“Un creștin nu se poate comporta ca un nevrotic sever și ca un compulsiv, cu obsesii cu privire la microbi în fața celui mai mare miracol al creației, în fața întrupării înseși a Cuvântului lui Dumnezeu, care restaurează universul și …
Articole cu eticheta (tag): protestantism
Din predica vorbita, o parte care nu a aparut intocmai in articolul de pe siteul episcopiei, de mai jos: “Nu putem vorbi de Biserică fără Euharistie! Dacă Biserica nu are Euharistie, nu are împărtășanie, nu mai suntem Biserică! Si …
3. Sfantul Parinte Porfirie, ORTODOCSII… PROTESTANTI si “ORGANIZAREA CARE DEZORGANIZEAZĂ” 02-12-2016
Organizarea care dezorganizează Atunci când te dezorganizezi la exterior, te organizezi în interior, cu harul Sfântului Duh. Părintele Porfirie „s-a dezorganizat” şi s-a smerit prin poruncile multe şi deseori contradictorii ale celor doi duhovnici ai lui. Cu toate acestea, a …
Vedeti si: Razvan Codrescu: POVESTEA UNEI CONVERTIRI Un prolog al Părintelui Calciu Mai cu seamă după apariţia cărţii mele Christ is calling you (Hristos te cheamă), în 1997, am fost invitat în multe comunităţi americane ortodoxe spre a le …
“Trăim într-o vreme de înfricoşătoare zăpăceală. Atenţie să nu fim atraşi de mulţimea curenţilor. Suntem chemaţi să mergem pe sârmă. Atenţie să nu cădem nici la dreapta, nici la stânga. Aproape toate schismele în Biserică au fost pricinuite de încrederea …
RATACIREA celor care cred ca IMPARTASANIA s-ar face doar simbolic si comemorativ, cu simpla paine si simplu vin *** Însemnătatea Sfintei Euharistii [Talcuire la Evanghelia dupa Marcu – (Capitolul 14, versetele 12-25)] Înaintea noastră se desfăşoară cele din urmă pagini …
Dreapta credinţă a neamului românesc Părintele Cleopa primea pe toţi cei care veneau la sfinţia sa, fie ortodocşi, fie de altă religie, fie români, fie de alt neam, dar ţinea cu tărie la dreapta credinţă Ortodoxă şi nu se sfia …
“Nu numai ca parintii isi pierd propriii copii, ci familii intregi se scufunda, chiar si economic, fiindca si acolo au vrut sa administreze problema tot singuri. Nu s-au increzut in Dumnezeu si iata rezultatele de astazi” Voia Ta sau voia …
Vedeti si: *** Predica Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj) la Evanghelia Pescuirii Minunate (Duminica a XVIII-a dupa Rusalii) – 2012: AUDIO: La iad cu Scriptura sub braţ… Despre ispita SCOATERII DIN CONTEXT si A TALCUIRII DUPA VOIA NOASTRA a cuvintelor lui …
Invataturi despre mantuirea sufletului Scurta indrumare Fii evlavios. Pe parintii duhovnicesti, pe tatal tau si pe mama ta, pe conducatori si pe toti oamenii de bine cinsteste-i si urmeaza sfaturile lor folositoare. Respecta-i pe oamenii in varsta. Fata de mai-marii tai …
Parintele Staniloae explica si combate cu temeinicie INSELAREA ADORMIRII CONSTIINTELOR credinciosilor fata de pacat si a IMPARTASIRII GENERALE CU USURATATE si FARA POCAINTA “Practica unei împărtăşiri dese a tuturor, cu nesocotirea oricărei penitenţe pentru păcatele grave, se poate armoniza cu …
Ierom. CALINIC BERGER: Descoperirea de sine a lui Toma si descoperirea de Sine a lui Hristos Biblia e plina de exemple de oameni mai putin desavarsiti care s-au plans, s-au indoit, ba chiar s-au certat cu Dumnezeu. Dumnezeu accepta acest …
*** Ortodoxia – marea tema a vietii mele [un alt fragment (partial si audio) din marturisirile facute de Parintele Rafail Noica intr-una din conferintele tinute in periplul sau prin Romania din 1993]: – Parinte Rafail, consider ca sinteti cel mai …
Peregrinarea catre Adevar Nu prea ştiu de unde să încep, dar v-aş spune cîte ceva din viaţa mea. Acasă am primit puţină învăţătură creştinească. Mergeam la biserică din cînd în cînd, mai ales la Paşti, aprindeam lumînarea, apoi plecam acasă …
Biblia, o chestiune „personală” Conceptul protestant de Sola Scriptura insistă că interpretarea Bibliei este o chestiune personală. Aceasta este o atitudine care nu numai că implică o îndepărtare de ceea ce s-a crezut universal şi consecvent de Creştinism din vremea …
DUMINICA A XXX-A DUPA RUSALII *** Predica parintelui Gheorghe Holbea (2009) Zis-au lui cei care-L ascultau: “Si cine poate sa se mantuiasca? Cele ce sunt cu neputinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu”. – Intalnirea dintre Mantuitorul Iisus Hristos …
PRIMEJDIA MODERNIZARII BISERICII DE CATRE PREOTIMEA “ELITISTA” AFLATA SUB INFLUENTA CATOLICA SI PROTESTANTA Vezi si: *** PRIMEJDIA DUHULUI REFORMIST APUSEAN IN BISERICA ORTODOXA [1] Teologia romano-catolică are îndeobște acest nărav că, ori de câte ori e vorba să se raporteze …
Va prezentam, ca introducere pentru articolul pr. Mihail Pomazanski (1888 -1998) o caracterizare facuta de Cuviosul Serafim Rose (de la Platina) facuta acestui mare, dar smerit parinte-teolog rus din America, precum si reluarea unui pasaj extrem de relevant extras dintr-un …
* Ascultati: *** Predica IPS BARTOLOMEU ANANIA la Praznicul Nasterii Maicii lui Dumnezeu (2000): CURATIA SI NEVINOVATIA MAICII DOMNULUI vs. AGRESIUNEA NECURATIEI SI NERUSINARII DIN LUMEA DE AZI – “ANTICAMERA LUI ANTIHRIST” – CARE FACE VICTIME SI DIN COPII!
“… asemenea periodice şi conferinţe sunt oglinda majorităţii tinerilor răsfăţaţi, egoişti şi frivoli de azi care, venind către religie, se aşteaptă să găsească o «spiritualitate cu confort», ceva ce este uşor de acceptat pentru minţile lor imature, prostite de «educaţia …
Vezi si: *** PENTRU PACEA INTREGII LUMI Sufletul crestinului in aceasta lume nu poate sa nu sufere. Rugaciunea pentru pace in lume. Lipsa, drept cale a cunoasterii sufletului omenesc. Alternarea valurilor intunerecului si luminii — soarta monahului. Despre „ignorance invincible”. …
Toleranta si legile noahide (fragmente – partea I) Extras din lucrarea: „Zeul toleranţei” şi descreştinarea creştinismului“ “(…) Enciclopedia Iudaica spune ca „evreii sunt obligati sa încerce sa aplice codul noahid oriunde se poate”. Cele sapte legi ce compun acest cod, numite …
“TEOLOGIA CA TRAIRE din perspectiva invataturii Parintelui Ioannis Romanidis” – Iasi, 14 octombrie 2011 – “La Iasi am venit de trei ori pana acum. Prima oara am venit la Iasi in urma cu 8 ani cand il insoteam pe Arhiepiscopul …
Această carte este povestea unei convertiri de la Iudaism la Ortodoxie. Uimit de Hristos este, totodată, şi o autobiografie, o istorie intelectuală; este o carte ce transmite o viziune duhovnicească şi teologică într-un mesaj care afectează oameni din sfere diferite …
„Teologi adevarati in biserica sunt aceia care se urasc pe sine (patimile lor). Daca cineva nu se va uri pe sine pana la moarte, nu poate sa fie ucenic al lui Hristos si invatator al poporului”. „Sa pastram credinta ortodoxa …
“Cei care mărturisesc credinţa ortodoxă dar care nu trăiesc o viaţă ortodoxă, vor suferi cea mai grea osândă dintre toţi”. Epilog. Consideraţii finale M-am convertit la Ortodoxie fiindcă am văzut în teologia şi viaţa Bisericii Ortodoxe o mărturie pură a …
27. PUN INCEPUT…! 14-03-2010
Cum s-au aflat Sfinţii pe malul celălalt “In scrierile Sfinţilor Părinţi întâlnim deseori acest îndemn: să pui început, sau pun început, sau am pus început, sau voi pune început. Intâlnim acest îndemn la Sfinţii Părinţi, dar îl întâlnim şi în …
“Crestinismul” de substitut: deghizarea ereziilor sub masca Evangheliei Această substituire a Bisericii cu Crestinismul pătrunde ca un venin subtil chiar si în constiinta obstii bisericesti. Este o otravă subtilă, fiindcă se ascunde sub acoperământul înflorat al discursurilor despre cusururile „Crestinismului …
“Poţi spune: „Eu sunt creştin” şi în acelaşi timp să adopţi o mentalitate proprie New-Age-ului. Şi astfel devii exterior, formal creştin, dar prin felul nostru de a gândi, de a acţiona, poate chiar prin felul nostru de a ne ruga, …
“Intrebare: Ceea ce nu prea stiu eu si, probabil multi alti oameni nu stiu este: care sunt diferentele si asemanarile concrete dintre, sa zicem, Biserica Ortodoxa Rusa si Biserica Romano-catolica in ceea ce priveste diferitele doctrine si idei despre Sfanta …
– NOTA EDITORULUI – Pe 13 Septembrie 2006, Athanasios (Arum) Kone, ce fusese primit în Biserica Ortodoxă cu doar trei luni înainte, a trimis următoarea mărturie Mănăstirii Sf. Gherman al Alaskăi. Mărturia a fost citită la Mănăstirea Sf. Gherman cu …