VOM PIERI, DACĂ NU NE TREZIM ȘI NU VOM CREDE. „Prăpastia dintre cei ai lui Hristos și cei ai potrivnicului se cască tot mai largă și nimeni nu va reuși un șpagat. Va trebui să alegem. Și cu alegerea noastră vom rămâne”

16-10-2020 3 minute Sublinieri

Am primit pe email:

„Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus!, decât întru Duhul Sfânt (1 Corinteni 12, 3)”

Zilele de astăzi ne înfățișează de multe ori un spectacol grotesc în care cezari, aleși sau mai puțin aleși, intră cu bocancii în sufletele oamenilor și vor să le dicteze până și modul lor de a se închina lui Dumnezeu. Pentru a părea binevoitori și bine voitori, se declară oameni credincioși, dar uită că Hristos nu judecă după vorbe, ci după fapte. Căci El ne învață: „După roadele lor îi veți cunoaște (Matei 7, 16)”. Ce vedem, însă? Nu am auzit pe niciunul dintre cei amintiți, auto-declarat credincios, spunând: „Domn este Iisus!”, pentru ca să cunoaștem că Duhul Sfânt e Cel care îi animă. Ce credință or fi având ei? Cea pe care o arată este vrăjmășie cu Biserica lui Dumnezeu, atunci cum ar putea fi ei în aceeași credință? Cum ar putea fi prieteni cu Dumnezeu și cu oamenii care sunt facerea mâinilor Lui, dacă ei lucrează împotriva lor?

Avem multe exemple în Evanghelie în care, printre cei care Îl urmau pe Hristos, erau și unii care căutau orice vorbă sau faptă pe care să o folosească împotriva Lui. Nici măcar nu îi interesa dacă e bine sau e rău ceea ce spune, din start erau setați în a-L prinde la colț, iar asta pentru ca să se împlinească scriptura care zice: „M-au urât pe nedrept (Ioan 15, 25)”. Pe față binevoitori și bine voitori, afișând o părută grijă față de popor, Îl întreabă mieroși: „Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu? (Luca 20, 22)” Ca să nu spunem că, înainte de a-l întreba, fac o frumoasă introducere în care au grijă să câștige bunăvoința auditoriului gâdilându-i urechile și încercând să-i adoarmă sistemul imunitar prin lingușeală: „Învățătorule, știm că drept vorbești și înveți și nu cauți la fața omului, ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu (Luca 20, 21)”. Serios? Cât de stricat poți să fii ca să scoți din tine cuvinte care sunt taman pe dos față de cum gândești?

Viclenia lor, pe care Hristos o simte, este la fel cu cea atât de aruncată pe piață astăzi: pentru protecția voastră vă interzicem pe Hristos și sfinții Lui, din grijă față de voi vă legitimăm la intrarea în biserică, nu vă lăsăm la sfintele moaște pentru că acolo vă veți îmbolnăvi și veți îmbolnăvi și pe alții. La fel și întrebătorii lui Iisus, pozau în unii preocupați de nație și de viitorul ei. Strategia lor era și este aceeași până în momentul de față: cea a mărului otrăvit. Amestecând binele cu răul, prezintă binele dar ascund răul. Noi, ca oameni cu discernământul bolnav sau anesteziat, cu greu ne dăm seama de capcană, dar pentru Hristos a fost imediat evidentă. Soluția Lui a fost una naturală, una pe care o folosește mereu și care va fi decisivă la judecata de obște: separarea binelui de rău, neamestecarea celor contrare, limpezirea lucrurilor. În acest demers, fără ca viclenii să își dea măcar seama, îi folosește chiar pe ei, cerându-le să le arate banul dajdiei și chipul de pe el. Neintuind lovitura de grație și siguri de victoria lor, Îi fac pe plac. Iar Domnul, ferm, sever, pedagogic, le răspunde: „Dați-i cezarului cele ce sunt ale cezarului și lui Dumnezeu pe cele ale lui Dumnezeu (Luca 20, 25)”!

Pe lângă mirarea mulțimii care Îl urma sincer, s-a adăugat mirarea ispititorilor și muțenia care i-a urmat. Înțelepciune lor trupească a fost pulverizată de Înțelepciunea lui Dumnezeu. Aroganța de a crede că poți să-L prinzi la colț pe Cel care este Înțelepciunea nu a avut și nu are nicio șansă. Doar temporar îngăduie Domnul răul, pentru a da șansă cât mai multora de a-și reveni, după cuvântul Său: „Dar oare Dumnezeu nu le va face dreptate aleșilor Săi care strigă spre El ziua și noaptea, El, Care rabdă’ndelung pentru ei? Vă spun Eu vouă că degrab le va face dreptate (Luca 18, 7-8).” În clipa de față, pare că ispititorii și viclenii veacului au câștig de cauză. Și, din păcate, vremea lor vine tot mai mult, dar va fi scurtă. E vremea lor acum, ca acum 2000 de ani, când au dus așa de departe răutatea încât L-au ucis chiar pe Domnul Cerului. Au crezut că L-au ucis. Mușcând din Trupul Lui și-au rupt dinții. Poate doar câțiva au început să înțeleagă și să vadă, în cele din urmă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu salvându-i și pe ei.

Mirarea… Mirarea ne lipsește astăzi. Credem că putem explica orice și, dacă nu acum, cel puțin în viitor vom reuși. Slabă trufie umană… În loc să ne mirăm și să ne lăsăm convinși de lucrarea Domnului, îl ispitim în toată vremea. Lucrează prin sfinți: neputreziți, calzi, vii; lucrează prin natură: inteligentă, reactivă, uimitoare; lucrează prin oamenii de lângă noi: prin cuvânt, prin faptă, prin duh. Nu vedem, Îl disprețuim și pe El și pe lucrarea Lui. Dar ne avertizează: „Vedeți, voi, cei ce disprețuiți, și minunați-vă și pieriți, că Eu în zilele voastre lucrez un lucru pe care nu-l veți crede dacă vi-l va spune cineva (Faptele apostolilor 13, 41)”. Să pierim? Vom pieri, dacă nu ne vom trezi și nu vom crede. Ce să credem? Incredibilul: că în Hristos vom fi pururi biruitori, că Biserica Sa va dăinui până la sfârșitul veacurilor și după aceea, că El este Calea, Adevărul și Viața, că răul are un sfârșit, oricât de mult și-ar arăta mușchii la un moment dat.

Și totuși, vremurile de acum nu sunt date spre pieire, ci spre trezire. Prăpastia dintre cei ai lui Hristos și cei ai potrivnicului se cască tot mai largă și nimeni nu va reuși un șpagat. Va trebui să alegem. Și cu alegerea noastră vom rămâne. Așa că, să mărturisim și noi întru Duhul Sfânt: „Domn este Iisus!” și să credem, așa cum putem fiecare. Să mărturisim, căci nu facem altceva decât să mărturisim adevărul. Adevărul! M-am gândit de multe ori la ceea ce a trăit Soljenițân în perioada comunistă, de fapt, ceea ce am trăit și eu, personal, într-o formă incipientă: deși erai învățat în teorie cu o morală sănătoasă, când să o aplici practic te loveai de găunoșenia și falsitatea sistemului. Iată că vremurile acelea reînvie. Dacă ar fi să sintetizăm într-o formă populară, am putea zice: „Comunismu’ n-o muritu’, num-un pic s-o primenitu’”. Și aici nu e vorba de țara noastră, ci de întreaga lume. Comunismul vorbea despre adevăr, dar nu-l mărturisea. Duhul lumii de astăzi vorbește despre adevăr, dar nu-L mărturisește. Îl obturează, speriindu-ne cu închipuieli și cu statistici.

Așadar, „cine ne va despărți de iubirea lui Hristos?: Oare necazul? sau strâmtorarea? sau prigoana? sau foametea? sau golătatea? sau primejdia? sau sabia?!… Precum este scris: De dragul Tău suntem omorâți toată ziua, socotiți suntem ca niște oi de’njunghiere. Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit. Fiindcă sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălțimea, nici adâncul și nici o altă făptură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 8, 35-39).”

Oaia de înjunghiere


Categorii

1. DIVERSE, Cuvantul cititorului, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “VOM PIERI, DACĂ NU NE TREZIM ȘI NU VOM CREDE. „Prăpastia dintre cei ai lui Hristos și cei ai potrivnicului se cască tot mai largă și nimeni nu va reuși un șpagat. Va trebui să alegem. Și cu alegerea noastră vom rămâne”

  1. Pingback: CÂND CREȘTINII ORTODOCȘI - INCLUSIV PREOȚI, CEDEAZĂ ISTERIEI SOCIALE. Abandonați ideea că vă veți întoarce la sfintele slujbe „când va fi lipsit de pericol”. Ziua aceea nu va veni niciodată
  2. Pingback: PS IUSTIN, Episcopul Maramureșului și PS IGNATIE, Episcopul Hușilor - atitudini dure față de ACTUL ABUZIV AL "IZOLĂRII LA DOMICILIU" AL SFINTEI PARASCHEVA. "Iaşiul a devenit pentru câteva zile un adevărat pustiu al Carantaniei, und
  3. Atit de ireala realitate…Aceiasi impresie,dar mai intensa, zi de zi,de vreo 10 ani incoace.O lupta interioara,teribila,intre omul vechi si cel nou.Aceasta alegere voluntara,de acum,intre cele doua maluri ale prapastiei,duce cu gindul la cealalta alegere,zbuciumata,involuntara,din clipa mortii,pe care, clar,o va determina. Cu toate nebuniile,cite se intimpla,se vede tot mai viu si pregnant prezenta si dragostea dumnezeiasca pentru om si,in particular,pentru mult hulitul si “ciumatul” nostru popor roman.Ciumatul si (auto)lepadatul de acum dar cu sufletul nobil si smerit odinioara…pierdut si ratacit in ceata.Din toate”incercarile”la care am fost si vom mai fi supusi noi ca neam de-lungul timpului,cu multele noastre pacate,mai teribile acum cind sacul e gata sa fie legat si pus in caruta,transpare,se simte,se vede, imensa dragoste,tainica,pentru noi.Iarasi,”sare in ochi” mina proniei dumnezeiesti intinsa,recent,catre noi prin sfintii si marturisitorii din perioada comunista,avind cheia mintuirii in ea.Doar ca acea cheie se numeste:jertfa. Oare citi vom vedea gaura cheii caci usa pare tot mai aproape…?

  4. WOW!

    Amin, fratilor.

  5. Viclenia ucigasa care s-a abatut peste aceasta lume arata cum este aceasta lume.
    Ei au proiectele lor, insa “dreptii” ce fac, ce lucreaza?

  6. Pingback: UN FOC CUPRINDE LUMEA, PĂDURE DUPĂ PĂDURE. „Împotriva firii lucrăm, împotriva noastră se întoarce firea”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare