ANTHONY FAUCI acuzat de finanțarea experimentelor din laboratorul WUHAN care au provocat PANDEMIA DE COVID-19 (Video). Jurnalistul Carlson Tucker: „Fauci pedepsește țara – voi, noi, toată lumea. Întrebarea este: de ce face asta?”

12-05-2021 7 minute Sublinieri

FoxNews:

Tucker Carlson: Anthony Fauci let the coronavirus pandemic happen, why isn’t there a criminal investigation?

Cum apreciem răspunsul administrației Biden faţă de COVID? Ei bine, iată un indicator: faptul că Casa Albă, care se presupune că este atât de dedicată științei, a ales ca coordonator șef al COVID un om care nu are deloc cunoștințe în știință sau medicină spune cam totul. El se numește Jeffrey Zients. Zients a condus echipa de tranziție prezidențială a lui Joe Biden, asta e este calificarea sa. Este un fost consultant în management din Bain, care a avut o funcţie în consiliul de administrație al Facebook. Jeffrey Zients este un agent politic. Acesta este omul care supraveghează răspunsul faţă de COVID în numele administraţiei lui Joe Biden. Vestea bună este că, deoarece Zients nu este nici măcar aproape de a fi un om de știință,nici nu vorbește ca unul. Câteodată spune lucruri pe care restul dintre noi le putem înțelege limpede. Citiți ce a spus Zients ieri la CNN și va deveni foarte clar modul în care Casa Albă înțelege această pandemie.

JEFFREY ZIENTS: Și lumina de la capătul tunelului este din ce în ce mai strălucitoare. Să ne păstrăm garda. Să urmăm îndrumările CDC. Și îndrumarea CDC de-a lungul timpului va permite oamenilor vaccinați din ce în ce mai multe privilegii să-și scoată masca. Iar indicaţiile CDC vor permite pe parcurs oamenilor vaccinati să aibă din ce in ce mai multe ocazii privilegiate pentru a-şi da jos masca.

Iată! Indicaţiile CDC vor permitepe parcursul timpului oamenilor vaccinati să aibă din ce in ce mai multe ocazii privilegiate pentru a-şi da jos masca. O astfel de afirmaţie ridică atât de multe întrebări, încât este greu să știi de unde să începi. Ce-aţi zice să începem de la asta: Dacă vaccinurile funcționează, de ce mai poartă vreo persoană vaccinată vreo mască undeva? Serios. Jeffrey Zients ar trebui să fie obligat să explice acest lucru, încet și cu cifre, pentru ca noi ceilalți, care nu am făcut parte din consiliul Facebook, să putem înțelege. Bineînţeles, nimeni nu i-a cerut să explice asta, așa că nu a făcut-o. Și nici nu l-a întrebat cineva pe Zients cât de eficiente sunt măștile în prevenirea răspândirii COVID.

Autoritățile noastre de sănătate publică acționează ca și cum măștile ar fi absolut indispensabile. Dar sunt ele absolut indispensabile? Unde sunt studiile serioase care demonstrează asta? Există? Dacă există, e vreun motiv pentru care ne sunt ascunse? Și, în cele din urmă, când a devenit faptul de a nu purta masca un privilegiu? De mii de ani, până în urmă cu 12 luni, lipsa de mască era status quo-ul global. Practic toată lumea de pe pământ trăia fără măști. Nu a fost considerat un lucru ciudat. Măștile erau ciudate. Erau nesănătoase și amenințătoare. Cu toate acestea, Jeffrey Zients tocmai ne-a informat că lucrurile s-au schimbat. Mergând mai departe, a nu purta mască, chiar și după ce ați fost vaccinat, este „un privilegiu” – o gustare Scooby, o steluţă aurie, o mângâiere pe creştet – care poate sau nu să vă fie acordată exclusiv de Partidul Democrat, pe baza absenței științei, ci pur și simplu pentru că ei sunt la conducere și tu nu ești. I se zice sănătate publică. Este absolut esențial pentru existența speciei noastre să vă conformați în mod reflex, fără să puneți întrebări sau să vă gândiți la asta. Toate acestea vor continua, a explicat Zients, „de-a lungul timpului”.

Ce înseamnă asta, mai precis? Cât timp va continua acest exercițiu groaznic de irațional? Pentru a răspunde la această întrebare, mergem la un om chiar mai partizan decât Jeffrey Zients. Agentul politic cu cele mai înalte acreditări al naţiunii, Tony Fauci, ne-a spus că, de fapt, treaba cu masca nu se va termina niciodată.

CHUCK TODD, NBC: Dar masca va fi ceva ce vom avea cu noi din drept un lucru sezonier?

ANTHONY FAUCI: Știţi, este foarte posibil. Cred că oamenii s-au obișnuit cu faptul că purtarea măștilor, în mod clar, dacă te uiți la date, diminuează bolile respiratorii … Deci, este clar că timp de un an sau doi sau mai mult de acum încolo, în anumite perioade când vor fi viruși transmisibili pe cale respiratorie, cum ar fi gripa, oamenii chiar ar putea alege să poarte măști pentru a diminua probabilitatea de răspândire a acestor boli respiratorii.

„Timp de un an sau doi sau mai mult de acum încolo.” Cu alte cuvinte, niciodată – niciodată nu veţi mai da jos masca. Pregătiţi-vă pentru o viață întreagă de bumbac umed și murdar care îți acoperă gura, flux redus de oxigen către creier și o lume în care fiecare străin arată la fel, deoarece nimeni nu are față. Când Kamala Harris și soțul ei s-au sărutat zilele trecute în timp ce purtau măști, v-au oferit o avanpremieră a nunții fiicei dumneavoastră. Într-o lume mascată, ființele umane nu se ating niciodată cu adevărat. Este asta sănătatea publică? Nu, nu este sănătate publică. Este un fel de pedeapsă. Tony Fauci pedepsește țara – voi, noi, toată lumea. Întrebarea este: de ce face asta? Poate că îi place, este posibil. Dar trebuie să vă gândiți că cel puțin o parte din isteria autoritară faţă de germeni a lui Fauci este o acoperire pentru altceva. S-ar putea ca Tony Fauci să încerce să abată atenția de la el însuși și de la propriul său rol în pandemia COVID-19?

Ce vrem să spunem prin asta? Recomandăm cu căldură un nou text al lui Nicholas Wade, cel care, de mai bine de 50 de ani, a fost unul dintre scriitorii preeminenţi pe tema ştiinţei din lume. Timp de 30 de ani, Nicholas Wade a lucrat pentru New York Times, a redactat secțiunea științifică acolo. Dar această lucrare nu a fost difuzată în New York Times. A aparut pe Medium. Și scrierea explică de unde a venit virusul aproape sigur. În text, Wade arată clar că, mai mult decât orice alt american, Tony Fauci este responsabil pentru pandemia COVID-19.

Wade prezintă o cantitate aproape insurmontabilă de dovezi că acest virus a apărut la Institutul de Virologie Wuhan din China Centrală. Am indicat această posibilitate încă din primele zile ale pandemiei. Dar acest articol o demonstrează. La momentul declanșării focarului în toamna anului trecut, laboratorul Wuhan făcea experimente cu privire la modul în care pot face viruşii liliecilor să infecteze ființele umane. Aceste experimente au fost finanțate din dolari plătiţi din taxele americanilor, finanțarea pentru aceste experimente a fost aprobată și dirijată de Tony Fauci la Washington. Este greu de crezut asta, dar este adevărat, iar textul o arată clar.

Multe dintre experimentele de la Wuhan s-au aflat sub conducerea unui cercetător chinez Shi Zheng-li. Cunoscută drept „doamna liliecilor”, ea a fost principalul expert din China în ceea ce privește virusurile purtate de lilieci. Slujba ei a fost manipularea genetică a coronavirusurilor astfel încât să infecteze ființele umane și să o facă cât mai ușor posibil.

Activitatea, notează Wade, a implicat „efectuarea de experimente care să ducă la dobândirea unor funcții menite să facă coronavirusurile să infecteze celulele umane”.

De ce se desfășura această cercetare? Va trebui să-l întrebaţi pe omul de știință care a făcut-o.

Dar faptele rămân, acestea au fost unele dintre cele mai periculoase experimente realizate vreodată de omenire. Și totuși știm că China nu lua măsurile de siguranță necesare. Și nu ar trebui să fim surprinși de asta. Cu câțiva ani în urmă, sursele diplomatice americane avertizau despre standardele laxe de la Laboratorul din Wuhan. Complexul de la Wuhan a fost clasificat drept „laborator de biosiguranță de nivel doi”. Ce înseamnă asta? Potrivit lui Richard Ebright, biolog molecular la Rutgers, acesta este aproximativ același nivel de siguranță pe care l-ați găsi în cabinetul unui dentist din America.

Aşadar acel laborator în care se efectuează cercetări asupra coronavirusului și cum să-l facă transmisibil ființelor umane, aproape sigur a infectat un cercetător de laborator și s-a răspândit de acolo. Primii pacienți cu coronavirus nu au venit din piaţa de peşte şi carne, așa cum am auzit. Asta a fost o minciună. Primii pacienți cu coronavirus au fost angajați de la Institutul de Virologie Wuhan.

Încă o dată, de ce laboratorul Wuhan ar efectua astfel de experimente în primul rând? Ei bine, știm că Tony Fauci a autorizat plata pentru cercetare. Timp de cinci ani – din 2014 până în 2019 – Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase, pe care Fauci îl conduce și l-a condus timp de decenii, a pompat bani către un grup numit Alianța EcoHealth.

Alianța EcoHealth, condusă de un om numit Dr. Peter Daszak, a avut un contract cu Dr. Shi pentru a efectua cercetări privind câștigul de funcție la laboratorul Wuhan. Chiar înainte ca pandemia să devină publică – pe 9 decembrie 2019 – Peter Daszak a participat la un interviu transmis online. În acel interviu, el s-a lăudat cu cât de ușor este să manipulezi coronavirusurile în experimentele de laborator.

PETER DASZAK: Coronavirusul este destul de bun… Puteţi manipula destul de ușor coronavirusurile în laborator. Este proteina spike, proteina spike determină multe din ceea ce se întâmplă cu coronavirusul, riscul zoonotic. Deci, puteți obține secvența şi construi proteina. Și am lucrat cu Ralph Barrack la UNC pentru a face acest lucru. Introduceți într-o coloană vertebrală a altui virus și apoi faceţi nişte lucrări de laborator.

La doar câteva zile după ce a spus asta, a devenit clar că această nouă versiune a coronavirusului, acest nou coronavirus, ceea ce numim acum COVID-19, se desfășura în mod violent prin Wuhan, apoi prin China, apoi prin lume. De la începutul pandemiei, Peter Daszak, în mod deloc surprinzător, a apărut pe fiecare platformă media disponibilă pentru a nega, în cel mai plin de zel şi de dispreţuitor mod, că laboratorul din Wuhan ar putea fi legat în vreun fel de focar, si asta pentru că are motive foarte personale pentru a face acest lucru. „Ideea că acest virus a scăpat dintr-un laborator este pur și simplu prostie pură.”, a spus el anul trecut. Dar asta este o minciună. Nu este o prostie pură.

Mulți oameni deștepți au știut asta imediat. Una dintre aceste persoane este Alina Chan, biolog molecular la Broad Institute din Harvard și MIT. Ea a scris cu curaj o lucrare despre modul în care genomul coronavirusului nu s-a schimbat prea mult de-a lungul timpului și asta a fost ciudat, deoarece acel genom a trecut prin trilioane de replicări. Potrivit lui Chan, acest fapt a presupus că virusul a fost conceput pentru transmiterea de la om la om de la început.

Fostul director al CDC a înțeles clar acest lucru. Și el a susținut că virusul provine din laboratorul Wuhan.

DIR. CDC  REDFIELD: Sunt încă de părere că cel mai probabil acest agent patogen din Wuhan a fost scăpat dintr-un laborator. Alți oameni nu cred asta. Este în regulă. Știința va descoperi în cele din urmă. Nu este ceva neobișnuit ca agenții patogeni respiratori la care se lucrează într-un laborator să infecteze lucrătorul de laborator.

Milioane de oameni au murit din cauza COVID-19, deci nu este o chestiune de răzbunare sau de a da vina pentru a afla de unde a venit. Dacă doriți să preveniți următoarea pandemie globală, trebuie să vă dați seama cum a început aceasta. Astfel, Organizația Mondială a Sănătății a spus că va dibui problema. Organizația Mondială a Sănătății este, desigur, tributară Chinei. Așadar, a încercat să ascundă faptele elementare legate de  originea acestei pandemii. Și, pentru a ascunde aceste fapte, OMS l-a numit pe nimeni altul decât Peter Daszak ca singurul reprezentant american din echipa de anchetă care cercetează de unde a provenit virusul. În ceea ce s-a dovedit a fi un raport fals, acea echipă a concluzionat că este „extrem de puțin probabil” ca virusul să provină din laboratorul din Wuhan. Nu este adevarat.

Investigația OMS asupra originilor virusului a fost frauduloasă și asta contează pentru sănătatea publică la nivel global. Dar un lucru pe care îl veți observa este că Tony Fauci nu a spus asta. De ce? Pentru că, încă o dată, el însuşi este implicat în asta. De fapt, cercetarea despre dobândire funcției cu care se lăuda Peter Daszak în videoclipul pe care tocmai vi l-am arătat ​​a fost interzisă în mod explicit de guvernul SUA. A existat un moratoriu federal cu privire la finanțarea tocmai a genului de experimente de câștig de funcție care au avut loc în laboratorul Wuhan, cu efecte dezastruoase. Deci de ce federalii nu și-au oprit finanțarea pentru laboratorul din Wuhan? Aceasta este o întrebare centrală, iar Nicholas Wade a cercetat-o.

Iată ce a găsit:

„Cineva a creat o portiță în moratoriu. Moratoriul a interzis în mod specific finanțarea oricărei cercetări privind câștigul de funcţie care a sporit patogenitatea virusurilor gripale, MERS sau SARS. Dar apoi o notă de subsol la pagina 2 a documentului din moratoriu afirmă că “O excepție de la pauza de cercetare poate fi obținută dacă șeful agenției de finanțare USG stabilește că cercetarea este necesară de urgenţă pentru a proteja sănătatea publică sau securitatea națională.”

Și tocmai aceasta este ambiguitatea legislativă care a fost exploatată. Cine a semnat acest lucru? Tony Fauci – posibil împreună cu Francis Collins, directorul NIH – a invocat acea excepție specială pentru a continua să finanțeze laboratorul Wuhan și experimentele mortale care aveau loc acolo. Experimentele care în mod clar au mers atât de prost.

Potrivit lui Richard Ebright,

„Din păcate, directorul NIAID [Fauci] și directorul NIH au exploatat această fisură pentru a emite scutiri pentru proiecte supuse pauzei – afirmând în mod absurd că cercetarea pentru care se cerea excepţia era „necesară de urgenţă pentru protejarea sănătății publice sau a securității naționale – anulând astfel reţinerea de la plata fondurilor.”

Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă Tony Fauci nu ar fi permis acest lucru. Este clar.

Este o poveste uimitoare. Este o poveste șocantă. Într-o țară funcțională ar exista o anchetă penală cu privire la rolul lui Tony Fauci în pandemia COVID care a ucis milioane și a oprit țara noastră, schimbând-o pentru totdeauna. Deci de ce nu există o anchetă penală cu privire la rolul lui Tony Fauci în această pandemie?

American Institute for Economic Research: VACCINAREA ANTI-COVID A COPIIILOR – O ATROCITATE CARE TREBUIE OPRITĂ. Producătorii de vaccinuri experimentale anti-covid trec la testarea pe copii ÎN POFIDA datelor științifice disponibile. „Acest lucru nu are absolut nici un sens. Există și alți factori în afară de cei științifici care joacă un rol în aceste decizii?”

„Dr. Fauci spune clar”. Cum DEZINFORMEAZĂ CNN – dar și „purtătorii de mesaj” autohtoni – cu privire la transmiterea ASIMPTOMATICĂ a SARS-CoV-2. Manufacturarea consensului pentru lockdown, măști obligatorii și alte restricții prin informări false, parțiale sau distorsionate

“Cioclul” FAUCI critică „relaxarea” și ne sperie cu un NOU VIRUS GRIPAL “PORCIN”. Unele state din SUA reiau RESTRICȚIILE/ BILL GATES amenință și el cu un NOU VAL ÎN OCTOMBRIE-NOIEMBRIE, dacă nu suntem cuminți și crede că VACCINUL ANTI-COVID ar putea fi gata la sfârșitul anului. Ținta: 70-80% din populație să fie vaccinată/ Medicul MONICA POP: „Vaccinul anti-COVID, dacă va exista, trebuie să fie CATEGORIC opţional”

Jurnalistul conservator CARLSON TUCKER despre sensul impunerii prin condiționare a vaccinului Covid. „Vor avea o PUTERE TOTALĂ asupra corpului și a minții tale, pentru totdeauna”

Jurnalistul conservator CARLSON TUCKER demolează propaganda vaccinurilor Covid „SIGURE ȘI EFICIENTE”. Cazul dubios al retragerii vaccinului Johnson & Johnson și revenirea la soluțiile carantinării (Video)/ Boris Johnson, premierul Marii Britanii, țara cu 40 milioane de vaccinați: REDUCERILE DE CAZURI NU SE DATOREAZĂ VACCINĂRII, CI LOCKDOWNULUI

OLIGARHIE, NU ȘTIINȚĂ. Jurnalistul Tucker Carlson critică impunerea DISCURSULUI UNIC despre vaccinul Covid de companiile Big Tech și miliardari (Video)/ Facebook ANULEAZĂ pagina Declarației de la GREAT BARRINGTON. Inițiator de la Stanford Medical School: „o formă modernă de ardere a cărților”

SCOTT ATLAS, consilierul Casei Albe pe Covid-19, despre susținătorii lockdown-urilor: AU UCIS OAMENI PRIN LIPSA LOR DE ÎNȚELEGERE. „Blocările prelungite sunt un dezastru complet”/ TWITTER cenzurează o postare a dr. Atlas în care punea la îndoială EFICIENȚA MĂȘTILOR/ Tucker Carlson: Masca obligatorie afară – „o insultă la adresa științei și a bunului simț”, un EXERCIȚIU DE DRESAJ (Video)

Tucker Carlson despre IMPUNEREA MĂȘTILOR în SUA: CDC a recunoscut că cercetătorii NU AU DOVEZI că „măștile oferă vreo protecție”/ Cu cât vă este mai FRICĂ, cu atât veți accepta mai multe restricții. Cu cât sunteți mai rupți de familie și prieteni, cu atât mai multă putere au ca să vă CONTROLEZE (Video)

Tucker Carlson denunță instaurarea TOTALITARISMULUI în numele sănătății publice. „Au pus națiunea în arest la domiciliu. Asta se întâmplă astăzi, chiar acum” (Video)

Jurnalistul TUCKER CARLSON despre CENZURAREA opiniilor unor medici critici față de măsurile de izolare socială: „MASS-MEDIA NU MAI PUNE SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII PUTEREA, CI CONSPIRĂ CU EA”. Cum începe SUA să semene tot mai mult cu China (Video)

 


Categorii

1. DIVERSE, Pandemia de coronavirus/ COVID-19

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “ANTHONY FAUCI acuzat de finanțarea experimentelor din laboratorul WUHAN care au provocat PANDEMIA DE COVID-19 (Video). Jurnalistul Carlson Tucker: „Fauci pedepsește țara – voi, noi, toată lumea. Întrebarea este: de ce face asta?”

  1. https://www.revolver.news/2021/05/dr-fauci-gain-of-function-wuhan/

    apoi mi-a mai venit de la cineva un fragment de un “vizionar progresist” (ca sa-i zicem cumva), Jacques Attali, care scria in 1981 despre virusul si pandemia planificata pentru reducerea populatiei: (il gasiti peste to cu un search “Jacques Attali 1981″)

    This is what Jacques Attali wrote in 1981, who was then an advisor to François Mitterrand: “The future will be about finding a way to reduce the population. We start with the old, because as soon as they exceed 60-65 years, people live longer than they produce and that costs society dearly. Then the weak, then the useless that do not help society because there will always be more of them, and above all, ultimately, the stupid. Euthanasia targeting these groups; Euthanasia will have to be an essential tool in our future societies, in all cases. Of course we will not be able to execute people or build camps. We get rid of them by making them believe that it is for their own good. Overpopulation, and mostly useless, is something that is too costly economically. Socially, too, it is much better when the human machine comes to an abrupt standstill than when it gradually deteriorates. Neither will we be able to test millions upon millions of people for their intelligence, you bet that! We will find or cause something a pandemic targeting certain people, a real economic crisis or not, a virus affecting the old or the fat, it doesn’t matter, the weak will succumb to it, the fearful and stupid will believe in it and seek treatment. We will have made sure that treatment is in place, treatment that will be the solution. The selection of idiots then takes care of itself: You go to the slaughter by yourself.”

  2. Pingback: FAUCI INFAILIBILUL, invocat deseori și de Arafat, dovedit ca mincinos și manipulator. Ce spun emailurile sale publicate despre originea Covid-19, eficiența măștilor și imunizare/ Teza originării SARS-COV-2 în laborator NU mai este „conspirațion
  3. Pingback: DEZVĂLUIRI CRUCIALE (video, text): ROBERT W. MALONE (inventatorul vaccinurilor mARN) și alți savanți de prestigiu avertizează: PROTEINA SPIKE DIN VACCINURILE care conțin ARN Mesager ESTE FOARTE PERICULOASĂ, TOXICĂ. De ce mulți tineri fac MIOCARDI
  4. Pingback: „Ne împing spre ceva îngrozitor”. TUCKER CARLSON despre infectarea vaccinaților și noile presiuni pentru lockdown și măști din SUA. „TOT CE NE-AU SPUS DESPRE VACCINUL COVID A FOST GREȘIT”
  5. Pingback: Tucker Carlson despre NOUA IOBĂGIE și experimentele totalitare din Australia și Noua Zeelandă. „Cei favorizați și cei defavorizați. Cei salvaţi și cei condamnaţi. Cei vaccinați și cei nevaccinați. Așa văd țara asta arhitecții tuturor ac
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare