7000 de basarabeni au demonstrat pentru UNIREA CU ROMANIA. 200 de ani de la anexarea BASARABIEI de catre Rusia. NICOLAE IORGA: FARA LACRIMI DIN PRISOSUL DURERII, NU SE MANTUIE DIN ROBIE UN NEAM

14-05-2012 9 minute Sublinieri

PLUS: Emisiunea “BASARABIA: 200 de ani de înstrăinare”, cu Gh. Ciocioi, Monahul Moise de la Manastirea Oasa, autor al cartii Sa nu ne razbunati si Dan Dungaciu

sursa foto: jurnal.md

Împlinirea a 200 de ani de la raptul Basarabiei prin pacea ruso-turcă de la București a scos în stradă circa 7 000 de persoane la Chișinău. Manifestanți de toate vârstele au cerut reunirea teritoriului pruto-nistrean la România și plecarea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova.

Prima oprire a coloanei de unioniști a fost la ambasada Rusiei, unde s-a ținut un moment de reculegere și s-a scandat dur împotriva trupelor din Transnistria considerate de ocupație. “Toată istoria noastră au făcut așa, au spus că ne eliberează când de fapt ne-au subjugat. Vrem să plece de la Nistru” a spus Tatiana Miron, venită special din Italia pentru eveniment. Marșul a continuat pe strazile capitalei Republicii Moldova, spre ambasada Turciei, cealalăt semnatară a tratatului de la 16 mai 1812. Manifestația a luat sfârșit printr-un concert organizat la Teatrul de Vară, locație folosită  deseori în timpul mișcării de eliberare națională de la sfrșitul anilor ’80 din Basarabia.

Cei mai vocali pe tot parcursul marșului au fost tinerii. Sergiu Grosu, din satul Chișcăreni, raionul Sîngerei a declarat: “Nu putem aștepta încă o generație pentru a înfăptui unirea. Trebuie să fim împreună în statul român, așa cum strămoșii noștri au decis.”. Manifestanți au venit de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, dar și din România, un autocar și multe alte mașini și delegații sosind sâmbătă și duminică.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Unirii și de Acțiunea 2012, două platforme care înglobează zeci de asociații și partide de pe ambele maluri ale Prutului.  (…)

(…) O anti-manifestaţie au organizat şi membrii formaţiunii Patrioţii Moldovei, care au aruncat în PMAN avioane de hârtie pe care era scris „Rusia”, „Rogozin” etc.

La un moment dat, între cele două tabere s-au iscat niște altercații, care au fost însă repede oprite de oamenii legii. În câteva clipe, ploaia de polițiști a făcut un gard viu între unioniști și tabăra opusă.

Se vor împlini în curând o sută de ani de la luarea Basarabiei de către ruşi. Adecă acum o sută de ani, prin pacea de la Bucureşti, din mai 1812, ei au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor, – cum ziceau plângând boierii de atunci, într-o vreme când fruntaşii ţerii nu mai ştiau să se lupte. Aceste întinse şi frumoase ţinuturi n-aveau pe atunci un nume osebitor, ca şi Moldova de Sus când ni-a luat-o Austria: răpitorii se grăbesc să acopere cu un nume fals, crezând că-şi pot ascunde astfel fapta rea, ceea ce au răpit.

La pacea din Bucureşti deci, Rusia, care nu purta război cu noi, Rusia ai cării ostaşi fuseseră primiţi totdeauna bine la noi, în ţară ospitalieră, primiţi cu crucea şi evanghelia de clerici, poate şi pentru a se aminti astfel acestor vânători de pământ străin dreptatea şi cruţarea creştinească, ni-a luat Basarabia pentru că avuse o socoteală cu Turcia. Crezuse că poate opri amândouă ţerile româneşti întregi, cu binecuvântarea lui Napoleon I, care numai Dumnezeu ştie de câte ori ne-a dat şi unora şi altora: au fost câţiva ani când numele Împăratului Alexandru Pavlovici, şi nu al unor voievozi români, a fost pomenit la liturghie şi scris deasupra uşii bisericilor ce se ridicau. Francezii pătrunseră însă în Rusia, şi atunci vecinii se mulţămiră şi cu o pradă mai mică. Trădarea fanariotului Moruzi din neam de domn român i-a ajutat la aceasta.

Ruşii vor serba ca o zi de bucurie centenarul anexării. Noi va trebui să o comemorăm ca o zi de durere şi ca o zi de trezire a speranţelor pe care le dă totdeauna dreptul veşnic, care nu poate fi învins, nici cucerit.

Cine va putea face această comemoraţie? Statul? Dar el are datorii internaţionale de care nu se va putea depărta. Cel mult dacă nu va trimete din spirit de bună vecinătate o telegramă de felicitări la Chişinău. Altă dată statul român, care-şi amintea încă bine de unde a venit, dintr-o mişcare a sufletelor, fiind mai puţin desăvârşit în corectitudine, mai puţin aplaudat de Europa, avea unele îndrăzneli pe care nici nu cutezăm a i le cere acuma. Când s-au împlinit o sută de ani de la răpirea Bucovinei, austriecii au serbat acea zi de bucurie, austriecii, reprezintanţii “culturii”, ai “spiritului german”, ai “credinţei germane”, adecă, fireşte, rusnecii vagabonzi şi cerşitori, aventurierii poloni, cehi şi de alte neamuri, şi mai ales “austriecii” pe cari-i vedeţi şi răbdaţi aici lângă dumneavoastră, europenii de rasă asiatică. Au întemeiat în numele culturii o Universitate provocătoare, insultătoare, pentru a răspândi lumina între barbari: s-a întâmplat, ce e dreptul, că razele acelei lumini n-au ajuns pănă la noi, dar din Universitatea noastră, cea barbară, de la Iaşi, întărită ca spirit, pornesc tot mai multe raze, care descopăr românilor din Bucovina un trecut şi-i fac să întrevadă un viitor. Şi s-a mai întâmplat un lucru: că, nevenind la Cernăuţi barbarii Moldovei, barbarii români din Bucovina se grămădesc tot mai mulţi în Universitatea feciorilor de evrei, nu pentru a sorbi spiritul străin, ci pentru a întroduce pe cel românesc. Mâni energice de tineri lucrează pe frontonul Universităţii jubiliare, scriind pe dânsa “Universitate românească” şi începând a însemna în locul datei de anexare o altă dată, pe care o aşteaptă ei şi o aşteptăm şi noi.

Când discursurile triumfătoare răsunau la Cernăuţi, lumea se aduna la Iaşi, cu autoritatea comunală în frunte, pentru a inaugura într-un colţ năpădit de jidovime bustul de marmură al lui Grigore Alexandru-Vodă Ghica. Ghica a fost, cu tot sângele românesc revărsat în neamul său, un grec; moartea lui, doi ani după luarea Bucovinei, nu se datoreşte acestui eveniment. Îl pârâseră boierii la turci pentru simpatii faţă de Rusia şi pentru biruri luate pe nedrept de la ţară, şi turcul trimes să-l prindă a crezut că e mai uşor să ducă la Ţarigrad un cap tăiat decât un om viu. Dar popoarele au nevoie de oameni simbolici, cari să întrupeze o luptă, o biruinţă, o înfrângere, o tragedie. Când nu-i are, îi creează, şi astfel durerea noastră a înfăptuit pe acestălalt Grigore Ghica, deosebit de cel istoric, fals din punct de vedere al adevărului, dar care va trăi totuşi atâta timp cât şi durerea noastră.

Rusia nu obişnuieşte a face Universităţi de rusificare, pentru românii ei şi – mai ştii?- pentru noi; nu îndrăzneşte a le face. Cu ce clădire va comemora ea răpirea Basarabiei? Ar fi mai potrivit cu o temniţă mare. Cu una în care să între toţi românii de acolo cari vreau să fie români şi îndrăznesc a o spune. Dacă o astfel de temniţă s-ar face pentru ardeleni, la Alba Iulia, răpede n-ar mai încăpea oaspeţii într-însa. Cea din Chişinău ar rămâne goală: menirea noastră e să pregătim locuitori, cât mai mulţi, pentru dânsa.

Căci fără vamă de suferinţi, fără lacrimi din prisosul durerii, fără sânge din prisosul vieţii nu se mântuie din robie un neam.

Statul român nu va cuteza poate nici măcar să orânduiască în mai 1912 publicarea unei cărţi despre Basarabia românească, despre cei o mie de ani cât au fost ale noastre aceste ţinuturi, ca un răspuns la cartea în care ruşii ar vorbi despre cei o sută de ani de când au această ţară. Să comemoreze măcar opinia publică; s-o dezveţe Liga Culturală de obiceiul ce are de a întreba la uşile partidului respectiv ce trebuie să facă în asemenea chestii, care admit pentru politiciani aceeaşi soluţie negativă. Să se facă oriunde comemoraţia, dar mai ales în oraşe ca acesta, care trebuie să fie turnuri de strajă, pentru a vedea peste hotar, pentru a pândi ceasul cel bun pentru a da lovitura cea cu izbândă.

II

Când Rusia a luat Basarabia, ea a avut grijă să păstreze un timp înfăţişarea românească a ţerii, să câştige prin recunoaşteri şi adăugiri de drepturi toate clasele, – mai toate măcar.

Guvernator a fost numit un Sturdza aşezat în Rusia şi ai cărui urmaşi erau să fie cu totul înstrăinaţi, în sens franţuzesc şi rusesc. Exarh al Sinodului rusesc, vlădică în Chişinău a fost aşezat un răzeş bucovinean, Gavriil Bănulescu, care a tipărit cărţi româneşti.

Boierilor li s-a cerut să se aşeze cu totul peste Prut ori să-şi vândă în termin scurt moşiile. Cei mai mulţi au rămas în Iaşi şi au pierdut moşiile, cu totul ori aproape. Şi la noi în casă era un sipet mare de fier în care se cuprindeau multe petiţii ruseşti timbrate pentru o lungă cheltuială şi o mare pagubă, din care am rămas oameni săraci. Celor ce găsiră însă că e mai bine să primească oblăduirea împărătească, ce nu li s-a dat? Drepturi ca ale nobililor ruşi, cinuri de funcţionari, cordoane de cavaler, – juveţe prinse de gâturi plecate.

Clerul, în ţara unde pretutindeni arde lumina la icoane, în ţara unde statul sprijine Biserica sprijinindu-se pe dânsa, în care toţi se pleacă înaintea clericului, n-avea de ce să fie nemulţămit.

Şi, în sfârşit, ţeranii neliberi, cari aveau înaintea lor exemplul eroicilor răzeşi ai Orheiului şi Sorocăi, au prins ceasul prielnic al vânzării moşiilor pe nimic şi s-au împroprietărit pe brazda lor.

III

Fericit ar fi fost neamul nostru, cu toate clasele lui, în Moldova împăratului creştin, dacă un popor ar trăi, cum cred socialiştii, numai din viaţa trupului, dacă el s-ar simţi bine numai în oasele şi carnea lui. Dar un suflet dumnezeiesc se zbate în acest trecător înveliş al nostru, un suflet pe care altă voinţă decât a noastră îl duce pe căi ce cuprind răbdare şi suferinţă, dar de pe care toate chemările cărnii ce tinde spre mulţămire nu-l pot îndepărta.

Şi sufletul acesta nu putea trăi, adecă nu se putea dezvolta şi nu putea stăpâni în Basarabia. Aceasta se văzu îndată. Noua gubernie n-a dat nici un scriitor rusesc şi n-a putut păstra nici un scriitor român, decât doar înăbuşindu-l.

Unii au pribegit, îndată după începerea erei ruseşti. Cel dintăi fabulist al nostru, Alecu Donici, e un basarabean, născut şi crescut peste Prut. Toată viaţa şi-a adus aminte de malurile Răutului, de şesurile bogate, de câmpiile înflorite ale Basarabiei sale. Fiu de boier, a întrat în şcoala militară a stăpânilor, a purtat uniforma ţarului. Dar deodată l-a furat dorul. Dorul cel mai ciudat şi cel mai straşnic; nu acela care cheamă pe cineva spre ţara lui, locuită de cei mai aproape din neamul lui, ci dorul care smulge dintre cei mai de aproape şi înstrăinează de ţărâna cea mai iubită pentru a găsi aiurea, în libertate, sufletul neamului său. Aşa a făcut Donici şi viaţa lui întreagă s-a desfăşurat apoi la noi.

Un altul, înrudit cu această familie, Alecu Rusu, s-a adaus la rândul lui scriitorilor români din Moldova. Şi lui îi răsărea înainte vedenia satului basarabean unde văzuse întăi lumina zilei şi frumuseţile naturii. Dar nici spiritul lui liber nu i-ar fi îngăduit, după studii făcute în depărtatul Apus, să trăiască în părţile româneşti unde românilor li era îngăduit orice alta decât să aibă un suflet.

În Basarabia şi-a petrecut toată viaţa cavalerul – un cavaler de ordin rusesc – C. Stamati. Era nepotul de frate al marelui mitropolit moldovean Iacov, mai întăi episcop al Huşilor; tatăl său rămăsese peste Prut şi acolo şi-a avut acestălalt scriitor pământul, funcţia, decoraţia. Dar şi pe dânsul în Moldova îl chema dorul; a străbătut-o, nu ca un străin doritor de a vedea şi a afla, ci ca un evlavios pelerin, culegând la Iaşi, la Suceava amintiri din trecutul românesc comun, inspiraţii neuitate pentru scrisul lui. (...)

Când şirul scriitorilor basarabeni a încetat, limba noastră mai trăia încă în bisericile de sate. Româneşte răsunau cântările, româneşte se cetea cuvântul lui Dumnezeu, româneşte se săvârşeau tainele cele mari, româneşte vorbea predica din vechile cazanii.

Apoi, supt vlădici rusificaţi sau ruşi, opreliştea graiului moldovenesc s-a hotărât, şi întunerec adânc s-a întins peste suflete. Străinii cari ne apucaseră de gât cu dezmierdări pentru a ne zugruma, ei cari ne coborâseră adânc în mormânt, cari presăraseră multă ţernă asupra noastră şi înfipseseră într-însa o cruce pravoslavnică purtând însemnări muscăleşti, ei nu se gândeau că mortul cel jertfit de ei ar putea să învie vreodată. El a înviat însă, fără ca măcar glasul nostru de frate, pătrunzând pănă în lăcaşul lui de întunerec, să-l fi chemat.

V

Dăunăzi, ruşii făcură revoluţie împotriva ţarului. Ruşii, şi mai ales evreii, şi unii şi alţii socialişti, internaţionalişti, nu se puteau gândi la mormântul sufletesc al bietului moldovean. Rusia nouă, liberă, democratică, parlamentară, Rusia roşie a viitorului trebuia să fie o Rusie rusească.

Dar, când se vorbeşte de viaţă în cimitire, nu învie morţii cari şi-au isprăvit traiul pe dreptate şi nu prind viaţă stafiile nebune ale gândului bolnav, ci se ridică, cerându-şi dreptate, cei ucişi tâlhăreşte. Rusia cea nouă n-au unde o găsi astăzi, când revoluţia a fost înăbuşită, dar vechea Moldovă basarabeană, pe care o credeau moartă, trăieşte.

Au început întăi boierii. Familii unde abia se ştie româneşte au dorit reprezintaţii româneşti în Chişinău. Şi s-au dat. A fost ca o bună vestire. Cine ar crede că gluma uşoară a lui Alecsandri a putut fi întâmpinată cu ochi în care se desluşea o durere tragică, cine ar putea crede că lacrimi răsăreau într-înşii? Şi aşa a fost. Fiindcă nu era vorba de glumă sau de patimă, de comedie sau de tragedie, ci de sufletul nostru ce învia şi vorbea şi chema în graiul nostru. Şi lacrima aceea s-a uscat, dar ochiul atins de dânsa a văzut, şi prihana vechii orbiri s-a curăţit de pe dânsul. Pe ţeran nu-l întrebase nimeni. Doar, şi acolo, boierul nu vede în jos!

Dar iată că, din adâncul satelor întunecate, s-a ridicat un singur glas de plângere, de cerere, de voinţă: daţi-ni graiul românesc în biserică! Şi s-au chibzuit mult străinii şi, fiindcă legea creştină nu poate fi fără cuvânt înţeles altceva decât o bâiguială păgână, au trebuit să se învoiască şi ei. O comisiune a lucrat şi lucrează: ea a dat o Psaltire, Rugăciuni, şi, de curând, cel dintăi volum din Vieţile Sfinţilor a apărut la Chişinău. Întoarcerea la românism a bisericii satelor a început şi, prin ea, însăşi Basarabia românească-şi liberează sufletul.

E acum rândul nostru de a lucra.

1909 (Neamul românesc, anul al IV-lea, nr. 138.)

***

Emisiunea – De la + la infinit /“BASARABIA: 200 de ani de înstrăinare”
emisiunea TVR INFO din 12 mai 2012
Invitati: prof. univ. dr. Dan Dungaciu, sociolog
Gheorghita Ciocioi, jurnalist
Prin tel.: Monahul Moise de la Manastirea Oasa, autor al cartii Sa nu ne razbunati! (Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia)
Realizator: Răzvan Bucuroiu

http://doarortodox.wordpress.com/

Legaturi:

*

*

 


Categorii

Basarabia, Dan Dungaciu, Istorie, Razboiul impotriva Romaniei, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

23 Commentarii la “7000 de basarabeni au demonstrat pentru UNIREA CU ROMANIA. 200 de ani de la anexarea BASARABIEI de catre Rusia. NICOLAE IORGA: FARA LACRIMI DIN PRISOSUL DURERII, NU SE MANTUIE DIN ROBIE UN NEAM

  1. Of, săracii! Într-un fel, se află între ciocan şi nicovală, ruşii şi Europa. Dacă ar şti ce-i aşteaptă unindu-se cu România, şi implicit cu UE, ar mai sta puţin să cumpănească. Şi noi am aspirat la apropierea de occident, văzând doar partea lui strălucitoare, iar acum am ajuns să ne luptăm cu demonii ascunşi în spatele ei.

  2. As fi vrut sa fiu acolo cu ei. Pozele sunt impresionante, multi tineri se vad acolo.

    “Basarabia e Romania” e scris in orasul meu pe multe ziduri…

  3. @CatalinM
    Cel putin ei – tinerii basarabeni – au un ideal pe care il mai pot transforma in program national. In timp ce aici, pe malul celalalt al Prutului…
    Imi aduc aminte de vremurile trecute, cand rasuflarea Rusiei era si in ceafa noastra si ma gandesc: un lucru bun il aduc si rusii astia cu ei, formeaza si pastreaza idealul national si dorinta de libertate.

  4. Ce trist!
    Si eu as vrea sa fim IAR impreuna…
    Profetiile spun asta…sa vedem!

  5. @Magda,
    Ma bucur sa aud asta. Ai putea sa-mi spui te rog unde as putea gasi si eu profetia in care se spune ca noi, basarabenii, ne vom uni cu Romania? Multumesc.

  6. @ Magda

    Da, si eu as vrea sa le impartasesti si cu noi.

  7. Pingback: Basarabia si legea antidiscriminarii. Ipocrizia politicienilor si eurocratilor, biciuita de Pavel Paduraru. DEZICANDU-NE DE SUFLET, NE VOM SINUCIDE IN CORPORE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. http://www.dw.de/dw/article/0,,15948923,00.html

    Tendinţele unioniste de la Chişinău au agitat Rusia

  9. Acest lucru se va intampla in momentul in care Constantinopolul va fi cucerit de rusi si predat grecilor – in viitorul apropiat:

    “1. Sfântul Ipolit, papa Romei, zice că: „După ce vor trece zece împăraţi ai romanilor, adică după căderea turcilor, al unsprezecelea care va împărăţi va fi antihrist.” Iar Sfinţitul Mucenic Metodie al Patarelor zice că în vremea aceea, când va cădea Turcia, va veni Filip al şaselea cu 18 limbi (naţiuni) şi va face război, cum n-a mai fost niciodată. Atunci vor pune îngerii împărat la Constantinopole, care va împărăţi 32 de ani, iar acesta va goni pe turci. Şi îi va împărţi în trei părţi: o parte o va boteza, a doua o va supune sub sabie şi a treia o va goni cu mare mânie. Şi, întorcându-se de la război, i se vor descoperi toate comorile cele ascunse în pământ şi se vor da în mâna lui.”

    Sf.Metodie al Patarelor spune despre Romania la pasajul “Si boul va rage” care este/a fost ‘de jaful tuturor (intotdeauna); iar, acolo unde spune ca ‘toate natiile isi vor lua partile (pamantului)lor fiecare’ se refera la retrocedarea – prin forta si/sau diplomatie, Dumnezeu stie cum – a ceea ce s-a luat prin forta de catre ceilalti, TOCMAI pentru a nu exista vreun repros la adresa lui Dumnezeu in privinta reintregirii neamurilor si-a pamanturilor care le-au apartinut candva; insasi (re)infiintarea statului israel in 1948, este unul din semnele mari (profetite si in Vechiul dar si in Noul Testament):

    “2. Atunci se vor duce la dânsul toţi, din toate părţile, şi îşi vor cere părţile ţărilor care au fost robite de alţi împăraţi, şi îşi vor lua locurile care le-au stăpânit alţii cu nedreptate, după cum zice: „Şi se va întoarce fiecare la cuiburile pământeşti”; că zice Sfântul Metodie: „Şi boul va rage”, adică ţara noastră, care era de jaful tuturor. La fel vor face toate naţiile şi îşi vor lua părţile lor fiecare. Că împăratul acesta aşa va fi de bun şi de paşnic că va fi ca un tată al tuturor.”

    Pasajul este luat din cartea “Sfarsitul Omului”.

  10. @Magda:

    Debatable, cum ar zice inglezul. 🙂

    Atat profetia cu privire la cei 30 de ani ai Constantinopolului, cat si cea cu privire la reintregirea neamurilor.

    Pe de alta parte, avem niste frati pe aici care iubesc tare mult pe Maica Rassia si care ar fi de alta parere privind raportul dintre cucerirea Istanbulului de catre rusi si revenirea la noi a Basarabiei. 🙂

  11. youtube

    Manastirea Gavanoasa-Maica Dionisia – YouTube

  12. Admin…iti inteleg umorul! 🙂
    Pare demonitizat de atata (z)batere a subiectului in privinta Constantinopolului (c-or fi 3 sau 32 de ani, cine stie?! – mai conteaza?) – de-o fi pace ori razboi, ‘bucurosi’ le-am duce toate, nu?!

    Viitorul suna ‘bine’, oricum!
    Eliberarea Constantinopolului o vor face rusii, chiar daca ne place sau nu!
    In functie de conjuctura politica la acel moment, PROBABIL ca fiecare tara isi va reintregii teritoriile….

  13. @Magda
    Sunt sigur ca si turcii au “profetii” din astea ca sa fie treaba treaba, sa aiba si ei un pic de spirit, spirit rau. 🙂

  14. Pingback: GERMANIA SI RUSIA FEDERALIZEAZA REPUBLICA MOLDOVA? Al doilea plan Ribbentrop-Molotov, pus la cale de un “aliat” EURO-ATLANTIC - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: VIZITA PREMIERULUI FILAT LA MOSCOVA. Putin intoarce cutitul in rana lui 1812, premierul Moldovei spune ca MERKEL l-a indemnat sa aiba RELATII BUNE cu Rusia - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: IATA SUFERINTA! (I) Noi pagini tulburatoare din marturia lui NICOLAE ISTRATE, tanarul basarabean deportat fara vina in Siberia si patimitor pentru Hristos -
  17. Declaraţia politică din Senat la 26 aprilie 1999
    “Domnul Ioan Moisin:
    Domnule preşedinte,
    Stimaţi colegi,
    Declaraţia mea se referă la primejdia panslavismului pentru poporul român şi, totodată , voi prezenta masacrarea a peste 40.000 de români în localitatea Bălţi. Această chestiune este scoasă la suprafaţă în anul 1994, însă eu cred că în plenul Senatului nu s-a prezentat până acum.
    Poporul român, care s-a format deopotrivă la nordul şi la sudul Dunării, din munţii Balcani până în Carpaţi nordici din Ucraina de astăzi, s-a confruntat cu primejdia slavă timp de 1500 de ani. Vreau să subliniez câteva momente ale acestei necontenite primejdii care au fost bine ascunse pe vremea comunismului sovietizat de la noi. Prima întâlnire dintre românii sud-dunăreni ăi slavi a fost în secolul al VI-lea. Iată cum descrie istoricul Procopius din acea vreme invazia slavilor din anul 551 d.Hr.: „Din momentul în care slavii s-au revărsat asupra ţării românilor, ei au masacrat fără distincţie de vârstă pe toţi aceia care au căzut în mâinile lor, în aşa fel că toată regiunea Lycrum şi Tracia era plină de cadavre lăsate în cea mai mare parte fără înmormântare”, iar Procopius arată că slavii îi trăgeau în ţeapă pe aceşti români sau îi închideau cu boii şi cu oile în case, pe care apoi „le ardeau fără milă”, ori „îi legau de patru stâlpi cu mâinile şi picioarele şi lovindu-le mereu capul cu mari lovituri de bici, îi lăsau ca
    pe câini, ca pe şerpi sau alte animale răufăcătoare” (cf. Charles Diehl: Justinien et la civilisation byzantine au VI-ième siècle, Paris, 1901, p.218-219; apud. Mons. Dr. Octavian Bârlea, Der Romische Limes..). În revista Perspective (Munchen, nr. 47-48, sq; Charles Diehl, p.222), condusă de monseniorul dr. Octavian Bârlea din Munchen, se prezintă şi se precizează că atacurile slavilor,
    hunilor şi naţiilor din sudul Dunării au decimat populaţia romanică în ritm de peste 200.000 de oameni la fiecare expediţie: „Cred că trebuie considerate la peste 200.000 de nume de români şi romani, care în fiecare din aceste invazii au fost masacrate sau duse în captivitate, încât aceste provincii păreau ca deşerturile Schythiei” (Ibidem). Iată cine i-a distrus pe românii de la sudul Dunării care au mai supravieţuit doar ca enclave refugiate în munţi, sub denumirea de aromâni.
    Dar ce experienţă au avut românii de la nordul Dunării cu slavii? Spaţiul nu ne îngăduie să dăm amănunte, deşi tare am vrea. Notez doar că de-a lungul secolelor mai recente (pentru că ruşii au invadat ţara noastră de 12 (douăsprezece) ori, ultima fiind invazia bolşevică din 1944, urmată de 14 ani de ocupaţie, până în 1958. Noi nu am fost aliaţi cu ruşii decât de două ori în ultimele două veacuri: în războiul de independenţă din 1877-1878, când ruşii au semnat o convenţie prin care se angajau să respecte integritatea României, dar au călcat-o în picioare, răpind sudul Basarabiei , după ce Armata Română a salvat armata rusă, înfrântă de două ori de turci la Plevna; a doua oară am mai fost aliaţi sub regimul comunist (1994-1999), când sovieticii au răpit Basarabia
    şi Bucovina, au trecut la deportări masive şi la asasinate pe scară largă, precum şi la jefuirea generală a României. Numărul românilor ucişi sub regimul comunist este evaluat la 1.911.000. Deci, indiferent dacă am fost aliaţi sau atacaţi, nimic bun nu avem de aşteptat de la Răsărit. Încercuirea slavă quasi-generală a României trebuie să fie un semnal de alarmă. Să nu uităm
    că bulgarii au acţionat ostil contra noastră de trei ori în acest secol, iar răscoalele religioase din Transilvania din secolul al XVIII-lea, soldate cu mari violenţe contra românilor uniţi, au fost provocate de agenţi sârbi ai Mitropoliei din Karlovic, care voiau să domine Biserica Românească din Ardeal. Să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să vedem realitatea în lumina experienţei istoriei.
    Exemplul cel mai cutremurător şi totodată cel mai recent descoperit despre cea ce poate însemna ameninţarea slavă pentru noi, îl arată existenţa unui „Katin” românesc, dar mult mai grav decât Katinul propriu-zis polonez. Se ştie despre asasinatul comis cu sânge rece asupra celor aproximativ 12.000 de prizonieri polonezi de la Katin, în regiunea Smolensk (Boris Souvarine: „Stalin”,
    Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 562). Dar poporul nostru nu ştie despre masacrul de la Bălţi (în Basarabia), unde sovieticii au împuşcat circa 40.000 de prizonieri români, deci de peste 3 ori mai mulţi decât prizonierii de la Katin. Despre acest genocid vreau să aduc în continuare mai multe amănunte. În ultimul număr (269 din aprilie 1999), al revistei „Cuvântul românesc” („The Roumanian Voice”) din Canada este publicat un Apel intitulat: „În amintirea celor 50.000 de prizonieri împuşcaţi la Bălţi, în Basarabia „ şi semnat de preotul ortodox, parohul Valeriu Cernei din Bălţi şi de ierodiaconul Nicodim Şchiopu. Citez: „În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti, care au ocupat Basarabia, armata sovietică a făcut zeci de mii de prizonieri militari. În oraşul Bălţi au fost concentraţi vreo 50.000 de militari din armatele ce au ţinut piept hoardelor dezlănţuite. Din cei 50.000 de prizonieri, 80% erau români, iar în procente mai mici 50.000 de prizonieri, 80%
    erau români, iar în procente mai mici, aproximativ 5.000 de germani, 3.000 de italieni, 2.000 de unguri, cehi şi polonezi. Din declaraţiile şi relatările celor câţiva evadaţi s-au descoperit faptele K.G.B. –ului săvârşite la Bălţi. Toţi cei 50.000 de prizonieri au fost împuşcaţi în ceafă de K.G.B. şi aruncaţi în şanţurile smârcoase, pe care singuri şi le săpau, la ordin”. (Ibidem, p.17). Cei doi clerici
    ortodocşi din zonă precizează , după multe amănunte, că „în 1991-1992 s-au făcut sondaje, săpându-se în mlaştini”, şi cu rezultate cutremurătoare, deoarece „nici hârleţele şi lopeţile nu mai puteau fi utile din cauza mulţimii scheletelor, hârcilor şi a osemintelor răspândite în aceste mocirle” (ibidem). S-au recuperat totuşi atâtea oseminte încât „s-a ridicat un deluşor, o movilă în trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă, care a fost sfinţită la 7 mai 1992 de Prea Sfinţitul Episcop Petru de Bălţi, cu sobor de clerici şi în prezenţa autorităţilor şi a mii de credincioşi” (ibidem). Întrucât se afirmă că 80% dintre cei împuşcaţi erau români, reiese că au fost ucişi 40.000 de români şi 10.000 de alte naţiuni. Semnatarii apelului cer strângerea de fonduri pentru a se construi, la Bălţi, Mânăstirea sau Biserica Oaselor, pentru a se face slujbe mereu pentru „sufletele celor 50.000 de martiri nevinovaţi, ucişi mişeleşte, cu gloanţe în ceafã, de către K.G.B.-ul sovietic”, precum şi construirea acolo a Mausoleului Plângerii şi a Cimitirului Cruciaţilor. Menţionăm numerele de cont deschise în acest scop la BANCOREX: 10.209467.000.2 – în lei şi 10.780555.300.7 – în
    dolari S.U.A.
    Să fie şi acesta un ultim avertisment pentru a ne întoarce privirile dinspre Răsărit către Apus ? Să nu cădem dintr-o extremă în alta, să nu idealizăm nici-o alianţă. Chiar autorul cărţii „Stalin”, apărută la noi; Boris Souvarine, a avut surpriza, în Statele Unite ale Americii, să vadă , prin 1941, că Stalin era socotit acolo „un model al democraţiei, un campion al civilizaţiei şi umanitarismului”, adăugând că lucrarea lui, în care demasca ororile lui Stalin „a fost pusă efectiv la index, a dispărut din vitrine şi modesta mea persoană a fost ţintuită la stâlpul infamiei” („Stalin”, Ed. cit., p. 6). Deci, să nu ne îmbătăm cu apă rece nici în ce priveşte NATO. Dar primejdia relansării panslavismului ,mască pentru panrusism, de pe vremea lui Petru cel Mare, este acum cumplită pentru România. De 1500 de ani am pătimit prea multe de la slavi ca să ne mai amăgim ce ne-ar aştepta. Tactic, nu este altă soluţie decât sprijinirea rapidă pe Apus. Strategic, însă, trebuie să nu cedăm nimic din valorile românismului. Trebuie să luptăm pentru o Românie puternică din punct de vedere moral şi economic şi întregită teritorial. Propun un moment de reculegere pentru cei 50.000 de militari ucişi de sovietici la Bălţi şi pentru cei 1.911.000 de români ucişi de comunism. (Se păstrează momentul de reculegere propus).
    Vă mulţumesc.
    („MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI”, PARTEA a II-a, Nr. 72, 11 mai 1999, p. 12-13).

  18. Pingback: Dan Dungaciu: MOLDOVA CADE DE PE HARTA. "A existat intotdeuna o alianta a tovarasilor de drum Moscova - Budapesta" - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: 28 iunie 1940: CEDAREA BASARABIEI, BUCOVINEI SI TINUTULUI HERTEI URSS-ului IN URMA PACTULUI RIBBENTROP-MOLOTOV. Alianta Germania-Rusia-Ungaria-Bulgaria si sfasierea Romaniei Mari - Recomandari
  20. Pingback: MARELE MITING PRO-EUROPEAN DE LA CHISINAU. Dan Dungaciu despre cum a fost ELIMINATA COMPLET identitatea romaneasca din simbolistica mega-evenimentului si despre MODELUL MOLDOVENESC-EUROPEAN - Recomandari
  21. Pingback: INTEGRAREA MOLDOVEI IN EUROPA SI “UNIREA CU ROMANIA” CA PROIECT DE TARA. Mituri, propaganda, realitati in jurul “momentului istoric” de la VILNIUS - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare