Odată cu instalarea noii administrații Biden, în SUA se declanșează NOUL RĂZBOI INTERN împotriva „teroriștilor domestici”. Americanii conservatori, asimilați cu terorismul de tip Al Qaeda și ISIS

Tucker Carlson:

Democrații, victorioși și răzbunători, preiau puterea unei națiuni aflate la limită

Începând de miercuri la prânz , administrația Trump va ajunge oficial la capătul mandatului. Dacă l-ați susținut pe Donald Trump, este un lucru trist după patru ani de mandat. Pe de altă parte, dacă ești din clasa noastră profesională si ai făcut din ura împotriva lui Donald Trump chiar centrul vieții tale, atunci ai obținut exact ceea ce ți-ai dorit. Ar trebui să sărbătorești.

Dar iată că aceștia nu sărbătoresc. De fapt, nimeni din Partidul Democrat nu pare fericit. În loc să celebreze victoria, ei planifică răzbunare împotriva oamenilor pe care tocmai i-au învins. Se gândesc la noi modalități de a-și răni, umili și degrada adversarii politici, de a le face imposibil să lucreze, de a-i arunca în închisoare și a le distruge viețile.

Imaginați-vă câștigând un meci de tenis, apoi sărind imediat peste plasă și lovind adversarul în față cu racheta. Nu era suficient să câștigi, trebuia să-i provoci durere fizică. Nu puteai fi fericit până când nu vedeai o altă ființă umană țipând în agonie. Ce fel de persoană ar face asta? Genul acela de oameni pe care îi urmărim acum, genul de oameni care sunt și mai vicioși atunci când câștigă.

Liderii Partidului Democrat au decis acum că 74 de milioane de alegători ai lui Trump nu numai ca au comis o eroare sau au fost îndrumați greșit. Nu au sprijinit, pur și simplu, candidatul greșit; sau au păreri incorecte sau nu reușesc să vadă adevăruri evidente. Nu, amenințarea pe care o reprezintă este mai gravă și mult mai serioasă decât atât. Acești 74 de milioane de alegători Trump sunt, de fapt, teroriști. Ei reprezintă o amenințare fizică și, astfel, trebuie luate măsurile necesare in conformitate cu astfel de amenințări. 

Pentru a face acest punct cât mai clar posibil, Partidul Democrat a trimis liderii militari pentru a transmite știrile. Generalul Stanley McChrystal este printre ei. McChrystal, în cazul în care nu vă amintiți, este „geniul” strategic care poate fi creditat, dacă ne putem exprima așa, cu conducerea celui mai lung război pierdut din istoria americană, cel din Afganistan. Luni, McChrystal a luat o pauză de la colectarea salariilor grase provenite din posturile de conducere corporatistă pentru a observa că, pe baza experienței sale extinse în a gestiona greșit politica externă a Americii, alegătorii Trump seamănă foarte mult cu teroriștii.

„Am văzut o dinamică similară în evoluția Al Qaeda din Irak”, spune McChrystal , „unde o întreagă generație de tineri arabi furioși, cu perspective foarte precare, au urmat un lider puternic care a promis că îi va duce înapoi în timp într-un loc mai bun, și i-a determinat să îmbrățișeze o ideologie care le justifica violența. Acest lucru se întâmplă acum în America”.

Mulțumesc, Stan. Cândva, când vei reuși să iei o pauza din a te îmbogăți din eșecurile tale și din declinul Americii, ne-ar plăcea să știm exact ce a mers prost în Afganistan. Până atunci, însă, Andy McCabe ar dori să ofere o perspectiva mai buna asupra acestei chestiuni. Va amintiți de Andy McCabe, fostul oficial de nivel înalt al FBI, care a fost condamnat pentru minciună și corupție (cu alte cuvinte, un angajat federal model). Deci, când McCabe vorbește, puteți auzi autoritatea morală în vocea sa. Potrivit judecății sale, alegătorii lui Donald Trump seamănă foarte mult cu ISIS:

MCCABE: Când ne-am uitat la acei americani care au călătorit în Siria în scopul aderării la Statul Islamic, când ați pus toate aceste fețe și nume într-un singur loc, ați văzut doctori, avocați … Unii oameni sunt foarte vulnerabili și atrași în acea minciună de bază a oricărei mișcări extremiste. Și exact asta vedem acum cu acest grup special de susținători ai lui Trump.

Ați auzit cuvântul „insurecție” folosit foarte mult în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Capitol pe 6 ianuarie. Luni seara, 28 de persoane au fost arestate într-un protest violent din New York, care nu a fost ținut în numele lui Donald Trump. Acei oameni au atacat ofițerii de poliție, iar o grămadă dintre ei au intrat în închisoare. Dar făceau ei insurecție la acea vreme? Nu, nu făceau. De unde știm? Pentru că nu erau rasiști. Doar rasiștii pot declanșa o insurecție, după cum explică rep. Ayanna Pressley, Democrată:

PRESSLEY: Amenințarea supremației albe se conturează din ce in ce mai clar și este tragic faptul că a fost nevoie de această insurecție și de această încercare de a întrerupe transferul pașnic al puterii și, în plus, de rănirea și pierderea mai multor vieți, pentru a aprecia cât de grozavă este amenințarea supremației albe. 

Deci, ce faceți cu insurecționiștii care sunt și adepți ai supremației albe – așa cum sunt întotdeauna, nu-i așa? – dar și, și iată partea dificilă, în unele cazuri nici măcar nu sunt albi? Forța brută nu funcționează întotdeauna. Sunt cazuri grele. Trebuie să reeducați astfel de oameni, eventual în tabere, și să-i de-programați pentru siguranța celorlalți. Din fericire, Sandy Cortez se gândește la asta de ceva timp. Unele fetițe se joacă cu păpușile, dar ea și-a pus păpușile Barbies într-o incintă sigură și le-a educat pentru că se gândeau la lucruri rele:

OCASIO-CORTEZ: Am avut un program care se adresează adepților supremației albe. Am avut programe, programe federale, care se îndreptau către organizații ca acestea, care deradicalizează oamenii, iar președintele Trump a oprit finanțarea federala pentru unele dintre aceste programe. Și, așadar, un lucru pe care îl știm este că trebuie să recuperăm acea finanțare și probabil că trebuie să dublăm, triplăm, cvadruplăm sau creștem finanțarea pentru aceste programe de deradicalizare.

În acest moment, ar fi trebuit să vă dați seama că instinctul totalitar este întotdeauna același. Numai numele dictatorilor se schimbă. Mai întâi, elimini dreptul oamenilor de a-si exprima convingerile cu sinceritate, apoi îi împiedici să se apere pe ei înșiși și pe familiile lor. Și apoi, pentru că acum poți, îi forțezi cu armele să-ți citească catehismul și să-ți accepte ortodoxia.

Lucrul înfricoșător este că într-acolo ne îndreptăm. Sandy Cortez și prietenii ei nu mai sunt un element marginal în cadrul Partidului Democrat. Joe Biden a candidat drept un moderat. Oamenii l-au votat pentru că credeau că și este așa, dar victoria lui Joe Biden a fost într-adevăr o victorie pentru Sandy Cortez și pentru acea parte radicală a Partidului Democrat. Sunt mai aproape acum decât au fost vreodată in a prelua controlul.

Motivul este foarte simplu: există un vid masiv de putere în centrul noii administrații de la Casa Albă. Joe Biden se estompează. Acesta nu este un atac personal, este o declarație de fapt. El nu este capabil să conducă guvernul sau să se împotrivească radicalilor din partidul său. Oamenii din jurul lui Joe Biden știu foarte bine acest lucru și asta include oameni foarte apropiați de el, inclusiv rudele sale. Oamenii care îl iubesc pe Joe Biden au fost supărați când a candidat la funcția de președinte. Știu că nu poate face față și sunt foarte îngrijorați de ce se va întâmpla în continuare. Aceasta nu este o speculație. Au spus asta cu voce tare și nicio persoană cinstită aflată în preajma lui Joe Biden nu va nega acest lucru.

Deci întrebarea este: cine va umple vidul de putere în cadrul administrației Biden? Există încă oameni rezonabili în cadrul Partidului Democrat. Există oameni care au o miză în această țară și nu vor să o distrugă. Acum este momentul ca acei oameni, oamenii rezonabili din Partidul Democrat, să acționeze cu forță și să anuleze războiul pe care partidul lor îl planifică asupra a milioane de colegi americani – și chiar este vorba de un război.

Radicalii planifică o comisie de tip 9/11, vor cenzură generală, arestări în masă, de-programare. Aceștia nu sunt cine știe ce indici subtili. Acestea sunt alarme de incendiu și toată lumea le poate vedea. În ultima săptămână, CNN și The Washington Post au cerut închiderea forțată a Fox News, deoarece nu le plac opiniile noastre.

Alți membri ai Congresului aud dat jos masca complet și s-au lansat deschis in atacuri de ură rasială la televizor. Iată reprezentantul Jamaal Bowman, Democrat, care explică faptul că adevărata problemă cu această țară sunt oamenii albi:

BOWMAN: Aceasta este o șansă pentru noi toți, în Congres, să începem cu un nou fundament și să încetăm să răspândim mitul excepționalismului american și să acceptăm faptul că aceasta este exact cine suntem și acesta este exact cine am fost de-a lungul istoriei țării. Ori de câte ori există progrese sociale, există reacții contrare ale rasei albe.

Știrea aici nu este că un membru al Congresului a spus asta in direct si pe fața, la televizor. Știrea este că mulți membri ai Congresului și mulți membri ai presei noastre spun asta la televizor în fiecare zi, atacând grupuri uriașe de americani pe baza culorii pielii lor. Nimeni nu se abține de la acest gen de retorică ca și cum asemenea aserțiuni nu ar avea consecințe. Dar consecințele există.

Întrebăm din nou: Cât timp pot oamenii să vorbească așa și să acționeze în acest mod înainte ca ceva să se rupă? Înainte ca unul dintre acești 74 de milioane să devină atât de suprasolicitat și paranoic din cauza demagogilor precum Jamaal Bowman, care îl atacă zilnic la televizor, încât face ceva cu adevărat îngrozitor, ceva ce nu mai poate fi reparat? 

Aceasta este direcția in care lucrurile se îndreaptă si acolo vom ajunge daca nu apare cineva responsabil în cadrul Partidului Democrat și pune capăt acestei stări de fapt. Este timpul ca învingătorii să își accepte victoria, să ierte echipa pe care au învins-o și să meargă mai departe. Ați câștigat. Fiți bucuroși acum. Îmbunătățiți țara pe care ați moștenit-o.

Gleen Greenwald:

Se apropie noul război intern împotriva terorii

Nu este nevoie de speculații. Cei care dețin puterea îl cer. Singura întrebare este câtă opoziție vor întâlni.

Trupele Gărzii Naționale merg pe scări către Centrul pentru Vizitatori Capitol luni, 18 ianuarie 2021, în Washington, DC. (Kent Nishimura / Los Angeles Times prin Getty Images)

Ultimele două săptămâni au introdus un val de noi puteri de poliție internă și retorică în numele luptei împotriva „terorismului”, care sunt copii ale multor dintre cele mai grave excese ale primului război împotriva terorii care a început acum aproape douăzeci de ani. Această tendință nu arată semne de domolire pe măsură ce ne îndepărtăm de revolta de la Capitol din data de 6 ianuarie. Opusul este adevărat: tendința se intensifică.

Am asistat la o orgie a cenzurii din partea monopolurilor IT din Silicon Valley, cu cereri de cenzură mult mai agresivă, un Washington DC vizibil militarizat cu o „zonă verde” denumită așa în mod cu totul non-ironic, jurăminte ale președintelui și ale aliaților săi cheie pentru elaborarea unui nou proiect de lege privind terorismul intern și frecvente acuzații de „sediție” (răzvrătire), „trădare” și „terorism” împotriva membrilor Congresului și a cetățenilor. Toate acestea sunt determinate de o extindere radicală a semnificației „incitării la violență”. Vin însoțite de cereri viralizate prin intermediul mediei sociale pentru colaboraționism cu FBI in vederea denunțării concetățenilor (Vezi Ceva, Spune Ceva!) si cer un nou sistem de supraveghere internă.

La baza tuturor acestor cereri se afla insinuări imediate că oricine pune la îndoială oricare din aceste elemente, în virtutea acestor îndoieli, nutrește simpatie pentru Teroriști și ideologia lor neo-Nazistă, a supremației rasei albe. Liberalii (se referă la democrații americani – n.n.) au petrecut atât de mulți ani într-o alianță strânsă cu neoconii și CIA, încât fac ca versiunea din 2002 a lui John Ashcroft să arate ca președintele ACLU din vremurile când aceasta (Uniunea Americane pentru Libertăți Civile) era conservatoare, tradiționalistă.

Site-ul web al Departamentului de Securitate Internă al SUA, promovând o frază comercială licențiată în 2010 de către Orașul New York, îndemnând cetățenii să raporteze „activitate suspectă” FBI-ului și altor agenții de securitate ale statului.

Susținătorii mai integri ai acestui nou război intern împotriva terorii recunosc în mod explicit că vor să-l modeleze după primul. Un reporter al New York Times menționa luni că un „fost oficial al serviciilor de informații, la emisiunea PBS NewsHour” a spus „că SUA ar trebui să se gândească la o ’Comisie 9/11’ pentru extremismul intern și să ia în considerare aplicarea unor lecții din lupta împotriva Al Qaeda aici acasa. ”

Încă și mai uimitor, generalul Stanley McChrystal – de ani de zile șef al Comandamentului comun al operațiunilor speciale din Irak și comandantul războiului din Afganistan – compara în mod explicit acel război cu acesta nou, vorbind pentru Yahoo News:

„Am văzut o dinamică similară în evoluția al-Qaida din Irak, unde o întreagă generație de tineri arabi furioși, cu perspective foarte slabe, au urmat un lider puternic care a promis că îi va duce înapoi într-un loc mai bun și i-a condus către îmbrățișarea unei ideologii care le-a justificat violența. Acest lucru se întâmplă acum în America ... Cred că suntem mult mai departe în acest proces de radicalizare și ne confruntăm cu o problemă mult mai profundă ca țară, decât își dau seama majoritatea americanilor.”

Orice persoană care, în ciuda tuturor acestor lucruri, încă mai are îndoieli serioase că revolta Capitolului este și va fi un 11 septembrie pentru neoliberali și că un nou Război împotriva Terorii este pus în aplicare în numele său, trebuie doar să urmărească cele două videoclipuri scurte de mai jos, asta le va șterge definitiv îndoielile. Este ca și cum ai fi catapultat de o mașină a timpului înapoi la laboratorul de mesagerie al lui Paul Wolfowitz din 2002.

Primul videoclip, semnalat de Tom Elliott, este de la programul de luni dimineață Morning Joe de pe MSNBC (talk-show-ul care, probabil, a făcut mai mult pentru a-l ajuta pe Donald Trump să devină candidatul GOP decât oricare altul). Acesta îl prezintă pe Jeremy Bash – unul dintre angajații aparent nenumărați ai rețelelor de știri TV care anterior au lucrat în CIA și Pentagonul lui Obama – cerând ca, drept răspuns la revolta de la Capitol, „să ne resetăm întreaga abordare a serviciilor de informații”, inclusiv „să analizăm o supraveghere mai mare a acestora”, adăugând: „FBI va trebui să înceapă să recruteze surse confidențiale”. Vedeți dacă detectați vreo diferență între ceea ce spuneau agenții CIA și neoconii în 2002 atunci când cereau Patriot Act și o supraveghere mai mare a FBI și NSA și ce spune aici acest oficial CIA-devenit-analist-NBC-News:

Al doilea videoclip prezintă declarația uluitoare a fostului oficial al securității Facebook, Alex Stamos, vorbind cu foarte îngrijoratul moderator CNN, Brian Stelter, despre necesitatea ca companiile de social media să folosească aceleași tactici împotriva cetățenilor americani pe care le utilizau pentru a elimina gruparea ISIS de pe internet – „in colaborare cu forțele de ordine” – și că acele tactici ar trebui să vizeze direct ceea ce el numește „conservatori influenți” extremiști.

„Libertatea presei este abuzata de acești indivizi”, proclama fostul director executiv Facebook. Stamos remarca cât de generoși au fost până acum el și camarazii săi de la Facebook: „Am acordat multă libertate – atât în ​​mass-media tradițională, cât și în social media – oamenilor cu o gamă foarte largă de opinii.” Dar, gata. Acum este momentul să „ne readucem pe toți în aceeași realitate consensuală”.

Într-un moment de candoare neintenționată, Stamos remarca adevărata problemă: „există oameni pe YouTube, de exemplu, care au o audiență mai mare decât oamenii de pe CNN din timpul emisiei de zi” – și este timpul ca CNN și alte organizații media să acapareze monopolul asupra diseminării informațiilor la care au dreptul divin – prin eliminarea platformelor media ale celor pe care oamenii chiar doresc să ii urmărească și să ii asculte de fapt:

(Dacă încă nu sunteți convinși și dacă îi puteți suporta, puteți urmări, de asemenea, pe Joe Scarborough și Mika Brzezinski de la MSNBC urlând literalmente că un remediu necesar pentru revolta din Capitolul este ca administrația Biden să „închidă” Facebook. Închide Facebook).

Apelurile la o continuare a Războiului împotriva Terorii – o versiune internă completată cu supraveghere și cenzură – nu sunt limitate doar la moderatorii TV cu rating-urile prăbușite total sau cei aflați la TV in slujba statului securitar. Wall Street Journal relatează că „Biden a declarat că intenționează să facă o prioritate adoptarea unei legi împotriva terorismului intern și a fost îndemnat să creeze o funcție în cadrul Casei Albe care să supravegheze lupta împotriva extremiștilor violenți, inspirați ideologic, și să sporească finanțarea pentru combaterea lor.”

Între timp, congresmanul Adam Schiff (Democrat-CA) – nu doar unul dintre cei mai necinstiți membri ai Congresului, ci și unul dintre cei mai militariști și autoritari – a propus un proiect de lege încă din 2019 care sa modifice pur și simplu proiectul de lege antiterorism existent (în ceea ce privește politica externă) astfel încât sa permită Guvernului SUA să invoce exact aceleași puteri acasă, împotriva „teroriștilor interni”.

De ce ar fi necesare astfel de noi legi privind terorismul într-o țară care întemnițează deja mai mulți cetățeni decât orice altă țară din lume, ca urmare a unui set foarte agresiv de legi penale? Ce acte ar trebui incriminate de noile legi privind „terorismul intern” care nu sunt deja considerate criminale? Ei nu spun niciodată, aproape sigur pentru că – așa cum a fost adevărat pentru primul set de noi legi ale Războiului împotriva Terorii – scopul real al acestora este de a criminaliza ceea ce nu ar trebui criminalizat : discurs, asociere, proteste, opoziție față de noua coaliție de guvernământ.

Președintele Camerei SUA, Nancy Pelosi (D-CA), înconjurat de Rep. Adam Schiff (D-CA) (R) și Rep. Jerry Nadler (D-NY), vorbește la o conferință de presă pe Capitol Hill (Foto de OLIVIER DOULIERY / AFP prin Getty Images)

Răspunsul la această întrebare – ce trebuie criminalizat care nu este deja o infracțiune? – pare că nu contează. Mass-media și elitele politice au indus câtor mai mulți americani posibil – și e vorba de foarte mulți – o stare de teama și panică – iar atunci când se întâmplă acest lucru, oamenii sunt dispuși să accepte tot ceea ce se pretinde a fi necesar pentru a opri amenințarea, așa cum primul Războiul împotriva Terorii, care continuă la fel de puternic douăzeci de ani mai târziu, ne-a dovedit in mod decisiv.

O carte întreagă ar putea – și probabil ar trebui – să fie scrisă de ce toate acestea sunt atât de îngrijorătoare. Pentru moment, două puncte sunt vital de subliniat.

În primul rând, o mare parte a alarmismului și a promovării fricii este condusă de o denaturare deliberată a ceea ce înseamnă „incitarea la violență”. Denaturarea acestei sintagme a stat la baza încercării precipitate de destituire a președintelui Trump săptămâna trecută. Este, de asemenea, ceea ce poate determina ca zeci de membri ai Congresului să fie expulzați și chiar urmăriți penal pentru acuzații de „sediție” pentru că s-au opus certificării Colegiului Electoral și se află la baza acțiunilor de cenzură întreprinse deja dar si a celor represive care se cer a fi introduse in viitorul apropiat.

Această sintagmă – „incitare la violență” – a fost, de asemenea, cea care a dus la multe dintre cele mai grave abuzuri ale războiului împotriva terorismului. Am petrecut ani de zile raportând despre cât de mulți tineri musulmani americani au fost urmăriți în temeiul unor noi legi draconice împotriva terorismului pentru că au încărcat videoclipuri YouTube de politică externă anti-SUA sau au susținut discursuri febril anti-americane considerate drept „incitare la violență” și, astfel, oferind „sprijin material” grupărilor teroriste – teoria exactă pe care Rep. Schiff încearcă să o importe în noul război intern împotriva terorii.

Este vital să ne întrebăm ce anume constituie „incitare la violență” până la punctul în care exprimarea poate fi interzisă sau incriminată. Expresia oricărui punct de vedere politic, în special unul exprimat cu pasiune, are potențialul de a „incita” pe altcineva să se înfurie atât de tare încât să se angajeze în violență.

Dacă te raliezi împotriva amenințărilor la adresa liberei exprimări pe care le pun monopolurile IT din Silicon Valley, cineva care te-ar auzi s-ar putea să fie atât de plin de furie încât să decidă să atace un depozit Amazon sau un sediu al Facebook. Dacă aveți o perorație acidă care acuză activiștii pro-viață de punerea în pericol a vieții femeilor, forțându-le din nou să facă avorturi nesigure, sau dacă susțineți că avortul este o crimă, puteți inspira foarte bine pe cineva să se angajeze în violență împotriva unui grup pro-viață sau împotriva unei clinici de avort. Dacă începeți o mișcare de protest pentru a obiecta față de nedreptatea salvării marilor bănci de pe Wall Street – indiferent dacă o numiți „Ocupați Wall Street” sau Tea Party – puteți determina pe cineva să vâneze manageri ai Goldman Sachs sau directori ai Citibank despre care cred că distrug economia si viitorul a milioane de oameni.

Dacă susțineți că George W. Bush a furat alegerile din 2000 și/sau 2004 – așa cum au făcut mulți democrați, inclusiv membri ai Congresului – puteți inspira neliniște civică sau violență împotriva lui Bush și a susținătorilor săi. Același lucru este valabil dacă susțineți că alegerile din 2016 sau 2020 au fost frauduloase sau ilegitime. Dacă te enervezi împotriva brutalității rasiste a poliției, oamenii ar putea arde clădiri în semn de protest – sau pot ucide ofițeri de poliție selectați aleatoriu, despre care au devenit convinși că sunt agenți ai unui stat rasist genocidal.

Voluntarul campaniei Bernie Sanders și partizan democrat, James Hodgkinson, care a mers într-un teren de softball în iunie 2017 pentru a ucide membri ai Congresului Republican – și aproape a reușit să-l împuște mortal pe deputatul Steve Scalise (Republican-LA) – a petrecut luni de zile ascultând susținătorii radicali ai lui Sanders și participând la grupuri de pe Facebook cu nume precum „Extermină Partidul Republican” și „Trump este un trădător”.

Hodgkinson auzise mereu că republicanii nu erau doar înșelați, ci erau „trădători” și se constituiau in amenințări grave pentru republică. După cum a raportat CNN , „emisiunile sale preferate de televiziune erau listate ca fiind „În timp real cu Bill Maher”, „Rachel Maddow Show”, „Democrația acum!” și alte programe cu mesaj spre stânga eșichierului politic.”

Toată retorica politică la care a fost expus – pe grupurile de Facebook pro-Sanders, MSNBC și la emisiuni TV de stânga – a jucat, fără îndoială, un rol major în declanșarea asaltului său violent și a deciziei de a ucide membrii Congresului Republican pro-Trump.

În ciuda potențialului tuturor acestor puncte de vedere de a-i motiva pe alții să comită violență în numele lor – potențial care a fost realizat uneori – niciuna dintre persoanele care își exprimă opiniile, oricât de pasionat, nu poate fi caracterizată în mod valid ca „incitând la violență”, fie legal, fie etic. Acest lucru se datorează faptului că toate aceste exprimări sunt discursuri protejate legal, legitime. Niciunul dintre ei nu susține violența. Niciunul dintre ele nu îi îndeamnă pe alții să comită violențe în numele său. Faptul că poate „inspira” sau „motiva” o persoană bolnavă mental sau un fanatic autentic să comită violență nu face automat ca persoana care susține acele opinii si se angajeaza în acel discurs non-violent sa fie vinovata de „incitare la violență”, în nici un sens semnificativ.

Pentru a ilustra acest punct, am citat adesea hotărârea de liberă exprimare a Curții Supreme, crucială și strălucită, din Claiborne împotriva NAACP. În anii ’60 și ’70, statul Mississippi a încercat să responsabilizeze liderii locali NAACP pe motiv că discursurile lor aprinse, care cereau boicotarea magazinelor cu proprietari albi, „i-au incitat” pe adepții lor să ardă magazinele și să atace violent patronii care nu onorau protestul. Argumentul statului a fost acela că liderii NAACP știau că toarnă metaforic benzină pe foc cu retorica lor inflamatorie pentru a înfuria mulțimile.

Dar Curtea Supremă a respins acest argument, explicând că libertatea de exprimare va muri dacă oamenii sunt considerați responsabili nu pentru propriile fapte violente, ci pentru cele comise de alții care i-au auzit vorbind și au fost motivați să comită infracțiuni în numele acelei cauze (subliniere adăugată):

„Răspunderea civilă nu poate fi impusă doar pentru că o persoană aparține unui grup, dintre care unii membri au comis acte de violență . . . .

[O] astfel de teorie eșuează din simplul motiv că nu există dovezi – în afară de discursurile în sine – că [liderul NAACP dat în judecată de stat] a autorizat, a ratificat sau a amenințat direct cu acte de violență. . . . . Impunerea răspunderii fără constatarea faptului că NAACP a autorizat – fie efectiv, fie aparent – sau a ratificat un comportament ilegal ar împovăra în mod nepermis drepturile de asociere politică protejate de primul amendament. . . .

În timp ce statul poate impune în mod legitim daune pentru consecințele conduitei violente, nu poate acorda despăgubiri pentru consecințele activității nonviolente, protejate. Doar acele pierderi cauzate în mod clar de un comportament ilegal pot fi recuperate.

Primul amendament restrânge în mod similar capacitatea statului de a impune răspunderea unei persoane numai datorită asocierii sale cu o altă persoană.”

Tribunalul Claiborne a invocat emblematicul Prim Amendament în Brandenburg v. Ohio, prin care a anulat condamnarea penală a unui lider KKK care a susținut în mod public posibilitatea violenței împotriva politicienilor. Chiar și susținerea explicită a necesității sau justificării violenței în scopuri politice este un discurs protejat, a decis instanța. Ei au prevăzut o excepție foarte rară: „în cazul în care o astfel de susținere este îndreptată spre incitarea sau producerea unei acțiuni iminente ilegale și este probabil să incite sau să producă o astfel de acțiune” – adică cineva îndeamnă în mod explicit o gloată deja adunată la violențe specifice, cu așteptarea că va face acest lucru mai mult sau mai puțin imediat (cum ar fi să stați în afara casei cuiva și să spuneți gloatei adunate: este timpul să-l arzi).

Este de la sine înțeles că jurisprudența Primului Amendament cu privire la „incitare” arată ce poate face un stat atunci când pedepsește sau restricționează libera exprimare si nu ce poate face un Congres în acuzarea unui președinte sau expulzarea propriilor membri și, cu siguranță, nu ceea ce fac companiile de social media care caută să interzică oamenii de pe platformele lor.

Dar acest lucru nu face ca aceste principii legate de modul în care înțelegem „incitarea la violență” să nu fie relevante atunci când sunt aplicate în alte contexte. Într-adevăr, este vital ca raționamentul central al acestor cazuri să fie păstrat peste tot – altfel, dacă discursul este clasificat drept „incitare la violență”, în ciuda faptului că nu pledează în mod explicit pentru violență, aceasta va duce la eliminarea oricărui discurs politic pe care cei care folosesc acest termen doresc să îl cuprindă. Nici un discurs politic nu va putea fi in siguranță atunci când „incitarea la violență” va fi interpretată și aplicată atât de lax și neglijent.

Și acest lucru este direct relevant pentru al doilea punct. Continuarea interpetării acestor dezbateri de la Washington în primul rând prin prisma „Democrat v. Republican” sau chiar „stânga vs. dreapta” este o cale sigură pentru distrugerea drepturilor fundamentale. Există momente în care puterile represiunii și cenzurii sunt îndreptate mai mult spre stânga și momente în care acestea vizează mai mult dreapta, dar nu sunt, în mod inerent, o tactică de stânga și nici de dreapta. Sunt o tactică a clasei conducătoare și vor fi folosite împotriva oricărei persoane considerate a fi un disident al intereselor și dogmelor clasei conducătoare, indiferent unde se plasează aceasta persoană în spectrul ideologic.

Ultimele câteva luni au fost luni in care atât factori politici cât și jurnaliști au solicitat aplicarea cenzurii de către companiile IT din Silicon Valley vizând dreapta spectrului politic, dar, înainte de aceasta, și chiar în aceasta perioadă i-a vizat si pe cei percepuți ca fiind de stânga. Guvernul a condamnat frecvent grupuri interne de dreapta ca fiind „teroriste”, în timp ce, în anii 1960 și 1970, grupurile de stânga dedicate activismului anti-război au fost desemnate astfel. În 2011, poliția britanică a desemnat versiunea londoneză a Occupy Wall Street drept grup „terorist”. În anii 1980, Congresul Național African a fost desemnat astfel. „Terorism” este un termen amorf care a fost creat și va fi folosit întotdeauna pentru a scoate în afara legii disidențe indiferent de sursa sau ideologia lor.

Dacă vă identificați ca fiind un conservator și continuați să credeți că primii voștri dușmani sunt de stânga, sau vă identificați ca fiind un progresist de stânga și credeți că primii voștri dușmani sunt cetățenii republicani, veți cădea perfect în capcana pregătită pentru dvs. Și anume, veți ignora adevărații dușmani, cei care dețin de fapt puterea pe cheltuiala voastră: elitele clasei conducătoare, cărora chiar nu le pasă de „Dreapta vs. Stânga” și cu siguranță nu le pasă de „Republican vs. Democrat” – ca dovadă faptul că finanțează ambele părți – dar, în schimb, nu se preocupă decât de un singur lucru: stabilitatea sau păstrarea ordinii neoliberale dominante.

Spre deosebire de atât de mulți cetățeni obișnuiți dependenți de războiul partizan banal, aceste elite ale clasei conducătoare știu cine sunt adevărații lor dușmani: oricine pășește în afara limitelor și regulilor jocului pe care l-au creat, și care încearcă să perturbe sistemul prin care elita își păstrează prerogativele și statutul. Cel care a spus cel mai bine acest lucru a fost probabil Barack Obama când era președinte, când a observat – corect – că războiul perceput între elitele democratice și republicane a fost în cea mai mare parte teatru și, la întrebarea ce cred ei de fapt, acesta a notat ca ambele „luptă în interiorul liniei de 40 de yarzi”.

Un bancher Goldman Sachs sau un director executiv din Silicon Valley are mult mai multe în comun și se simte mult mai confortabil alături de Chuck Schumer, Nancy Pelosi, Mitch McConnell, Mitt Romney și Paul Ryan decât cu cetățeanul american obișnuit. Cu excepția cazului în care la mijloc este o prezență ușor perturbatoare – ca Trump – abia le pasă dacă democrații sau republicanii se afla la cârma a diferite organisme de guvernare sau dacă oamenii care se numesc „liberali” sau „conservatori” vin la putere. Unii membri de stânga ai Congresului, inclusiv Rep. Alexandria Ocasio-Cortez (Democrați-NY) și Ilhan Omar (Democrați-MN), au declarat că se opun unei noi legi interne a terorismului, dar democrații nu vor avea probleme să formeze o majoritate prin parteneriatul cu aliații lor neocon din cadrul GOP-ului Republican, cum ar fi Liz Cheney, pentru a impune aceasta legislație – așa cum au procedat la începutul acestui an pentru a opri retragerea trupelor din Afganistan și Germania.

Neoliberalismului și imperialismului nu le pasă de pseudo-luptele dintre cele două partide sau de certurile moderate la televiziunile prin cablu. Nu le place extrema stângă sau extrema dreaptă. Nu le place extremismul de niciun fel. Nu susțin comunismul și nu susțin neo-nazismul sau vreo revoluție fascistă. Le pasă doar de un singur lucru: slăbirea puterii și zdrobirea oricărei persoane care nu este de acord cu ei și le amenință hegemonia. Le pasă de oprirea disidenților. Toate armele pe care le construiesc și instituțiile pe care le pun la lucru – FBI, DOJ, CIA, NSA, puterea oligarhică – există în acest scop unic și exclusiv, de a servi la fortificarea puterii prin recompensarea celor care aderă la credințele elitei și zdrobirea celor care nu o fac.

Indiferent de opiniile dvs. despre amenințarea reprezentată de radicalismul islamic internațional este de remarcat ca s-au comis excese uriașe în numele opririi acestuia – sau, mai exact, temerile pe care această amenințare le-a generat au fost exploatate pentru a împuternici și consolida elitele financiare și politice existente.

Autorizația de Utilizare a Forței Militare – responsabilă pentru douăzeci de ani de război și numărătoarea anilor continuă – a fost aprobată de Cameră la trei zile după atacul din 11 septembrie, cu un singur vot disident. Legislația Patriot Act – care a extins radical puterile de supraveghere guvernamentale – a fost adoptată la doar șase săptămâni după acel atac, pe baza promisiunii că va fi temporară și „retrasă” în decurs de patru ani. In mod similar războaielor declanșate de evenimentele de la 11 septembrie 2001, aceasta lege este încă în vigoare, practic nu s-a mai dezbătut suplimentar, pe marginea ei, niciodată; din contră, s-a extins în mod previzibil mult dincolo de modul în care a fost descrisă inițial.

Primul Război împotriva Terorii a ajuns să fie exercitat în primul rând pe pământ străin, dar a fost importat din ce în ce mai mult pe pământ intern împotriva americanilor. Acest Nou Război împotriva Terorii – unul care este declarat intern încă de la început și care are scopul explicit de a lupta împotriva „extremiștilor” și „teroriștilor domestici” în rândul cetățenilor americani de pe teritoriul SUA – prezintă întreaga serie de pericole istorice familiare ce apar atunci când guvernele, exploatând fricile și pericolele propagate via mass media, se înarmează cu puterea de a controla informațiile, dezbaterea, opinia, activismul și protestele.

Faptul că vine un Nou Război împotriva Terorii nu este o chestiune de speculație și nu poate fi pus la îndoială. Cei care dețin acum puterea o spun ei înșiși in mod explicit.

Singurul lucru care se poate pune sub semnul întrebării este cât de multă opoziție vor întâlni de la cei care apreciază drepturile civice de bază mai mult decât temerile reciproce unii fata de alții, temeri ce sunt cultivate de cei la putere, în mod deliberat, în noi.