LUCRAREA DEMONILOR IN SUFLETELE NOASTRE. Forme de manifestare a indracirii si CUM PUTEM LUPTA CU INFLUENTELE DIAVOLESTI

20-10-2013 Sublinieri

vindecarea indracitului din gadara

SFANTUL VASILE AL KINESMEI:

Lucrarea demonica in sufletul omenesc. Indracirea

([Evanghelia dupa Marcu], Capitolul 5, versetele 1-20)

Istorisirea capitolului al 5-lea din Evanghelia dupa Marcu despre vindecarea indracitului rastoarna cu desavarsire speculatiile acelor rationalisti care nu cred in existenta duhurilor necurate si incearca sa explice cazurile de indracire printr-o stare de boala a omului – epilepsie, tulburare nervoasa sau altceva de acest gen. Relatarea Sfantului Marcu si ama­nuntele pe care el le da (trecerea demonilor in porci, pieirea turmei de porci, vindecarea indracitului dupa aceasta) nu se impaca deloc cu asemenea explicatii. Aici alegerea este clara: ori respingem relatarea evanghelica, socotind-o neverosimi­la, ori admitem existenta puterii rele.

Pentru noi, cei ce credem in Evanghelie, bineinteles ca sin­gura posibila este varianta a doua – dar crezand cu fermita­te in existenta demonilor, care e confirmata si de cuvantul lui Dumnezeu, si de experienta duhovniceasca a tuturor sfintilor nevoitori, ne ciocnim in continuare de o problema extrem de interesanta si importanta pentru noi: problema manifestari­lor lucrarii demonilor si a mijloacelor de lupta impotriva lor.

Trebuie sa-l cunoastem pe acest vrajmas, cu care crestinul poarta o lupta necontenita, neimpacata, sa-i cunoastem stratagemele, perfidia, metodele, sa stim sa-i observam cursele acolo unde el se straduie sa le ascunda si sa lucreze pe furis. Luptandu-ne pe pipaite, legati la ochi, vom cadea inevitabil intr-o multime de greseli si vom fi supusi unor ispite primej­dioase si unor lovituri grele de unde ne asteptam mai putin.

thumb_besnovManifestarile lucrarii duhului rautatii in nefericitul demonizat erau, potrivit descrierii Sfantului Marcu, ingrozitoare:

isi avea locuinta in morminte, si nimeni nu putea sa-l lege nici macar in lanturi, pentru ca de multe ori fiind legat in obezi si lanturi, el rupea lanturile, si obezile le sfarama, si nimeni nu putea sa-l potoleasca; si neincetat, noaptea si ziua, era prin morminte si prin munti, strigand si taindu-se cu pietre (3-5).

Aceasta este forma cea mai puternica de indracire, cand omul pierde orice control asupra sa si se afla sub deplina stapa­nire a demonilor. Actiunile lui dau in vileag pierderea nu numai a ratiunii, ci pana si a celor mai elementare instincte, chiar si a instinctului de conservare. In starea aceasta, el se poate sinuci­de, se poate schilodi singur; o intristare si o suferinta inexplica­bila ii sfasie inima; noaptea si ziua tipa si se loveste de pietre.

In acelasi timp, el poseda o forta uriasa, nefiresc de mare, asa incat rupe lanturile, sfarama obezile, si nimeni nu-i in stare sa-l potoleasca. Duhul rau nu-si lasa din gheare jert­fa nici macar o clipa, si din forta crizelor se poate vedea, intr-adevar, ca in nefericitul posedat se ascunde nu un sin­gur demon, ci o legiune intreaga. Aceasta forma de indracire se intalneste relativ rar in ziua de astazi, insa cei ce au mers la locurile sfinte, mai ales cand sunt aflate moaste de sfinti, a avut, probabil, prilejul sa observe si asemenea cazuri.

Cand au fost aflate moastele Cuviosului Serafim din Sarov, la racla Cuviosului a fost adus din Siberia un indra­cit legat in lanturi, fiindca altfel nu putea fi stapanit deloc – dar in padurea de langa manastire, aproape la capatul dru­mului, nefericitul a fost cuprins brusc de puternica tulbura­re. Aceasta tulburare s-a transformat repede intr-o criza de indracire incredibila, in timpul careia si-a rupt lanturile cu o putere neomeneasca si a fugit.

Mult mai des se intalnesc cazuri de indracire periodica, ale carei crize sunt legate indeobste de anumite momente ale slujbelor sau de anumite cantari bisericesti.

Probabil ca toata lumea stie de femeile care atunci cand se canta Heruvicul sau „Pe Tine Te laudam…” si cand are loc Închinarea la Sfintele Daruri incep sa latre, sa miaune si sa tipe cu glas salbatic. Aceste strigate se transforma intr-un urlet cumplit, de fiara, daca cineva incearca sa le apropie pe indracite cu sila de Sfintele Daruri. Aceasta se explica prin faptul ca

„dracii se intalnesc cu puterea buna, pe care o urasc si care este mai puternica decat ei, care ii arde, ii stramtoreaza, ii loves­te dupa dreptate, ii alunga afara din locuinta lor indragita (parintele Ioan din Kronstadt).

Imi amintesc de o tanara absolut normala in viata de zi cu zi, dar care nu suporta doua momente ale slujbelor: citirea Evan­gheliei si cantarea condacului Maicii Domnului “Alt ajutor nu am…” Indata ce simtea ca se apropie citirea Evangheliei, ince­pea sa tremure din toate madularele trupului, apoi se intorcea brusc si fugea repede din biserica. Daca era oprita si tinuta cu de-a sila, cadea pe podea si incremenea toata, aproape pierzandu-si cunostinta. Cum se incheia citirea Evangheliei, se incheia si criza; tanara statea linistita si se ruga cu osardie.

Iarna anului 1924 am petrecut-o intr-unul din oraselele nordice de provincie din Regiunea Zarian[1], si acolo un epi­scop exilat mi-a povestit o intamplare neobisnuita, care se petrecuse in familia gazdei sale.

Familia aceea era alcatuita din patru persoane: gazda, Vasile Timofeevici (sau, dupa felul de a vorbi al localnicilor, Timovasia), sotia lui, fiica lui, pe nume Liza, o fata de 16-17 ani, si un baietel – fiul lui. Semne de indracire mai mult sau mai putin puternica se observau la toti membrii familiei, cu exceptia gazdei, insa de forma cea mai cumplita suferea fiica.

Odata, aceasta s-a imbolnavit, si in timpul bolii a suferit o criza nervoasa grava. Liza se zbatea in asa hal, incat a tre­buit sa fie pusa pe podea, ca nu cumva, din cauza convulsii­lor, sa cada si sa se loveasca. Putin cate putin, a inceput sa se calmeze, si parea ca se potolise, cand… deodata, intr-o rusa fara cusur, adresandu-se mamei sale, a rostit: „N-am nevoie de tine!.. Trimite dupa Vasile Timofeici[2]!” Trebuie remarcat ca ea nu-si numea niciodata tatal astfel si nu stia deloc ruses­te, vorbind intotdeauna numai zariana[3].

A fost chemat tatal, care era la vecini si a fost gasit repede. Cand Timovasia a intrat in izba, intre el si fiica sa a inceput o discutie care a continuat mai bine de trei ceasuri. Mai mult vorbea Liza, si vorbea o rusa corecta.

– Sa traiesti, Vasile Timofeevici!.. Ce stai acolo, Vasile Timofeevici? Vino incoace…

Liza statea nemiscata: buzele nu i se miscau si nu i se clintea nici un muschi al fetei. Vocea venea de undeva dinauntru.

– Hai, sa traiesti, Vasile Timofeevici! Noi am venit la tine de departe… Suntem trei: doctorul, felcerul si lacheul… Am venit sa-ti spunem ca traiesti rau, Vasile Timofeevici!.. Ai o nevasta buna, Liza e buna si Nicolae, fiul tau, la fel… Iar tu… tu traiesti rau: fumezi… mai ai si alte pacate… Daca te lasi de fumat, o sa mai traiesti mult… Dar daca nu te lasi, o sa mori curand… Şi fiul tau Ivan este rau: te insala si fumeaza… Esti prea increzator, Vasile Timofeevici! Iti iubesti mult fratele, pe Grigore, dar si acesta e un spurcat: se foloseste de increde­rea ta si te insala… fereste-te si de Maria Vasilievna, ca e rea… Mai bine sa ai legaturi cu Maria Egorovna…

Asa o chema pe cumnata (sora sotiei) lui Timovasia.

– Mi se pare ca nu ma crezi, Vasile Timofeevici! Ei bine, asculta: Maria Egorovna pune acum placinte in cuptor… Trimite-l pe baiat la ea… Sa-mi aduca si mie… O sa mananc…

– Ce tot spui, a replicat sfios Timovasia, ce cuptor?… E ora sase seara!..

– Ba nu, du-te! Se pregatesc sa plece maine si au facut focul in cuptor… Haide!

L-au trimis pe baiat. Acesta s-a intors dupa 40 de minu­te, aducand o strachina cu placinte calde. Totul s-a confirmat. Sotul Mariei Egorovna se pregatea sa plece dimineata devre­me si, pentru a-i pregati merinde, aceasta fusese nevoita sa faca focul in cuptor. Au urmat discutii gospodaresti: despre sema­nat, despre muncile campului, despre vite. Glasul care vorbea prin Liza a prezis ce vaci vor muri, cate vor ramane, cati vitei se vor naste etc. Toate prezicerile acestea aveau sa se adevereasca. Dupa aceea, glasul a declarat:

 – Ştii, mi-a fost data putere asupra Lizei tale… Ajunge sa apas o data pe inima ca sa moara…

Saracul Timovasia s-a rugat:

– Fie-ti mila, daca ai asemenea putere… Fie-ti mila de fata… E singura mea fiica!

– Bine, o sa ma gandesc! – a sunat raspunsul. O sa ne sfatuim![4]

Au rasunat niste glasuri noi, necunoscute, de parca vor­beau cativa oameni deodata. Glasurile au inceput apoi sa se stinga treptat, ca si cum s-ar fi indepartat, si in cele din urma au amutit cu totul.

Liza a adormit.

In ziua urmatoare nu-si mai amintea absolut nimic si nu stia nici macar un cuvant rusesc. Singurul lucru pe care putea sa-l povesteasca era ce se intamplase cu ea inainte de criza: a venit cineva imbracat in negru, i s-a asezat pe piept si a strans cu putere. Atunci, fetei i s-a taiat respiratia si si-a pierdut cunostinta. Dupa aceea n-a mai simtit nimic.

Imi amintesc un caz intrucatva asemanator din practica mea pastorala. Odata, am fost chemat sa impartasesc o fata care tragea sa moara. Cand am venit, bolnava – o adoles­centa de 12-13 ani – se afla, dupa toate aparentele, in starea ultimei agonii. Pe chip i se asternusera umbre cadaverice, in gatlej se auzea un harait slab, cum se observa la muribunzi in ultimele clipe de viata. Totodata, cu ea se intampla ceva neobisnuit: din gura intredeschisa tasneau injuraturi groaznice, isi injura mama, ce se afla in camera, o injura cu cele mai murdare cuvinte, ca la usa cortului.

Era o priveliste cumplita.

O fata, aproape un copil, in pragul mortii, si acele injura­turi respingatoare… Vocea ii suna aspru, de parca batea cine­va intr-o scandura, cuvintele ii ieseau din gura cu mici pauze, insa ritmic, cu o insistenta rea – si totodata se vedea, dupa ochii ei, ca sarmana fata nu intelege ce i se intampla… Ramaneai cu impresia ca cineva trage dinauntru de o maneta si cuvintele tasnesc automat…

A fost cu neputinta sa o impartasesc pe bolnava: nu mai avea reflexul de inghitire.

De nevoie, m-am multumit sa o stropesc cu agheasma si sa-i citesc exorcismele Sfantului Vasilie cel Mare si randuiala pentru iesirea sufletului. Putin cate putin, a inceput sa se linisteasca.

Indracirea nu se exprima insa doar prin asemenea mani­festari evident anormale. Exista o serie intreaga de fenome­ne considerate de catre noi cat se poate de obisnuite, care nu starnesc in nimeni cine stie ce banuieli si ingrijorare, si care sunt legate totusi neindoielnic de lucrarea duhului rau. Este vorba de asa-numitele afecte – izbucnirile diferitelor patimi.

Deosebit de evidenta este prezenta puterii straine a vraj­masului in crizele de patima furtunoasa, distrugatoare: manie, gelozie si asa mai departe. Aproape toti ucigasii care si-au omorat victima intr-o clipa de furie, povestind ulterior despre momentul respectiv, spun ca se simteau de parca i-a apucat cineva de inima. Probabil ca fiecare dintre noi, daca a trait vreodata asemenea explozii de furie si de manie, va fi de acord ca a simtit cam acelasi lucru si ca era stapanit de o putere straina.

In descrierile literare ale afectelor veti gasi aproape intot­deauna acest moment al pierderii stapanirii de sine si sentimentul ca va domina o putere irezistibila.

Aproape aceeasi inraurire a puterii rele o simt sinucigasii inaintea pasului fatal.

O taranca vaduva, deprimata cumplit de amarul sau, spu­nea ca se teme sa treaca pe langa bulboana morii.

– Asa ma trage! – povestea ea. Asa ma trage! Ma tem ca n-o sa ma stapanesc si o sa m-arunc… Astazi am trecut pe acolo… Cum m-am uitat, de-abia m-am tinut… Mi-a stat ini­ma in loc… M-am aruncat la pamant, ca sa nu mai vad… Cu greu am plecat de acolo…

Pe langa aceste fenomene grave si intense, care ii apu­ca pe oameni doar uneori, ne aflam insa mereu sub inrauri­rea unei puteri intunecate, care de oamenii cu inima curata si viata dreapta este simtita clar ca putere a diavolului, insa noi, oameni abrutizati duhovniceste din pricina pacatului, de obicei n-o bagam de seama. Aceasta putere se face simti­ta mai ales prin ideile obsesive si prin imaginile seducatoa­re, care in limbajul ascetic poarta numele de „momeli dia­volesti”. Nu se stie de unde apar aceste idei si imagini, care cuprind imperios mintea si ne conduc adesea activitatea.

Oamenii needucati duhovniceste le iau de obicei drept idei si dorinte proprii si nu numai ca nu vad necesitatea de a se lupta cu ele, ci, daca sunt colorate intr-o nuanta placuta si senzuala, si le provoaca iarasi atunci cand dispar, se desfa­ta de ele, le retin in minte si isi incordeaza imaginatia ca sa le decoreze cu noi amanunte, si mai atragatoare. Nu este vorba de amintiri din trecut, de constructii ale gandirii consti­ente, de produse ale activitatii subconstiente a imaginatiei, asa cum sunt numite uneori (definitie ce nu explica de altfel absolut nimic), ci de o insuflare neindoielnica a unei puteri duhovnicesti straine. Cel mai limpede se simte asta in tim­pul rugaciunii, cand ideile obsesive incep sa se imbulzeasca in minte cu o staruinta deosebita, de parca s-ar stradui sa-L ascunda pe Dumnezeu de ochiul duhovnicesc al celui care se roaga. Doar printr-o mare incordare a vointei reusim sa ne tinem atentia legata de sfintele cuvinte ale rugaciunii. Multi, mai ales cei ce nu sunt obisnuiti cu lupta si cu incordarea duhovniceasca, nu reusesc deloc lucrul acesta.

„Cand ne rugam, scrie parintele Ioan din Kronstadt, in gandurile noastre, in chip ciudat, cele mai sfinte si mai inal­te lucruri se invart alaturi de lucruri pamantesti, lumesti, de nimic; de pilda, Dumnezeu este alaturi de un oarecare obiect iubit – de bani, de un lucru, de o haina, de o palarie sau de vreo mancare gustoasa, de o bautura placuta sau de o distinctie exterioara, de o cruce, de un ordin, de o panglica si asa mai departe”.

Indata ce rugaciunea se sfarseste, toate aceste ganduri pes­trite, incoerente, dispar insa imediat, ca niste nori risipiti de vant. Adeseori nici macar nu va amintiti la ce va gandeati in timpul rugaciunii, lucrurile care pareau atunci neobisnuit de importante si necesare, cerand neaparat o examinare serioasa.

Acest fapt arata cel mai bine prezenta unei puteri straine, vrajmase rugaciunii, in ideile obsesive.

In fine, dupa spusele parintelui Ioan din Kronstadt, inra­urirea puterii rele se face simtita si in multe alte fenomene ale vietii duhovnicesti.

“Fara indoiala, spune el, ca diavolul sta in inimile foarte multor oameni printr-o anumita moleseala, vlaguire si lenevire fata de orice lucru bun si folositor, mai ales fata de credinta si de cucernicie, care cer luare-aminte si trezvie a inimii si, in general, efort duhovnicesc. Astfel, in vremea rugaciunii el loveste inima cu moleseala, iar min­tea cu tampire; loveste inima cu raceala si apatie atunci cand trebuie facut binele – de pilda, atunci cand trebuie sa fim milosi cu cel care sufera, sa-l ajutam pe cel aflat in necaz, sa-l mangaiem pe cel intristat, sa-l invatam pe cel nestiutor, sa-l povatuim la calea adevarului pe cel ratacit si stricat… Dia­volul sade in inimile noastre si printr-o irascibilitate deo­sebit de puternica; atunci parca ne imbolnavim de orgoliu, incat nu suferim nici cea mai mica contrazicere, nici cea mai mica piedica materiala sau duhovniceasca, nu suferim nici un cuvant lipsit de netezime si grosolan”.

Asadar, lucrarea duhului rau in om se manifesta extrem de diferit, incepand de la exprimarea intensa a autenticei indraciri, cand omul se supune deplin voii rele mergand pana la pierderea instinctului de conservare, si incheind cu adierile aproape imperceptibile ale gandului si simtamantu­lui viclean, in care numai ochiul ager al nevoitorului incer­cat poate distinge prezenta ispitei demonice. Toate acestea sunt insa fenomene de acelasi ordin, care se deosebesc intre ele numai prin gradul de intensitate al inrauririi demonice.

De vreme ce lucrarea puterii rele este atat de statornica si de nepotolita, trebuie sa ne gandim in mod serios la felul in care trebuie sa ne luptam cu inraurirea ei, chiar daca n-o sim­tim: in caz contrar, eforturile pe care le depunem pentru a ne imbunatati si a inainta pe calea ce duce la desavarsirea cresti­na vor fi serios impiedicate si pot fi chiar anulate.

Mai intai de toate, unde sa gasim reazem in vederea aces­tei lupte? Pasajul evanghelic pe care l-am citit ne raspunde la aceasta intrebare precis si clar: in Hristos. La Domnul a gasit vindecare nefericitul indracit din Evanghelie, si cu puterea cuvantului Sau dumnezeiesc a fost izgonita legiunea demo­nilor. Biruitor al iadului si al mortii, Domnul ne este si acum Aparator grabnic si puternic, in fata Caruia se cutremura si Caruia se supune duhul necurat.

Iata o marturie a aceluiasi parinte Ioan, din experienta lui personala:

Stapane al meu, Doamne Iisuse Hristoase! Aparatorul meu grabnic, preaiute, Care nu rusinezi pe cel ce se roaga Ţie! Iti multumesc din toata inima mea ca ai luat aminte la mine cu milostivire: cand eram in intunecarea, in stramtorarea si in vapaia vrajmasului am strigat catre Tine, si m-ai izbavit de vrajmasii mei preadegrab, cu stapanire si bunatate, si ai daruit inimii mele largime, usurime, lumina! O, Stapane, ce necajit am fost de cursele vrajmasului, la cat de buna vreme mi-ai aratat ajutorul Tau si cat de vadit a fost acest ajutor atotputernic! Slavesc bunatatea Ta, Stapane, Cela ce asculti rugaciunile noastre cele bune, Nadejdea celor fara de nadejde; slavescu-Te, ca nu ai rusinat fata mea pana in sfarsit, ci cu milostivire m-ai izbavit de intunecarea si de necinstea iadului. Dupa aceasta, cum as putea sa nu mai trag nadejde ca ma vei auzi si ma vei milui pe mine, ticalosul?”

„Nici unul dintre sfinti, scrie Cuviosul Ioan Cassian, n-ar fi putut indura rautatea dracilor ori tine piept uneltirilor si furiei lor salbatice daca la lupta noastra n-ar fi de fata intot­deauna Hristos, Preamilostivul nostru Aparator, daca n-ar face egale puterile luptatorilor, daca n-ar infrana si respinge navalirile cele fara de randuiala ale vrajmasilor” (Lupta cu gandurile si cu duhurile rautatii).

Asadar, intreaga lupta cu duhul rautatii in toate manifes­tarile lui se sprijina pe legatura vie cu Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Chiar de la primii pasi trebuie neapa­rat sa tinem bine minte ca prin propriile puteri nici un om nu ar fi in stare sa indure aceasta lupta si ca va fi biruit ine­vitabil daca nu va cere ajutor de la Dumnezeu. Parerea de sine, increderea in sine duc aici in mod fatal la pieire si sunt dinainte sortite unei infrangeri rusinoase.

Fratilor, indeamna Sfantul Apostol Pavel, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toa­te armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltiri­lor diavolului, caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh (Efes. 6, 10-12).

Reazimul nostru de capetenie in razboiul duhovnicesc il reprezinta, prin urmare, credinta si nadejdea in Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, si principalul mijloc de a purta acest razboi este intoarcerea din inima, cu credinta sincera, catre El. In clipa de depresie, in clipa de tulburare, in clipa de patima starnita in tine de catre demoni, suspina din adancul sufletului si striga cu inima catre Domnul cerand ajutor: Domnul nu te va lasa, ci negresit te va ajuta.

Insasi chemarea numelui Domnului Iisus Hristos, daca se face cu credinta, este deja infricosatoare pentru diavol. In numele Meu demoni vor izgoni (Mc. 16,17), le-a fagaduit Domnul urmatorilor Sai, si aceasta fagaduinta este nemincinoasa.

Din istoria Bisericii si din Vietile Sfintilor cunoastem multe cazuri de asemenea izgoniri. Chiar in primele tim­puri ale Bisericii lui Hristos, Apostolii se foloseau de numele Domnului ca de o arma impotriva duhului necurat. Atunci cand in orasul Filipi dupa Apostolul Pavel si insotitorii sai s-a tinut o slujnica posedata de duh prezicator, Pavel, maniindu-se si intorcandu-se, a zis duhului: “In numele lui Iisus Hristos, iti poruncesc sa iesi din ea!” Şi in acel ceas a iesit. Asa povesteste cartea Faptele Apostolilor (Fapte 16,18).

In Biserica veche exista chiar o tagma aparte a exorcisti­lor, a caror indatorire era sa izgoneasca demonii cu numele Domnului Iisus Hristos si cu rugaciunea.

O alta arma impotriva diavolului, care este de asemenea legata de credinta noastra in Domnul, este semnul crucii.

„Slava, Doamne, puterii ce nu slabeste niciodata a Crucii Tale!” scrie parintele Ioan din Kronstadt.

„Atunci cand vraj­masul ma stramtoreaza cu gandul si cu simtamantul pacatos si, neavand libertate in inima, imi fac de cateva ori cu credinta semnul crucii, deodata si pacatul meu se departeaza de la mine, si stramtorarea piere, si ies la libertate. Slava Ţie, Doamne!”

In Viata Cuviosului Simeon Stalpnicul este povestit urmatorul caz. Atunci cand Sfantul nu ajunsese inca la desa­varsirea cea mai inalta a vietii duhovnicesti, a fost supus oda­ta unei ispite grele, prin care diavolul a incercat sa-l mani­puleze folosindu-se de trufia lui. Demonul s-a aratat nevoi­torului in chip de inger luminat si l-a incredintat ca pentru vietuirea lui sfanta Dumnezeu a hotarat sa il ia de viu la cer, la fel ca pe Prorocul Ilie. Cedand tentatiei, Cuviosul Simeon a iesit din chilie, urmandu-l pe ispititor… Un car stralucitor de foc, la care erau inhamati cai inaripati, astepta deja la usa chiliei – insa atunci cand sfantul sihastru a ridicat piciorul ca sa se suie in car si-a facut semnul crucii din nelipsita obis­nuinta calugareasca, si totul a pierit…

Iata cat de mare este puterea semnului crucii!

Dar pentru a putea aplica mijloacele acestea in lupta cu diavolul avem neaparata nevoie de inca o conditie in viata noastra duhovniceasca, si anume de priveghere, altfel spus de observarea cu atentie a propriilor ganduri si dispozitii sufletesti.

La fel ca o santinela vigilenta, omul nostru launtric tre­buie sa urmareasca apropierea vrajmasului, ca sa isi dea sea­ma cand se apropie primejdia, cand trebuie sa puna mana pe armele mantuitoare.

Trebuie neaparat sa constientizam limpede, tot timpul, ca duhul rau si necurat ne da intotdeauna tarcoale si este intotdeauna gata sa atace. Din pacate, la imensa majoritate a oamenilor aceasta senzatie este total absenta. Multora, mai ales asa-numitilor oameni cultivati ai vremii noastre, insasi ideea ca diavolul exista si ca ei i se supun in mod inconstient li se pare ciudata si caraghioasa. Ei sunt pe deplin convinsi ca toate ideile si dorintele care se nasc in sufletul lor apartin propriului lor eu si ca sunt absolut liberi si de sine statatori in dirijarea lor. Bineinteles, diavolul sustine din rasputeri aceasta iluzie, fiindca robii orbi sunt mult mai usor de tinut in supunere. Considerand ca gandurile, dorintele si dispozitiile sufletesti le apartin in totalitate si nedandu-si seama ca acestea sunt intr-o masura insemnata insuflate de puteri stra­ine, omului ii vine greu sa le refuze, fiindca se revolta trufia si orgoliul lui, sub pretextul apararii drepturilor personalitatii libere si independente. In aceste conditii, nimeni dintre noi nu se gandeste in mod serios ca trebuie neaparat sa-si controleze si sa-si aleaga in mod constient si sistematic gandurile si dorintele – si asta cu atat mai mult cu cat gandul, oricat de respingator si de rau ar fi, nu e considerat o crima. Acest punct de vedere se schimba, treptat, numai atunci cand omul incepe sa duca o viata cu adevarat crestina si este nevoit sa se lupte pentru desavarsirea morala. Pana atunci, de obicei nu ne urmarim gandurile. Iata de ce ele umbla pe campul mintii noastre in asemenea siruri dezordonate, ba molesite, cenusii, lipsite de scop, ba viclene, orgolioase, de obicei desarte, une­ori rele si criminale. Tocmai intr-acolo trebuie sa fie indreptata cu cea mai mare incordare atentia crestinului, fiindca tocmai in acest domeniu al gandului si simtamantului are loc atingerea duhului necurat de suflet si tocmai aici se afla parghiile lui de actiune asupra vointei omului. Satana nu-l poate sili pe om sa faca raul; el poate doar sa-l ademeneasca, adica fie sa-l insele prin motive care par bune, fie sa-l atraga prin gandul la desfatare si la urmarile placute ale pacatului.

Dar cum sa facem lumina in ganduri si in dorinte? Dupa ce semne sale deosebim pe cele insuflate de catre diavol? Cum sa simtim atingerea duhului necurat de suflet si suflarea lui?

Oamenii mai incercati in viata duhovniceasca simt aceasta nemijlocit, printr-o anumita stramtorare, tulburare, gre­utate, neliniste inexplicabila din suflet. Dupa cum spune Cuviosul Macarie Egipteanul,

“otetul si vinul arata la fel, insa gatlejul il deosebeste pe unul de celalalt prin simtul gustului: si sufletul, prin simtirea duhovniceasca, poate deosebi darurile Duhului de nalucirile diavolului”.

Asta se intampla insa pe treptele cele mai inalte. Pentru sufletul nostru grosolan si intunecat este un lucru inaccesibil. Este destul daca la inceput ne vom margini la analiza calitativa a gandurilor, adica la verificarea valorii lor morale, si le vom taia pe acelea care incalca in chip vadit si limpede poruncile lui Dumnezeu.

In ce priveste pornirile patimilor grosolane, prezenta lor este simtita fara gres de oricine, si atunci trebuie sa fim deosebit de prevazatori.

„Cand vei simti ca in inima ta nu mai este pace din pricina impatimirii de ceva lumesc, ci in locul acesteia sufla in ea intaratarea si rautatea, scoala-te indata la straja inimii si nu lasa focul diavolesc s-o umple. Roaga-te cu rugaciunea inimii si intareste cu puterea dumnezeiasca ini­ma ta patimasa, nerabdatoare. Sa ai incredintarea neclintita ca aprinderea inimii, ce sufla rautate, este lucrare a vrajmasului” (parintele Ioan din Kronstadt).

Privegheati si rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita (Mt. 26,41). Asa a poruncit Domnul Iisus Hristos.


[1] Actuala Republica Komi, ce face parte din componenta Federatiei Ruse. Din 1921 pana in 1936 s-a numit Regiunea Autonoma Komi (Zarian) – n.tr.

[2] Forma prescurtata de la Timofeevici (n.tr.).

[3] Zariana este dialectul de nord al limbii komi, vorbita de locuito­rilor autohtoni ai Republicii Komi (pe atunci Regiunea Zarian); komi face parte dintre limbile fino-ugrice (n.tr.).

[4] Reamintim ca, dupa invatatura Sfintilor Parinti, dracilor nu li se poate da crezare chiar si atunci cand fac preziceri adevarate, deoarece ei amesteca intotdeauna adevarul cu minciuna, pentru a-i insela pe cei care ii asculta (n.tr.).

(din: Sfantul Vasile al Kineşmei, Evanghelia pentru omul modern. Învățături din Evanghelia după Marcu – volumul 1, Editura Sophia, 2013)

VindecareaDemonizatuluiGP

Legaturi:

***


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut, Sfantul Vasile al Kinesmei, Talcuiri la Apocalipsa, Vindecarea demonizatului din tinutul Gherghesenilor (Gadarei)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

28 Commentarii la “LUCRAREA DEMONILOR IN SUFLETELE NOASTRE. Forme de manifestare a indracirii si CUM PUTEM LUPTA CU INFLUENTELE DIAVOLESTI

  1. Mult folositoare aceste sfaturi si explicitari ale sfintilor parinti ai Bisericii fata de atacurile fatise sau ascunse ale demonilor.

    Adevarat, de multe ori m-am mirat cum de se intampla ca in timpul rugaciunilor apareau tot felul de ganduri, imagini si idei (unele chiar obsesive) desarte, neimportante si in termeni lumesti si cu atat mai mult avand in vedere ca de fata era Bunul Dumnezeu.

  2. Am o intrebare: de ce lumea crestina reduce demonizarea si vina la individ, s-a pus vreodata problema celor din jurul acestor persoane sau experientelor ce le-au adus in aceasta stare? la anturaj, familie, imprejurari? adica poate demonizatul care injura toata ziua si are comportament sinucigas face parte dintr-o familie in care se injura si il supunea la cazne..contextul nu are legatura niciodata? societatea si lumea in care traim nu are vina pentru caderea in pacat, mai ales a celui dezinformat, care poate nu este sfatuit inainte de a face parte dintr-un anturaj rau sau care nu a avut cum sa aleaga parintii si rudele intre care s-a nascut, etc.? cum putem sa ne ferim de cei din jurul nostru care ne incarca negativ, familie si rude, pe care nu le poti schimba sau alege asa usor ca pe prieteni..?

  3. @crina
    Cuviosul Paisie face cateva observatii relevante in legatura cu acest subiect in vol. III al scrierilor sale, in cap. legat de indraciti. Atat la nivel de generatii, cat si la nivel de individ, Dumnezeu are grija ca cei care au fost nedreptatiti prin anturaje proaste sa aiba parte si de influente bune, ori inainte, ori dupa. Lumea asalteaza greu cu ispitele ei subtile, dar vin momente in viata cand fiecare are parte si de adevaruri. Depinde de el cum le valorifica. Fie in copilarie are parte de un mediu credincios, apoi totul se schimba la maturitate, fie invers, abia dupa o perioada chiar lunga si tumultoasa descopera lumina credintei. Dumnezeu lucreaza cu constiinte, nu cu trupuri si stie ce si cum se potriveste fiecaruia. Cei nedreptatiti de medii demonice nu au de ce sa se planga pt calea lor grea. Nu este pt nimeni usoara mantuirea. Cea mai usoara cale este a nu carti. Din pacate, nu fac fata. Deci, in ultima instanta, este alegerea personala a fiecaruia cu toate defavorizarile sau atuurile exterioare.
    Cat priveste modul de a face fata mediului ostil din familie sau pe care nu-l poti schimba, Insusi Hristos a spus ca dusamnii omului sunt casnicii lui. Sunt multe de spus aici, printre care chiar o postare recenta, de alaltaieri parca.

  4. Acest articol mi-a salvat viata pentru ca mi-a confirmat lupta pe care o duc de ani de zile cu vrajmasul. Ma lupt cu malahia, cand ma lasa malahia ma apuca vrajba, ura, rautatea. Cand scap de ele mi se intampla ceva rau. O ispita. De mentionat ca acestea nu sunt simple coincidente fiziologice sau mentale ca sa zic asa. Ci toate sunt inteligibile, toate sunt lucrari, atacuri asupra mea. Sper sa scap si sa ma mantuiesc. Domnul sa ma ajute.

  5. @Bogdan:

    Spovedeste-te mai des si roaga-te cu osardie la Maica Domnului si nu te va lasa fara raspuns. De mare folos sunt si invataturile Sfintilor Parinti:

    http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=37&a=3582

  6. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR, in “Omilii la Psalmi” – TALCUIREA PSALMULUI 139: “De omul care poarta multe masti, te pazesti mai greu decat de o fiara, pentru ca adeseori, incins fiind in piele de oaie, ascunde inauntru un lup feroce
  7. Pingback: ISPITIRIREA LUI IISUS DE CATRE DIAVOL, IN PUSTIA CARANTANIEI. Cum putem dobandi biruinta in razboiul cu ispitele celui-rau? – Talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici la Evanghelia Sambetei de dupa Botezul Domnului -
  8. Pingback: PREDICA PARINTELUI IOANICHIE BALAN la Duminica a IV-a din Postul Mare – INDRACIREA PRIN PATIMI si LUPTA CU DIAVOLUL. “Traim intr-o lume dirijata de nevazutii demoni si de vazutele lor slugi, care o conduc spre satanizare” -
  9. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA VINDECARII DEMONIZATILOR DIN GADARA (a cincea dupa Rusalii): AI CUI FII SUNTEM, AL CUI CHIP PURTAM si ce stapan cerem si chemam prin FAPTELE vietii noastre? -
  10. Pingback: Parintele Paisie Aghioritul despre RAZBOIUL VRAJMASULUI IMPOTRIVA RUGACIUNII si MIJLOACELE DE CARE NE PUTEM AJUTA PENTRU A NE RUGA -
  11. Pingback: “Tot darul de Sus ni-l insusim neaparat prin suferinta”. PARINTELE SOFRONIE despre BUCURIA DE A FI BIRUIT DE DUMNEZEU. De ce Dumnezeu ingaduie incercarea parasirii Sale, a “pogorarii in intuneric” si a atacurilor infuriate ale Ispi
  12. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu in DUMINICA POTOLIRII FURTUNII. Dumnezeu ingaduie furtunile incercarilor ca sa ne smereasca si sa ne izbaveasca de marea inselare a increderii in propriile fapte: “Adevaratul chip al omului este smerenia. Unde
  13. Pingback: PREDICI AUDIO ale Pr. Ciprian Negreanu la PILDA SEMANATORULUI despre importanta esentiala a ATENTIEI LA TINE INSUTI, a TREZVIEI NEINCETATE: “Orice stare pe loc si nepasare fata de suflet este de fapt o cadere, o coborare”. LUCRAREA LUI DUMNEZE
  14. Pingback: CUM NE PUTEM ASEMANA CHIPULUI DIAVOLULUI? “Asa cum cel demonizat umbla fara nicio haina pe el, asa si noi… daca avem un gand rau despre cineva, ii dam drumul cu usurinta, nu mai acoperim cu nimic“. RACNETUL TERORIZANT AL DEMONULUI si 
  15. Pingback: RAZBOIUL GANDURILOR si RAZBOAIELE DINTRE NOI. Familia ortodoxa si lupta cu “duhurile de sub cer” intre IMPOTRIVIRE si ASCULTARE “IN DOMNUL” -
  16. Pingback: Parintele Nectarie Mulatsiotis despre CURATIREA SUFLETULUI si ISPITELE pe care vrajmasul le aduce CRESTINULUI CASATORIT si MONAHULUI: “Nu trebuie sa ii lasam diavolului nici cele mai mici deschizaturi prin care sa intre” -
  17. Pingback: La inceputul noului an bisericesc, CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014) : Cum sunt Raiul si Iadul? Ce sa facem ca sa ne mantuim astazi? Despre SODOMIE si RAZBOIUL NUCLEAR: “Razboiul va incepe din cauza
  18. Pingback: Invataturi ale SFANTULUI AMBROZIE AL OPTINEI despre LUPTA DUHOVNICEASCA impotriva feluritelor si rafinatelor ISPITE ALE VRAJMASULUI: “Striga catre Domnul si catre Maica lui Dumnezeu cu constiinta adanca a starii tale putrede, parasind gandurile seme
  19. Pingback: CUVANT DE LA MANASTIREA PUTNA pentru o infruntare duhovniceasca a anului 2015: CHEMAREA NUMELUI DOMNULUI – solutia mantuitoare la “valtoarea in care traim” si la “relele care vin asupra omenirii” -
  20. Pingback: CUVINTE DE LA BATRANII greci si athoniti contemporani despre ISPITELE DE LA DIAVOL si LUPTA DUHOVNICEASCA: “Nu vei lasa actiunea si framantarea de-o parte pentru a te ocupa putin de propria ta curatire?” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: CUM DESCHIDEM USILE SUFLETULUI PENTRU INTRAREA DEMONILOR SI CUM PENTRU PRIMIREA LUI DUMNEZEU? Pacatele si vrajitoriile aduc demonizarea si bantuirea caselor de duhuri necurate. FUGA OAMENILOR DE DUMNEZEU, DE SFINTENIE, TEAMA DE SCHIMBARE: “Dar eu nu
  22. Pingback: LUPUL CU CHIP DE MIEL si… CEI DUPA CHIPUL SAU: “Pe cand la exterior par neprimejdiosi, in interior te rod prin rautatea lor, prin invidie, ura si osandire” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
  24. Pingback: RAZBOIUL NECONTENIT CU “STAPANITORUL ACESTEI LUMI”: “De partea cui sunt, intr-adevar: a lui Hristos ori a diavolului?” | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: “Ce ar trebui să facă o persoană care a reuşit să învingă un obicei păcătos?” CUM SE POATE INTOARCE DUHUL NECURAT IN OM, IMPREUNA CU ALTE SAPTE DUHURI MAI RELE? | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: “Păzește-ți casa de rău!” – CUM NE OCROTESC ÎNGERII PĂZITORI, CUM NE APĂRĂM DE ÎNGERII CĂZUȚI și CUM PUTEM INTRA SUB INFLUENȚA DUHURILOR RELE? Cum să vină harul și pacea asupra casei noastre? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate