510 DE ANI DE LA ADORMIREA SFANTULUI STEFAN CEL MARE, “aparatorul neinfricat al credintei si patriei strabune” (✝2 IULIE 1504). PREDICI text, audio si video. DE CE A FOST CANONIZAT dreptcredinciosul voievod, in ciuda pacatelor sale omenesti?

2-07-2014 Sublinieri

Va recomandam si:

***

Parintele Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) raspunzand unei intrebari referitoare la PACATELE PERSONALE si SFINTENIA LUI STEFAN CEL MARE (audio, iunie 2009):

sursa: ASCOR Cluj

 

– De ce se spune că Sfântul Ştefan a avut mai mulţi copii cu mai multe femei? Sunt persoane care nu cred în sfinţenia sa din cauza acestor vorbe.

Sunt hrisoave în care se spune că era mai aspru, mai iute la mânie, dar să ştiţi că, în general, cei care conduceau fără să aplice pedepse mai aspre nici nu erau luaţi în seamă. Oamenii erau mai aspri, mai dintr-o bucată. Trebuia mai cu asprime să ţii rânduiala, altfel făceai praf toată ţara în scurt timp. Probabil că la început a fost mai iute. Venea pe tron în urma uciderii tatălui său, el a fost, de fapt, acolo când l-au ucis pe tatăl lui, la o nuntă. Acolo, de faţă cu el. Vă daţi seama ce urâciune, la o nuntă oamenii stăteau la masă, acolo, şi printre ei erau iude care aşteptau momentul să-l ucidă şi alţii, care au venit din afară, şi l-au ucis acolo, de faţă cu el. Şi el a scăpat cu greu, fiind dus de alţi boieri care erau cumva alături de el, dus departe, ţinut mână la tinereţe, până la maturitate şi după aceea a venit pe tron într-un moment în care a putut să vină pe tron, tronul tatălui său, tron pe care-l moştenea, dar care fusese ocupat de alţii până atunci, de duşmanii tatălui său. Ei, omul acesta a venit. Era tânăr.

Ştiţi, avem ideea aceasta, zicem aşa: dacă-i cineva sfânt înseamnă că de când s-a născut plutea şi la naştere era sfânt şi tot ce mişca el doar ridica mâna şi se învârtea şi făcea aşa… Nu e adevărat! 99,99% dintre sfinţi sunt oameni păcătoşi, pătimaşi, care au trăit cum au trăit şi care s-au întors la Dumnezeu și și-au dat viaţa desăvârşit lui Dumnezeu până la capăt şi viaţa şi-au sfârşit-o desăvârşit, cum se cuvine, ca nişte creştini, ca oameni ai lui Dumnezeu, şi aceştia s-au numit sfinţi.

De la Sfântul Ciprian, care a fost mare vrăjitor, la Sfântul Bonifatie, 12-19-sf_bonifatiecare era desfrânat, trăia cu amantă şi a ajuns să fie omul lui Dumnezeu, sfântul lui Dumnezeu. Amanta lui i-a zis: <Nu vrei să te duci să-mi aduci nişte moaşte de sfinţi, că am auzit că sunt făcătoare de minuni?> – era în perioada persecuţiilor. Şi erau martiri peste tot şi mulţi mergeau şi-i furau noaptea şi îi ascundeau şi multe minuni se făceau prin aceşti oameni care mureau pentru Hristos. Și aceştia trăiau aşa, ca amanţi. Femeia era căsătorită, dar el trăia ca amant cu ea. Şi femeia i-a zis: <Du-te și găseşte-mi şi mie nişte moaşte, hai te rog, du-te… Treci peste pericol și du-te…> – era foarte periculos să aduci moaște, pentru că imperiul interzicea, dacă se atingea cineva de trupurile sfinţilor, de trupurile creştinilor, şi el era persecutat. Şi, într-adevăr, încercând să-i găsească pe sfinţii morţi, auzind viaţa lor, s-a convertit, s-a transformat, a fost ucis şi l-au adus înapoi slujbaşii. El era moaştele! El era moaştele aduse amantei! Şi şi ea s-a făcut sfânta lui Dumnezeu, Aglaia o chema, şi ea e pomenită în calendar, şi el. Deci nu erau nişte oameni care pluteau în aer, ci niște oameni cu păcate, cu necazuri, cu cele ale veacului acestuia, dar care s-au făcut oameni ai lui Dumnezeu la un moment dat, când au dat de Hristos și L-au înţeles.

Dar noi ne închipuim că sfinţenia e ceva din naştere, dacă îţi este dat, altfel n-ai nicio şansă. Nu e adevărat! Nu are legătură cu a-ţi fi dat. Nu face Dumnezeu vase de cinste și de necinste. Aşa o fi fost şi Sfântul Ştefan, săracul. El venea cu răzbunare, venea să-şi impună puterea pe un tron uzurpat de duşmanii lui, cei care îi uciseseră tatăl la nunta de la Răuseni. Ştefan a venit să facă ordine, nu se putea altfel, că mai târziu sau mai devreme ăia tot ar fi complotat din nou şi ar fi făcut acelaşi lucru. L-a căutat pe Aron mult.

adormirea_sf._stefan_cel_mareDeci probabil că o fi fost, nu cred că e vorbă spusă degeaba, o fi fost, nu cred să fi fost el desăvârşit el nici în tulburarea asta a legăturii cu femeia. Probabil că o fi fost, în tinereţile lui cine ştie ce n-o fi greşit, dar omul ăsta a crescut, a crescut, a crescut. Se uită chestia asta: că omul ăsta a murit, pe patul morţii era cu piciorul tăiat, zicând Tatăl nostru. Că s-a făcut omul lui Dumnezeu! Ce credeţi, că la 60 de ani tot continua să facă din astea? Nu! A ridicat Voroneţul din iznoavă, în mai a început şi în august l-a terminat. Ce râvnă avea să ridice casa lui Dumnezeu, şi atunci, când creştinii locuiau în case de chirpici! Vă daţi seama, nu era deloc uşor atunci să aduci şi să pui, în trei luni să ridici Voroneţul cu ziduri înconjurătoare, cu tot ce trebuie! Acum nici nu se mai văd acelea. Şi dovezile unei schimbări radicale și ale unei vieţi desăvârşit închinate lui Hristos se văd cu cât înaintează în vârstă, tot mai mult, tot mai mult. Or omul ăsta a murit curat, cred că şi-a ispăşit, ca şi toţi sfinţii, toate păcatele. Şi le văd, și le cunosc, şi le plâng şi se întorc la Dumnezeu curaţi. Or dacă ai ideea asta că dacă n-au trăit perfect și cine ştie ce prostii or fi făcut în tinereţe, cine ştie ce greşeli şi gata, nu mai ai nicio şansă de sfinţenie…

***

Voievodul Moldovei, Ștefan cel Mare, a dovedit în fiecare dintre gesturile sale iubirea de neam și cinstirea străbunilor. Slujirea Sfintei Biserici, alături de cei chemați să o săvârșească în sfintele altare, alături de oșteni și de poporul întreg, era un scop fundamental, era o rațiune a existenței sale, așa cum ne dă mărturie cuvântul rostit la îngroparea sa:

„Dar pentru acea râvnă pe care o avea Ştefan Vodă spre întărirea Legii ce vom zice? Că nu da somn ochilor săi, nici genelor sale dormitare. Aceasta gândea, aceasta judeca, către aceasta se nevoia, ca Biserica lui Hristos să se mărească şi să se lăţească… Însă ce ne trebuie atâtea cuvinte, ca şi când ar fi vreo îndoială asupra credinţei lui, cu care s-a adăpat din curatele şi neamestecatele izvoare a preavoslavnicei Biserici din copilăria lui? Şi nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut-o sminti, ci au rămas întărit pe piatra care este Hristos, pe a Cărui cruce de-a pururi îmbrăţişată, la pieptul lui ţinând viaţa sa Lui au închinat-o, nădejde neîncetată printr-însul la Părintele veacurilor având, prin Care pe toţi vrăjmaşii săi au biruit, au înfrânt, au surpat”.

“Şi cu cât mântuirea sufletească îi era dorită, cu atât silinţa lui era aprinsă şi de-a pururea căuta orice loc, orice vreme i s-ar întâmpla îndemână să n-o lase în deşert să treacă”.

(Drd. Eduard Traian Popescu, Ștefan cel Mare și Sfânt  sau lumina vie a unei lumi apuse, în „Porunca iubirii”, nr. 2, 2004, p. 28)

***

Predica Parintelui Andrei Coroian (Deva) la Praznicul Sfantului Voievod Stefan cel Mare (2014):

Apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de locaşuri sfinte, Ştefane Voievod, roagă-L pe Hristos – Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri”.

(Troparul Sfântului)

Cinstim într-un mod deosebit pe slăvitul şi sfântul voievod Ştefan cel Mare, canonizat în mod oficial şi trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al B.O.R. în anul 1992, având ca dată de cinstire ziua de 2 iulie, ziua adormirii sale. Cinstim în persoana sfântului Ştefan, pe cel mai mare erou al neamului românesc, pe cel devenit şi unanim recunoscut ca simbol al unităţii de neam şi de credinţă. Viaţa şi faptele sale, intrate în legendă, au fost totdeauna un izvor de uimire şi admiraţie, dar şi de trezire, de îndemn şi de curaj, pentru toţi cei care gândesc, simt şi trăiesc, româneşte şi creştineşte.

Isprăvile şi vitejiile sale nepereche, îl fac pe sfântul voievod Ştefan asemenea marilor sfinţi împăraţi creştini de odinioară, Constantin cel Mare, Iustinian cel Mare, Teodosie cel Mare, dar mai ales Împăratului – Prooroc şi Psalmistului David al neamului şi poporului ales, Israel. Sunt cunoscute multele sale războaie cu turcii, duşmanii întregii creştinătăţi, precum şi biruinţele sale asupra lor, el învingând chiar şi pe Mahomed al II-lea, Cuceritorul, cel ce în anul 1453, biruise şi supuse împărăţia creştină a Bizanţului.

Ei bine, toate aceste biruinţe, care l-au făcut ca încă din viaţă să fie numit „mare şi sfânt”, au fost posibile prin neclintita sa credinţă în Dumnezeu. Încrederea şi nădejdea sa în Hristos, marea sa dragoste şi evlavie faţă de Biserică – Casa Domnului, curajul său, cinstea, dreptatea şi smerenia sa, au fost concretizate în aceste fapte deosebite. “Fără credinţă nimeni nu poate plăcea lui Dumnezeu scrie sfântul Apostol Pavel; „nu există eroi fără credinţă”, scrie Sf. Nicolae Velimirovici episcopul Jicei şi al Ohridei. Sfântul voievod Ştefan cel Mare, a condus Ţara Moldovei vreme de 47 de ani, între anii 1453 şi 1504, având cea mai îndelungată şi mai rodnică domnie din istoria poporului român.

Ştim că în troparul unui sfânt este rezumată viaţa sa evlavioasă şi faptele sale bune izvorâte din credinţă. Din troparul Sfântului Ştefan aflăm că el a fost apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune”. Pentru a fi un apărător neînfricat al credinţei străbune“, cineva trebuie să fie el însuşi fără nici o şovăială sau împuţinare în credinţa sa. Sfântul Ştefan a avut o asemenea credinţă desăvârşită. În primul rând, el, asemeni altori mari sfinţi, a avut har de la Dumnezeu, Acesta dăruindu-i multe daruri, precum credinţă şi curaj, străine oamenilor de rând. Sfântul Ştefan la rându-i a lucrat şi înmulţit aceste daruri, cu o voinţă oţelită. Apoi, el a dus o viaţă creştină evlavioasă, cu post şi rugăciune, cu milă şi milostenie, respectând cu stricteţe rânduielile Bisericii Ortodoxe. A avut un duhovnic cu viaţă sfântă şi cuvioasă, în persoana sfântului Daniil Sihastru, pe care îl asculta cu iubire, cuviinţă şi respect. Se spovedea, se împărtăşea la vreme cuvenită şi înaintea oricărei lupte, pe care avea să o ducă. După biruinţă, sau chiar după o înfrângere, pe care o punea pe seama păcatelor sale, el mulţumea lui Dumnezeu şi plătea slujbe de mulţumire. Viaţa sa a fost placută lui Dumnezeu, trăită după rânduiala Bisericii, şi aceasta este o mărturie a sfinţeniei Sale.

Dacă el ca un om, a păcătuit, mai mult decât un om de rând, el s-a căit sincer pe măsura mărimii personalităţii sale. Căinţa sa, era pe măsura vitejiei şi generozităţii sufletului său. De aceea, Dumnezeu iubea sinceritatea sufletului său, trecându-i cu vederea unele slăbiciuni omeneşti. De fapt Dumnezeu iubeşte în mod aparte pocăinţa şi pe păcătoşii care se pocăiesc. Ştim că primul moştenitor al Raiului este un tâlhar care s-a pocăit, şi că au fost, de asemenea, atâţia mari păcătoşi (exemplu Sf. Maria Egipteanca) care au devenit mari sfinţi. Credinţa vie şi iubirea lucrătoare a sfântului Stefan, au fost atât de puternice şi minunate în lucrarea lor, încât el a devenit un model de trăire duhovnicească pentru principii creştini ai lumii, iar prin vitejia sa, un apărător al întregii creştinătăţi.

stefan-cel-mare17002200Înainte de a fi un mare ctitor de mânăstiri şi biserici, el a fost un mare ctitor de conştiinţă creştină, pe care a transmis-o generaţiilor viitoare. Până astăzi el este, aşa cum spunea Nicolae Iorga, cea mai frumoasă icoană a sufletului creştin românesc”.

Cinstit şi harnic, răbdător fără să uite şi viteaz fără cruzime, straşnic în mânie şi senin în iertare, răspicat şi cu măsură în grai, gospodar şi iubitor de lucruri frumoase, fără nici o trufie în faptele sale. Şi cu cât se vede mai limpede această icoană, cu atât se înţelege mai desăvârşit şi se iubeşte mai mult, cu atât şi viitorul se vesteşte mai bun, căci atunci neamul merge pe urma strămoşului cuminte”,

scrie marele istoric al neamului.

În toată viaţa sfântului Ştefan, se vede limpede, legătura şi ajutorul nemijlocit pe care l-a primit de la Dumnezeu. Nu de puţine ori în oştirile moldovene au fost văzuţi luptând marii sfinţii Mucenici, foşti comandanţi militari, Gheorghe, Dimitrie şi Procopie, după cum în oştirile israelitene, se vedeau luptând îngerii lui Dumnezeu.

După cum a fost un „apărător neînfricat al credinţei”, sfântul Ştefan a fost şi apărător al patriei străbune. Pentru Măria Sa Ştefan-Vodă, iubirea de Dumnezeu şi de Patrie erau nedespărţite. Ca orice bun creştin, ştia că la Înfricoşătoarea Judecată, fiecare dintre noi ne vom înfăţişa în rândul membrilor poporului din care am făcut parte, responsabili de rolul şi rostul pe care l-am avut. Patria şi neamul din care odrăslise, pentru sfântul Ştefan eau sfinte, şi în orice clipă era gata să le apere, cu preţul jertfirii propriei sale vieţi. De fapt Ţara, pământul, râurile, pădurile, văzduhul, viaţa, familia, şi toate din ea, au valoare veşnică. Ele sunt de la Dumnezeu, nu se pot vinde, nu se pot negocia. Credinţa şi conştiinţa curată a poporului, precum şi hotarele ţării trebuiau apărate cu orice preţ. Poporul trebuia (atinci ca şi acum) să petreacă liber, în pace şi în bunăcuviinţă creştineacă. Marele şi sfântul voievod s-a îngrijt de această sfântă datorie, ca de lumina ochilor. De aceea poporul l-a iubit, şi l-a cinstit ca pe un părinte al său. Dragostea Măriei Sale faţă de popor a fost atât de mare, încât acesta cu iubire şi recunoştinţă, l-a considerat sfânt şi părinte al său, dat de Dumnezeu. Ca pe un păstor şi conducător al ţării, la moartea sa l-au plâns în hohote, poporul, împreună cu munţii, dealurile, râurile şi pădurile bătrâne, împreună jelind clopotele multelor mânăstiri şi biserici, construite de Măria Sa.

Mare ctitor de lăcaşuri sfinte. Ctitorirea de biserici şi mânăstiri, este latura cea mai frumoasă a activităţii Măriei Sale.ctitorii_sf._stefan_cel_mare Sfântul Ştefan ştia că „lumea dăinuie prin rugăciune (cum va scrie Sfântul Siluan Athonitul), că jertfa Sfintei Liturghii, rugăciunile Maicii Domnului şi ale Sfinţilor, sunt buna mireasmă pe care o primeşte Dumnezeu, pentru a se arăta „milostiv spre noi”. De aceea, el a făcut din ţara Moldovei o grădină frumoasă, plină de biserici şi de mânăstiri. A construit mai ales mânăstiri „în care neîncetat se laudă Dumnezeu”, înzestrându-le cu toate cele necesare şi cu mari proprietăţi din care să se întreţină. Astfel, mânăstirile, aflate sub protecţia şi oblăduirea sa, au devenit focare duhovniceşti şi vetre alese, de cultură creştină. Călugării, pe lîngă îndeletnicirea îngerească a rugăciunii, aveau ca rucodelie pictura, sculptura, broderia, muzica, caligrafia sau alte îndeletniciri artistice, ale căror roade se văd până astăzi. Ctitoriile Sfântului Ştefan: Putna, Neamţ, Voroneţ şi celelalte ale Măriei Sale din Ţară şi din Sfântul Munte sunt mărturii vii ale iubirii sale faţă de Biserică, casa lui Dumnezeu, cum este numită.

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să se mântuiască sufletele noastre”. Şi totuşi, cea mai mare realizare a Măriei Sale Ştefan este dobândirea sfinţeniei, care este încununarea tuturor faptelor sale alese. Acest lucru îi dă putere şi îndrăzneală ca şi după moarte să mijlocească pentru noi înaintea feţei lui Dumnezeu.

Odată cu canonizarea oficială din anul 1992, au fost compuse Slujba şi Acatistul său, prin care se preaslăvesc faptele sale, în cuprinsul patriarhiei române. Mormântul de la Putna a devenit nu numai un loc de pelerinaj, evlavie, cinstire şi respect, ci şi un loc de rugăciune, de reculegere, de regenerare a credinţei în Hristos şi în menirea noastră. Lângă mormântul său sfânt, simţi fiorul iubirii de Dumnezeu, de Ortodoxie şi de Ţară.

După canonizarea oficială, întâmpinată cu mare bucurie, de creştinii ortodocşi români, avem bucuria de a ne desfăta duhovniceşte, de cântările slujbei sfântului voievod Ştefan. Câteva din stihirile Vecerniei, sunt grăitoare ale acestei bucurii şi desfătări:

„Astăzi întreaga suflare românească, cu aleasă evlavie şi cu inimi curate, se îndreaptă la locul unde odihneşte întru nădejdea Învierii şi a vieţii veşnice slăvitul Voievod Ştefan, cel ce n-a avut odihnă întru apărarea ţării şi a credinţei noastre strămoşeşti, lăudându-l cu cântări duhovniceşti”.

Aşadar toată suflarea românească, „cei care iubesc postirea şi rugăciunea”, „cetele călugărilor”, „vitejii ostaşi”, „dreptslăvitorii creştini” se bucură duhovniceşte, întru cinstirea Sfântului voievod Ştefan. Se bucură sfântul şi cuviosul Daniil Sihastrulcă fiul său duhovnicesc, astăzi este cinstit după cuviinţă, cu psalmi şi cu cântări duhovniceşti”. Natura care a plâns la înmormântarea sa, acum „a încetat plânsul” şi se bucură şi ea.

“Astăzi întreaga suflare românească, pământul Moldovei, al Transilvaniei şi al Munteniei, cel care a fost un singur trup dintotdeauna, ca într-o unime treimică, cu un glas şi cu o inimă, vine să laude pe mult iubitorul Casei lui Dumnezeu, pe slăvitul Ştefan, pe marele ctitor de biserici, întru care neîncetat se laudă Dumnezeu, „Cel Unul în Fiinţă şi închinat în Trei Feţe”

cântă stihira.

Bucuria în Dumnezeu, ca dar al Sfântului Duh, este singura bucurie lipsită de egoism, care sporeşte iubirea şi unirea dintre oameni. Asemeni bucuriei Învierii Domnului, este şi bucuria canonizării (învierii unui sfânt).

mormant-stefan-cel-mare-putna-1O altă stihiră spune:

Mormântul tău, Sfinte Ştefane, loc sfânt ca un altar s-a făcut nouă, aici fiii neamului românesc am unit întotdeauna rugăciunile noastre cu ale tale”.

La Mănăstirea Putna, chiar şi în timpul regimului apus în `89, se vorbea cu îndrăzneală despre puterea credinţei şi despre faptele de sfinţenie ale Marelui voievod Ştefan, şi orice creştin primea acolo, întărire în iubirea de Dumnezeu, şi spor în iubirea de Ţară.

Dumnezeu pune nenumărate căi de mântuire fiecărui om (poate câţi oameni, tot atâtea căi). Dumnezeu i-a pus cale de mântuire şi măritului voievod Ştefan, pe care acesta a purces cu o râvnă neegalată pe care ne-a lăsat-o nouă pildă. Domnul Dumnezeu l-a ales şi l-a înălţat pe sfântul Ştefan şi i-a dat biruinţe asupra puterilor vrăşmaşe. Dumnezu i-a păstrat memoria vie în popor şi numele i l-a făcut nemuritor, apoi l-a numărat în ceata sfiinţlor Săi, canonizându-l prin sfânta Biserica Sa, condusă şi asistată de către Duhul cel Sfânt.

Aşadar, mare este bucuria canonizării unui sfânt. De acum avem bucuria cinstirii sfântului Ştefan prin cântări sfinte, solemne, duhovniceşti. Poporul credincios l-a canonizat pe Sfântul Ştefan, încă de pe timpul cât trăia în această viaţă. Cei care se roagă, cu sinceritate şi simplitate, sunt scutiţi de multe îndoieli ale celor învăţaţi în înţelepciunea acestei lumi. Poporul simplu, rugător,  este şi el sfânt. El este martorul lui Dumnezeu pe pământ. El, în smerenia şi simplitatea lui, vede limpede în duh, discerne între păstor şi năimit, între sfânt şi impostor […]. Despre acest discernământ al poporului, s-ar putea da multe mărturii, dar amintim doar câteva.

I. P.S. Arhiepiscop Iustinian al Maramureşului spunea cândva într-o predică:

Doi învăţători am avut în viaţă: Iisus Hristos şi poporul român, ţăranul şi muncitorul cu palmele bătătorite”.

Părintele Nicolae Steinhardt dela Rohia, a scris pagini atât de frumoase despre evlavioşii ţărani maramureşeni, tocmai aceasta scoţând în evidenţă: dreapta lor judecată.

Iar sfântul ierarh Nicolae Velimirovici, îi scria unui dascăl sârb:

dacă ai să te numeşti învăţătorul poporului poţi să dai greş, iar dacă te vei numi ucenicul lui, nu vei greşi niciodată” .

canonizareIată că Dumnezeu, prin poporul Său dreptcredincios şi prin sfântă Biserica Sa, l-a canonizat pe Sfântul Ştefan şi ni l-a dăruit, ca noi să-l cinstim după cuviinţă.

Multe am avea noi creştini ortodocşi români de învăţat din exemplul vieţii şi din faptele marelui şi sfântului voievod Ştefan. El este pentru noi toţi „părintele Moldovei şi al întregului neam românesc”; este „apărătorul neînfricat al credinţei şi patriei străbune”; este „marele ctitor de locaşuri sfinte”; este „cea mai frumoasă icoană a sufletului românesc”; este modelul de credinţă, exemplul de curaj şi de răbdare, exemplul de jertfelnicie şi de respect faţă de lucrurile sfinte; exemplu de iubire şi iertare a vrăjmaşilor, şi constant exemplu de iubire faţă de Dumnezeu, faţă de Biserică şi faţă de Neam.

Ne mai este pildă de înţelepciune, de trezvie în aşteptare, pregătit oricând spre lucrarea fapte bune, spre apărarea credinţei chiar cu preţul vieţii. Ne este pildă de ascultare faţă de duhovnic şi exemplu viu de om milostiv, păzitor al postului, rugător, om care se pocăieşte cu sinceritate, care-şi poartă greutatea crucii cu răbdare şi cu mulţumire faţă de Dumnezeu, în bucurii şi în necazuri, asemeni marelui ierarh şi sfânt, Ioan Gură de Aur. Ne mai este exemplu şi pildă vie de respect, de cinstire şi de comuniune cu înaintaşii, de îngrijire a rugăciunii pentru cei morţi, de meditaţie la ceasul morţii, lucru care ne face înţelepţi. Ne este un model de trăire întru Hristos şi model de nădejde în aşteptarea învierii şi a vieţii veşnice. În viaţa sa plină de atâtea realizări, atâtea izbânzi şi atâta glorie, el rămâne exemplul viu de ascultare şi supunere faţă de Dumnezeu în toate împrejurările vieţii.

De aceea noi îl cinstim cu atâta dragoste, cu laude şi cu cântări duhovniceşti pe Sfântul voievod Ştefan. Îl iubim şi-l venerăm în duhovniceasca şi iubita sa Moldova, în Ardealul martir, unde a ctitorit mitropolia Vadului şi Feleacului (acum şi a Clujului) arâtând grija sa iubitoare pentru această parte a Ţării, aflată secole la rând sub stăpâniri străine. În Ţara Românească a Basarabilor, din neamul cărora a fost mama sa, doamna şi monahia Maria Oltea, un adevărat caracter de oţel pe care i l-a transmis şi fiului ei. Aceasta nu este mai puţin sfântă şi minunată decât sfântul voievod Ştefan. Puţine cazuri în istoria BiMaria Olteasericii creştine sunt, ca mama să-şi trimită fiul la luptă şi la moarte, chiar atunci când este rănit, (un exemplu mama unuia dintre sfinţii patruzeci de mucenici) punând mai presus iubirea de Dumnezeu şi de Ţară decât viaţa fiului iubit: ,,Tu aicea fără biruinţă, nu poţi ca să intri cu a mea voinţă… Du-te la oştire, pentru Ţară mori…”, i-a spus marea şi credincioasa mamă şi doamnă, când se întorcea înfrânt din lupta de la Războieni.

O, sfinte, preaviteazule şi prea minunatule strămoş! O, sfântă, preavitează şi preaminunată strămoaşă! Cât de mult aţi iubit voi pe Dumnezeu! Cât de mult aţi iubit voi Ţara, poporul, bogăţia şi sfinţenia ei, dată de Dumnezeu. Voi, în fruntea Ţării cugetaţi zi şi noapte la binele ei. Gândul vostru era urmat de faptă şi unit cu ea, iar binele se arăta şi dăinuia. Căci nu aţi căutat să faceţi un bine trecător, din care jertfa şi prezenţa harului lui Dumnezeu să lipsească, ci unul care să rămână peste veacuri şi pentru vecie. V-aţi trudit şi aţi luptat pentru binele mântuitor şi netrecător al poporului, care vine de la Dumnezeu şi care uneşte cu El, înveşnicindu-l şi fericindu-l pe om.

Sfântă a fost lucrarea voastră! Sfântă a fost jertfa voastră! Sfântă a fost viaţa voastră!

Sfinte voievodule Ştefan, tu în viaţă nu ai avut pereche pentru că ai trăit unit cu Hristos, ascultându- L pe El, Cel nepereche!

Tu ai iubit oamenii, poporul cel dat ţie de Dumnezeu şi te-ai făcut pildă şi icoană lor şi nouă până astăzi. În pilda şi în rugăciunea ta, şi altor sfinţi odrăsliţi de acest neam, stă mântuirea acestui popor, pe care l-ai câştigat şi l-aţi câştigat pentru Hristos Domnul. Împreună cu sfântul Daniil Sihastru şi cu toţi sfinţii Moldovei şi ai Ţării cere-ţi lui Dumnezeu să se îndure, să curăţească de păcate, să-l întărească şi să-l ,,mântuie pe poporul său cum plângea marele poet Mihai Eminescu.

stefancmareDin icoana vieţii tale, sfinte Ştefane, plină de multe învăţături şi fapte după inima lui Hristos, ne-ai lăsat testament încrederea neclintită în El şi în Părintele luminilor. Spovedania ta în faţa Lui şi în faţa noastră a tuturor oamenilor istoriei va aduce mereu roade, până la marele Seceriş, când vei lua de la Hristos răsplata deplină.

„Numai Tu, Doamne, ştii ce a fost în inima mea, că nici focul vârstei tinereţii, nici înşelăciunea eresurilor, nici bogăţia, nici cinstea (omenească) n-au putut a mă sminti, căci m-am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită la Părintele Veacurilor”.

Aceste cuvinte, sunt de-ajuns, prea de-ajuns, pentru noi, cei iubitori ai faptelor tale.

Când la Putna, mânăstirea ta cea iubită, unde ţi-ai ales loc de odihnă veşnică, an de an te sărbătoreşte întreaga creştinătate românească de peste cinci veacuri, primeşte şi de la noi cantarea, care cu dragoste şi cu credinţă o ducem ţie:

„Bucură-te, sfinte Ştefane, binecredincios Voievod, apărător al creştinătăţii” (stihul acatistului). Amin.

***

Predici și cuvântări arhieresti la Sarbatoarea Sfantului Stefan de la Putna:

IPS Teodosie, IPS Pimen, PS Longhin (2 iulie 2013)

***

IPS Pimen despre Sfantul Voievod Stefan cel Mare (1 iulie 2014, la slujba Privegherii, Man. Putna):

***

Predica IPS Pimen la Sarbatoarea Sfantul Stefan cel Mare de la PUTNA, la 20 de ani de la canonizarea domnitorului (2012):

[- predica incepe de la min. 13.40 al primei parti]




Categorii

Ce este pacatul?, Cuvantul ierarhilor, Episcopul Longhin Jar, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, IPS Pimen, Parintele Andrei Coroian, Parintele Ciprian Negreanu, Sfantul Stefan cel Mare, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “510 DE ANI DE LA ADORMIREA SFANTULUI STEFAN CEL MARE, “aparatorul neinfricat al credintei si patriei strabune” (✝2 IULIE 1504). PREDICI text, audio si video. DE CE A FOST CANONIZAT dreptcredinciosul voievod, in ciuda pacatelor sale omenesti?

  1. Sfinte Stefane, roaga-te pentru noi si pentru amarata tara romaneasca, sa devenim mai patrioti, sa se cutremure strainii de ajutorul lui Dumnezeu care este cu cei ce-L iubesc! Amin.

  2. Sfinte Voievod Stefan cel Mare, roaga-te pentru noi!

  3. Doamne ajuta,
    Va deranjez pentru cateva momente venind cu rugamintea la d-voastra sa scrieti cateva randuri pe blogul d-voastra despre copilasul meu, Gabriel Voinea care sufera de hipoacuzie bilaterală neurosenzorială profundă (nu aude si nu vorbeste).Iar singura lui speranta este un implant cohlear dar pretul sau ne depaseste pe noi 25.000 de euro.Detalii despre Gabriel le gasiti pe blogul lui http://voineagabriel.wordpress.com/.
    Astept un raspuns din partea d-voastra pe adresa mea de e-mail : voineamariana93@yahoo.com
    Va multumesc anticipat!

  4. Pingback: CUGETARI si SFATURI DUHOVNICESTI ale PARINTELUI IACHINT: “Doamne, al Tau sunt, sa nu ma parasesti!” -
  5. Pingback: Cuvinte de trezire de la staretul Manastirii Putna, Parintele Melchisedec: “CRESTINII SUNT PRIGONITI, parca pacea s-a luat de pe pamant, ispitele s-au inmultit mai mult ca oricand. SA NE RUGAM PENTRU CRESTINII DIN SIRIA, MULTI DINTRE EI SUNT MUCENIC
  6. Pingback: Dreptcredinciosul voievod STEFAN CEL MARE SI SFANT, “păstorul cel bun” al neamului, OM AL CREDINTEI SI OM AL EVANGHELIEI | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate