“Sa nu credem ca putem alerga dupa capatuire in aceasta lume, dar sa fim bine si cu Dumnezeu, ca putem fi putin ortodocsi, dar si putin sincretisti” – CHEMAREA PS MACARIE LA CURAJ, FERMITATE, SMERENIE SI MILA: “Nu fiti partasi la faptele cele fara roada ale intunericului, ci, mai degraba, osanditi-le pe fata” (VIDEO, TEXT)

Cuvintele PĂRINTELUI EPISCOP MACARIE, la Nemțișor, folosind pilda Sfântului Proroc Ilie, pentru a îndemna tinerii la MĂRTURISIREA LUI HRISTOS PRINTR-O VIAȚĂ INTEGRAL DEDICATĂ LUI, DAR ȘI PRIN CUVÂNT-MĂRTURIE

“Trebuie să avem curajul acestei cercetări de sine, după cum ne îndeamnă Sfântul Ilie, și să ne întrebăm cu ce picior șchiopătăm? Oare la credincioșia noastră sau la viața noastră? Îl punem cu adevărat pe Hristos drept centru al năzuințelor noastre? Hristos este totul! El ne dorește integral. Ne dorește inima noastră, ne dorește viața noastră. Nu se mulțumește doar cu fărâmiturile care cad de la ospățul vieții noastre”.

PS Macarie: Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul ne este pildă de curaj în a cunoaște Adevărul

(21 iulie 2017)

Iubiți tineri împreună rugători,

Mulțumesc Preamilostivului Dumnezeu, mulțumesc părintelui Mitropolit Teofan pentru că mi-a încredințat această frumoasă și minunată slujire de a fi împreună cu frățiile voastre la această manifestare duhovnicească organizată în apropierea Mănăstirii Neamț.

Tema manifestării este dedicată curajului de a cunoaște adevărul. Mi-l iau în ajutor pe Sfântul prooroc Ilie Tesviteanul, pe care l-am sărbătorit ieri cu multă bucurie, care ne este pildă de curaj în a cunoaște adevărul. Iar viața Sfântului Prooroc Ilie este cu atât mai pilduitoare pentru noi, cu cât vremurile pe care le trăim sunt asemănătoare într-un fel cu cele în care a trăit și Sfântul Ilie. Iată, observăm în ce lume ne aflăm și cât de prigonite sunt dreapta credință și dreapta și curata viețuire. Vedem nedreptăți și silnicii, așa cum era și în vechiul Israel pe vremea Sfântului Ilie. Totul pare cuprins de boala necredinței sau a lipsei de credință și a silniciei, ca și atunci. Or, Sfântul Ilie ne stă înainte ca o pildă în primul rând despre cum trebuie noi să avem curajul ca, în astfel de împrejurări, să nu ne mințim și să nu ne amăgim nici pe noi înșine, și nici pe ceilalți.

Sfântul Prooroc Ilie a osândit pe față lepădarea de credință și nedreptățile regelui Ahab și ale soției sale, Izabela. Astfel trebuie să facem și noi când se săvârșesc fapte de rușine în jurul nostru în societate sau chiar în Biserică. Avem această chemare profetică toți, de la vlădică până la opincă, de a mărturisi adevărul și de a da în vileag faptele de rușine ale întunericului, așa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni, capitolul 5, versetul 11:

„Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului ci, mai degrabă, osândiți-le pe față.”

Trebuie să avem acest curaj al mărturisirii pe care l-a avut și Sfântul Prooroc Ilie.

În al doilea rând, o altă pildă de curaj pe care ne-o dă Sfântul Ilie, este fermitatea și lipsa de compromis, în privința lucrurilor esențiale. În acest sens, în Cartea a III-a a Regilor, ni se relatează faptul că atunci când profetul Ilie s-a apropiat de poporul său, a zis:

„Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, urmați Lui și dacă este Baal, urmați aceluia“.

Iată, în felul acesta, prin acest cuvânt mustrător, Sfântul Ilie ne îndeamnă să fim credincioși lui Dumnezeu. Să avem curajul să fim credincioși lui Dumnezeu așa cum a fost și Sfântul Ilie. Aceasta înseamnă ca toată viața noastră să fie pusă în slujba lui Dumnezeu. Atunci când Îi suntem credincioși lui Dumnezeu, și Dumnezeu ne este credincios nouă. Să ne gândim la faptul că Sfântul Prooroc Ilie, întru credincioșia sa nu a fost lăsat să piară de foame. Aceeași lucrare a avut-o Domnul și cu cei 7000 de oameni care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal. Atunci când avem o viețuire dreaptă, și Dumnezeu ne poartă de grijă. Sfântul Prooroc Ilie a fost săturat în chip minunat la pârâul Cherit de către corbi, care sunt cele mai lacome păsări de pradă, însă, la porunca Domnului, acestea și-au schimbat firea, devenind slujitoare la masa profetului Ilie, aducându-i pâine și carne din belșug.

Este o mare tentație să credem că putem împăca pe Dumnezeu cu mamona, că putem sluji și lui Dumnezeu și idolului Baal, că putem alerga după căpătuire în această lume, dar să fim bine și cu Dumnezeu, că putem fi puțin ortodocși, dar și puțin sincretiști. Aceasta nu se poate, iubiții mei frați!

Trebuie să avem curajul acestei cercetări de sine, după cum ne îndeamnă Sfântul Ilie, și să ne întrebăm cu ce picior șchiopătăm? Oare la credincioșia noastră sau la viața noastră? Îl punem cu adevărat pe Hristos drept centru al năzuințelor noastre? Hristos este totul! El ne dorește integral. Ne dorește inima noastră, ne dorește viața noastră. Nu se mulțumește doar cu fărâmiturile care cad de la ospățul vieții noastre.

În al treilea rând, de la Sfântul Prooroc Ilie învățăm și curajul smereniei. Sfântul Ilie, după cum vedem în viața lui, a mustrat și a înfruntat mai mulți regi și profeți mincinoși. Dar, în același timp, s-a smerit, s-a retras din fața regelui Ahab și a soției sale, Izabela, și a avut conștiința că nu este singurul drept rămas în poporul lui Israel. De fapt, Însuși Dumnezeu l-a încredințat că mai sunt înca 7000 de oameni în vechiul Israel care nu și-au plecat genunchiul înaintea idolilor Baal și Astarteea.

Iată, învățăm de aici că oricât de mare ar fi zelul nostru pentru adevăr, oricât de mult ni se pare că am avea curaj și oricât de îndreptățită ni se pare cauza pentru care luptăm și mărturisim, nicio clipă să nu ne bizuim pe propriile noastre puteri, pe forțele noastre. Trebuie să avem curajul să recunoaștem că suntem slabi și neputincioși și că nu putem nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Să realizăm faptul pe care l-a realizat și Sfântul Prooroc Ilie, că nu suntem mai buni decât înaintașii noștri și că nu suntem supraoameni. Însă, în ciuda slăbiciunilor, trebuie să mărturisim adevărul. Și Ilie a fost om cu slăbiciuni, dar a mărturisit adevărul până la capăt și, în credința sa neșovăielnică, Dumnezeu i-a încredințat cheile cerului. La rugăciunea sa, cerul a fost încuiat trei ani și șase luni, nu a mai plouat pe pământ. Iar apoi, la rugăciunea și jertfa sa, Dumnezeu a trimis ploaie pe pământ.

O a patra formă de curaj pe care o învățăm de la Sfântul Prooroc Ilie este curajul milei. Ilie a fost cuprins de milă atunci când a văzut pe copilul mort al văduvei din Sarepta Sidonului, care îl găzduia. I s-a rupt inima de milă. De aceea a avut curajul să strige la Domnul, să-L determine pe Acesta să săvârșească o minune foarte mare: să-l ridice pe acest copil din moarte la viață. Profetul Ilie a suflat de trei ori, prefigurând astfel taina Treimii, peste trupul neînsuflețit al copilului văduvei din Sarepta Sidonului și acesta a înviat.

Așadar, preaiubiții mei, să cerem, așa cum a cerut odinioară și profetul Elisei, ucenicul Sfântului Ilie, să avem curajul de a da o bună și dreaptă mărturie, de a avea credincioșie deplină, de a avea smerenie mântuitoare și milă lucrătoare spre slava lui Dumnezeu și bucuria Sfântului Ilie și a tuturor Sfinților care ne sunt pildă spre desăvârșire până la sfârșitul veacurilor! Amin!

***

Conferința PS Macarie în tabăra tinerilor ortodocși de la Nemțișor (21 iulie 2017) – Cum să învățăm curajul de a cunoaște Adevărul?

“Viața noastră trebuie să devină integral viață în Hristos!”

Hristos în mijlocul nostru!

Este și va fi!

Mă bucur că m-a învrednicit Dumnezeu să particip la această manifestare duhovnicească a tineretului din Mitropolia Moldovei și Bucovina, dar nu numai. Am văzut mai mulți frați preoți și tineri din Basarabia și din diaspora noastră română. E o mare binecuvântare să ne adunăm în acest loc binecuvântat în apropierea acestei chinovii monahale, nu doar să socializăm, ci, mai cu seamă, să comunionăm, să fim în comuniune de rugăciune întru dreapta credință, împărtășindu-ne unii altora din frumoasele noastre trăiri pe care le avem în Hristos.

N-aș vrea să susțin o conferință în fața frățiilor voastre. Am rostit un cuvânt de învățătură, referindu-mă în mod deosebit la curajul de a mărturisi adevărul prin pilda luminoasă a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, pe care l-am sărbătorit ieri, și astăzi, implicit, sărbătorindu-l și pe un alt mare profet al Vechiului Testament, pe profetul Iezechiel. Dar aș vrea să purtăm un dialog de la inimă la inimă, de la suflet la suflet, și să ne putem limpezi lăuntric împreună. De aceea ne-am adunat aici, ca să ne folosim și să ne întărim duhovnicește pe calea mântuirii. Acesta este scopul vieții noastre, mântuirea sufletului, și e bine că suntem aici împreună, episcop, frați preoți și diaconi și dumneavoastră, tinerii Bisericii noastre, din prima linie a misiunii. De aceea, misiunea cu voi tinerii nu este o opțiune, ci este o necesitate.

În cuvântul de învățătură pe care l-am rostit la dumnezeiasca Liturghie, mă refeream la viața pilduitoare a Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul care a avut curajul mărturisirii drepte și depline, a avut curajul credincioșiei și cel al smereniei și al milei lucrătoare. Și noi, la rândul nostru, trebuie să avem acest curaj al mărturisirii în viața de zi cu zi.

Dumneavoastră, care sunteți în comunitățile euharistice și participați la fiecare Liturghie a Bisericii, trebuie să împărtășiți lumină și bucurie celor cu care conviețuiți. Să aveți o inimă curată și o viață luminoasă. Chiar acum îmi vine în minte mărturia pe care, spontan, a dat-o o fetiță în sala de clasă, atunci când s-a vorbit de profetul Iona. Profetul Iona este o figură biblică – s-au scris multe pagini și de literatură – și atunci fetița avea certitudinea că profetul Iona se află în rai. După cum știți istoria biblică, el a fost înghițit de un chit, am spune un pește uriaș, o balenă, și a stat trei zile în pântecele lui, prefigurând șederea cu trupul a Mântuitorului Iisus Hristos în mormânt. În cele din urmă a fost dat afară din pântecele chitului, iar fetița susținea că profetul Iona, în cele din urmă, în ciuda îndoielilor sale, L-a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu și a ajuns în rai. Și peștele care l-a înghițit a fost o balenă. Iar profesoara, care nu era prea credincioasă, a zis „nu cred că a fost înghițit de un pește și a supraviețuit trei zile în pântecele aceastei balene”. Fetița, foarte senină, a zis „păi eu, atunci când o să ajung în rai, o să îl întreb pe profetul Iona: a fost o balenă sau chiar n-a fost o balenă?”. Si atunci, profesoara a spus: „Păi, dacă atunci profetul Iona nu este acum în rai și este în iad?”. „A… doamna profesoară atunci îl întrebați dumneavoastră!”. Deci, iată o mărturisire spontană pe care o putem da permanent celor cu care conviețuim și această mărturisire izvorăște dintr-o inimă curată. Într-o viață bucuroasă, fetița bineînțeles că a avut curaj și a mărturisit până la capăt adevărul. Așa și noi, trebuie să avem acest curaj și să mărturisim.

Să-L mărturisim pe Hristos, în primul rând prin puterea modelului nostru, prin faptele noastre cele bune. Așa cum se spune în Sfânta Scriptură: „ca ceilalți, care văd faptele noastre cele bune, să-L slăvească pe preamilostivul Dumnezeu”. Deci, mărturisirea cea adevărată este cea pe care o dăm prin puterea modelului nostru, prin exemplul nostru, prin viața noastră. De aceea, viața noastră trebuie să devină integral viață în Hristos. Toate trebuie să curgă în firescul vieții în Hristos. Așa cum v-am spus dimineață la Liturghie, Hristos vrea totul de la noi: inima noastră, mintea noastră, ne dorește integral, nu se mulțumește cu fărâmiturile care cad de la ospățul vieții noastre. Ne vrea integral, în totalitate, cu inima noastră și cu mintea noastră.

De aceea, avem această datorie sfântă, în primul rând noi, slujitorii altarului, dar și dumneavoastră, tinerii, să fim lumină în sfeșnicul credinței celei adevărate. Avem și noi mai multe grupuri de tineri, de adolescenți, de studenți, de tinere familii cu care facem misiune în diaspora scandinavă. Și le spun deseori acestora că ei pot face mai mult decât pot face eu chiar ca episcop, în sensul că de multe ori sunt chemat sau de multe ori îi abordez mai delicat pe oameni în anumite situații, însă unii dintre cei mai puțin credincioși sau necredincioși pot fi îndrumați mai bine, mai deplin, de prietenii apropiați. Colegii dumneavoastră care își deschid inima, care se manifestă firesc în viața lor, pot fi îndrumați de dumneavoastră mult mai bine decât noi slujitorii. Dar trebuie aveți acest curaj de a mărturisi, mai întâi de toate prin viața dumneavoastră, prin viața frumoasă, creștinească, prin viața curată, neprihănită și apoi prin cuvânt.

Iată, trăim aceste vremuri tulburi, din ce în ce mai tulburi. Auzim tot felul de lucruri foarte grave la televizor, unele adevărate, altele neadevărate. Însă presa are această tendință de a prezenta doar partea urâtă, tulburătoare, pentru a crește ratingul și oamenii mai puțin credincioși și necredincioși, sigur, sunt foarte întărâtați. Nu se manifestă față de mine, de pildă, sau mai puțin față de frații preoți sau diaconi, dar față de dumneavoastră aceștia spun mai multe lucruri, adică își spun oful, nemulțumirile. Și dumneavoastră, mai întâi, trebuie să vă rugați Domnului să vă lumineze ca să dați o bună mărturie, să le dați cuvânt de folos și să le spuneți: poate că e adevărat, poate că nu e adevărat, nu există pădure fără uscături, dar uitați-vă și la lumina din viața altor slujitori, altor oameni, la mărturia lor bună și frumoasă. Să nu ne uităm doar la un exemplu negativ care ne tulbură și ne întărâtă, ci să ne uităm la sutele de slujitori ai altarului sau de buni credincioși care dau o bună și dreaptă mărturie în Biserică și în societate. Iată, eu cunosc un preot deosebit, iată, eu cunosc un om deosebit… Și atunci, trebuie să mărturisiți.

Acest dialog nu trebuie să se transforme în polemică, trebuie să fiți foarte prudenți, foarte înțelepți. Trebuie să fiți „înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii”. Dar trebuie să dați mărturie, fiindcă dacă tăceți și sunteți reperați ca fiind credincioși sau practicanți, cum se spune în vorbirea curentă, ceilalți cred că au dreptate. Dumnevoastră puteți spune chiar un simplu cuvânt: „nu sunt de acord, nu cred că aveți dreptate”. Dacă vine se dă răgazul, spuneți mai mult, dar cel puțin dați o scurtă mărturie! Aveți curajul de a da în numele Domnului nostru Iisus Hristos o scurtă mărturie! Dacă puteți intra în detalii și să puteți dialoga e și mai bine, dar am mare încredere în misiunea tinerilor credincioși, a oamenilor credincioși din comunitățile noastre euharistice. La noi în diaspora scandinavă s-au făcut minuni prin aceștia, zeci și zeci de oameni! În diaspora, dar și în țară am avut trăiri frumoase cu unii oameni care au fost aduși de confrații lor pe calea mântuirii. Eu cred că niciodată n-aș fi avut puterea dintru început să îl luminez pe celălalt, dar am avut șansa să-i preiau în grijă de la acești oameni minunați, de la acești apostoli ai zilelor noastre. Și am empatizat cu ei, i-am luat, așa, cu încetișorul, și, în cele din urmă, i-am câștigat pentru mântuire. Și este câștigul cel mai mare. Ce-ar putea da omul în schimb pentru sufletul său, cum se spune în Evanghelie, de-ar câștiga omul lumea întregă, dacă își pierde sufletul, n-a dobândit nimic.

Aceasta este năzuința noastră, aceasta este deviza noastră, mântuirea sufletului. Deoarece diavolul are acest obiectiv, să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu, să-l îndepărteze de Făcătorul său. Asta dorește diavolul. Omul este creat de Dumnezeu să fie în comuniune cu Cel Care l-a creat. Iar diavolul nu dorește acest lucru, e vrăjmașul mântuirii, și îl ispitește pe om în felurite chipuri, și direct, dar și indirect. Și, în cele din urmă, reușește. Însă, așa cum spunea atât de minunat, părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol, diavolul e tolerat, nu este o putere. Diavolul are atâta putere cât îi dăm noi. El n-are putere, nu poate face nimic fără binecuvântarea lui Dumnezeu.

În urmă cu câteva duminici, vă aduceți aminte, s-a citit pericopa evanghelică a vindecării celor doi demonizați din ținuturile gherghesenilor, cuprinși de o legiune de demoni. Nu era doar un demon care îi chinuia pe acești bărbați, ci era o legiune, era o mie de demoni care îi chinuiau. Și, atunci când s-a apropiat Mântuitorul Iisus Hristos de aceștia, diavolii au grăit prin gura demonizaților: „ce ai cu noi Fiul lui Dumnezeu, ai venit mai înainte de vreme să ne chinuiești”, fiindcă atunci când Dumnezeu se apropie de diavol, această apropiere este un chin. Și n-au putut să facă nimic, decât să ceara acordul Domnului să iasă din acești bărbați chinuiți și să intre în turma de porci, care era pe țărmul mării Galileii, a lacului Ghenizaret. Și au intrat cu acordul Domnului fiindcă diavolul nu poate face nimic fără acordul lui Dumnezeu. Se apropie de trupul omului, dar niciodată nu se apropie de suflet. Și știm din viața lui Iov acest lucru, că diavolului i-a fost îngăduit să se apropie doar de trupul lui, dar nu de sufletul lui. Și, în cele din urmă, acești diavoli au intrat în turma de porci și iartă, turma s-a aruncat în mare. Sigur că a fost un tertip viclean de a Il îndepărta pe Hristos din acele ținuturi, dar totuși Hristos a lăsat doi apostoli, deși oamenii, descumpăniți, care puneau preț mai mult pe lucrurile materiale, i-au cerut să plece din ținutul lor, erau înfricoșați. În primul rând, din cauza acestei pagube imense: și-au pierdut porcii, cu care făceau comerț, și i-au cerut Domnului să plece de la ei. Aceasta dorea diavolul, să-L îndepărteze pe Dumnezeu de acei oameni și pe oameni de Dumnezeu Cel adevărat, dar n-a reușit în cele din urmă, pentru că Hristos a lăsat doi apostoli în aceste ținuturi. Ne aducem aminte când unul dintre demonizați i-a cerut Domnului ca sa-L urmeze oriunde va merge El, să-I devină apostol apropiat, Domnul i-a zis: „rămâi apostol aici și spune tuturor cât bine ți-a făcut ție Domnul”. Deci demonizații, vindecați acum, au rămas apostoli în aceste ținuturi, mărturisind binefacerile lui Dumnezeu. Din păcate, acești ghergheseni s-au lipsit temporar de binefacerile Domnului, dar cu siguranță că au fost recuperați în timp prin puterea de grijă a premilostivului Dumnezeu.

Așadar, preaiubiții mei, să avem această putere lăuntrică, acest curaj de a-L mărturisi pe Hristos prin faptele noastre, prin lucrarea noastră, prin viața noastră, prin tot ceea ce facem și să nu devenim pietre de poticneală. Eu sunt sigur că mulți colegi sau prieteni cu care conviețuiți, mai puțin credincioși, cunosc faptul că dumneavoastră mergeți la biserică, aveți aceste frumoase activități duhovnicești și dacă greșiți cu ceva vă impută și dumneavoastră așa cum ne impută și nouă, slujitorilor, atunci când greșim. „Păi cum? Tu care ești credincios faci acest lucru sau te dedai la așa ceva sau ești lipsit de dragoste și de milă și de bunătate, când eu, care nu merg la Liturghie, am mai multă compasiune, empatizez mult mai mult decât dumneata care mergi la biserică?”.

De aceea, iubiții mei, dacă mergem la biserică, trebuie să ne împărtășim cu adevărat din lumina și bucuria pe care le primim în Liturghie și acestea trebuie să le răspândim în jurul nostru! Cuvintele de la finalul Liturghiei sunt: “în pace să ieșim“, pentru ca pacea și bucuria pe care le dobândim în Liturghie să le putem răspândi pretutindeni: și bătrânilor însingurați, și celor din familia și dimprejurul nostru debusolați, și prietenilor noștri care conviețuiesc în patimi și în desfătări, tuturor trebuie să le spunem cât bine ne face nouă Domnul.

Încă din primul an al slujirii mele în Episcopia Europei de Nord, am pus bazele acestui program misionar după cuvintele Liturghiei: „În pace să ieșim!”, îndemnândui-i pe păstoriții mei să transmitem pretutindeni pacea și bucuria pe care le dobândim în mod deosebit duminica la Liturghie. Printr-o vizită la cei însingurați, la cei debusolați, la cei aflați în greutăți, în necazuri, printr-un telefon, prin tot ceea ce putem face. Și celor care cred și celor care nu cred, cu nădejdea că cei care nu cred, vor ajunge să creadă și avem foarte multe cazuri cu acei care, în cele din urmă, s-au întors la Hristos. Chiar în ultim vreme am întâlnit câțiva tineri care erau departe de Dumnezeu și acum sunt în prima linie, așa cum sunteți frățiile voastre.

Deci acesta este sfatul meu, fiți curajoși și mărturisiți-L pe Hristos cu timp și fără timp prin puterea modelului vostru!

N-aș vrea să lungesc acest cuvânt introductiv, aș vrea să dialogăm de acum înainte. Mă puteți aborda personal sau putem primi și bilețele dacă aveți întrebări și vom încerca să răspundem împreună.

[…]

Va mai recomandam:

Legaturi: