CEA MAI MARE MATERNITATE DIN TARA ISI INCHIDE SECTIA PENTRU AVORTURI. Cei mai multi medici refuza sa mai omoare pruncii, pe motive religioase. DIRECTORUL SPITALULUI, MARIA STAMATIN – cunoscuta ca “INGER PAZITOR” AL COPIILOR (video)

30-05-2014 2 minute Sublinieri

Maria Stamatin dr.

  • Digi24:

Avorturile la cerere, refuzate de mai mulţi medici la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, din considerente religioase

Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi şi-a închis porţile pentru avorturi. Secţia rămâne închisă pentru reamenajare până la toamnă, dar există medici în secţie care au anunţat că nu vor să mai facă chiuretaje nici după finalizarea lucrărilor, motivând că ei trebuie „să aducă viaţă, nu să o ia”.

Potrivit conducerii maternităţii, mai mulţi doctori şi-au exprimat refuzul de a realiza intervenţii de întrerupere a sarcinii la cerere, chiar şi după redeschiderea secţiei. Sunt exceptate cazurile în care, din motive medicale serioase, sarcina trebuie oprită din evoluţie.

Atunci când vom redeschide secţia vom vedea exact cine va vrea să facă avorturi şi cum le vom mai face”, a declarat miercuri Maria Stamatin, director medical al spitalului, citată de Mediafax.

Este vorba despre convingerile religioase ale respectivilor medici, opţiuni care îi împiedică să intervină prin astfel de proceduri. „Sunt medici care, la o anumită vârstă, refuză să mai facă avorturi la cerere. (…) Fiecare îşi reconsideră starea în funcţie de opţiunile religioase şi sunt o serie de medici care nu vor mai face astfel de proceduri. Și nici nu ai cum să îi obligi, fiindcă obstetricianul trebuie să aducă viaţă, nu să o ia, ori un avort înseamnă a ucide, a spus Maria Stamatin.

Lucrările de modernizare a maternităţii au început în urmă cu patru ani şi s-au încheiat săptămâna trecută, costurile ridicându-se la peste 27 de milioane de lei. În corpul principal se desfăşoară încă lucrări de finisare.

În tot acest timp, Clinica de Obstetrică, din care face parte şi secţia de avorturi, a funcţionat provizoriu într-un alt corp al maternităţii.

Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi este cea mai mare unitate de acest tip din ţară. Anual, în saloanele unităţii se întâmplă peste 6000 de naşteri.

Dr. Maria Stamatin, îngerul păzitor al copiilor (dec. 2013)

O doctoriţă din Iaşi este îngerul păzitor pentru mii de copii pe care i-a salvat, când nimeni nu le mai dădea nicio şansă. Maria Stamatin este medic neonatolog şi a reuşit să ţină în viaţă bebeluşi care nu cântăreau mai mult de câteva sute de grame, la naştere. De peste tot din ţară, copiii care acum trăiesc datorită ei sau părinţii lor îi transmit doctoriţei toată recunoştinţa lor.

Maria Stamatin, medic de peste 25 de ani, își petrece timpul printre incubatoarele în care stau bebeluși firavi, pe care îi veghează și încearcă să-i pună pe picioare. A știut mereu că vrea să ajute copiii și este convinsă că neonatologia a ales-o pe ea, nu invers! Și-a început cariera undeva la țară, iar din 1988 lucrează la secția de nou-născuți a maternității Cuza Vodă din Iași. Maria Stamatin a învățat de una singură, pentru că la acea vreme disciplina neonatologie nu exista. De multe ori, a fost nevoită să lupte să salveze copii de doar 500 de grame aproape cu mâinile goale.

”Doamne, lipseau toate. Erau niște incubatoare vechi în care îngrijeam prematurii și trebuia să fim foarte atenți cum monitorizăm temperatura acelor nou-născuți, erau niște surse de oxigen, niște surse de aspirație și cam asta”, își amintește prof. dr. Maria Stamatin, directorul medical al Maternității ”Cuza Vodă” Iași.

Dornică să se perfecționeze, a mers la multe specializări în Statele Unite. Și de atunci visează ca spitalele de la noi să arate ca cele din America.

Anastasia și Vladimir, gemenii familiei Cantemir, sunt doi dintre copiii pe care medicul Maria Stamatin i-a salvat. Aveau doar 800 de grame când au fost aduși pe lume, iar riscurile și complicațiile pe care bebelușii le puteau dezvolta erau nenumărate. Erau micuți, cât o sticlă de jumătate de litru de apă. Capul era exact cât o minge de tenis de câmp, iar sistemul sanguin se vedea integral pe pielea lor foarte fină”, a spus cu emoție Cătălina Cantemir, mama gemenilor.

Mamă spirituală le-a devenit chiar medicul Maria Stamatin, cea care a stat 24 de ore din 24 de ore lângă ei. Acum, acei copii de 800 de grame au crescut; au 7 ani și sunt în clasa întâi. Vladimir este pasionat de muzică și este toboșarul familiei, iar Anastasia are talent la pictură. Amândoi sunt foarte atașați de doctorița care a fost îngerul lor păzitor.

Sunt mii de familii în toată țara care datorează totul medicului Stamatin. Și faptul că a putut să ajute atâția oameni reprezintă cea mai mare mulțumire a doctoriței. Are totuși un singur regret: ”Am stat foarte puțin pe acasă, soțul meu a decedat în urmă cu 7 ani. Mi-am sacrificat familia, mi-am sacrificat fetița care avea și ea serbări, avea și ea banchete și eu totdeauna eram aici. Le spun colaboratorilor mei să încerce să nu fie ca mine.

Anul acesta, spre deosebire de ceilalți, medicul Maria Stamatin își va petrece sărbătorile alături de fiica și de mama sa.

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Avort, Medici crestini, Modele in societate, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

21 Commentarii la “CEA MAI MARE MATERNITATE DIN TARA ISI INCHIDE SECTIA PENTRU AVORTURI. Cei mai multi medici refuza sa mai omoare pruncii, pe motive religioase. DIRECTORUL SPITALULUI, MARIA STAMATIN – cunoscuta ca “INGER PAZITOR” AL COPIILOR (video)

  1. Si-a intors Dumnezeu fata catre noi, sau noi ne-am intors fata catre DUMNEZEU?Mare minune.Daca si celelalte spitale din tara le va lua exemplu, cu adevarat,Dumnezeu ne va scoate din “desartul Sinai”.DOAMNE AJUTA!

  2. E posibil,cel putin la orase, sa fie un vant al schimbarii: un sondaj pro vs contra avort, pe ziarul gandul, arata egalitate de voturi…

  3. In vara lu’ 2013, cand sotia l’a nascut pe fiul nostru in aceasta maternitate (in santier perpetuu), din cauza sensibilitatii sporite din acea perioada a vrut sa fie botezat din cauza ca avea doar 1950 de grame.
    A ajuns si la o doamna doctor pentru a’i cere permisiunea sa intre preotul in sala cu incubatoare. Fara sa ezite nicio clipa, a avut de atras atentia ca lumanare e voie de aprins doar in hol (printre cei mici fiind tuburi cu oxigen…), ca pot participa numai preotul si UN nas si a’ntrebat si… de ce vrem sa’l botezam atat de curand. Afland ca motivul nostru e fragilitatea pruncului, a zambit si a’ncheiat spunandu-ne: “Daca va’ngrijorati pentru al dumneavoastra, pentru copilasul de-acolo (aratand catre un incubator) ce trebuie sa facem, ca abia a ajuns la 700 de grame!?”
    Trecand repede peste cateva nemultumiri de moment, tin sa va “spun” ca medicii de la “Cuza Voda” COLABOREAZA cu Dumnezeu in activitatile lor profesionale, altminteri neexplicandu-se rezultatele pe care le au.
    Si mai este si parintele tanar de la biserica din incinta maternitatii: un om foarte cald! ;;)

  4. DOAMNE, AJUTA!

    In sfarsit o veste fantastica!

    Nu degeaba mi-a placut mie Iasiul si oamenii lui cd am fost de curand acolo! Astfel de decizii ‘curata’ atmosfera!

  5. Din 1993 am refuzat sa mai fac avorturi si m-am tinut de cuvint, facind acest lucru si public (cu ocazia unor interviuri in diferite mass media). mai apoi, Am facut o greseala uriasa, in 1994 am incalcat promisiunea, acceptind sa intervin in cazul unei prietene. Desi aveam o experienta consistenta in acest domeniu, fara sa fi produs cuiva complicatii, de acea data am ‘reusit’ sa fac o perforatie uterina (din fericire, cu salvarea uterului) E clar ca a fost ultima data cind am pus mina pe o chiureta in scopul declansarii si incheierii unui avort.

  6. Doamne ajuta a toti romani sa ne trezim din mocirla pacatelor.DOMNUL nostru Isus Hristos creatorul nostru ne asteapta pe totii .sa ne dea iertare de care avem nevoie si sa binecuvinteze acest popor.

  7. trebuiesc incurajati acesti medicide la maternitatea respectiva,si bravo lor, insa referitor la spitalele din iasi nu se poate spune acelas lucru de cel de pediatrie SF. MARIA care este o adevarata fabrica a morti, mureau copilas pe banda rulanta, fiica mea in varsta de 4 ani acum, a avut noroc cu carul de a scapat cu viata erau doctori pe nume cristogel florian si iordache constantin niste catastrofe de doctori puneau niste diagnostice total pe dos, fiica mea avea o problema la gat deoarece nu asimilase calciu cat timp a fost sotia insarcinata cu ea iar acestia au diagnosticato cu o afectiune cardiaca care bineinteles nu o avea si ca atare iau administrat propanolol pt. o boala care nu o avea, iar norocul nostru si al copilului au fost ca acel doctor cristogel florian a intrat in concediu si o doctorita stagiara nea zis ca nu prezinta simtome boli specifice cardiace si ca urmare am venit in bucuresti la marie curie la doctorul doru dumbrava si spre surprinderea noastra nu ia gasit copilului nimic la inima si ca sa fim si mai siguri neam dus la dr. niculescu alin de la spitalul fundeni care ulterior a venit si dumnealui la marie curie dupa plecarea doctorului dumbrava si bineinteles ca nici acesta din urma nu ia gasit copilului nimic la inima, iar de afectiunea copilului meu si de copilul meu insi sa ocupat d-na doctor OPRESCU IOANA de la spitalul grigore alexandrescu si care sai dea DUMNEZEU si ei multa sanatate pt. tot cea facut pt. noi si copilul nostru
    iar in ceea cei priveste pe acei ”doctori” CRISTOGEL SI IORDACHE DE la SF. MARIA eu nustiu ce mai cauta acesti indivizi in sistemul de sanatate, iar frati din iasi care intra pe blogul acesta ar face bine sa infirme sau sa confirme cele spuse de mine
    in concluzie norocul nostru a fost acea doctorita stagiara si intrarea in concediu de odihna al acelui ”doctor”

  8. Se vede ca e o Doamna cu sufletul foarte mare, ii doresc multa sanatate si numai binecuvintari D-nei si familiei sale… si intr-adevar in multe cazuri avorturile ar trebui negate..dar ce se face atunci cind o copilita a fost violata si a ramas insarcinata??? sau in cazul in care parintii asteapta un copil cu tulburari foarte grave, si care nu va avea nici un viitor, si nici societatea nu il va accepta… nu este oare o tortura pentru acel copil, sa traisca bolnava intr-o societate indiferenta???

  9. @Marin:

    Copilul rezultat al unui viol nu are nicio vina pentru aceasta silnicie, si ar insemna sa adaugam crima peste crima, pedepsind un nevinovat pentru raul altora. Copiii cu boli congenitale sunt la fel de inocenti si lor, bietii, nu le-ar trece prin cap sa se sinucida, doar celor din jur, ca sa scape de o astfel de “tortura”…

  10. Domnul sa o rasplateasca pe D-na Dr. Maria S. si sa o fereasca de legile pro-avort. Aceste legi au facut ravagii in alte parti ale lumii, obligind doctorii care lucreaza in maternitati sa nu aiba dreptul sa refuze avorturi. Pedeapsa de a refuza? Pierderea dreptului de a profesa.

    Maica Domnului (careia ii poarta numele) sa vegheze asupra ei! Cearcanele din fotografii arata cit de putin doarme, isi pune tot sufletul pentru micutii astia super mici! Domnul lucreaza prin alesii sai, copiii astia sint atit de mici, este intr-adevar o minune ca ii poate pune pe picioare.

  11. Pingback: Medic francez: VACCINUL GARDASIL – CEL MAI MARE SCANDAL AL TUTUROR TIMPURILOR/ Asociatia PRO-VITA: atitudine pe tema EDUCATIEI SEXUALE promovate prin programul SEXUL VS BARZA/ Sustinere pentru “OBIECTIA DE CONSTIINTA” a medicilor din Mat
  12. Pingback: UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video) - Recomandari
  13. Pingback: Pe urmele Sfantului Luca al Crimeei – MEDICI IN SLUJBA LUI DUMNEZEU: Preotul NICOLAE CRISTESCU – medic internist – si diaconul STEFAN MINDEA, somitate a neurochirurgiei care a lasat America, la sfatul Parintelui Iustin, pentru a-si ajuta
  14. Pingback: Patriarhul Daniel a decorat 18 MEDICI TIMISORENI care REFUZA sa mai faca AVORTURI. Marturii de la medicii Dan Pascut si Ionel Cioata (VIDEO). “MA SIMTEAM CA UN KILLER PLATIT SA UCIDA“ | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN (si audio) despre TAINA DUHOVNICEASCA A NASTERII PRUNCULUI IISUS IN NOI si CATASTROFA AVORTURILOR: “Ori supravietuim urmand lui Hristos, ori suntem niste Irozi blestemati care ucidem si sufletele noastre, si pruncii cei nev
  16. Pingback: PĂRINTELE DAN DAMASCHIN, "omul-minune" de la Iași și MISIUNEA SA INCREDIBILĂ ÎN SPRIJINUL COPIILOR ȘI MAMELOR SĂRACE (video, "În premieră" și altele). Date de contact pentru cei care doresc să ajute ASOCIAȚIA ,,GLASUL VIEȚ
  17. Pingback: PĂRINTELE DAN DAMASCHIN, "omul-minune" de la Iași și MISIUNEA SA INCREDIBILĂ ÎN SPRIJINUL COPIILOR ȘI MAMELOR SĂRACE (video, "În premieră" și altele). Date de contact pentru cei care doresc să ajute ASOCIAȚIA "GLASUL V
  18. Pingback: UCENICII ROMÂNI de peste timp ai SFÂNTULUI EPISCOP și CHIRURG de geniu LUCA AL CRIMEEI - tinerii medici de top și slujitori ai lui Hristos: ARHIDIACONUL ȘTEFAN MINDEA (Constanța) și PĂRINTELE PAVEL MINCĂ (Mănăstirea Turnu și Spitalul Municipal
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare