Opinie in Ziarul Financiar: de ce sunt salariile mici? ROMANIA PRINSA IN “SPIRALA CEDARII DE SUVERANITATE CATRE CORPORATII”

19-12-2014 2 minute Sublinieri

romania_colonie_ue2

Executivii străini detaşaţi de multinaţionale la Bucureşti s-au obişnuit să formuleze automat în discursul public ipoteza conform căreia salariile locale sunt mici pentru că productivitatea este redusă, dar în acelaşi timp susţin cu seninătate că România este o destinaţie atractivă de investiţii tocmai pentru că salariile sunt mai mici decât în alte părţi.

Între timp, România a devenit gazdă pentru corporaţiile mondiale care decid cu ochii în cifre dacă 3.000 de oameni îşi pierd sau nu locul de muncă pentru că la Mumbai sau Cairo costurile salariale sunt cu câteva procente mai mici decât la Bucureşti.

Am auzit de puţine ori un executiv străin care să spună că firma sa a venit în România pentru că aici forţa de muncă are expertiză în IT, în inginerie civilă sau în tehnologie aerospaţială. Am auzit în schimb de colonii de call-center-uri, de parcă mănunchiul de facultăţi şi universităţi ţinute în poală de Ministerul Educaţiei are o singură specializare, cea de telefonist şi telefonistă.

În inginerie situaţia este la fel. Un cunoscut, doctor în roboţi industriali, s-a angajat în urmă cu trei ani în biroul de proiectare al unei mari companii din industria auto la Bucureşti.

Câştiga în jur de 3.000 de lei pe lună, pleca dimineaţă de acasă, se intorcea seara târziu şi tot ce avea în cap era cum să facă să mute cât mai ieftin o coloană de direcţie de pe partea stângă pe partea dreaptă a automobilului şi cum se prinde cât mai ieftin un cablu de o caroserie.

După doi ani de cearcăne şi nopţi nedormite, a obţinut un loc de muncă similar într-o companie din aceeaşi industrie în Germania. Nu s-a gândit de două ori, şi-a făcut bagajele şi a părăsit definitiv România. Acum câştigă 3.000 de euro/lună, nu 3.000 de lei/lună şi nu mai vorbeşte despre cabluri, bujii şi electromotoare, ci despre plimbări cu bicicleta, vacanţe şi dilema de a încheia o casă într-o suburbie sau un apartament în centrul oraşului.

După primele luni la noul loc de muncă din Germania, doctorul în inginerie povestea că simte că s-a mutat la sanatoriu, că nu există niciun bici care să îl mâne de la spate şi că economia germană îşi arată întreaga disponibilitate pentru a-l absorbi.

Situaţia de faţă se poate extrapola într-un întreg evantai de domenii. O vânzătoare din Germania va reuşi în medie să treacă zilnic prin faţa scanerelor un număr aproximativ egal de produse ca şi o vânzătoare din România. Un taximetrist belgian conduce zilnic un număr aproximativ de kilometri cu unul de la Bucureşti, iar brutarul român produce tot atâtea chifle cât cel danez.

Dar costurile cu forţa de muncă din industria auto românească însă sunt de 3,75 ori mai mici decât media europeană, cele din comerţ sunt de şase ori mai mici decât media, iar în construcţii românii sunt plătiţi de 5,3 ori mai puţin decât în UE.

Piaţa muncii din România nu are o problemă intrinsecă de productivitate – numărul de chifle produse pe oră de un brutar, kilometri/zi parcurşi de un taximetrist sau numărul de bilete vândute de o taxatoare sunt similare cu cele din Occident.

Diferenţa este dată de valoarea pe care piaţa locală este dispusă să o plătească pentru produsele industriei locale. Din pacăte, pentru un set gros de produse preţurile româneşti sunt uniformizate cu cele din Europa.

La benzină şi la lapte plătim la fel ca Occidentul, la cosmetice şi pantofi situaţia e comparabilă şi lista poate continua. Salariul mediu rămâne însă 1.600 de lei/lună în România şi nu 1.600 de euro/lună. Cu faţa la colţ şi cu capul plecat, România este astfel prinsă într-un dans în care muzica nu e plătită de noi, iar valoarea adăugată produsă local zboară aproape liber către Zug, Laussane sau Rotterdam. Totul se întâmplă în timp ce Guvernul se întreabă constant, uimit şi cu mâinile în sân de ce încasările bugetare nu au depăşit niciodată 35% din PIB.

Nu spun că prezenţa multinaţională este nocivă. Investiţiile străine directe sunt vitale pentru plămânii oricărei economii, dar incapacitatea administraţiei de a ţine valoarea adăugată în economie şi lipsa de interes pentru a încuraja poziţiile de avantaj comparativ în industrii inovatoare trimit România într-o spirală a cedării de suveranitate către corporaţiile globale.

Cu o ţară care se vinde pe piaţa internaţională a muncii ca un paradis de telefoniste şi telefonişti, putem la fel de bine să rămânem cu toţii acasă şi să vindem spaţiu publicitar pe tricolor.

Romania--locul-3-In-Europa-la-proiecte-de-tip-call-center


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Corporatism, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “Opinie in Ziarul Financiar: de ce sunt salariile mici? ROMANIA PRINSA IN “SPIRALA CEDARII DE SUVERANITATE CATRE CORPORATII”

  1. Foarte bun articol. Asa da!

  2. Multe lucruri corecte spune articolul.
    Doar ca nu sunt de acord că prezenţa multinaţională nu este nocivă.

    Lucrez in prezent exact in acea industrie “automotive”, incojurat de sute de ingineri care aduc profit, alaturi de ceilalti angajati, motiv pentru care conducerea germana a extins mult facilitatile si numarul de angajati local – intreaga afacere.
    Zilnic interactionam cu colegii nemti, fie de aici, fie ca mergem la ei in Germania. Tabloul este corect descris: cei de acolo nu sunt manati ca vitele, si la propriu si la figurat, ca cei de aici, desi competentele nu difera in majoritatea covarsitoare a cazurilor. Nici sarcinile.

    Oamenii muncesc, orele suplimentare curg, mai mult neplatite, salariile sunt exact cum se expune mai sus si traiul in economia globala e nedrept si inechitabil. Dar unde-i noutatea?

    Si cel mai important, cu ce pret ne dorim noi echitabilitatea aceasta materiala? Mare grija aici. Credeti ca nu ni se va oferi? Noi romanii, mai mereu in timpul recent intindem mana dupa oferte care ne indeparteaza tot mai mult de Dumnezeu. Pentru ca traim deja aproape numai orizontal.
    Ni s-a spus si in ’94: “…Dar pentru ca sunteti ortodocsi va dura mai mult [‘integrarea’ in UE]”.
    Cand ne uitam in jur, putem observa destul de usor cati oameni tind sa reziste pentru valorile in care cred si cati merg cu valul, cedand. Aceeasi proportie se pastreaza in multe locuri, ba chiar se mareste discrepanta, dupa dificultatea situatiei. Nimic nou in asta.

    “Jocurile iadului” sunt vechi de cand lumea.

  3. Corect articolul,ma intreb in primul rand de ce nu a fost cineva de la ministerul muncii care sa ne spuna lucrurile astea,ca doar stiu si ei ce se intampla.
    Lucrez si eu la o multinationala si de mai mult timp ma gandesc la aceste lucruri.Produsele noastre se vand in proportie de 70% afara,in special Germania,unde cred ca au alt pret decat daca s-ar fi vandut la noi(ma refer chiar la vanzarea cu amanuntul).
    Am aflat ca unele produse mai nou se fabrica la noi in urma unor licitatii.Dar ce produse?Alea refuzate de alte fabrici de profil din occident,pentru ca prezinta unele riscuri,inclusiv de sanatate.Cine liciteaza?Ma gandesc ca fiind deja o colonie de munca,sigur cu alte colonii o facem,ca doar nu cu aia care le-au refuzat.
    Si uite asa producem ceva foarte ieftin,cu profit urias pentru unii.Bani care dupa cum am vazut nu prea raman la noi.Ce ramane aici,numai productivitatea scazuta si lenea muncitorului roman.

    Dar ce-i cu salariile,nu sunt bune?Pai daca nu va convine ne mutam pravalia,ca oricum n-aveti nici o protectie de la conducatorii vostri.Cu o spaga bine plasata putem sa va facem viata cum vrem noi.

    Vorba lui Grigore Lese:”Cine zice ca-i patriot ala sigur minte”-se referea la guvernanti desigur.Or mai fi si din aia buni,dar nu se aud de zgomotul corporatiior.
    Curata ipocrizie din partea lor.

    Treaba-i simpla,corporatiile au impuscat doi iepuri,ce nu indraznesc sa faca la ei in tara au facut la noi,fara sa sufere oamenii lor de o protectie sociala aproape inexistenta ca aici,unde totul e posibil si culmea mai fac si profit ce nu visau.Bat-o norocul de lacomie mascata in ineficienta,productivitate mica,ore suplimentare neplatite,romani lenesi,spalare de creier,minciuni sau orice altceva va imaginati ca ar putea avea legatura cu ea.
    Bine a zis cineva:”Romanii,daca le-a mai ramas ceva neatins,si alte popoare nu au,este numai constiinta vesniciei”.Poate de aia se joaca toti cu noi cum vor,ca stiu ca nu-i bagam in seama.
    As fi vrut sa zic si cum fac corporatiile sa se foloseasca ieftin de oameni,adica de resurse umane ca sa zic asa(n-o sa ma impac niciodata cu gandul asta, omul-resursa,ca ma duce gandul ca daca as fi ca petrolul sau padurea,ma epuizez si devin ineficient si ma inlocuiesti cu unul care sta la rand,un timp,pana pateste si el la fel,bata-l norocul si pe el de capitalism.
    Una din cauze ar fi,dupa cum am vazut ca s-a vorbit de multe ori,pe acest site,drag mie,sunt managerii.Dar nu oricare,ci aia setati dinainte,care cred ca formeaza o clasa foarte aparte.Sunt alesi numai pe criterii stricte,studiate dinainte in anumite laboratoare,daca a citit cineva prelegerile lui Outspeski-“Psihologia evolutiei posibile a omului”,un rus,scrise,cred,in anii 20,sec.trecut,stie ce zic.Astia sunt ca niste interfete intre corporatie si multime si pot face ravagii intr-o companie,in randul oamenilor bine-inteles,stimulati cu niste salarii de nici nu visezi,ca sa calce pe cadavre si sa nu le pese,adica sa te faca pur si simplu sa ajungi sa crezi ca nu prea esti bun de nimic si iti meriti soarta.
    Ca o comparatie si numai atat,pe timpul comunistilor,tin minte ca directorul general avea de exemplu 8000 de lei salariu si un muncitor cu categoria a 7-a speciala,ajungea la 7500,diferenta mica intre ei,pe cand acum,cat castiga directorul pe luna ia muncitorul intr-un an,daca nu in doi.
    Aici am vrut sa ajung.La inceput a fost numai o banuiala,dar mi se confirma pe zi ce trece faptul ca sunt cate unii care pur si simplu au ideea asta,ca cine nu-i ca ei,sunt etichetati simplu,prosti.
    Voi nu vedeti ca poate numai un bancher sau alta functie din asta,la un milion,are curaj,renunta la tot si se face calugar,restul raman in puful vietii,cred io ca de frica(una din cauze).
    Multumesc lui Dumnezeu pentru serviciul meu,de vreo 25 de ani,am lucrat si lucrez undeva unde am vazut multe conduceri.Am avut posibilitatea sa ma fac si manager,dar mi-a fost frica,ca sunt o fire mai slaba si nu stiu ce puteam deveni.
    Eu cred ca daca se va vrea sa crestem ca tara,trebuie neaparat sa se inceapa de jos,de la cei multi si prosti.
    Poate nu m-am facut inteles asa cum am simtit,ma iertati.

    Sa ne bucuram,ca in fiecare an de nasterea Domnului!

  4. Este adevarata situatia descrisa.
    Pe de alta parte este normal ce se intampla. Societatile superior organizate au un avans fata de tarile emergente (ca sa nu mai vorbim de cele subdezvoltate), de aceea este de inteles de ce ei castiga mai mult pentru o munca similara. Ei sunt cei care au pus afacerile in miscare, ei sunt cei care detin capitalul, ei sunt cei care directioneaza dezvoltarea.
    Putem fi nemultumiti de inegalitati sau putem sa fim pragmatici si sa vedem partea plina a paharului, faptul ca exista oportunitati de angajare, de invatare a unor meserii complexe, de acumulare primara a capitalului. Fara sa ne dam seama, in Romania ia nastere o clasa de mijloc, care maine, avand lectia invatata si un cheag financiar, va demara propriilee afaceri profitabile. Noi trecem acum printr-o faza necesara, asa cum s-a intamplat si cu cei care acum sunt bogati. Ne place sau nu, noi suntem in intarziere fata de tarile occidentale. Insa suntem pe drumul cel bun, iar situatia din prezent este mai buna decat oricand in trecut. Trebuie sa persevaram in munca si rezultatele se vor vedea. Doar sa te lamentezi si sa nu faci nimic, asteptand sa-ti dea cineva de pomana, aceasta este calea sigura spre saracie.

  5. @Neonil:

    Nu cere nimeni de pomana, insa nici sa nu vedem evidentele nu e in regula. Cand incaltamintea (de calitate!), imbracamintea si hrana au aproape acelasi pret in Germania si Romania, insa discrepanta dintre venituri este uriasa, atunci e ceva profund gresit la mijloc. Nu vrednicia oamenilor a facut diferenta, ci un complex de imprejurari. Cei care profita de pe urma acestui complex de imprejurari nu vor coopera niciodata cu cei care sunt mai putin avantajati de situatie, ci vor incerca sa-si consolideze si inmulteasca propriul lor bine (inclusiv in dauna celor de jos). De aia traim istoria pe care o traim si se ajunge, in cele din urma, la razboaie, tulburari sociale, crize, si nu la raiul capitalist in care toti prospera.

  6. Economistul Bogdan Glavan: “Costul forței de muncă trebuie să ia în calcul povara fiscală. Și mai ales productivitatea. Productivitatea orară în România este de 6 ori mai mică decât media europeană, de 8 ori mai mică decât în Franța, de exemplu. Salariile reflectă această stare de lucruri. Sigur, noi putem spune că suntem așa de neproductivi din cauza proștilor de manageri, dar o explicație mai solidă este cea care vizează dotarea cu capital a economiei. Suntem neproductivi pentru că nu avem capital.”

  7. @Neonil:

    Si capitalul ala rezultatul cui e? Doar al muncii, sau si al imprejurarilor? Nu cumva lipsa capitalului e cauzata si pentru ca suntem o periferie a Europei?

  8. Noua ne place sa dramatizam cam mult. Si altii au trecut printr-o etapa asemanatoare. Sa ne gandim la italienii, irlandezii, portughezii, grecii s.a. care dupa razboi isi cautau norocul in SUA, Canada, Australia, in tarile mai bogate din Europa. Italienii, de pilda, mai apoi si-au revenit, devenind o putere industriala (sunt in grupul G7). Asta-i cursul vietii. La fel se intampla si intr-o profesie, la inceput e munca multa si rasplata putina, dar odata ce devii experimentat si capeti putere mai mare de decizie, si banii vin mai usor.

    Decat lamentari stangiste despre inegalitate, mai bine sa vedem care este secretul succesului celor bogati. Discursurile de stanga despre egalitate nu tin de foame. Tot prin munca se ajunge la rezultate, cu toata nedreptatea din capitalism. Efortul, zbaterea, perseverenta, creativitatea – asa se ajunge la succes. Uitati-va la Coreea de Nord, mor de foame cu socialismul lor egalitarist, in timp ce Coreea de Sud este un miracol economic, care a profitat de oportunitatile capitalismului, dar cu multa, foarte multa munca in decursul ultimelor decenii, al carei rezultat se vede acum, cand industria lor este unanim apreciata si castigurile vin de la sine.

  9. @Neonil:

    Nu stiu unde vedeti lamentari. In schimb, observ ca nu aduceti deloc explicatii, ci tineti predici. Poti sa te zbati oricat, daca nu exista organizare si coordonare, efortul este vax. Iar cunostiintele dvs sufera. Coreea de Sud este un exemplu de capitalism gestionat si coordonat de stat. Acolo nu pe baza de libera intreprindere s-a facut ceva, ci pe baza de decizii guvernamentale, de protectionism, de limitare a investitiilor straine si de refuz al retetelor FMI. I s-a permis acest traseu si din ratiuni geopolitice.

  10. Eu asta nu prea aud de la multi ortodocsi: indemnul la munca ca solutie pentru iesirea din criza, plus sprijinirea luptei anticoruptie. Va lasati fascinati de mesajul unui Ilie Serbanescu despre “Romania-colonie”, pedalati pe ideea de nedreptate la care suntem supusi de puterile occidentale. Eu nu spun ca nu exista un sambure de adevar, spun insa ca aceasta atitudine nu reprezinta solutia. Lucrurile sunt in schimbare, nu sunt batute in cuie pentru totdeauna. Daca ne mobilizam ca natie, avem potentialul de a creste foarte mult. Haideti sa-i sprijinim pe cei care au initiativa, pe cei care se implica, pe cei care trag natia inainte. Ori ce vedem, lamentari, teoria conspiratiei, demobilizare, victimizare, deplangerea soartei celor lenesi, fatalism etc. Daca ai mentalitate de victima, esecul este garantat.

  11. @Neonil:

    Nu munca e problema noastra, a romanilor, ci valorificarea muncii. Daca am fi mai destupati la minte in privinta asta, am reusi sa facem mult mai multe. Insa asa, ne autocondamnam singuri sa muncim mult si cu rezultate foarte, foarte proaste!

  12. http://www.gandul.info/interviurile-gandul/asta-romanul-lenes-mitocanie-politica-adica-momentul-vrei-devii-sef-stat-spui-discuti-romanii-lenesi-tara-problema-antropologul-vintila-mihailescu-interviurile-gandul-13364464

    Din punctul dumneavoastră de vedere care e relaţia românului cu munca?

    Suntem trudnici. Asta cu românul leneş este o mitocănie politică. Adică, în momentul în care vrei să devii şef de stat, şi spui că nu discuţi cu românii leneşi de la ţară, eu am o problemă. Dar mă calmez şi vă răspund la întrebare.

    Suntem o societate de ţărani şi de moştenitori de ţărani. Munca la ţară este trudnică, adică dai în brânci până ce termini ce ai de terminat, pentru că natura nu aşteaptă. Se munceşte pe brânci, şi ăsta e modelul de adevărat gospodar, care munceşte pe brânci până termină, dar când a terminat a terminat. Şi nu-şi pune problema unei munci bine organizate. Şi asta se vede în imaginea chiar şi în corporaţii: ce are şeful ăsta cu mine, că eu muncesc pe brânci. Dar poate că nu asta era problema, poate că ar fi bine să munceşti eficient.

    Or, asta înseamnă organizarea muncii, calitatea muncii, flexibilitatea muncii, deci tot felul de calităţi ale muncii care ţin de modernizare, industrializare, post-industrializare. Ţăranul, sau copilul ţăranului român, cum suntem noi cu toţii, încă nu a parcurs toţi aceşti paşi, şi încă este mândru că munceşte foarte mult. Şi munceşte foarte mult.

    Cum arată şi statisticile europene, românii muncesc cel mai mult din Europa. Problema nu este că este leneş şi nu munceşte, ci cum munceşte, şi aici este mult de discutat. Dar nu neapărat pentru că aşa e românul. Aşa e românul, în sensul că munceşte mult, şi prost de multe ori, pentru că nu ştie. În orice caz, nu e vorba de lene, e vorba de muncă foarte multă.

  13. @ Neonil

    “Eu asta nu prea aud de la multi ortodocsi: indemnul la munca ca solutie pentru iesirea din criza, plus sprijinirea luptei anticoruptie. Va lasati fascinati de mesajul unui Ilie Serbanescu despre “Romania-colonie”, pedalati pe ideea de nedreptate la care suntem supusi de puterile occidentale.”

    Sa indemni romanii sa munceasca mai mult decat au facut-o si o fac in prezent este ori naivitate, ori prostie, ori manipulare. Alegeti dumneavoastra categoria la care va incadrati.

    Iesirea din criza si prosperitatea romanilor nu are nici-o legatura cu “mai multa munca”. In Romania se munceste foarte mult, mai mult decat muncesc nemtii, italienii, francezii, spaniolii sau oricare alta natie va place dumneavoastra sa ne-o fluturati ca exemplu.

    Fermierul francez, neamt, spaniol … primeste o subventie uriasa pentru productia lui, iar daca mai este si vanduta la export, spre exemplu in Romania, prin intermediul cailor troiani (retelele de supermarketuri), pretul lor este de dumping, nu pentru ca ar exista vre-o mare productivitate, reteta economica de succes, mai multa munca sau altfel de asemenea minciuni cu care suntem indoctrinati de 25 de ani incoace. Nu.

    Daca spre exemplu, taranul roman ar trebui sa vanda cartofii cu 2 lei, un pret ales aleatoriu, doar pentru exemplificare, supermarketurile vor cumpara de la taranul francez, sau neamt, sau oricare alta natie “inteligenta si dezvoltata”, cu 1,5 lei. Dar taranul francez nu numai ca nu ar avea nici-un castig la pretul acesta, ci chiar ar da faliment. Dar vine statul condus de corporatii si ii da ca subventie alti 1,5 lei pe kg, ca sa poata sa obtina pretul corect. In felul acesta este jefuit, escrocat, furat taranul roman si implicit statul, noi toti, romanii. Si exemplele ar putea continua si in alte domenii.

    Banii pe care ii dau “natiile dezvoltate” ca si subventii, mascate bineinteles, sunt furati in parte si din Romania. Cum? Prin intermediul celui 1 miliard si ceva pe care il plateste Romania in fiecare an la fondul UE, prin intermediul fraudelor financiare puse la cale de FMI, BCE si alte asemenea institutii, care isi returneaza siesi banii dati noua, prin intermediul bancilor care le au aici. Prin intermediul distrugerii industriei si preluarea afacerilor de catre aceste state, prin intermediul jefuirii resurselor naturale contra unor redevente de tot … cacaoa, prin, prin, prin … Si totul se face cu complicitatea clasei politice de la noi, care ce sa vezi , asemenea dumneavoastra, ne indeamna sa muncim mai mult.

    Un alt exemplu: din punct de vedere economic este ca nu poti sustine in nici-un fel varianta unei piete libere, adevarate, reale si nemanipulate, unde preturile bunurilor de consum sa fie la acelasi nivel intr-o tara cu salariul minim de 200 euro, precum si in alta tara cu salariul minim de 800 de euro. Asa ceva nu este posibil decat prin manipulare.

    Iar clasa de mijloc nu exista in Romania. Este folosita tot in scop manipulatoriu o imagine a clasei sociale care este plina de credite. Casa pe credit, masina pe credit, plasma pe credit, cumparaturi cu card de credit … si chiar daca ar avea un salariu care sa-l plaseze cumva la un nivel la care ar trebui sa existe o clasa mijlocie, el de fapt este aproape falimentar. Caci serviciul lui si salariul este garantat doar astazi. Maine sau poimaine, sau peste un an, habar nu are ce-o sa fie cu el si nimeni din lumea aceasta nu are habar sa-i spuna (dar sa-i garanteze!), ca va mai castiga tot atat, sau mai mult, sau mai putin.
    Dar creditul la banca este sigur si majoritatea falsei clase de mijloc este indatorata pe zeci de ani de acum incolo. Atat ei, cat si familiile lor, cat si bunurile care le detin apartin bancilor.

    As putea continua, dar exista atatea articole pe acest site si mai ales comentarii ale adminilor, incat ar trebui sa fie convingator pentru orice om de buna credinta.

    Ce sa mai zic! Nu stiu de ce foarte multi oameni au impresia ca ortodox este sinonim cu prost, inapoiat mintal, usor manipulabil …!

  14. Ca stam la mana strainilor care investesc in locuri de munca , in timp ce desfiinteaza aceleasi locuri de munca in tarile de origine, e o realitate. Ca sa fiu mai exacta desfiinteaza mai multe locuri de munca din strainatate, si creeaza mai putine locuri de munca aici pentru aceleasi servicii prestate, pentru ca romanul munceste cat doi-trei, si pe bani putini. Managementul romanesc platit gras cu salarii comparabile cu cele din occident, negociaza in genunchi conditiile de munca, sub „amenintarea” ca daca nu accepta ceea ce i se propune exista si alte tari cu forta de munca mult mai ieftina. Dilema este si daca la fel de bine calificata. Atata timp cat capitalul romanesc este aproape inexistent pentru ca cei care au condus tara in ultimii 25 de ani au furat, au distrus si au vandut pe nimic tot ceea ce se putea, strainii investesc strict pentru profitul lor, pentru ca legile ii avantajeaza. Mai mult, primesc cadouri si facilitati pe care nici nu le-ar visa in alte parti. O tara cu un potential nelimitat, cu multe si variate bogatii naturale a fost si este in coada Europei pentru ca a incaput pe mana unor tradatori, a unor hoti si a unor nemernici. Iar romanii au privit impasibili la ce li se intampla fara sa faca nimic.

  15. Pingback: DUPA 25 DE ANI. Economia Romaniei – PRADA DE RAZBOI SI PARADIS AL MULTINATIONALELOR. Unicul program de guvernare: “GARANTAM SCLAVIA PE BANI PUTINI!” - Recomandari
  16. Ce poate produce un profesor bun in afara de Oameni, dar cati vad asta?

  17. Daca nu ii raspundea lui Neonil mai sus fratele, ma apucam de scris, dar raspunsul e bun si-i subscriu in totalitate. La fel si lor: dan-ioan, admin, Raluca, mada. Oricum va marturisesc din centrul corporatist al tumorii ca perspectiva lui Neonil e foarte raspandita printre corporatisti, studenti, elevi, mediul academic, etc. Spun asta avand sub observatie, empiric, prin experienta de pana acum multe mii de ingineri, “manageri”, departamente de “HR”, economice, productie, etc. Pareri asemanatoare cu :
    “Societatile superior organizate au un avans fata de tarile emergente”, “Eu asta nu prea aud de la multi ortodocsi: indemnul la munca ca solutie pentru iesirea din criza, plus sprijinirea luptei anticoruptie”, “mai bine sa vedem care este secretul succesului celor bogati” – se reflecta si la nivel de mase. Sunt din ce in ce mai multi oameni asupra carora re-programarea constiintei a avut un succes covarsitor. Sunt inconjurat zilnic de oameni care-si dispretuiesc tara, neamul, valorile, colegul de lucru (proportional cu distanta care-i separa efectiv), visand la “societatile superior organizate”. De obicei, aceia care urmaresc cu interes “secretul succesului celor bogati” uita ce inseamna munca. Si raportul ei cu libertatea si cu Adevarul.
    Nu veti scoate o discutie la capat oricat de multe argumente si dovezi din realitate ati aduce in fata acestor constiinte.
    Odata am discutat cu o colega despre aceste lucruri. Dupa aducerea in discutie a cat mai multe dovezi si argumente, mi se parea ca am razbit. Era vorba despre controlorii ocultati ai lumii, despre manipulare, noul sclavagism, noua ordine seculara globala, etc. Cand sa rasuflu usurat, vine incheierea din partea ei: “Inteleg foarte bine ca asa stau lucrurile si cred si stiu ca asa e realitatea; dar as vrea mult sa fiu una dintre aceia care fac toate astea, sa fiu eu intre controlorii lumii si sa detin puterea absoluta asupra celorlalti”. In satisfactia rece si lucida din privirea ei s-a incheiat discutia.
    Cine vrea un dus rece al realitatii as putea sa pun undeva o fotografie. V-as trimite-o. Ingaduiti sa v-o trimit pe email admin? Dupa care v-o explic din ce cunosc; si stiu ca sunt altii care pot ajuta aici, intre care si voi, cei ce participati la aceasta discutie.

  18. @Lucian:

    Poti trimite pe email, da.

  19. Le aveti.

    Doamne, ajuta!

  20. Multi oameni au salarii mici, unii muncesc fara carte de munca si ma gandesc cati nu au un loc de munca pentru ca banuiesc ca somajul este mult mai mare decat se spune oficial.

  21. Pingback: DE CE MAREA TRANSFORMARE SI NU O MAI BUNA ORGANIZARE? Iohannis perpetueaza cercul vicios al politicii romanesti: TREBUIE SA TRANSFORMAM PROFUND SOCIETATEA IN CARE TRAIM… - Recomandari
  22. Pingback: DE CE “MAREA TRANSFORMARE” SI NU O MAI BUNA ORGANIZARE? Iohannis perpetueaza cercul vicios al politicii romanesti: TREBUIE SA TRANSFORMAM PROFUND SOCIETATEA IN CARE TRAIM… - Recomandari
  23. Pingback: Discursul de învestitura al noului presedinte, Klaus Iohannis: DE CE “MAREA TRANSFORMARE” SI NU O MAI BUNA ORGANIZARE? - Recomandari
  24. Pingback: LA 25 ANI DE COMUNISM [din emisiunea Punctul de intalnire - VIDEO]. Economistul Ilie Serbanescu descriind CAPITALISMUL ODIOS practicat in Romania: “CEA MAI TERIBILA ASERVIRE DE TIP COLOLINAL”. Semnal de alarma cu privire la soarta TRANSILVANIE
  25. Pingback: IOHANNIS: LOBBY PENTRU PARTENERIATUL TRANS-ATLANTIC si pentru “eliminarea ultimelor bariere” din calea companiilor americane/ SCANDALUL VOLKSWAGEN si dubla masura a occidentalilor sau cand gura pacatosului BASESCU se intampla sa mai graiasca s
  26. Pingback: MIZELE ASCUNSE ALE SCANDALULUI HEXIPHARMA, acoperite de inscenari lugubre, de tragedii incerte si de mega-“dezvaluiri” tolontane deloc inocente CARE FAVORIZEAZA COMPANII STRAINE (FRANCEZE!), toate invaluite in MUTENIA SUSPECTA A MARILOR INSTIT
  27. Pingback: OBIECTIV: LICHIDAREA CAPITALULUI ROMÂNESC. Studiu de caz: PRODUCATORII AUTOHTONI DE LAPTE SI LACTATE. Declaratiile iresponsabile si balbaielile incredibile ale MINISTRULUI AGRICULTURII. Pentru cine lucreaza si care e misiunea tehnocratilor lui Cioloş? (
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare