Sfantul Sinod al BOR sustine DEFINIREA FAMILIEI DREPT CASATORIE INTRE FEMEIE SI BARBAT in CONSTITUTIE
În zilele de 4 – 5 iulie 2013, la Palatul Patriarhiei, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre hotărârile luate menţionăm:
– În contextul dezbaterilor publice din ultimul timp referitoare la proiectul de modificare a Constituţiei României, Sfântul Sinod susţine definirea în legea fundamentală a „familiei caelementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării societăţii, care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi beneficiază de sprijin şi ocrotire din partea statului şi a societăţii”.
– În urma analizei şi evaluării rezultatelor finale ale recensământului populaţiei României din anul 2011, Sfântul Sinod a aprobat un nou program pastoral-social – metode şi mijloace de întărire a pastoraţiei la nivel local (eparhial), regional (mitropolitan) şi naţional.
Biserica Ortodoxă Română va intensifica pastoraţia în rândul credincioşilor cu scopul conştientizării şi apărării instituţiei familiei naturale şi tradiţionale, pentru diminuarea numărului divorţurilor, a avorturilor, a violenţei domestice, a abandonului copiilor etc.
– Eparhiile Patriarhiei Române vor susţine iniţiativa cetăţenească europeană Unul dintre noi, care are drept scop ridicarea nivelului de protecţie juridică în Uniunea Europeană a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane de la concepţie.
– Sfântul Sinod a luat act cu apreciere şi bucurie de multiplele activităţi ale eparhiilor din diaspora română, pentru păstrarea şi promovarea spiritualităţii româneşti.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
- MITROPOLIA MOLDOVEI APARA FAMILIA! Sinodul Mitropolitan de la Iasi face un APEL catre parlamentari pentru a nu lasa deschisa posibilitatea LEGALIZARII CASATORIILOR HOMOSEXUALE: “Nu putem tacea si ramane indiferenti!”
- Patriarhia reactioneaza la amendamentul pro-homosexualitate al PNL si cere ADOPTAREA DEFINITIEI CASATORIEI TRADITIONALE IN NOUA CONSTITUTIE
Dumnezeu sa-i ajute si sa-i intareasca caci grea misiune au.Si pe voi ca sa scrieti in continuare!Va urmaresc site-ul de 7 ani cred si pot sa va spun ca sunteti unii dintre cei care mi-ati deschis sufletul si ochii.Va multumesc ca existati si ca ati avut curajul sa creati un site de asemenea amploare si cu asemenea subiecte.Tot inainte!
Va multumesc de asemenea pentru postarile pentru unul din cei mai dragi martiri ai mei, de care sunt nevrednica(si nu o zic de dragul de a zice, chiar sunt NEVREDNICA)sa afirm ca sunt ruda cu el: Costache Oprisan.de fapt cred ca el este unul din motivele pentru care m-am intors la viata, cred ca s-a rugat pt mine si pentru toti, oarecum, urmasii lui.
Inca o data Dumnezeu sa va ajute!
Rău nu-i! Doar că eu nu prea înţeleg, care va fi efectul practic al celor 2 hotărâri scoase în evidenţă cu galben- oare vor fi îndemnaţi preoţii ca să tune împotriva unei constituţii de sodomizare a României? Ori vor rămâne doar nişte vorbe…? Aici cred că va fi bătălia. Dacă iniţiativa episcopilor va fi la nivel practic, atunci bătălia este ca şi câştigată.
Patriarhia ar trebui sa-si sustina hotararile prin canalele (alternative) media. Publicatia “Lumina” este o buna pornire. Insa, cel mai important, este ca aceste comunicate, oriunde ar fi facute cunoscute, sa apara necomentate, neatinse in forma lor. Ceea ce e foarte greu de crezut ca se va intampla…
Doamne-ajuta!
Fraților, este un pas spre Dumnezeu. Desigur că am fi vrut mai mult, adică ceva de genul ce este Da,Da și Nu Nu, în sensul că sinodul ar fi fost necesar să nu exprime o decizie de contest ca reprezentâd o poziție valabila doar până la viitoarea validarea a constituției modificate pentru că preambulul, parcă lasă se înțeleagă că este posibila totuși supunerea în fața autorității pământești și stăpânitorilor vremelnici. Dacă sinodul ar fi hotărât că biserica nu recunoaște niciodată (in privinta căsătoriei) decât legatura firească dintre barbat și femeie potrivit învataturii bisericii, dogmelor și firii ar fi fost limpede că nici o autoritate clericală nu ar fi legitimată să facă altfel decât a hotărât sfântul sinod în această privința. Este o hotărâre ce pare a spune ce vrea biserica de la constitutia modificată acum înainte de validare, După validare …potrivit spuselor apostolice “sopuneţi-vă stăpânilor, că de la Dumnezeu sunt” … ar fi posibil sa mai apără una, ( ori să nu mai apară… decât la sinoadele mitropolitane care vor îndrazni) concepută în așa fel încât să nu agraveze confilctul dintre cele două autorități ci să poată fi intretpretată în ambele sensuri. Vom vedea ce efecte va produce această hotărâre în inima și conștiința celor ce au botezul ortodox și răspunderea in ce privește noua forma a constituției. Pe mine mă bucura decizia sfântului sinod, chiar dacă nu deplin, (pentru că pare o hotărâre puțin nehotărâtă, ce arată o credință puțin timidă, parcă mai mult călduță decât arzătoare).
Nu cred nici eu că este rău, dar m-aş mira să fie suficient atât. Aş fi fost sigură că ar fi avut efectul aşteptat de ortodocşi, dacă Patriarhia ar fi avut suficientă grijă şi până acum de toată turma sa. Să dea Dumnezeu să aibă măcar de acum înainte!