PROPAGANDA SI PRESIUNI INTENSIFICATE pentru introducerea EDUCATIEI SEXUALE OBLIGATORII in scolile romanesti

17-04-2019 3 minute Sublinieri

Gabriel Popa, ActiveNews:

Europa fierbe, iar unii „jurnaliști” o dau înainte cu educația sexuală

Europa fierbe în valurile protestelor și ale nemulțumirilor sociale. Bisericile creștine sunt atacate în toată Europa. Lumea întreagă este un cazan încins. Și ce se gândește, în acest context, să facă Adevărul? Exact – să mai dea un material de propagandă despre educația sexuală. Despre cum educația sexuală ar trebui să devină o materie obligatorie în școli – încă de la cinci ani.

Materialul e împânzit cu aceleași clișee răsuflate și râncezi despre mamele care rămân gravide sub 18 ani. De parcă atunci când le stârnești elevilor curiozități cu materiale quasi-pornografice răspândite prin școli și când le prezinți sexul ca pe o relație mecanică și ca un „sport”, în afara oricărui context moral sau relațional, nu le stârnești adolescenților curiozități și mai mari. Să-și înceapă viața sexuală și mai devreme, și să rămână și mai multe adolescente însărcinate.

În fapt, am văzut un astfel de experiment, de curând, în Marea Britanie. Educația sexuală a fost văzută, din anii 1970 până la sfârșitul anilor 1990, drept singura soluție pentru a reduce numărul sarcinilor nedorite în rândul adolescentelor. Și cu cât programele de educație sexuală au fost mai explicite, și mai agresive, cu atât problema s-a agravat. Singurele efecte benefice au apărut atunci când, pe fondul crizei economice, au fost sistate, din lipsă de fonduri, programele de educație sexuală în anumite regiuni din Marea Britanie. Pentru prima oară, s-a constatat o scădere a numărului de sarcini nedorite în rândul adolescentelor. Așadar, departe de a rezolva problemele colaterale produse de „revoluția sexuală”, educația sexuală explicită pentru copii și adolescenți produce efectul contrar.

„Jurnaliștii” de la Adevărul reiau, apoi, aceleași fake news-uri răsuflate despre grupul de „pionieri” români care solicită introducerea educației sexuale obligatorii în școli. De parcă nu s-a spus iar și iar că acel „Consiliu Național al Elevilor” este o organizație fără reprezentativitate pentru toți elevii din România, și finanțată de fapt de Ministerul Educației.

Dar, așa e – banii curg de la ONG-uri, sunt multe milioane de euro puse la bătaie ca să fie împinse către public aceste minciuni; și „jurnaliștii” își fac și ei agenda nu după lucrurile care sunt importante sau chiar ard, ci după direcția din care vin banii.

***

O carte pentru copii a editurii Niculescu le explică celor mici că „masturbarea te bucură, sado-masochismul este un joc sexual” (FOTO)

La editura Niculescu, colecția KIDS, a apărut anul trecut cartea “99 de întrebări și răspunsuri”, varianta “doar pentru băieți”, respectiv, “doar pentru fete”, destinată copiilor cu vârstă mai mare de 11 ani, în care sunt abordate cele mai diverse teme legate de sexualitate, de la masturbare, pedofilie, homosexualitate, la sex anal sau filme porno.

Cartea este semnată de Sabine Thor-Wiedemann, iar traducerea este asigurată de Veronica Sidon. Pe site-ul Editurii Niculescu, în prezentarea cărții se precizează că este recomandată pentru vârsta 11+.

În continuare, prezentăm câteva fragmente din carte, cu precizarea că selecția citatelor a fost aleatorie.

„Am voie să mi-o imaginez dezbrăcată pe profa mea?”

„În imaginație totul este permis. Mulți băieți își imaginează în timpul masturbării, ca într-un fel de cinema, anumite femei sau bărbați dezbrăcați, sau au fantezii legate de raporturile sexuale cu ei. Nu este grav dacă ți-o imaginezi pe profesoara ta dezbrăcată. Doar că trebuie să păstrezi astfel de gânduri doar pentru tine. Dacă te confesezi prietenilor tăi, se poate întâmpla ca persoana vizată să afle la un moment dat și asta ar fi foarte jenant”. (pag. 60)

„Masturbarea este normală?”

„Autosatisfacerea, masturbarea sau onania: este ceea ce fac aproape toți băieții și multe dintre fete. Este ceva complet normal și să îți cunoști corpul și să te bucuri de excitarea sexuală (și de atingerea orgasmului). Nu îți afectează sănătatea și nici nu îți risipește spermatozoizii. Pentru că aceștia se refac mereu de-a lungul vieții tale. Dar e în regulă și dacă nu vrei să te masturbezi. Însă trebuie să fii atent, pentru că masturbarea se poate transforma într-un comportament compulsiv și, în cele din urmă, în dependență”. (pag.46)

„Ce este sexul anal?”

„Sexul anal înseamnă penetrarea anusului în timpul sexului. Asta se poate face cu penisul tău sau cu un vibrator (adică un penis de plastic) sau cu degetul. Cuplurile homosexuale fac sex anal, dar și anumite cupluri heterosexuale îl practică. Sexul anal nu aduce nimic în plus începătorilor. Trebuie să ai experiență în domeniu, deoarece anusul poate fi rănit cu ușurință și astfel te poți îmbolnăvi. De asemenea, prin practicarea sexului anal neprotejat poți contacta boli cu transmitere sexuală”. (pag. 61)

„Ce înseamnă sado-maso?”

„Pe unii oameni îi excită în timpul actului sexual dacă îi provoacă durere partenerului (sadism) sau dacă își provoacă lor înșiși durere (masochism. Sado-maso este un joc sexual care poate fi satisfăcător în momentul în care îl joacă ambii parteneri. Cel care nu se simte atras de el, ba chiar simte repulsie, nu ar trebui să se lase convins să îl practice. Când vine vorba de sexualitatea ta, important este să te simți confortabil și trebuie să accepți doar ceea ce te face să te simți bine.”(pag. 61)

„Se poate să fiu homosexual?”

“Cel care este permanent atras sexual de alți bărbați este homosexual. Dar nu toți cei care se masturbează împreună cu alți prieteni sunt neapărat gay. Pentru un băiat care își descoperă homosexualitatea este deseori dificil la început să accepte că este altfel și să se împace cu gândul. În cazul acesta ar fi bine să te întâlnești cu alți tineri aflați în aceeași situație și să te informezi. Îți pot fi de ajutor adresele de la paginile 78-79”.

„Sentimentele gay se țin secret sau se arată în public?”

„Aceasta este o întrebare dificilă. Astăzi, majoritatea oamenilor este mai deschisă în raport cu homosexualitatea- adică iubirea față de persoane de același sex cu tine, dar dacă spui deschis că ești homosexual sau lesbiană, riști încă să fii hărțuit sau marginalizat. Pe de altă parte este foarte stresant să-și păstrezi sentimentele secrete pe termen lung. De aceea ar trebui mai întâi să le dezvălui celor în care ai cea mai mare încredere și apoi să devii din ce în ce mai deschis cu ceilalți”. (pag. 57)

Precizăm că adresele mai sus menționate sunt prezentate la sfârșitul cărții, prima dintre recomandări fiind ACCEPT România, descrisă ca fiind„organizație neguvernamentală de drepturile omului din România care apără și promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel național”.În total, sunt recomandate 13 surse de informare pentru copii, alături de ACCEPT regăsindu-se și ALEG România (organizație care promovează egalitatea de gen), DOAR EU (platformă pentru adolescenți) sau Salvați copiii (site despre drepturile, protecția și educația copiilor).

Cartea “99 de întrebări și răspunsuri” , apărută la editura Niculescu, colecția KIDS, se găsește la vânzare pe site-ul editurii Niculescu, dar este disponibilă și pe site-urile librăriilor on-line (de exemplu Libris sau Elefant) sau direct în librării și supermarketuri.

Acesta este doar ultimul caz dintr-o serie de acțiuni din partea unor organizații private de a sexualiza copiii din România, demers în care sunt implicate și instituții de presă, după cum ActiveNews a relatat aici.

 

CONSILIUL NATIONAL AL ELEVILOR, structura lipsita de personalitate juridica, sustine introducerea EDUCATIEI SEXUALE si se opune INTERZICERII telefoanelor mobile in scoli/ Ecaterina Andronescu vrea TABLE INTELIGENTE si TABLETE pentru elevii de gimnaziu si liceu. Ce presupune DIGITALIZAREA EDUCATIEI?

De la “AVEM NEVOIE DE EDUCATIE SEXUALA IN SCOLI” pana la “AU ABUZAT EMOTIONAL COPIII” si “Ar fi prea mult o oră pe săptămână, numai pentru această disciplină” sau CUM SE MANIPULEAZA IN PRESA “QUALITY”/ ONG-ul “SALVATI COPIII” ar “oferi” EDUCATIE SEXUALA intr-o gradinita din Brasov

ALIANTA PARINTILOR avertizeaza asupra tentativelor tot mai agresive de introducere a EDUCATIEI SEXUALE in scolile românesti, fara acordul familiei. LEGEA PENTRU INOCENTA COPILARIEI, sustinuta de deputatul Ninel Peia, depusa la Parlament (VIDEO)

#ÎNSTAREDEBINE. “Cum invata profesorii sa vorbeasca despre sexualitate?”. Proiect de EDUCATIE SEXUALA finantat de KAUFLAND derulat in scoli de Fundatia “TINERI PENTRU TINERI” si F.D.S.C., in parteneriat cu Recorder.ro (VIDEO)/ Un secretar de stat francez considera ca exista CONVERGENTA IDEOLOGICA intre conservatori si teroristi islamici

OBLIGATIVITATEA GRADINITEI – UN EXPERIMENT SOCIAL ANTI-FAMILIE/ Presiuni pentru programe agresive despre homosexualitate si sex in unele gradinite din SUA/ FIII SI FIICELE LUI SOROS in România – o analiză AFR

O decizie CEDO legitimeaza prezenta EDUCATIEI SEXUALE “de la varste foarte mici a copiilor din gradinite si scoli primare” si imposibilitatea REFUZULUI!/ Propaganda pentru LGBT si EDUCATIE SEXUALA prin “dezbateri” organizate cu liceeni la lansarea, in Bucuresti, a filmului „120 BPM/BĂTĂI PE MINUT”. Filmul contine si scene GAY obscene…/ RAPORT: EDUCATIA SEXUALA E INEFICIENTA SI DAUNATOARE

BATALIA ESTE PENTRU COPIII NOSTRI!/ Bioetician american: “A avea multi copii este suspect din punct de vedere moral”!/ De ce vrea statul CONFISCAREA COPIIILOR si care este sensul legilor ANTI-FAMILIE si pentru EDUCATIE SEXUALA COMPREHENSIVA?

Semnal de alarma al Coalitiei pentru Familie: DREPTUL COPIILOR LA PROTECTIE FATA DE PORNOGRAFIE – EXISTENT DOAR PE HARTIE/ Lectia suedeza: RETETA DISTRUGERII FAMILIEI/ Noi presiuni pentru EDUCATIE SEXUALA TOTALA/ DUMNEZEU DA COPII, IAR BARNEVERNET II FURA

TEHNOCRATII SEXULUI. Cateva ONG-uri pun presiune pe MINISTERUL EDUCATIEI pentru introducerea EDUCATIEI SEXUALE inca de la gradinite! Departamentul de Stat al SUA critica lipsa “EDUCATIEI SEXUALE COMPREHENSIVE” din curicullum. Ce presupune conceptul?

”EDUCATIA PENTRU SANATATE” – CALUL TROIAN AL SEXUALIZARII COPIILOR DIN SCOALA ROMÂNEASCĂ/ Bestiar de idei staliniste (2): EDUCATIA SEXUALA SA FIE OBLIGATORIE, CA VACCINURILE!/ Paradoxul tehnocrato-secularist: STATUL DEVINE PATERNALIST IN REEDUCAREA ETICA SI MINIMALIST IN PROTECTIE SOCIALA

Parlamentul European: ATENTAT GRAV LA LIBERTATEA DE CONSTIINTA/ Abominabilele “STANDARDE” de EDUCATIE SEXUALA elaborate de OMS pentru Europa: promovarea avortului, masturbarii si homosexualitatii in randul copiilor/ RAZBOIUL IMPOTRIVA BAIETILOR (Stiri familie)

Lobby european pentru oribilele “standarde OMS” pentru EDUCATIA SEXUALA/ Prioritatea ONU – AGENDA LGBT/ Gena gay nu exista!/ PILULA CONTRACEPTIVA UCIDE/ Interviuri: IPS MICHEL – marturii atroce despre flagelul avorturilor “sovietice”; Co-fondatorul siteului Lifesitenews: „Dacă m-au urât pe mine, vă vor urî şi pe voi” – un adevăr pe care trebuie să-l îmbrăţişăm

RAZBOIUL IMPOTRIVA COPILARIEI. Film documentar despre EDUCATIA SEXUALA COMPREHENSIVA (Video)/ Gendercidul sau AVORTUL SELECTIV


Categorii

1. DIVERSE, Educatia sexuala, Ideologia genului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Sexualizarea copiilor, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “PROPAGANDA SI PRESIUNI INTENSIFICATE pentru introducerea EDUCATIEI SEXUALE OBLIGATORII in scolile romanesti

  1. https://www.activenews.ro/stiri/Romania-vrea-sa-aduca-in-tara-500.000-de-muncitori-pakistanezi-155515
    Se vrea distrugerea cu orice pret a crestinilor si a bastinastilor, in speta a romanilor. A ortodocsilor! Le stam in gat.
    Si ce atata isterizare cu globalistii ca si psd isti tot un drac sunt. Vai de capul nostru!
    Si cu educatia sexuala in scoli si gradinite si cu casatoriile si parteneriatele civile intre poponari….toate la momentul potrivit!
    pacat! Chiar nu avem alternativa. Vai noua!

  2. Eu cred

    Chiar nu avem alternativa. Vai noua!
    Dupa nume – eu cred – ar trebui sa crezi …

  3. pt. petru

    Da cred…cred ca nu avem alternativa!

  4. Eu cred
    Atunci sunteți puternic mental .

    Eu sunt slab si neputincios . Am nevoie de nădejde si speranța, alternative bune 🙂 la răul care ne înconjoară ..
    In post sa ne folosim .

  5. pt. petru

    Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant. Treime Sfanta slava Tie!
    Ma refeream la alternative omenesti……pentru cine poate si vrea sa priceapa!
    Dumnezeu nu e alternativa la nimic…..e totul!
    Doamne ajuta si post cu folos duhovnicesc….in primul rand!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare