GHETSIMANI – limanul “cel mai sigur pentru pacatosul zdrobit, pentru cel revoltat de necaz, de povara, de deznadejde, de frica…”

2-05-2013 Sublinieri

7_rugaciune_ghetsimani

“Şi de aceea, oricine ai fi tu, fratele meu neputincios si necajit, impreuna cu mine, daca esti ranit de tristetea pacatului, daca te rusinezi de mahnirea sufletului, cu credinta care greu se inalta, cu iubire care greu se largeste, care nu este miscata spre virtute, daca esti atins de frica pentru judecata lui Dumnezeu, daca esti ispitit de necazul sufletului, care se extinde, vizibil, chiar pana la moarte, nu te lasa supus intristarii fara de nadejde, nu lasa necazul, mahnirea si frica sa te biruie complet…”

***

ss09-ghetsimani

SFANTUL FILARET AL MOSCOVEI:

Cuvant la sfintirea bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, in cinstea si pomenirea rugaciunii Lui din Ghetsimani

Rostit la 8 iulie 1845[1]

(extras)

“Cei care zidesc biserici spre slava Domnului nostru Iisus Hristos, pentru pomenirea lor si amintirea lor solemna, de obicei aleg evenimente slavite si fericite ale vietii Lui pamantesti. Şi este bine ca in insasi denumirea bisericii sa se arate slava dumnezeiescului Mantuitor si sa-i lumineze pe cei care intra in ea cu nadejdea si cu bucuria mantuirii.

[…]

Dar nu trebuie sa fie pentru nimeni ciudat si faptul ca biserica, care astazi se sfinteste, este inchinata amintirii evlavioase a rugaciunii din Ghetsimani a lui Iisus Hristos, adusa cu durere si intristare, si cu nevointa dusa pana la sudori de sange. Deoarece precum evenimentele imbucuratoare si triumfale ale vietii pamantesti a Mantuitorului nostru au legatura adevarata cu mantuirea noastra, tot la fel si cele dureroase si cele de suferinta, unite cu starea de golire desavarsita sau de micsorare, pe care El a binevoit a o lua asupra sa.

Este binevenit si extrem de necesar pentru mantuirea noastra, sa cugetam impreuna cu apostolul despre Iisus Hristos, HRISTOS SAMARINEANUL MILSOTIV - Razvan Badescu, Galati - detaliuca El, Dumnezeu fiind in chip, n-a socotit o stirbire a fi El intocmai cu Dumnezeu (Filipeni 2, 6), fiindca fara firea dumnezeiasca si puterea creatoare, in ce mod putea sa se savarseasca mantuirea omenirii, care a murit prin pacat, coborata mai jos de toata nimicnicia?

Dar de asemenea este binevenit si extrem de necesar sa cugetam la unul si acelasi Hristos Iisus, si la faptul ca El S-a desertat pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor, si, la infatisare aflandu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce (Filipeni 2, 7-8), pentru ca in ce mod omenirea cea cazuta, neputincioasa si nevrednica ar fi iesit si ar fi ajuns la comuniune cu puterea dumnezeiasca mantuitoare,  daca Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi pogorat in adancul neputintei si a nevredniciei noastre prin intruparea Sa, n-ar fi curatit infectia mortala a pacatului, n-ar fi netezit vina noastra de moarte, prin suferinta Sa nestricata, in trupul nostru ce ne este propriu, dar lipsit de pacat, si cu moartea si cu invierea Sa nu ne-ar fi deschis usile inchise ale harului si ale vietii dumnezeiesti?

Apostolul, punandu-si scop al aspiratiei pentru sine, fara orice indoiala, de asemenea si pentru noi, dreptatea cea de la Dumnezeu, pe temeiul credintei, raporteaza la aceasta desavarsire crestina doua moduri de cunoastere a lui Iisus Hristos, unul, mult mai solemn: ca sa-L cunosc pe El si puterea Invierii Lui; altul, mai chinuitor: sa fiu primit partas la patimile Lui, facandu-ma asemenea cu El in moartea Lui (Filipeni 3, 9-10). Celei din urma intelegeri a lui Iisus Hristos sa ne grabim sa urmam, ca sa ne daruiasca harul bisericii astazi sfintite, El Insusi, cel care le binecuvanteaza si le sfinteste pe toate, Hristos Dumnezeul nostru.

Nu ne putem permite sa patrundem deplin tainele evenimentului din Ghetsimani, al carui mister pentru priceperea noastra a aratat-o Domnul Insusi prin aceea ca dintre toti apostolii numai pe cativa i-a apropiat de ea si doar i-a apropiat. Dar pentru ca in Ghetsimani, la fel ca si pe Golgota, Hristos a patimit pentru voi, lasandu-va pilda, ca sa pasiti pe urmele Lui (1 Petru 2, 21), atunci in ce cugetari deosebite si dispozitie trebuie sa ne introduca chipul rugaciunii mult-patimitoare a lui Iisus Hristos?

Mai intai, ea ne da ganduri povatuitoare despre rugaciunea particulara. Cand Domnul le vorbeste ucenicilor Sai:

Daca dai dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor cere, se va da lor de catre Tatal Meu, Care este in ceruri. Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor” (Matei 18, 19-20),

atunci El arata necesitatea si folosul rugaciunii publice, in care unirea multora il intareste pe fiecare.

Dar atunci cand El Insusi, in cadrul marii Lui slujiri de mantuire a omenirii, intrerupandu-si predica si VE_300minunile Sale, se retragea in locuri pustii si Se ruga (Luca 5,16), si atunci, cand, in sfarsit, apropiindu-se de capatul peregrinarii Sale pamantesti, pentru a-i aduce lui Dumnezeu Tatal rugaciune, pe cat de importanta si tainica ca subiect, pe atat de grea dupa imprejurari, s-a retras mai intai cu trei ucenici alesi din adunarea celorlalti, si apoi si de la cei trei alesi, intr-o insingurare desavarsita, spunand: Sedeti aici pana ce Ma voi ruga (Marcu 14, 32). Atunci ne-a aratat noua necesitatea si importanta rugaciunii particulare, in detasare deplin posibila de tot ce este creat, care afunda sufletul in prezenta personala a lui Dumnezeu.

Fratilor! Cu nadejde sa intram in rugaciunea comuna, intrucat ea este binecuvantata de cuvantul fagaduintei Iui Hristos; cu iubire sa intram in rugaciunea particulara, intrucat ea este sfintita prin exemplul lui Hristos.

Mantuitorul in rugaciune catre TatalIn al doilea rand, rugaciunea lui Hristos din Ghetsimani trebuie sa ne introduca in cugetari de umilinta cu privire la chipul profund smerit al savarsirii acesteia: ingenunchind, Se ruga (Luca 22, 41). A cazut cu fata la pamant, rugandu-Se (Matei 26, 39). A cazut la pamant si Se ruga (Marcu 14, 35). Cand te gandesti ca acesta este Fiul lui Dumnezeu Unul-Nascut, care imparateste din veci cu Tatal si cu Duhul Sfant pe tronul ceresc, si care nici acum nu a parasit acest tron, ca El, imbracandu-se in saracia noastra, in neputinta, josnicie, cade in rugaciune la pamant, ca prin rugaciune sa ne mijloceasca noua mantuirea, iar cu smerenia sa mustre si sa vindece mandria noastra, atunci cauta, daca exista oare, in lume, un loc destul de insingurat sau o pozitie in care omul sa se plece pe sine in fata unei astfel de micsorari dumnezeiesti?

La o astfel de cugetare, cat de usoare si de dulci ar trebui sa fie pentru noi plecarile genunchilor nostri in rugaciune si aplecarile noastre la pamant, care par atat de grele uneori pentru neputinta noastra si, probabil, pentru lenea noastra?

In al treilea rand, Ghetsimani, plin de duhul rugaciunii lui Hristos, inrourat de sudoarea de sange a rugaciunii Lui divino-umane, in ajunul zilei rastignirii Lui, ne prezinta locul de gandire cel mai prielnic si mai sigur pentru pacatosul zdrobit, pentru cel revoltat de necaz, de povara, de deznadejde, de frica, pentru cel luptat cu ispita. Deoarece acolo puterea tuturor ispitelor posibile este biruita de puterea rugaciunii lui Hristos, si aceasta putere biruitoare n-a trecut, dar ramane si va ramane, pentru ca Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi (Evrei, 13,8).

De ce El, intrand pe taramul din Ghetsimani, a inceput a Se intrista si a Se mahni (Matei 26, 37), a Se jesustulbura si a Se mahni (Marcu 14, 33)? Oare, de la prestiinta ocarilor si a suferintelor fizice din Ierusalim si Golgota, care se apropiau? Dar El Insusi aceste ocari si suferinte le-a rabdat nu imaginar, ci intr-adevar, pe durata a multor ore ale aceleiasi nopti si ale zilei urmatoare, in fata sinagogii si in fata lui Pilat, de la iudei si pagani, in Ierusalim si pe Golgota, nearatand nicio frica, cu tarie biruitoare, cu liniste inalta, cand cu maretia tacerii, cand cu cuvantul iubirii si al rugaciunii pentru altii, iar nu al intristarii pentru Sine. Şi daca intr-o singura clipa tainica a lasat sa se auda suspinul: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?(Matei 27,46), atunci imediat l-a acoperit pe acesta cu glasul triumfal: Savarsitu-s-a” (Ioan 19,30). De ce anume inainte de suferintele vazute s-au aratat necazul, durerea, frica, intristarea sufletului pana la moarte? Ce amar, ce povara includea in sine potirul tainic, pentru care El se si ruga: sa treaca, aratand prin aceasta adevarata fire omeneasca asumata, careia nu-i este straina neputinta, desi straina pacatului, si pe care in acelasi timp a primit-o prin voia mai inainte de veci a Tatalui Sau, spunand: „Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti(Matei 26,39)?

Din pacate! Acesta era amarul pacatelor noastre, aceasta era povara vinei noastre in fata lui Dumnezeu si a pedepselor meritate de noi, pe care le-a luat asupra Sa Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii (Ioan 1, 29); si in acest fel El se necajea, se mahnea, se infricosa, se intrista, chiar pana la moarte, nu pentru ca se epuizase rabdarea Lui, ci pentru ca prin suferintele Sale interioare, El sa curete necuratiile noastre interioare, sa stearga vina noastra, sa multumeasca dreptatea lui Dumnezeu pornita impotriva noastra, si impreuna cu aceasta se ruga pentru miluirea noastra, pentru iertare si mantuire, si a fost auzit.

Astfel talcuieste apostolul Pavel rugaciunea lui Iisus Hristos din Ghetsimani, cand scrie catre evrei, ca El,

in zilele trupului Sau, a adus, cu strigat si cu lacrimi, cereri si rugaciuni catre Cel ce putea sa-L mantuiasca din moarte si auzit a fost pentru evlavie (Evrei 5, 7).

Cum a fost auzit, cand n-a fost izbavit de moartea de pe cruce? A fost auzit prin faptul ca Lui i s-a oferit prin moartea de pe cruce si prin inviere sa ne izbaveasca de stapanirea pacatului si a mortii vesnice. Şi astfel nu este adevarat oare, ca in Ghetsimani puterea tuturor ispitelor posibile a fost biruita de rugaciunea lui Hristos?

Ghetsimani1Şi de aceea, oricine ai fi tu, fratele meu neputincios si necajit, impreuna cu mine, daca esti ranit de tristetea pacatului, daca te rusinezi de mahnirea sufletului, cu credinta care greu se inalta, cu iubire care greu se largeste, care nu este miscata spre virtute, daca esti atins de frica pentru judecata lui Dumnezeu, daca esti ispitit de necazul sufletului, care se extinde, vizibil, chiar pana la moarte, nu te lasa supus intristarii fara de nadejde, nu lasa necazul, mahnirea si frica sa te biruie complet.

Aduna-ti ramasitele puterilor tale extenuate, fugi cu gandul pe taramul biruitor al lui Iisus, si acolo, unde Fiul bunavointei si al iubirii Tatalui a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se, unde sudoarea efortului Lui in rugaciune, ca picaturile de sange, picura pe pamant, unde ingerul il intareste pe El in nevointa care depaseste puterea omeneasca, iar douasprezece legiuni de alti ingeri asteapta porunca pentru El si de la Dansul; de unde diavolul fuge, vulnerabil[2]fata de puterea dumnezeiasca cea in multe chipuri, a ascultarii de Dumnezeu Tatal, a iubirii de oameni, a smereniei, a rugaciunii, a jertfirii de sine[3], acolo, nu departe de Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii, cazi cu pacatele tale, cu durere, cu mahnire, cu frica de falcile deschise ale mortii si ale iadului si aminteste-ti ca amarul paharului tau deja in mare parte este baut in marele pahar al suferintelor lui Hristos: ca sub povara, care a venit asupra ta, deja si-a pus mana Sa usuratoare Ascetul puternic din Ghetsimani; ca Mantuitorul tau, care a savarsit pentru tine intreaga ta lucrare de mantuire, asteapta de la tine doar partasie la patimile Lui (Filipeni 3, 10), care este posibila pentru credinta, iubirea si recunostinta ta, desi esti neputincios. Incredinteaza-te, dar, acestei comuniuni si nu inceta sa te incredintezi cu toata inima.

Daca macar cu credinta putina, cu nadejde si dragoste vei purcede la aceasta, de la acest exercitiu vei primi cresterea credintei, a nadejdii si a dragostei, iar impreuna cu ele – si biruinta asupra ispitelor, pentru ca credinta este biruinta care a biruit lumea (1 Ioan 5, 4); pentru ca nadejdea nu rusineaza (Romani 5, 5); pentru ca nici inaltimea, vizibil inaccesibila pentru noi, nici adancul, care vizibil ne inghite, nicio alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru (Romani 8, 39).

Cu inima recunoscatoare fata de Hristos Domnul sa ne amintim, fratilor, ca El fusese strapuns pentru pacatele noastre si zdrobit pentru faradelegile noastre. Ca pedeapsa lumii noastre a fost asupra Lui. (Isaia 53, 5) Şi de aceea sa ne purtam cu masura, ca sa nu incalcam pacea noastra in El si sa nu-i provocam noi rani, prin fapte care ranesc constiinta noastra. Ci prin atenta pazire a poruncilor si cu devotament fata de har, sa ne intarim in pace si in comuniune cu Tatal si Fiul si Sfantul Duh! Amin”.


[1] Publicat: Cuvant la sfintirea bisericii Domnului nostru Iisus Hristos, in cinstea şi pomenirea rugaciunii Lui din Ghetsimani, rostit de membrul sinodului, Inalt Prea Sfintitul Filaret, mitropolit al Moscovei, in ziua de 8 iulie, anul 1845, Moscova, Tipografia Universitatii, 1845; Adaos la Operele Sfintilor Parinti, 1845 (mai departe Adaos la Operele Sfintilor Parinti, 1845); editia 1848.

[2] in Adaos la Operele Sfintilor Parinti, 1845: „infrant”.

Legaturi:

***

***


Categorii

1. Slider, Gradina Ghetsimani, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Joia Mare, Saptamana Mare, Sfantul Filaret al Moscovei, Vinerea Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “GHETSIMANI – limanul “cel mai sigur pentru pacatosul zdrobit, pentru cel revoltat de necaz, de povara, de deznadejde, de frica…”

  1. Pingback: Ghetsimani | PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL ŞI SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA
  2. Pingback: VINEREA MARE. Predici, meditatii si plangeri strapungatoare la SFINTELE PATIMI ALE DOMNULUI, inaintea Epitafului Sau -
  3. Pingback: Sf. Ignatie Briancianinov – Cum să ne folosim în chip mântuitor de patimile lui Hristos (Predică în Vinerea Mare, la Vecernie) | N-am cuvinte...
  4. Pingback: LUPTA LUI IISUS DIN GRADINA GHEȚIMANI: “Intristat este sufletul Meu pana la moarte“. CHINUL SUFLETESC AL DOMNULUI INAINTE DE PATIMA SA si marea lectie pentru noi: RUGACIUNEA e indispensabila cand avem de luat hotarari! -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate