sociale şi să promoveze egalitatea sexelor şi mobilizarea liderilor comunitari şi religioşi în dezvoltarea şi implementarea unor strategii adecvate cultural” (Moreno, 2011). A se remarca faptul că înşişi depozitarii de drept ai valorilor (liderii comunitari şi cei religioşi) sunt chemaţi să promoveze lucruri care, eventual, în sistemul pe care ei îl reprezintă şi garantează, constituie antivalori.

Din perspectiva secularistă, preoţii ortodocşi ar trebui să promoveze planificarea familială şi avortul, imamii autodeterminarea femeii, în accepţia occidentală a noţiunii, iar rabinii respingerea circumciziei, definită ca formă de mutilare a organelor genitale ale minorilor de sex masculin. Ce strategie „adecvată cultural” se poate elabora, pentru a convinge pe apartenenţii la o cultură în care un anumit comportament este dezavuat, că acel comportament este acceptabil? Desigur, numai una prin care cultura în cauză este determinată să se autorenege, să intre în disoluţie, lăsând loc celeilalte culturi, din care fac parte cei care consideră că respectivul comportament este acceptabil.

Exemplele de documente de aceeaşi orientare şi substanţă ar putea continua, excedând mult spaţiul articolului de faţă. Umanismul secularist se află într-o permanentă încercare de substituire forţată a tuturor celorlalte standarde, proces care se desfăşoară pe căi oficiale şi private, internaţionale şi naţionale, actorii implicaţi operând ei înşişi cu un dublu standard, care admite, ca valori, pluralitatea, diversitatea, drepturile şi libertăţile omului (inclusiv libertatea de conştiinţă şi de exprimare), dar caută să pună în imposibilitate de funcţionare orice alt sistem etic decât cel umanist.

[…] Integral la SURSA

După recenta victorie la Eurovision 2014 a travestitului austriac Conchita Wurst, problema homosexualilor în showbiz este din nou pusă pe tapet, cu declaraţii surprinzătoare, de data aceasta de către un actor de peste Ocean.

În condiţiile în care homosexualitatea nu mai este de mult timp o problemă în showbizul american, iar tot mai multe staruri, de la Jodie Foster la Ellen DeGeneres îşi recunosc fără probleme orientarea sexuală, comediantul Adam Carolla, acuzat în trecut de atitudine homofobă, vorbeşte despre „mafia gay de la Hollywood“.

„Nu ai niciun viitor la Hollywood dacă ai vreo problemă cu homosexualii. Eu nu am nimic cu ei, regizorul ultimului film în care am jucat e gay. Dacă nu te adaptezi şi nu lucrezi cu ei, ai viaţă grea la Hollywood. Sunt foarte mulţi gay şi sunt în poziţii superioare. Cine o să regizeze filmul în care joci, cine o să-l producă? Nu am o problemă cu asta, ci cu faptul că s-au transformat într-o mafie şi le cer tuturor celor care fac câte o glumă să-şi retragă cuvintele şi să-şi ceară scuze“, a declarat Carolla într-un interviu pentru salon.com, citat de „The Hollywood Reporter“.

Adam Carolla realizează „The Adam Carolla Show“, talk show distribuit ca podcast, care deţine recordul de cel mai descărcat podcast, conform Guinness World Records. În trecut, acesta a intrat în vizorul mai multor organizaţii care promovează drepturile comunităţii LGBT (Lesbiene, Gay, Bisexuali, Transsexuali – n.r.), fiind considerat homofob.

Comediantul a declarat că persoanele gay ar trebui să se căsătorească şi apoi să tacă“. Totodată, a spus că membrii LGBT ar trebui să se numească „YUCK“ (câh – n.r.).

***

Atacurile contra familiei creștine:

Despre homosexualul travestit castigator al Eurovision si NEBUNIA cea de pe urma – SCHIMBAREA MENTALITATII LA NIVELUL INTREGII SOCIETATI

Radio Dobrogea: Emisiunea “Vestea cea bună” – 20 mai 2014

Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor

***

[…]

Daniel Buzdugan: O agresiune la adresa bunului simț

În zilele noastre, femeia cu barbă se vrea admirată, premiată și aplaudată, în loc să fie examinată și eventual internată! Cum poate să mă emoționeze pe mine, ca ființă umană, o asemenea ciudățenie?! În curând normalitatea va fi privită ca un handicap! Câțiva de aici m-au certat că sunt primitiv…. Domnilor, doamnelor ați vota o femeie cu barbă la președinția României, v-ați înscrie copilul la o învățătoare cu barbă? Nu dau cu piatra în nimeni, nu judec, dar nici nu pot fi părtaș la promovarea cu o inconștiență criminală a nefirescului ca un lucru normal!

(Text postat de Daniel Buzdugan pe contul său de Facebook)

***

Anda Elena Pintilie: Vai de barba noastră…

(…) Am lăsat la final o chestiune pe cât de scârboasă, pe atât de gravă. Asemănarea la chip cu Iisus (cel din filme și din icoane) aș vrea să fie doar în imaginația mea… Din păcate, până la proba contrarie, o consider o asemănare voită și bolnavă. Sfidătoare până în pânzele albe. Și, totuși, nu atât de sfidătoare pentru miile de creștini din toată lumea, care au încins telefonul ca să voteze un dumnezeu cu barbă, coafat, machiat și cu sexualitatea în două luntre.

Da, știu, pe față și în ascuns, îmi voi primi caracteristicile corespunzătoare unui neadaptat al lumii în care trăim, nedemn de secolul 21. Însă, revin la întrebarea inițială: ar mai fi fost el sau ea câștigator, dacă-și purta barba la pantaloni sau rochia fără barbă – indiferent de orientarea sa sexuală? Răspunsul meu e nu!

Nu a câștigat o voce, nu a câștigat o femeie, nu a câștigat un bărbat, nu a câștigat un homosexual, nu a câștigat un travestit! A câștigat o barbă, pusă într-un context de șoc, mascaradă, imagine de dat cu votul.

E clar – Eurovision 2014 a fost câștigat de o barbă! Vai de barba noastră…

(Sursa: http://saptepietre.ro/2014/05/vai-de-barba-noastra.html)

***

Florin Budescu: Conchita Wurst şi scandalul sexului neutru

(…) Trecând peste aspectele teologice şi cele ce ţin de morala creştină, trebuie să înţelegem că în Europa din viitorul poate destul de apropiat dacă afirmi că homosexualitatea e un păcat sau că există doar două sexe, masculin şi feminin, nu trei, rişti să fii arestat. Foarte grav!

Monstruozitatea nu se opreşte aici. Se urmăreşte ca, în viitor, dacă părinţii reacţionează la această oroare, încercând să-şi educe copiii în spiritul tradiţiilor creştine, ar putea să le fie aplicate măsuri punitive mai mult sau mai puţin grave, de la retragerea copiilor de la şcoală la… „retragerea” copilului din familie.

(…) Să notăm faptul că, după ce Thomas Neuwirth a câştigat concursul Eurovision din Austria, două grupuri de petiţionari, unul în Belarus şi altul în Rusia, au protestat, cerând cenzurarea naţională a concursului Eurovision, la momentul apariţiei pe scenă a „femeii cu barbă”.

Evident, aceasta este de asemenea o greşeală, în opinia noastră, pentru că, dacă interzici ceva, faci acel ceva cu atât mai atractiv şi probabil că Neuwirth, alias Wurst, ar avea în Belarus şi Rusia scoruri record de vizionări pe Internet, deci n-ai rezolvat nimic. Fructul interzis e cu atât mai tentant.

Morala acestei poveşti foarte complicate, la care umanitatea încă nu a găsit o soluţie rezonabilă de rezolvare, este că, atunci când alegi rezolvări extreme, radicale, care îl rad de pe faţa pământului pe cel ce nu este de acord cu tine, uitând că pe lumea asta trebuie să găseşti consonanţa dintre morala creştină şi tendinţele anarhice ale lumii noastre în continuă schimbare, rişti să pierzi totul.

Şi, într-un fel sau altul, să-ţi pierzi libertatea.

(Sursa: http://www.stareapresei.ro/galerie-foto-conchita-wurst-si-scandalul-sexu…)

article-0-1DBBEC7200000578-185_634x468


Categorii

Cultura desfraului, Educatie, Homosexualitate, Pedofilie, Preoti si duhovnici romani, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “EDUCATIA SEXUALA – INSTRUMENTUL UMANISMULUI SECULARIST/ Parada gay stopata la Chisinau/ Un comediant american denunta “MAFIA GAY DE LA HOLLYWOOD”/ Parintele Cezar Axinte despre ATACURILE DEZLANTUITE LA FAMILIA CRESTINA SI LA TINERII DE AZI, pornind de la castigatorul Eurovision 2014 (VIDEO)/ “In curand normalitatea va fi privita ca un handicap!”

  1. sursa http://www.brujitafr.fr/m/article-123564068.html

    Croația: Programa de EDUCAȚIE SEXUALĂ este CONCEPUTĂ de colaboratori ai revistei Paidika, „JURNALUL PEDOFILILOR”, susținuți de SOROS. Care este LEGĂTURA dintre pedofilie și HOMOSEXUALITATE?

    Autorul: Andreea Ilie în Merită să citești 19 mai, 2014 15:17 Un comentariu

    În Croația a fost impusă, în ianuarie 2013, introducerea în programele școlare a unui modul de educație sexuală, care se aplică și astăzi, deși s-a demonstrat că inițiatorii acestui program sunt niște pedofili declarați. Deasemenea, în spatele acestor pedofili stă chiar George Soros, care le sprijiină financiar „congresele”.
    Judith Reisman, un om de știință de 78 de ani de originie evreiească, fostă consilieră a FBI-ului, a Parlamentului și a mai multor ministere medicale americane a ajuns în Croația, unde a demonstrat că manualele folosite în acest modul sunt scrise de pedofili și a denunțat legăturile acestei inițiative „educaționale” cu bogata fundație Soros, scoțând în evidență faptul că educația sexuală și drepturile homosexualilor ascund un program de distrugere a familiei și de apărare a pedofililor.
    Programele de educație sexuală pentru copii se bazează pe studiile lui A. Kinsley, care susținea că aceștia sunt ființe sexuale, care cer relații sexuale încă de la naștere
    Ea a anchetat lucrarea emisă de Insititutul Kinsley, fondat în 1947 și a demonstrat efectele nefaste ale teoriei lui Alfred Kinsley (1894 -1956), autorul a două importante studii asupra comportamentului sexual al bărbatului și al femeii. El era, deasemenea și redactor al unui eminent jurnal medical britanic, The Lancet. Dr. Reisman ia în discuție cazul unei fetițe de 10 ani, abuzată de un fost recidivist de 30 de ani și care era, în plus, un cititor obsedat al Playboy. Alfred Kinsley justifică că este sigur că fetița a consimțit deoarece copiii sunt ființe sexuale și astfel ar fi ființe care cer relații sexuale încă de la nașterea lor. Reisman adaugă că după al doilea război mondial aceste teorii ciudate au încurajat și au difuzat exponențial pornografia și pedofilia.
    Încercarea de a spune adevărul. Reisman și Tate au fost sabotați în mod repetat
    Declarațiile dr. Reisman au făcut obiectul unui val de insulte. Ea a fost criticată de media croată de stânga.
    Atât dr. Reisman, cât și colaboratorul ei, ziaristul britanic Timothy Tate au fost cenzurați și sabotați în repetate rânduri, când documentarul realizat de britanic pe această temă a fost întrerupt subit din cauza unei „probleme tehnice”, scenariu care s-a repetat din nou, în scurt timp.
    La sfârșitul unei conferințe din cadrul facultății de științe politice a capitalei croate, dr. Reisman a fost atacată verbal de Nenad Zakošek, președintele aceleiași scoli. Mișcări politice de stânga legate de guvern au încercat să împiedice conferința dr. Reisman la Parlamentul din Zagreb. Dr. Reisman și-a mirat auditoriul declarând că Alfred Kinsley era pedofilul care schimbă lumea și un psihotic sexual care a contaminat familiile, cultura și legile. Reisman a demonstrat influența acestui criminal în spatele programelor de educație sexuală impuse în Croația.
    Štulhofer, inițiatorul programei de educație sexuală croat, discipol al lui Kinsley și colaborator al lui Sandford, redactorul Paidikai, Jurnalul Pedofililor
    Deasemenea, dezbaterea prevăzută la facultatea de filozofie de dr. Reisman și prof. Aleksandar Štulhofer, un discipol al lui Kinsley și inițiatorul programului de educație sexuală pentru copii, croat a fost suspendată sub pretextul dezordinii publice și a grupurilor homosexuale care au pătruns, brusc în sală. Prof. Štulhofer nu voia ca Dr. Reisman să se exprime. Iată de ce. În parlament, ea a dezvăluit participarea lui Štulhofer la scrierea unei cărți împreună cu Theo Sanford, un pedofil declarat, olandez, profesor la Universitatea Columbia și, deasemenea, conectat de Departamentul de Studii gay și lesbiene al Universității din Ultrecht, din Olanda.
    Sandford este coordonatorul și redactorul unei reviste lunare olandeze în limba engleză a pedofililor, Paidika (subtritrată Jurnalul Pedofiliei), apărută din 1987 până în 1995 și autorul studiului „Băieți în contactele lor cu bărbații, un studiu al prieteniilor exprimate sexual.”
    Într-o conferință de presă, Timothy Tate a reluat un citat din Paidika, de același grad de sadism: „Punctul de plecare a Paidika este în mod necesar conștiința ființei noastre pedofile. Noi considerăm pedofilia un raport sexual consimțit între persoane de generații diferite.”
    Într-un interviu acordat în 1978 revistei pornografice americane Hustler, sexologul Erwin J. Haeberle, care contribuise la fondarea Paidikăi a subliniat că este foarte normal să ai raporturi sexuale cu copii, care ar trebui să aibă liber acces la revistele pornografice pentru adulți și să fie liberi să aleagă propriii lor parteneri sexuali, bineînțeles, dintre adulți. Acest pedofil a fost membru din 1977-1988 al Institutului pentru Studii Avansate de Sexualitate Umană de la San Francisco, care în lumea întreagă a redactat cea mai mare parte din programele de educație sexuală pentru copii. Timothy Tate a arătat de asemenea fotografii de copii oferite, de către acesta, paginilor Paidikai.
    Pedofilii – susținuți de Soros. Adevărul – mușamalizat și ignorat
    În 2001, Štulhofer și mai mulți din colegii săi pedofili, legați de sfera Paidikai, au participat la un congres internațional al sexologilor, în portul croat al orașului Dubrovnik, congres subvenționat de fundația financiarului evreu Soros.
    Judith Reisman a subliniat în mod repetat că programul de educație sexuală impus în Croația a fost o tentativă de pervertire a copiilor pentru a livra carne proaspătă cerințelor nesănătoase ale obsedaților și pentru a dezgrădi homosexualitatea. Ea a adăugat că acest procedeu avea ca obiectiv să îi facă pe tineri dependenți de sex și de industria pornografiei.
    Într-o țară democratică, prezența dovezilor de necontestat ale legăturilor strânse între inițiatorii programului, pedofilii din spate lor și, respectiv, afaceristul cu interese obscure, Soros, din spatele acestora, ar putea să provoace demisia imediată a lui Štulhofer și a tuturor funcționarilor criminali din minister, care au colaborat la elaborarea acestui program, chiar a ministrului Educației în persoană, Željko Jovanović. Acest lucru, însă, nu se petrece în Croația, dimpotrivă, toată lumea își vede mai departe de treabă, de parcă Dr. Reisman nici nu a existat.
    După plecarea Dr. Reisman, presa regimului social democratic croat și-a reluat munca de dezinformare. Pentru aceasta, Štulhofer a venit în persoană la televiziune să facă un apel de maximă importanță în legatură cu problemele sexualității, în mod special cele ale sugarilor, în timp ce în școlile primare, copiior de 10 ani li se propun teme în care sunt prezentate situații sexuale explicite.
    Cazul Croației, care nu a fost întru totul mediatizat, ridică vălul de pe perspectivele în curs de dezvoltare, în filigran, în Europa, în spatele căsătoriei pentru toți și al copilului, ultima victimă, neputincioasă, a acestui sistem care se vrea a fi din ce în ce mai distructiv. Întrebarea este: ce vrea Soros? De ce sprijină pedofilia, la nivel european? În altă ordine de idei: Ce legătură există între pedofilie și homosexualitate? De ce acești pedofili sunt și homosexuali?

  2. http://www.academiacatavencu.info/interviu/iulian-pericle-capsali-candidat-independent-in-numele-corectitudinii-politice-fetitele-vor-ajunge-sa-se-joace-cu-papusi-roz-cu-barba-albastra.html

    ASTEPT SA VAD DACA CATAVENCII BANEAZA SI EI COMENTARIILE…de la ora 9 au bagat alte mesaje acesta de mai jos nu..INCA

    Duminica toti euro PA-PA rlamentarii o sa mearga pe la Biserica ca sa-i vada lume multa! CAPsali Iulian merge ca firesc la BISERICA. Noi din BRASOV o sa-l votam si din ce am mai vorbit cu ROMANII din ASCOR si din DIASPORA o sa fie ales. Doamne ajuta! SA VAD SI CRUCEA IN P.E. cum a facut si poetul IOAN ALEXANDRU in tara neo- vechio-comunistilor obtuzi! FELICITARI PT.ARTICOL. Ati avut cu cine dialoga…nu s-au auzit interjectii!

  3. Ileana@

    O mica corectura: Kinsey il cheama pe acest asa-zis “om de stiinta”.
    Merita urmarit acest film:

    http://www.youtube.com/watch?v=RVwbVRNwm6s

  4. @Daniela
    Iertati-ma. Eu am primit pe email tot textul de la un parinte. E scris si Ultrecht in loc de Utrecht, dar n-am mai corectat pentru ca nu-mi apartine textul. In viteza am uitat sa pun si niste ghilimele mari la ambele capete. Autoarea e Andreea Ilie, cred. Multumim de corectura. Nu auzisem de Kinsey. De Soros in schimb nu ma mir.

  5. Pingback: “Devii ceea ce iubeşti”. Predici audio la vindecarea femeii garbove. GARBOVIREA SI FATARNICIA LUMII CARE IL REFUZA PE HRISTOS, DORIND INCRANCENAT LANTURILE SATANEI vs. FERICIREA CEREASCA ASCUNSA IN SUFERINTA ASUMATA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare