Vania Atudorei: Romania, COBAI PENTRU FMI. O CONFIRMA SI SEFUL ERSTE BANK: Austeritatea in Romania a fost BRUTALA, de neimaginat in Occident. Dar oamenii, in Est, sunt obisnuiti cu brutalitatea…

• Stiri.Botosani.ro: VANIA ATUDOREI: România – slabă, neputincioasă şi manipulată de FMI

Calificativele din titlu nu imi aparţin. Ele sunt afirmate de Joseph Stiglitz, Premiul Nobel pentru economie în anul 2001, fost Prim-Vicepreşedinte şi economist şef al Băncii Mondiale, ex-consilier al Preşedintelui Bill Clinton şi se referă la strategia perversă şi greşită a Fondului Monetar Internaţional faţă de România şi alte ţări care au servit drept cobai, în cartea sa “Globalisation and its Discontents”.

FMI, ca şi Banca Mondială, are sediul in SUA la Washington şi este o instituţie politică ce serveşte interese private şi politica americană economică deoarece SUA are drept de Veto. Mondializarea s-a dovedit un eşec iar tranziţia fostelor ţări comuniste din Europa de Est la economia de piaţă este şi ea un eşec, cu excepţia Poloniei care a fost cruţată de recesiune şi a renunţat la robia datoriilor FMI înţelegând că împrumutând mult de fapt te vinzi până la riscul de a-ţi pierde libertatea şi a deveni sclav.

De ce Polonia ? Ea nu a ascultat de binevoitoarele sfaturi “dezinteresate” ale FMI, nu a aplicat terapia de “şoc” preferând în locul privatizării sălbatice cu metode de bandiţi antisociali şi antipatriotici, privatizarea pe etape cu reforme democratice, cu un şomaj scăzut, plătind pe cei fără serviciu şi compensând pensiile – deci a preferat măsuri umane şi nu pe cele ale capitalismului sălbatic.

Nici China nu a ascultat de sfaturile FMI şi astăzi China a devenit o superputere economică mondială. De altfel, insăşi SUA ignoră recomandările FMI. Deci aceste faimoase recomandări sunt bune mai ales pentru ţările sărace care în acest fel vor sărăci şi mai mult.

Mondializarea nu a redus sărăcia şi nici nu a sigurat o stabilitate. Mondializarea a vrut să facă alcool din porumb pentru rezervoarele de automobile fără să ţină cont că trebuiesc 200 de kg de porumb pentru a face alcool ca să umpli un rezervor de maşină, cantitate cu care un individ dintr-o ţară săracă se poate hrăni timp de 1 an.

Occidentul a impus ţărilor sărace să renunţe la restricţiile vamale şi, în schimb ele le-au păstrat pe ale lor şi le-au împiedicat să exporte produse agro-alimentare invocând pretexte de genul standarde de calitate şi distrugându-le astfel agricultura. Iată una dintre eexplicaţiile dispariţiei din magazinele româneşti ale fructelor şi legumelor autohtone.

Când proiectele FMI se dovedesc eronate, tot ţările sărace şi sărăcite plătesc pagubele. Când FMI a împrumutat bani Rusiei şi altor foste ţări comuniste, câteva săptămâni mai târziu unele conturi personale din Elveţia şi Cipru, ale unor baroni politici , s-au umflat “ca prin miracol”.

Peste 45 % din populaţia mondială trăieşte cu mai puţin de 2 $ pe zi. În misiunea sa iniţiala FMI şi-a propus să reducă sărăcia; dar când sărăcia creşte de la an la an mai este FMI-ul o instituţie internaţională credibilă? Care individ care are bun simţ şi simţul realităţii poate să mai creadă că saracia se elimină prin datorii ce vor afecta şi generaţiile viitoare?

Guvernul României se bazează pe doua surse de venit: impozitele şi împrumuturile de la FMI. FMI-ul pretinde că negociază împrumuturile, praf în ochi, căci el impune măsuri şi exigenţe dictatoriale de austeritate ce reduc veniturile oamenilor şi calitatea vieţii acestora punând de asemenea în pericol echilibrul economic şi social al ţărilor implicate, ajungându-se la revolte, crize economice, sociale sau politice.

Dar de ce FMI-ul susţine privatizarea ?

Printre altele, afirmă FMI, deoarece companiile de stat nu se pot rupe de regimul politic dar FMI-ul nu ştie (sau nu vrea să ştie) că de fapt în fostele ţări comuniste companiile privatizate sunt în mâna baronilor politici desprinşi din fostele regimuri comuniste care au privatizat companiile sau le-au vândut în intereselul lor personal şi nicidecum al ţării.

Trei principii au fost impuse de dezastruoasa politică financiară a FMI :

– austeritate – (pentru ca săracii să devină şi mai săraci);
– privatizare – (pentru ca bogaţii să devină şi mai bogaţi);
– liberalizare – (pentru ca ţările bogate să le domine pe cele sărace).

(…)

Iată numai câteva efecte ale privatizării sălbatice :

– creşterea numărului de şomeri;
– elevi care abandonează şcoala pentru a putea lucra ca să işi ajute familiile;
– familii dezmembrate care se separă plecând în alte ţări la lucru;
– stress şi imbolnăviri la cei care lucrează cu grija zilei de mâine;
– creşterea furturilor, a criminalităţii, a prostituţiei, a fraudelor, a violenţei, a corupţiei, etc., etc.

În Anglia căile ferate au fost privatizate, în Franţa, Elveţia sau Germania nu s-a întâmplat asta, iar astăzi Anglia are cele mai penibile căi ferate din Europa, încât chemaţi în ajutor ca să le modernizeze, specialiştii din Elveţia au refuzat văzând în ce hal sunt.

In Brazilia, electricitatea a fost privatizată şi astăzi este printre cele mai scumpe din lume fiind şi insuficienta, trebuind să importe, în timp ce în Québec electricitatea este o companie de stat iar oamenii au un preţ printre cele mai mici din lume (6 cenţi pe kilowat-oră, în timp ce la New York este de 23 de cenţi).

În Texas închisorile s-au privatizat şi ocupă locul 1 în lume prin suprapopulare şi executaţii(condamnări la moarte).

În timp ce statul slujeşte sau ar trebui să slujească intereselor cetăţenilor, o companie privata slujeşte intereselor… cui?

România care a vândut Băncile a ignorat oare că Băncile straine vor finanţa de preferinţă companiile mari multnaţionale lasându-le să moară pe cele mici locale? Şi, mai ales, că banii vor lua drumul strainătăţii? Pentru cele mai multe din fostele ţări comuniste viaţa cotidiană a devenit mai grea, clasa de mijloc îndură mari sacrificii, viitorul este sumbru iar mult visatul capitalism este făurit şi savurat de grupuri de “prieteni de afaceri”.

De la căderea regimului comunist până acum, în unele ţări a scăzut până şi speranţa de viaţă: în Rusia cu 3.7 ani iar în Ucraina cu 2.8 ani, spre exemplu. Nivelurile de inegalitate socială din fostele ţări comuniste au ajuns astăzi printre cele mai mari din lume. În timp ce prieteni ai lui Boris Elţân ajungeau miliardari, statul nu era capabil nici măcar să plateasca amărâta aia de pensie medie de 15 $ pe lună.

Când statul a imprumutat bani de la Bănci private, pentru că nu i-a mai putut rambursa, atunci Băncile au “luat” în schimb companii publice de stat prin vânzări şi cumpărări între prieteni, adică prin privatizare. Lui Ceausescu i se reproşa distrugerea satelor dar adevărata distrugere este abia astăzi!

Împrumuturile de la FMI sunt dăunatoare deoarece au îndatorat şi sărăcit ţările în cauză şi mai mult şi, în plus, menţin pe poziţii pe politicienii incompetenţi şi corupţi. De altfel, Portugalia a refuzat la începutul acestui an oferta FMI de împrumut – câtă luciditate din partea Guvernului Portugaliei! Daca am face experienţa personal; uite nu avem de unde imprumuta! Şi deci, cum facem ca să ne descurcăm?

O ţară cu bogăţii naturale, bine gestionată, nu are nevoie de împrumuturi sinucigaşe! FMI-ul a dovedit că este o instituţie arogantă, ce se vrea atotştiutoare fără să ţină cont de cultura şi istoria une ţări, preluând modelul economic american care este în declin, lipsit de transparenţă, ce persista în a face erori şi ce ajuta mai puţin ţările şi mai mult regimuri politice incomptente, corupte şi controversate.

Ministra turismului minte privind turismul din România care, în realitate, e într-o scădere si o decadere drastică. Ce ar fi să faca un efort şi să mearga la vecini de-ai României, nu mai departe, la Budapesta sau pe litoralul bulgar să vada cum se face turism, fara bani imprumutaţi?

În rândul ţărilor “slabe şi neputincioase” în care amestecul FMI a fost un eşec ce a dăunat economiilor naţionale, domnul Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aşază România alături de Ucraina, Ecuador şi Pakistan. Un loc deloc de invidiat.

• Hotnews: Seful Erste, Andreas Treichl: Masurile de austeritate luate de guvernul roman au fost brutale, de neimaginat in Vest

Masurile de austeritate luate de Romania au fost “brutale”, de neimaginat in tari din Vest precum Germania sau Franta, dar oamenii din Est sunt “obisnuiti cu brutalitatea”, a declarat, directorul general al grupului austriac Erste, Andreas Treichl, citat de Mediafax.

Romania este o piata cheie pentru Erste, iar Treichl se asteapta ca tara sa-si revina din criza. “Cred ca da (Romania isi va reveni, n.r.). Tara face multe lucruri bune si a facut multe lucruri bune. Romania isi va reveni si este pe aceasta cale chiar acum”, a spus el.

O reducere de salarii de 25% in sectorul public este de neimaginat in tari ca Germania sau Franta, considera Treichl.

“Masurile care au fost luate de Guvernul Romaniei sunt aproape de neimaginat in Europa de Vest. Isi poate cineva imagina ca in Germania si Franta guvernul sa spuna: “Trebuie sa reducem salariile din sectorul public cu 25%?” Si in acelasi timp sa majoreze singura taxa care loveste pe toata lumea, TVA? Iar asta s-a intamplat fara o singura zi de greva. A fost o masura destul de brutala. Dar nu este una din diferentele dintre Est si Vest faptul ca Estul este o regiune unde oamenii au invatat sa traiasca cu brutalitatea si pot face fata unei crize substantial mai bine decat cei din Vest?”, a afirmat el.

Guvernul a redus in vara anului trecut salariile din sectorul public cu 25%, a crescut TVA de la 19% la 24% si a taiat cu 15% majoritatea ajutoarelor sociale, pentru a reduce deficitul bugetar in conformitate cu acordurile semnate cu FMI si Comisia Europeana. Alte masuri luate de autoritatile romane sunt cresterea taxelor percepute unor categorii profesionale, majorarea impozitelor pe castigurile de capital sau cresterea impozitelor pe proprietate. De la inceputului acestui an, salariile in sectorul public au fost majorate cu 15%.

• Voxpublica [Costi Rogozanu]: Traian Băsescu. Sentimental înspre Vest, rece ca gheaţa în ţară. Antibancherismul românesc. La ce sînt buni esticii?

Ultima prelegere politico-economică a preşedintelui mi-a confirmat ceva. Puterea în România acţionează amatoristic sentimental în faţă cu puterile centrale europene şi ultra “ştiinţific” cu noi. Ni se dau lecţii despre mersul implacabil al pieţei, al datoriilor, al UE, pe un ton aproape academic. Iar apoi, toate devin praf  în negocierile cu Vestul la care ba ţipăm, ba plîngem, ba metaforizăm.

Nu fac analize psihologice, doar constat evoluţia discursivă din ultimul an a preşedintelui România. Iar ea curge cam aşa: discursuri puternic încărcate de sentiment atunci cînd li se adresează străinilor; discursuri de economie politică şi ştiinţa guvernării atunci cînd li se adresează românilor. Pe 8 decembrie 2011, la MArsilia, la întîlnirea popularilor europeni, Traian Băsescu a băgat sentiment:

Vreau să clarific pentru toată lumea că vieţile cetăţenilor din afara zonei euro, dar şi din ţări membre ale Uniunii Europene, sunt afectate în mod dramatic de ceea ce se întâmplă în zona euro. Daţi-mi voie să vă dau câteva exemple. În România 95% din piaţa bancară este reprezentată de bănci din zona euro. În România dobânzile au crescut de la 5% în iunie la peste 8% acum, din cauza lipsei de decizii în zona euro. În România suntem dependenţi în mare măsură de pieţele din zona euro, din punct de vedere al exporturilor. Principalii noştri parteneri sunt Germania, Franţa, Italia şi Spania. Asta înseamnă că România nu poate accepta o Uniune Europeană cu două categorii de state. România ar vrea să participe la deciziile zonei euro pentru că orice decizie sau orice lipsă a deciziilor din zona euro afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români. În concluzia introducerii, soluţia pentru criză este să rămânem uniţi, este să rămânem Uniunea Europeană cu 27 de membri, şi nu o uniune cu 17 membri.

Românii au vrut. Pe 8-9 decembrie, ceva mai tîrziu, se stabilea clar o Europă cu două viteze. UN acord al celor 17 la care pot adera şi alţii, printre care şi România. “N-a fost uşor”, a declarat Băsescu. N-a fost uşor ce? Am primit ce n-am vrut. La asta nu s-a primit răspuns.

Atunci cînd i se spune de tîmpeniile făcute de putere în legătură cu unele măsuri de austeritate, în legătură cu abordarea defectuoasă a tăierilor din buget, răspunsul va fi întotdeauna unul pentru interior. Am fost în avangarda Europei, am tăiat ca nimeni alţii şi o să mai tăiem. Sîntem buni la asta.

Discursul de ieri a fost unul “tehnic”, ca să-i lumineze pe jurnalişti şi analişti. Deci zero sentiment.

“A fost o discuţie lungă pe acest subiect. Se urmăresc parametri. Dacă îi depăşeşti, îţi spune Comisia Europeană ce să faci. Cât stai în parametri, rămâi la nivelul de fiscalitate stabilit la nivel na­ţional. Nu s-a pus problema unei fis­calităţi unice. Este imposibil pentru că am putea vorbi apoi că vrem şi pensii şi salarii unice. La nivelul de fiscalitate nu suntem dispuşi la nicio cedare. Rămâne o chestiune suverană dacă parametrii de stabilitate ai bugetului se păstrează în limitele impuse prin acordul de uniune fiscală.”

Însă, tot săptămîna trecută, cînd a venit vorba de Olanda, a dat-o iar pe discurs din bojoci: că le intră droguri prin ţară etc. Un re-sentiment. Biciuirea românului se făcea prin îndemnuri simple acum mai bine de un an: la muncă, nu la întins mîna. Acum totul e implacabil şi ştiinţific. Facem parte dintr-un mare proiect pe care sîntem prea needucaţi ca să-l discutăm. Intrăm în jocul nou al austerităţii europene pentru că ne pricepem şi cu asta basta. Nu există cale de întoarcere. Opoziţia nu a avut nimic interesant de zis pe această temă – doar că vor tehnocraţi (răspuns: nu).

Cît despre problemele cu ratificarea discutate cu Constituţia în mînă a fost ceva mai clar Sarkozy într-un interviu publicat azi de lemonde:

Ne craignez-vous pas des problèmes de ratification ?

Non, car la procédure retenue est plus légère, même si chaque pays reste maître de la procédure de ratification. En tout état de cause, nous souhaitons être prêts à l’été 2012. Enfin, je le répète, nul ne pourra contester le rôle accru ainsi donné aux gouvernements européens.

Fiecare ratifică cum ştie şi cum vrea.

Antibancherismul

Scuzaţi cuvîntul ăsta barbar inventat. Dar există un sentiment antibănci dezvoltat mai nou de putere. E ciudat pentru că vine mult prea tîrziu, deci atunci cînd nu se mai poate face aproape nimic sau se pot face doar lucruri radicale. Traian Băsescu a mai vorbit o dată cu sentiment şi a urlat la băncile europene că vor să-şi retragă capitalul (Dan Armeanu i-a şi spus să nu mai urle atît, ci să le taxeze mai repede – aici). Naivitatea provincială e aceeaşi: ceri înţelegere, suflet, etică de la bănci, de la parteneri europeni care şi-au bătut joc şi au făcut bani cu lopata. Apoi te suceşti şi îi cerţi din aceleaşi motive. Iar răspunsul intern e unul fricos şi unic: austeritate punct.

Diverşi oameni de la BNR s-au trezit şi ei cu o critică a băncilor care şi-au pus la plată clienţii pentru toate neputinţele:

“Incarcarea costurilor de creditare cu tot felul de cheltuieli ale bancilor, acoperite printr-o concurenta imperfecta a sistemului financiar- bancar se va tempera. De ce bancile pot sa paseze asupra clientilor, uneori iintr-o adevarata incostienta costurile unor lipsuri, care uneori le apartin, in ceea ce priveste organizarea interna sau evaluarea gresita a unor riscuri. (…) E posibil pentru ca concurenta nu este suficient de puternica si nu este data de numarul de banci” (Isărescu, azi)

Apropo de sentimentul masochist al fiinţei, să mai citim şi o declaraţie a şefului Erste, şocantă de-a dreptul:

“Măsurile care au fost luate de Guvernul României sunt aproape de neimaginat în Europa de Vest. Îşi poate cineva imagina ca în Germania şi Franţa guvernul să spună: «Trebuie să reducem salariile din sectorul public cu 25%?» Şi în acelaşi timp să majoreze singura taxă care loveşte pe toată lumea, TVA? Iar asta s-a întâmplat fără o singură zi de grevă. A fost o măsură destul de brutală. Dar nu este una din diferenţele dintre Est şi Vest faptul că Estul este o regiune unde oamenii au învăţat să trăiască cu brutalitatea şi pot face faţă unei crize substanţial mai bine decât cei din Vest?”

Abia acum Isărescu spune că brutalitatea asta a venit şi tot vine şi din mediul privat. Şi asta sub ochii lor. Cine altcineva ar trebui să le supravegheze metodele prin care îşi scot pierderile din rate? Dar aici iarăşi intervine sentimentul. (Raţiunea e bună pentru anunţuri către poporul prost.) Schizoidia sentiment-rececagheaţa e valabil şi pentru alte voci cu autoritate (TB e doar vîrful). Nicolae Cinteză citat de zf:

Nicolae Cinteză a afirmat că prin modul în care bancherii au făcut restructurările creditelor “au omorât clienţii sau erau pe punctul să-i omoare”. Mai mult decât atât, pentru că băncile nu s-au restructurat pe măsura crizei, ele au devenit ineficiente şi au transferat acest cost clienţilor buni-platnici, contribuind şi mai mult la accentuarea crizei.

Era pe punctul să-i omoare. Mda. Acum că s-au descărcat şi ei de atîta emoţie e timpul să facă ce-au făcut şi pînă acum, nu?

Mie tot acest sentimentalism al oamenilor de decizii, această aplecare către formulări dure şi plastice îmi dau senzaţia clară nu de hotărîre, ci de înţelegere resentimentară postfactum. Ori ăsta era dreptul nostru, al păgubiţilor, nu al lor, al guvernanţilor. Discursul de tip Occupy practicat de putere nu e ceva nou, e pregătirea unui nou val de decizii despre care nu vom fi întrebaţi nimic.