Pastorala de Pasti fulminanta a Mitropolitului Ardealului (2012): CRESTINISMUL NOSTRU FORMAL E CAUZA A TOT RAUL CE VINE ASUPRA NOASTRA

9-04-2012 7 minute Sublinieri

 

HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Cuvintele sfinte ale cântărilor liturgice, care ne încălzesc sufletele, ne îndeamnă ca, în această „noapte de mântuire”, să ne bucurăm de noianul cel negrăit şi de neînţeles pentru mintea omenească al iubirii lui Dumnezeu, ce se revarsă iarăşi peste noi şi ne face părtaşi tainicului ospăţ al darurilor deosebitei Sale purtări de grijă pentru noi. Astăzi e bucurie în cer şi pe pământ, astăzi toate s-au umplut de lumină, astăzi şedem cu Hristos la Cina Împărăţiei veşnice, unde El se face dulcea noastră hrană, scumpa noastră băutură.

În săptămâna ce a trecut am trăit împreună cu Hristos Sfintele Pătimiri pe care El le-a îndurat din dragoste pentru noi, am văzut vânzarea Sa, am simţit durerea batjocoririi şi a răstignirii Sale, am fost copleşiţi de durere şi de vinovăţie, ştiind că pentru iertarea păcatelor noastre a fost nevoie de o jertfă atât de sângeroasă şi de o moarte atât de nedreaptă. Toate aceste evenimente petrecute acum peste 2000 de ani le putem retrăi şi noi, pentru că ele sunt mereu vii în Persoana Mântuitorului Hristos, iar noi vorbim cu acest Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel răstignit şi înviat, şi menţinem legătura cu El prin rugăciuni, imne şi cântări. La rândul Său, Hristos comunică şi împărtăşeşte fiinţei noastre toate stările prin care umanitatea Sa curată a trecut şi ne face astfel contemporani cu El, în drumul Său împlinit pe pământ pentru noi sau, mai bine spus, El Se face contemporan cu noi, în acest drum străbătut de El.

Această împreună călătorie a lui Hristos cu noi, prin întreg cultul Bisericii, este realitatea tainică a acestei „nopţi de mântuire”, care ne-a umplut sufletul de bucurie. Această negrăită bucurie o primim de la El, de la Cel răstignit şi înviat, devenind părtaşi şi noi la Învierea Sa, la biruinţa asupra morţii, asupra diavolului şi asupra păcatului. Astăzi, prin El, simţim şi noi aceeaşi fericire pe care Apostolii şi ucenicii au gustat-o când li S-a arătat Mântuitorul. Simţim şi noi, în interiorul nostru că Hristos a înviat, că El este viu şi că noi nu vom muri niciodată, pentru că moartea nu mai are stăpânire peste noi.

Iată de ce Sfânta Biserică, în această „aleasă şi sfântă zi, împărăteasă şi doamnă, praznic al praznicelor şi sărbătoare a sărbătorilor”, ne ajută să retrăim toate aceste evenimente tainice prin intermediul slujbei Învierii şi a Sfintei Liturghii. La chemarea îngerească: „Veniţi de luaţi lumină!”, am venit cu toţii şi ne-am aprins făcliile, din faţa sfântului altar, care preînchipuie simbolic mormântul învierii lui Hristos, Mântuitorul lumii. Am alergat apoi, împreună cu femeile mironosiţe, cu făclii aprinse în mâini, înconjurând biserica, ca să ducem în lumea întunericului vestea Învierii Domnului, cântând: „Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învrednicşte cu inimă curată să Te slăvim. Am purtat cu noi: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi icoana Învierii, ca mărturii ale realităţii celei mai mari minuni săvârşite pe pământ.

În afara bisericii, în faţa uşilor de la intrare, am auzit proclamarea Evangheliei Învierii, „ca un fel de trâmbiţare a veştii minunate a Învierii Domnului în toată lumea”. Cel care „citeşte Evanghelia închipuie acum pe femeile mironosiţe, care, după ce văzuseră mormântul gol, au alergat, pline de bucurie, să spună ucenicilor că Domnul a înviat[1].

A urmat apoi preamărirea Sfintei Treimi, prin binecuvântarea Învierii: „Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi…”. Asemenea martorilor Învierii Domnului şi noi am fost pătrunşi de fiorul bucuriei nespuse, când am intonat pentru prima dată minunatul imn pascal: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Apoi, cădindu-se împrejurul icoanei Sfintei Învieri, se repetă acest imn, împreună cu versetele psalmistului: Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui, şi fugind de la faţa Lui toţi cei ce-L urăsc pe El!Precum se împrăştie fumul şi nu mai este, precum se topeşte ceara de la faţa focului,aşa pier păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu, iară drepţii se veselesc.Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!” (Ps 67, 1-3).

Biruinţa asupra morţii şi asupra puterii diavolului şi zdrobirea porţilor iadului, de către Hristos, sunt reprezentate simbolic prin dialogul din faţa uşilor de intrare în biserică, împrumutat din rânduiala sfinţirii noului locaş de închinare. Arhiereul sau preotul, simbolizând pe Hristos Care a zdrobit ferecăturile de aramă ale iadului, bate în uşă, purtând un dialog cu o persoană din biserică, prin cuvintele psalmistului: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? // Domnul Cel tare şi puternic, Domnul Cel tare în război. // Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul slavei. // Cine este Acesta Împăratul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Împăratul slavei (Ps. 23, 7-10).

Apoi, cu mare bucurie se intră în biserică şi se cântă troparul pascal, continuându-se Utrenia Învierii. „Reintrarea clerului şi a credincioşilor, din întunericul de afară, în biserica luminată, simbolizează lumina Învierii, care a strălucit la mormânt[2].

Slujba Utreniei este plină de fericirea pascală, exprimându-se prin cântările liturgice această împreună trăire cu Hristos a bucuriei Învierii, care ne pregăteşte pentru marea întâlnire a noastră cu Fiul lui Dumnezeu, de la Cina euharistică. Sfântul Ioan Gură de Aur ne cheamă pe toţi la acest ospăţ al Fiului de împărat, care este pregătit în cer pentru noi şi la care suntem invitaţi să participăm, acum şi aici, prin Sfânta Împărtăşanie: „Masa este bogată, spune Sfântul Ioan, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei: împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că, din mormânt, iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului[3].

Iubiţi fraţi creştini,

Prin participarea noastră la Sfânta Liturghie simţim cu toţii că „aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea[4], că dragostea lui Dumnezeu ne copleşeşte şi ne mângâie. Nimeni nu mai e acum sărac sau bogat, nimeni nu mai este întristat sau suferind, căci toţi suntem fiii lui Dumnezeu şi fraţi ai lui Hristos, în Împărăţia veşnicei Sale iubiri. Cu această simţire îndrăznim să ne apropiem de preacuratele Taine, prin care Fiul lui Dumnezeu ni Se dăruieşte nouă cu Trupul Său preacurat, în care sunt cuprinse toate simţirile sufletului Lui, iar aceste simţiri curate se imprimă în toţi cei care se împărtăşesc cu vrednicie, căci „în Trupul Lui dat mie, spune părintele Dumitru Stăniloae, se simte mila Lui…, care este însăşi dragostea Lui care mi se împărtăşeşte prin Trupul Lui mereu frânt spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de comunicare al simţirilor lui sufleteşti. Cu atât mai mult Trupul Cuvântului dumnezeiesc, în care mereu Îşi trăieşte, cu o simţire ce întrece orice simţire omenească, frângerea din milă pentru noi[5].

Simţirile bucuriei curate ale sufletului Său îndumnezeit, pentru învierea şi răscumpărarea noastră din tirania păcatului, a diavolului şi a morţii ni le dăruieşte nouă la fiecare Sfântă Liturghie, la fiecare împărtăşire cu scumpul Lui Trup şi Sânge. Ele devin în noi „izvor de bunătăţi, viaţă, nepătimire”, „foc şi lumină care arde spinii păcatului şi care umple de mireasma dumnezeirii[6], şi aduc în noi pregustarea din fericirea vieţii viitoare, „scufundarea existenţei noastre în viaţa infinită a lui Dumnezeu şi, prin aceasta, sorbirea unei vieţi nemuritoare şi plenare[7].

Iubiţi credincioşi,

Sfânta Euharistie, ca mod plenar de împărtăşire cu Hristos, este un dar care angajează, care presupune şi aşteaptă un răspuns din partea noastră, căci în viaţa liturgică a Bisericii se petrece un schimb necontenit de daruri între Dumnezeu şi om, schimb care este vizibil în Sfânta Liturghie prin aducerea ca ofrandă de către credincioşi a prescurilor, la altar. Pâinea care devine ofrandă este cea care întreţine viaţa noastră şi acest gest al aducerii ei la sfântul altar indică, simbolic, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu. Miridele scoase la proscomidie, prin pomenirea numelui fiecăruia, reprezintă predarea noastră tainică lui Dumnezeu, după asemănarea lui Hristos, jertfirea egoismului nostru, dăruirea întregii noastre existenţe lui Dumnezeu, pentru ca El să ne-o dăruiască înapoi plină de Duhul Sfânt şi de puterea Învierii Lui.

Jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la care participăm la fiecare Sfântă Liturghie, jertfă care a adus în existenţa noastră puterea Învierii, ca un şuvoi de viaţă nouă care ne preschimbă şi ne pregăteşte pentru tainele lumii viitoare, este un dar care însă ne şi responsabilizează. Jertfa aceasta a lui Hristos aşteaptă jertfa noastră, ca o rodire a ei în noi, prin puterea Învierii Lui şi prin viaţa noastră de asceză şi de practicare a virtuţilor, ca moarte a egoismului nostru personal şi ca predare cu totul lui Dumnezeu.

Iubiţi credincioşi,

Faţă de atâtea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate să rămână nepăsător. O astfel de iubire jertfelnică aşteaptă răspunsul dragostei noastre. Din păcate însă noi ne purtăm urât cu Hristos, uităm repede ceea ce a făcut El pentru noi, şi prinşi în iureşul materiei şi al poftelor lumii acestei Îl batjocorim, Îl hulim, şi doar atunci când avem nevoie alergăm la El. Legătura noastră cu Hristos este una de circumstanţă. Alergăm la biserică doar atunci când avem nevoie, iar creştinismul nostru formal este cauza a tot răul material şi spiritual ce vine asupra noastră.

Nu punem în lucrare şi nu folosim ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte, nu dorim darurile Sale plătite cu scumpul Sânge al Fiului Său, ci ne alipim de bunurile şi plăcerile trecătoare ale acestei lumi, jignind bunătatea Dăruitorului nostru. Necinstea, răutatea, invidia, egoismul, neîncrederea intoxică societatea noastră.

Tinerii noştri sunt acum educaţi de mass-media, părinţii lor sunt plecaţi să îşi câştige existenţa în alte ţări.

Familia creştină suferă, ca şi societatea, de o profundă criză, divorţul şi adulterul fiind acum moda la care toată lumea se raportează. Şi cum altfel ar putea sta lucrurile, când desfrânarea a devenit nota generală a televiziunilor care ni se impun, dar şi în care ne complacem să trăim.

Putem oare să avem o viaţă creştină, spurcându-ne mintea cu imaginile deşănţate din reviste, ziare şi televizor? Mai poate oare supravieţui familia, atâta vreme cât soţul sau soţia se alipesc cu inima şi cu simţurile de idolii micului ecran şi cumpără televizor separat în camera copiilor?Avem oare dreptul să mai cerem de la Dumnezeu o soartă mai bună pentru copiii noştri, dacă noi înşine nu ne străduim să le fim modele de înfrânare şi de virtute?

Nu trebuie să ne revoltăm pentru viaţa tot mai grea pe care am ajuns să o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decât roade ale îndepărtării noastre de Dumnezeu, ale încrederii pe care ne-am pus-o în confortul şi plăcerile trupeşti ale lumii acesteia. Bunăoară, i-am închinat noi oare Domnului primele noastre gânduri ale fiecărei zile şi sufletul nostru curăţit permanent de întinarea păcatului prin Sfânta Taină a Spovedaniei? Trăim noi oare cu dorul împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia şi dragostea creştinească?

Şansa noastră nu poate fi alta decât să ne întoarcem cu toată inima la Hristos. Trebuie multă răbdare în necazuri şi pocăinţă înainte de a nădăjdui ceva mai bun. Iar dacă vom alege această cale, neîntârziat vom primi răspuns de la Dumnezeu, Care aşteaptă să-I dăm inimile pentru ca El să ni le umple cu bucuria harului Duhului Său celui Sfânt. Să ne străduim să punem în lucrare darurile Învierii şi să nădăjduim că puterea lui Hristos cel răstignit şi înviat va revigora şi va trezi neamul nostru atât de încercat.

Mai mult ca niciodată greutăţile ne apasă şi ştim că doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie să o cerem stăruitor, cu lacrimi, cu umilinţă şi cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele şi încercările ce ne împresoară.

Nu avem altă nădejde decât prezenţa vie şi lucrătoare a lui Hristos cel înviat, în noi! Să nu o ignorăm, să nu o dispreţuim, ci să omorâm în noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou să învieze împreună cu Hristos, în fiecare dintre noi. Să cultivăm legătura noastră strânsă cu Dumnezeu, să ne îngrijim de frumuseţea noastră interioară, să dăm Chipului pe cel după chip, să fim împlinitori ai cuvântului lui Dumnezeu, nu doar propovăduitori ai lui, pentru ca toţi împreună să ne desfătăm de bunurile gătite în Împărăţia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.

Hristos a înviat!

Sărbători fericite! Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Al vostru al tuturor,

de tot binele voitor şi pururea rugător către Hristos, Învierea noastră,

† Dr. Laurenţiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului


[1] Pr. Prof. Ene Branişte, Liturgica specială, Bucureşti, 1980, p. 117.

[2]Ibidem, p. 118.

[3] Joannes Chrysostomus Scr, Sermo catecheticus in pascha, PG 59, 723A, edit. J.-P. Migne, Paris, 1857-1866.

[4]Penticostar, Bucureşti, 1999, p. 15.

[5] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, p. 5-12, 344.

[6] „Canonul de pregătire pentru împărtăşanie”, în Ceaslov, Bucureşti, 1979, p. 631.

[7] Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia dogmatică… vol. III, p. 87.

 

 


Categorii

Cultura desfraului, IPS Laurentiu Streza, Pastile/ Invierea, Pastorale, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

43 Commentarii la “Pastorala de Pasti fulminanta a Mitropolitului Ardealului (2012): CRESTINISMUL NOSTRU FORMAL E CAUZA A TOT RAUL CE VINE ASUPRA NOASTRA

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pastorala de Bunavestire a Mitropolitului Laurentiu a-ti vazut-o?
    Pentru prima dată, poporul român îşi poate întrezări sfârşitul!

  2. @ Ovidiu:

    Nu, abia acum. Multumim. E realmente foarte bun Ciprian 😉

  3. Mai intreb o data:de ce trebuie sa fim buni doar saptamana asta?De ce dupa Pasti “vraja” se sparge?Deci stim care e calea,dar ne pierdem serviciul, familia,banii,puterea…
    Na,ca iar am vazut paiul din ochi…

  4. Pingback: Pastorala de Inviere (2012) a PS Sebastian, Episcopul Slatinei: INVIERE SI APOSTAZIE -
  5. Pentru cei care au vazut desenul animat Cartea Junglei. Poate isi amintesc acolo de sarpele Ka. Chiar daca o sa fiu etichetat ca si circotas, mie pastorala lui IPS Streza imi seamana cu hipnoza lui Ka asupra lui Mowgli. Pina nu se leapada public si fara echivoc de toate ecumenismele pe care le-a incurajat, mie IPS Streza nu-mi inspira incredere. ” NU TOT CEL CE-MI ZICE: DOAMNE, DOAMNE, VA INTRA IN IMPARATIA CERURILOR, CI CEL CE FACE VOIA TATALUI MEU CARE ESTE IN CER”

  6. Ingaduiti un banc “de post”:
    “Marinarul ajunge la judecata de apoi, unde i se face oferta de a cunoaste trei zile iadul si trei zile raiul, dupa care sa decida singur unde va aleage sa-si duca vesnicia.
    Merge trei zile in iad:chefuri, bautura, distractie cu adevarat marinareasca,adica dezmat total. Uimit ca totul era pe placul sau, parasi iadul dupa trei zile si pasi curios in rai.
    Aici o liniste desavarsita, verdeata, suflete plutind, susur de izvoare, incantatii bisericesti, asa ca dupa trei zile marinarul plictisit ajunse in fata Judecatorului.
    – Ai ales?
    Fara sa ezite marinarul se pronunta:
    – Da Doamne, contrar celor stiute pana acum, parca iadul e mai potrivit pentru mine!
    – Bine, cum vrei, dar alegerea e pe vecie.
    – Stiu si fara suparare dar acolo e de mine!
    – Fie!
    S-au deschis portile iadului, marinarul pasi bucuros, apoi portile se inchisera brusc, se facu intuneric, dracii misunau, urlau si tipau tinand in furci suflete chinuite, cazane cu smoala fierbinte si toate ustensilele de tortura diavoleasca isi faceau treaba pe sufletele nenorocite ale pacatosilor.
    Insasi tartarul iadului se infatisa marinarului speriat care il intreba:
    – Ce se intampla astazi aici, acum trei zile era altfel, de ce?
    – Ha, ha, ha, ranji diavolul, atunci era CAMPANIE ELECTORALA, acum e dupa alegeri fraiere!”

  7. cristi_g ,

    asa cum spuneam si intr-un alt comment , ispitele sunt mai puternice in aceste zile si de aceea si simturile noastre trebuie sa fie mai incordate , pentru a nu cadea .
    Mi se pare mie sau noi INCA nu suntem mantuiti ? cred ca mai avem inca mult de lucru la propria mantuire si pentru asta este bine sa ne vedem cel mai mult de ale noastre iar daca ne uitam in jur , am face bine sa vedem exemplele bune dar neosandindu-le pe cele rele , pentru ca nu stim noi cauza pentru care se intampla acestea ( unele s-ar putea ca doar noua sa ni se para rele ) . Sa-mi fie iertat tonul , nu sunt nicidecum un exemplu bun si nici in masura sa dau sfaturi , dar nu inteleg indeletnicirea de a face proces de constiinta cuiva pentru ca a dat/luat Sfinte Taine , fara vrednicie . Oare am fost noi de fata cand acea persoana a primit binecuvantarea de impartasire ? Daca ar fi fost dupa principiul vredniciei , he , he , nici macar Sfintele Vase nu prea avem cum sa le PRIVIM , darmite atinge .

    In privinta aceasta cred ca fiecare si impreuna cu duhovnicul sau stiu mai bine ce si cum au procedat . Discutia mi se pare ca seamana cu pilda lucratorilor din vie , cei veniti in ceasul dintai si carora li s-a platit tot un dinar ca si celor din ceasul al unsprezecelea si s-au zburlit la Stapanul viei ca le face nedreptate . Nu cumva spunem noi ” ale Tale dintru ale Tale … ” , deci asupra a ce pretindem noi ? Cand vine vorba de ecumenism este alta mancare de peste , dar in ceea ce pomeniti in link-ul dat mai sus , nu cred ca avem noi cuvant .
    Inca o data iertare ( si nu doar pentru ca suntem inca in post ) .

  8. @fane:

    Totusi acolo nu era vorba despre o chestiune particulara, de relatia preot-enorias, ci de o practica ce incalca regulile canonice elementare ale Bisericii. In astfel de cazuri, in mod normal, sigur, nu pe baza unor banuieli, ci daca faptul este cert (si greu la sat sa nu te poti edifica asupra lucrului), satul insusi ar trebui sa il indrepte pe preot si, daca acesta persista, sa mearga la episcop.

  9. @admin ,

    asta in timp ce multi altii au bube poate mai mari dar care nu se vad , nu ? Dar ce sa-i faci , ghinion cu cei ale carora se vad …
    In problema aceasta este atat de mult de discutat si nu de catre noi ( referindu-ma la cei ” cu dinti de lapte ” , asa ca mine ) , ci de catre cei cu adevarat indreptatiti .

  10. @fane:

    Of… Deci, repetam: aici nu mai e vorba de bube mari sau mici, ci de o practica. E necanonic, e ca si cum ar da cineva dezlegare la avort. Asta inseamna ca ne comparam cu persoanele care savarsesc pacatul respectiv, ca sa ne mandrim? Nu, ci inseamna ca acea practica e anti-canonica.

  11. @admin ,

    de acord , este anti-canonica , dar nu cred ca este o practica , sau nu inca . poate ca multi preoti si-au lins degetele dupa ce si le-au bagat in borcanul ecumenismului , dar refuz sa cred ca in privinta Sfintelor Taine avem de-a face cu o practica . O fi … orice , scapare a preotului , incercare de-a vedea daca se vor schimba in bine lucrurile , dar nu PRACTICA , fratilor .

  12. MSD,

    De acord cu tine!

    Si diavolul ia chip de inger – de lumina – ca sa insele!

    (Atata timp cat este prieten cu S.Frunzaverde si atata timp cat a fost sustinut de masoni ca sa “castige” Mitropolia Ardealului, ….foarte greu sa cred ca – si simte – ce spune)

  13. Nu mai judecaţi ierarhi! Rugaţi-vă pentru ei!
    Doamne ajută!

  14. @ MSD, Elena G:

    A se vedea nota noastra din subsolul postarii. Nu credem ca este vorba de viclenie, fiindca e secretul lui Polichinelle ca nu IPS sa le scrie, ci… altcineva chiar crede cu putere in aceste lucruri. Tot este bine ca se spune chiar si asa adevarul, ca isi asuma aceste marturisiri si mustrari, care, pana la urma sunt ale Duhului. Indiferent cine le este purtator de cuvant.

    Si a se mai vedea ce scriam aici, intr-un caz similar: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/10/28/pana-unde-a-ajuns-p-r-ul-ortodox-la-nivel-inalt-marturisiri-incredibile-ale-s-s-bartolomeu-i-la-sedinta-solemna-a-sf-sinod-al-b-o-r-a-fost-de-ajuns-sa-se-adauge-la-simbol-fie-si-numai-un/

  15. Toata dragostea pentru adevarul rostit in aceasta pastorala, insa semnatarul (nu scriitorul) nu a facut cainta publica, ba chiar…a aratat o satisfactie necrestina la momentul umilirii lui IPS Andrei prin ignorarea testamentului vrednicului de pomenire IPS Bartolomeu. O razbunare ieftina, facuta prin oameni ieftini. 🙁
    Nu am nimic cu omul. Daca se va intoarce sincer si public la Ortodoxie voi fi printre primii care sa-i sarute mina. Dar pina atunci, il vad mai coleg (in duh) cu necaitii Corneanu si Drincec, decit cu IPS Teofan, IPS Bartolmeu sau cu Pr. Staniloaie si Pr. Iustin Pirvu.

  16. @fane
    Ai dreptatea ta…Nu suntem in duhul Sfintilor Parinti si lipsa discernamantului ne face ca aratand mereu cu degetul spre altul sa uitam de noi.Daca nu suntem o autoritate morala recunoscuta sau daca nu avem barba alba e mai probabil sa smintim aproapele decat sa-l zidim cu “marturisirea” noastra.
    Indraznesc totusi sa mai arat cu degetul o Arhiepiscopie duplicitara car trece cu mare usurinta de la pelerinaje marturisitoare la ecumenism desantat si campanii electorale:
    http://www.youtube.com/watch?v=pBpbcGcS4W0
    http://www.youtube.com/watch?v=3Hf3Ulzl9XI&feature=relmfu

  17. Pingback: NE BATEM JOC DE HRISTOS SI ALERGAM LA EL NUMAI LA NEVOIE! Ne lasam tinerii educati de mass-media, desfranarea a ajuns nota generala a televiziunilor… -
  18. Postarea isi pierde din impactul duhovnicesc asupra cititorilor daca se adauga la comentarii suspiciuni, neincrederile personale ale oamenilor si critici la adresa IPS Laurentiu. Trebuie neaparat sa nu dam crezare lucrurilor care sunt sau doar par adevarate la adresa cuiva, pentru ca nu putem sti cum ne va vadi Dumnezeu de pacat in clipa in care nu ne asteptam, rusinandu-ne fetele in loc sa ni le inalte biruitoare.
    Cuvantul din Pastorala era suficient pentru a ne motiva sa facem ce avem de facut, sa schimbam ce avem de schimbat, sa urmam calea despre care asa bine spune parintele acela in cartea “Adame, unde esti” pe care mi-am cumparat-o pentru ca mi-ati starnit aici apetitul. Sa nu injumatatim harul sau mai rau sa il lasam sa se evapore in noi. Ce folos avem daca vadim o greseala reala sau parelnica a mai marelui nostru? Nu noi raspundem de el. Este doar o marturisire parelnica asta, intrucat ne pagubeste de adevarata noastra pocainta. Spun asta din experienta luptei cu osandirea altora cu falsa impresie a marturisirii si iubirii adevarului. Cred ca ar fi mai util sa ne dorim sa nastem si sa crestem conducatorii pe care ni-i dorim. Aici depinde de noi, asta ne sta noua in putinta.
    Iertati-ma. Nu critic pe nimeni, ci doar indemn frateste la cugetari de folos pe marginea celor citite.

  19. Daca este o practica sau nu, Dumnezeu stie dar caz singular nu este ce spune Cristi. Intr-o manastire din Ardeal, un ieromonah impartasea o pereche care traia in concubinaj. Cand i s-a adus la cunostinta de catre o vietuitoare din manastire ca cei doi nu sunt cununati, crezand ca preotul nu stie, acesta a raspuns: stiu, dar lasa ca le crapa lor capul. 🙁

    Apoi, despre marturisiri ale unora amestecate cu alte nereguli…Eu nu m-as entuziasma prea mult. Mai bine mai cu masura dar consecvent in bine. Zic si eu…

  20. da…Duhul ne vorbeste inca! ar trebui sa ne bucuram ca mai auzim cuvinte mustratoare si “nefardate” despre realitatea vietii noastre si ar trebui sa luam aminte caci nu vom putea spune ca nu am stiut ce se petrece cu noi!

  21. @ Preoteasa Alexandra:

    Cam asa este. Tocmai de aceea am incercat sa reluam azi pe pagina principala a siteului mesajul principal al Pastoralei. Si, oricare ne-ar fi parerea despre un ierarh, cinstirea sa ca arhiereu oricum se impune, pentru harul pe care il poarta, iar judecata nu ne este data noua. Cand sunt fapte sau cuvinte grave, flagrant gresite, e o datorie sa atragem atentia, pe cat se poate fara patima, ca s-a gresit, sa ne indureram (iar nu sa ne facem ca nu exista) dar cand e de bine… chiar trebuie sa primim cuvantul lui Dumnezeu si sa nu ratam mesajul (de data aceasta chiar extraordinar si curatitor) din cauza ca autorul sau nu ne inspira cea mai mare incredere. Nemaivorbind ca este totusi Saptamana Mare si chiar nu e momentul de a dezgropa relele (altora). Daca nici macar acum… atunci cand?

  22. “De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghea cel ce o păzeşte”.(Psalm 126)
    Ca sa vezi frate,s-au gasit unii sa pazeasca cetatea si si-au pus pe frontispiciu “Razboi intru cuvant”…Si mai manipuleaza si pe altii care arunca cu petarde in ierarhi.
    E greu de facut o granita intre purtarea grijii altuia si marturisirea Adevarului.Tocmai de aceea au loc si derapaje.Dar a te retrage sub masca neosandirii aproapelui ar insemna sa lasam pietrele sa strige.E adevarat ca cei care umbla dezlegati pe la comentarii nu sunt cei mai avizati sa-si dea cu parerea.Dar cei in drept sa o faca nu ies in fata mereu pentru ca asta ar insemna expunerea lor intr-o lupta inegala si ca urmare eliminarea lor de pe toate planurile(exemple avem suficiente).
    Sa nu uitam ca cei care trudesc la acest sait au nevoie de mult curaj pentru a spune lucrurilor pe nume.Nu era mai comod pentru ei sa apara ca noi la comentarii,sa-si vada linistiti de familie,sa sforaie toata noaptea si multe alte privilegii.Au ales sa spuna NU dusmanilor ortodoxiei din interior si din afara.Sa nu-i lasam singuri…

  23. @ Cristi g.:
    Cine a scris asta?

    Ca sa vezi frate,s-au gasit unii sa pazeasca cetatea si si-au pus pe frontispiciu “Razboi intru cuvant”…Si mai manipuleaza si pe altii care arunca cu petarde in ierarhi.

  24. @admin
    E “compozitie” proprie,inspirata din unele comentarii.

  25. @ Cristi:

    Of, frate. Noi nu am vazut (la noi, cel putin) acest gen de comentarii, adica nu acum. Am inteles si am aprobat cele spuse de doamna preoteasa, disociind cele 2 planuri. Iarta-ne.

  26. @admin
    Eu imi cer iertare ca am acoperit cam des peisajul in ultimul timp.

  27. 🙁

  28. Cristi_g

    Dumneata esti nemtzean, bag sama !

    Ce surpriza!

  29. @Alta Alina
    Sunt un nemtean ciudat,care nu a vazut manastirile de la doi pasi.Asta nu ma impiedica sa fiu conectat la un mediu duhovnicesc model.Ca nu se prind de mine si faptele,asta e alta problema…
    E interesant de observat cum lucreaza mila lui Dumnezeu intr-o Arhiepiscopie care prigoneste o revista precum “Credinta ortodoxa”.Nu trebuie ratat interviul cu Ioan Enache,un om care si-a jertfit intreaga existenta pentru o revista marturisitoare care a avut curajul sa mearga contra curentului ecumenist.Alungat de la Neamt,Ioan Enache ajunge la Teleorman unde obtine binecuvantarea de a continua.Viata acestui om e ca o fila de carte sfanta.
    Un alt om al lui Dumnezeu este duhovnicul Arhiepiscopiei.Prigonit la inceput,a reusit sa se impuna chiar daca nu impartaseste ideile stapanirii.Minunat lucru pentru zidirea sufletelor noastre!
    Consider ca in Saptamana Mare nu trebuie numai sa ne pupam si sa ne menajam. Trebuie sa vorbim si de fratii nostrii care patimesc.Vorbim frumos despre un Hristos rastignit si inviat si ne uitam ca la film,uitand ca si acum Mantuitorul moare si invie langa noi prin aproapele nostru si noi nici nu am observat.

  30. Multa presa face economii uriase comentând doar ce se vede la televiziuni si e firesc sa le apere. Pentru cine a vrut o Biserica angajata ca a polonezilor, curajul IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, e un semn bun de Sfintele Pasti. Cât despre a da lectii BOR de pe pozitii intelectualiste, a nu se uita rusinea ca sunt 23 de ani de când se taraganeaza terminarea localului Bibliotecii Nationale, unde greul abia incepe, trebuind a se colecta de la marii capitalisti 2-3 miliarde euro, achizitionându-se carte occidentala universitara serioasa, materiale multimedia recente si soft didactic.

  31. Pingback: PASTORALA IPS TEOFAN, MITROPOLITUL MOLDOVEI, LA INVIERE (2012): Dezbinare sau fratietate? Iubire sau trufie? Intelepciunea lumii sau puterea smereniei? -
  32. Pingback: HRISTOS A INVIAT! Cum trebuie sa petrecem Pastile? -
  33. Pingback: IPS Andrei Andreicut la slujba Invierii: SUFERINTA E PESTE TOT… lipsuri, boli, dureri in case si-n spitale, in sanatorii, in temnite, pretutindeni, iar RAUTATEA ATACA CU O INDARJIRE PE CARE NIMIC N-O POATE DESTRAMA (video) - Razboi întru Cuvânt -
  34. Pingback: INVIEREA DOMNULUI. Predica si talcuirea patristica amanuntita a IPS Hierotheos Vlachos: “Nu credem in revolutii sociale. Invierea e adevarata revolutie!” -
  35. Pingback: Romania Libera il ”asasineaza moral” pe Vladica Bartolomeu Anania pentru… pastorala de Pasti a IPS Laurentiu Streza! In plus: DEMONTAREA ACUZATIEI DE COLABORARE CU SECURITATE A VREDNICULUI DE POMENIRE IPS BARTOLOMEU - Razboi întru Cuvânt - Rec
  36. Pingback: INTRATI SI RAMANETI INTRU BUCURIA DOMNULUI LUMINII!/ O alta Pastorala de Inviere plina de miez si gust al Duhului: PS GURIE, EPISCOPUL DEVEI. Cine se sminteste de Dumnezeu?/ IPS Bartolomeu Anania despre Inviere (VIDEO) - Razboi întru Cuvânt - Recomandar
  37. Pingback: Pastorala de Craciun (2012) a IPS Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului – PASTORALA APARARII FAMILIEI ORTODOXE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  38. Pingback: Pastorala impresionanta de Pasti a IPS Laurentiu Streza: Toata lumea este intr-o mare agonie... A SOSIT VREMEA, INAINTE DE A FI PREA TARZIU, SA NE INTOARCEM LA DUMNEZEU! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare