PREDICA LA SFANTUL ILIE a Arhim. Dumitru Cobzaru (VIDEO): Niciun prooroc nu este bine primit in patria lui pana astazi. Chiar preotii, din pacate, cautam sa fim pe placul oamenilor si propovaduim o credinta relaxata”

20-07-2013 Sublinieri

09.03.12.7298

Va mai recomandam pentru praznicul Sfantului Mare Prooroc Ilie:

***

Predica Parintelui Arhimandrit Dumitru Cobzaru (exarh Cluj) la hramul Manastirii Cristorel, 2012:

“Preacucernice părinte profesor, preacuvioase părinte stareţ, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, preacuvioasă maică stareţă, binecuvântată obşte şi dreptmăritori creştini,

Cei care aţi citit viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, aţi putut vedea că acest  mare sfânt al Bisericii creştine, şi nu numai al Bisericii creştine, a avut şansa extraordinară de a-L vedea pe Dumnezeu. Şi vederea lui Dumnezeu, şansa Sfântului Prooroc Ilie, iubiţi creştini, a fost una care s-a întâmplat în adiere de vânt lin. Adiere de vânt lin care cu prisosinţă s-a revărsat astăzi la mănăstirea Cristorel peste noi, toţi care suntem aici. În această adiere de vânt lin şi în rugăciunile noastre, ale tuturor, Duhul Sfânt a coborât peste darurile de pâine şi vin şi ele au devenit Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Şi L-am putut vedea cu ochii noştri, atât duhovniceşti, cât şi trupeşti. Şi, mai mult decât atât, iubiţi creştini, foarte mulţi aţi avut și această şansă, în primul rând copilaşii şi cei care v-aţi spovedit şi v-aţi pregătit, să vă şi împărtăşiţi cu El, să-L primiţi pe Dumnezeu în fiinţa voastră, înlăuntrul vostru. Pentru că fiecare întâlnire cu Dumnezeu trebuie să se sfârşească aşa. Întâlnirea cu Dumnezeu trebuie să fie una ce neapărat trebuie să se înveşnicească. Să nu mai plece de la noi, să rămână cu noi şi în noi. Şi, în felul acesta, dacă va rămâne cu noi şi în noi, ne vom asemăna şi vom reuşi să semănăm din ce în ce mai mult cu sfinţii care sunt patronii acestei mănăstiri, şi îndeosebi cu Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, pentru că acest sfânt a reuşit să-L înveşnicească pe Dumnezeu în viaţa lui, încât Dumnezeu l-a luat în car de foc şi l-a înălţat cu trupul la cer, aşa cum cunoaştem din paginile Sfintei Scripturi.

Atât de mult a reuşit să-L cuprindă pe Dumnezeu, încât Dumnezeu l-a cuprins pe el şi l-a luat în slava Lui. Şi iarăşi va să vină, aşa ne spune Sfânta Carte şi troparul Sfântului, să vestească cea de-a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când are să moară cu moarte ca şi oricare om de pe acest pământ. Pentru că Sfântul Ilie n-a murit, dar, pentru că este om, trebuie să moară cu moarte omenească şi să se slăvească desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi ne spun cărţile sfinte că Sfântul Ilie Tesviteanul va muri mucenic, la sfârşitul veacurilor, propovăduind cea de-a doua venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar se va împotrivi lui Antihrist, care va stăpâni sfârşitul veacurilor şi care, el și cei care-i vor sluji, îl vor omorî. Atât pe Ilie, cât şi pe Enoh, care a fost asemenea Sfântului Prooroc Ilie. Şi-i vor omorî pe cât mai mulţi din cei care nu se vor lepăda de Hristos şi de credinţa în Dumnezeu.

Iubiţi creştini, aşa vrea să vă pun astăzi câteva gânduri duhovniceşti la suflet şi care se regăsesc în paginile Sfintei Scripturi, mai bine zis în Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie, şi la care aş vrea să meditaţi astăzi și în toate zilele vieţii dumneavoastră. Ο-ΕΜΠΑΙΓΜΟΣÎn Sfânta Evanghelie de astăzi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, trist fiind de faptul că oamenii nu L-au înţeles, nu i-au înţeles propovăduirea şi lucrarea Lui pământească, le spune în faţă că nu este bine primit în patria Lui. Şi le descoperă chiar gândurile lor, şi anume că mintea voastră Mă acuză şi spune: Doctore, vindecă-Te pe Tine Însuţi. Câte ai făcut în Capernaum, fă şi aici, în patria Ta. Dar le răspunde la acest gând al minţii lor sărace şi răutăcioase, că niciun prooroc nu este bine primit în patria lui. Acesta ar fi primul gând duhovnicesc.

Să ştiţi, iubiţi creştini, în ceea ce-L priveşte pe Mântuitorul s-a împlinit desăvârșit cuvântul că niciun prooroc nu este bine primit în patria lui prin aceea că, în cele din urmă a fost prins, judecat, răstignit şi omorât de compatrioţii Lui. Niciun prooroc nu este bine primit în patria lui până astăzi. Toţi cei care ne dorim să-L propovăduim pe Dumnezeu în familia noastră, în comunitatea în care trăim, în satul, în oraşul, în ţara în care a rânduit Dumnezeu să ne naştem şi să vieţuim, niciun om din acesta nu este bine primit. Şi cei mai mulţi sunt urâţi chiar de propria lor familie și chiar de propria lor comunitate creştină. În general, chiar preoţii, din păcate, căutăm să fim pe placul oamenilor şi propovăduim ceea ce vor ei să audă, ceea ce vor ei să afle, ceea ce vor să aibă; în general propovăduim o credinţă foarte relaxată, o credinţă care nu presupune jertfă de niciun fel. De aceea cel mai mult renunţăm şi la a propovădui, dar şi la a pune în practică și la rugăciune, şi la post, lucruri pe care le-a făcut cu prisosință Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Pentru că avem această frică de a nu fi socotiţi prooroci care nu sunt bine primiţi în patria lor.

Din păcate, şi noi, preoţii, vindem ceea ce ni se cere de către cei care cumpără. Dar datori suntem noi, iubiţi creştini, ca Sfântul Ilie, mai ales noi, preoţii, dar şi dumneavoastră, credincioşii, în familiile din care faceţi parte, şi în comunitatea din care faceţi parte, să-L propovăduiţi pe Dumnezeu aşa cum este El şi să vă comportaţi ca atare. N-o să fiţi iubiţi și nici noi n-o să fim iubiţi, dar dacă n-o să facem aşa, o săSf Ilie sub ienupar, alungat de Izabela - ingerul il trezeste trecem pe partea preoților idoleşti care au fost ucişi chiar de Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.

Acest prooroc a fost urmărit vreme îndelungată de însuși regele Ahab şi de regina Isabela şi de toţi preoţii idolești, ca să fie omorât, dar Dumnezeu l-a apărat și Dumnezeu l-a luat de dinaintea feţei lor și Dumnezeu l-a hrănit şi l-a adăpat în chip minunat, Dumnezeu i s-a arătat în adiere de vânt lin şi, în cele din urmă, Dumnezeu l-a răpit cu trupul la cer. Deci, primul gând, iubiţi creştini, atât pentru noi, preoţii, cât şi pentru dumneavoastră, credincioșii: oricine îşi doreşte să-L urmeze pe Dumnezeu cu adevărat va fi proorocul care nu este bine primit în patria lui.

Al doilea gând duhovnicesc, tot din Evanghelia de astăzi: spune despre Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul că n-a fost trimis decât la o văduvă din Sarepta Sidonului, dar, în acea vreme, multe văduve erau în Israel, şi, totuşi, numai la una singură a fost trimis Proorocul Ilie ca să se odihnească şi să mănânce pâine. Multe văduve erau atunci în Israel, dar numai la una s-a dus Ilie, numai una s-a Proorocul Ilie, vaduva din Sarepta Sidonului si fiul ei inviatînvrednicit de prezenţa lui. Noi suntem aici atât de mulţi, un număr aşa de mare de creştini, şi ne-am învrednicit de prezenţa lui prin faptul că am invocat această prezenţă în rugăciunea noastră. Dar, mai mult decât atât, noi, văduvi de atâtea lucruri care ne lipsesc, şi, mai ales, lucruri duhovniceşti, avem nevoie permanent de prezenţa Sfântului Prooroc Ilie care să ne înmulţească untdelemnul rugăciunilor și al nevoinţelor noastre. Şi nu numai acest lucru, avem nevoie de prezenţa Proorocului Ilie Tesviteanul aşa cum a avut nevoie văduva din Sarepta Sidonului ca să-i învieze fiul mort. Atâta nevoie avem noi astăzi de Sfântul Prooroc Ilie ca să-i învieze pe fiii noştri morţi. Morţi, în primul rând din punct de vedere spiritual, duhovnicește, dar și morţi din punct de vedere sentimental, în ceea ce priveşte relaţia lor cu părinţii. Atâta nevoie avem de Sfântul Prooroc Ilie să ne învieze fiii noştri…

Şi ultimul gând din Evanghelia de astăzi spune că mulţi leproși erau în vremea lui Elisei, dar numai unul s-a tămăduit, Neeman sirianul. Câtă lepră este pe trupurile noastre, dar, mai ales, pe sufletele noastre. Şi câtă nevoie avem să fim tămăduiţi! Dar atenţie, iubiţi creştini, Evanghelia de astăzi ne spune că numai unul s-a tămăduit, şi acela de alt neam: Neeman sirianul. Să avem grijă, iubiţi creştini, că noi cunoaştem foarte bine credinţa noastră, sau poate mai puţin, şi ne rugăm şi ne străduim să facem atâtea lucruri, sau chiar ne nevoim duhovniceşte, dar nu o dată Hristos ne avertizează că vor veni de la apus şi de la răsărit neamurile, cei care încă nu-L cunosc, şi vor merge înaintea noastră în Împărăţia lui Dumnezeu. Să fim atenţi la acest cuvânt al Sfintei Scripturi: că mulţi leproşi erau în zilele lui Elisei, dar numai unul s-a vindecat, şi acela de alt neam. Nu cumva acesta este un avertisment al Mântuitorului, rostit chiar de El? Nu cumva noi, cei care suntem preocupaţi prea mult de lucrurile pământești, să pierdem ceea ce este mai important, şi anume mântuirea sufletului! […]

***

s_elijahlargeEbay

Legaturi:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Dumitru Cobzaru, Preotie (pentru preoti), Sfantul Prooroc Ilie, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “PREDICA LA SFANTUL ILIE a Arhim. Dumitru Cobzaru (VIDEO): Niciun prooroc nu este bine primit in patria lui pana astazi. Chiar preotii, din pacate, cautam sa fim pe placul oamenilor si propovaduim o credinta relaxata”

  1. Pingback: ORI LA BAAL, cu religia corectitudinii politice, ORI LA… DUMNEZEU/ Cum ne intalnim cu Sfantul Ilie? Cum ii asteptam intoarcerea pe pamant?/ “DE CE INJURI DE CELE SFINTE?”/ Pilda caintei lui Ahab care a intors mânia lui Dumnezeu - Recoma
  2. Pingback: SFANTUL PROOROC ILIE SI LUMEA NOASTRA IDOLATRA. Ce ne-ar spune astazi Sfantul de foc care va reveni in vremea Antihristului? DRUMUL DE LA DREPTATE LA MILA -
  3. Pingback: SFANTUL PROROC ILIE si SLABANOGUL VINDECAT SI IERTAT. Predici, talcuiri si meditatii duhovnicesti (si VIDEO): “Iisus nu doreste sa impresioneze, El doreste sa ne schimbe” - Recomandari
  4. Pingback: SFANTUL IOAN, INAINTEMERGATORUL SI BOTEZATORUL DOMNULUI. Predici audio ale Parintelui Ioanichie Balan, preablandul dojenitor al Sihastriei | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: CE NE INVATA SFANTUL PROOROC ILIE? – Predici ale Parintilor Nichifor si Hrisostom: “FARA DREAPTA CREDINTA, SCHIOPATAM DE AMANDOUA PICIOARELE… Sufletele noastre, daca nu se adapa din apa Duhului Sfant, se prapadesc si emana moarte. NU-I D
  6. Pingback: Predica Protos. IEREMIA de la Putna, la pomenirea SFÂNTULUI PROROC ILIE: “Întâlnirea cu un proroc nu este ușoară pentru noi” (VIDEO, TEXT). Nevoia de cuvant profetic, trezitor, in zilele noastre de cadere adanca. Pilda si mesajul proroces
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate