Inchisorile secrete ale CIA (II): “DEMASCAREA”: principiul TORTURILOR FOLOSITE CU PRETEXTUL RAZBOIULUI IMPOTRIVA TERORISMULUI

• VoltaireNet: Joel Skoulsen – Despre scandalul torturilor care pur şi simplu nu vrea să se stingă

În aprilie 2009, preşedintele Obama a respins solicitările pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă care să investigheze oficial abuzurile administraţiei Bush cu privire la războil împotriva terorismului. Oricât ar dori societatea americană şi administraţia Obama să meargă mai departe, privind spre viitor, prejudiciile aduse Americii ca principal bastion al libertăţilor şi al statului “care nu torturează” sunt irevocabil însuşite de politica oficială de perpetuare a politicii de anchetare sub tortură, camuflată sub eufemismul “procedeelor îmbunătăţite de interogare”.

Este general acceptat că doar o anchetă riguroasă şi o tragere la răspundere eficientă a celor responsabili pentru aceste atrocităţi ar repune S.U.A. pe soclul “statulului dreptăţii şi onestităţii” pe care şi-l asumă ideologic. Însă administraţia Obama încearcă să pună în scenă mai întâi o întârziere prelungită a anchetelor preliminare (deşi toate anchetele guvernamentale obişnuiesc să muşamalizeze un aspect sau altul perceput ca fiind sensibil), iar apoi să legifereze un criteriu de punitate pe care de fapt nu îl va putea îndeplini nici unul din oficialii Casei Albe, ceea ce ar constitui o nouă încercare de a lăsa în urmă acest subiect fără a se parcurge necesara etapă judiciară şi nici măcar de a se organiza un proces de faţadă.

În acest sens, chiar şi standardele juridice impuse de cunoscutul proces de la Nuremberg (îndeplinirea ordinelor criminale nu absolvă învinuiţii de responsabilitatea faptelor comise) sunt ignorate cu cinism de administraţia Obama, hotărâtă să nu acuze pe nimeni dintre cei ce s-au conformat ghidurilor, ordinelor  şi notelor oficiale, considerându-se că aceştia au acţionat sub ameninţarea repercusiunilor inerente nerespectării ordinelor şi instrucţiunilor exprese parvenite pe cale legitimă.

Au rămas doar câteva puţine persoane în cadrul administraţiilor succesive a căror hybris îi face să continue apologetica faptelor de tortură asumate de administraţia Bush, astăzi condamnate pe larg de societate. Spre exemplu, fostul vice preşedinte Dick Cheney nu arată nici un fel de parere de rau pentru deciziile sale.  Alt exemplu de notorietate ar fi David B. Rivkin avocat globalist şi interpret al dispoziţiilor constituţionale într-o cheie proprie, membru al cunoscutei Council of Foreign Relations. Acesta a declarat presei urmare a publicării pe 17 aprilie a cunoscutelor note ale administraţiei Bush cu privire la metodele de tortură întrebuinţate, cum că: “Aceste instrucţiuni au fost analizate în detaliu pentru a se asigura că utilizarea acestor procedee nu produc suferinţe psihice sau fizice semnificative“ – NU, nu.. doar groază şi experientarea pe viu a pragului morţii! Ceea ce pare a fi OK!

Aşa cum nota şi Thomas R. Eddlem, Rivkin minimalizează rapoartele administraţiei Bush:  “Prin intermediul acestor rapoarte de instrucţiuni, emise de John Yoo în numele conducătorului Departamentului de Justiţie Jay S. Bybee, s-a încercat golirea de conţinut a termenului de tortură, susţinându-se că aceasta intervine doar în cazul în care avem de a face cu durere echivalentă insficienţei organelor interne  (oran failure) sau moarte. Însă dicţionarul defineşte tortura prin a supune pe cineva unor dureri fizice violente, unor schingiuiri sau oricum, unor suferinţe semnificative. Sub noua definiţie a torturii, însuşită de administraţia Bush, se pare că nu sunt incluse: smulgerea unghiilor sau introducerea de aşchii de bambus sub acestea, şocurile electrice induse prin părţile sensibile ale corpului uman, amputarea degetelor de la mâini şi picioare sau orice alte procedee barbare calificate drept tortură de la începutul veacurilor şi până acum”. Pur şi simplu, nu au semnificaţia cedării unui organ intern şi avem de-a face, în consecinţă, doar cu procedee dure de anchetă, aşa cum se statuează în documentele birocraţiei americane.

Oricum i-ai spune: E tortură! Vorbim despre simularea înecului (obturarea căilor respiratorii cu apă până în fragul asfixiei – Ce anume este simulat în asta? Khalid Sheik Mohammed a fost supus acestei proceduri de 183 de ori, 15 secunde de asfixie per şedinţă, timp de o lună şi totuşi 90 % din ceea ce a declarat s-au dovedit a fi pure fabulaţii), despre privarea de somn, închiderea subiecţilor în sicrie strâmte “în compania” unor insecte agresive, izbirea repetată de pereţi, atârnarea prelungită de tavan fără nici o îmbrăcăminte, expunerea nudă la sesiuni prelungite de temperaturi scăzute şi în condiţii umede/ude. Dacă asta nu e tortură, atunci ce este?

Faptul că S.U.A. au asigurat asistenţă medicală prin persoane fără principii şi repere morale, nu constituie tratament uman. Scopul acestora nu s-a referit la asigurarea actului medical de evitare a suferinţelor fizice, ci de a-i menţine în viaţă şi de a-i pregăti pentru a rezista unor noi sesiuni de tortură. Chiar şi aşa au eşuat (cel puţin un deces al unui deţinut a fost confirmat în mod oficial) ca să nu mai vorbim despre îndeplinirea jurământului lui Hipocrat.

The New York Times (care s-a dedicat cu pasiune  muşamalizării acestui scandal la începuturile sale) se arată astăzi oripilat, susţinând în nenumărate articole că: “Lectura celor patru rapoarte de instrucţiuni de interogare redactate de Departamentul de Justiţie constituie o incursiune crudă în depravarea umană. Limbajul lor este exact cel al temnicerilor torţionari birocraţi pe care îi întâlnim în toată istoria abuzurilor statale. Detaliază printre altele modul tehnic concret de fabricare a zgardei utilizată pentru izbirea deţinuţilor de pereţi, exact câte zile şi în ce condiţii vor fi privaţi deţinuţii de somn (11 zile), şi ce anume exact trebuie să li se spună înainte de a fi închişi în sicrie cu insecte agresive etc.

Într-un pasaj năucitor, Jay Bybee, fost Vice Procuror General al S.U.A., astăzi reputat judecător federal, vorbeşte admirativ despre un mecanism de proiectare automată în poziţie verticală a deţinutului intrat în stop cardio-respirator ca urmare a supunerii la tehnica de simulare a înecului. Laudă totodată responsabilii C.I.A. pentru desfăşurarea acestor sesiuni în prezenţa unor medici chirurgi experţi în realizarea unor traheoctomii urgente, care previn decesul prin asfixiere. Întregul raport nu se referă la stabilirea limitelor juridice ale utilizării ascestor procedee (aşa cum s-a intenţionat prin redactarea sa) ci vine să furnizeze imunitate juridică formală celor ce au acţionat în manieră vădit criminală, violând cele mai de bază drepturi legale ce sunt universal recunoscute fiinţei umane. (…)

Din fericire, europenii par a fi mult mai hotărâţi să condamne şefi de state pentru încălcări ale drepturilor umane – deşi nu s-a reuşit încă includerea acestora în categoria dictatorilor de genul lui Pinochet sau Milosevich. Deşi Bush şi Cheney sunt consideraţi autocraţi de dreapta, noi îi vedem mai degrabă a fi globalişti, deci probabil că vor fi cruţaţi. Associated Press nota că unul dintre avocaţii austrieci de anvergură, specializat în drept penal internaţional, considera că există o obligaţie morală imperativă de a aduce în faţa justiţiei aceste crime dar admitea că probabil, Statele Unite nu vor fi condamnate de comunitatea interaţională în temeiul Convenţiei pentru interzicerea torturii, a cărei iniţiatori au fost în trecut, de vreme ce preşedintele Obama a declarat expres şi a luat toate măsurile posibile pentru a nu-i inculpa pe membrii C.I.A. implicaţi în acest scandal şi de a obţine din partea puternicilor europei un compromis între recunoaşterea răpirilor şi extrădărilor cu caracter extraordinar efectuate de Statele Unite şi necesitatea clarificării statutului juridic sub care acestea se desfăşoară. (……)

Sami El Haj, jurnalist Al Jazeera, destăinuie din experienţa sa de deţinut

Înalt şi vertical, cu o mină inpresionantă şi interiorizată, Sami El Haj se deplasează şchiopătând cu ajutorul unui baston. Nici un zâmbet sau vreun izbucnire în râs nu luminează faţa acestui bărbat îmbătrânit înainte de vreme. Avea 32 de ani în decembrie 2001, când viaţa sa, asemenea altor mii de musulmani, s-a transformat într-un îngrozitor coşmar. A îndurat suplicii de nedescris în cuvinte. Vizibil slăbit de greva foamei pe care a îndurat-o timp de 438 de zile, eliberat pe data de 1 mai 2008, mă întâmpină atent şi cu bună cuviinţă.

Rosteşte calm un cuvânt în spatele căruia oroarea sufocantă, paralizantă, depăşeşte orice efort sincer de înţelegere. Este primul dintre cei eliberaţi de la  Guantanamo, centrul de detenţie înfiinţat de administraţia Bush la baza navală din Cuba.

“Am venit la Geneva, oraşul Naţiunilor Unite şi al libertăţii, pentru a cere ca legea să fie respectată, pentru a solicita închiderea închisorii de la Guantanamo şi a închisorilor secrete din afara S.U.A. şi totodată pentru a solicita ca perpetuării acestor excese ilegale să-I fie pus capăt”, declară acesta calm. Cuvântul a fost rostit: Ilegal. Totul este ilegal, fals, manipulat, absurd şi Kafka-iesc în acest război purtat, în esenţă, împotriva musulmanilor. Cunoaştem acum multe lucruri, dintre care cele mai notabile ar fi că multe dintre atacurile teroriste efectuate de din 1996 şi până astăzi şi atribuite musulmanilor au fost finanţate şi realizate de către şi sub supravegherea unor agenţi MI6, C.I.A. şi Mossad. Cele mai multe dintre aceste dezvăluiri se datorează fostului ministru german Andreas Von Bulow, care prin prisma funcţiei sale, a descoperit, documentat şi denunţat în mod curajos şi repetat aceste aspecte. Însă în afara presei online, cine s-a aplecat cu rigoare şi profesionalism asupra acestui subiect?

Pasiunea sa pentru dreptate îşi are izvorul în detenţia îndurată la baza Guantanamo, unde s-a încredinţat că misiunea supremă a oricărui jurnalist este să dea mărturie despre ceea ce vede şi trăieşte în mod direct. Sami El Haj a avut tăria de caracter să treacă prin toate abuzurile imaginabile şi totodată să-şi pună suferinţa sa deoparte, dedicându-se unui alt scop, mai important. Experienţa sa la Guantanamo a fost deosebit de chinuitoare, însă chiar şi în cele mai grele momente ale sale, Sami El Haj a avut tăria de a rezista animat de încredinţarea că va ieşi de acolo viu, ştiind că trebuie să observe şi să consemneze totul pentru a putea dezvălui lumii ceea ce l-a făcut să poată îndura cele de neîndurat.

Mai mult, în atenta observare a acestui loc ce putea să-I fie mormânt, creat de preşedintele Bush, cu ochiul jurnalistului obiectiv, Sami El Haj a reuşit nu doar să supravieţuiească, dar să rămână şi întreg la minte. Alţii ca el nu au fost la fel de norocoşi, au murit sau au înebunit, fiind în imposibilitate de a-şi povesti suferinţa.

Fără nici un creion sau hârtie, Sami El Haj s-a forţat să înregistreze totul în ordine şi cu seriozitate, chiar şi când se afla în cuşcă, pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea sa de jurnalist Al Jazeera însărcinat cu reportaje şi anchete. Astăzi este animat de impulsul aducerii în prim planul opiniei publice zecile de mii de deţinuţi rulaţi de administarţiile americane în închisorile Guantanamo, Bagram şi Kandahar şi în locaţiile secrete de interogare. Răspunde neobosit şi cu amabilitate tuturor celor dispuşi să-l asculte , în speranţa că poate duce mai departe cuvuntele celor care astăzi nu mai pot fi ascultaţi.

Mărturia sa este vitală. Ca şi restul deţinuţilor ce au fost etichetaţi ca fiind “terorişti”, Sami El Haj nu a fost niciodată judecat şi nu I s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile imputate, ceea ce probează odată în plus faptul că preşedintele Bush dar şi jurnaliştii care s-au grăbit să-l susţină au inventat, pentru uz propriu, termenul de “terorişti islamici”. Fiinţe umande asemeni lui Sami El Haj nu ar fi putut fi arestate şi suspuse acestor barbarisme pentru simplul motiv că sunt musulmani, fără complicitatea statelor europene şi a acelor propagandişti islamofobi, dintre care unii se află sub ordinele Tel Aviv-ului sau Washingtonului care, timp de decenii, au dezinformat şi influenţat în sensul adeziunii la ideologia lor.

Silvia Cattori : Cum vă simţiţi după aceste puţine săptămâni de la eliberare?
Sami El Haj : Mă simt bine, vă mulţumesc. Cu atât mai mult cu cât sunt martorul semenilor ce-mi vin în ajutor şi se angajează în lupta pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Bineînţeles că acum două luni când am fost eliberat eram într-o stare foarte proastă dar astăzi mă simt mai bine văzând că sunt atâtea persoane interesate şi  avântate în lupta pentru dreptatea şi libertatea semenilor.  (…)

Silvia Cattori: Aşadar, mergând în Afganistan pentru a filma victimele nevinovate ale administraţiei Bush, aţi devenit şi dvs o victimă. Nu vă e teamă că această experienţă s-ar putea repeta?
Sami El Haj: Pentru mine nu se pune astfel problema – îmi voi continua munca de jurnalist indiferent de consecinţe. Este necesară propagarea unui mesaj de pace şi înţelegere reciprocă, indiferent de pericole. Cât despre mine, am petrecut 6 ani şi jumătate în detenţie, departe de familie, dar pentru cei rămaşi la Guantanamo lucrurile sunt cu mult mai rele. Am pierdut un prieten foarte drag, ucis în Bagdad într-un atentat, apoi o colegă de la Al Jazeera pe care o consideram ca pe o soră, ucisă la fel în Bagdad. Foarte multe persoane au pierit astfel, în timpul acestui război. Trebuie ştiut că administraţia Bush a încercat să prevină acoperirea mediatică independentă în Orientul Mijlociu, cum a fost cea a Al Jazeera. Birourile Al Jazeera din Kabul şi Bagdad au fost aruncate în aer. În 2001, când am plecat în Afganistan, trebuia să-mi aştept oricând moartea ca urmare a bombardamentelor efectuate. Şi eu şi colegii mei era întru totul conştienţi de riscurile căroroa ne supunem însă am considerat că orice jurnalist trebuie să fie pregătit să se sacrifice pe sine pentru a aduce mărturie asupra celor ce au loc, pentru a ajuta publicul să înţeleagă care este preţul războiului. Astăzi după aceşti ani de detenşie sunt iarăşi în măsură sa fac ceva pentru pacea semenilor mei, căreia m-am dedicat în totalitate. Chiar dacă nu voi culege personal roadele eforturilor mele, sunt convins că vom obţine pacea universală şi respectarea deplină a dpreturilor umanem precum şi protecţia jurnaliştilor de pretutindeni. Sunt sigur că va veni şi ziua când reporterii nu vor mai fi torturaţi sau răniţi ca urmare a activătăţii lor, apărând dpretul publicului la o informare corectă şi denunţănd crimele şi abuzurile.

Silvia Cattori : Mărturiseaţi iniţial că vă simţiţi bine. Dar după aceste experienţe teribile şi având în vedere că aţi fost pus în libertate fără absolut nici o explicaţie sau scuză pentru suferinţele îndurate din partea torţionarilor dumneavoastră, cum credeţi că veţi reuşi să păstraţi un discurs liber de resentimente şi amărăciune?
Sami El Haj : Desigur că ceea ce mi s-a întâmplat a fost foarte dureros şi foarte dificil de îndurat, dar când mă gândesc la cei care încă sunt acolo şi la tratamentul la care sunt supuşi, la familiile lor care le duc dorul, îmi e clar că situaţia mea, oricât de rea nici nu se compară cu a lor. Cu atât mai mult cu cât cei pe care i-am lăsat în urmă la Guantanamo erau zdrobiţi, alţii şi-au pierdut minţile. Mă gândesc mai ales la un doctor yemenit care acum se află gol într-o celulă pentru că a înnebunit.

Silvia Cattori : Căror suferinţe aţi fost supus?

Sami El Haj: Am fost supus tuturor metodelor de tortură întrebuinţate de administraţie şi fizice şi psihice. De vreme ce majoritatea deţinuţilor erau musulmani, am fost supuşi tuturor formelor de hărţuire şi umilire legate de credinţa noastră. În faţa mea soldaţi americani au rupt Coranul şi l-au aruncat în toaletă, aşezându-se cu fundul pe Coran până când primeau răspuns la întrebările lor. Eram în mod repetat insultaţi noi, familiile noastre şi credinţa noastră.

Ne batjocoreau prefăcându-se că îl sună pe Alah să vină să ne salveze. Singurul Imam de la Centru a fost acuzat de complicitate şi îndepărtat după ce a refuzat să declare presei că drepturile noastre de deţinuţi sunt respectate. Am fost constant bătuţi şi insultaţi pe temeiuri rasiste, am fost încuiat în camere frigorifice, cu temperaturi sub 0, beneficiind de o singură masă rece pe zi. Am fost atârnat de tavan, dezbrăcat, legat de mâini. Nu am fost lăsat să dorm, iar când aţipeam eram lovit cu putere peste cap. Ne erau arătate filme cu sesiuni de tortură cumplite, fotografii cu victime decedate, umflate, acoperite de sânge. Am fost menţinuţi mereu sub ameninţarea expedierii în locuri străine şi schimbarea registrului de tortură. Ne-au ţinut/stropit cu apă rece, ne-au obligat să îndeplinim salutul militar oricând se difuza imnul naţional american. Am fost îmbrăcaţi în haine de femeie şi obligaţi să ne uităm la imagini pornografice.

Am fost mereu ameninţat cu abuzuri sexuale, dezbrăcându-ne şi obligându-ne să mergem în cerc precum măgarii, răspunzând la diferite instrucţiuni umilitoare. Am fost obligat să fac sute de genoflexiuni, să mă aşez culcat şi să mă ridic de 500 de ori consecutiv, până la epuizare. Am fost dezbrăcaţi şi obligaţi să ne acopeim cu steagul american şi cel israelian, dându-ne de înţeles că suntem deţinuţii unui război al religiilor. Când un deţinut jegos şi plin de păduchi este scos din cuşcă şi supus unor sesiuni repetate de tortură, într-un effort de a-l transforma în colaborator, ajunge să nu mai ştie ce spune şi nici măcar cine este. Am fost interogat şi torturat în mai mult de 200 de sesiuni. 95% dintre întrebări se refereau la Al Jazeera. Doreau să operez ca spion în cadrul Al Jazeera. În schimb mi s-a oferit cetăţenie americană  pentru mine şi familia mea şi o retribuţie pe măsura realizărilor. I-am refuzat. Le-am spus că sunt jurnalist şi că misiunea mea este să servesc adevărul şi să lupt pentru respectarea drepturilor omului.

Silvia Cattori : Mai găsiţi astăzi putere să vă iertaţi torţionarii?

Sami El Haj : Îi voi ierta dacă închid centrele de detenţie. Dar dacă vor continua să producă suferinţă, nu mă voi opri până când nu vor fi condamnaţi pentru faptele lor. Deşi cunosc în amănunt răul pe care administraţia Bush l-a produs unor persoane nevinovate, încă sunt de părere că toate acestea pot fi îndreptate. Trebuie să fac o distincţie între administraţia Bush şi poporul american. Toţi deţinuţii de la Guantanamo au ajuns acum să înţeleagă că un număr foarte mare de americani se luptă pentru libertatea lor, printre care avocaţii care au dus luptele juridice şi care ne-au văzut în închisoare şi care la rândul lor au fost sprijiniţi.

Silvia Cattori: Greşesc dacă spun că nu au reuşit să vă frângă?
Sami El Haj: Pentru că nu sunt singur. Fiindcă ştiu că sunt mulţi care mă ajută, iar acest lucru îmi dă putere. În închisoare am găsit putere în convingerea că nici un om cu adevărat liber nu poate fi pus în poziţie de inferioritate sau dezumanizare. Simţi durere şi tristeţe, dar eşti hotărât să treci prin toate acestea cu credinţa că toate au un sfârşit, iar pentru mine a contat şi convingerea că, şi în închisoare, pot servi misiunii mele de jurnalist, iar acest lucru m-a ajutat mult.

Silvia Cattori: Când vă aflaţi la Guantanamo, ştiaţi că există persoane în libertate care se luptă pentru cauza voastră?
Sami El Haj : Nu, nu cunoşteam aceste lucruri, pentru că în închisoare este foarte dificil să primeşti veşti, chiar şi dacă ai avocat, pentru că este obligat să nu-ţi vorbească despre anumite lucruri. Acum i-am cunoscut pe cei ce luptă pentru respectarea drepturilor omului şi pe cei ce se opun administraţiei Bush. Cred că vocea acestora devine zilnic, din ce în ce mai puternică. (…..)

Silvia Cattori: Credeşi că CIA vor continua să vă monitorizeze?
Sami El Haj: Da. Adevărul este că nu am nimic de împărţit cu America sau cu poporul american. Dacă administraţia Bush îşi va repara greşelile, nu voi mai avea motiv să mă plâng.

Silvia Cattori: Nu aţi fost surprins de ofiţerul de la Pentagon care în ziua eliberării v-a acuzat că vă prefaceţi şchiopătând?
Sami El Haj : Oficialii de la Pentagon susşin că suntem cu toţii criminali, dar iată că deja au fost eliberaţi 500 de deţinuţi. Cum au putu fi eliberaţi aceştia dacă sunt criminali?  (…)

Silvia Cattori : În Guantánamo, soldaţii vă strigau pe nume sau pe număr: 345?
Sami El Haj: Niciodată nu eşti strigat pe nume, doar “trei, patru, cinci” numărul de deţinut. Spre sfârşit îmi spuneau Jazeera, doar oficialii de la Crucea Roşie mi-au spus pe nume.

Silvia Cattori :V-au vizitat des?
Sami El Haj : Când au fost într-un final lăsaţi să o facă, cam la două-trei luni. Ne aduceau scrisori de acasă.

Silvia Cattori : Atât administraţia Bush cât şi cei care v-au torturat ştiau că sunteţi un om bun şi că nu sunteţi terorist, ci doar un jurnalist pornit să expună brutalitatea cu care este tratată populaţia civilă afgană de către trupele aliate. De ce credeţi totuşi că aţi fost supus acestor suplicii?

Sami El Haj: Cei mai mulţi dintre acei soldaţi urmau ordinile primite de la superiori. Torturau mecanic, fără mustrări de conştiinţă. Dar ca să fiu sincer, am întâlnit şi câţiva oameni buni, care înţelegeau ce se întâmplă.

Silvia Cattori : Agenţii CIA  au scris un raport detaliat despre sesiunile de tortură din Guantánamo. Vă puteţi aminti dacă aţi simţit în timpul torturilor că sunteţi supus unor experimente medicale?

Sami El Haj : Întreaga noastră detenţie a fost atent şi constant  supravegheată de medici psihiatrici militari. Aceştia nu erau acolo să ne trateze ci să ia parte la sesiunile de anchetă, observând îndeaproape victima torturilor în aşa fel încât nici un detaliu să nu le scape. Toate sesiunile de anchetă s-au desfăşurat sub conducerea Colonelului Morgan, medic psihiatru specialist, detaşat la Guantanamo din martie 2002, sosit de la centrul de detenţie din Bagram, unde opera din noiembrie 2001.

Acesta dădea instrucţiuni ofiţerilor însărcinaţi cu tortura, studiind atent reacţiile noastre, notându-şi fiecare reacţie, adaptând apoi programul şi conţinutul sesiunii de tortură pentru fiecare deţinut în parte. Acest lucru a avut repercusiuni psihice profunde pentru deţinuţi. Am vorbit cu unii dintre aceşti medici. Le-am spus că meseria lor este una onorabilă, ce trebuie să aline suferinţa umană iar nu să dezvolte programe personalizate de tortură. Mi-au răspuns că sunt militari şi că trebuie să respecte ordinele primite de la superiori, altfel ajung şi ei lângă mine.

Silvia Cattori : Printre tehnicile de tortură folosite la Guantanamo observ că sunt folosite şi unele întâlnite în Israel, în închisorile politice aplicate przonierilor palestinieni. Privarea de somn este specialitatea acestora.

Sami El Haj: Cred că majoritatea serviciilor secrete ale lumii au venit la Guantanamo. Eu am văzut canadieni şi britanici. Au venit să înveţe tehnici de interogare şi să furnizeze CIA şi FBI sfaturi despre tortură din experienţele lor trecute.

Silvia Cattori: Acum adormiţi uşor?
Sami El Haj : Nu cum dormeam înainte. Dorm 3 sau 4 ore pe noapte.

Silvia Cattori: Intrarea în greva foamei nu a reprezentat şi ea o formă de auto-tortură? De ce pentru o perioadă atât de lungă, de vreme ce torţionarii dumneavoastră au speculat această hotărâre a dumneavoastră supunându-vă altor suferinţe şi umilinţe?

Sami El Haj: Pentru că am simţit că nu mai puteam tăcea. Trebuia să facem ceva. Era singura modalitate prin care ne-am putut face auziţi. Greva foamei însă este o modalitate foarte dură de acţiune şi este foarte dificil de îndurat, dar câd îţi este răpită libertatea trebuie să lupţi să o recâştigi. Greva foamei a reprezentat ultimul nostru instrument de a arăta administraţiei Bush că un deţinut are demnitate, că nu poate trăi doar cu pâine şi că libertatea îi este mult mai importantă.

Silvia Cattori : Cum v-au hrănit forţat?

Sami El Haj : Când aproximativ 40 de deţinuţi au intrat în greva foamei, administraţia a încercat să ne spargă voinţa supunându-ne unor sesiuni suplimentare de tortură. Apoi am fost închişi în camere frigorifice, complet dezbrăcaţi şi împiedicaţi să adormim zile în şir. De două ori pe zi eram legaţi de un scaun special. Ni se aşeza o mască specială peste faţă şi ni se introduceau tuburi groase în nas, nu în stomac. Porţia normală era hrană era de două conserve pe zi, dar pentru a ne pedepsi ne injectau 24 de conserve şi 6 sticle de apă. Fiind redus ca urmare a perioadei de grevă, stomacul nu putea reţine aceste cantităţi. Adăugau de asemenea laxative, care produceau diaree. Deţinutul, imobilizat în acest aparat pentru mai mult de 3 ore, timp în care voma continuu sub mască, era lăsat în vomă şi excremete pentru perioade îndelungate. Apoi ni se smulgea violent masca de pe faţă, torţionarii râzând de modul în care sângele zbura prin aer, urmând ca în aceeaşi scaun cu aceeaşi mască şi tuburi niciodată curăţate să fie “hrănit” un alt deţinut. Mulţi dintre noi s-au îmbolnăvit grav în urma acestui tratament.

Silvia Cattori : Credeţi totuşi că această grevă prelungită i-a obligat să vă elibereze?

Sami El Haj: Nu doar asta, dar cu siguranţă a fost unul dintre motivele pentru care am fost eliberat.

Silvia Cattori : Ce-ar trebui să înţeleagă cineva din mărturisirile lui Khaled Sheik Mohamad, în care acesta recunoaşte că ar fi organizat mai mult de treizeci de atentate în şapte ţări.

Sami El Haj: Este posibil să fi fost torturat până în punctul în care nu a mai ştiut de el însuşi. Nu l-am întâlnit pentru că a fost deţinut într-un loc special. Un ofiţer mi-a spus la un moment dat că este grav rănit. Sunt sigur că vă puteţi imagina că a fost supus unor schingiuiri groaznice.

Silvia Cattori : Totuşi când America spune că acesta este nr. 3 al Al Quaida, măcar se apropie puţin de adevăr?

Sami El Haj: Vă spun sincer că nu cred absolut nimic ce vine dinspre administraţia Bush, asta pentru că şi eu sunt “un terorist”, iar eu ştiu mai bine decât oricine care este adevărul. Aceste persoane pur şi simplu mint prea mult. Nu cred nici măcar un singur cuvânt spus de guvern. Cunosc un prizonier care din disperare de a scăpa din torturi a susţinut că el este Osama bin Laden. Mi-a spus că asta i s-a cerut să declare ca să se oprească chinurile.

Silvia Cattori : Aşadar, al Quaida este un produs al serviciilor occidentale de informaţii?

Sami El Haj: Cât mă priveşte pe mine, eu nu am cunoscut niciodată în viaţă pe cineva care să-mi recunoască că face parte din Al Quaida. În Guantánamo, i-am cunoscut pe majoritatea deţinuţilor pentru că politica administraţiei era să nu fie lăsaţi deţinuţii pentru prea mult timp împreună, aşa că ne schimbau săptămânal. Am cunoscut foarte mulţi deţinuţi. Toţi cei pe care i-am cunoscut eu erau oameni ai păcii. De la momentul eliberării am vorbit cu mai mult de o sută dintre cei eliberaţi. Cei ce erau căsătoriţi şi-au reluat vieţile, alţii s-au căsătorit.

(…..)Silvia Cattori: Aveţi dreptate să chemaţi oamenii de bun simţ să nu accepte aceste încălcări ale dreptului internaţional. Dar această politică nu ar fi putut fi perpetuată dacă nu s-ar fi obţinut sprijinul tacit al celorlalte puteri mondiale; cu acceptul acestora cei ce au fost denumiţi “combatanţi inamici” au fost torturaţi [7]. Patriot Act de pildă, promulgat după 11 septembrie în U.S. a fost sprijinit de toate ţările europene. În acest cadru legal şi-au permis agenţii C.I.A. şi F.B.I. să răpească şi să tortureze mii de oameni nevinovaţi în întreaga Europă.

Sami El Haj: Aş vrea să vă spun un lucru: eu nu am încredere în acţiunile guvernelor, pentru că guvernele, în orice ţară, preferă să guverneze fără a se adresa nevoilor reale ale populaţiei. Se întâmplă uneori să sprijine o anumită cauză, dar în realitate nu sunt de nici un ajutor şi se implică doar din raţiuni oportuniste. Să lăsăm guvernele care sunt ocupate cu propria lor agendă a intereselor. Da, noi trebuie să fim cei ce trebuie să luptăm pentru respectarea drepturilor noastre.

Silvia Cattori: Este corect să concluzionăm că teroriştii indicaţi nouă de administraţia Bush şi massmedia nu există?

Sami El Haj : Vă asigur că deţinuţii de la Guantanamo pe care i-am cunoscut nu sunt terorişti. Am avut ocazia să stau să discut cu ei şi să-i cunosc – sunt oameni ai păcii.

Silvia Cattori : Aşadar aţi fost arestat întrucât era necesar să fie demonstrat ţărilor europene că teroriştii musulmani există?

Sami El Haj : Am fost arestaţi după atacurile de la 11 Septembrie pentru care încă nu a fost găsit nimeni responsabil. Preşedintele Bush nu a dorit să spună: “Am greşit. Nu v-am putut garanta siguranţa” ci a spus: “Vom porni un război împotriva terorismului”. Rezultatul e că a reuşit să elimine siguranţa oricui. A bombardat Afganistanul, a trimis armate în război împotriva unor întregi naţiuni, dar nu a reuşit să aresteze şi să dovedească nimic din ceea ce a susţinut iniţial. A plătit autorităţile pakistaneze pentru a aresta şi preda terorişti centrelor sale. Rezultatul este că 89% din deţinuţii de la Guantanamo au fost achiziţionaţi cu valută forte. Unde i-au găsit? Păi i-au găsit în Pakistan iar nu în Afganistan.

Silvia Cattori : Deţinuţii au fost apoi torturaţi pentru a accepta să devină spioni SUA? Ce sistem groaznic!

Sami El Haj : Da! Dar să aşteptăm ca preşedintele Bush să plece de la putere! Când îşi va pierde scaunul sunt sigur că vor fi mulţi cei care vor găsi câte ceva de spus despre faptele sale! (……)

• Financiarul.ro: CIA a avut o închisoare secretă în subsolul unei clădiri guvernamentale din România

(…) Într-un interviu în această clădire, în noiembrie, un înalt oficial al ORNISS, Adrian Cămărăşan, a declarat că subsolul este una dintre încăperile cele mai sigure din toată România. Dar el a afirmat că americanii nu au avut niciodată o închisoare acolo. “Nu, nu. Imposibil, imposibil”, a declarat el într-un interviu pentru ARD, pentru emisiunea de ştiri “Panorama”, în contextul în care un oficial de securitate a monitorizat interviul.

Închisoarea CIA a fost deschisă pentru a fi folosită în toamna anului 2003, după ce CIA a decis să-şi golească “locul negru” din Polonia, potrivit unor foşti oficiali americani, care au vorbit sub protecţia anonimatului, deoarece nu au fost autorizaţi să vorbească despre programul de detenţie cu reporterii.

Mutarea de deţinuţi în această structură, fără a fi văzuţi, a fost relativ uşoară, potrivit AP. După ce au zburat cu avionul la Bucureşti, deţinuţii au fost îmbarcaţi în dube. Ofiţerii CIA i-au dus apoi pe un drum lăturalnic şi au intrat în complex pe o poartă din spate, care duce la locul de detenţie. Deţinuţii erau apoi coborâţi din dubă şi duşi rapid la parterul închisorii şi în subsol. Subsolul conţinea şase celule prefabricate, fiecare cu un ceas şi o săgeată ce indica spre Mecca, au declarat oficialii menţionaţi. Celulele erau amplasate pe arcuri, fapt ce le menţinea în uşor dezechilibru, provocând dezorientarea unor deţinuţi.

CIA a refuzat să comenteze cu privire la centrul de detenţie.

În prima lună de detenţie, deţinuţii au îndurat privarea de somn şi au fost udaţi cu apă, pălmuiţi sau forţaţi să stea în poziţii dureroase, au spus mai mulţi oficiali. “Waterboarding”, tehnica de interogare de notorietate, care simulează înecul, nu a fost aplicată în România, au precizat ei.

După interogatoriile iniţiale, deţinuţii au fost trataţi cu grijă, au declarat oficialii. Ei au beneficiat de controale medicale şi stomatologice regulate. CIA a expediat alimente “halal” la această structură, de la Frankfurt, Germania, centrul european de operaţiuni al agenţiei. Carnea halal se prepară în conformitate cu norme religioase similare cu alimentele cuşer.

Foşti oficiali americani au declarat că, deoarece clădirea a fost o structură guvernamentală, s-a dovedit o acoperire excelentă. Închisoarea nu a avut nevoie de măsuri stricte de securitate, deoarece locuitorii zonei ştiau că era în proprietatea guvernului. Potrivit AP, oamenii nu sunt înclinaţi să spioneze în România postcomunistă, despre care se ştie că a avut un aparat de securitate extins ce şi-a spionat proprii cetăţeni.

Activişti pentru drepturile omului au cerut ţărilor din Europa de Est să investigheze rolul jucat de guvernele lor în găzduirea unor închisori în care au fost folosite tehnici de interogare cum ar fi simularea înecului. Oficiali din aceste ţări continuă să nege că astfel de centre de detenţie au existat vreodată.

“Ştim de critici, dar nu avem cunoştinţă de acest subiect”, a declarat preşedintele român Traian Băsescu într-un interviu din septembrie pentru AP.

CIA a încercat să închidă capitolul privind programul de detenţie, pe care preşedintele Barack Obama l-a încheiat la scurt timp după preluarea mandatului. “Această controversă s-a redus în mare măsură”, a declarat avocatul CIA Stephen Preston la o conferinţă, luna aceasta.

Dar detalii cu privire la reţeaua de închisori continuă să circule prin intermediul unor anchete ale unor organisme internaţionale, reporteri şi grupuri pentru drepturile omului. “Au fost ani de negări oficiale”, a declarat Dick Marty, parlamentarul elveţian care a condus o anchetă pentru Consiliul Europei privind închisorile secrete ale CIA. “Am început în sfârşit să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat la Bucureşti”.

În cursul investigaţiei Consiliului Europei, ministrul român al afacerilor externe i-a asigurat pe anchetatori într-un raport scris că niciun oficial public sau vreo altă persoană care acţionează cu titlu oficial nu a fost implicată în privarea de libertate a vreunei persoane sau în transportul vreunei persoane private de libertate. Raportul a menţionat şi alte câteva investigaţii privind relatări despre o închisoare secretă a CIA în România şi a precizat: “Nicio astfel de activitate nu a avut loc pe teritoriul românesc”.

Reporterii şi anchetatorii din domeniul drepturilor omului au recurs anterior la registre de zbor pentru a lega România de programul închisorilor secrete. Înregistrări de zbor pentru un avion Boeing 737, cunoscut pentru a fi fost utilizat de CIA, au arătat existenţa unui zbor din Polonia la Bucureşti, în septembrie 2003.

Printre prizonierii aflaţi la bord, potrivit unor foşti oficiali ai CIA, s-au numărat şi Mohammed şi Walid bin Attash, care au fost implicaţi în atentatul sinucigaş asupra USS Cole din Yemen. Ulterior, alţi deţinuti – Ramzi Binalshibh, Abd al-Nashiri şi Abu Faraj al-Libi – au fost şi ei transferaţi în România. Un al-Libi duplicitar, care a fost dus la închisoare în iunie 2005, a furnizat informaţii care mai târziu au ajutat CIA să-l identifice pe curierul de încredere al lui Osama Ben Laden, un om care, fără să vrea, a condus CIA la Ben Laden însuşi. Documente judiciare recent descoperite într-un proces au adăugat probe la corpul de dovezi care indică spre o închisoare a CIA în România. Dosarele arată că contractorul CIA Richmor Aviation Inc., o companie charter cu sediul la New York, a operat zboruri către şi dinspre România, alături de alte destinaţii, printre care Marocul şi închisoarea militară americană de la Guantanamo Bay.

Pentru ofiţerii CIA care au operat la închisoarea secretă, sarcina nu a fost deloc plăcută. Ei au efectuat deplasări de 90 de zile, au dormit în structură şi au mâncat mâncarea de acolo. Ofiţerilor li s-a interzis să părăsească baza după ce prezenţa lor în cartier a suscitat suspiciuni. Un fost ofiţer s-a plâns de faptul că CIA a petrecut cea mai mare parte a timpului făcând “baby-sitting” pentru deţinuţi ca Binalshibh şi Mohammed, a căror capacitate intelectuală s-a redus pe măsură ce anii au trecut.

Structurile româneşti şi lituaniene au fost în cele din urmă închise în prima jumătate a anului 2006, înainte ca directorul CIA, Porter Goss, să părăsească postul. Unii dintre deţinuţi au fost duşi la Kabul, unde CIA îi putea deţine în mod legal, înainte de a fi trimişi la Guantanamo. Alţii au fost trimişi înapoi în ţările lor de origine.

• Realitatea.net: Soţia unui terorist din închisoarea C.I.A. de la Bucureşti

Reporterii germani care au descoperit locul în care se afla închisoarea CIA în România i-au luat interviu soţiei unuia dintre deţinuţii care au trecut prin centrul de detenţie de la Bucureşti. Mărturia acesteia a fost difuzată aseară, în cadrul emisiunii Panorama a postului german ARD, citat de Mediafax.

“Diferite surse publice au întărit faptul că o închisoare CIA a fost în România şi că soţul meu a fost ţinut acolo“, a spus soţia lui Abdelrahim Al-Nashiri, intervievată la New York. Ea face referire la un document oficial potrivit căruia soţul său “a fost torturat şi ameninţat cu executarea”.

“A fost dezbrăcat total şi legat la ochi, l-au ameninţat cu o maşină de găurit şi i-au ţinut o armă la cap. A fost ţinut într-o astfel de poziţie până când braţele aproape că i-au cedat (…). L-au ameninţat că-i vor viola mama. Toate aceste metode sunt descrise în documente oficiale ale guvernului american”, a adăugat femeia.

Joi, agenţia de ştiri americană AP şi postul de televiziune ARD au prezentat o anchetă în urma căreia a fost descoperită clădirea care a găzduit, între 203 şi 2006, o închisoare CIA în Bucureşti. Clădirea este sediul Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) şi se află în sectorul 1 al Capitalei, pe strada Mureş, numărul 4. Atât ORNISS, cât şi Ministerul Afacerilor Externe (MAE) au negat informaţia.

• DemocracyNow.org: Documentele Wikileaks dovedesc că S.U. A. au închis în cunoştinţă de cauză peste 150 de persoane nevinovate

Situl de dezvăluiri WikiLeaks a publicat mii de documente ale administraţiei americane de la centrul de detenţie Guantanamo care dovedesc că administraţiile Bush şi Obama, au încarcerat în cunoştinţă de cauză mai mult de 150 de persoane nevinovate. În multe din aceste documente, ofiţeri de la Guantanamo arată că nu există motive pentru ca unii deţinuţi să fie aduşi la Guantanamo. Printre aceştia se numără şi un ţăran de 89 de ani sau un băiat de 14 ani, ambii răpiţi. Unii dintre bărbaţi au fost răpiţi doar pentru că purtau ceasuri Casio, care ar fi fost folosite ca detonatoare de către alQuaida. Documentele arată de asemenea că jurnalistul Sami al-Hajj a fot reţinut la Guantanamo şase ani şi jumătate, pentru a fi interogat cu privire la angajatorul său, trustul media Al Jazeera.  Dosarul său arată că a fost reţinut pentru a se documenta programul Al Jazeera de stagiatură, echipamentele de telecomunicaţii şi operaţiunile de colectare a informaţiilor din Cecenia, Kosovo şi Afganistan. (…)