“SUNTEM NISTE BARBATI CA TOATE FEMEILE” sau “VAI – urile” parintelui pustnic Proclu

15-07-2008 Sublinieri

“Vai de mine ce-o ajuns Biserica noastra, Doamne, fereste, Doamne, fereste… Nu mai zic nimic, am gatit-o cu oamenii astia…”

bscap009.jpg

Prima parte a interviului realizat duminica, 13 iulie 2008 cu parintele pustnic Proclu din Muntii Neamtului. (Discutia personala fost mai lunga, iar unele lucruri chiar si mai “tari”, mai directe decat veti citi aici, dar pe aceeasi directie, s-au spus si “off the record“). A doua parte – aici.

– E nevoie de a ne ruga si a ne scula peste doua ore de somn si a ne ruga asa: Maicuta Domnului, intoarna cu mila pe toti asupra Bisericii Ortodoxe!

Si cat putem trebuie sa pastram dreapta credinta, sa ascultam pe Mantuitorul. Ca Mantuitorul atat a lasat, adevarata credinta ortodoxa si toti care s-o retras [s-au departit de Biserica Una] au spus minciuni si au inselat lumea. Adevarul este in Biserica Ortodoxa si sfinti s-au facut si se vor face numai in Biserica Ortodoxa.

Ca toti acei care umbla “cu fuse strambe” – cand ortodox, cand sectar, cand catolic – aistea-s… O vazut cineva la televizor, o albina cu un picior intr-o barca si c-un picior in alta barca si cu fundu prin apa, asa s-aseamana aistea care amu` spune adevarul, pe urma spune minciuni.

Vai de capu` nostru, suntem niste barbati ca toate femeile, asa o spus cineva. Ca noi, cum sa spun, ca pe noi nu ne-o lasat Dumnezeu sa pazim scaunul, ci sa pazim oile, sa nu le ieie diavolul la Iad. Vai de noi, vai de noi ca… ne-am spurcat! Nu mai suntem crestini cum erau crestinii pe timpuri; suntem un fel de… doua feluri, vai de noi! Eu atata va spun, o sa raspunda cei care cata sa….

Si ar trebui sa pastram credinta care am apucat-o de la Mantuitorul, care a lasat-o Sfintilor Apostoli si Sfintilor Ierarhi, asa, dar, nu stiu, am ajuns sa raspunda aceia care cata sa duca lumea in ratacire. Eu maine poimaine voi inchide ochii, dar o sa-i doara sufletul.

A venit un parinte, o zis asa, s-o asezat langa mine, mai aveam pe cineva cu care vorbeam si o zis asa, ma intreaba: cati ani ai? Am zis: am 80 de ani. Vreai sa-ti spun urmeaza cu dumneata de aici incolo? Da, sa-mi spui. Si-atunci eu mai vorbeam cu estelalte persoane si am vazut ca nu s-o grabit si i-am spus: preacuvioase parinte, eu imediat spun, ca sa ma pot duce sa fac rugaciunea, sa nu pierd timpul, asa. Uite ceva, eu asa stiu, ca vine morticica si ne ia sufletul si trupul il aseaza acolo la cimitir, ca te bagi in pamant. Si daca eu am capatat mantuirea, vine Maicuta Domnului si toti Sfintii, care m-am rugat sa-mi vina in ajutor, mie si la toti care doresc mantuirea, iar daca eu n-am capatat mila lui Dumnezeu, imediat dupa ce-l baga in pamant trupul, apare in fata mea un grup de diavoli foarte infricosati si atuncea voi fi tras si-mpins la judecata. Si atuncea ce-o facut? S-o sculat de langa mine, cum era usa, poarta asta deschisa, a plecat, eu am crezut ca poate are vreo greata, poate il doare ceva, poate vrea sa se duca afara cu udul, si cand vad, dar n-o zis ca “mai ramai sanatos”; avea haine pana jos, haine vinete, si a plecat si cand ma uit sa vad daca mai este, nu l-am mai vazut, si atunci eu, cand a inceput si a spune despre mine, si i-am spus si lui: de cumva, de vezi ca am cuvinte, e o sovaiala in cuvinte, sa ma ajuti pe mine. Si o zis asa: da, te ajut, si a inceput si atunci nu l-am mai vazut. S-ar putea sa ma ajute cand vine a doua oara, eu stiu…dar m-o intrebat niste parinti ce fel de haine avea. Le-am spus ca erau vinete si incaltarile, n-am bagat de seama, eu cand stau de vorba cu cineva nu ma mai gandesc nici la deal nici la vale, trebuie sa spun adevarul care sunt intrebat si nu l-am mai vazut. Si atunci nu stiu, o sa ma rog la Bunul Dumnezeu, felul cum sa afla acea persoana.

Dar eu stiu, atata spun, trebuie a pastra credinta ortodoxa, atat o mai ramas pe fata pamantului: credinta ortodoxa.

Si da, [se] spune ca: marturisirea e slava Bisericii, adica trebuie a marturisi si prin fapte si prin cuvant, si-amu` noi cat putem a-i pomeni la rugaciune, ca Duhul Sfant sa-i ajute sa putem asculta Sfanta Biserica. Trebuie s-o aparam de la mic pana la mare.

Doamne, fereste, Doamne fereste…! Dar atat va spun, oricat ai vorbi, e de plans Biserica, pastorii sunt betegi, uite asta, sunt betegi. Doamne, fereste!… Mai baiete!

Da` cata evlavie am avut la Preasfintitul ista Daniel, asa, vai de mine cat m-am rugat pentru el, ca Duhul Sfant sa-l ajute sa ne duca-n rai… Dar nu-i vinovat el pe cat e vinovata lumea, ca noi daca ne rugam, Duhul Sfant nu ingaduia treburile astea, dar aiestea se intampla pentru pacatele noastre.

Daca ar vrea sa se smereasca, ar incuraja lumea si cu juramant sa spuna ca n-o sa se intample niciodata, dar daca azi iti spune intr-un fel, maine alt fel, am gatit-o cu Biserica. Ii multa prefacere (prefacatorie). Prefacerea si grabnicia nu-s bune, vai de mine si de mine, Doamne, fereste!

Auzi, ca sa spun asa, oare nu trebuie sa aparam Biserica? Toti sfintii, crestinii de pe timpuri, de aia au devenit crestini si Duhul Sfant a lucrat prin ei.

Si cat timp ereticii sunt gura iadului, diavolul lucreaza prin ei. N-ai vazut, sfinti numai in Biserica noastra se fac. Si toti sfintii, de asta au ajuns sfinti, au fost luati in ras, au ras de ei, i-a batjocorit, i-o chinuit, i-o prigonit si Duhul Sfant prin ei o aratat adevarul, adevarul este in Biserica Ortodoxa!

Vai de mine ce-o ajuns Biserica noastra, Doamne, fereste, Doamne, fereste… Nu mai zic nimic, am gatit-o cu oamenii astia…

Uite ceva, eu am ajuns in asa fel, trebuie sa-mi pastrez credinta care o lasat-o Mantuitorul Sfintilor Apostoli si, ca sa mai lamuresc pe cineva, eu am imbatranit si fiecare va raspunde, dar atat spun: daca crestinii, preotii, episcopii umbla cu “fuse strambe”, vai de noi, vai de noi…

bscap010.jpg


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Parintele Proclu, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

36 Commentarii la ““SUNTEM NISTE BARBATI CA TOATE FEMEILE” sau “VAI – urile” parintelui pustnic Proclu

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE PUSTNIC PROCLU: “Daca e prefacatorie, se va desparti Biserica”
  2. Cata SIMPLITATE si cata LIMPEZIME reiese si strabate din acest Parinte, chiar daca el vorbeste folosind multe expresii si regionalisme moldovenesti.

    O prima Idee de baza a acestor invataturi ale lui este ca STAREA IN CARE NE GASIM la momentul actual toti crestinii ortodocsi din Biserica noastra ESTE nu numai grava, ci chiar “PRIMEJDIOASA” pentru mantuire. si anume Parintele NE ALERTEAZA spre deosebire de mai marii ierahi care ne indeamna la “calm” si “liniste” si “echilibru” si viata de credinta si bisericeasca “tihnita”…etc

    O a doua idee este ca NU TREBUIE SA PRECUPETIM NIMIC pentru Apararea Adevarului de Credinta care este in primejdie de a fi sacrificat si intinat prin AMESTECARE cu EREZIA!

    Or, iarasi in constrast cu ceea ce spune acest Parinte pustnic, “mai marii” nostri ne “sugereaza” ca noi mirenii nu trebuie sa ne “preocupam” si “implicam” in “actiuni” de luare de atitudini ideologice, ca …nu este cazul, nu-i nimic grav, si apoi…are cine sa se preocupe si sa “examineze” si “decida” in astfel de chestiuni, si anume oamenii “pregatiti special” si investiti special sa faca asta, si nu noi…simplii mireni!

    O a treia idee este ca nu trebuie sa fim “fricosi ca si femeile” cand trebuie sa SARIM IN APARAREA si Marturisirea CREDINTEI noastre cele Mantuitoare de suflet!

    Iar o a patra idee (ma rog asa am “sesizat” eu, dar ideile acestui parinte “purtator de har sunt mai multe…) este ca nu trebuie sa luptam si marturisim asa “pasiv” si slab, ci ENERGIC si CU RAVNA MARE si cu MARE GRIJA si ALERTA si cu multe ZBATERE si TRUDA si HARNICIE si sa avem macar ravna si zbaterea…”gurilor iadului”, care in toata lumea sunt foarte harnici si “productivi” si priceputi de a duce cat mai multe suflete in iad!

    Iata ce idei MARI strabat si ies la iveala din gura smerita si plina de har a acestui parinte…!

    Numai de am intelege si asculta de indemnurile lui…!

  3. De la o posta reiese din spusele acestui parinte ca FRECVENTA (vorba Parintelui Paisie Aghioritul) actualilor Pastori trebuie sa fie alta decat cea la care ei traiesc, actioneaza si …”pastoresc” acum!

  4. Nu reusesc sa ascult audio. Ma trimite la Trilulilu, iar acolo zice ca nuami prietenii unui anume utilizator, care a postat inregistrarile, le pot asculta. Nu e nevoie sa afisati ce am scris aici. Doar sa reparati problema, daca e una.

  5. Stie cineva ce a spus IPS Nicolae la predica de Duminica aceasta? Mai ales ca era vorba si de Sinodul IV Ecumenic.

  6. @MM:

    Ai dreptate, a fost o problema, am reparat-o. Iertati-ne, va rugam!

  7. @MM
    IPS Nicolae nu predica si nu slujeste decat la praznicele mari sau la ocazii speciale (hramurile Catedralei etc.), din cauza varstei. De obicei da binecuvantarile la Liturghie din scaunul arhieresc. (nu stiu exact daca a predicat duminica asta, dar e probabil sa nu o fi facut)

  8. Si cu toate ca abia slujeste Sfanta Liturghie tot si-a gasit timp de o scurta vizita pe la greco-catolici. Cine stie daca asta a fost prima oara…

  9. doamne ajuta cine stie unde exact in muntii neamtului vietuieste pr.Proclu e cumva in metocul balan? va multumesc doamne ajuta

  10. Da, acolo, Ionut.

  11. Mai sunt din fericire cateva urme de razesi adevarati, din cei care i-au fost alaturi lui Stefan cel Mare si Sfant! Poate ca ar fi bine ca Sf. Sinod sa mai asculte si vocea unui intelep alb de zile, de nevointa si inlacrimata rugaciune! In ceasurile de rastriste Voievodul nostru asa a reusit, tragand in miez de noapte la chilia marelui duhovnic Daniil, marturisindu-se si ascultandu-l!
    Oare ce-i invata pe mai marii nostri duhovnicii lor ?!? Au oare ei ascultarea ce ne-o cer noua?!
    Moldova a ascuns de veacuri sub saracia ei iubirea Bisericii Ortodoxe si astazi se ridica voci ca cele ale Parintelui Proclu, ale Parintelui Amfilohie de la Diaconesti si duc mai departe fiinta noastra de popor crestin ortodox!
    Iar noi, in rabdarea si nadejdea noastra de smeriti crestini inca mai asteptam si alte glasuri sa rasune la fel de clar, drept si raspicat, sa ne aduca liniste, bucurie si pace!

  12. Doamne ajuta!
    Intr-adevar, de mare folos cuvintele parintelui. Va rog frumos, de unde se poate descarca acest interviu. E bine sa-l salvam si sa-l dam si altora.
    Multumesc

  13. Are dreptate Pr.Proclu: nu mai sunt crestinii cum erau odinioara, astia – noi, cei de-acum – suntem lesiosi, calduti sa nu ne stricam dantura in o asa mancare (ortodoxia) ca, macar de-am fi reci (atei) dar nu si-n caruta si in teleguta, ori numai fierbiniti (cum ar trebui)atunci am simti savoarea si puterea ei deplina. Se schimba fuste (asa e moda) in functie de cum bate vantul vremurilor de azi dorindu-ne (mai degraba) ‘prieteni’ lumesti dar ‘puternici’ in detrimentul Aceluia care ne este prieten in adevaratul sens al cuvantului, ne este si Tata si mama, doctor al sufletelor si trupurilor noastre, Creator desavarsit -al nostru, al cerului si-al pamantului, al tuturor celor vazute si nevazute. Se sufera de amnezie? Suntem letargici, apatici si indiferenti, unii nesimtitori, ca sa nu zic nesimtiti! De ce? Ne-a castigat duhul vremurile de-acum, stapanitorul veacului ce este spre sfarsit? Fugim de-acasa lasandu-L pe Tatal nostru ravnind la ceea ce ne ofera cel vitreg doar pentru ca ne promite bogatiile lumii asteia vremelnice, slava lumii asteia? Suntem de plans! Nu numai ca ne pierdem noi dar, prin exemplul nostru ii tragem si pe cei mai mici dupa noi! Si-apoi! Ce sa zica si Doamne, Doamne? ‘Am gatit-o cu oamenii astia! Una din doua: ori ii las intr-ale lor, luandu-mi mana dupa ei, ori ii voi ‘intoarce’ asa cum stie: batai, necazuri, napaste…cum n-au mai fost si nici n-or sa mai fie – o sa ne servim toti ‘cafeaua’ – asta este sigur si capul tot o sa ne doara in ciuda tuturor analgezicelor!

  14. Mi-a ‘placut’ hachita avocateasca (avocatul stim noi cui…), ‘portita de iesire’gasita de F.Bichir:

    “ÎPS Bartolomeu a cerut caterisirea mitropolitului Nicolae şi a episcopului Sofronie. Toţi membrii Sfântului Sinod erau convinşi că aceştia au greşit, dar modul în care a pus ierarhul de la Cluj problema a iritat. La această şedinţă a Sfântului Sinod s-a văzut că nimeni (47 la 1) nu a aprobat modul său de lucru. De fapt, votul a fost unul anti-Anania!:”

    Deci – niste sensibili sinodali – s-au pus de-a curmezisul caterisirii – conform canoanelor – datorita faptului ca a iritat modul de expunere al IPS Bartolomeu Anania si-atunci si-au pus in cap (si-n practica) un soi de razbunare lumeasca (din mandrie, bat-o vina! si din platirea de monezi mai vechi)motivand in felul acesta hotararea prin asa-zisul vot anti-Anania! Ce riscant s-o intorci ca la Ploiesti! Te faci de ras prin motivatia asta lumeasca in care s-a platit potrivit Legii Talionului ‘dinte pentru dinte, ochi pentru ochi’. Bine-inteles ca, ceea ce a scris F.Bichir este pentru ochiul lumesc, iar nu duhovnicesc.

    P.S.Am scris aici, fiindca la ‘Anunturi’ nu pot posta; de ce? nu stiu.

  15. …si in continuare un alt articol care poate aduce putin lumina asupra misterelor ce plutesc asupra compromisurilor ierarhiei…
    Cam asa poate incepe o viata plecata in fata celor ce au interes sa ii manevreze…

    http://www.cotidianul.ro/episcopul_casian_gasit_colaborator_al_securitatii-48514.html

  16. @ Mihaela:

    http://www.razbointrucuvant.net/files/Cuvinte_duhovnicesti_predici_si_conferinte/Parintele_Proclu/I_PARINTELE_PROCLU-13_iulie2008_fara_intrebari.mp3
    La a doua parte – apare explicit locul de download (la prima era, dar implicit, dand click pe cuvintele “prima parte a interviului”)

    @ Catalin Ioan:

    PS Casian nu e dintre cei care au cedat din slabiciune sau santaj, ci dintre cei care din start se stia cum vor vota, fiind de aceeasi parte a baricadei cu “impricinatii”; deci, cum zic copiii, “nu se pune”. Iar despre colaborarea sa se stia deja dinainte, nu e ceva chiar nou, doar ca pana acum nu era chiar oficial.

    Apropos de asta, un alt cuvant spus de parintele Proclu, dar in partea de discutie personala (si repetat chiar): “Comunistul nu a plecat din Biserica, Comunistul a ramas in Biserica, randuielile comuniste s-au pastrat”

  17. muntii neamtului, metocul balan… dar cum se poate ajunge acolo?

  18. Iata ca dupa ce a strigat un munte de monahi, dupa ce celelalte biserici ortodoxe si-au aratat nemultumirea cu privire la cazul Corneanu si Drincec…Iata ca Sinodului nostru nu i-a pasat si a jucat cartea masonului Daniel…

    Mai grav…ce mi-a fost dat sa aud urechilor Duminica trecuta la radio Romania Actualitati la asa numita emisiune “luminile noptii” o inregistrare in care I.P.S. Nicolae Corneanu era acompaniat si i se canta in struna de catre un amic de-al lui care era si realizatorul acestei emisiuni, realizator care mai in gluma mai in serios i-a numit pe monahii athoniti PAMFLETARI…luandu-i in ras si batandus-si joc dandu-se pe sine mai intelepti decat aceste FACLII ALE ORTODOXIEI…Spunan ca el s-ar ar fi astepat la o alta parere de la, citez cum i-a numit ironic “acesti luminati”.

    Neavand habar despre credinta ortodoxa si-a permis sa faca niste afirmatii smintitoare.

  19. Pingback: Război întru Cuvânt » Interviu cu Parintele Iulian de la Manastirea Prodromu din Sfantul Munte: “NU S-A FACUT NIMIC. SINODUL TREBUIE ANULAT”
  20. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL PROOROC ILIE - BICIUITORUL FATARNICIEI
  21. Il rog pe admin-ul acestui forum sa stearga explicatiile date de fratele Marius despre modul cum se poate ajunge la Parintele Proclu. Acest lucru poate fi transmis cel mai bine personal printr-o adresa de mail.
    Nu vreau sa intelegeti gresit mesajul dar Parintele este foarte bolnav desi el n-o spune, spune doar: “Eu maine poimaine voi inchide ochii” si oricum in ultimul timp nu mai primeste in zilele de luni, miercuri si vineri si in timpul postului.
    Sunt destui care vin la el numai ca sa-l ispiteasca si nu trebuie sa le mai dam si noi adresa. Oricum este bine sa mergeti la el numai daca aveti mare nevoie personala si sa nu uitati sa mai plecati.In rest este bine ceea ce se publica. Va rog sa ma iertati

  22. Pingback: Război întru Cuvânt » Vremea robiei eleniste si a Sfintilor Macabei - semn puternic dat noua, celor de pe urma
  23. Recitesc, la un an dupa aparitia in “Evenimentul zilei” (din 6 august 2007), reportajul doamnei Georgeta Petrovici, intitulat: “Secretul lui Daniel: fratele cel mare”. Iata ce ii declara ziaristei tractoristul Gheorghe Ciobotea, din satul timisean Dobresti, despre fratele sau dupa trup, pe atunci Mitropolitul Daniel al Moldovei si Bucovinei: “S-a purtat foarte murdar cu mine. A luat tot, toata averea parinteasca. Fratele meu, Mitropolitul, a facut acte in 2004 cu primarul din Bara si mi-a luat tot. El e omul lui Satana, nu e om al Bisericii! A fost ofiter de Securitate sub acoperire. Sa stie lumea cine-i, sa-l vada. Eu am lucrat flamand si rupt pentru ca sa-l tin la scoli, iar el sa ma scoata-n strada. E un diavol.”

  24. Cu voia Domnului, am ajuns si noi (sotul meu si cu mine) la Parintele Proclu in aceasta vara. Ne-a primit ca un bunic care isi asteapta nepotii de ani de zile, cu atata dragoste… Nu a fost nevoie sa spune nimica ca parintele stia tot. Nu e nevoie sa stai ore in sir, e subicient sa primesti o binecuvantare.
    La plecare o sa faci 2 pasi si deja dorul te trage inapoi la Parintele. Mi-e dor de el de cand am plecat.
    Va recomand o carte cu cuvinte de folos a parintelui numita “Cuvinte din chilie” (se poate comanda si pe net) (poate nu e cea mai buna carte dar e singura care am citito eu despre parintele si care mi-a placut foarte mult).
    M-a intristat acest pasaj “Eu maine poimaine voi inchide ochii” – sper ca acest maine, poimaine sa fie cat mai indepartat.
    Nu pot sa spun decat ca mi-e dor de o binecuvantare a parintelui…
    Iertare daca am deranjat pe cineva cu interventia mea.

  25. Un frate ne-a rugat sa postam pe site urmatorul anunt: “In data de 09.11.2008 am fost la Parintele Proclu si m-a rugat sa transmit tuturor celor care vor sa-l viziteze, ca zilele in care-i poate primi sunt: martea, joia si sambata pana la ora 17.00. Parintele este bolnav si are nevoie de multa liniste. Este bine de respectat zilele (pana la ora 17.00) pentru a nu face un drum degeaba”.

  26. Pingback: Război întru Cuvânt » CORNEANU SFIDEAZA PANA LA CAPAT SI SPUNE RASPICAT: “GESTUL RAMANE. NU MA POCAIESC!”
  27. Pingback: Război întru Cuvânt » CAM CAT DUREAZA LA NOI CURAJUL
  28. Pingback: Semnele Apocalipsei : Decăderea clerului « † Apologeticum
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate