FAUCI INFAILIBILUL, invocat deseori și de Arafat, dovedit ca mincinos și manipulator. Ce spun emailurile sale publicate despre originea Covid-19, eficiența măștilor și imunizare/ Teza originării SARS-COV-2 în laborator NU mai este „conspiraționism”. Ce ne spune asta?

3-06-2021 11 minute Sublinieri

Adrian Onciu:

De ce ar trebui anchetat Anthony Fauci

Grație jurnaliștilor de la Buzzfeed, mii de e-mailuri trimise și primite de Anthony Fauci începând din ianuarie 2020 au fost dezvăluite publicului.

Ele dovedesc jocul dublu, manipulările și minciunile folosite de Fauci pentru a ascunde faptul că noul coronavirus ar fi putut scăpa dintr-un laborator.

Toate aceste e-mail-uri arată că celebrul doctor american (bun amic cu Bill Gates și Joe Biden) era îngrijorat că publicul ar putea afla despre originea Covid – anume Institutul de Virologie Wuhan. De ce era atât de îngrijorat Fauci? Pentru că știa perfect că a finanțat experimente în laboratorul din China.

Pe 31 ianuarie 2020 imunologul Christian Andersen, de la Scripps Research Institute California, l-a avertizat pe Fauci, printr-un e-mail, că noul Covid-19 pare să fi fost manipulat într-un laborator: ”Trăsăturile neobișnuite ale virusului alcătuiesc o parte foarte mică a genomului (mai puțin de 1 la sută), așa că trebuie să ne uităm cu atenție la toate secvențele pentru a vedea că unele dintre caracteristici (potențial) par concepute”. A doua zi, Tony Fauci i-a trimis un e-mail urgent adjunctului său, Hugh Auchincloss. Subiectul era, cu majuscule, ”IMPORTANT”: ”Este esențial să vorbim despre acest AM. Ține telefonul deschis. Citește documentul atașat, precum și e-mailul pe care îl voi transmite. Și astăzi vei avea niște sarcini de dus la bun sfârșit”.

La e-mail a fost atașat un document intitulat ”Baric, Shi și colab. – Nature Medicine – SARS Gain of Function.pdf”. ”Baric” din acel atașament se referă la Ralph Baric, un virolog din Statele Unite care a colaborat cu Institutul de Virologie Wuhan. Baric a lucrat cu o femeie numită dr. Shi Zhengli – cunoscută sub numele de ”Doamna liliecilor”, întrucât manipulează coronavirusurile care infectează liliecii.

De reținut că în timp ce era interogat de senatorul Rand Paul, Tony Fauci a negat sub jurământ că același Ralph Baric a efectuat cercetări legate de creșterea transmisibilității și a virulenței unor virusuri. Vorbim despre același Ralph Baric din atașamentul lui Fauci intitulat ”Baric, Shi et al – SARS Gain of Function”. În traducere, ”SARS Gain of Function” înseamnă ”manipulări ale virusului SARS pentru inducerea unor mutații în condiții de laborator”. Cum ar fi laboratorul din Wuhan.

În după-amiaza zilei de 1 februarie 2020, Fauci a ținut o conferință pe Skype cu mai mulți virologi de top. Majoritatea detaliilor acelui apel rămân ascunse publicului. Se știe că apelul a fost legat de un document intitulat ”Compararea secvenței coronavirusului”. Jeremy Farrar, un medic britanic care conduce un ONG, le-a reamintit tuturor celor prezenți că ceea ce au vorbit rămâne secret.

”Informațiile și discuțiile nu trebuie împărtășite până la acordul privind pașii următori”, a scris el într-un e-mail. În alte mesaje, Jeremy Farrar a transmis un articol de pe site-ul web ZeroHedge, sugerând că noul virus ar fi putut fi creat ca o armă biologică. O explicație mai plauzibilă decât cea oficială, vânturată de mass-media, și anume că ar proveni dintr-un pangolin.

Pentru infracțiunea de a disimina ”fake-news-uri”, ZeroHedge a fost interzis de pe platformele de socializare. Până nu demult, nu aveai voie să sugerezi că virusul Covid ar fi putut fi creat de om. De ce? Pur si simplu pentru că renumitul Tony Fauci i-a asigurat pe boșii din Big Tech că virusul nu a fost creat de om. Așadar, giganții tehnologiei au închis subiectul.

Doar că Fauci a mințit. Dr. Fauci, pe 17 aprilie 2020: ”Un grup de virologi cu înaltă calificare au analizat secvențele de acolo și secvențele la lilieci pe măsură ce evoluează, iar mutațiile necesare pentru a ajunge la punctul în care se află acum sunt în totalitate în concordanță cu saltul unei specii de la un animal unui om”.

Două zile mai târziu, Peter Daszak, unul dintre virologii apropiați lui Tony Fauci, i s-a plâns acestuia că dolarii pe care i-a luat pentru experimentele din Wuhan erau ”vizați public de reporterii Fox News”. Cu toate acestea, el a rămas recunoscător pentru sprijinul lui Fauci. ”Am vrut doar să vă mulțumesc personal în numele angajaților și colaboratorilor noștri, pentru că ați afirmat în mod public că dovezile științifice susțin originea naturală a Covid-19, transmis de la lilieci la oameni și nu scăpat dintr-un laborator al Institutului de Virologie Wuhan”, a scris Daszak, printre altele membru al echipei OMS trimisă în Wuhan pentru a cerceta originile Covid-19.

Știm că Fauci nu a mințit doar despre originile Covid, pretinzând că știe lucruri pe care nu le putea ști. De asemenea, a mințit despre vaccinuri. În martie anul trecut, fostul oficial al administrației Obama, Zeke Emanuel, i-a scris lui Fauci ca să-i pună o întrebare simplă: oamenii care s-au recuperat după boală sunt, în general, imuni? Întrebarea politicianului se referea la aproximativ 100 de milioane de americani, deci nu era deloc fără sens. Răspunsul lui Fauci: ”Nu există dovezi în acest sens, dar putem presupune că ar exista o imunitate substanțială după infecție”.

De fapt studiile arată că nu vorbim despre o presupunere, ci despre o certitudine. Persoanele care au avut Covid și și-au revenit aproape că nu se mai îmbolnăvesc din nou. Nu trebuie să fie vaccinați. Până în prezent Fauci nu a recunoscut niciodată acest lucru în public. În e-mailul său către Zeke Emmanuel, el a recunoscut un alt aspect evident: masca chirurgicală, hârtia pe care o purtăm toți, nu funcționează cu adevărat. Oferă foarte puțină protecție împotriva Covid. De fapt, cel puțin un studiu arată că măștile pot accelera transmiterea virușilor. Totuși, încă o dată, în timp ce era sub jurământ, Fauci a susținut exact contrariul.

E-mailurile arată că Tony Fauci vorbește în mod regulat cu Bill Gates. Bill Gates nu este medic. Bill Gates nu este un om de știință. Bill Gates este un om foarte bogat care a făcut miliarde realizând programe mediocre pentru computerele de birou. Deci, de ce ar fi Tony Fauci amic cu Bill Gates? A profitat Bill Gates în vreun fel de pe urma sfaturilor lui Tony Fauci? Cu siguranță ar merita să știm asta. Și totuși nu știm. Mass-media nu pare interesată să afle. (Extras dintr-un articol publicat de Tucker Carlson – Fox News)

R3Media:

Presa a publicat mailurile lui Fauci din pandemie: Într-un mesaj, Fauci admite că „măștile din farmacii nu sunt chiar eficiente în combaterea virusului”. Public susținea exact contrariul

Soclul lui Tony Fauci începe să se clatine. Printr-un proces privind Freedom of Information Act, mailurile șefului Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase au fost publicate de Washington Post și Buzzfeed.

Mai mult de 860 de pagini de e-mailuri ale doctorului Anthony Fauci din martie și aprilie 2020 au fost publicate de The Washington Post.

Peste 3.200 de pagini de e-mailuri au fost publicat de BuzzFeed News – care acoperă perioada din ianuarie până în iunie 2020.

Mailurile arată, printre altele, că Fauci era îngrijorat la începutul anului 2020 că opinia publică ar putea concluziona că virusul a originat de la Institutul de Virusologie din Wuhan.

Emailurile arată că Fauci a mințit despre acest subiect. Recent, chiar el a spus teoria cu originea virusului a devenit validă.

Mai mult, Fauci a fost prins mințind în fața Congresului, după ce a negat că un colaborator, Ralph Baric, ar face cercetări în Wuhan.

Dar într-un email din 1 februarie 2020, Fauci confirmă chiar colaborarea dintre Baric și o cercetătoare din China chiar pe acest subiect.

Într-un alt email, către un fost membru al regimului Obama, Sylvia Burwell, că „măștile cumpărate într-o farmacie nu sunt chiar eficiente în apărarea de virus, pentru că este destul de mic să treacă prin material”.

„Măștile sunt destinate persoanelor infectate pentru a le împiedica să răspândească infecția la persoanele care nu sunt infectate, mai degrabă decât să protejeze persoanele neinfectate de infectarea. Masca tipică pe care o cumpărați în farmacie nu este cu adevărat eficientă în evitarea virusului, care este suficient de mic pentru a trece prin material. S-ar putea, totuși, să ofere un ușor beneficiu în a păstra picăturile brute dacă cineva tușește sau strănută. Nu vă recomand să purtați o mască, mai ales că mergeți într-o locație cu risc redus. Instinctele tale sunt corecte, banii sunt cheltuiți cel mai bine pe contramăsuri medicale, cum ar fi diagnostice și vaccinuri”, scria Fauci pe 5 februarie.

Pe 18 martie, în Congresul american, chestionat fiind de către senatorul republican Rand Paul exact pe acest subiect, Fauci susținea exact contrariul: „Măștile nu sunt de teatru, protejează. Nu sunt de acord cu dvs (că persoanele vaccinate sau cele care au virusul nu trebuie să mai poarte mască)”.

Mailurile arată că Fauci vorbește regulat cu Bill Gates. De asemenea, un alt email arată cum Fauci recomandă anularea serviciilor religioase, dar n-are nimic împotriva mitingurilor de campanie.

SmartRadio:

„Minciuna” lui Trump devine „adevărul” lui Biden. Teoria virusului scăpat din laborator nu mai reprezintă „dezinformare”

Canalele mass-media americane și rețelele de socializare operează o inversare de opinie cu privire la originea virusului. Dintr-o dată, ceea ce am numit minciuni, știri false și rasism anti-China atunci când Donald Trump declara că SARS-Cov-2 ar fi putut fi fabricat în laboratorul din Wuhan, devine posibil atunci când Biden solicită o investigație detaliată pe această temă. Un contrast care dezvăluie o definiție cu geometrie variabilă a „adevărului”, foarte greu de digerat pentru cei care rămân dedicați libertății de exprimare.

Ilustrarea acestei inversări este compania Facebook, gigantul rețelelor de socializare care ajunseseră atât de departe încât să cenzureze toate postările care propuneau ipoteza unui virus fabricat în laborator, vorbind despre „dezinformare”. A retras această decizie săptămâna trecută.

În februarie, Facebook a interzis „acuzațiile false” asupra originii umane a Covid-19, după „consultarea principalelor organizații din domeniul sănătății”, inclusiv a OMS.

Fiasco-ul intelectual nu pătează doar imaginea Facebook și a cercurilor științifice pe care s-a bazat platforma. Subiectul este devastator pentru majoritatea covârșitoare a canalelor mass-media naționale, care au respins ipoteza virusului de laborator, în ciuda încercărilor unor personalități republicane precum senatorul Tom Cotton de a avertiza asupra îndoielilor privind laboratorul de la Wuhan.

Departe de a cântări avantajele și dezavantajele diferitelor versiuni posibile, presa a exclus în mod sistematic ideea unui virus creat de oameni, vorbind despre o „teorie marginală și suspectă”, chiar dacă mințile mai independente, precum biologul Bret Weinstein de exemplu, o apărau. De ce?

Teoria laboratorului Wuhan este un avertisment pentru mass-media

În primul rând, pentru că ura față de Trump era atât de puternică, încât era absolut necesar să descalifice orice idee pe care el ar fi apărat-o. „A spune că întrebarea a rămas deschisă nu era un titlu care ar fi primit click-uri. Un titlu precum „Teoria scurgerii virusului de laborator dovedește încă o dată incompetența lui Trump”, da, aducea click-uri, scrie Bret Stephens, unul dintre puținii editorialisti conservatori ai New York Times, într-un articol critic pe această temă care denunță „gândirea de turmă” a canalelor mass-media.

De fapt, jurnaliștii s-au predat orbește comunității științifice ca unei autorități incontestabile, un reflex ciudat, având în vedere bâjbâiala pe scară largă a medicilor cu privire la pandemie și obscuritatea din jurul funcționării statului chinez. Ideea că ipoteza ar alimenta rasismul anti-asiatic și-a jucat rolul în evitarea dezbaterilor.

Toate aceste motive nu sunt convingătoare. Dar, în mod izbitor, nimeni nu se gândeste la cel mai mic mea culpa, preferând evident să evite un subiect care a devenit jenant. Site-ul Vox, pe care Facebook îl folosește pentru a verifica faptele controversate, a rescris complet anumite pasaje ale vechilor sale articole, pentru a nu părea prea părtinitor cu privire la subiectul originii virusului, dezvăluie jurnalista Nickie Louise în jurnalul TechStartups.

„Decizia Facebook arată dificultățile platformelor de a face distincția între protejarea cititorilor împotriva dezinformării și promovarea dezbaterilor”, spune Washington Post pentru a explica erorile. O analiză oarecum scurtă. Pentru că ceea ce exprimă încă o dată episodul de la Wuhan este rolul major pe care platformele și l-au asumat în ceea ce privește informațiile atunci când nu pot fi arbitrii adevărului. Dar și tendința de a obscuriza, de a caricaturiza sau chiar de a cenzura, prin ideologie, maniheism sau simplu efect de turma, care traversează presa. „Teoria laboratorului Wuhan este un avertisment pentru mass-media”, notează Holman W. Jenkins în Wall Street Journal.

O revizuire completă a modului în care funcționează platformele și o întoarcere la umilință și onestitate jurnalistică pentru mass-media ar trebui să fie prioritare, dacă vor să operască goana către teoriile conspirației. Deoarece cu cât mass-media obișnuită se discreditează, cu atât secesiunea mentală a cititorilor va fi mai mare.

Sursa: Le Figaro

Cotidianul/ Călin Marchevici:

Originile virusului. Cartelul oamenilor de știință, politicienilor și presei

În februarie 2020, teama se răspândea în întreaga lume. Mia erau câteva zile și Europa urma să intre în stare de urgență, iar economiile urmau să fie închise. Italia atinsese pragul de 1000 de morți pe zi din cauza Covid-19.

Atunci, în februarie 2020, a fost scrisă una dintre „evangheliile” covid-19, ce avea să fie popularizată zi de zi, ediție de ediție de marile ziare și televiziuni ale lumii. Era vorba despre înfierarea ”teoriei conspirației” despre originea virusului SARS-Cov-2. Un articol publicat de revista The Lancet, semnat de 27 de oameni de știință, susținea sus și tare că virusul a apărut în natură, făcea apel la susținerea confraților din China și denunța ”teoriile conspirației” despre crearea virusului într-un laborator – cel mai probabil în China.

Vreme de peste un an, aceasta a fost teoria de nezdruncinat privind originea virusului. Cine îi stătea în cale era măturat – fie înfierat de oamenii de știință, dacă era vorba despre vreun confrate, fie acuzat de rasism (de sinofobie), dacă era politician. Nici președintele SUA, Donald Trump, nu a fost cruțat de fiecare dată când a susținut că virusul a fost creat în laborator, în China.

Acum, după ce Trump a pierdut cele mai contestate alegeri prezidențiale din SUA, lucrurile iau o întorsătură spectaculoasă. Treptat, presa de mainstream începe să dea glas și celor pe care, până de curând, îi numea „conspiraționiști”. Pe acest fond, președintele Joe Biden a cerut o investigație despre originile acestui nou coronavirus. Doctorul Anthony Fauci, eternul director al Institutului Național de Boli Infecțioase (sub nu mai puțin de nouă administrații), s-a trezit chestionat în fața Senatului SUA și a ajuns să își schimbe poziția de nezdruncinat de până acum cum că virusul ar avea origine naturală. Acum, Fauci spune că ”nu este convins” că virusul a apărut natural și ca autoritățile trebuie să ”afle exact ce s-a întâmplat”.

Presa internațională de mainstream a început această schimbare de poziție de doar câteva zile, inclusiv presa din România, publicând rezultatele unui studiu realizat de britanicul Angus Dalgleish şi omul de ştiinţă norvegian Birger Sørensen, care arată că noul coronavirus nu are strămoși naturali credibili.

De fapt, cercetări care indicau același lucru și care puteau fi utilizate pentru a susține teoria creării virusului în laborator au apărut cu un an înainte. În mai 2020, un studiu realizat de Alina Chan demonta teoria apariției în piața de  animale vii din Wuhan. Apoi, un studiu al profesorului Nikolai Petrovsky, din Australia, arăta că virusul este perfect adaptat pentru a infecta oamenii și se comportă diferit de virușii cu origine naturală. Tot în 2020, microbiologul David Relman,  de la Stanford, a scris că trebuie neapărat investigată originea virusului, fiind de partea micului grup de oameni de știință curajoși care cereau și investigarea apariției în laborator.

Niciunul dintre aceste studii nu a avut parte de presă buna. Multe publicații le-au considerat atunci „conspiraționiste”.

Vreme de peste un an, știința, presa și politica au acționat ca un cartel.

Cartelul acesta a început să se spargă la începutul lunii mai 2021, când senatorul american Rand Paul, de profesie medic, l-a întrebat pe Anthony Fauci dacă institutul pe care îl conduce de aproape 40 de ani a finanțat, printr-un intermediar, studii riscante pe virusuri făcute în China, dacă au fost folosiți banii contribuabililor americani pentru cercetări făcute in China pentru sporirea contagiozității virusurilor, chiar la institutul de la Wuhan.

Informații publicate de presa americană arată că, în 2017, institutul condus de Fauci a reluat finanțarea modificării virulenței la Wuhan, fără a avea aprobarea guvernului. De altfel, finanțarea acestor cercetări, considerate foarte riscante, a fost interzisă în SUA prin decizia președintelui Obama, în 2014. Din acel moment, cercetătorii americani s-au îndreptat către alte țări pentru a continua studiile. China este una dintre aceste țări, iar finanțarea lui Fauci a ajuns aici prin intermediul unui ONG condus de Peter Daszak, care a primit 666.000 de dolari dintr-o sumă totală de 3,7 milioane de dolari, pentru proiectul ”Înțelegerea urgenței reprezentată de riscul coronavirusului de la lilieci”.

Deloc suprinzător, Peter Daszak este unul dintre semnatarii articolului din The Lancet care a stat la baza d oricărei afirmații cum că noul coronavirus a apărut în laborator.

Știa doctorul Fauci ce face reluând finanțarea acestor proiecte periculoase ce presupun inducerea unor mutații pentru a spori virulența? Știa prea bine. Iată ce spunea Fauci în 2012, într-un articol pentru jurnalul Societății Americane de Microbiologie : ”Oamenii de știință din acest domeniu pot spune – și eu însumi am spus asta – că beneficiile unor asemenea experimente și cunoașterea ce o vom dobândi sunt mai importante decât riscurile”. Potrivit The Australian, Fauci nu a anunțat nici Departamentul de Stat al administrației Trump, nici CIA și nici Consiliul Național de Securitate că reia finanțarea acestor experimente riscante în China. Ce garanții avea Fauci că acest proiect nu va scăpa de sub control, ce încredere avea în oamenii de știință din Wuhan? Sunt întrebări care i-au fost adresate acum de senatorul John Kennedy. Răspunsul lui Fauci: ”Nu poți ști niciodată. Nu cunosc într-atât de bine Partidul Comunist Chinez încât să știu despre interacțiunile dintre ei și oamenii de știință”. La fel a răspuns Fauci și la intrebarea despre influența Chinei asupra Organizației Mondiale a Sănătății.

Asistăm în aceste zile la o uriașă campanie de mușamalizare. Pe de o parte, Anthony Fauci susține că „nu este convins de originea naturală a virusului”. Este o strategie de a face uitat faptul că, vreme mai bine de un an, a susținut contrariul. Pe de altă parte, marile ziare occidentale încep să ofere tribună celor pe care până mai ieri îi numeau ”conspiraționiști”. Recent, jurnalista Aproova Mandavili, de la The New York Times, a postat pe Twitter un mesaj în care îi acuză de ”rasism” pe cei care susțin că virusul a fost creat într-un laborator din China. Mesajul a fost șters la scurt timp, un semn că șefii The New York Times schimbă macazul. Din nou, este o încercare de a face uitată poziția lor radicală împotriva cercetării originilor virusului. Apoi, președintele Joe Biden cere o investigație – din nou o încercare de a face uitat faptul că a devenit președinte al SUA folosindu-se de pandemia de covid-19, atacându-l pe Donald Trump pentru că susținea teoria originii în laborator și pentru că a atacat China.

Suntem departe de o concluzie (care ar putea să nu apară vreodată) despre originile unei pandemii care a fost folosită pentru a opri lumea în loc mai bine de un an de zile. Dar ce ar însemna să se dovedească că virusul a ”evadat” dintr-un laborator?

Pentru regimul lui Xi Jinping ar fi extrem de dificil, mai cu seamă că întreaga lume știe acum că epidemia de covid-19 a fost ascunsă câteva luni de oficialii de la Beijing. Sunt analiști americani care speculează că o astfel de dezvăluire ar putea fi folosită nu pentru a face din China un stat paria – este o țară prea puternică -, ci pentru a-l debarca pe Xi de la conducere, printr-o revoltă a opozanților din partid, mai cu seamă ca se apropie Congresul PCC, în 2022. Și acesta este un scenariu puțin probabil.

Care ar fi consecințele în lumea științei, dacă se va dovedi varianta unui accident de laborator? Reputația multor cercetători și universități ar fi grav afectată dacă s-ar dovedi că au încercat să ucidă dezbaterea și să nu urmeze firul din ce în ce mai clar al dovezilor. Apoi, Organizația Mondială a Sănătății (care a început recent propriul ei proces de rescriere a istoriei pandemiei) ar rămâne cu o reputație complet distrusă.

Consecințele s-ar extinde și în presă, acolo unde mari publicații au acționat în cartel cu marile universități și cu politicienii, pentru distruge dezbaterea, pentru a împiedica dialogul și pentru a da jos administrația Trump.

Cât despre guverne, demonstrarea unui accident de laborator nu ar face decât să arate că politica este mai rea decât mlaștina pe care Trump le promisese americanilor că o va asana.

Anghel Buturugă:

La noi băieții continuă neabătut aceeași narativă, cu aceeași granitură și pe aceeași direcție.

Între timp, figuri centrale ale crizei pandemice, precum Bill Gates și Tony Fauci, cad cu zgomot de pe piedestalul pe care păreau a fi pe vecie.

Teza „conspiraționistă” nr. 1, dacă stăteai să asculți toți fake-fact-checkers, că virusul a fost creat în laborator, devine tot mai mult un adevăr oficial.

E limpede că se produce un realiniament. Seamănă puțin cu epurările de pe vremea lui Stalin, deși lipsește un stalin vizibil. Decapitarea vechii gărzi bolșevice, iar, mai apoi, a altor apropiați ai lui Stalin, a fost un fenomen care s-a reprodus și în periferia statelor satelit ale URSS. Va dura până când vreo grupare a serviciilor de veghe patriei se va racorda la mișcarea staliniană din prezent și va începe tăierea maurilor care au pus în aplicare cincinalul pandemic. Care, stați liniștiți la locurile voastre, va continua neabătut.


Categorii

1. DIVERSE, Dezinformari, hoaxuri, diversiuni, manipulari, Pandemia de coronavirus/ COVID-19

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “FAUCI INFAILIBILUL, invocat deseori și de Arafat, dovedit ca mincinos și manipulator. Ce spun emailurile sale publicate despre originea Covid-19, eficiența măștilor și imunizare/ Teza originării SARS-COV-2 în laborator NU mai este „conspiraționism”. Ce ne spune asta?

  1. Referindu-ma la finalul lui Anghel Buturuga, ce sens ar avea o astfel de epurare? Stalin a facut epurari, dar nu si-a daramat esafojajul ideologic, or in cazul de fata, toata constructia propagandistica se prabuseste odata cu “ilustrii” in cauza. Epurarile in sensul intaririri puterii se fac pe baza acuzatiilor de “deviationism”, “tradare”, “intinarea nobillelor idealuri” etc. Ce acuzatii in sensul asta li s-ar putea aduce lui Gates sau Fauci? Cum poate continua cincinalul pandemic neabatut cand ideologia pandemica se prabuseste cu totul, cand “conspirationistii” se dovedesc a fi avut dreptate?
    Daca e sa construiesc in acelasi registru, pare mai degraba o epurare in sensul iesirii din situatie, ceva a la Gorbaciov, o incercare de a salva ce s-ar mai putea salva din toata “Marea Resetare” care se prabuseste sub propria greutate si minciuna. Iar in cazul asta sfarsitul e la fel de sigur, cum a fost si pentru URSS.

  2. Pingback: DEZVĂLUIRI CRUCIALE (video, text): ROBERT W. MALONE (inventatorul vaccinurilor mARN) și alți savanți de prestigiu avertizează: PROTEINA SPIKE DIN VACCINURILE care conțin ARN Mesager ESTE FOARTE PERICULOASĂ, TOXICĂ. De ce mulți tineri fac MIOCARDI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare