EPISCOPUL CORNELIU AL HUSILOR implicat in acte HOMOSEXUALE. Purtatorul de cuvant al PATRIARHIEI: Ar trebui sa se retraga singur/ Mai devreme fusese detonata o alta bomba cu ceas: preotul CRISTIAN POMOHACI. Indepartarea acestora nu e de ajuns pentru razboaiele ce sunt in curs…

15-07-2017 7 minute Sublinieri

Reprezentanții Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu cred în acuzațiile care i se aduc Episcopului Hușilor și consideră tot scandalul o înscenare.

Episcopul Corneliu al Hușilor este acuzat de faptul că ar fi întreținut relații necuvenite cu un alt bărbat, iar imaginile ar fi apărut într-o înregistrare compromițătoare.

Iată comunicatul integral al Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei:

„În ziua de 14 iulie 2017, s-a întrunit la Reședința mitropolitană din Iași Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Sinodul mitropolitan a luat act cu tristețe de existența în spațiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfințitului Corneliu, Episcopul Hușilor.

Membrii Sinodului mitropolitan au luat act de declarația Preasfințitului Corneliu, care a afirmat că acuzațiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false.

Sinodul mitropolitan a analizat cu atenție întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca, forurile prevăzute de legislația bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situații.

Ierarhii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei îndeamnă clericii și credincioșii din Moldova să stăruiască în rugăciune, statornicie în dreapta credință și în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.”

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia anchetează unele acuzații de corupție sexuală aduse preotului Cristian Pomohaci, care este și interpret de muzica populară, și care slujește într-o comună din județul Mures.

Potrivit Mediafax, preotul Cristian Pomohaci, care slujește într-o comună din Mureș,  este bănuit că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent. O presupusă convorbire între cei doi a apărut pe Internet.

În înregistrare, un bărbat care se presupune a fi preotul Cristian Pomohaci încearcă să corupă sexual un adolescent în vârstă de 17 ani, promițându-i că va fi plătit dacă va întreține relații sexuale cu el.

Contactați de corespondentul MEDIAFAX, reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia au declarat că au deschis o anchetă internă în acest caz, iar dacă acuzațiile privind coruperea sexuală se vor dovedi adevărate, preotul Cristian Pomohaci va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, existând posibilitatea excluderii sale din preoție.

Întrebați despre stadiul anchetei, reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia arată: ”Referitor la articolele apărute în presă, prin care preotul Cristian Pomohaci, paroh al Parohiei Moșuni, județul Mureș, este acuzat de faptul că a agresat sexual un minor în vârstă de 17 ani, cerându-i să întrețină relații sexuale cu el în schimbul unor beneficii materiale, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei precizează următoarele: în ultimii ani, preotul Cristian Pomohaci a fost cercetat de către organismele eparhiale competente pentru săvârșirea unor abateri disciplinare în urma cărora a fost sancționat cu dojană arhierească, oprirea totală de la săvârșirea lucrărilor sfinte pe o perioadă determinată de timp și cu canonisirea la o mănăstire pe o perioadă de o lună de zile, conform regulamentelor bisericești în vigoare. Urmare a acuzațiilor care i se aduc părintelui Cristian Pomohaci în articolele apărute, Arhiepiscopia Alba Iuliei a demarat o anchetă în care cel inculpat își va putea prezenta punctul de vedere referitor la învinuirile din textul articolului și din materialul audio difuzat în mediul online. În cazul în care în urma anchetei cele reclamate se vor dovedi adevărate, preotul Cristian Pomohaci va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, existând posibilitatea excluderii sale din preoție”.

Măsurile în cazul preotului Cristian Pomohaci, care ar fi fost înregistrat când îi propune unui adolescent să întrețină relații sexuale, pot merge până la excluderea acestuia din clerul bisericesc, dacă înregistrarea se dovedește a fi autentică, potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române. “Din perspectivă strict bisericească, dacă se dovedește a fi reală această înregistrare în care se pare că părintele este implicat, în acest caz, părintele va fi anchetat de Consistoriul din Alba Iulia, e vorba de o comisie care va analiza cazul și care, dacă va constata autenticitatea înregistrării respective, va lua măsurile cele mai drastice. Acestea pot merge până la caterisirea părintelui Pomohaci, care înseamnă excluderea lui din cler. Nu va mai putea fi preot întrucât condiția morală a statutului de preot nu coincide cu o asemenea practică. Cel mai probabil, părintele va fi caterisit”, a declarat Vasile Bănescu, pentru MEDIAFAX.

Bănescu a mai precizat că în măsura în care se dovedește că persoana cu care părintele Pomohaci ar fi vorbit este un minor, atunci situația capătă și o conotație penală.

Nota noastra

BOR se afla intr-un moment delicat al istoriei sale. Implicata in campania pentru familie, incercand sa-si pastreze locul in spatiul public, scoala si societate, face eforturi laudabile sa-si adapteze stilul comunicational.

La ce miza este in joc, nu e de ajuns. Scandalurile de homosexualitate si chiar pedofilie care au facut sa vuiasca media si internetul sunt menite compromiterii Bisericii si campaniei referendumului pentru familie.

Se intampla acest lucru, insa, pentru ca in Biserica sunt plasate bombe cu ceas. Cazurile de la Husi si de la Alba Iulia o atesta. Mai sunt si altele? Nadajduim ca nu, insa BOR nu se poate cantona doar in registrul “damage control” minimal. Trebuie retrase acele persoane care constituie vulnerabilitate pentru noi, cei din Biserica, cu toata frica provocata de sustinatorii lor si de eventualul capital de santaj pe care il au respectivii. Si nu ne referim doar la cei doi de fata, ci la oricine care, din varii motive, arr reprezenta un risc major. Trebuie primenite randurile, rearanjate aliniamentele. Ceva trebuie sa se miste in Biserica. 

Altfel, va veni decontul si va fi urat. Pana la urma, primii responsabili pentru cazurile de fata sunt cei care i-au promovat pe respectivii in randurile Bisericii, fara o minima cercetare prealabila.

Un alt risc al acestui moment de criza in BOR este legat de starea de revolta latenta in care se gasesc multi din preotii Bisericii. Dupa cum se vede si in materialul video de mai sus, de la emisiunea News Magazine, sunt unii clerici caterisiti care intervin in aceste momente pentru a-si duce propriile rafuieli cu ierarhia si a se razbuna. O asemenea stare de spirit poate usor contamina pe toti cei nemultumiti – si sunt destui! – de relatia ierarhica din Biserica. Cert este ca trebuie lucrat si in sensul de a face mai functionala relatia dintre preoti si ierarhie.

Poate ar trebui ca ierarhii sa inteleaga ca Biserica fara preoti si fara credinciosi nu exista. Iar asta inseamna implicare si preocupare pentru relatii functionale si substantiale cu preotimea si cu credinciosii.

Preotii si credinciosii trebuie, de asemenea, sa constientieze ca Biserica fara ierarhie nu exista si ca aducerea in prim-plan a acestor cazuri nu e deloc intamplatoare. Este si asta o cernere a noastra, adica a credinciosiei pe care o avem in Biserica, Mireasa lui Hristos.  

Aducandu-ne aminte, asadar, de acest cuvant al pr. Benedict Ghius: 

“Cea mai cumplita persecutie impotriva Bisericii este nevrednicia propriilor ei slujitori”

Sa strangem randurile, intarindu-ne unii pe altii, in singura corabie salvatoare de nebunia acestor vremi: Biserica, pe care portile iadului, desi o izbesc, nu o pot birui. Si sa ne sprijinim ierarhii cei buni. 

”Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: Stăpânul meu întârzie, Și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce şi să bea cu beţivii, Veni-va stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte, Şi o va tăia din dregătorie şi partea ei o va pune cu făţarnicii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (EVANGHELIA DUPĂ MATEI XXIV, 48-51)

1. Modul în care Episcopul Hușilor a încercat să rezolve situația – prin apelul la autoritățile judiciare ale Statului – a fost necreștin și necanonic. Oricare ar fi adevărul – că ar fi vinovat de relații homosexuale, că filmările ar fi doar un trucaj murdar – datoria creștinească și canonică a Episcopului Hușilor era de a apela la ierarhul Eparhiei, IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Sinodul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și eventual, la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru rezolvarea situației în interiorul Bisericii.

2. Faptul că Episcopul Hușilor a acceptat să poarte tehnică de interceptare – chiar dacă nu s-a ajuns la utilizarea acesteia – pentru o eventuală prindere în flagrant a preoților care îl șantajau, reprezintă o gravă lipsă de înțelegere și de asumare a valorilor creștine și a Canoanelor Bisericii din partea Episcopului.Cei trei preoți se aflau în grija părintească și duhovnicească a Episcopului Hușilor, oricare ar fi fost rătăcirea lor față de ierarh – șantajul, în cazul dat – Episcopul Hușilor era dator să obțină îndreptarea lor în interiorul Bisericii.

3. Fapta celor trei preoți, de a șantaja pe ierarhul lor cu dezvăluirea în public a unui păcat (fie real, fie ”confecționat”), este necreștină și necanonică. Dacă păcatul comis de Episcopul Hușilor este real, preoții aveau datoria creștinească și canonică să încerce îndreptarea celui rătăcit, iar dacă această încercare ar fi eșuat sau le-ar fi adus prigoană, atunci preoții erau datori să prezinte probele despre rătăcirea Episcopului Hușilor în fața ierarhului eparhiei, IPS Teofan Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și membrilor Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și eventual, membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

4. Reacția Patriarhiei Române în această sminteală a fost corectă și echilibrată.Totuși, rămâne observația că este necesară o mai clară explicare a mecanismelor disciplinare și ierarhice interne ale Bisericii, pentru ca opinia publică să înțeleagă de ce faptele de care este acuzat Episcopul Hușilor sunt în primul rând, o problemă canonică și administrativă a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, eparhia unde acesta a slujit ca ierarh. Totodată, trebuie evitate, pe viitor, orice exprimări care ar lăsa impresia că problemele din Eparhiile Bisericii Ortodoxe Române sunt doar ale acestora și nu preocupă, direct, și Patriarhia.

5. Se constată o gravă lipsă de comunicare între Patriarhia Română și Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Pe de o parte, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a confirmat public faptul că în filmarea cu scene de homosexualitate apare Episcopul Hușilor:

”Confirm că persoana din imagine este Episcopul de Huşi. (…) Situatia este fără precedent, pentru că BOR nu s-a mai confruntat cu o asemenea situaţie, la un asemenea nivel, sminteşte pe unii care pot să fie tentaţi să asocieze imaginea lui cu imaginea sinodului” (Vasile Bănescu, purtătorul de cuvant al Patriarhiei Române).

Pe de altă parte, Mitropolia Moldovei și Bucovinei informează că:

”Sinodul mitropolitan a luat act cu tristeţe de existenţa în spaţiul public a unor dezbateri cu privire la presupuse abateri de natură morală, atribuite Preasfinţitului Corneliu, Episcopul Huşilor. Membrii Sinodului mitropolitan au luat act de declaraţia Preasfinţitului Corneliu, care a afirmat că acuzaţiile care i se aduc nu au un suport real, fiind false. Sinodul mitropolitan a analizat cu atenţie întreaga problematică legată de acest caz, urmând ca, forurile prevăzute de legislaţia bisericească în vigoare să rânduiască cele cuvenite în astfel de situaţii.”

Din aceste atitudini diferite – Patriarhia confirmă vinovăția, Mitropolia Moldovei și Bucovinei se limitează doar să ia act de acuzații, de afirmația Episcopului Hușilor că acuzațiile sunt false și face o generală trimitere la ”forurile prevăzute de legislația bisericească” – rezultă mai multe întrebări: membrii Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au avut la dispoziție filmul cu pricina? Dacă DA, care este concluzia lor cu privire la prezența sau nu a Episcopului Hușilor în film? Dacă ierarhii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei NU au avut la dispoziție filmul, de ce nu l-au solicitat Patriarhiei Române și mai ales, de ce au analizat problema, în Sinodul mitropolitan, fără să dețină elementul esențial, adică filmul? Există cumva bănuiala că reprezentanții Patriarhiei Române au analizat filmul cu mijloace rudimentare și cu superficialitate, astfel încât să accepte ca veridice niște filmări trucate?

6. Oricare ar fi deznodământul acestei sminteli – Episcopul Hușilor va fi găsit vinovat, filmarea se va dovedi a fi un trucaj mizerabil sau mai grav, scandalul va fi mușamalizat – imaginea ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, cu precădere a membrilor Sfântului Sinod al BOR (episcopi, arhiepiscopi, mitropoliți și Patriarh) va rămâne grav și urât afectată. Va fi necesară adoptarea și implementarea (de la nivelul membrilor Sfântului Sinod până în cele mai umile parohii și mânăstiri al Bisericii) unor măsuri de redisciplinare a episcopilor, preoților, diaconilor și obștilor călugărești, în duhul smereniei, al slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor, al cumpătării trupești și al jertfei pentru semeni. Să nu uităm că sminteala de la Huși are loc într-un context dificil pentru Biserică: un alt reprezentant de notorietate al clerului ortodox (preotul-rapsod popular Pomohaci) este acuzat de încercare de corupere homosexuală a unui minor, cel puțin doi ierarhi/eparhii din BOR sunt obiectul unor anchete ale DNA cu privire la utilizarea ilegală a fondurilor europene, nivelul de încredere al românilor în Biserică este în cădere vertiginoasă, clasa politică a renunțat la ”simfonia bizantină” și este tot mai agresivă față de Biserică, neomarximsul cultural asaltează cele mai intime valori ale națiunii: Familia Tradițională, Libertatea de Credință, Educația Creștină a copiilor etc.

7. O ultimă observație: sminteala de la Huși este o parte a prețului foarte mare și smintitor care începe a fi plătit pentru atitudinea birocratică, împietrită, de ”prinți ai Bisericii” care caracterizează comportamentul multora dintre membrii Sinodului Bisericii Ortodoxe Române și ai aparatului administrativ-educativ bisericesc (consilieri, inspectori eparhiali, protopopi, directori de seminarii și licee teologice, decani de facultăți de teologie, stareți de mânăstiri ”de protocol” etc.) și acoliților acestora din rândul preoțimii bogate. Poporul credincios are nevoie de ierarhi și preoți care să coboare, din sfera ”princiară” a birocrației bisericești și bogăției smintitoare, printre oameni, asumându-și, precum Hristos, suferințele, bucuriile, temerile, căderile și căutările acestora, într-o deplină slujire în Hristos, iar administrația bisericească este chemată să completeze această coborâre în lume a ierarhilor și preoților, prin slujirea ”spălării picioarelor”, celor bolnavi, orfani, săraci și loviți de nedreptatea acestei lumi, după același exemplu al lui Hristos.

Nu există altă cale să ne ridicăm la Hristos…


Categorii

1. DIVERSE, Homosexualitate, Opinii, analize, PS Corneliu Barladeanul, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

52 Commentarii la “EPISCOPUL CORNELIU AL HUSILOR implicat in acte HOMOSEXUALE. Purtatorul de cuvant al PATRIARHIEI: Ar trebui sa se retraga singur/ Mai devreme fusese detonata o alta bomba cu ceas: preotul CRISTIAN POMOHACI. Indepartarea acestora nu e de ajuns pentru razboaiele ce sunt in curs…

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Grav e; și întinsă tare e pervertirea asta, da… Nu e ca și cum nu s-ar fi știut de aceste lucruri…

    Pe de altă parte, cuvântul sfânt al Părintelui Arsenie e către noi toți:

    “A osândi pe preoți e lucrul cel mai ușor și cel mai fără rost. Să fim drepți: slujba preoților e sfântă; darul lor e de la Dumnezeu, e sfânt [a ierta păcatele]; că firea lor pământească mai dă uneori prilej de sminteală, iar să fim drepți: neavând cum să vină altfel decât prin naștere din trupuri pământești, sigur că ei vor fi covârșiți de moștenirea aceasta și nu-și vor putea îndeplini fără umbră trimiterea lor de la Dumnezeu.

    Sunteți nemulțumiți de preoți? Da’ oare ce-ați făcut pentru preoți, ca să fiți mai mulțumiți? Cerut-ați de la Dumnezeu un copil măcar pe care să-l închinați slujirii lui Dumnezeu? Credeți că vina o poartă numai ei? Ei sunt fiii voștri. Cum i-ați născut, așa-i aveți!

    Vă trebuie preoți mai buni?! Nașteți-ii!” (Părintele Arsenie Boca)

  2. @Lucian:
    N-are rost sa ne uitam la cine e mai nevrednic, preotii sau mirenii. Exista o mare complicitate la toate nivelurile. Cazuri ca ale lui Cornelui Barladeanu cu siguranta mai sunt, nu vad cum ar fi acesta singular. Ei intre ei se stiu, preotii nu se “nasc” ei se “cresc” de alti preoti pe langa biserici inca de mici. Hai sa nu ne facem ca nu stim. Viitorii preoti sunt crescuti, alesi si educati de copii. Cei care dovedesc ca pot fi, raman, ceilalti, fie gasesc ei ce sa faca, fie li se gaseste. Deci apucaturile rele n-au cum sa nu fie cunoscute. Si daca s-a ajuns pana la acest nivel, atunci… ce vedem e doar varful ice-bergului.
    Dupa cate s-au intamplat si au iesit la iveala in ultimii ani, eu nu consider ca arhiereii mai sunt demni de incredere. De ei avem nevoie asa cum are nevoie apa de vas sa nu se risipeasca. Dar ceea ce astampara setea, apa ca atare, consistenta ei, e data de preotii de mir si de credinciosii de prin parohii. Numai ca vasul in care acum sta apa a inceput sa devina ciur, si daca nu vrem sa vedem ca exista gauri in peretii vasului, apa, buna sau rea, se va risipi in tarana.

  3. Hai sa nu ne facem ca nu stim.

    Eu unul chiar ca nu am știut , si nu am crezut ca poate fi aceasta pervertire peste fire in Biserica Ortodoxa.

  4. Traim vremuri grozave…Doamne miluieste.

  5. Titus, ziceam ca se stia in larga masura. Si cred ca e mult mai intinsa raspandirea decat cateva cazuri izolate. Dea Domnul sa ma insel eu si sa nu fie!
    Dar imi doresc sa nu uitam situatia intreaga, cu cauze duhovnicesti, cu implicatiile lor, cu toate. Adica sa nu privim lumeste tocmai inspre caderile crestinilor… Fie ei mireni, calugari, preoti sau ierarhi. Nici nu e prima daca cand cad crestini, chiar si ierarhi.
    Ci sa privim si asta, si toate in lumina Adevarului. Sa stim a cui lucrare este, ce puteri ii secera pe crestini, pentru pacatele lor. Pentru pacatele noastre.

    Nu demult, un Parinte duhovnicesc, inca netrecut la Domnul, mi-a zis acest cuvant: frate, sa nu uitam ca chiar si omul acela pagan, din cealalta parte a lumii, cand face un pacat mare, cand face o rautate mare, o face si din cauza pacatelor noastre, a celor de aici, crestini. Din cauza pacatelor noastre diavolul lucreaza prin aceia mari grozavii in lume.

    In primavara acestui an am auzit alt cuvant care se adauga in duh si in intelepciune acestuia, de la Parintele Ciprian Negreanu, care a zis asa: “fiecare cadere, fiecare pacat, oricat de mic, pe care noi, crestinii cei chemati, il facem si nu-l stergem prin pocainta, se aduna undeva ca intr-un mare hambar; si de acel hambar al raului intunericul se foloseste ca sa se intrupeze in lume – de obicei prin cei mai slabi.”

    Deci, despre vina, asta e ce am auzit de la parintii duhovnicesti: ca toti suntem vinovati, in masuri si feluri pe care doar Domnul le stie, pe toate. Si care ni se vor descoperi la Judecata cea Infricosatoare.

    Strangerea de inima o am cugetand asa: nadajduiesc la Domnul ca sa ridice iar si iar – asa cum a facut dintotdeauna in Biserica luptatoare – marturisitori si pastratori curati ai Adevarului celui viu. Pentru ca omul din popor, care iubeste Adevarul sau nazuieste spre Adevar, sa aiba cui sa urmeze in lume, sa nu ramana fara povatuitori drepti.

    Ca nu cumva sa ajungem noi vremurile despre care zice Sfantul Ioan Scararul: ca se va mantui un preot din zece mii si un crestin va merge cale de sute de kilometri sa gaseasca un duhovnic bun intru Hristos…
    Sa nu ne lase Domnul si Maica Domnului!

  6. De multă vreme au fost fel de fel de emisiuni tv care prevesteau furtuna ce va să vie. Dar traiul bun şi desfătările celor răspunzători i-au făcut surzi şi muţi. Ne fac ziariştii şi mass-media curăţenie în ogradă. Ai noştri nu sunt în stare dar uite că Dumnezeu a ales pe alţii la seceriş pentru că lucrătorii chemaţi au căzut în desfătări, pofte de bani şi lux. Vor mai urma şi alte fapte de dezvăluit-să ne aşteptăm la asta- care fac parte din capitolul “marea ruşine”.

  7. @Lucian:
    Ma ierti frate, dar simt o usoara influenta maniheista in teoria asta cu intunericul care se intrupeaza in lume. Nu acuz pe nimeni si nu pun la indoiala sinceritatea spuselor nimanui, sper sa ma intelegi. Bineinteles ca toti suntem vinovati, dar nu cred intr-o vina dintr-asta la gramada. Atunci, la gramada vor fi si meritele si faptele bune, adunate intr-un hambar? Si nici nu cred ca e cazul sa oprim la un “nu stim” acolo unde suntem datori sa stim, pentru ca ni s-a spus si ni s-a aratat.
    Pentru ca vremurile de care amintesti, iata, se ivesc deja: cei cu preotie au mai multe de ascuns cu cat sunt mai sus si oamenii isi cauta duhovnici din ce in ce mai des departe de casa.
    Spuneam si eu nu demult ca imi pare ca traim aceleasi vremuri ca cele din evanghelii: iata ierarhia si faptele ce incep sa apara in public. Iata cuvintele lor seci si intortocheate din documentele sinodului. Iata disperarea noastra in toate postarile pline de vina, dupa cum spui. Si iata asteptarea pe care o exprimam de fiecare data in rugaciuni si de cele mai multe ori la finalul postarilor.
    Amin! Vino, Doamne Iisuse!

  8. Titus: nu-ti mai fie asa teama sa nu ma superi. Trebuie si precautia asta traita cu dreapta socoteala. Daca Domnul si Sfintii ar fi hotarat sa nu mai supere pe nimeni pe fata pamantului apoi nu ar mai fi grait nimic. Nu am de ce sa ma supar, si iritarea – cum zice un Parinte athonit – e semnul unei boli sufletesti.
    Insa, partii cu influenta maniheista nu ii subscriu, asa cum ai formulat-o, pentru ca Biserica invata ca diavolul primeste putere de stapanire si lucrare (in fiecare om si in lume) din cauza pacatelor si faradelegilor lui – ale omului; ale oamenilor – nici un maniheism aici.
    O comparatie: nu inseamna ca daca o secta poarta semnul Sfintei Cruci, numaidecat ori secta e buna, ori semnul e rau si trebuie sa ma dezic de el.
    Sau altfel: “ce e bun, bun ramane”.

    Restului ii subscriu, la fel cred si eu. Asta si pentru ca e confirmata starea lucrurilor de catre cei care se straduiesc sa se tina de Hristos dintre clerici si monahi. Acestia dau marturie despre cat si cum stau lucrurile…uneori prin insasi viata lor curata dau marturie (chiar necuvantatoare) despre ce e in jur.
    Si da, precum spui, le vedem implinindu-se sub ochii nostri.

    Amin! Vino, Doamne Iisuse!

  9. @gherasim
    Asa este, mai putin capitolul “marea ruşine”, pentru ca rusinea nu mai exista in lumea de azi.

  10. Pingback: Comunicat al PATRIARHULUI DANIEL despre ”tulburarea si intristarea” cazurilor scandaloase recente de homosexualitate a unor clerici/ PARINTELE CRISTIAN POMOHACI CATERISIT
  11. Pingback: "PROBELE" BISERICII. Indemnuri la apararea Bisericii si a vietii de familie. STRATEGIA INNOROIERII ierarhilor si preotilor BOR sau CALOMNIATI, CALOMNIATI, CA CEVA TOT RAMANE
  12. Pingback: Reflectii si intrebari dureroase despre starea Bisericii ale PREOTULUI-REGIZOR CIPRIAN MEGA: "Lucrurile urâte care se-ntâmplă astăzi în Biserică se datorează faptului că unii HOMOSEXUALI AU AJUNS IN FUNCȚII CHEIE ȘI DAU TONUL
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare