FILMUL DE ANIMATIE “FROZEN” – O PRODUCTIE DE SUBTILA PROPAGANDA HOMOSEXUALA. Virgiliu Gheorghe despre sensurile ascunse ale noilor “povesti” vizuale pentru copii, de la FROZEN la MALEFICENT. “Let it go” a devenit imnul comunitatii LGBT, iar campania Twitter #GiveElsaAGirlfriend indeamna Disney sa o prezinte pe ELSA in mod fatis ca pe o PRINTESA GAY in FROZEN 2!

Sursa foto: frozen.disney.com

• ActiveNews:

“Frozen 2” va fi gay pe față? Compania Disney, încurajată printr-o campanie agresivă, să creeze O IUBITĂ pentru prințesa Elsa

Ceea ce bioeticianul Virgiliu Gheorghe scria într-un studiu exhaustiv o confirmă acum informațiile apărute în presa occidentală: filmul de animație pentru copii “Frozen” promovează un mesaj homosexual. Personajul principal, prințesa Elsa, a fost creată ca gay, așa că acum, pe rețelele de socializare au fost lansate campanii prin care se vrea promovarea fetei ca prima eroină LGBT din lumea desenelor animate.

Filmul de animație produs de compania americană Disney, deși destinat copiilor, a fost progresiv din două puncte de vedere. În primul rând, a reprezentat o cotitură în istoria tradiționlă a poveștilor cu prințese, făcând ca povestea să se concentreze doar pe puterea femeii și pe iubirea dintre cele două surori, scrie site-ul news-republic.com.

În al doilea rând, filmul de animație a fost apreciat drept producția “cea mai prietenoasă LGBT” de până acum. De asemenea, actorul care pune vocea pentru principalul personaj masculin este Jonathan Groff, care a recunoscut că este gay.

Să nu-l uităm nici pe Oaken, unul dintre personaje, despre care s-a spus încă de la început că, în mod clar, este cel mai gay personaj din lumea lui Disney, grație unei secvențe în care apare alături de ceea mulți au văzut a fi soțul său și de copilul lor.

Toate aceste argumente pălesc însă în fața deciziei celor de la Disney de a aduce într-o poveste pentru copii prima prințesă gay, scrie site-ul american. Pentru că, cum altfel decât o metaforă a acceptării propriei homosexualități, poate fi interpretată călătoria Elsei de acceptare a puterilor sale? Iar una dintre replicile prințesei, “Let it go” (S-a întâmplat!) a devenit deja un imn al comunității gay.

Motive suficiente pentru susținătorii homosexualității. Așa că pe rețelele de socializare s-a pornit campania #GiveElsaAGirlfriend (dați-i Elsei o iubită) prin care internauții doresc să încurajeze compania Disney să nu se oprească aici. Și să creeze mai multe personaje homosexuale în seria Frozen. Așa că au început să curgă mesaje de genul:

“O prințesă gay creată de Disney m-ar fi ajutat să mă simt mult mai normal în tinerețe. Reprezentarea este impoprtantă”, a scris un internaut.

“#GiveElsaAGirlfriend (dați-i Elsei o iubită) pentru că asta va fi un pas important în cazul copiilor homosexuali care trebuie să fie iubiți și acceptați de la vârste mici”, scrie un alt internaut.

#GiveElsaAGirlfriend pentru că un copil din cinci este gay, dar doar unul din zece se simte în siguranță pentru a spune asta”, a comentat Anne.

Cel mai probabil, campania de încurajare a celor de la Disney de a aduce pe ecrane noi personaje cu înclinații homosexuale, va da rezultate, iar copiii vor fi “stimulați”, așa cum pretind promotorii #GiveElsaAGirlfriend, să își exhibe latura gay.

Această idee se regăsește și în studiul mult mai aprofundat al filmului, în analiza dr. Virgiliu Gheorghe, cel mai apreciat bio-etician din țara noastră, din care redăm câteva concluzii importante:

“Chiar dacă majoritatea spectatorilor filmului nu au văzut nimic în spatele poveștii celor două surori, există un substrat simbolic, o parabolă, în care așa-zisa dramă a gay-lor (în cazul acesta, a lesbienelor) este redată și rezolvată simbolic în interiorul filmului. Vă dați seama ce risc presupune lucrul acesta! Un film care are o primă parte urmată de o a doua („Frozen Fever”), și poate o treia etc. (lucru care, în tradiția uriașului angrenaj comercial de la Hollywood, nu e deloc imposibil), îi va face pe copii mai mult decât prietenii personajelor „Frozen” – cu alte cuvinte, le va fi cu neputință să se mai împotrivească emoțional unei ideologii care, probabil, va fi din ce în ce mai transparentă în viitoarele episoade. Dacă adăugăm faptul că micii spectatori nu urmăresc numai o singură dată filmul, vom înțelege de ce arhetipurile comportamentale și stereotipurile mintale prezente acolo se vor înregistra profund în conștiința lor, proporțional cu impactul emoțional pe care narațiunea îl va produce.[…]
Astfel, trebuie să plecăm, în primul rând, de la puterile magice ale Elsei, care, în viziunea declarată chiar a homosexualilor[1] și lesbienelor[2], sunt o „puternică metaforă a homosexualității”. Elsa este „altfel” decât ceilalți oameni și, prin această deosebire, în fapt o putere pe care nu și-o poate controla, o poate omorî pe sora ei, Ana. Părinții, speriați, le duc pe ambele fetițe la un magician, care îi întreabă dacă puterea respectivă este înnăscută (clasicul „born this way”, „născut așa” al homosexualilor) sau dobândită în urma unui blestem. Părinții zic că este înnăscută, în felul acesta subliniindu-se faptul că astfel de lucruri, care pot fi văzute în mod obișnuit ca anomalii, sunt de fapt „înnăscute” – fapt care, în cazul homosexualilor, le scuză atracția și comportamentul.

Tot filmul „Frozen Fever” este o adevărată declarație de dragoste, declarația unui om îndrăgostit. Urmăriți declarațiile pe care Elsa le face Annei în acest filmuleț și veți constata foarte ușor că nu au nimic comun cu dragostea de soră: „Absolut nimic nu o să ne stea în cale. (…) Să văd cine ar putea să-mi stea în cale. (…) Îți ofer soarele și luna și cerul. (…) O să fac ca ziua de astăzi să fie perfectă, chiar dacă este ultimul lucru pe care o să-l mai fac, (…) pentru tot ceea ce reprezinți pentru mine”.

***

Familia Ortodoxa:

„FROZEN”, EDUCATORUL CEL MAI RECENT AL COPIILOR NOŞTRI (I)

Virgiliu Gheorghe

Am fost rugaţi de mai multe ori în ultimele luni să ne spunem părerea în privința celebrului şi îndrăgitului film pentru copiii „Frozen” („Regatul de gheaţă”), film premiat cu două Oscaruri, trei Globuri de Aur şi alte numeroase distincţii de specialitate. Ne-au scris părinţi îngrijoraţi, care au avut impresia că anumite scene nu sunt deloc potrivite pentru un film de copii, iar povestea în sine, ca și coloana sonoră, conţin mai multe elemente care te pot trimite cu gândul la o reclamă mascată a… culturii gay (!). Acești părinţi avuseseră ocazia să vadă de cel puţin două ori filmul, așa că lucruri care prima dată nu le atrăseseră atenţia, i-au neliniştit de-a dreptul la cea de-a doua vizionare.

Având în vedere simpatia de care se bucură acest film în rândul copiilor de toate vârstele, l-am rugat pe D-l Dr. Virgiliu Gheorghe, cunoscut pentru scrierile sale din domeniul tehnologiilor media, să ne arate în ce măsură „Frozen”, prin mesajul său, poate constitui un pericol pentru mințile copiilor noştri.

– Domnule Virgiliu Gheorghe, credeți că filmele de desene animate pentru copii pot ascunde „viruși” care să le afecteze, mai devreme sau mai târziu, sănătatea sufletească şi chiar mintală?

– Principial, vă pot spune că orice desen animat, precum orice fel de naraţiune, are un program ideologic codificat în desfăşurarea acţiunii sale, în lumea pe care o plăsmuieşte. Acest lucru l-a constatat George Gerbner încă de la sfârşitul anilor ’70, când concepea, pe baza unui imens studiu statistic realizat pe mii de programe TV din S.U.A, teoria cunoscută sub numele de „efectul cultivării”. Acest efect demonstrează că televiziunea – ca şi toate celelalte naraţiuni ale lumii virtuale de astăzi (cinematografie, muzică, jocuri video) – nu fac altceva decât să cultive mintea omului, la fel cum un ţăran îşi cultivă pământul. Mai exact, „plantează” înăuntrul minţii acele „seminţe” care vor modela lumea interioară a presoanei respective. Și în special în cazul copiilor se întâmplă lucrul acesta, tocmai pentru că ei nu au apucat să cunoască și în alt fel lumea. În cazul lor, experienţele vizuale sunt definitorii pentru modul în care îşi vor imagina lumea, ca şi pentru modul în care se vor raporta de acum înainte la ea.

Basmele de odinioară, de pildă, le ofereau copiilor o versiune moralizatoare a realităţii, adică le dădeau reţetele unei bune întrebuinţări a lucrurilor, a unui parcurs în viaţă care le forma caracterul. În ele, binele şi familia erau privite ca nişte idealuri supreme. Astăzi, desene animate precum cele produse de studiourile „Disney” ne induc tot o versiune moralizatoare a existenţei, dar în această morală sunt consacrate nişte concepţii, nişte comportamente complet amorale – sau imorale. Binele este amestecat cu răul, sau răul este numit bine, sau este negată complet semnificaţia acestora, dragostea este instrumentată sexual şi familia este cel puţin opresivă, dacă nu cumva deloc reprezentată.

– Totuși, cum vă explicați faptul că generația noastră a văzut destule filme de desene animate şi nimeni dintre noi nu a fost afectat?    

– Trebuie să țineți seama de faptul că ponderea acestor filme în viaţa noastră era nesemnificativă: câteva ceasuri pe săptămână cel mult, și asta în cazurile cele mai bune. Pe de altă parte, desenele animate din vremea noastră nu erau atât de marcate de mesaje ideologice. Apoi, şi tehnic, ca efect de captivare vizuală, erau cu câteva generaţii în urmă.

Desigur, compania „Disney”, încă de atunci, demarase un program ideologic destul de nociv pentru copii, și totuşi foarte departe de ceea ce se întâmplă astăzi. Dacă luăm cazul „Frozen” pe care mi l-ați propus, pot spune că, din punct de vedere al mesajului violent, este mult mai inofensiv decât majoritatea filmelor de desene animate de pe piaţă. Pericolul pe care îl văd în acest film este, în primul rând, notorietatea, simpatia de care se bucură, devenind un fenomen de masă. Suntem martorii unei adevărate culturi „Frozen”: păpuşi, jocuri, ghiozdane, penare, pantofi sau îmbrăcăminte, toate marcate de imagistica „Frozen”. Avem de-a face deja cu univers extrem de simpatic, dar obsesiv de prezent al personajelor „Frozen”, care a invadat viaţa copiilor noştri. Acest lucru mi se pare periculos în sine, ca orice alt fenomen de masă, căci ne scapă de sub control, educaţional vorbind. Aşa că, prin amploarea pe care a luat-o, este evident că „Frozen” implică un uriaş potenţial în influenţarea copiilor din noua generaţie.

Prin urmare, cultura „Frozen” – care nu e altceva decât cultura lumii de astăzi – reprezintă o forţă care ne poate cuceri copiii, îi poate absorbi în conul ei de influenţă, înăuntrul căreia ei pot fi influențați, acum sau pe viitor, după pofta inimii celor care doresc să impună noile ideologii. Gândiți-vă la lucrul acesta ca la o branulă fixată pe mâna unui copil, pe care se poate pune orice perfuzie, oricând. Și numai lucrul acesta este suficient de grav ca să ne pună pe gânduri.

Substratul gay al filmului „Frozen”

Însă, dincolo de puterea cu care a cucerit, într-un mod cât se poate de „prietenos”, mințile copiilor noștri (un adevărat cal troian, și el la fel de „prietenos”, nu?), mai există încă un aspect, cu mult mai grav. S-au ridicat voci care au susținut că „Frozen” este, în fapt, o propagandă a culturii gay…

– Și este adevărat?

– Este, pe cât de trist, pe atât de adevărat. Chiar dacă majoritatea spectatorilor filmului nu au văzut nimic în spatele poveștii celor două surori, există un substrat simbolic, o parabolă, în care aşa-zisa dramă a gay-lor (în cazul acesta, a lesbienelor) este redată şi rezolvată simbolic în interiorul filmului. Vă dați seama ce risc presupune lucrul acesta! Un film care are o primă parte urmată de o a doua („Frozen Fever”), şi poate o treia etc. (lucru care, în tradiţia uriaşului angrenaj comercial de la Hollywood, nu e deloc imposibil), îi va face pe copii mai mult decât prietenii personajelor „Frozen” – cu alte cuvinte, le va fi cu neputință să se mai împotrivească emoțional unei ideologii care, probabil, va fi din ce în ce mai transparentă în viitoarele episoade. Dacă adăugăm faptul că micii spectatori nu urmăresc numai o singură dată filmul, vom înțelege de ce arhetipurile comportamentale şi stereotipurile mintale prezente acolo se vor înregistra profund în conştiinţa lor, proporţional cu impactul emoţional pe care naraţiunea îl va produce.

– Totuşi, unde anume putem decripta acest subtext de factură gay la care trimite filmul?

– Dacă doriţi să facem o analiză de conţinut extrăgând concluziile subliminale pe care filmul le induce în mintea telespectatorilor mici şi mari, trebuie să plecăm de la observaţia că în spatele unui astfel de film nu se ascunde doar un scenariu inocent, ci o întreagă filosofie de viaţă, o ideologie pusă în scenă de o echipă imensă de psihologi, sociologi, specialişti în imagine şi în sunet, scenarişti şi regizori, precum şi o ştiinţă cinematografică care are un istoric de mai bine de un secol.

Astfel, trebuie să vă spun dintru început că, deşi filmul este foarte bine făcut, cât se poate de seducător, folosindu-se de anumite arhetipuri recunoscute universal – teme altruiste sau chiar creştine (!) care îi motivează şi pe cei mai buni dintre noi –, poate ascunde în spatele lor un mesaj complet contrar, care scapă gândirii discursive comune. Mesajul este duhul general, concluzia pe care filmul o lansează, fără a o formula discursiv decât pe alocuri, mai mult sau mai puţin voalat. Nici 1% dintre spectatori nu percep mesajele acestea, deşi ele le influenţează modul în care văd lumea şi îşi formulează judecăţile şi concepţiile. În acest sens, „Frozen” este un film foarte complex, construit din mai multe planuri – cel puţin două – care se suprapun, unde binele şi răul sunt atât de magistral întrepătrunse, încât îi este aproape imposibil unei minţi discursive, oricât de vigilentă ar fi, să perceapă mesajul de la prima vizionare. Ţin să vă spun aceste lucruri pentru că majoritatea cititorilor vor fi surprinşi până la indignare de această decodificare pe care mi-o cereţi acum.

Astfel, trebuie să plecăm, în primul rând, de la puterile magice ale Elsei, care, în viziunea declarată chiar a homosexualilor[1] şi lesbienelor[2], sunt o „puternică metaforă a homosexualităţii”. Elsa este „altfel” decât ceilalţi oameni şi, prin această deosebire, în fapt o putere pe care nu şi-o poate controla, o poate omorî pe sora ei, Ana. Părinţii, speriaţi, le duc pe ambele fetiţe la un magician, care îi întreabă dacă puterea respectivă este înnăscută (clasicul „born this way”, „născut aşa” al homosexualilor) sau dobândită în urma unui blestem. Părinţii zic că este înnăscută, în felul acesta subliniindu-se faptul că astfel de lucruri, care pot fi văzute în mod obișnuit ca anomalii, sunt de fapt „înnăscute” – fapt care, în cazul homosexualilor, le scuză atracţia şi comportamentul.

„Let It Go” – un adevărat manifest al eliberării homosexuale

Acest mesaj este, cum spuneam, greu de observat – cel puţin până la momentul eliberării Elsei, a cântecului „Let It Go” („S-a-ntâmplat”, în versiunea românească a filmului). Dar o lesbiană şi un homosexual, din ce ştiu eu, recunosc pe blog-ul lor că au descifrat perfect în sentimentele Elsei propriile lor sentimente, propriile lor experienţe: părinţii o ostracizează pe Elsa, o izolează de lume şi chiar faţă de sora sa, crescând-o ca pe un fel de monstru. Aici este victimizată persoana homosexualilor care, neînţeleşi fiind de lume, trebuie să trăiască ascunşi chiar şi faţă de propria familie.

– De ce momentul „Let It Go”, hitul premiat cu un Oscar, este punctul în care se dezvăluie caracterul lesbian al Elsei?

– Homosexualii înşişi identifică acest cântec cu un veritabil coming out, adică un moment de descoperire în faţa propriei conştiinţe, dar şi a celorlalţi, de autoacceptare şi afirmare a identităţii gay. Un homosexual spunea pe blog-ul său că acest hit ar putea fi pe viitor imnul homosexualilor[3]. Să-i credem? Este „Let It Go” un astfel de simbol al eliberării homosexuale, al revoltei homosexualilor în faţa lumii? Iarăşi vă zic că o analiză de conţinut poate uşor scoate în evidenţă anumite elemente care trimit la această realitate. Este oare întâmplător faptul că interpreta cântecului „Let It Go”, Idina Menzel, este o cunoscută feministă şi luptătoare pentru drepturile lesbienelor?

Avem de-a face cu un adevărat manifest, prin care Elsa se eliberează de toate legăturile trecutului si se izolează, se însingurează în propria împărăţie a frigului, a furtunii pe care o iscă în lăuntrul şi în afara ei. Elsa îşi proclamă prin acest cântec libertatea absolută, dincolo de bine şi de rău, cât şi dincolo de regulile omeneşti – o lume tulburătoare, în care se simte puternică, o lume a furtunilor lăuntrice, dar şi exterioare (pe care, de altfel, homosexualii le trăiesc din plin), o lume a gerului, cu care ea este prietenă pe veci (adică, simbolic vorbind, a comportamentului homosexual pe care şi-l asumă de acum conştient, pentru toată viaţa). Binele şi răul simbolizează legea lui Dumnezeu sau legea firii, iar regulile sugerează ideea de normă şi recunoaştere socială.

De fapt, până în acest moment al filmului, datorită faptului că Elsa este deosebită de ceilalţi prin puterile sale magice (simbol al atracţiei homosexuale), ea este ostracizată chiar şi de către părinţii ei, suferind izolarea. Iar când şi-a descoperit puterea în faţa mulţimii, a fost aproape abuzată psihologic[4].

Dar identitatea ei înnăscută (şi nu dobândită, adică exact teoria homosexualilor, nedemonstrată până acum) o face să trăiască o adevărată dramă lăuntrică, ceea ce o împinge, eliberator, să se descopere lumii aşa cum este. „Let It Go” („S-a întâmplat”) nu înseamnă că s-a întâmplat pur şi simplu, ci, aşa cum ea singură recunoaşte, nu şi-a mai putut stăvili sentimentele lăuntrice – care sunt, în lumea reală, corespondentul fantasmagoriei erotice alimentate de mass-media şi de scenariile unei atracţii şi iubiri homosexuale nepermise. În realitate, acest scenariu al atracţiei înnăscute ne este sugerat de ideologia zilei. În filme nu se arată niciodată că peste 60% dintre homosexuali au fost mai întâi violaţi, traumatizaţi major psihic, şi abia după aceea au constatat că nu mai pot simţi o atracţie sexuală normală.

Bărbații din „Frozen”

– Și totuși, filmul a avut o mulțime de cronici pozitive, datorită capacității de jertfă a Anei, care a salvat-o pe Elsa (şi lumea întreagă) de la îngheţ. Nu putem considera lucrul acesta drept un mesaj educativ pentru copiii noștri?

– Există o mulţime de poveşti în care lumea întreagă este vrăjită şi suferă din cauza dramei unei singure persoane – luaţi, de exemplu, „Frumoasa din pădurea adormită”. Dar dragostea salvatoare în toate aceste poveşti, mai ales când este vorba de o prinţesă, este aceea a unui bărbat înzestrat cu nişte calităţi speciale, eventual tot un prinţ. Este sărutul prinţului, jertfa lui care fac ca lumea să se elibereze din vrajă. Lecţia aceasta a predat-o Disney de la „1001 dalmaţieni” şi până la ultimele sale mari creaţii. Ce se întâmplă însă în „Frozen”?

În primul rând, atenție, Elsa nu simte nici un fel de atracţie faţă de bărbați, deşi este la vârsta încoronării şi, firesc pentru vârsta ei, a căsătoriei. Puterea magică nu o putea împiedica să-şi dorească o familie. Dar tocmai pentru că nu-şi doreşte, ne arată că această putere nu este compatibilă cu apropierea ei firească de un bărbat, ci cu totul altceva.

Mai mult, Elsa îi refuză Anei dreptul de-a se căsători, apostrofând-o că „nu ştie ce e dragostea”. Oare ni se sugerează prin aceasta că dragostea adevărată este doar cea între două femei (aşa cum susţin lesbienele)?

În continuare, vedem că dragostea care o salvează pe Elsa, dar şi pe Ana, precum şi lumea îngheţată, nu este dragostea protectoare a unui bărbat, ci a unei femei (chiar dacă aceasta este, în film, sora ei). Încă odată, ne putem întreba de ce casa de filme „Disney” nu a putut să inventeze un bărbat care să o iubească în taină pe Elsa, pentru ca la momentul oportun să o salveze, luptându-se cu Hans?

Un alt lucru îngrijorător este că nici un bărbat din film nu se simte atras de Elsa. În plus, nici aceşti bărbaţi nu sunt foarte bărbaţi, fiind gândiţi de echipa „Disney” ori ca nişte jigodii avide după putere, precum Prinţul Hans ori Ducele de Şarlatan, ori ca un nătăfleţ cu inima bună, dar cam nespălat şi neghiob, chiar idiot, după cum spun trolii despre Kristoff (şi se subliniază bine şi în „Frozen Fever”, scurtmetrajul-continuare din 2015).

Astfel, marea dragoste a filmului va rămâne doar cea dintre Elsa şi Ana, mărturisită de Ana în primul „Frozen”, și obsesiv şi cu accente erotice de Elsa în „Frozen Fever”.

Material realizat de Mihai Cristea

[1]http://gcnjustin.tumblr.com/post/74747627730/want-to-understand-your-gay-family-member-go-see

[2]http://www.afterellen.com/movies/210251-what-gay-girls-can-get-from-frozen

[3]http://gcnjustin.tumblr.com/post/74747627730/want-to-understand-your-gay-family-member-go-see

[4] Vezi scena din minutul 28.

„FROZEN”, EDUCATORUL CEL MAI RECENT AL COPIILOR NOŞTRI (II)

Continuăm în acest număr interviul realizat împreună cu Virgiliu Gheorghe pe tema mesajului homosexual al filmului „Frozen”, o abordare care a stârnit o mulţime de comentarii şi controverse, dar pe care nădăjduim să o lămurim şi mai mult în acest număr al revistei noastre. Se pare că, într-adevăr, nu este o glumă, filmul pentru copii „Frozen” fiind mai mult decât un manifest: este deja un marş triumfal al gândirii pro-gay în societatea modernă, în mintea copiilor noştri…

– Domnule Virgiliu Gheorghe, cum vi s-a părut că a fost receptată de cititorii noştri prima parte a acestui interviu?

– Dintre cei cu care am vorbit, pe majoritatea i-a surprins. Foarte puţini realizaseră că ceva nu e în regulă cu filmul. Cei mai mulţi însă habar nu au ce vizionează copiii lor, iar „Frozen”, faţă de alte filme, pare oricum cu mult mai inofensiv. Au fost şi câţiva care mi-au reproşat că tuşele nu au fost mai dure, iar alţii că am exagerat. Vă mărturisesc însă că mai degrabă primii aveau dreptate. Dintr-o anumită reţinere nu am spus nici tot ceea ce se putea spune şi nici nu am accentuat asupra chestiunilor nefireşti. Pentru cei care au rămas însă cu impresia că, totuşi, filmul nu e o promovare a culturii gay, aş face doar două observaţii. În primul rând, marea parte a vocilor personajelor principale sunt activişti pro-gay sau chiar homosexuali declaraţi.

De pildă, Idinei Mentzel – vocea Elsei, interpreta cântecului „Let It Go” – i s-au decernat în 2010 premiile a două organizaţii de gay şi lesbiene pentru activitatea ei de promovare a culturii LGBT în America. De altfel, în filmul „Rent” joacă rolul unui bisexual.

Vocea Annei este interpretată de actriţa Kristen Bell, care joacă în două producţii rol de lesbiană: în serialul „Deadwood” şi în filmul „Burlesque”, un adevărat film pornografic, în urma căruia ea însăși a afirmat că e sigură 99% că îşi va schimba orientarea sexuală, devenind gay. Se implică şi ea în apărarea drepturilor LGBT, dar apare şi în poze şi filme aproape pornografice – repet, nimeni alta decât vocea Annei, cea atât de copilărească în film.

Jonathan Groff, vocea lui Kristoff, este un homosexual declarat, cunoscut ca reprezentativ pentru lupta pentru drepturile homosexualilor.

Iar Josh Gad, vocea lui Olaf, este şi el un activist LGBT, având chiar un frate gay„căsătorit” după legea lor şi, după cum spune el însuşi, 90% dintre prietenii lui suntgay. Oare nu se va descoperi peste o vreme că şi el însuşi este de aceeaşi orientare? Oricum, într-un interviu susţine că după „Frozen” s-a simţit îmbrăţişat de comunitatea gay^[1]: „Sunt atât de mândru că «Let It Go» a ajuns un imn LGBT!”. De asemenea, el mărturiseşte că mulţi gay s-au simţit ajutaţi de acest cântec, de personajul Elsa, ca „să se smulgă din locul întunecat în care se aflau” (probabil apăsaţi de conştiinţa că ceva nu e în regulă cu ei). În fine, filmul a oferit o mare deschidere comunităţii homosexualilor, propagandei acestora pentru a ieşi la lumină, pentru a deveni mult mai prezenţi, mai activi, mai vocali în societate.

Arhetipurile omului îndrăgostit

– Am auzit pe cineva spunând că, oricum ar fi dragostea pe care filmul o cultivă, va putea să fie dirijată – de ce nu? – mai târziu în viaţa adolescentului, într-o relaţie firească…

– E foarte puţin probabil ca filmul să aibă un asemenea efect, căci nu acesta a fost sensul care i s-a dat, prin toate contextele create. Dragostea Elsei, mai cu seamă după cum se vădeşte în „Frozen Fever”, nu este deloc una firească.

În primele cadre ale filmuleţului, Elsa plăsmuieşte silueta ei şi a surorii ei pe tortul zilei de naştere a Annei. Dar nu e vorba de două fetițe într-o joacă copilărească, ci de două domnişoare îmbrăcate ca şi cum ar fi fost, poetic vorbind, doi îndrăgostiţi. În cea de-a doua imagine plăsmuită, cele două tinere chiar sunt surprinse într-o îmbrăţişare care numai nevinovată nu pare să fie[2]: Elsa este agăţată de gâtul Annei. Chiar Elsa spune că „nu poate face asta”. Adică nu poate plăsmui o asemenea reprezentare aflată în conflict cu mentalitatea generală – un sentiment care însă cu greu poate fi reprimat.

Tortul este unul de nuntă (cel puțin aşa îşi găseşte ecou în imaginația oamenilor), şi nu unul de aniversare a zilei de naştere, lucru sugerat mai ales prin prezenţa celor două personaje în vârful lui. De ce trebuiau să fie împreună cele două prinţese, dacă nu era decât ziua uneia dintre ele?

Tot la începutul filmului[3], Elsa smulge pătura de pe Anna într-un mod foarte sugestiv, ca şi cum ar fi vrut să o dezgolească, ceea ce se vede că o surprinde şi pe Anna, nu foarte neplăcut, însă surpriza este atribuită mirării că este ziua ei de naştere. Simetric, filmul se încheie cu o scenă similară, numai că acum Elsa sugerează că s-ar oferi pe sine, trupeşte vorbind, lăsând să-i cadă de pe umeri vesta[4]. Aşadar, în scena de încheiere, Anna îi spune Elsei, aflată cumva bolnăvioară: „Cel mai frumos dar de ziua mea primit vreodată…” – la care Elsa, potrivit unui stereotip cu care ne-au obişnuit filmele americane, care se încheie cu o declaraţie de dragoste şi o îmbrăţişare, lasă să-i alunece vesta, sugerând astfel că nădăjduieşte ca dragostea ei, persoana ei să fie acel cadou. Dar Anna, complice, însă totuşi neîmpărtăşindu-i sentimentul (poate pentru că nu a sosit încă vremea să fie „cucerită”, cu toate că pare că flirtează), continuă jocul şi completează: „…să te îngrijesc”. Aşadar nu iese din ecuaţia relaţiei de dragoste, dar o îmblânzeşte, în sensul sugerării unui act de altruism.

Tot filmul „Frozen Fever” este o adevărată declaraţie de dragoste, declaraţia unui om îndrăgostit. Urmăriţi declaraţiile pe care Elsa le face Annei în acest filmuleţ şi veţi constata foarte uşor că nu au nimic comun cu dragostea de soră: „Absolut nimic nu o să ne stea în cale. (…) Să văd cine ar putea să-mi stea în cale. (…) Îţi ofer soarele şi luna şi cerul. (…) O să fac ca ziua de astăzi să fie perfectă, chiar dacă este ultimul lucru pe care o să-l mai fac, (…) pentru tot ceea ce reprezinţi pentru mine”.[5]

La un moment dat, aproape subliminal, Elsa pune pe mâna stângă a Annei o brăţară, ca şi cum i-ar pune inelul de logodnă.[6]

Cuvintele şi gesturile Elsei respectă perfect arhetipurile omului îndrăgostit, ceea ce specialiştii de la „Disney” nu se poate spune că nu au ştiut. Sărbătorirea este socotită, practic, prima, deoarece o vor face împreună. Este darul Elsei pentru Anna, ca şi cum s-ar fi dăruit pe ea însăşi, un dar care merge până la sacrificiul de sine: răceala culminând cu riscul de a cădea din clopotniţă.

„Porţile deschise ale inimii”

– Totuşi, cum explicaţi faptul că majoritatea oamenilor au văzut în relaţia dintre cele două prinţese-surori o dragoste frumoasă, frăţească, chiar jertfelnică?

– Mediul televizual nu este unul care să favorizeze reflexivitatea. Oamenii se lasă pur şi simplu furaţi de context şi nu sunt atenţi la amănunte, la ceea ce am putea numi „planul doi al naraţiunii”. Putea fi sugerată o dragoste firească, de soră, dar asta în condiţiile în care scenariştii s-ar fi folosit de arhetipurile, stereotipurile comportamentale şi verbale ce descriu o astfel de iubire. Însă nu aceste arhetipuri sunt puse în mişcare, ci cele specifice iubirii dintre bărbat şi femeie. În „Frozen Fever”, lucrurile îmi par dincolo de orice îndoială. De pildă, primele afirmaţii ale Elsei, după ce o trezeşte pe sora ei amintindu-i că este ziua ei de naştere, sunt chiar manifestul acestei iubiri de tip lesbian. Desigur, declaraţia e voalată, ascunsă în spatele metaforei „porţilor deschise ale inimii”:

„Anna: E ziua mea?

Elsa: Da, şi o să fie perfectă, pentru că nu ai mai avut până acum o petrecere aniversară, cu excepţia celor petrecute în afara porţilor mele închise. Aşa că sunt aici, mult prea târziu, ca să te ajut să sărbătoreşti şi să-ţi fiu parteneră[7] de ziua ta de naştere, dacă pot”.[8]

Aşadar, în spatele refrenului „We’re Making Today a Perfect Day” (în versiunea românească „Aş vrea să-ţi ofer cea mai frumoasă zi”), se ascunde cheia întregului film, cheia înţelegerii chiar a metaforei „Frozen”: ziua va fi perfectă, pentru că petrecerea va fi făcută dincoace de porţile deschise ale inimii Elsei, deci în puterea dragostei ei, pe care o şi mărturiseşte textual, deşi voalat, în spatele corului[9].

– Ce înseamnă aceste „porţi închise”?

– Răspunsul îl aflăm din cântecul cu numele foarte sugestiv „Love is an Open Door” (în versiunea românească, „Asta e dragostea”) cântat de Anna împreună cu Hans în „Frozen”^[10]. Că este vorba despre o dragoste romantică, şi nu una dintre două surori, ne-o spune atât titlul, cât şi refrenul cântecului: love is an open door (dragostea este o poartă deschisă). Că metafora porţilor deschise indică o dragoste romantică ne-o dovedeşte, dacă vreţi, întregul cântec. Cel mai clar rezultă acest lucru din faptul că amândoi mărturisesc că nu au mai simţit niciodată aşa ceva („And it’s nothing like I’ve ever known before”). Dacă ar fi fost acelaşi lucru cu o dragoste frăţească, atunci nu ar mai fi fost ceva nou pentru amândoi. Însă cei doi – şi, prin ei, scenaristul – ne spun clar că e vorba despre o iubire romantică, pe care o simţi prima oară atunci când te îndrăgosteşti.

Fever („febră”) nu este altceva decat febra dragostei, nebunia pe care o poate aduce dragostea, ce nu mai ia în seamă nici chiar pericolul morţii la care Elsa se expune, prin căderea din turn. Iar faptul că febra respectivă era mai mult decât un simptom al răcelii reiese din glasul Elsei, care este foarte senzual şi jucăuş, ca şi cum ar fi fost mai degrabă ameţită, beată de dragoste. De aceia şi spune că este „fericită, fericită, fericită…”, înainte de a se prăbuşi în gol. Aţi văzut vreodată la maturitate ca două surori să-şi exprime atât de extatic, de nebunesc dragostea frăţească?

„Let it Go” – un manifest pur anti-hristic

– Aţi pomenit despre faptul că „Let it Go” a devenit un fel de imn al homosexualilor. Care este motivul pentru care aceştia l-au găsit atât de reprezentativ pentru mişcarea lor?

– Aş zice chiar mai mult: „Let it Go” este un manifest pur anti-hristic. Acest lucru l-am înţeles abia după mai multe vizionări ale filmului.

Cântecul începe cu sesizarea furtunii din suflet pe care Elsa o trăieşte, atrasă fiind de lucruri pe care lumea, morala, conştiinţa ei chiar nu le poate accepta. A doua strofă este ironizarea sfatului pe care conştiinţa ei – şi, prin ea, Dumnezeu – i-l dă: „Nu te arăta, nu îi primi / Fii fata bună care trebuie mereu să fii / Zăvorul e tras şi încuiat, / Ei bine, acum au aflat…”.

Adică lumea – sau Dumnezeu, prin glasul conştiinţei – îi cere să nu primească în inimă pe cei care vor să pună stăpânire pe inima ei, în primul rând gândurile atracţiei homosexuale, dar, în genere, a oricărei răzvrătiri împotriva legii lui Dumnezeu, reprezentată prin norma socială. Desigur, „a-i primi” se poate referi şi la cei care seduc în direcţia aceasta: agenţii homosexualităţii, ai culturii desfrâului în general.

În versurile „Nu te arăta” şi „Ei bine, acum au aflat” nu este vorba decât de ascunderea comportamentului, în care se probează atât temerea, cât şi conştiinţa că ceva nu e în regulă cu viaţa lor. Ideea-manifest a cântecului este şi aceea de a da pe faţă toată cultura aceasta a homosexualităţii, de a o ostenta, precum face mass-media de ani de zile sau se întâmplă prin marşurile homosexualilor. Simbolic, când spune aceste cuvinte, Elsa gesticulează cu mâna, ca şi cum mâna respectivă îi dă lecţia, iar atunci când spune că „au aflat”, se uită cu surprindere şi cu ură la mână – de fapt, parcă atunci descoperă că are mănuşă, şi cât de uşor este să se lepede de ea. Astfel că îşi smulge mănuşa şi o aruncă în sus. De ce în sus, care este simbolistica acestui gest?

În primul rând, trebuie să observăm că poartă mănuşă doar pe mâna dreaptă. Acesta este un simbol ocult, căci mâna stângă descoperită simbolizează alegerea liberă. Cu mâna stângă este luat mărul în reprezentările oculte ale acceptării seducţiei şarpelui. Pe urmă, mâna dreaptă reprezintă ascultarea – în cazul nostru, de glasul conştiinţei şi de Dumnezeu. De ce aruncă mănuşa de pe mâna dreaptă în sus? (Firesc era ca mănuşa să fie aruncată în jos). De fapt, astfel îşi manifestă revolta, Îl provoacă pe Dumnezeu la „luptă deschisă”. Este simbolul de demult, când cavalerii îşi aruncau mănuşa pentru a se provoca la duel.

Ei bine, în această scenă este reprodusă duplicitatea omului, care stă în cumpănă între conştiinţa sa şi seducţia homoerotică în cazul nostru, sau a altui comportament ilicit, a oricărui păcat. Soluţia pe care o dau scenariştii de la „Disney” este lepădarea de conştiinţă, de toată ordinea firească, naturală şi morală a lumii din care vii.

Care este primul gest semnificativ pe care îl face Elsa după ce aruncă mănuşa? Face un om de zăpadă – îl materializează, de fapt. Oare de ce în acest moment de lepădare de legea firii îl zămisleşte pe Olaf, simpaticul om de zăpadă care o va aduce pe Anna la ea? Olaf nu este altceva decât materializarea dorinţei, a fanteziei sale homoerotice. Batjocoritor pentru cei care au simpatizat cu acest omuleţ de zăpadă, atât după formă, cât şi după nume, acesta este o reprezentare falică.

Olaf nu este altceva decât simbolul organului sexual bărbătesc atât prin formă, cât şi prin reprezentarea palindromică (citit de la dreapta la stânga) a numelui său: Olaf se citeşte Falo, cuvânt care în limba spaniolă înseamnă falus (penis). Pe ordinea de zi a unei conferinţe susţinute la University of East Anglia privind filmul „Frozen”, a fost luată în discuţie chiar tema subtextului falic al omului de zăpadă Olaf^[11]. În alte contexte, s-a dezbătut dacă Olaf este sau nu un personaj gay.

De altfel, în „Frozen Fever”, Elsa îi face Annei cadou un ceas cu cuc, unde cucul este exact un „Olaf” mic, pe care Ana îl mângâie pe cap. Oare de ce tocmai un ceas cu cuc? Tocmai pentru că există şi în limba engleză asocierea între cuc şi organul bărbătesc al facerii.

În strofa următoare, Elsa susţine că ceea ce i s-a întâmplat (în limbajul gay, „coming out”, un fel de trezire, de ieşire în faţă cu noua identitate) va fi „pentru totdeauna”. „Gerul” e prietenul ei, adică comportamentul homosexual – dar, simbolic, poate fi şi prietenia cu duhul ce reprezintă răceala, lipsa căldurii sentimentelor, lipsa lui Dumnezeu: „S-a întâmplat, s-a întâmplat… / Eu nu am mai rezistat. / S-a întâmplat, s-a întâmplat… / Pe un alt drum eu am plecat. / Ce spun ei, nu-i treaba mea! / Fie ger mereu, / de azi gerul e prietenul meu…”.

„Nu există rău, nu există bine, nu există reguli pentru mine”

 În cea de-a treia strofă, Elsa observă că vocea conştiinţei – sugerată prin cuvântul temeri – nu o mai nelinişteşte, tocmai pentru că şi-a schimbat condiţia, odată cu lepădarea de firea ei, de ceea ce prin fire oamenii sunt înclinaţi să urmeze.

Noua condiţie este însă una demiurgică. Ea devine centrul universului, normativă, situată dincolo de bine şi rău, nu altfel decât în modul în care sunt închipuiţi zeii în religiile păgâne. Chiar subliniază acest lucru, pentru a ne confirma că despre aceasta este vorba şi nu despre altceva. Astfel, vedem cum se afirmă pe sine ca pe un fel de dumnezeu, care nu dă socoteală nimănui, făcându-şi doar voia sa, având putere discreţionară în cer şi pe pământ. Este acesta un mesaj creştin?! Cine oare se face pe sine dumnezeu? Şi, pentru a întări cuvântul, ea dă naştere, creează din nimic (demiurgic, deci) palatul de gheaţă. „Ciudat cum totul pare departe și uitat, / Iar temerile deodată au încetat. / E timpul meu să mă pornesc, / să văd ce pot, ce reușesc. / Nu există rău, nu există bine, / nu există reguli pentru mine, / Să fie numai cum vreau eu, mereu! / Puterea mea domnește în cer și pe pământ / și sufletu-mi roiește peste crestele de-argint”.

Transformarea ei nu se face însă într-o prinţesă a zăpezii, însingurată dincolo de lume, cum ar vrea să ne spună cântecul. Imaginile vorbesc despre cu totul altceva. Revolta ei este împotriva unei ordini morale, afirmând în mod cert o atitudine provocatoare, seducătoare. În aceste momente ea îşi leapădă coroana – în înțelegerea creştină, este vorba de lepădarea condiţiei omului de „cunună a Creaţiei”. Omul nou pe care îl afirmă, polemic cu ideea creştină de lepădare de omul vechi, dar compatibil cu dezideratul comuniştilor sau al new-age-iştilor, este omul ce neagă întreaga ordine morală a lumii trecute, propunând ca normă întoarcerea lucrurilor cu josul în sus, homosexualitatea: „Un jurământ puternic azi am de făcut, / eu nu mă mai întorc, trecutul e trecut…”.

Transformarea magică pe care şi-o asumă este aceea într-o femeie provocatoare, atât prin mişcări, cât şi prin mimică, a unei femei ce caută parcă să provoace sexual mai mult decât să se îndepărteze de lume. Iar privirea este atât aţâţătoare, cât şi răutăcioasă.

Prin urmare, mesajul cântecului nu putem să-l desluşim decât dacă asociem cuvântul cu imaginea. Din această asociere rezultă însă că avem de-a face cu un manifest, manifestul unei eliberări sexuale (homosexuale) ce vizează revolta, furtuna pe care o porneşte – furtuna schimbării lumii după chipul şi asemănarea propriei condiţii. Acesta este şi motivul pentru care homosexualii au adoptat acest cântec, transformându-l în propriul imn: „Stau aici, liberă mereu / furtuna s-o pornesc. / De azi gerul e prietenul meu…”.

Aşadar, cântecul-manifest se încheie, cum era şi de aşteptat, cu o mărturisire, cu o „declaraţie de dragoste”: De azi, spune Elsa, frigul nu o să mă mai deranjeze niciodată. Gerul cu care se împrieteneşte ea nu este altceva decât asumarea noii condiţii, una rece, care nu e măsurată în dragostea jertfelnică, ci într-o plăcere golită de sens, o plăcere sexuală dominată strict de fantasme şi de o mistuitoare, neliniştitoare dorinţă de satisfacere sexuală, specifică relaţiei homosexuale.

În aceste contexte simbolice, în general există mai multe straturi care întregesc înţelesul. Îngheţul pe care îl răspândeşte Elsa poate fi şi expresia inimii sale îngheţate, pentru că nu şi-ar deschide porţile inimii, pentru că nu este acceptată şi iubită sau pentru că nu îi este împărtăşită afecţiunea lesbiană, dar poate fi şi îngheţul ca simbol al morţii, despre care Elsa declară că nu o mai sperie şi o va răspândi în lume ca pe-o adevărată furtună. Istoria ne va arăta în ce măsură „profeţia” echipei de la „Disney” se va împlini. Acest lucru însă depinde în mare măsură și de noi.

Material realizat de Mihai Cristea

[1] http://www.advocate.com/arts-entertainment/2015/03/11/list-interview-josh-gad

[2] Min. 0:16.

[3] Min. 1:39.

[4] Min. 7:00.

[5] Min. 3. Folosim aici şi în continuare traducerea literală a originalului, dat fiind faptul că traducerile oficiale cu care filmul a fost distribuit în cinematografele și pe mediile digitale din România oferă o versiune mult edulcorată a mesajului său.

[6] Min. 2:38.

[7] Cuvântul englezesc „date” („parteneră”) are o conotaţie explicit romantic-erotică, fiind folosit cu precădere în contextul întâlnirilor amoroase.

[8] Min. 1:58.

[9] Min. 4:21.

[10] Min. 24:18.

[11] http://www.theguardian.com/film/filmblog/2015/jun/08/frozen-symfrozium-film-academic-conference

„FROZEN”, EDUCATORUL CEL MAI RECENT AL COPIILOR NOŞTRI (III)

Nu ne-am imaginat nici o clipă că incursiunea aceasta în lumea simbolurilor „Frozen” va avea un asemenea efect. Poate că este articolul care a adus cea mai mare audienţă, mai cu seamă în rândul celor care nu fac parte dintre cititorii noştri obişnuiţi. Ca la o comandă, au apărut cei care să defaime mesajul, să-l răstălmăcească, să-l conteste, fără să aducă însă vreun argument legitim (cum ne-am obişnuit, de fapt, să se întâmple în lumea anonimilor de pe Internet). Acest asalt ne-a determinat să credem că, într-adevăr, filmuleţe precum „Frozen” joacă un rol important în alienarea mintală şi sufletească a tinerilor din noua generaţie.

Constatarea aceasta, dar şi mulţimea celor care ne-au mulţumit pentru că i-am lămurit privind uriaşul pericol la care sunt expuşi astăzi copiii prin desene animate, ne-au determinat să continuăm serialul mai mult decât prevăzusem la început. În acest număr, vom insista mai mult pe dimensiunea magică şi erotică a acestui film dedicat copiilor.  

– Domnule Virgiliu Gheorghe, credeți că simbolurile oculte apărute în „Frozen”[1] au puterea de a-i influenţa pe copii, chiar dacă ei nu le conştientizează?

– Desigur, acesta este un principiu familiar publicităţii, psihanalizei şi, desigur, magiei. Simbolurile lucrează în subconştientul nostru, fără să ne dăm seama cum şi cu ce rezultat. Dar la fel de importantă este energia pe care o degajă, pe care o lansează. E o lucrare a simbolului, a magiei, şi cred că dovezi avem în întreaga istorie a culturii şi religiei umanităţii. Însă în „Frozen” sunt mai mult decât simboluri. Există o înlănţuire de concepte pe care nu le putem pricepe decât în contextul altor mesaje mediatice.

De pildă, mi-a atras atenţia faptul că există un cântec al Madonnei care poartă acelaşi nume: „Frozen”[2]. Să fie oare întâmplător? Dacă-l analizăm puţin, vom constata că cele două naraţiuni au cel puţin două elemente comune: planul simbolurilor oculte şi ideea centrală a îngheţului. De asemenea, o să vedeţi că şi la Madonna apare tema principală a filmelor „Disney”, cea a „porţilor inimii deschise” versus „închise”, despre care am vorbit mai devreme.

Încă din prima strofă, cântecul Madonnei ne spune: „You’re frozen when your heart’s not open” – adică „Eşti îngheţat când inima ta nu este deschisă”, când nu iubeşti. În această cheie se poate lectura întregul film „Frozen”. Cu alte cuvinte, magia îngheţului se răspândeşte peste lume din cauza „porţilor închise ale inimii” prinţesei Elsa. Când ea şi le-a deschis, cunoscând dragostea romantică faţă de sora ei, Anna, atunci întreaga lume a fost salvată.

Atât numele, cât şi tema centrală a inimii închise fac ca filmele „Frozen” și „Frozen Fever” să se înscrie pe aceeaşi coordonată cu cântecul Madonnei. Astfel că decodarea sensului metaforei folosite în cântecul Madonnei ne va ajuta să înţelegem mai bine sensul iubirii care o animă pe Elsa.

„Cheia” este la noi

Refrenul cântecului Madonnei ne spune:

„Mmmmmm, de-aş putea să-ţi topesc inima,

Mmmmmm, nu am fi niciodată separaţi,

Mmmmmm, dă-mi-te mie,

Mmmmmm, tu ai cheia”.

Cântecul ar putea fi luat foarte bine ca o declaraţie de dragoste, însă este ceva mai mult. Deşi acolo, ca şi în aventura Elsei, ar putea părea că e vorba de dragoste, nu este doar atât. Nu este o dragoste romantică, ci invitaţia la eros, la o pasiune mistuitoare, la o deschidere totală faţă de cineva sau ceva care vrea să-ţi pătrundă înăuntru, să-ţi stăpânească mintea şi inima: „Dă-mi-te mie… tu ai cheia”.

Toată imageria videoclipului este una malefică. Simbolurile oculte abundă. Madonna îmbrăcată în negru levitează deasupra pământului. Unii comentatori văd în aceasta sugestia unor puteri supranaturale, ale unei magii pe care Madonna o deţine. Umbra ei se transformă într-un şarpe, cu care ea se îmbracă, sugerând că ea însăşi este expresia seducţiei şarpelui edenic. Pe urmă, Madonna se transformă când în păsări negre, când într-un câine negru, ce ţin de registrul vrăjitoarelor sau al puterii celui rău. Pe mâini are desenate tot felul de semne oculte, inclusiv semnul mantrei „Aum”, iar degetele le ţine insistent în poziţia ce indică numărul 666. Întreaga scenografie a videoclipului sugerează, după mai mulţi comentatori, mai degrabă posedarea Madonnei de puterile întunericului decât o poveste de dragoste. Madonna se înfăţişează ca o preoteasă a lui Lucifer, pe care îl mijloceşte celor care i se predau ei, într-o mişcare sau un cult orgiastic ce ne aminteşte de preotesele templelor păgâne – profetese, dar şi prostituate.[3]

Aşadar, „porţile deschise” cu care se termină „Frozen” şi începe „Frozen Fever” sunt o invitaţie simbolică la a ne deschide în faţa unei înrâuriri care ne va schimba în mod fundamental viaţa: a primi înlăuntrul nostru acest duh al dorinţei erotice – o dorință lipsită de o finalitate în viaţa de familie sau în contextul lumii tradiţionale, deci în răspăr cu întreaga simţire şi tradiţie a unei Europe şi Americi de sorginte creştină. Acel duh însă, după cum am văzut în manifestul „Let it Go”, este în mod esenţial unul anti-hristic, căci vizează şi revolta împotriva lui Dumnezeu. Şi nici nu se putea altfel, căci acest duh este polemic cu toată ordinea raţională a lumii, el însuşi fiind expresie sau esenţă a iraţionalităţii.

Magie și eros

– Şi cum credeţi că ar putea favoriza acest film deschiderea „porţilor inimii” despre care vorbiţi?

– Este vorba de un îndemn, de formarea unei noi conştiinţe care să se opună reţinerilor interioare. Filmul „Frozen” nu numai că susţine și legitimează deschiderea porţilor inimii, dar, prin întregul context pe care îl cultivă, conduce la această dispoziţie de a te preda unui spirit străin, oricărui spirit care bate la porţile minţii pe calea seducţiei fantasmelor mediatice.

Pe de altă parte, nu trebuie neglijat aspectul magic al mesajului transmis. Aici mesajul erotic este camuflat sub chipul unei iubiri frăţeşti, dar firul roşu al filmului este magie şi eros, formula perfectă a manipulării magice pe care au elaborat-o magicienii încă din Renaştere. De pildă, Giordano Bruno chiar demonstrează că, în actul magic, erosul joacă un rol principal. El este operatorul cel mai eficient. Acesta este motivul pentru care, în acea perioadă, manualele vrăjitoreşti ajunseseră adevărate specii pornografice, după cum astăzi întreaga pornografie nu este altceva decât magie aplicată – mijloc de manipulare a maselor.

Iată care sunt ultimele replici din filmul „Frozen”:

„Anna: Îmi plac porţile deschise.

Elsa: Şi n-o să le mai închidem de acum niciodată”.

Acesta este manifestul pe care îl lansează în lumea copiilor filmul „Frozen”. Acestea sunt spuse înainte de încheierea filmului, printr-o reprezentare simbolică a actului sexual, totul sub forma unui joc nevinovat. Este vorba de momentul în care Olaf o sprijină cu capul pe Anna să nu cadă, şi rămâne pe urmă în spatele ei, când Elsa o învârteşte pe gheaţă. Iar pentru că Olaf nu este, simbolic vorbind, decât reprezentarea organului sexual bărbătesc[5], această scenă nu este altceva decât pur şi simplu reprezentarea simbolică a unui act sexual, pe care Elsa, fantasmatic, îl întreţine cu Anna, ca şi concluzie a faptului că porţile inimii lor (adică ale homoerotismului) vor rămâne deschise de acum înainte.

– Cum împăcaţi această înrudire a videoclipului Madonnei, malefic în esenţă, cu „Frozen”, care a fost considerat de mulţi un film cu conţinut creştin – căci Anna, pentru a salva lumea, o caută pe Elsa, iar jertfa Annei și dragostea Elsei sunt cele care duc în cele la urmă la dezgheţ?

– Cum spuneam, în acest film există mai multe planuri, astfel că binele este amestecat cu răul într-o asemenea măsură, încât, la o primă vizionare, foarte puţini ar putea să surprindă mesajul real al filmului.

În primul rând, ca şi în videoclipul Madonnei, în filmul „Frozen” sunt o mulţime de simboluri oculte. De pildă, triunghiul magic din invocarea celtică ca simbol ocult apare în toate ferestrele palatului, dar şi în formele de gheaţă pe care le materializează Elsa. Hexagrama apare, de asemenea, în mod evident în stelele de gheaţă pe care le materializează Elsa, de pildă la începutul cântecului „Let it Go”, dar şi în momentul în care bate cu piciorul în pământ pentru a plăsmui castelul de pe stâncă[6] sau, la încheierea cântecului, pe uşile care se închid în spatele ei[7]. Hexagrama este prezentă şi în modelul rochiţei Elsei sau în agrafa pe care o are în păr. De ce este atât de pregnantă apariţia acestui simbol pe parcursul întregului film? De ce steluţele filmului sunt numai în şase colţuri? Pe de altă parte, în momentul următor aruncării mănuşii către cer, Elsa materializează în sus, în dreapta şi în stânga, nişte şuvoaie de lumini şi gheaţă care descriu „cu totul întâmplător” grupări de trei cifre de 6. De ce ar trebui să apară aceste semne acolo?

„Frozen” și New Age

– Credeţi că toate acestea îi pot influenţa pe copii, atâta timp cât ele nu sunt lizibile?

– E vorba, cum v-am spus mai înainte, de o anumită energie pe care semnele o imprimă în film. Se spune că mâncarea gătită cu gând bun şi dragoste de mamă este mai bună, și asta datorită energiei sufleteşti, a intenţiei pe care bucătarul o poate imprima în acea mâncare. La fel se întâmplă cu orice lucrare. Aceste semne imprimă o energie malefică, uzează de o magie a simbolurilor, atât de bine descrisă de Ioan Petru Culianu în cărţile sale.

În fine, cred că guvernarea puterilor magice este un punct în care, iarăşi, se întâlneşte „Frozen”-ul Madonnei cu cel al lui „Disney”. Magia este cea care oferă deschiderea operaţională, cea care face posibilă imersiunea publicului în sensurile fluide, alterate, ale unei lumi aşezate pe coordonatele ideologiei New Age. Într-o lume raţională, logică, liniară, transmiterea, consolidarea acestui mesaj era aproape imposibilă. Dar sexul este magie, la fel cum magia se întemeiază prioritar pe puterile erosului.

– Deci filmul „Frozen” are la bază un mesaj New Age?

– Acest lucru rezultă din interpretarea, decodarea prin prisma intertextualităţii care guvernează astăzi mass-media. În sensul că un text, un mesaj, un film, nu pot fi înţelese numai prin ele însele. Pentru a putea accesa întregul sens trebuie să-l judeci în temeiul enunţurilor pe care le-a preluat din alte texte, din alte mesaje cu anumită notorietate sau cu care se înrudește cumva ca tematică şi sens. Astfel că, fără să fi văzut „Frozen”, nu putem înţelege care este sensul „porţilor deschise” din „Frozen Fever”. Iar dacă nu vezi videoclipul Madonnei, nu poţi înţelege care este sensul ocult al „porţilor deschise”. Dar şi pentru a înţelege complet mesajul cântecului Madonnei trebuie să cunoşti şi alte cântece ale sale, pentru că unul face referire la mesajul altuia, sau numai la imaginile sau simbolurile pe care vrea să le transmită şi vizual. Intertextualitatea este un fenomen comun deja în postmodernism. Lumea media îşi construieşte propria realitate printr-un fel de autoreferenţialitate.

– Dar nu foarte mulţi oameni pot să înţeleagă lucrurile acestea. Ce rost mai are atunci intertextualitatea despre care vorbiţi?

– Chiar dacă discursiv, intelectual, ei nu pot analiza şi pricepe mesajul, atâta timp cât vezi o sumă suficientă de mesaje aflate în această înlănţuire, sensurile se leagă undeva în mintea subconştientă. Ca şi reclamele publicitare, mesajele mass-media astăzi, filmele, videoclipurile se folosesc de multe dintre observaţiile şi experienţele psihanalizei. Tinerii care au crescut scufundaţi în această lume media deja înţeleg textele mediatice altfel decât noi, interpretându-le subconştient în temeiul tuturor celorlalte texte media, şi nu în raport cu lumea reală.

– Bun, dar care este efectul, să spunem, imediat, vizibil, conceptualizabil al filmului?

– În primul rând, confuzia. O confuzie sădită în mintea copiilor privind manifestarea arhetipală a dragostei. Există o iubire filială, una părintească, alta frăţească sau prietenească, şi cu totul alta este iubirea îndrăgostitului – cea romantică sau cea erotică. Prin amestecarea lor, arhetipal vorbind, nu se creează decât premisele unor confuzii şi alunecări, alienări emoţionale şi comportamentale pe baza cărora se poate institui orice perversiune.

Material realizat de Mihai Cristea

[1] Vezi „Familia Ortodoxă” nr. 83 / decembrie 2015, pp. 65-71.

[2] „Frozen”, melodie a cântăreței americane Madonna de pe al șaptelea album al ei de studio, „Ray of Light” (1998).

[3] De altfel, lucrurile sunt clarificate în alt cântec al Madonnei, „S.e.x.”. Aici nu mai apare deloc folosit cuvântul dragoste, căci este vorba numai despre o orgie sexuală, o posedare sexuală la care Madonna se supune. Şi aici apare tema porţilor deschise, în sensul că Madonna se oferă pe sine, se deschide pentru a fi posedată de dumnezeul ei, Satan, căci ce alt dumnezeu poate intreţine relaţii sexuale cu ea – „I’m an open door, let you come inside of me”. Astfel, din videoclipul „S.e.x.” rezultă clar că Madona nu este o îndrăgostită obişnuită, ci o preoteasă a cultului satanic al lui Lucifer, lucru pe care îl subliniază mulţi privind simbolistica videoclipului ei „Frozen”.

[4] Virgiliu Gheorghe, „Știința și războiul sfârşitului de civilizaţie. Despre armele mediatice care ne pun în pericol viața” (Editura Prodromos, 2013).

[5] Vezi „Familia Ortodoxă” nr. 83 / decembrie 2015, pp. 65-71.

[6] Min. 33:27.

[7] Min. 34:42.

„FROZEN”, EDUCATORUL CEL MAI RECENT AL COPIILOR NOŞTRI (IV)

Ecourile interviului privind adevăratele mesaje ale filmului „Frozen” au depăşit cu mult aşteptările noastre. Au fost şi dintre aceia cărora le-a fost greu să recunoască că aşa stau lucrurile, mai cu seamă pentru că-şi lăsaseră de multe ori copiii să se uite la acest film, dar cu mult mai mulţi au fost aceia care ne-au mulţumit şi ne-au încurajat, spunându-ne că au nevoie de o astfel de informaţie pentru a-şi putea proteja şi salva copiii. Iată-ne aşadar în faţa unui nou episod al interviului nostru, o abordare poate mai surprinzătoare decât cele de până acum.

– Domnule Virgiliu Gheorghe, ultimul interviu privind producția casei de filme Disney „Frozen” a stârnit din nou o mulţime de reacţii. Cum vi s-a părut că a fost receptat mesajul?

– Mult mai mulţi s-au dumirit privind nocivitatea mesajului, însă în privinţa gradului de elaborare şi de coerenţă în transmiterea – aş zice eu, genială – a unui anumit set de valori, mi s-a părut că filmul „Frozen” încă a rămas un mister pentru cei mai mulţi.

Din păcate, am constatat că există şi acei cititori care nu pot accepta adevărul. Unii nici nu au văzut filmul, poate doar secvenţe, deşi copiilor le-au îngăduit să-l vadă de multe ori. Alţii au văzut filmul, dar dublat în limba română, ceea ce înseamnă că nu au putut pătrunde multe dintre mesajele acestuia, căci traducerea filmului nu are în multe locuri absolut nimic în comun cu sensul original.

Pe urmă, să nu-şi imagineze cineva că o analiză hermeneutică a mesajelor poate fi făcută la o simplă vizionare. Naraţiunile vizuale sunt aproape imposibil de pătruns cu mintea discursivă analitică atunci când urmărim, pur şi simplu, acțiunea. Asta pentru că naraţiunea ne implică emoţional, ceea ce blochează, pe anumite căi neuronale, procesarea informaţiei în cortexul prefrontal, deci analizarea logică a informaţiei. Și asta mai cu seamă când acţiunea, desfășurată pe mai multe planuri, se succede cu viteză. Pentru a putea analiza mesajul din „Frozen”, am fost nevoit să studiez și textele cântecelor, să analizez anumite secvenţe cadru cu cadru, pentru a înţelege mai bine logica succesiunii lor. Deci dacă doreşte cineva să vadă de este sau nu adevărat mesajul din „Frozen”, cred că va trebui să facă un efort similar.

În plus, „Frozen” este o culme a creaţiei Disney, în sensul coerenţei şi programului ideologic pe care îl lansează. Din primele scene şi până în ultimul cadru al filmelor „Frozen”, naraţiunea se constituie în jurul ideii de promovare a comportamentului homosexual pe de o parte, și de revoltă în fața lui Dumnezeu pe de altă parte. Filmul celebrează inaugurarea unei noi ere a „porţilor inimilor deschise” faţă de orice seducţie de natură sexuală sau magică.

Gradul de elaborare al mesajului din „Frozen”, coerenţa programului ideologic care ne este transmis prin acest film rezultă chiar din primele secvențe ale filmului, pe care mai nimeni nu le ia în seamă. Acolo veţi vedea că tăietorii de gheaţă vorbesc despre „spargerea inimii de gheaţă”, „lovind pentru dragoste, lovind pentru frică”. Acţiunea lor este dură, dar şi atentă, ca un fel de operaţie chirurgicală. Mai vorbesc despre „magia gheţii” şi despre puterea ei, despre faptul că „nu poate fi controlată”.

Ce vrea să spună cântecul? În primul rând, trebuie să observăm că tăietorii de gheaţă (cu excepția lui Kristoff și a lui Sven) nu sunt personaje din film. Ei anticipează doar mesajul filmului. Prin ei se exprimă chiar realizatorii filmului şi cei pe care aceştia îi reprezintă.

Așadar, ce urmăreşte filmul? În primul rând, cântecul vorbește despre „spargerea inimilor de gheaţă”, și asta în numele liberalizării iubirii. În primul rând, îi încurajează pe cei atinşi de seducţia homosexualităţii să experimenteze fără nici o reţinere acest comportament sexual. Pentru asta, acest preambul al filmului are ca şi refren deja celebrul „Let it Go”, în traducere „Dă-i drumul, eliberează-te”. De asemenea, inimile de gheaţă care trebuie „operate” sunt inimile noastre, ale celor ce nu primim homosexualitatea ca fiind normală şi nu putem accepta deschiderea „iubitoare” şi „înţelegătoare” a inimii faţă de comportamentul homosexual.

În plus, frica pe care o aduc în discuţie tăietorii de gheaţă este frica ce-i stăpâneşte pe homosexuali în a-şi manifesta înclinările, dar şi frica pe care permanent homosexualii o acuză la heterosexuali, desemnată de cuvântul homofobie. Deci tăietorii de gheaţă anunţă un război, o luptă împotriva celor care nu acceptă homosexualitatea, dar şi pentru „eliberarea” celor seduşi de duhul homosexualităţii de sub „opresiunea” eticii societăţii tradiţionale.

„Homosexualitatea ar fi ceva ca o putere magică”

– Aţi spus că tăietorii de gheaţă vorbesc despre „magia gheţii”. Există vreo legătură între această „magie” și puterile magice ale Elsei, prin care aduce înghețul?

– Într-adevăr, există o legătură, care se realizează chiar din primele scene ale filmului, ceea ce ne dovedeşte că nu e deloc întâmplătoare, ci programatică. Anna îi cere Elsei să iasă împreună să facă un nevinovat om de zăpadă – nevinovat atâta timp cât cele două fetiţe ar fi ieşit afară în curtea palatului ca să se joace în zăpadă, numai că afară nu era zăpadă. Aţi mai văzut copii care să vrea să facă un om de zăpadă în lipsa zăpezii? Deci, dintru început, a face un om de zăpadă este sinonim cu însuşi actul magic al materializării lui. Cele două fetiţe coboară undeva într-o sală de recepţie a palatului, unde Elsa, prin magie, materializează o ninsoare, apoi copilele încep să facă un om de zăpadă.

Aşadar prima manifestare a magiei în film este legată de omul de zăpadă. Dar nu un simplu om de zăpadă, căci, luându-l în braţe pe la spate, Elsa îl prezintă Annei: „Bună, sunt Olaf şi-mi plac îmbrăţişările fierbinţi”. „Olaf” însă, în citire palindromică, semnifică organul bărbătesc al facerii, falus, lucru precizat şi în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Universitatea Angliei de Est din Norwich[1]. Să fie oare gestul Elsei doar un joc nevinovat de copil şi să se fi potrivit doar întâmplător o astfel de lectură homoerotică?…

Vedem astfel că, din primele scene ale filmului, puterile magice ale Elsei sunt strâns legate, simbolic vorbind, şi de identitatea lesbiană. Acest lucru se înţelege mai bine în contextul complexului castrării teoretizat de Freud, pe care se întemeiază simbolic prezenţa falică a lui Olaf. Că aşa stau lucrurile ne-o sugerează şi episodul cu împăratul-vrăjitor al trolilor. Primul lucru pe care acesta îl întreabă este dacă puterile Elsei sunt „din naştere sau dobândite”. Astfel suntem introduşi în clișeistica principalului argument al activiştilor pro-homosexuali, anume că homosexualitatea ar fi „înnăscută”. Părinţii Elsei răspund că puterile acestea sunt „înnăscute” – răspuns, desigur, în acord cu teoria popularizată abuziv de mass-media –, fapt ce trimite de data aceasta direct la asocierea dintre puterile magice și comportamentul homosexual.

– Și totuși, nu văd nici o legătură între puterile magice și homosexualitate. De ce s-a ales acest simbol?

– Un prim motiv cred că este mai puțin simbolic, cât afectiv. Cei care au alcătuit mesajul filmului au vrut să sugereze că homosexualitatea ar fi ceva ca o putere magică, pentru ca tinerii să şi-o dorească. Cu alte cuvinte, nu este normalitate, ci „depăşirea” acesteia, într-o mişcare de natură magică, religioasă. Atracţia aceasta, vor ei să spună, are un caracter spiritual – şi până la urmă au dreptate, dacă luăm în considerare că şi demonii sunt spirite.

În plan simbolic, vor să afirme că homosexualitatea, la fel ca magia, este o putere care va schimba lumea – ceea ce deja vedem că se întâmplă sub ochii noștri prin legalizarea căsătoriei şi adopţiei de copii de către homosexuali la nivelul întregului Occident.

Efectul neacceptării de către lume a magiei

– Dar care este totuși legătura dintre homosexualitate și „îngheț” („frozen”)?

– Îngheţul, așa cum rezultă şi din cântecul Madonnei cu acelaşi titlu, pe care l-am discutat anterior, semnifică „închiderea porţilor inimii”. Cu alte cuvinte, ai inima de gheaţă, nesimţitoare – numai că metafora aceasta este folosită în sens invers. Se insinuează, cu alte cuvinte, că eşti „de gheaţă” dacă nu-ţi deschizi inima seducţiei erotice sau homoerotice.

Mai putem observa, tot în registrul simbolic, şi caracterul ambivalent al zăpezii. Zăpada în sine nu este ceva atât de înfricoşător, ci este chiar plăcută de copii şi adulţi, însă gerul, îngheţul sperie. Cam aşa este gândit acest simbol. Vrea să spună lumii că dacă homosexualitatea este acceptată, ea va fi foarte simpatică, precum omul de zăpadă Olaf, iar de nu, se va transforma într-un ger care va îngheţa şi va distruge lumea. Această ameninţare este pusă de creatorii lui „Frozen” în gura împăratului-vrăjitor al trolilor, care îi avertizează pe părinţii Elsei că această putere este ambivalentă: poate să o aducă pe copilă pe anumite culmi, dar poate fi şi distructivă dacă nu va şti să o controleze. Este frumuseţe, dar şi pericolul fricii, după cum ne anunţă și tăietorii de gheaţă în preambulul filmului. Prin „a-şi controla puterile”, magul vrea să spună că Elsa trebuie să-şi accepte homosexualitatea ca pe un dat al naşterii ei.

– Dacă Olaf este materializarea simbolică a lesbianismului Elsei, care este motivul pentru care el dispare, pentru a fi din nou materializat de aceasta mai târziu?

– Dispare pentru că părinţii Elsei, proiectaţi într-o postură de tirani, îi interzic să-şi manifeste liber fantasmele homoerotice, închizând-o într-o cameră a palatului. Astfel că Elsa îşi petrece „martiric” toată copilăria, suferind tocmai pentru că părinţii ei, lumea şi chiar ea însăşi nu-şi acceptă comportamentul homosexual. Această închidere în spatele uşilor inimii aduce însă tristeţe, întuneric în lumea din interiorul palatului, ca şi cum doliul s-ar fi pogorât peste acesta. Olaf, aşadar, dispare pentru că dorinţa homoerotică a Elsei nu se mai poate manifesta liber.

Odată cu moartea împăratului şi a soţiei sale, se deschid uşile palatului şi lumea sărbătoreşte înscăunarea Elsei. Criza se iveşte atunci când Elsa se simte oarecum încolţită de întrebările Annei, care nu-i înţelege închiderea faţă de lume, de ce trebuie să fie altfel decât ceilalţi. Anna nu înţelege de ce are acest comportament, după cum nu înţeleg nici ceilalţi şi fac un pas către ea, cerându-i să fie normală – moment în care Elsa, simţindu-se agresată, lasă să se manifeste liber magia îngheţului, punând între ea şi ceilalţi un zid de spini de gheaţă (min. 20:20). Iese în faţa palatului unde iar, imagistic (min. 28:05), dar şi contextual, ea se simte neînţeleasă, agresată, şi ca urmare declanşează blestemul îngheţului, fugind peste mare către munte. Deci îngheţul este, după cum a prorocit magul, efectul neacceptării de către lume a magiei – sau, mai concret, a homosexualităţii Elsei, a homosexualităţii în general.

 „Homosexualitatea este pusă în postura de lege divină”

 – De ce totuși Elsa nu poate aduce din nou căldura în lume?

– Observaţia este importantă, gândindu-ne că, după episodul „Let it Go”, Elsa îşi acceptă homosexualitatea, căci se leapădă de toată ordinea veche a lumii, de bine şi de rău, şi de normalitate şi de Dumnezeu, dând naştere unui nou Olaf – dorinţa sa homoerotică. Îşi controlează puterile, căci ea însăşi afirmă că „frigul e prietenul ei”, şi chiar avem dovada acestui control în faptul că materializează palatul, manifestându-se suveran ca un fel de dumnezeu şi spunând că „puterea mea se manifestă în văzduh, în cer şi pe pământ” (min. 33:45)  – afirmaţie care vine într-un paralelism antitetic cu cuvântul Evangheliei, unde Mântuitorul Hristos spune că „Mi S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ” ^{Matei 28:18}.

Însă Elsa nu poate să readucă căldura, din cauză că ea însăşi nu-şi deschide porţile inimii spre manifestarea acestei așa-zise iubiri, dar şi pentru că lumea nu o acceptă, nu-i acceptă comportamentul ei magic, sinonim lesbianismului, lucru ce o plasează sub puterea blestemului. Lumea se află, în perspectiva scenariştilor lui „Frozen”, ce probabil chiar asta şi doresc să transmită, sub puterea blestemului de a nu accepta magia, adică homosexualitatea. Aşadar, filmul „Frozen” ameninţă lumea cu un cataclism, cu un fel de potop sau cu o soartă asemănătoare Sodomei şi Gomorei dacă homosexualitatea nu va fi acceptată – un fel de revanşă, o răzbunare pentru cataclismele pe care Dumnezeu le-a adus peste cele două cetăţi pentru că slujeau prin sodomie şi gomorie satanei.

Astfel, în noua ordine religioasă proclamată de new age-işti, homosexualitatea este pusă în postura de lege divină, o lege căreia, dacă i te opui, vei fi blestemat. Când, pe scările palatului, Anna îi cere Elsei să dezgheţe lumea, aceasta îi spune că nu poate, iar pentru că Anna insistă, şi Elsa se simte cumva agresată, o loveşte pe Anna în inimă cu un fulger de gheaţă (chiar dacă nu a intenţionat acest lucru). Din acel moment inima Annei începe să îngheţe, deci cumva să-i fie anunţată moartea, care este chiar consecinţa dorinţei Annei de a salva lumea. Şi pentru că Anna îi mai cere în continuare Elsei să i se alăture pentru a salva lumea de la îngheţ, aceasta o întreabă: „Ce putere ai tu ca să opreşti iarna, să mă opreşti pe mine?”.

Din acest punct devine tot mai evidentă anti-teologia pe care ne-o propune filmul, de fapt noua ideologie a iubirii libere de absolut orice normă sau normalitate, propovăduită în lumea actuală.

Anna joacă de acum înainte rolul de „mântuitor”, salvator al lumii aflate sub blestemul îngheţului. Ea suferă din cauza îngheţării inimii, iar profetul-mag, împăratul trolilor, spune că salvarea îi poate veni doar prin împărtăşirea unei iubiri adevărate. Anna, într-adevăr, moare, dar moare în momentul în care o salvează pe Elsa într-un gest de suprem sacrificiu de sine. Prin această mărturie supremă a acceptării Elsei aşa cum este, adică şi a puterii magice ce închipuie lesbianismul ei, Anna reuşeşte să deschidă inima Elsei, care, prin îmbrăţişarea ei, o readuce la viaţă.

Aici avem două sensuri: primul că dragostea adevărată este numai a Elsei, adică cea lesbiană, iar al doilea, mult mai semnificativ pentru noi, faptul că prin jertfa pe care o face pentru Elsa, Anna reuşeşte să obţină iertarea pentru întreaga lume şi să o reunească pe aceasta cu Elsa. Aşadar, prin jertfa ei, Anna recapitulează întreaga populaţie a Arendelului, care din acest moment o va accepta pe Elsa aşa cum este şi o va determina astfel să-şi deschidă porţile inimii – ceea ce va aduce dezgheţul, adică lumea va reveni la viaţă.

În ecuaţia naraţiunii, jertfa Annei are, am putea spune, un sens eshatologic. Boala morţii a intrat în inima ei tocmai pentru că a insistat ca Elsa să readucă căldura, viaţa în lume. Ea a murit pentru aceasta, restabilind astfel ordinea cosmică – căci atrage, prin sacrificiul ei, deschiderea porţilor inimii Elsei, şi ca urmare dezgheţul şi viaţa.

„Un negativ al întregii ordini morale creştine a lumii”

– Chiar credeţi că până acolo a putut merge imaginaţia scenariştilor, încât să recurgă la o comparaţie aşa de blasfemiatoare?

– Ştiţi că mulţi dintre cei care au vizionat filmul au observat caracterul sacrificial al morţii Annei, ceea ce i-a şi determinat să accepte filmul şi să-l promoveze ca pe unul cu un mesaj creştin? Observaţia este corectă, puterea Annei de a salva lumea, pe care Elsa o punea la îndoială, a constat în capacitatea ei de sacrificiu, însă motivaţia sau sensul acestei jertfiri de sine nu mai este deloc una creştină. Păcatul pe care l-a expiat Anna este cel al neacceptării de către lume şi chiar de către Elsa a magiei, adică a homosexualităţii – deci, în acest film, virtutea este constituită într-un mare păcat, iar păcatul în cea mai mare virtute. Avem, în mod evident, de-a face cu un negativ al întregii ordini morale creştine a lumii, o construcţie perfect anti-hristică.

Lumea din „Frozen”, în care este inclusă şi Elsa, a căzut sub blestem pentru că nu a primit gândul că homosexualitatea este firească şi nu şi-a „deschis inima” faţă de acest comportament, după cum Adam, şi lumea ce i-a urmat, a căzut în blestem pentru că nu a ascultat de cuvântul lui Dumnezeu. O neascultare este şi într-o parte, şi în alta. Numai că la creştini neascultarea este faţă de Dumnezeu, în timp ce în versiunea anti-teologică din „Frozen” neascultarea este faţă de şarpe. Elsa, după ce-i aruncă mănuşa lui Dumnezeu, se face pe ea însăşi dumnezeu, dar nu poate ridica blestemul decât dacă altcineva, ca un altfel de salvator, se sacrifică, recapitulând în sine însuşi întreaga lume căzută prin neascultarea de şarpe. Iar sora ei, Anna, într-o batjocorire simbolică a jertfei Fiului lui Dumnezeu, se va sacrifica pentru a salva lumea de blestemul îngheţului – salvare care, prin acceptarea homosexualităţii, este însă sinonimă cu lepădarea de Dumnezeul cel adevărat.

De aceea, în „Frozen” se reprezintă o operă de dezcreştinare simbolică a lumii, printr-o mişcare inversă jertfei hristice, o schimonosire a acesteia. „Frozen” reiterează ispita seducătoare a şarpelui care spune că „dacă veţi mânca din mărul acesta, veţi fi ca Dumnezeu”, mărul fiind acceptarea seducţiei erotice şi a simbolului suprem al desfrânării, sodomia.

– Totuşi, de ce jertfa Annei nu poate fi considerată măsura unei iubirii frăţeşti, excluzând astfel varianta anti-teologiei despre care vorbiţi?

– Dovada o primim chiar din cuvintele Annei, printre ultimele rostite în film: „Îmi plac porţile deschise”, îi spune ea Elsei; aceasta, la rândul ei, o asigură că „De acum nu o să se mai închidă niciodată” (min. 91:58). Este o declaraţie de dragoste, o dragoste erotică şi nu una frăţească, confirmată, aşa cum a fost descrisă în episodul declaraţiilor de dragoste pe care şi le-au făcut Anna şi Hans. Dar dacă vreţi o dovadă în plus: imediat după aceste declaraţii ale Annei şi Elsei, apare Olaf în spatele Annei încercând să o susţină din spate cu capul, într-o simbolică mai mult decât evidentă a relaţiei homoerotice în care Elsa o iniţiază pe Anna.

Faţă de episodul din referatul biblic în care şarpele o ispiteşte pe Eva, astăzi, printr-un film ca „Frozen”, suntem anunţaţi că dacă nu vom asculta glasul seducător al şarpelui, nu numai că vom pierde ceva, plăcerea promisă, dar vom fi şi condamnaţi să suferim urmările, prin suferinţă şi moarte. Deci cu plăcerea suntem seduşi, iar prin durere suntem ameninţaţi, se încearcă să fim terorizaţi – lucru pe care cred că, în următoarea perioadă, îl vom vedea tot mai prezent şi în lumea românească. Suntem ameninţaţi insidios că cei care nu vor accepta homosexualitatea ca normală vor fi mai întâi ostracizaţi, apoi lipsiţi de drepturi şi chiar închiși, după cum se întâmplă deja în ţări din Occident.

Material realizat de Mihai Cristea

[1] http://www.theguardian.com/film/filmblog/2015/jun/08/frozen-symfrozium-film-academic-conference

„FROZEN”, EDUCATORUL CEL MAI RECENT AL COPIILOR NOŞTRI (V)

Este „Frozen” un episod singular în peisajul filmografiei contemporane pentru copiii? –  iată o întrebare primită de la mai mulţi cititori ai noştri, care au parcurs cu îngrijorare interviul realizat pe marginea acestui film. Răspunsul vom încerca să-l aflăm în această ultimă parte a demersului nostru, dedicată decriptării mesajelor ascunse în spatele filmografiei de astăzi pentru copii.

– În comentariile aduse analizei pe care aţi întreprins-o în ultimele patru numere ale revistei noastre, am observat că se aduce în discuţie faptul că acest film, ca şi altele ale casei de filme Disney, sunt doar o rescriere modernizată a unor poveşti clasice cu care copiii s-au obişnuit deja, şi care nu se mai potrivesc mentalităţii moderne. Cum comentaţi această afirmaţie?

– Am observat un fenomen care mi se pare cât se poate de îngrijorător. Oamenii, sub presiunea manipulatorie a mass-mediei, acceptă cu multă uşurinţă orice primeşte eticheta de „modern” şi se leapădă la fel de uşor de ceea ce primeşte eticheta de „retrograd”, „tradiţionalist”, „fundamentalist”. Avem de-a face cu un fenomen clar de spălare ideologică a creierelor, tipică societăţilor de tip totalitar. În vremea comuniştilor se acţiona după aceeaşi reţetă, încât noţiunile de „retrograd” şi „obscurantism religios” erau asociate rapid cu cea de „duşman al poporului”, ce merită nu numai oprobriul public, ci şi închisoarea. În ceea ce priveşte chestiunea noastră, modernizarea poveştilor nu este altceva decât re-scrierea lor, dar asta în contextul unei cu totul alte morale, una proprii ideologiei zilei. Vechile poveşti ajung astfel doar simple pretexte prin care se altoieşte în mintea copiilor o concepţie complet străină vieţii fireşti, familiei şi rânduielilor vieţii umane.

De pildă, în „Crăiasa Zăpezii” a lui Andersen – după care, chipurile, ar fi fost ecranizat „Frozen” –, nu e vorba de două domnişoare la vârsta experienţelor amoroase, ci de doi copii. Aceştia sunt un băieţel şi o fetiţă. Crăiasa este un personaj negativ, fiind ea însăşi sub puterea unui blestem. Iar îngheţul ce pune stăpânire pe inima băieţelului este o vrajă rea, de care îl scapă doar dragostea şi jertfa fetiţei. În cazul nostru, la „Frozen” îngheţul nu mai este privit ca un lucru rău în sine, ci doar ca un rezultat al respingerii homosexualităţii şi magiei. Deci este vorba de o amestecare a sensului de bine şi rău. Cei doi, deşi copii, băiat şi fetiţă, prelungesc dragostea jertfelnică a fetiţei în perspectiva unei iubiri şi a unei vieţi de familie dusă împreună. Aşadar dragostea copilărească, jertfelnică, se încheie într-o perspectivă a iubirii dintre bărbat şi femeie, deci în perspectiva familiei. În cazul „Frozen” însă nu se poate vorbi despre aşa ceva, decât doar dacă luăm în considerare posibilitatea unei „familii” de lesbiene.

Rescrierea ideii de familie

– Credeți că mesajul filmului „Frozen” ar putea influenţa cumva raportarea tinerilor la dragoste? 

– Desigur, filmul este (subliminal, cum vă spuneam) o apologie a relaţiilor libere, a iubirilor de tipul Elsa-Anna, şi nu a unei relaţii cu perspectiva vieţii de familie. Urmăriţi, vă rog, care este prezenţa familiei în film.

În primul rând, familia părinţilor Elsei este una anormală. Fetele trăiesc singure, izolate. Părinţii nu pot găsi o soluţie decât în izolarea Elsei, ei înşişi nemaifiind în stare să o înţeleagă şi să o ajute. E o familie în care ambele fete nu s-au simţit fericite. Viaţa celor două prinţese începe să curgă abia după moartea părinţilor. Adică, simbolic vorbind, lumea pe care o descoperă cele două fete, aventura vieţii lor, a „revelaţiei” înţelesului porţilor deschise (practic, a iubirii interzise) este posibilă numai după omorârea simbolică a părinţilor – adică a ideii de familie.

De asemenea, Hans vine dintr-o familie cu treisprezece copii, dar nu prea fericită, lucru sugerat de el atunci când afirmă că trei dintre fraţii lui nu au vrut nici măcar să ştie de el vreme de mai mulţi ani de zile. Hans însuşi este un arivist în stare să calce peste cadavre pentru a-şi atinge scopul – adică nu reprezintă o bună carte de vizită pentru familie. El vrea să se însoare cu Anna numai pentru a profita de pe urma ei, ceea ce nu încurajează nici dragostea, nici căsătoria.

Pe de altă parte, Kristoff este prea bleg pentru a face pasul decisiv către Anna. E crescut de troli, deci nu are identitate dată de o viaţă de familie. Vinde gheaţă într-o vreme în care lumea era îngheţată, adică are o meserie care nu foloseşte la nimic. În fine, Kristoff o dă pe mâna lui Hans, iar la urmă se lasă convins doar de renul Sven să se întoarcă pentru a o salva. Dar ajunge prea târziu, aşa că nu o mai poate ajuta nici pe Anna, nici pe Elsa. El, oricum, deşi o iubește pe Anna, nu pare capabil să se căsătorească cu ea, nici să-şi întemeieze o familie. Tendinţa de a-i reprezenta pe băieţi cam prostuţi şi iresponsabili este sesizată de tot mai mulţi dintre comentatorii din străinătate ai filmelor pentru copii.De altfel, toţi bărbaţii cu un rol mai semnificativ din film sunt ori jigodii, ori prostănaci – exceptându-l pe homosexualul Oaken.

Astfel, observăm că există o singură familie fericită în filmul „Frozen”, care, pentru că este fericită, se autopropune ca model pentru copii şi adolescenţi. Aceasta nu este însă chiar o familie, deşi este propusă ca atare de scenarişti: e ceea ce Oaken însuşi numeşte familie, salutându-i. El îşi salută „familia” aflată în saună, formată dintr-un tânăr spelb şi patru copii în jurul acestuia (min. 37:45). Majoritatea celor care au comentat pe marginea apariţiei acestei „familii” recunosc că e vorba despre o „familie” de homosexuali. O fericită „familie” de homosexuali, formată probabil prin înfierea unor copii sau printr-una din tehnologiile reproductive atât de trâmbiţate astăzi.

Deci, dacă este să încurajeze în direcţia întemeierii unei familii, filmul nu o face decât pentru „familia” de homosexuali. Această sugestie s-a făcut probabil în amintirea lui Howard Ashman, unul dintre cei mai cunoscuţi şi influenţi textieri ai producţiilor Disney[1], homosexual declarat, care a murit în 1991 de SIDA. Este cunoscută influenţa sa majoră în realizarea mai multor filme pentru copii, cum ar fi „Mica sirenă”, „Frumoasa şi Bestia” sau „Aladdin”.

– Dar Oaken, în „Frozen Fever”, nu mai apare alături de „familia” sa homosexuală…

– Da, dar apare într-o postură caracteristică homosexualilor: într-o saună. Ce căuta sauna în mijlocul străzii, pe timp frumos de vară?! Se ştie că sauna este unul din locurile cele mai obişnuite în care homosexualii întreţin relaţii, astfel că a ajuns un simbol al relaţiilor dintre ei. De aceea şi există aşa-zisa „clauză a saunei”, care presupune ca relaţiile din acest spaţiu să nu fie luate în consideraţie, fiind acceptate în cadrul cuplurilor de homosexuali ca unele ce nu presupun o relaţie emoţională profundă, ci doar o satisfacere a unor dorinţe considerate de ei fireşti.^[2]

O paralelă între „Frozen” și „Maleficent”

– Dar să ne întoarcem la întrebarea inițială: ați spus că „Frozen” este o rescriere a basmului „Crăiasa Zăpezii” într-o cheie tributară ideologiilor zilei. Mai sunt și alte filme astăzi „rescrise” în acest fel? Este important ca părinții să știe, pentru a-şi putea feri copiii.

– E foarte bună întrebarea, pentru că se pare că în filmografia Disney de astăzi asistăm la o rescriere a tuturor poveştilor potrivit noii ideologii care neagă esenţa binelui şi a răului, care amestecă, în fond, aceste categorii fundamentale ale existenţei umane şi cosmice. Eu cred că aici se poate constata o influenţă majoră a concepţiilor new age în arta filmografică a zilei, cel puţin în filmele pentru copii marca Disney.

„Frozen” reprezintă o rescriere filmografică a poveştii lui Andersen, „Crăiasa Zăpezii”, dar are foarte puţine în comun cu povestea originală. În „Into the Woods”[3], producţie tot a studiourilor Disney, se alterează sensurile simbolice ale unor poveşti ca „Cenuşăreasa” sau „Scufiţa Roşie”, cu o simbolistică ce ar merita tratată într-un studiu separat.

Mă voi opri însă puţin asupra altui film recent, „Maleficent”[4], pentru că este înrudit oarecum cu „Frozen”. În acest film aflăm o rescriere a poveştii „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Ursitoarea nu mai este chiar o ursitoare rea, căci regatul ei este mult mai luminos, mai frumos decât al pământenilor. Aceştia din urmă sunt plini de ură, de duh de stăpânire şi de răzbunare, în timp ce în regatul Maleficei totul este în armonie. Este o idee care apare deja în multe naraţiuni filmografice, cum ar fi, de pildă, „Avatar”.

În aceste filme, personajele, care au o reprezentare tipic demonică – coarne şi aripi în „Maleficent”, coarne şi coadă în „Avatar” – sunt pozitive, în timp regatele sau lumile oamenilor sunt puse într-o lumină negativă. În „Avatar”, ca şi în „Maleficent”, personajul principal este cel care face legătura dintre cele două lumi, alegând însă să trăiască mai degrabă în lumea demonilor decât în lumea oamenilor.

– Spuneaţi însă că există o legătură între „Frozen” şi „Maleficent” – despre ce este vorba?

– Există un paralelism perfect, ceea ce ne dovedeşte încă o dată faptul că nimic nu este întâmplător în naraţiunea „Frozen”. De pildă, pentru că Malefica a fost înşelată în sentimentele ei, inima i s-a făcut de piatră, ni se spune în film – deci avem de-a face cu o variantă a fenomenului îngheţării inimii din „Frozen”. Acela este şi momentul în care împărăţia ei se scufundă în întuneric, ca un fel de blestem care se răsfrânge asupra întregii lumi, după cum se întâmplă şi în „Frozen”. Personajele principale din film, cele pozitive vorbind, sunt tot două femei tinere, între care se naşte o relaţie de dragoste, zâna rea (Malefica) şi fata împăratului (Aurora), care este blestemată tocmai de Malefica, pentru că tatăl ei, împăratul, îi trădase dragostea.

Aşadar, în „Maleficent”, istoria se desfăşoară complet diferit decât în „Frumoasa din Pădurea Adormită”. Malefica îi urseşte Aurorei, fata împăratului, să adoarmă la vârsta de 16 ani; totuşi, aceasta se îndrăgosteşte de Aurora şi se luptă pentru a o salva de vrajă. Deşi ştie că-şi riscă viaţa, vine la palat, unde tatăl fetei o aştepta, şi reuşeşte să o trezească pe Aurora din somn, dar nu prin sărutul prinţului (care se arată a fi total ineficient!), ci chiar prin sărutul ei (min. 76:50).

Concluzia pe care o trage diavolul, apropiatul Maleficii, pe numele său din film Diaval(!), este că, iată, mai există dragoste adevărată (min. 77:30). Aşadar, concluzia principală a filmului este că dragostea adevărată nu este cea dintre bărbat şi femeie, pe care însăşi împăratul o contestă că ar mai exista (min. 71:10), ci aceea dintre două femei.

De asemenea, ca şi în „Frozen”, filmul se încheie atunci când cele două prinţese, Malefica şi Aurora, îşi unesc împărăţiile (min. 87:00), după cum şi-au unit şi inimile, în ceea ce am putea numi o iubire lesbiană. Spunem asta pentru că unirea împărăţiilor şi a inimilor în toate basmele, de când e lumea și pământul, a fost între un bărbat şi o femeie. Cu ei împreună şi în perspectiva formării de către ei a unei familii se încheie orice poveste.

Prin urmare, în filmul „Maleficent”, Malefica aduce blestemul peste lume, şi tot ea îl ridică atunci când inima ei se înmoaie din iubirea pe care o simte pentru fata împăratului, Aurora. Ea este corespondentul Elsei din „Frozen”, care, din cauza urii şi neînţelegerii venite din partea lumii, aduce îngheţul – deci tot un fel de blestem – peste aceasta.

Redefinirea condiţiei răului

De asemenea, mai avem o temă comună. Familia este o realitate blestemată. Producția Disney îi rezervă tatălui Aurorei un rol de sperjur, avid de putere, un om întunecat, ce se desparte de fiica lui pentru a o proteja, lăsând-o să fie crescută de zânele bune, undeva departe de casă. La rândul ei, Aurora se simte mai curând apropiată Maleficii decât propriului tată, ajutând-o să se salveze chiar cu prețul vieții tatălui ei. Această moarte a tatălui este privită, în perspectiva finalului fericit, ca o izbăvire de răul ce apăsa asupra lumii. Prin urmare, asistăm la un adevărat paricid, pe care cultura modernă îl consacră astăzi, ridicându-l la rang de modă şi model de „democraţie”. Vedem clar exprimată în această temă ideologia ce susţine răzvrătirea copiilor şi ieşirea lor de sub protecţia propriilor părinţi – desigur, pentru a face astfel posibilă înfierea lor de cei ce reprezintă, simbolic vorbind, maleficul.

Tatăl Aurorei este însă, în mod cert, şi simbolul Tatălui din Ceruri, încât putem constata că, de fapt, lupta împotriva familiei pe care o dă societatea actuală prin stăpânitorii ei este, în esenţă, o luptă împotriva lui Dumnezeu. Lucrul acesta rezultă şi mai clar prin substituirea pe faţă a lui Dumnezeu cu puterile răului, cu diavolul, pe care, printr-un film ca „Maleficent”, suntem chemaţi să-l iubim.

Malefica (care atât după nume, cât şi după înfăţişare, are toate atributele vizuale identitare ale diavolului) este pusă într-o lumină pozitivă, în contrast cu imaginea tatălui, care este un personaj negativ ce nu ştie să fie fidel dragostei şi care însuși afirmă că „nu mai există dragoste adevărată” (min. 71:10). Cu alte cuvinte, tatăl (care Îl simbolizează pe Tatăl cel din Ceruri) este un personaj negativ în film, iar diavolul (reprezentat de Malefica şi de slujitorii ei) sunt personajele pozitive, care aduc armonia în lume. Pentru a nu ne mai lăsa nici o urmă de îndoială, simpaticul slujitor fidel al Maleficii poartă chiar numele diavolului – Diaval, cu excepţia unei singure litere, lucru care nu poate fi socotit întâmplător. De altfel, numele diavolului îşi are originea în cuvântul grecesc diavállo, care înseamnă dezbinător.

– Unde vedeţi aici concepţia new age?

– În new age, lumea întunericului este, de fapt, una a luminii. În new age nu există conceptul de bine şi rău. Adică orice rău poate fi interpretat ca bine, totul fiind atribuit „relativităţii” percepţiei, şi nu naturii ontologice a răului, care este contestată cu totul. Vedeţi, în acest sens Elsa declară că este „dincolo de bine şi de rău”, acestea fiind, în concepţia ei, produsul regulilor umane. Iar în „Maleficent”, acest lucru este una dintre concluziile principale ale naraţiunii.

Disney’s MALEFICENT L to R: Maleficent (Angelina Jolie) and Young Aurora (Vivienne Jolie-Pitt) Ph: Frank Connor ©Disney Enterprises, Inc. All Rights Reserved.

Împărăţia binelui se uneşte cu cea a răului, prin unirea celor două prinţese. Deci aici nu mai avem unirea a două împărăţii, ale prinţului şi ale prinţesei, care se căsătoresc şi domnesc împreună până la adânci bătrâneţi, făcând mulţi copii. În „Maleficent” se uneşte lumea rea cu lumea bună – adică cel căruia îi zicem noi „rău” cu ceea ce noi numim „bine” – pentru a rămâne împreună pentru totdeauna. Avem, aşadar, o totală contopire a două categorii total antinomice, ale binelui şi răului, care anulează însăşi sensul de Dumnezeu, de raţiune şi rânduială. Malefica, se spune chiar în film, este eroică şi rea (min. 85:05) în acelaşi timp. Asta nu face altceva decât să redefinească însăşi condiţia răului, a lucrării diavolului în lume.

Odată cu anularea prin amestec şi confuzie a categoriilor „bine” şi „rău”, „lumină” şi „întuneric”, „rai” şi „iad”, aflăm şi o contestare a dragostei originare dintre bărbat şi femeie, care este înlocuită cu dragostea dintre două femei. Fericită, Aurora împărăţeşte împreună cu Malefica în cele două împărăţii unite, a binelui şi a răului, în timp ce prinţul rămâne „pe dinafară”. Nici măcar nu se supără, căci realizatorii Disney, ca şi în „Frozen”, transformă personajele masculine în nişte eunuci, simpatici, utili uneori, dar nu mai mult.

Şi mai este ceva. În „Maleficent”, ca şi în „Frozen”, răul nu e rău decât dacă nu ţi-l apropii, dacă nu-l primeşti cu dragoste. Cu alte cuvinte, diavolul poate fi un „băiat tare bun” dacă am şti să ne împrietenim cu el. Chiar mai bun ca Dumnezeu, fiind mult mai aproape. În acelaşi timp, ambele filme ne ameninţă cu blestemul în momentul în care-l vom respinge, alegând să rămânem cu Dumnezeu.

„Să alegem pentru copiii noştri”

– Credem că ar mai fi încă multe de spus, și nădăjduim că o veți face, poate, într-un viitor interviu. Dar deja părinții au primit un set de criterii prin care pot decodifica, mai mult sau mai puțin ușor, anumite mesaje din filmele de astăzi. Vă rugăm să încheiați cu un sfat general pentru părinţi legat de vizionarea desenelor animate de către copiii lor.

– În primul rând, părinţii să aibă în vedere faptul că filmele de desene animate sunt astăzi încărcate cu mesaje subliminale de genul celor discutate anterior. Preferabil ar fi să controleze foarte bine vizionarea dacă vor să evite modelarea subconştientului copiilor lor într-un fel care poate fi contrar propriilor valori. În ceea ce priveşte viaţa creştină, nici nu mai intră în discuţie. Multe, foarte multe dintre desenele animate din zilele noastre au un mesaj cu totul potrivnic unei vieţi creştine, chiar manifest anticreştin. Se poate demonstra lucrul acesta, și am făcut-o deja.

Să nu ne înşelăm: să ştim că atunci când copiii vizionează desene animate sunt daţi pe mâna celui mai eficient „profesor” pentru viaţă şi că educaţia copiilor noştri va fi în mare măsură influenţată de această experienţă. Abia când conştientizăm lucrul acesta suntem în măsură să spunem că putem face o alegere privind viitorul copilului nostru. Îl creştem potrivit propriilor valori sau îl lăsăm să fie crescut conform valorilor culturii de consum, ale divertismentului, ale erotismului şi a distracţiei – ale unei lumi complet contrară vieţii de familie şi chiar unei minime normalităţi? Să alegem, aşadar, astăzi pentru copii noştri, pentru ca ei să aibă mâine posibilitatea de a alege liberi ce vor fi sau ce vor face în viaţă.

 Material realizat de Mihai Cristea

[1] http://www.theatlantic.com/entertainment/archive/2014/04/its-not-just-frozen-disney-has-always-been-subtly-pro-gay/361060/

[2] Virgiliu Gheroghe, „Faţa nevăzută a homosexualităţii”, Ed. Cristiana, 2014.

[3] „În inima pădurii” (2014).

[4] „Maleficent” (2014).