update: GRECIA, IN PRAGUL ASUMARII INCAPACITATII DE PLATA, COZI LA BANCOMATE SI SUPERMARKETURI/ Premierul Greciei anunta REFERENDUM pentru acordul cu creditorii: “ACESTE PROPUNERI ALE CREDITORILOR ARATA CA SCOPUL A FOST UMILIREA INTREGULUI POPOR”

27-06-2015 14 minute Sublinieri

FMI si EUROGRUPUL NU MAI VOR SA PRELUNGEASCA PROGRAMUL DE ASISTENTA FINANCIARA PENTRU GRECIA


Nota: *Pentru accesarea clipurilor video inactive e posibil sa fie necesar un refresh al intregii pagini (f5)

  • Digi 24:

Băncile și Bursa din Atena vor fi închise luni

Băncile greceşti nu se vor deschide mâine și nici bursa de la Atena, spun surse bancare din Grecia.  

Preşedintele Pireus Bank a declarat că băncile vor fi închise pe durata zilei de luni ca urmare a deciziei Băncii Centrale Europene de a nu suplimenta ajutorul financiar pentru băncile elene.

Chiar la această oră, executivul de la Atena se reuneşte la cererea premierului Alexis Tsipras pentru a discuta problema lichidităţilor din bănci.  

Comisia Europeană a luat, duminică, o decizie surprinzătoare. După ce ministrul de Finanţe al Greciei a declarat că propunerile venite de la Bruxelles erau, tehnic, imposibil de acceptat, Comisia a făcut public documentul transmis Atenei.

Printre propunerile finanţatorilor internaţionali se află scăderea cheltuielilor militare cu 400 de milioane de euro, creştea vârstei de pensionare la 67 de ani, renunţarea la subvenţiile pentru carburanţi, privatizarea companiilor de stat şi salarii în domeniul public acordate în funcţie de performanţă şi de pregătire.

Propunerile făcute Greciei pentru a evita colapsul

– 23% taxa pe valoare adaugată

– 13% TVA doar pentru alimente de bază, energie şi apă

– 6% TVA doar pentru medicamente, cărţi

– reducere cheltuielilor pentru armată cu 400 de milioane de euro

– eliminarea subvenţiilor pentru fermieri

– introducerea unei taxe pentru publicitatea TV

– creşterea vârstei de pensionare la 67 de ani până în 2022

– creşterea contribuţiei pensionarilor la asigurările de sănătate

– salarii în funcţie de pregătire, performanţă şi responsabilităţi

(sursa: Comisia Europeană)

Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană a anunţat că va continua să finanţeze băncile greceşti. Însă a îngheţat fondurile care pot fi acordate la aproape 89 de miliarde de euro.

Grecia, tot mai aproape de colaps financiar. BCE ar putea întrerupe finanţarea. Ministrul austriac de Finanţe: Ieşirea din zona euro este iminentă

Criza din Grecia a intrat într-o nouă etapă. Parlamentul de la Atena a aprobat organizarea unui referendum, în cadrul căruia populaţia să decidă dacă este sau nu de acord cu măsurile de austeritate cerute de creditori. Ieri, miniştrii de Finanţe din zona euro au refuzat cererea grecilor, care voiau amânarea plăţii către FMI a ratei de 1,6 miliarde de euro. Statul elen se apropie, aşadar, de marginea prăpastiei, iar previziunile oficialilor europeni nu sunt deloc optimiste – ieşirea Greciei din zona euro este iminentă, avertizează ministrul austriac de Finanţe, în timp ce directorul FMI spune că Atena nu va mai primi nici un ban dacă nu-şi achită rata scadentă la finalul lunii.

ACTUALIZARE 12.30. Banca Centrală Europeană ar putea anunţa astăzi stoparea finanţării de urgenţă a băncilor greceşti. Cel puţin aşa susţin jurnaliştii de la BBC, care ar fi primit informaţia de la mai multe surse. 

Experţii financiari atrag atenţia că băncile elene ar putea să nu mai aibă lichidităţi, iar Grecia ar putea anunţa că mâine, băncile să rămână închise.

La începutul lunii, BCE majorase plafonul liniei de finanţare de urgenţă cu peste 2 miliarde de euro, după ce grecii au retras foarte mulţi bani din bănci şi din cauza îngrijorărilor privind negocierile dintre Atena şi creditori.

Ieşirea Greciei din zona euro este iminentă, avertizează ministrul austric de finanţe.

Totodată, premierul francez spune că această situaţie s-ar putea întâmpla în curând.

Şeful FMI, Christine Lagarde, a avertizat într-un interviu la BBC că instituția nu va mai finanța Grecia dacă autoritățile de la Atena nu vor plăti datoria de 1,6 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie.


Referendumul a fost aprobat în toiul nopții de 178 de deputați dintr-un total de 300. Conservatorii din Noua Democrație și socialiștii din PASOK au votat împotrivă, la fel și comuniștii și partidul centrist Potami. Potrivit textului votat de Parlament, grecii vor trebui să spună DA sau NU măsurilor pe care creditorii Greciei le-au prezentat vineri premierului Alexis Tsipras ca exigențe pentru a continua programul de asistență financiară.

Lăsând la o parte orice neutralitate – așa cum și-ar fi dorit europenii – premierul Alexis Tsipras a făcut apel la greci să spună un mare NU la referendum. În schimb, opoziţia de dreapta a afirmat că nu va permite nimănui să transforme Grecia în Venezuela şi că un „Grexit” va da ţara cu mulţi ani înapoi.

Țările din zona euro vor lua toate măsurile posibile ca să evite extinderea problemelor din Grecia pe restul continentului, în cazul în care Atena arată că renunţă la moneda unică, a declarat ministrul german de finanţe Wolfgang Schauble.

Oficialul de la Berlin a avertizat totodată că statul elen va trece prin probleme acute în următoarele zile din cauza deciziei guvernului grec de a organiza un referendum, măsură respinsă de creditori.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, spune că Grecia trebuie să rămână în zona euro şi promite că va discuta personal cu liderii ţărilor din zona euro ca să găsească o soluţie.

Alexis Tsipras a declarat de la tribuna Parlamentului că poporul are dreptul să-şi decidă democratic viitorul şi a cerut Europei să accepte voinţa grecilor. De asemenea, şeful executivului elen a spus că numai atunci când poporul grec va vota NU, vor înţelege creditorii că Grecia nu este terminată.

Nu vom cere voie de la domnii Schauble şi Dijsselbloem să apărăm şi să protejăm democraţia în locul unde s-a născut! Referendumul prin care poporul îşi va decide viitorul într-un mod suveran va avea loc în mod normal duminica viitoare, chiar dacă partenerilor noştri le place sau nu”, a proclamat Alexis Tsipras de la tribuna Parlamentului.

În favoarea referendumului propus de Syriza au votat partenerii de coaliţie din partidul de extremă-dreaptă Grecii Independenţi, dar şi parlamentarii formaţiunii neonaziste Zorii Aurii.

Opoziţia a respins ferm ideea unei consultări populare şi a numit cele trei partide care au votat propunerea guvernului „troika drahmei” (moneda grecească înainte de adoptarea monedei unice europene – n.r.)

„Nu vom permite nimănui să transforme Grecia în Zambia sau Venezuela”, a declarat Antonis Samaras, fost premier.

Se deschide Cutia Pandorei

Înainte de votul din Parlamentul de la Atena, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schauble, a avertizat că statul elen va trece prin probleme acute în următoarele zile din cauza decizie guvernului grec de a organiza un referendum.

„Este clar că vom face totul ca să ne luptăm cu pericolul răspândirii problemelor”, a spus el.

Şi alte ţări din zona euro par că se pregătesc pentru „Grexit”.

„Suntem mai bine pregătiţi decât eram în 2011, 2012”, consideră Alexander Stubb, ministrul finlandez de finanțe.

„Nu mai trebuie să aşteptăm până luni să vedem ce se întâmplă cu criza. Criza a început deja”, a avertizat Michael Noonan, ministrul irlandez de finanțe.

Ieşirea Greciei din zona euro ar fi o măsură fără precedent. Oficial nici nu există prevăzută în tratate o astfel de posibilitate.

Încleștarea titanilor

Ceea ce se întâmplă în prezent între Grecia și Uniunea Europeană este, în fapt, o luptă încleștată, în care fiecare își etalează armele.

Înainte de ultima rundă de discuții în Eurogrup, care trebuia să aibă loc sâmbătă, premierul elen s-a întors acasă și a anunțat referendumul, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cerându-le partenerilor de discuție din UE și FMI să mai păsuiască Grecia o lună, până când poporul va decide. A motivat că el, ca premier, nu are mandat pentru a accepta măsuri de austeritate „de nesuportat”. Luați prin surprindere, creditorii au contraatacat și au refuzat să facă orice altă concesie Greciei. Ei au anunțat, sâmbătă, că programul de asistență financiară pentru Grecia nu va fi prelungit dincolo de termenul-limită, 30 iunie.

„Toate ţările din Zona Euro intenţionăm să ne folosim de toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a menţine integritatea şi stabilitatea Zonei Euro. Eurogroup-ul va monitoriza cu atenţie situaţia financiară şi economică din Grecia, este pregătit să se reunească din nou pentru a lua deciziile care se cer atunci când este nevoie, atât în interesul Greciei, cât şi în cel al Zonei Euro în întregul ei”, a declarat președintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem.

Deşi a dat de înţeles că ar putea avea loc noi negocieri, şeful Eurogrupului a subliniat că Grecia nu va mai beneficia de vreo amânare. Referendumul convocat pe 5 iulie este cel care, spune oficialul, a blocat definitiv discuţiile despre acordarea unui nou ajutor financiar. „Ţine de responsabilitatea Guvernului grec în orice situaţie de a-şi asuma obligaţiile faţă de creditorii săi”, a spus Dijsselbloem.

De partea sa, executivul de la Atena susţine că măsurile economice cerute de creditori nu sunt adecvate.

„Propunerile finale înaintate de instituţii erau, din punct de vedere tehnic, inadecvate. Nu ne ieşeau calculele. Nimic din acel pachet de măsuri nu ar fi înlăturat temerile legate de o ieşire a Greciei din zona euro, de efectul de ultimatum, pentru a permite economiei să-şi revină. (Organizăm referendumul) pentru a permite poporului grec să-şi spună părerea despre propunerile creditorilor, mai ales că sunt şanse foarte mari ca cetăţenii să voteze împotriva recomandărilor noastre şi în favoarea propunerilor făcute de instituţii, a declarat ministrul elen de finanțe, Yanis Varoufakis.

Banca Centrală Europeană a anunţat o reuniune de urgenţă pentru a decide dacă mai poate susţine băncile greceşti printr-un ajutor financiar. Ajutorul oferit până acum de BCE se ridică la aproximativ 90 de milioane de euro.

Între timp, grecii au început să-şi scoată economiile din bănci şi îşi fac provizii, de teamă că peste câteva zile nu vor mai găsi nimic de cumpărat. Opiniile oamenilor sunt împărţite atunci când sunt întrebaţi ce vor vota la referendumul din 5 iulie.

Rămâne acum săptămâna de foc până la referendumul de duminica viitoare, timp în care Grecia este expusă unui cutremur financiar: marți, 30 iunie, nu va putea rambursa FMI tranșa de 1,5 miliarde de euro din împrumut şi în aceeaşi zi se încheie planul de asistență financiară internațională de care Atena beneficiază din 2012. În zilele următoare, Banca Centrală Europeană va tăia ultimul canal de finanțare al băncilor grecești.

Două sondaje efectuate imediat după anunțarea referendumului, publicate duminică, arată că o largă majoritate a grecilor sunt în favoarea acordului cu creditorii. Potrivit unuia dintre ele, 47 la sută ar vota DA la referendum, iar cel de-al doilea sondaj arată că 57 la sută dintre persoanele intervievate au spus că doresc să existe un acord cu Europa.

Ieşirea Greciei din zona euro, un scenariu de coşmar pentru Europa. Tratatele nu prevăd o asemenea situaţie

Ieşirea Greciei din zona euro, aşa numitul “Grexit”, este un scenariu de coşmar pentru Europa. Renunţarea unei ţări la moneda unică nici nu a fost luată în calcul vreodată, tocmai de aceea în tratate nu există prevederi care să gestioneze acest caz.

O asemenea decizie din partea Greciei ar împinge Uniunea Europeană într-o zonă necunoscută şi ar pune o umbră asupra întregului proiect monetar european, comentează analiştii economici.

Despre Grexit s-a vorbit constant de când a început criza greacă, acum 5 ani. După certuri interminabile şi discuţii fără rezultat, unii par să se bucure că s-ar putea ajunge la acest deznodământ. Foarte mulţi experţi susţin că Grecia nu trebuia să adopte euro, deoarece şi-a falsificat statisticile pentru a fi eligibilă.

Pentru statul elen, beneficiile renunţării la euro şi ale revenirii la drahmă sunt mult mai mici decât costurile, spun comentatorii economici.

Grecia ar putea renunţa la datorii de 317 miliarde de euro, sau 180% din PIB. Dar pentru greci, asta valorează mai puţin decât pare. Costurile Grexit-ului ar fi exorbitante: bănci falimentare, economii care dispar, contracte rupte şi încredere distrusă. Politica ar fi devastată. Neo-fasciştii şi comuniştii ar prospera. Afară din zona euro şi posibil din Uniunea Europeană, o ţară cu o istorie plină de lovituri de stat ar risca să devină violentă şi mult mai coruptă”, consideră cei de la The Economist.

Ieşirea Greciei din zona euro reprezintă o problemă pentru toată Europa. Atena poate demonstra că uniunea monetară nu este indisolubilă, aşa cum este considerată acum. Mai mult, Grexit-ul ar stabili un precedent şi pentru alte economii vulnerabile, precum Portugalia şi Cipru. În schimb, există voci care spun că zona euro va fi mai puternică fără Grecia, deoarece celelalte 18 ţări ar vedea ce se întâmplă dacă regulile nu sunt respectate.

Oricum, problema nu este în totalitate răspunderea politicienilor greci.

Ambele tabere au greşit în cazul crizei greceşti. Mai ales la început, creditorii au pus prea mare accent pe ajustări fiscale rapide, ca să să limiteze datoria Greciei, o încercare sortită eşecului de la început, comentează jurnaliştii aceluiaşi săptămânal britanic.

The Economist compară relaţia dintre Grecia şi restul ţărilor din zona euro cu o căsnicie nefericită, în care ambii parteneri au comis greşeli. Costul unui divorţ ar exorbitant pentru toată lumea, dar relaţia nu merită salvată cu orice cost, notează jurnaliştii britanici.

GRECIA. Jumătate din bancomate, golite. La cozile interminabile au stat şi lideri Syriza

Grecii se pregătesc de o eventuală ieşire din zona euro şi încep să pună banii la saltea. De ieri, imediat după ce guvernul a anunţat că va organiza un referendum pe tema propunerilor de reformă cerute de creditori, aproape jumătate din bancomate au fost golite de bani. Printre cei care şi-au scos economiile din bănci au fost şi miniştrii.

Ministrul Culturii, Ministrul Muncii şi alţi parlamentari de top ai Syriza, toţi critici vocali ai creditorilor internaţionali şi condiţiilor impuse de aceştia au fost surprinşi de jurnaliştii greci stând la coadă la un bancomat, chiar în clădirea Parlamentului.

De altfel, senzaţia de dezastru iminent s-a răspândit în toată societatea greacă. La bancomate, magazine şi benzinării, oameni de toate categoriile sociale stau la cozi interminabile. Mai toţi sunt pesimişti în legătură cu soarta ţării lor.

Cred că toată lumea este îngrijorată. Orice ţară în situaţia asta ar fi îngrijorată. Situaţia este foarte grea”

Mă aşteptam să se ajungă la asta. Era clar din momentul în care nicio parte nu a vrut să cedeze. Nu mai putem suporta austeritatea. Acum lucrurile sunt foarte dificile. Aşteptăm să vedem ce o să se întâmple”.

Democraţia s-a născut aici şi trebuie să o protejăm. Nu vrem ca băncile să conducă lumea”.

Potrivit statisticilor Băncii Centrale Europene, grecii au retras din bănci aproape 3,7 miliarde de euro, ceea ce a făcut ca valoarea depozitelor bancare să ajungă la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. Mai mult, o estimare recentă spune că grecii au ascuns, “la saltea”, 45 de miliarde de euro.

Daca BCE va anunta astazi ca nu va mai extinde liniile de finantare de urgenta pentru bancile elene, luni va fi declarata zi de vacanta bancara in Grecia si nu se stie cat va dura aceasta vacanta bancara, a spus Dan Suciu, purtatorul de cuvant al BNR.

El afirma ca bancile romanesti cu actionariat elen Alpha Bank, Bancpost, Banca Romaneasca si Piraeus Bank nu vor fi afectate deoarece au fost incheiate acorduri de compensare cu bancile mama din Grecia.

Suciu spune ca nu au fost luate masuri speciale si nici nu au fost sedinte convocate de BNR cu sefii din sistemul bancar in ultimele 24 ore, desi situatia din Grecia s a acutizat de ieri, dupa ce guvernul Tsipras a anuntat convocarea unui referendum privind adoptarea noilor masuri cerute de creditori.

  • Antena3: 

Anunţul de ultim moment făcut de FMI cu privire la Grecia. Toată lumea e afectată

FMI nu va mai finanţa Grecia dacă autorităţile de la Atena nu vor plăti datoria de aproape 1,6 miliarde de euro scadentă pe 30 iunie, a declarat directorul general al instituţiei, Christine Lagarde, relatează Bloomberg.

Lagarde a afirmat, într-un interviu acordat BBC, că referendumul programat pe 5 iulie va cere grecilor să analizeze propuneri ale creditorilor care nu mai sunt luate în considerare.

“Nu pot vorbi despre programul cu FMI, care este în derulare, dar programul de finanţare convenit cu Uniunea Europeană expiră pe 30 iunie. Cel puţin din punct de vedere legal referendumul se va referi la propuneri şi aranjamente care nu vor mai fi valide”, a explicat şefa Fondului.

Dacă Grecia nu va plăti FMI datoria de 1,7 miliarde de dolari scadentă pe 30 iunie nu va mai avea acces la finanţare până nu îşi achită datoriile, a explicat Lagarde, reiterând politica instituţiei financiare în domeniul arieratelor.

FMI nu va ajuta nici băncile elene, pentru necesarul imediat de lichidităţi, care va trebui acoperit de Banca Centrală Europeană şi Banca Greciei.

Grecia se află în pragul falimentului, iar negocierile dintre autorităţile de la Atena şi oficialii de la Atena au eşuat din cauza diferenţelor de opinie legate de reformele în domeniul pensiilor şi taxelor şi a credibilităţii planului elen de îndeplinire a ţintelor fiscale.

Negocierile ar putea fi reluate dacă votanţii greci îşi vor contrazice liderii şi vor dori să rămână în zona euro, a precizat Lagarde.

“Dacă răspunsul va fi da, vrem să rămânem în zona euro, vrem să facem parte din uniunea monetară, vrem să refacem economia, să fim sustenabili pe termen lung, atunci vom mai încerca” a spus şefa FMI.

Parlamentul grec a aprobat duminică dimineaţă planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza un referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor de reforme ale creditorilor internaţionali ai Greciei, relatează BBC News Online.

Premierul Tsipras, care se opune unor noi reduceri bugetare, a propus vineri seara organizarea referendumului şi le-a cerut alegătorilor greci să respingă pachetul de reforme propuse de creditori.

Moţiunea sa pentru convocarea referendumului a primit 178 de voturi din totalul de 300 de parlamentari.

Tsipras a declarat, chiar înaintea votului, că propunerile creditorilor reprezintă un “ultimatum jignitor” şi a apreciat că respingerea pachetului prin referendum va consolida poziţia de negociere a Greciei.

Partenerii din zona euro au criticat anunţul lui Tsipras privind referendumul şi au respins încă de sâmbătă, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, cererea Greciei de prelungire a programului de ajutor dincolo de data-limită de 30 iunie.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul internaţional de finanţare de 240 de miliarde de euro care expiră pe 30 iunie. În lipsa fondurilor, statul elen riscă să nu plătească o datorie de 1,54 de miliarde de euro cătrre FMI, scadentă în aceeaşi zi.

Grecia nu are parte de clemenţă. Trebuie să plătească în zilele următoare 1,5 miliarde de euro

Miniştrii de Finanţe din zona euro au refuzat sâmbătă să extindă programul de ajutor pentru Grecia după data de 30 iunie, după ce premierul Alexis Tsipras a anunţat organizarea unui referendum privind propunerile de reforme înaintate de creditori, au declarat surse citate de Mediafax.

Miniştrii “au respins extinderea programului de ajutor” pentru Grecia, în cadrul unei reuniuni desfăşurate sâmbătă la Bruxelles, au declarat sursele citate.

Acest lucru înseamnă că Grecia trebuie să plătească datorii de 1,54 miliarde de euro scadente pe 30 iunie.

Decizia miniştrilor de Finanţe din zona euro intervine la numai câteva ore după ce premierul grec, Alexis Tsipras, a anunţat organizarea unui referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor creditorilor săi internaţionali.

Alegătorii vor decide dacă Guvernul trebuie să accepte sau nu condiţiile puse de Fondul Monetar Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană.

Grecia mai are de primit 7,2 miliarde de euro din programul de salvare în valoare de 240 de miliarde de euro, însă liderii eleni şi reprezentanţii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene şi FMI ar fi trebuit să ajungă la un acord asupra programului de reforme pentru deblocarea finanţării.

Zona euro se pregăteşte de ŞOCUL intrării Greciei în incapacitate de plată

Zona euro se pregăteşte pentru intrarea Greciei în incapacitate de plată, săptămâna viitoare, după ce a refuzat să prelungească finanţarea ţării, în urma anunţului surprinzător al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor.

Autorităţile de la Atena au solicitat o prelungire cu o lună a programului de susţinere financiară care expiră pe 30 iulie, în aceeaşi zi în care Grecia trebuie să plătească FMI 1,6 miliarde de euro, relatează Mediafax.

Oficialii celorlalte state ale zonei euro au respins însă solicitarea în unanimitate, demonstrând cât de mult a reuşit Tsipras să nemulţumească partenerii din uniunea monetară cu anunţul surprinzător referitor la referendum, după cinci luni de negocieri intense.

După respingerea solicitării Greciei de prelungire a programului de salvare, miniştrii de Finanţe din zona euro au spus că sunt pregătiţi să facă tot ceea ce este necesar pentru a menţine stabilitatea regiunii.

Miniştrii de Finanţe au arătat că zona euro este într-o situaţie mult mai bună decât în perioada de vârf a crizei datoriilor de acum câţiva ani, ei solicitând, implicit, Greciei să impună controlul capitalului pentru stabilizarea sistemului bancar.

Banca Centrală Europeană (BCE), care a asigurat stabilitatea sistemului financiar elen prin împrumuturi de urgenţă, va analiza duminică dacă va opri sau nu finanţarea băncilor prin programul ELA.

“Planul B devine rapid planul A”, a declarat ministrul finlandez de Finanţe Alexander Stubb.

Ministrul elen de Finanţe Yanis Varoufakis, care a părăsit reuniunea Eurogroup, a spus că “este o zi tristă pentru Europa”.

În Grecia, oamenii au format cozi la bancomate, iar introducerea controlului capitalului devine tot mai probabilă.

Premierul Tsipras a cerut grecilor să respingă termenii programului de salvare care prevede noi măsuri dureroase de reformă, precum tăierea pensiilor şi majorarea taxei pe vânzări.

Ministrul olandez de Finanţe Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup, a spus că referendumul convocat de Tsipras subminează credibilitatea guvernului elen, potrivit Bloomberg.

“Nu doar că Guvernul grec a respins ultimele propuneri le instituţiilor, dar trebuie să realizaţi că propunerile au dat deja dovadă de flexibilitate maximă”, a arătat Dijsselbloem.

Varoufakis a spus în schimb că Guvernul a respins măsurile de austeritate propuse de creditori, respectiv Comisia Europeană, BCE şi FMI, întrucât planul nu a dat nicio speranţă că Grecia va ieşi din criza economică.

“Măsurile, de la tăieri de pensii la reduceri ale salariilor, au fost un eşec clar având în vedere că Grecia a cerut primul ajutor financiar în 2010, iar de atunci a obţinut două programe de finanţare în valoare totală de 240 de miliarde de euro”, a arătat ministrul.

Presiunile asupra Greciei sunt amplificate de faptul că Grecia trebuie să plătească FMI aproape 1,6 miliarde de euro pe 30 iunie.

BCE a majorat săptămânal fondurile puse la dispoziţia băncilor elene prin programul de asistenţă de urgenţă ELA, iar în ultima perioadă zilnic, pentru a susţine băncile afectate de retragerile depozitelor.

În total, băncile au primit din partea BCE prin programul ELA 89 de miliarde de euro.

Decizia de oprire a finanţării prin programul ELA necesită o majoritate de două treimi în consiliul guvernatorilor BCE format din 25 de membri, dar nu va fi greu de obţinut dacă preşedintele instituţiei, Mario Draghi, o va susţine.

Preşedintele băncii centrale germane, Jens Weidmann, membru în consiliul BCE, susţine o astfel de măsură, el declarând joi că programul ELA ridică probleme serioase legate de finanţarea guvernelor, care este ilegală conform legislaţiei comunitare, în condiţiile în care băncile elene cumpără în mod regulat obligaţiuni guvernamentale pe termen scurt în valoare de circa 9 miliarde de euro.

Majoritatea băncilor din Grecia sunt închise în perioada weekend-ului, aşa că nu au fost semne de panică pe străzile din Atena.

Oficialii eleni au dat asigurări că că nu vor impune controlul capitalului pentru limitarea retragerilor, dar poliţia a întărit securitatea în apropierea bancomatelor.

Banca Greciei a anunţat că face eforturi uriaşe pentru a asigura că bancomatele sunt alimentate cu bani.

O filială a Piraeus Bank care în mod normal este deschisă sâmbăta de această dată a fost închisă, cu toate că în faţa sa aşteptau circa 100 de persoane. Un director a declarat că angajaţii se tem din cauza cozii formate.

Cozi lungi s-au format şi la unele supermarketuri din Atena, oameni făcând stocuri.

În pofida îngrijorării, sunt şi semne de sfidare, dar şi de uşurare în rândul populaţiei, după ani de austeritate şi nenumărate întâlniri de urgenţă ale oficialilor eleni cu creditorii.

“Referendumul este necesar pentru trimite un mesaj europenilor că poporul grec nu este subjugat, nu mai suntem sub ocupaţie”, a spus Elias Papachadzis, un locuitor al Atenei în vârstă de 49 de ani.

  • Hotnews: 

Premierul grec Alexis Tsipras va organiza un referendum privind acordul cu creditorii sai

Premierul grec Alexis Tsipras a anuntat vineri noaptea organizarea unui referendum in Grecia pentru a se decide daca tara ar trebui sa accepte sau sa respinga un acord de salvare oferit de creditorii sai. Referendumul ar urma sa aiba loc in data de 5 iulie.

“Poporul trebuie sa decida dincolo de santaj (…), referendumul va avea loc in 5 iulie”, a declarat primul-ministru elen intr-o emisiune televizata.

“Aceste propuneri, care incalca in mod clar regulile europene si drepturile fundamentale la munca, egalitate si demnitate, arata ca scopul unora dintre parteneri si al unor institutii nu a fost acela de a oferi un acord  viabil pentru toate partile implicate, ci o posibila umilire a unui intreg popor”, a mai adugat Tsipras in cadrul emisiunii.

Premierul grec afirmase deja vineri ca refuza “ultimatumuri si santaje” in Uniunea Europeana, pe fondul presiunilor imense pentru acceptarea unui acord cu creditorii sai, UE si FMI, pentru a evita intrarea in incetare de plati.

Conform premierului grec, Atena va solicita o prelungire a acordului sau de salvare, care se incheie la 30 iunie, cu cateva zile in contextul in care urmeaza acest referendum.

LIVE TEXT Tsipras socheaza si anunta ca va organiza un referendum privind acordul cu creditorii Atenei / Grecii stau la cozi la bancomate, banca centrala face “eforturi uriase” pentru ca acestea sa fie alimentate / Seful Eurogrupului: Grecia a inchis usa continuarii discutiilor. Vom discuta consecintele

Premierul grec Alexis Tsipras a anuntat vineri noapte organizarea unui referendum in Grecia pentru a se decide daca tara ar trebui sa accepte sau sa respinga un acord de salvare oferit de creditorii sai. Referendumul ar urma sa aiba loc in data de 5 iulie.

Desfasurarea LIVE TEXT a evenimentelor:

16.20 Ministrul de finante slovac a declarat clar ca, tinand cont ca grecii au respins acordul, “programul (de bail-out) este incheiat”. “A venit scadenta de plata”, a spus Peter Kazimir. Intrebat la ce se asteapta de la ministrul grec de finante Varoufakis, el a raspuns: “Acelasi lucru. Sa ne faca morala”.

16.12 Raspunsul din partea ministrilor de finante din Germania, Slovacia si Finlanda este clar, scrie The Telegraph: Acordul de bail-out nu va fi extins dupa 30 iunie. Acest lucru inseamna ca Grecia va fi fortata sa se declare falimentara fata de FMI marti si va fi nevoita sa impuna controale de capital luni pentru a evita un colaps bancar imediat, explica publicatia britanica.

15.23 Guvernul grec a respins ultimele propuneri ale creditorilor sai a spus presedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, avertizand ca Atena “a inchis usa continuarii discutiilor” si ca zona euro va discuta despre “consecintele viitoare”

15.05 “Cu un discurs la miezul noptii, premierul a pus in carca oamenilor responsabilitatea esecului sau rasunator, anuntand un referendum pe 5 iulie”, scrie pe prima pagina publicatia greaca Eleftheros Typos

14.34 Cancelarul austriac Werner Faymann a spus sambata ca usurarea poverii datoriei Greciei depinde de compromisurile pe care le poate face Atena si ca o solutie trebuie gasita pana marti la miezul noptii, cand trebuie platita o rata catre FMI

14.01 Ministrul grec de interne a cerut tuturor partidelor politice sa sprijine organizarea referendumului. In discursul catre Parlament, convocat sambata pentru a aproba referendumul, Nikos Voutsis a spus ca un vot unanim de aprobare in legislativ ar intari pozitia tarii in negocierile cu creditorii – Reuters

13.29 Partidele de opozitie au criticat decizia lui Tsipras de a organiza un referendum, spunand ca aceasta risca sa scoata Grecia din Uniunea Europeana, scrie publicatia elena Kathimerini.

13.15 Banca Greciei face un efort urias pentru a mentine alimentarea cu bani a bancomatelor”, a declarat Reuters un oficial al bancii centrale

13.02 „Cetatenii nu trebuie sa fie speriati, nu este un santaj. Bancile nu se vor inchide, bancomatele vor avea bani. Totul este o exagerare”, a declarat Panos Kammenos, sef al partidului Grecii Independenti, aliat la guvernare al Syriza.

11.52 Ministrii de finante din zona euro vor tine sambata intalnirea de urgenta programata, in ciuda deciziei premierului Tsipras de a tine un referendum in Grecia pe 5 iulie, a declarat un oficial european pentru Reuters.

11.34 Vice-cancelarul german Sigmar Gabriel a declarat ca propunerea Atenei de a organiza un referendum nu trebuie respinsa “din prima”, desi este vital ca grecii sa aiba un acord clar asupra caruia sa voteze

10.52 Analistii Credit Suisse apreciaza ca ar putea fi impuse controale ale capitalului, constand in vacanta bancara fortata sau limitari ale retragerilor de bani chiar incepand de luni

10.11 Panagiotis Lafazanis, ministrul energiei si al treilea om ca importanta in executivul de la Atena a declarat ca grecii ar trebui sa dea o lovitura creditorilor printr-un “nu hotarat”

09.56 Grecii s-au grabit sa retraga bani de la bancomate de la primele ore ale zilei de sambata, iar Alpha Bank a oprit toate tranzactiile online, scrie The Telegraph.  […]/integral pe hotnews.ro

Greek Referendum


Categorii

1. DIVERSE, Acordul cu FMI, Grecia, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE), Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “update: GRECIA, IN PRAGUL ASUMARII INCAPACITATII DE PLATA, COZI LA BANCOMATE SI SUPERMARKETURI/ Premierul Greciei anunta REFERENDUM pentru acordul cu creditorii: “ACESTE PROPUNERI ALE CREDITORILOR ARATA CA SCOPUL A FOST UMILIREA INTREGULUI POPOR”

  1. Ei, acum să vedem cât de drept credincios mai este poporul grec. Va merge oare pe mâna troicii? Sau va avea integritate și demnitate? Personal cred că va fi a 2-a variantă. De unde va tb ca să învățăm și noi românii!

  2. admin, cum anticipati ca va evolua situatia din Grecia si consecintele asupra UE ?
    cumva e de admirat indarjirea cu care grecii se opun cedarii de suveranitate spre care tintesc bancherii si care le-a iesit atat de bine in cazul Romaniei ; pe de alta parte ma gandesc ca totul este abil regizat in scopul dorit de a se declansa haosul financiar

  3. Eu nu cred ca va fi vorba de nici-o demnitate a poporului grec. Atat poporul cat si guvernul vor fi umiliti in ultimul hal. Iar aceasta situatie de biruinta a troicii va fi o lectie pentru oricare alt guvern sau popor care va incerca sa se opuna camatarilor internationali, Uniunii Europene sau SUA.

    De ce cred asta? Pentru ca situatia in care este poporul grec sau noi sau altii, este o aiureala. Poporul grec nu vrea sa mai plateasca jecmanirea impusa de troica, dar pe alta parte nu vrea nici sa iasa din UE. Aceasta este un nonsens. Nu poti sa fi in UE si in acelasi timp sa fi independent.
    Vrei in UE, esti obligat sa-ti cedezi suveranitatea, integritatea, independenta, nationalismul si inclusiv orice putere si decizie financiara.

    Includerea in UE inseamna sclavagism si statut de colonie. Iar toti reprezentanti oficiali ai Greciei (sau ai Romaniei) isi pierd automat orice putere de decizie, devenind doar niste executanti (marionete).

    Poporul grec trebuie sa inteleaga ca apertenenta, includerea si ramanerea in UE nu le poate satisface dorinta de a avea un presedinte, un parlament si un guvern care sa lucreze in interesul poporului. Este si situatia Romaniei.

    Din punctul meu de vedere, ca rezultatul acestui referendum sa reflecte realitatea, intrebarea la care este chemat sa raspunda poporul grec ar trebui sa fie urmatoarea: “Sunteti de acord sa nu mai platim imprumutul (excrocheria) si implicit sa iesim din UE?”

    Rezultatul referendumului care sa contina asemenea intrebare va arata adevarata “integritate si demnitate” a poporului grec. Sau a noastra, a poporului roman.

  4. Bravo pentru referendum! Sa nu asculte de toti nevertebratii care sunt “socati” de “populismul nemaintalnit” al acestei decizii,de a organiza un referendum.De parca referendumul ar fi cea mai nedemocratica metoda…pe ce lume traim?

  5. @admin

    Deci e cam clar.Grecii sunt dati bine cu smirghel pe capatana daca aleg “troika” . Desigur ca va exista un procent dur de 20(eventual 30) % care vor vota impotriva …ei mereu o sa ramana in minoritate.Ramane de vazut.

  6. Oare sa scape Grecia de tavalugul Noii Ordini Mondiale ?Nu prea cred.

  7. ce prost a plusat cu referendumul, Tsipras; (desi acum, cu stirea de mai jos, sunt sigur ca nu l-a lovit damblaua si ca nu vrea sa faca din Grecia, Argentina 2):
    http://www.agerpres.ro/externe/2015/06/28/alerta-grecia-alexis-tsipras-cere-din-nou-ue-o-prelungire-a-programului-de-ajutor-21-31-04
    un semnal critic din partea UE ar fi daca BCE s-ar hotara sa blocheze linia de finanțare de urgență pentru bancile grecesti or din cat vad sunt hotarati sa salveze euro si mai ales increderea in el asa ca bancile grecesti au liber la euroi:
    http://www.agerpres.ro/economie/2015/06/28/alerta-bce-va-mentine-finantarea-de-urgenta-pentru-grecia-15-47-11
    in cel mai rau caz ( cu multi de… hmm?!), euro ar merge in paralel cu drahma, fara ca aceasta sa implice iesirea Greciei din eurozona si UE. Parerea mea.

  8. Liviu Antonesei:
    ”Un nou articol de Jacques Sapir, care explica pe intelesul tuturor, inclusiv al copiilor sugari, debilililor mintali si neconilor, gravitatea a ceea ce s-a intimplat la finele saptaminii. In timpul reuniunii de simbata, Dijsselbloem, presedintele Eurogrupului, a cerut ministrului de Finante grec sa paraseasca sala. Reuniunea a continuat fara acesta. La sfirsitul reuniunii Eurogrupul a dat un comunicat. In acesta, pozitia guvernului grec nu este mentionata, nici macar drept „pozitie minoritara”, cum se obisnuieste cind se respecta regulile. Intrunirea nu poate fi tratata drept „informala”, cum s-a afirmat post factum, ca astfel n-ar fi existat un comunicat. Pozitia lui Dijsselbloem este un abuz de putere care va fi taxat drept ilegal si in fata Curtii Europene de Justitie si a Curtii Internationale de la Haga. Este deci de neimaginat ca Dijsselbloem a luat o asemena decizie, cum la de inimaginabil este ca ceilalti ministri au acceptat-o. Autorul detaliaza toate aceste fapte, le explica, cum spuneam pe intelesul tuturor, evoca pozitia ministrului de Finante grec si arata ca gestul pune Eurogrupul in situatia paradoxala de a socoti Grecia, teoretic, drept parte a Uniunii Economice si Monetare si, in acelasi timp, de a o exclude de facto… Consecintele pentru zona euro, UE in ansamblu si Grecia pot fi de o gravitate exceptionala…
    Pe de alta parte, un lider Alianz estimeaza sansele ca euro sa ramina moneda Greciei sint de circa 15 procente… Multumesc Dietmar Kulcsar pentru fluxul constant de informatii. Imi pare rau ca te chinui, dar iti dai seama ca in presa de aici nici nu poate fi vorba de informatii din zona, mereu isi schimba vreo vipita silicoanele!”

    http://russeurope.hypotheses.org/4023

  9. Observ ca se arunca in dicustie ( si NU ma refer la bloggeri ci la mass media) niste notiuni care nu sint deloc explicate sau bine explicate.

    S-o luam pe rind:
    De ce, de partea europeana, exista atita vai si of cu privire la: referendum, nesupunerea unui lider politic ca Tsipras si …iesirea din UE?

    In mod constant si in crescendo, UE doreste anularea completa a oricarui control al populatiei asupra puterii politice/decizionale. Referendumul a fost dintotdeauna spaima si groaza euroc-ratilor de la Brussels. Urasc din ficati genul aceasta de implicare populara. DE ce? Pentru ca referendumurile daca ies cu NU la ce este propus, au incetinit sau ingreunat Noua Ordine…Europeana. Vezi exemplul referendumului de mica respiratie din Romania care pur si simplu nu a contat.
    Ori Grecia reactiveaza si in forta o forma de protest.
    Cel mai important:Creaza un precedent in Europa apropo de planurile FMI/BCE.

    In al doilea rind, Tsipras…..Tsipras si partidul lui i-au luat prin suprindere pe UE et comp. prin nesupunere. Pentru ca sa ne intelegem,aici nu este vorba de cine stie ce planuri de salvare economica a unei tari, nu conteaza cit de proaste ar fie ele, puse pe tapet de UE si FMI. Ci eeste vorba de niste planuri de dezmembrare economica a unei tari si instaurarea completa a unei noi ordini economice in care liderii politici din Grecia trebuie sa fie doar niste executanti (cum au si fost pina acum…..pina la un punct). Deci nu partea economica este cu adevarat relevanta aici pentru Europeni, ci faptul ca un politician dintr-o tara a carei elita politica trebuia sa fie inregimentata, a spart frontul si s-a revolat! Nesupunerea este marea problema.
    In contrast, uitat-va la alde Orban si politicile sale din Ungaria. Orban a fost lasat sa aplice niste politici care contravin izbitor FMI-ului si BCE, etc. Dar reactia europeana a fost …de forma. De ce? Greu de spus acum. Vom vedea. Insa faptul ramine: Orban are verde la nesupunere anti-neo-;liberala. Grecia insa NU. Si deci Tsipras este un rebel.
    Asta mai arata si altceva f. ingrijorator: faptul ca este din ce in ce mai rara existenta unor politicieni cit de cit neinregimentati la Marele Grup de conducere al Noii Ordini Mondiale/Europene. Mai arata si ca acest grup se crede atit de puternic si de in control incit, tipic pentru logica lor psihopata, in momentul in care apare o mica deviere de la plan, reactiile sint …isterice …tipic psihopatologic.

    Si ajungem si la isteria Europeana a iesirii Greciei din zona euro. De fapt, economic vorbind, iesirea Greciei n-ar fi o asa mare chestie din punct de vedere economic cel putin nu pentru tarile care conteaza (Germania, Franta, etc). Bancile elene si-au dschis filiale in fosta Yugoslavie, in Romania si In Bulgaria si cam atit, De economia Greciei nu depind alte tari pentru ca Grecia nu produce mai nimic ( cu exceptia produselor agrare si a industriei navale).
    Realist vorbind, titlurile portavocilor neo-liberale, gen The Economist, arunca cu vorbe mari.
    Pentru ca iarasi, adevarata problema nu este cea economica.
    Marea problema pe care ar pune-o Greekexit (cum de fapt o recunosc si astia) este ca va crea un precedent in UE! Un precedent care poate fi urmat f. neconvenabil de Portugalia, de Irlanda, de Spania….etc. De ce f. neconvenabil? Pentru ca s-ar incetini cu mult “proiectul european” de demolare completa a statului national suveran! Asta-i doare cu adevarat pe ei. Incetinirea unui parcurs pe care ei vor sa-l accelereze.

    Asta ar fi de partea UE.
    De partea Greciei.
    Realist vorbind, lucrurile stau intr-adevar prost pentru greci
    Chiar daca nu si-ar mai plati datoria, UE si bancile au mecanisme prin care sa produca o lipsa de lichiditati in Grecia care sa duca rapid la un colaps financiar. Grecia nu are bani si f.important, Grecia nu are o economie care sa produca prea mult pentru a acoperi gaura din buget
    Dar chiar si asa, daca sa zicem populatia ar fi dispusa sa suporte un colaps financiar temporar, mijloace de revenire ar exista…..daca actualul guvern ar fi lasat sa faca ceva in sensul asta. Tot asa cum si surse de lichiditati ar exista si ele: Rusia, China….
    De ce spun asta? Pentru ca exista exemple incurajatoare ale unor tari si mai mici si mai mari decit Grecia care si-au anulat datoriile “odioase”: Argentina, Ecuador, Islanda. MAi ales ultimile doua. Nenorocirea este ca atit Ecuadorul cit si Islanda au fost prea mici ca sa produca mari emotii astora. , cazul Islandei este mult prea la periferia sistemului, ca Marele Grup sa-si consume energiile pe tema asta. Adica sa se agite pentru niste pesti atit de mici.Argentina este un caz mai complex insa.

    Oricum, ideea ar fi, ca Grecexit ar fi dureros pe termen scurt, dar cu o politica economica inteligenta ar fi de fapt singura optiune benefica pentru Grecia pe termen lung!!!!
    Nenorocirea este ca:
    populatia este deja mult prea speriata de perspectiva colapsului financiar, si acest sentiment apocaliptic ale iesirii din zona euro este intretinut sistematic de presa neo-liberala care scandeaza pe toate tonurile si in toate limbile niste sloganuri: dezastru bancar, lipsa lichiditatilor, colaps economic…..etc. Fara sa se intre prea mult in detalii apropo de chestia asta. Nici nu se vrea. Populatia trebuie speriata.
    Grecii sint deja obositi de criza prin care trec de vre-o 6 ani, sint deprimati si hartuiti. Asa ca: este foarte probabil ca isteria mediatica bine instrumentata sa-si faca efectul: referendumul sa se termine cu un NU convenabil pentru FMI.
    O alta problema este si faptul ca Styriza nu are un sprijin “beton” politic. Alde PASOK si Nea Demokratia nu sprijina aceste politici, si este f. posibil ca o ruptura sa apara chiar din sinul STYRIZEI. Clasa politica greaca este cu mult mai unita decit cea romaneasca dar nu este suficient de unita ca sa reziste presiunilor externe. Deci sprijinul politic pentru Tsipras s-ar putea f. usor deturna cu ceva ajutor din afara (mai cunoastem de pe la noi).
    Si sigur, a treia problema si cea mai mare este ca din ce observ, UE et. comp, este hotarita de data asta sa distruga orice rezistenta greaca prin orice mijloace asta pentru ca au decis ca o astfel de nesupunere la acest nivel, la acest moment trebuie zdrobita.

    Asa ca, parerea mea, exista dou scenarii:
    guvernul Styriza nu va avea viata lunga si cel mai probabil actualul lider va fi “deportat” poate chiar de ai lui (sau de cei care se decid sa tradeze) cu o buna mina de ajutor europeana

    Sau: se va face din Grecia un exemplu dur pentru ne-ascultare. Adica completa izolare economica, lispa de lichiditati…foamete.

    Evident, exista si a treia varianta – varianta in care vor exista suficiente rugaciuni care sa-L induplece pe Dumnezeu sa ajute o tara care gazduieste un cuib de rugaciuna continua: Muntele Athos.

  10. Imi cer scuze pentru modul oribil in care am ajuns sa scriu.

  11. adica pentru neglijenta din ce in ce mai mare in scris. O sa incerc sa fiu mai cu atentie pe viitor. Chestia e ca nu prea mai am timp

  12. @petra:

    De acord cu analiza.

  13. “Cancelarul german Angela Merkel a sugerat, luni, că trebuie găsit un compromis în cazul Greciei, în timp ce ieşirea tot mai probabilă a ţării din zona euro a generat panică pe pieţele internaţionale, informează Mediafax.

    “Dacă se pierde capacitatea de a se ajunge la un compromis, atunci Europa este pierdută, iar acesta este sensul unei afirmaţii pe care o fac deseori – «dacă euro eşuează, Europa eşuează»”, a declarat Merkel în cadrul unei conferinţe a partidului la Berlin, conform DPA.”

    Sunt curios cum se va materializa aceasta pozitie transanta a cancelarului german in favoarea reluarii negocierilor, stiind ca si Tsipras a cerut aseara o prelungire a acordului.
    WSJ scria astazi, citand un oficial elen, ca Grecia nu va plati maine transa catre FMI, iar Fondul va avea optiunea de a trece la arierate transa neachitata a Republicii Elene, cum, de altfel, a mai facut-o in trecut, fara a mai declara defaultul, Grecia alaturandu-se astfel unui “club select” din care mai fac parte Zimbabwe, Somalia si Cuba.
    Falimentul ar trebui declarat maine tot de Banca Centrala Europeana care, urmare a neachitarii transei grecesti catre FMI, ar inchide linia de finantare de urgenta deschisa bancilor elene, fortand Grexitul. Numai ca BCE a anunta deja ca va mentine linia deschisa pana pe data de 6 iulie.
    Adevaratul termen limita este 20 iulie, cand Grecia trebuie sa-si plateasca datoria de 3,5 miliarde creditorilor europeni, in speta BCE-ului, ceea ce ar insemna insa suficient timp pentru negocieri.
    Cat despre Tsipras, daca respectivul ar fi vrut sa-si indeplineasca mandatul cu care a castigat alegerile, cel al stoparii austeritatii, ar fi trebuit de mult timp sa se ridice de la masa discutiilor, deoarece din ianuarie pana acum nu a facut decat sa negocieze succesive cedari din partea elena, cu speranta unei iesiri oarecum onorabile, cedari pe care sa le fi putut prezenta apoi acasa ca pe niste victorii .
    Iar ramane lui Tsipras varianta Argentina (Grexit), fara avea insa resursele naturale ale acesteia si nici vecinii ei, dornici sa beneficieze, contra cost, de resurse. Dupa care ar trebui sa ratifice prin referendum iesirea din UE, si nu cred ca va avea vreun succes acest demers.

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/avertisment-dur-al-angelei-merkel–daca-negocierile-cu-grecia-esueaza–europa-esueaza-383767
    http://www.evz.ro/daca-euro-esueaza-e

  14. Pingback: CRIZA GRECIEI. Indemnul Mitropolitului Hrisostom: “Macar in aceasta ora a sfarsitului sa ne rugam cu putere: Doamne al Puterilor, fii cu noi” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Agenda reala a Troicii este o schimbare de regim. Opinie in Foreign Policy: GRECIA E SANTAJATA DE CREDITORII SAI CARE, PRIN CREAREA HAOSULUI, VOR SA O INGENUNCHEZE | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: ARHIEPISCOPUL IERONIM al Greciei indeamna, implicit, pentru un vot DA la REFERENDUM. Relatari contradictorii din Muntele Athos: unii monahi il invoca pe SFANTUL PAISIE AGHIORITUL pentru un VOT DA, altii cer poporului grec sa VOTEZE NU | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: Actualizat – ARHIEPISCOPUL IERONIM al Greciei indeamna, implicit, pentru un vot DA la REFERENDUM. Relatari contradictorii din Muntele Athos: unii monahi il invoca pe SFANTUL PAISIE AGHIORITUL pentru un VOT DA, altii cer poporului grec sa VOTEZE NU |
  18. Pingback: REFERENDUMUL DIN GRECIA E VALID – REZULTATE LIVE. Estimarile dau un usor avans TABEREI ANTI-TROICA. Guvernul TSIPRAS – CALUL TROIAN al RUSIEI sau al SUA? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: DUPA REFERENDUM. Grecia – asteptata de Merkel cu “PROPUNERI SERIOASE”/ De ce si pana unde va sustine SUA-FMI guvernul TSIPRAS?/ Demisia lui VAROUFAKIS – concesie simbolica fata de TROIKA?/ “Acordul (cu creditorii) este SINGUR
  20. Pingback: “GRECIA – LABORATOR DE TESTARE A AUTORITATII” – discursul lui Tsipras in Parlamentul European/ Seful liberalilor europeni face agenda “reformelor” grecesti: “REDUCETI SECTORUL PUBLIC, PRIVATIZATI BANCILE, REDUCETI
  21. Pingback: “GRECIA – LABORATOR DE TESTARE A AUSTERITATII” – discursul lui Tsipras in Parlamentul European/ Seful liberalilor europeni face agenda “reformelor” grecesti: “REDUCETI SECTORUL PUBLIC, PRIVATIZATI BANCILE, REDUCET
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare