VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “O, Hristoase al meu, suntem niste oi viclene. De aceea si Dumnezeu nu face milostenie cu aceasta tara, fiindca noi, clerul si poporul, ne-am abatut de la voia Sa

18-11-2014 Sublinieri

“Nu numai ca parintii isi pierd propriii copii, ci familii intregi se scufunda, chiar si economic, fiindca si acolo au vrut sa administreze problema tot singuri. Nu s-au increzut in Dumnezeu si iata rezultatele de astazi”

thavma-stavrou-gerontas-nektarios

Voia Ta sau voia mea, Doamne?

Inimile tari nu accepta cuvantul lui Dumnezeu

[…] Pilda Semanatorului, pentru inceput trebuie sa spunem, ca descrie patru nivele duhovnicesti ale oamenilor. Primul nivel pe care il prezinta Domnul nostru in pilda, este inima tare a omului, facuta din marmura. Domnul nostru prezinta aceasta inima ca fiind din piatra, din ciment sau asfalt. Acest gen de inima il au caracterele cum ar fi: necredin­ciosii, ateii, cei care Il neaga pe Dumnezeu, cei care sunt plini de neghina, fac spume la gura si sunt demonizati!

In inimile acestor oameni, atunci cand arunci sa­manta lui Dumnezeu, aceasta nu poate sa creasca. De aceea trebuie sa fim atenti atunci cand vorbim cu acestia, cand ne adresam lor sau ce le spunem. Fiindca Domnul ne-a spus:

Sa nu dati cele sfinte cainilor, nici sa nu puneti margaritarele in fata porcilor“.

SowerOfSeed008585WM__59480.1409571307.1280.1280Cu alte cuvinte, sa nu dati cele sfinte, credinta noastra, oamenilor care vor rade de ea, o vor ironiza si in acest fel or sa o calce in picioare. […]

Hristos este diamantul. Deci sa nu-L dati la caini sau la porci, scrie Scriptura, caci acestia nu vor inte­lege valoarea diamantului. Porcul il va calca in picioare. Domnul ne atrage atentia, fiindca suntem raspunza­tori, daca acestia calca in picioare diamantul care este Hristos, fiindca noi am mers la un ateu si am incercat sa-l smerim, in timp ce acesta nu a fost atat de des­chis, ci a ironizat si a ras de credinta noastra.

Noi semanam cuvantul lui Dumnezeu; daca Dum­nezeu vrea ca samanta sa sa rodeasca, va rodi. Hristos ne-a dat porunca, nici sa udam, sau sa copilim cren­gile uscate, nici sa adunam roadele pomului. Altul este seceratorul, altul cel care uda si altul cel care aduna roadele.

Noua ne-a dat porunca Hristos sa ne facem sema­natori ai cuvantului sau. Şi dupa ce l-am semanat, daca nu gaseste pamant bun si cade pe piatra, se va arde la soare. Acest lucru este respingerea din sufletul omului a cuvantului omului, care nu arata nici un fel de in­teres fata de acesta si neaga Harul lui Dumnezeu. Acesta este cel mai de jos nivel al oamenilor, care fac parte din primul stadiu al pildei.

Entuziasmul superficial care nu prinde radacini

Exista unii oameni, care ascultand o predica, dintr-o data ii vezi – si aici, de fata cu noi pot sa fie astfel de suflete – ca se entuziasmeaza si comenteaza de cat a fost de minunata aceasta predica si cat de mult le-a placut! Ei cred ca aceasta samanta va da radacini si crengute. Şi pentru putin samanta va incepe sa scoata vlastari, insa dintr-o data incepe sa se ofileasca, fiindca din nefericire sub putinul pamant, exista stanca, iar pamantul de pe aceasta a fost numai de suprafata.

Ati vazut vreodata stanci mari care au adunat peste ele putin pamant? Acolo, in acest pamant, daca va cadea samanta, aceasta va prinde radacini, dar nu va putea sa rasara, sa se mentina, fiindca imediat ce radacina se va adanci, va intalni stanca si se va usca. Acestia sunt oamenii aceia care, atunci cand le vor­besti despre Hristos, ii vezi cum isi tin ochii larg deschisi, dar si pe cei au sufletului si te bucuri crezand despre cuvantul lui Dumnezeu ca a gasit loc bun. Insa, dupa putin timp te dezamagesc si vezi ca din nefericire pe toate le parasesc, se intorc iarasi acolo unde au fost mai inainte! De ce? Fiindca in inima lor a fost piatra.

Grijile cele lumesti ne indeparteaza de Hristos.

Este nevoie de o schimbare a vietii

Hristos spune, ca exista si o alta categorie duhov­niceasca a oamenilor, iar in aceasta ne gasim cei mai multi dintre noi. Din aceasta categorie de oameni fac parte cei care au o inima care se aseamana cu un camp.

Care este deci acest nivel spiritual de care ne vor­beste Hristos? Domnul ne spune ca sufletele acestor oameni este un camp. Acest camp este necultivat, niciodata nu a fost cultivat duhovniceste, nu a fost organizat, pietrele de pe acesta nu au fost date la o parte, iar buruienile salbatice nu au fost scoase din radacina, spinii si palamida nu au fost inlaturate. Semanatorul, fara ca mai intai sa curete campul, l-a arat si l-a semanat, insa imediat ce graul s-a umplut de samanta, neghina, ciulinii si pietrele l-au acoperit.

Iar Hristos al nostru spune: care sunt neghina, ciulinii si pietrele? Sunt placerile lumii si grijile lu­mesti, este bogatia pe care omul vrea sa o doban­deasca ca sa o duca bine si sunt preocuparile lui cele de fiecare zi. Toate acestea si multe altele care re­prezinta grijile de zi cu zi, se fac opreliste pentru ca samanta sa se dezvolte bine si sa rodeasca. De aceea ii vedem pe multi dintre oameni, chiar daca traiesc de ani de zile duhovniceste alaturi de Hristos, ca nu progreseaza si nu dau roade duhovnicesti.

De ce se intampla ca sufletele acestora sa nu ro­deasca si sa nu progreseze? Fiindca, spune Hristos, s-au pierdut in grijile lumesti din fiecare zi si cele care umplu sufletul omului cu fericire trecatoare, cu bu­curie si placeri trecatoare.

Placerea este desfatare, multumire si fac referire la cel care doreste sa se bucure de toate, vrea sa o duca bine si in huzur; este acela “care petrece bine” al vre­murilor noastre, care pentru petrecerile sale, alearga sa dobandeasca cat mai multe bunatati si desfatari. Se lupta pentru a dobandi o casa mai buna, o bucatarie mai buna, o toaleta, sa-si faca jacuzzi in casa, sa aiba o sufragerie mai buna, sa isi procure un pat mai bun si sa-si faca o casa la tara mai buna. Casa de la tara vrea sa fie si ea buna, sa mearga el alaturi de copiii sai si sa se odihneasca in vacantele sale, dar mai vrea sa-si ia si o salupa, chiar daca este una mica. Daca este cu putinta, vrea sa-si cumpere o a doua sau a treia masina pentru sotie si copiii sai, iar aceste griji ii ocupa in­treaga zi, fiindca pentru a dobandi toate aceste lu­cruri si sa le intretii, este nevoie mai apoi de timp, dar si de bani.

Asadar esti obligat sa alergi si sa te ingrijesti pentru a le dobandi, sau sa intretii bunurile de mai sus. Deci de unde sa mai ramana timp pentru Hristos? De unde sa mai ramana timp pentru Cuvantul lui Dumnezeu pe care semanatorul l-a semanat si l-a plantat in su­fletul tau? Chiar daca ramane putin timp, omul il va avea la dispozitie spre odihna sa din truda zilei.

Deci cat poate omul care se incurca in atatea griji lumesti, sa se ingrijeasca de Hristos? Cum se va in­griji omul pentru sufletul sau, cand in afara de cele necesare si folositoare, in realitate sunt putine, iar acela se ingrijeste de toate celelalte la care ne-am referit mai sus si isi pierde tot timpul cu ele?

Fratilor, de multe ori, le spun oamenilor care ne viziteaza la manastire ca ne-a albit parul, am construit cladiri impunatoare, am facut case, am luat masini, am dobandit copii, dar nu ne-am ingrijit pentru cealalta viata. Multi se uita la mine ciudat, zicandu-mi: pa­rinte, suntem oameni buni, ce trebuie oare sa fi facut?

Si le dau exemplul urmator:

Fratii mei, daca cineva v-ar fi spus ca in Grecia ati fi trait numai zece ani, iar ceilalti saptezeci in America, unde v-ati fi facut cea mai buna casa pentru a locui? In Grecia, unde ati fi trait numai zece ani, sau in America, unde ati fi trait decenii la randul?

Şi imi raspund ca, fireste in America. Fiindca, daca isi fac o casa buna in Grecia numai pentru a trai acolo zece ani, se va duce pe apa sam­betei efortul lor, fiindca ei o sa traiasca pana la urma in alta tara. Atunci le spun:

“Grecia la care am facut referire in exemplul meu, este aceasta viata de pe pamant, pe care o traim cativa ani. America este Imparatia Cerurilor, in care vom trai ani fara sfarsit, in vecii vecilor.”

Am construit cea mai buna casa in Imparatia Cerurilor? Sau atunci cand vom merge acolo, o sa patim asa cum a patit un grec atunci cand a mers in America si acolo nu a gasit loc sa fie gazduit si a ramas pe drumuri si prin parcuri, flamand si descult, transformandu-si viata intr-un iad?

Fratilor sa fim cu bagare de seama! Fiindca acest om care a mers in America, fara ca mai inainte sa-si faca o casa potrivita pentru el ca sa locuiasca, din neglijenta a ajuns in iad. Sa avem grija, nu cumva sa patim la fel.

Asa este viata noastra, fratilor. Grecia este viata de aici, pamantul pe care traim. Cei zece ani, sunt acei ani pe care Dumnezeu ii da fiecarui om; vor fi zece, vor fi douazeci, vor fi cincizeci, vor fi optzeci, cati or fi ei! Problema care se pune, nu este daca traiesti optzeci de ani pe acest pamant, fiindca dupa aceea, mai exista viata. Nu este alta viata, ci este aceeasi viata care se continua dar dincolo de mormant si trebuie sa stim faptul ca acolo vom trai vesnic!

Auzi, frate? Vei trai vesnic! Ce casa ti-ai construit pentru viata cealalta? Te intreb, unde ai sa stai, daca nu ti-ai construit nimic si nu ai loc in care sa lo­cuiesti? Fii cu bagare de seama! Fiindca singur ti-ai transformat viata, care aici se desfasura frumos, intr-un iad. Şi cand vei merge acolo si vei incepe sa suferi, fiindca nu ai loc in care sa locuiesti, atunci va fi tarziu sa-ti mai poti indrepta nepasarea ta.

Acesta este iadul despre care ne-a asigurat Hristos, pe care singuri ni-l pregatim cu indiferenta noastra pentru cele duhovnicesti.

Fratilor, aveti grija! Orice am ridica pe acest pa­mant, putin ne vom bucura de acestea. Cele multe, anii cei multi sunt in fata noastra, in Imparatia Ceru­rilor si daca nu ne ingrijim pentru ramanerea noastra acolo, vai de noi. Aveti grija! Fiindca, daca de pe acum ne ridicam palat in Imparatia Cerurilor, in palat vom trai pentru vesnicie. Dar daca de pe acum vom construi casa de lut, in casa de lut vom trai acolo si nu vom avea mult confort. Casa pe care o vom pre­gati de aici, in aceasta vom locui acolo.

O sa ma intrebati: si cum putem sa pregatim aceasta casa in Imparatia Cerurilor? Va raspund: Prin felul nostru de viata si mai ales prin milostenia noastra! Daca adunam toate milosteniile pe care pana astazi le-am facut in toti acesti ani in care am trait, vom reusi sa cumparam cu ele un apartament aici pe pamant? Daca nu cumparam, imi pare rau, dar nu o sa cum­param nici in viata cealalta, fiindca banii pe care i-am dat nu au fost indeajuns de multi. Asta patesc toti aceia care in aceasta viata se uita numai la propriul buzunar, numai la propria persoana, la confortul lor, cum sa traiasca bine aici in acesti putini ani si uita de vesnicie.

Daca cu toate cele pe care le-ati cheltuit pana astazi, nu ati construit nimic de partea cealalta, in Imparatia lui Dumnezeu, o casa potrivita in care sa locuiti, imi pare rau ca va spun, dar veti suferi. Iar acesta este rezultatul proastei folosinte a timpului si a bunatatilor pe care fiecare dintre noi le face in aceasta viata.

De cele mai multe ori omul, gandindu-se lumeste, le vrea toate pentru el, pentru copilasii sai, pentru nepotii sai si nu se gandeste, ca toate rudele, oricat de legate ar fi intre ele, or sa-l insoteasca la mormant. Dupa aceea va ramane singur. In mormant omul ramane singur, nu mai este insotit de nimeni, fratilor! Singur va fi fiecare in viata cealalta, in Imparatia Cerurilor!

Cand ne gasim acolo, va fi asa cum este atunci cand mergem la un hotel si ne intreaba, „va rog, ce camera ati rezervat?“. Astfel vom auzi glasul lui Dumnezeu zicandu-ne: „Va rog, ce casa v-ati construit pentru ca ingerii sa va conduca acolo?” Fratilor, si daca Dumnezeu se va uita in catalog, adica in cartea Vietii si ne spune: nu vad numele vostru inscris aici, nu vad ca exista vreo casa a voastra aici, deci nu sunteti locuitor al Imparatiei Mele, atunci fratilor ce se va intampla? Vom fi alungati din Imparatia lui Dumnezeu, traind un adevarat iad, traind pe dru­muri, asa cum din nefericire traiesc astazi mii de oa­meni fara adapost!

Trebuie sa avem grija nu cumva sa ne gasim in aceasta categorie de oameni, in cea de a treia cate­gorie, unde placerile vietii si grijile vietii lor fac sa-L aiba mai putin pe Hristos si mai mult lumea. Trebuie sa avem grija, fiindca Hristos nu o sa ne intrebe daca am studiat, daca am invatat carte, daca am devenit avocati, doctori, daca am stiut muzica, engleza, fiindca toate acestea sunt pentru viata aceasta.

Hristosul nostru nu va trece cu vederea toate acestea. Vreti sa le dobanditi si sa le invatati pentru a o duce bine in aceasta viata? Faceti-o. Chiar Domnul nostru ii ureaza fiecarui om sa dobandeasca cele bune ale lui Avraam. Sa fii si tu cu bagare de seama daca milosteniile tale sunt atatea, incat sa-ti fi pregatit o casa buna si acolo sus, in Imparatia Cerurilor!

Probabil ca unii or sa-mi spuna: Parinte, acum ne-ati deznadajduit! Acum ne-ati facut inima sa planga! Fratilor, problema este sa constientizam si sa apucam inca de pe acum sa ne schimbam modul de viata. Asta este pocainta. Sa intelegem acest lucru, chiar si acum in ultimul ceas! Mai avem timp. Chiar si acum mai avem timp!Chiar daca am ajuns in punctul sa nu mai avem bani, cel putin sa-L rugam pe Hristos cu lacrimi sa ne ierte, fiindca am fost lipsiti de milos­tenie si sa ne dea har in dar, mila Sa.

In fiecare zi sa spunem: Fie-ti mila de mine, Doamne, chiar si in ultima clipa a vietii.Dar este cu putinta ca in cel din urma ceas sa ma mantuiesc? Da, te vei mantui, daca pocainta ta este sincera, daca lacrimile tale sunt reale. Te vei mantui, asa cum talharul s-a mantuit in ultima sa clipa de viata pe cruce. Da, te vei mantui in ultima clipa! Dar daca ai avere, incepe sa o imparti saracilor.

[…]

Virtutile demne de urmat, ale lui Avraam

Revenind la omilia semanatorului, am cercetat si cel de-al treilea nivel al sufletului omului, cel in care traiesc cei mai multi dintre noi. Din nefericire suntem preocupati de materie, chiar daca Hristos spune: „cele bune ale lui Avraam sa le dobandesti“. Intr-adevar, Dumnezeu l-a facut pe Avraam bogat, putred de bo­gat, insa sa nu uitam ca Avraam si-a impartit averea facand multa milostenie semenilor sai si niciodata nu s-a comportat ca un proaspat imbogatit.

Avraam locuia la Stejarul lui Mamvri si hranea pe fiecare trecator, insusi el spalandu-le picioarele. Ii spunea: strainule, vino sa stai putin jos si sa-ti tragi sufletul si sa te hranesc, deoarece casa lui Avraam se afla la marginea drumului, pe acolo pe unde treceau oamenii catre Egipt. Vino aici, striga Avraam, sa-ti tragi sufletul, omule, si sa-ti spal picioarele. Dumne­zeu vazand aceasta dragoste a sa, aceasta milostenie, aceasta smerenie, cu cat isi impartea bogatiile, pe atat primea si el de la Dumnezeu, chiar mai mult decat atat!

In plus, Dumnezeu vazandu-i aceasta smerenie a lui Avraam, a plecat cerurile si a facut sa fie vizitat de Sfanta Treime, chiar la Stejarul Mamvri! Da, intreaga Sfanta Treime! De aceea vedem in picturile din sfin­tele biserici, pe Avraam dimpreuna cu Sara cum ii ospateaza pe cei trei ingeri care stau la masa sub un pom. Avraam, a fost invrednicit, datorita smereniei sale, a milosteniei sale si a dragostei sale, sa manance impreuna cu Sfanta Treime la masa.

Fratilor, vrem sa mancam si noi alaturi de Sfanta Treime? Vrem ca Sfanta Treime sa vina in casa noastra? Vrem ca in familia noastra sa fie Hristos? Cum vom reusi sa vina? Daca urmam modul de viata al Patriar­hului Avraam. Cati dintre noi avem inima lui Avraam? Cati dintre noi avem smerenia lui Avraam? Cati dintre noi ne rugam aidoma lui Avraam? Cati dintre noi suntem milostivi ca Avraam? Cati dintre noi avem la dispozitie timp pentru semenii nostri, spalandu-le chiar si picioarele, asemenea lui Avraam?

Dar ce va spun toate acestea, fratilor. Noi nu mai avem timp nici pentru rugaciune si ne intrebam daca avem timp ca sa urmam viata si lucrarea Patriarhului Avraam? Avem timp doar ca sa privim la televizor, sa citim ziare, sa discutam la telefon cu cunoscutii nostri, numai de aceste lucruri avem timp. Insa timp pentru rugaciune nu mai avem. Nici macar putina rugaciune cu mataniile in mana nu mai facem. Cati dintre voi ati luat metania in mana si ati iesit pe balcon, pe veranda, in gradina, in curtea voastra zicand rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine si familia mea, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine si familia mea, Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine si familia mea, cati dintre voi faceti acest lucru?

Nu mai avem timp, nu mai apucam sa facem nimic! Asta pentru ca vrem sa facem rost de bani pentru vacante, pentru a merge la mare; avem nevoie de bani pentru a cheltui, asa incat, seara, obositi de munca, citim doar vreun ziar, ne uitam pe vreo revista, ne uitam putin la televizor si mergem la culcare. Ah, fratilor! In ce hal am ajuns! Vedeti cat timp pierdem pe zi pentru cele materiale? Vedeti cate ore dedicam bunatatilor celor materiale? Cea mai mare parte a timpului. In schimb, cate ceasuri le-am dedicat lui Hristos?

Ce bine ar fi daca seara am face Pavecernita… Zece minute tine Pavecernita. Iar daca nu faceti seara Pavecernita, cu siguranta cei mai multi dintre dumnea­voastra spuneti „Tatal nostru“, care tine o jumatate de minut. Adica pentru Hristos avem timp sa-L vedem si sa-I vorbim doar jumatate de minut pe zi! Cat de rau ni s-ar parea oare, daca am avea intalnire cu un prim-ministru, iar acesta ne-ar cere sa-i spunem ceea ce avem in minte sa-i spunem, intr-o jumatate de minut? Am fi fost deranjati daca prim-ministrul ne-ar fi primit numai un minut si jumatate! Acum insa cand noi vorbim cu Hristos doar un minut si juma­tate, de ce nu ni se mai pare un lucru urat? Ah, fratilor! Si totusi acest minut este considerat de unii „rugaciune”. Deci cat timp i-am dedicat lui Dum­nezeu? Secunde…

De aici se vede cat de mult Il iubim pe Hristos… Cate ore, fratilor, va jucati cu nepotii? Ore intregi de-a randul… Ceasuri intregi te joci cu nepotii, ii duci la plimbare, esti preocupat de copilasii tai etc. Bine faci, fiindca ii iubesti. Insa cate ceasuri esti alaturi de Hristos? Ia spune-mi, daca zici ca si pe El Il iubesti. Cine are o mai mare valoare? Nepotul sau Hristos? Fireste ca Hristos. Dar fiindca in fiecare zi spun: „Ce o vrea Dumnezeu“, atunci de ce nu il pun pe primul plan pe Dumnezeu, ci imi pun pe primul plan copilul sau nepotul? Ma pun mai intai pe mine pe primul plan. Mai intai eu sa dobandesc toate cate le vreau si dupa aceea am sa spun si un „multumesc” lui Dum­nezeu. Deci fratilor, cate ceasuri am sa-i daruiesc lui Dumnezeu? Foarte putine. Masurati timpul pe care in fiecare zi il daruiti lui Dumnezeu si veti vedea. Deci, cum vom cina alaturi de Sfanta Treime, asa cum a cinat Avraam? Ah, fratilor! V-au inecat si ne-au inecat “placerile vietii si grijile”. De aceea am spus ca cei mai multi dintre noi facem parte din cel de-al treilea stadiu duhovnicesc.

Omul smerit da multe roade duhovnicesti

Si acum sa cercetam urmatorul si ultimul nivel du­hovnicesc. Care este urmatorul nivel sau stadiu? Sunt acei oameni care au inima cultivata, adica nu au aruncat samanta la intamplare pe camp, ci mai intai au arat campul, l-au discuit, au scos pietrele de pe acesta, au dat la o parte buruienile salbatice, au facut mici gropite si acolo au sadit samanta. Acolo samanta a rasarit si a dat roade! Acestia sunt oamenii, care mai intai au fost interesati de Hristos in inima lor. Au fost intr-atat de mult interesati, incat inima lor au vrut sa fie plina mai intai de Hristos si mai apoi de familie, de casa, de copii, de bani si de restul lucrurilor.

Fratilor, inca nu I-am dat lui Hristos acest camp. Putini sunt acei oameni care s-au ingrijit mai intai de sufletul lor, care mai intai de toate si-au oferit dragostea lor lui Hristos. S-au ingrijit sa-si pregateasca sufletul ca sa fie placuti lui Dumnezeu, in timp ce noi ne-am ingrijit de toate celelalte. Adica am facut exact invers fata de ceea ce a vrut Dumnezeu.

Cereti sa vi se dea mai intai Imparatia lui Dumnezeu

Dumnezeu a spus: “cereti mai intai Imparatia Ce­rurilor“, mai intai priviti la sufletul vostru, ca sa cas­tigati Imparatia Cerurilor, iar de restul nu va ingrijiti, ca am sa vi le dau Eu. Toate cele pamantesti am sa vi le dau Eu. Am facut ceea ce ne-a spus Dumnezeu? Adica, am privit mai intai la Imparatia Cerurilor, asa cum ne-a spus, asa incat toate celelalte sa ne fie daruite de Acela? Nu, nu am facut voia Sa. Am facut propria noastra voie. Insa ce spunem in rugaciunea „Tatal nostru”? Sa rostim impreuna rugaciunea:

„Tatal nostru carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau, fie imparatia Ta, FACĂ-SE VOIA MEA precum in cer asa si pe pamant…”.

Asta facem. Sa nu fie voia Ta Doamne, ci voia mea! In fiecare zi din viata noastra, facem ceea ce noi vrem si nu ceea ce vrea Dumnezeu. Iar acum, tot ceea ce am semanat vine ceasul sa seceram. Dupa aceea va vaitati de copiii vostri ca au luat-o pe drumuri gresite si nu mai calca pe la biserica! Raspunzatori suntem noi, indeosebi voi, fiindca eu nu am fii dupa trup. Insa voi sunteti raspunzatori, fiind parintii trupesti ai copiilor vostri. De ce? Fiindca daca v-ati fi uitat mai intai la Imparatia Cerurilor, sa-L castigati pe Dumnezeu dimpreuna cu copiii vostri, acum copiii vostri ar fi fost in grija lui Hristos, fiindca ne-a adeverit spunandu-ne sa cautam mai intai Imparatia Sa, iar de restul se va ocupa El. Ca este vorba de copii? Ca este vorba de casa? De economii? De sana­tate? Eu am sa ma ocup de toate, a spus Hristos. Suntem raspunzatori de toate problemele de astazi, noi suntem raspunzatori iar acum platim pretul.

Iata de ce copiii nostri au luat-o pe drumuri gresite. De ce ati crezut ca voi aveti puterea sa-i ocrotiti. Voi ati crezut ca puteti sa-i salvati pe copiii vostri. E, acum salvati-i! I-a luat diavolul si danseaza cu ei, departe de Hristos… Daca voi, ca parinti, v-ati fi in­grijit mai intai de Imparatia Cerurilor, sa fiti siguri ca Hristos, ceea ce a spus, ar fi pus in practica. Ar fi trebuit sa aveti incredere, si sa spuneti:

Hristoase al meu, eu privesc mai intai la Tine, iar Tu ai grija de copiii mei. Tu, Hristoase, mi-ai spus sa privesc mai intai la Imparatia Cerurilor, iar toate celelalte ai sa mi le dai Tu. Eu, deci, vreau copii buni, vreau sa doban­desc liniste sufleteasca si pace, vreau sa aiba cele bune ale lui Avraam, sa fie alaturi de Tine Hristoase si Maica Ta, Preasfanta noastra Nascatoare de Dumnezeu.

Atunci, daca se intampla asa, tu nu ai avut nici un rol ca parinte! Pe toate le-ar fi facut Acela!

Deci, omule egoist, ai fi vrut sa le faci pe toate de unul singur, fiindca ai vrut sa implinesti propria ta voie. Crezi ca tu esti cel care ii vei face pe copii sa-ti urmeze propriul comportament. E, acum mandreste-te de ei. De aceea, nu numai ca parintii isi pierd propriii copii, ci familii intregi se scufunda, chiar si economic, fiindca si acolo au vrut sa administreze problema, tot singuri. Nu s-au increzut in Dumnezeu si iata rezul­tatele de astazi… Au incasat propriul pret. Isi inca­seaza propria plata. Fiecare, tot ceea ce a semanat, asta va secera, fiindca omul de astazi in loc sa spuna, „faca-se voia Ta, Doamne“, in fiecare zi spune ,,faca-se voia mea, Doamne“.

Aplicarea vointei lui Dumnezeu, aduce binecuvantare.

A refuza voia lui Dumnezeu, aduce nefericire personala si chiar la nivel national

Un tata a venit la manastirea noastra. Copilul lui se afla la urgenta. Imi spune: “parinte, va rog, sa mergem la Biserica, la Maica Domnului la Trikorfiotissa, sa-L rugam pe Hristos si pe aceasta sa faca o minune, ca sa-mi scape copilul”. Mergem inauntru, mi-am pus epitrahilul, zicand: „binecuvantat esti, Dumnezeul nostru“, am ingenuncheat, „sfinte Dumnezeule, sfinte tare...”, spunem „Tatal nostru“, si cand am ajuns la „faca-se voia Ta” iar eu am spus: faca-se voia mea Doamne. Imediat domnul imi spune: parinte, ati gresit. Eu am repetat, si iarasi am spus: faca-se voia mea. Imi spune iarasi ca am gresit, dupa care ii spun: Vrei ca copilul tau sa se faca bine si sa scape? Imi raspunde, Da, vreau. Şi daca voia lui Dumnezeu este ca copilul tau sa moara? Ce o sa se intample daca-I spun „faca-se voia Ta Doamne” in timp ce voia Sa este ca odrasla ta sa plece din aceasta viata? Va pleca imediat… De aceea nu-I spun sa se faca voia Lui, fiindca eu nu stiu ce vrea Dumnezeu. Si tu si eu vream ca copilul tau sa traiasca, insa Dumnezeu poate ca vrea altceva. A cui sa fie voia, ii spun eu?

Atunci tatal a inteles ce am vrut sa spun si imi spune: Sa ne rugam, parinte, ca sa traiasca, daca de­sigur si Dumnezeu vrea acest lucru. Vedeti cat de greu este sa-I facem voia lui Dumnezeu? Din neferi­cire, noi, nu am invatat sa spunem, „faca-se voia Ta“. De aceea, atunci cand moare un copil, strigam, urlam, injuram, si ne intrebam: de ce, Dumnezeul meu, faci acest lucru etc… Cati dintre noi, in acel ceas spunem: slavit sa fie numele Tau, Doamne, daca asta a fost voia Ta? Cati?

Fratilor, noi crestinii, mai intai sa privim la Impa­ratia Cerurilor, asa incat, dupa aceea, Dumnezeu sa ne ia in grija Sa copiii. Dimpotriva, noi cautam sa ne rezolvam problemele noastre, sa le facem avere, noi suntem in toate. Noi am avut toate rezolvarile pro­blemelor. Le-am rezolvat oare? Ati rezolvat proble­mele copiilor vostri? Nu. Pe toate le-ati facut vraiste si pe toate le facem vraiste! Vorbesc mai ales la per­soana a doua, fiindca repet, eu nu am copii. De ce? Fiindca fratilor, am invatat sa facem voia noastra. Ştiti cat este de greu sa faca omul voia lui Dumnezeu?

Insa voia lui Dumnezeu este pusa in practica numai de cei care se afla in cea de a patra categorie a pildei Semanatorului. Cei care au avut grija de inima lor, care au cultivat-o duhovniceste si au pregatit-o, ca sa primeasca cuvantul lui Dumnezeu. Acestia pun mai presus de toate voia lui Dumnezeu. Dumnezeu se afla cu voia Sa, in toate.

Noi ne miscam asa cum zice Dumnezeu? Fiecare miscare de-a noastra, ne gandim daca aceasta este dorita de Dumnezeu? Ne gandim daca-I place lui Hristos? Ne gandim daca-I place Maicii Domnului? Sfintilor nostri? Uitandu-ne la un film la televizor, l-ai intrebat pe Sfant in aceea clipa cand te uiti: „Sfinte, ai fi putut sa vezi acest film?” Daca iti raspunde pe dinauntrul tau: da, ia loc si uita-te la el! Daca propria ta constiinta iti spune, nu, Sfantul tau, inseamna ca nu s-ar fi uitat la film. Atunci tu, de ce faci propria ta voie si te uiti si nu faci voia lui Dumnezeu? Cati dintre dumneavoastra nu se uita la serialele turcesti la televizor? Maica Domnului ar fi vrut sa le vada? Nu, desigur. Deci cand eu stau si ma uit la astfel de se­riale, fac voia mea, care este opusa vointei lui Dum­nezeu si a Maicii Domnului. Deci clar fac voia mea.

Din nefericire, in aceasta criza economica ce exista, sa continuam sa facem voia noastra si, in acelasi timp, sa spunem: Dumnezeul meu, ajuta-ma fiindca ma pierd, insa fara a ne uita la voia lui Dumnezeu. Cum este cu putinta sa scap?

Am sa va pun o alta intrebare, ca sa intelegeti ca in fiecare zi facem voia noastra, pe toate planurile, chiar si cu vestimentatia noastra. Maica Domnului ar fi purtat pantaloni? Sfanta Marina, in al carui lacas de cult ne afla, ar fi purtat pantaloni? Fireste ca nu. Daca Maica Domnului nu a facut acest lucru, tu cum indraznesti sa-l faci? Il faci fiindca tu continui sa faci propria voie. Si-ar fi vopsit Sfanta Marina parul sau Maica Domnului? Nu. Şi aici deci, fac voia mea, peste tot fac voia mea.

Stam de dimineata si bem cafea cu cumnata, cu nora, cu ginerele sau cu barbatul. „Ai vazut ce s-a intamplat? L-ai vazut pe fiul lui, pe Kosta, ai auzit ce s-a intamplat? S-a ridicat tot cartierul in picioare, ai vazut ce s-a intamplat?...”. Va inchipuiti ca Maica Domnului sa stea cu Hristos si sa bea de dimineata cafea, discutand despre vecini, barfindu-i pe acestia? Nici prin cap sa nu ne treaca acest lucru, fiindca ar fi gand de hula acesta. Cum de noi facem acest lucru la cafeaua de dimineata, daca Hristos si Maica Sa nu au facut asa ceva?

Ceva ce Dumnezeu nu vrea sa faca, de acel lucru, crestinul, trebuie sa se fereasca. Ceva ce Hristos sau Maica Domnului si Sfintii nu ar putea sa faca, cres­tinul ar trebui sa spuna ca nici el nu face acel lucru. Dumnezeu vrea sa barfesc? Nu. Cum de eu fac acest lucru, iar dupa aceea vreau ca Dumnezeu sa ma ajute? Relatia mea cu El nu este subestimata? Nu-mi dau seama ca la un moment dat Dumnezeu imi va spune, ca, daca am sa continuu sa fac voia mea, sa-L las in pace. Am obosit, imi va spune Acesta. Te ascult, imi ceri ajutorul, dar nu aplici poruncile mele, nu esti in­teresat sa ma asculti! Fa deci ce vrei tu, dar nu-mi mai cere sa intervin. Daca ai fi vrut sa intervin, ai fi im­plinit voia mea iar eu ti-as fi rezolvat toate problemele.

Deci, fratilor, daca am incepe sa facem voia Sa, atunci toata viata noastra se va schimba! Intreg modul de trai al vietii noastre din fiecare zi, s-ar schimba!

Asta vara am mers la Nafpakt si va spun ca nu m-am mai dus, fiindca am crezut ca ma aflam in iad, pretutindeni vazand goliciune pe strazi. Barbatii, femeile si copiii umblau dezbracati! Unii dintre ei veneau la manastire dezbracati. Fireste ca le-am spus ca nu este corect sa mearga cu o asemenea vestimentatie la manastire sau la biserica si ii intrebam direct daca Maica Domnului ar fi umblat cu o asemenea vesti­mentatie. Ii intrebam daca vreodata Sfanta Marina, sau Sfanta Varvara, sau Sfanta Ecaterina, sau Sfantul Gheorghe, Sfantul Dumitru, ar fi umblat asa dezbra­cati, sau moderni asa cum unii cred ca sunt.

Raspunsul acestor oameni, este unul stereotip: „dar acestia au fost sfinti!“. Crestinilor, auziti ce spun? Ca au fost sfinti! Insa Sfanta Barbara, mai inainte de a ajunge sfanta, a fost Varvara. Doamna Varvara ar fi putut sa fie vecina noastra. La fel si Marina. Dar au ajuns sfinte, fiindca au decis sa traiasca nu cum vroiau ele, ci asa cum vroia Dumnezeu.

Deci noi, cum facem voia lui Dumnezeu, daca in fiecare zi facem voia noastra? In toate actiunile noas­tre, in faptele noastre, de obicei facem ceea ce noi vrem. Atatea pacate facand, iarasi propria noastra voie facem. Dar sa stiti ca de fiecare data cand nu facem voia lui Dumnezeu, este pacat. Cel care face propria sa voie si nu a lui Dumnezeu, pacatuieste.

Sfanta Scriptura spune ca nu se va mantui cel care striga: Doamne, Doamne, miluieste-ma, ci cel care face voia Tatalui meu… Scriptura spune, ca se va mantui cel care implineste cuvintele mele in fapta si aplica voia lui Dumnezeu in viata sa. Spune Scrip­tura ca nu se va mantui, cel care merge la biserici si spune: „Doamne miluieste” si face paraclise, ci cel care in fiecare clipa se lupta si este interesat facand voia Sa.

Si noi facem parte probabil din aceasta categorie, a celor care fac voia lor. Suntem oare, frati care suntem decisi ca de astazi sa ne schimbam viata si, sa facem voia lui Dumnezeu? Suntem? Daca nu suntem, sa nu asteptam sa se indrepteze situatia in Grecia si la casele noastre…

Dumnezeu le sta impotriva celor mandri, in timp ce celor smeriti le da har

Strig de mult timp, cu multi ani inainte de a incepe criza economica, ca vine o boare distrugatoare si totusi boarea aceasta inca nu a ajuns la noi. Acum vedem norii negrii cum vin si cu totii spunem: „Oare ce o sa se intample? Exista vreo sansa sa scapam? Da, exista, dar cati vor scapa?Cei care fac voia lui Dumnezeu. Acestia se vor adaposti sub aripile lui Dumnezeu. Familiile acestora vor scapa, ale celor care nu fac voia lor, ci lasa in casa lor pe familiile lor, pe sinesi, ca Dumnezeu sa faca ceea ce vrea El. Nu vom scapa noi, cei care facem voia noastra.

Din nefericire astazi noi facem ceea ce vrem si cand cineva face ceea ce vrea el, cum se numeste? Egoist. Iar Dumnezeu ce le face celor mandri si egoistilor? Li se impotriveste, spune Scriptura. Le sta impotriva, iar „smeritilor le da numai har”. Insa cine este smeritul? Este cel care scoate din el egoismul, propria sa voie si lasa ca in viata sa sa se intample voia lui Dumnezeu. Tot ceea ce vrea Dumnezeu. Fratilor, numai acesta este cel care face parte din cea de-a patra categorie a pildei Semanatorului si este ogorul care face, spune Hristos, roade duhovnicesti.

Pe crestin il intereseaza numai ce vrea Dumnezeu

[…]

Noi, fratilor, sa ne uitam mai intai la Imparatia Cerurilor, si toate celelalte sa le incredintam Dom­nului nostru ca sa aiba grija de ele, chiar si pe copiii nostri. Noi sa ingenunchem si sa spunem lui Dum­nezeu: „faca-se voia Ta, Doamne“. Probabil ca ma intrebati, dar nu trebuie sa le aratam copiilor nostri ce este corect? Va raspund, desigur ca trebuie sa le aratati, asa cum face si Dumnezeu cu noi, celor care ne arata binele, dar nu fortati sa se intample ceea ce voi vreti, asa cum Dumnezeu nu ne forteaza nici pe noi.

Daca spre exemplu fiul vostru va aduce la usa o fata despre care crezi ca nu este buna, tu sa nu vorbesti. Ingenuncheaza si spune lui Dumnezeu:

Doamne, Tu stii inima acestei fete, daca fiul meu si aceasta fata este vorba sa se casatoreasca si sa traiasca fericiti, atunci binecuvinteaza-i ca sa se casatoreasca. Daca nu, atunci, Doamne, gaseste un mod, mai inainte de a se face casatoria, ca fata sa se indeparteze de copilul meu. Tu Doamne, stii ceea ce este bine, de aceea sa se faca voia Ta. Eu am sa accept oricare ar fi voia Ta“.

Aceasta este rugaciunea crestinului care doreste ca in toate problemele sa se faca voia lui Dumnezeu: legat de studii, de locul de munca, de casatorie, in doban­direa copiilor si in general legat de toata viata de zi cu zi.

La fel, ia amintiti-va, de cate ori v-ati certat intre voi, sotii? V-ati pus vreodata problema, care a fost motivul pentru care v-ati certat? Fiindca in spatele barbatului si a femeii, se ascunde un mare „eu” demonic. Fiecare dintre ei vrea sa faca numai ce vrea el, ceea ce s-a gandit, cum s-a gandit si asa cum si-a pus in gand problema. Atunci cand nu se intampla ceea ce el s-a gandit si asa cum vrea el, atunci acesta se manie, se enerveaza si injura. De ce? Fiindca nu se intampla ceea ce el vrea. Iata care este motivul principal al certurilor dintre soti, dar si a parintilor cu copiii, sau cu rudele lor, sau cu prietenii lor, sau cu vecinii sau vecinele lor.

Fratilor, adevaratul crestin, cel care vrea sa se nu­measca ucenic al lui Iisus, nu se uita la propria sa voie, ci la voia lui Dumnezeu. Daca barbatul respinge propria sa voie si prin intermediul duhovnicului sau cauta sa gaseasca sa vada care este voia lui Dumnezeu ca sa o aplice, si la fel fac si femeia sa, dar si copiii, atunci aceasta familie nu va avea niciodata ciocniri, intre ei, fiindca toti se vor intalni intre ei, facand un pas in spate si fara a pune in aplicare propria sa dorinta. Acum intreb: suntem noi aceia care cautam in fiecare zi voia lui Dumnezeu, deci si sa o aplicam? Putem noi sa ne numim ucenici ai lui Iisus? Suntem noi turma si oile lui Hristos? O, Hristoase al meu, suntem niste oi viclene. De aceea si Dumnezeu nu face milostenie cu aceasta tara, fiindca noi, clerul si poporul, ne-am abatut de la voia Sa. Noi, care ar fi trebuit dupa atatia ani sa fim alaturi de Hristos, facand parte din cel de-al patrulea nivel duhovnicesc!

Hristos a spus, ca daca sarea se strica si innebu­neste, atunci nimeni nu va putea sa scape umanitatea. Hristos a spus: voi sunteti sarea pamantuluiVoi veti fi sarea care va intretine omenirea in viata si veti schimba gustul lumii; iar noi din sarea care ar fi trebuit sa intretinem omenirea, am devenit de multe ori mo­tivul prin care este hulit numele lui Dumnezeu intre neamuri.

Nu numai ca nu am facut mai gustoasa viata lumii, ci ne-am mai si amestecat si am devenit una cu lumea. De ce? Fiindca nu facem voia lui Dumnezeu! Credem ca facem voia lui Dumnezeu, pentru faptul ca ne spovedim, ca ne impartasim des, fiindca mergem la biserica, fiindca facem regulat o rugaciune, dar asta nu inseamna Ortodoxie, ci este Protestantism, fratilor.

Credem ca daca mai mergem si pe la vreun spital, sau la vreun intemnitat, facem milostenie saracilor, iesim pe strazi pentru a aduna bani in parohia noastra, suntem in regula in fata lui Dumnezeu. Asta inseamna Protestantism si nu Ortodoxie. Deoarece crestinul se ingrijeste ca in fiecare zi si in fiecare clipa voia lui Dumnezeu. Crestinul are in gandul si rasuflarea sa voia lui Dumnezeu. Nu este acela care implineste regulat anumite indatoriri sau face anumite lucrari. Acesta este omul cel bun si nu bunul crestin. De lucruri facute regulat si indatoriri de genul acesta, s-a umplut intreg Apusul, alta face Protestantismul, chiar si masonii. Crestinul este acela care si-a dat la o parte propria sa dorinta si a pus in locul ei voia lui Dum­nezeu, in fiecare miscare de-a sa se uita la actiunile sale ca sa fie conforme cu voia lui Dumnezeu.

Asa cum fac doi indragostiti, atunci cand dragos­tea lor este la inceput, fiindca dupa aceea lucrurile se schimba, dupa cum stiti, fiindca dragostea omeneasca nu tine mult, ci pleaca. Deci, nu vedeti ca la inceput indragostitii se uita unul in ochii celuilalt si spun: „Ce vrei tu, dragostea mea, vrei sa mergem la 6 cafea, ce vrei tu iubirea mea. Ce vrei tu…“. Aceasta fraza trebuie sa fie inaltata in continuu de catre oameni spre Hristos care este Dragostea cea vesnica si vesnica dragoste dumnezeiasca. Este ceea ce analizam in cartea cu titlul: „IISUS, Dragostea inimii mele“, pe care v-o recomand s-o cititi.

Iisus, Dragostea inimii mele, Dragostea cea vesnica care trebuie sa fie Hristos. Ce vrea Hristos, Hristoase al meu, ce vrei? Aceasta trebuie sa fie intrebarea noastra din fiecare zi. Nici un gest nu ar trebui sa-l fac daca nu este conform cu Hristos, cu Sfintii sau cu Maica Domnului. Nici un gest. Nici in felul cum ma imbrac nu decid singur, nu trebuie sa fac ceea ce vreau eu. Am sa ma imbrac cum vrei Tu, Hristoase al meu, Tu, Maica Domnului.

De fiecare data, trebuie sa-L intreb pe Hristos si pe Maica Domnului:

Hristoase si dulcea mea Maica, iti place haina pe care am purtat-o astazi ca sa ies la plimbare? Tu, Hristoase al meu, Tu, Maica mea, ai fi purtat aceasta haina?

Daca propria ta constiinta iti spune ca ar fi purtat-o Hristos, Maica si Sfintii, atunci poart-o. Daca aceia nu ar fi putut sa o poarte, atunci sa nu o porti niciodata. Invata sa-ti faci viata conform cu ceea ce vrea Hristos, Maica Domnului si Sfintii si nu cum iti place tie si cum vrei tu. […]”

nectarie-mulatiotis-arhim-sfaturi-duhovnicesti-pentru-omul-contemporan-vol-1-11948

Legaturi:

[…] Si revin la cuvantul Sfantului Siluan, care este cuvantul intregii Filocalii, pentru ca toti o spun intr-un fel sau altul, ca ar trebui sa nu facem nimic in viata noastra fara sa cerem lui Dumnezeu.

Si Sfantul Siluan m-a uimit pe mine – si poate pe multi dintre voi – cand zice ca Adam, cand i-a venit in gand sa manance din rodul ala, trebuia sa se roage lui Dumnezeu. Si in mai multe locuri unde nu m-am asteptat… Ca doar Adam stia, Dumnezeu ii spusese sa nu ia din rodul ala, uite ca Siluan spune ca trebuia sa cerceteze cuvantul lui Dumnezeu. Si noi cred ca trebuie sa ne obisnuim ca prima noastra reactie sa fie “Doamne”… vreau sa zic, constient, sau sa patrunda pana in subconstient, poate ar trebui ca pana in visele noastre – si se intampla asta, am auzit pe multi zicand ca, intr-un vis, in care se intampla nu stiu ce, striga catre Dumnezeu. Bun lucru! Asa trebuie sa devina rugaciunea. […]

[…] Avem nevoie de rugaciune intotdeauna, in orice situatie, dar in momentele importante din viata, cand trebuie sa luam o hotarare serioasa si de raspundere, ea este absolut indispensabila – indispensabila nu numai pentru ca prin ea Domnul da ajutorul Sau haric spre implinirea cu succes a celor planuite, ci si pentru ca hotararea sfintita prin ruga­ciune capata pentru rugator putere si insemnatate deosebite, fiind in acord cu voia lui Dumnezeu, ceea ce inlatura toate indoielile si sovaielile voii omenesti nestatornice.

Nicioda­ta nu ne putem increde neconditionat in hotararile propriei noastre voi, fiindca stim prea bine toata fragilitatea si miopia judecatilor noastre ca sa ne bizuim total pe ele. Aceasta lipsa de incredere duce inevitabil la sovaieli, care slabesc lucrarea noastra si scad astfel sansele de reusita – dar cand in sufletul omului credincios exista convingerea ferma ca hotararea lui este potrivita cu voia lui Dumnezeu si ca indeplinind-o face voia lui Dumnezeu, lucrarea lui capata punct de sprijin laun­tric si o putere neobisnuita, si nici un fel de piedici si insuccese nu o pot opri, nu o pot clinti.

In acest scop trebuie sa te rogi insa dorind numai impli­nirea voii dumnezeiesti, nicidecum a voii proprii, atat in cere­rea insasi, cat si in primirea celor cerute – sa te rogi pentru ca asa vrea Dumnezeu si sa doresti sa fii ascultat tot pentru ca asa vrea El. Pe scurt, in mintea si in inima ta sa fie dorinta de a uni pe de-a-ntregul voia ta cu voia lui Dumnezeu, de a te supune acesteia pe de-a-ntregul si de a nu dori nicidecum sa silesti voia lui Dumnezeu sa fie pe potriva voii tale.

[…] Aşa şi noi, dacă noi am pune în faţa noastră neîncetat lucrările lui Dumnezeu cu noi, tainele pe care Dumnezeu le-a făcut cu noi, minunile, rugăciunile nenumărate pe care ni le-a ascultat şi cele pe care nu ni le-a ascultat și am văzut în timp că bine a făcut că nu ni le-a ascultat atunci, că dacă ne împlinea rugăciunea în felul cum credeam noi atunci, nu înţelegeam sau nu vedeam sau nu descopeream lucrurile acelea sau nu întâlneam această situaţie. Până şi rugăciunile pe care Dumnezeu pare că nu ni le ascultă putem să le folosim în timp, dacă avem înțelepciune, să dăm slavă lui Dumnezeu şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru minunile pe care le face cu noi, pentru că, dacă deschidem bine ochii, o să vedem că şi acele rugăciuni părut neascultate sunt, de fapt, nişte rugăciuni mai înalte împlinite cu noi. Dacă suntem sinceri și corecţi, spunem: <Doamne, fă tu cum crezi că e mai bine cu mine, că, până la urmă, eu nu ştiu ce-i mai bine. Eu o să mă rog pentru tot felul de lucruri, de nimicuri sau lucruri mari pentru mine, dar nu ştiu dacă sunt bune sau rele, dacă e bine sau rău. Tu fă cum crezi Tu!> Şi mult mai puţine n-o să le împlinească Dumnezeu şi o să vedeţi că multe din cele foarte mici, până şi cele care-ţi trec numai prin minte, Dumnezeu ţi le împlineşte, multe, multe şi mici, dar câteva din cele mari mai greu ţi le împlineşte. Şi o să zici: <Bine, dar astea mici mi le împlineşti aşa de repede, și numai că am visat sau m-am gândit ce frumos ar fi, şi ultimul gând ce l-am avut, şi cea mai mică rugăciune, iar cealaltă, în care am zis că vreau pe acesta să-mi fie soţ sau aceasta soţie, nu mi-o împlineşte?…> Sau cine ştie ce lucruri mari sau să mergi undeva sau să rămâi definitiv în profesia asta sau să faci cealaltă, <Pe astea nu mi le împlineşti, Doamne?…> Şi simţim că ne străduim, forţam mâna lui Dumnezeu și El parcă tot nu Se lasă. Şi asta se întâmplă pentru că mai ales aceste lucruri mari, când cineva cere lucruri mari și care să ţină o viaţă, acestea pot duce la moartea noastră veşnică duhovnicească sau la viaţă veşnică. Sunt lucruri prea mari, nici nu ştiu dacă ştim ce cerem atunci când cerem. Foarte mulţi oameni vin, după ani şi ani, şi plâng şi zic: „Eu mi-am dorit să mă căsătoresc cu nu-ştiu-cine. Eu am trecut peste toate barierele. Eu am călcat peste toate sfaturile şi am făcut lucrul acesta şi acum îmi pare rău. De ce nu m-a oprit Dumnezeu?” Tot ei sunt cei care se revoltă mai târziu şi se învârtoşează şi zic: „Trebuia să mă oprească Dumnezeu!”, deşi uită că atunci erau gata să zică: „Îmi dau viaţa dacă nu-mi dai asta, îmi pun capăt dacă nu-mi dai ceea ce cer eu!”. Şi, de multe ori, din două motive Dumnezeu nu împlineşte anumite rugăciuni ale noastre mari: 1. de obicei, când cerem lucruri mari, acestea chiar sunt mari şi implică şi viaţa altor oameni şi ne implică şi pe noi în viaţa lor şi, pe de o parte, încă nu suntem pregătiţi şi nu suntem destul de copţi pentru aşa ceva şi putem face mai mult rău decât bine şi Dumnezeu poate să amâne luni şi ani, până ne împlineşte acea rugăminte şi pare că Dumnezeu a fost zgârcit şi abia ţi-a dat, dar abia după ce ai crescut şi ai învăţat şi ai înţeles multe. […] De fapt, de multe ori suntem aşa de siguri de ceea ce vrem şi suntem hotărâţi, încât de obicei ce vrem nu este duhovnicesc, ci doar o realizare cât mai bună aici pe pământ, materială, profesională, familială. De multe ori, aceste opriri sau întâmplări care ne stau în cale sau situaţii în care Dumnezeu pare că nu ascultă să ne treacă mai departe, acestea îţi deschid pentru prima oară ochii asupra unor realităţi ale lumii pe care până atunci nu le-ai băgat în seamă. Începi să descoperi că ai suflet, că este ceva în tine care suferă, pe care nu l-ai crescut până atunci, care nu are aripi, pe care nu l-ai învăţat să zboare niciodată, că tu puteai să ajungi aşa până la sfârşit, fără să-ţi dai seama că tu ai venit în lume pentru altceva decât ca să fii primul, să fii în frunte, să realizezi, să faci, să dregi. E alt motiv pentru care ai venit în lumea asta şi pe Altcineva trebuie să descoperi, pe Altcineva, cu amar, să-L cunoşti şi să te întâlneşti cu El. Şi de multe ori oamenii numai la aceste dureri mari încep să cunoască pe Altcineva, pe Dumnezeu. Şi noi credem că în suferinţă Îi place lui Dumnezeu să se întâlnească cu noi. Nu! Este nevoit! Că nu ştim să drămuim și să ne bucurăm și să mulţumim pentru bucuria pe care ne-a dat-o Dumnezeu şi astfel să ne întâlnim cu Dumnezeu şi să-L chemăm în viaţa noastră şi, de multe ori Îl uităm complet atunci când avem linişte, pace, lucrurile ne merg din plin; avem o relaţie mai mult decât superficială cu El în momentul acela. Şi abia în dureri şi în necazuri, când toţi ne părăsesc, când toţi se uită destul de dubios la noi, abia atunci începem să vedem că sunt nişte ochi mult mai buni şi mai dragi care se uită spre noi și pe care noi i-am trecut cu vederea până atunci, ochii lui Dumnezeu. Să ne gândim la ochii cu care Hristos a privit la Petru, care se lepădase de El şi, după ce s-a lepădat de trei ori, a auzit cocoşul cântând şi şi-a adus aminte Petru şi s-a întors spre Mântuitorul, care era în pridvorul casei lui Caiafa. Credeţi că ochii aceia ai Mântuitorului care s-au uitat spre Petru erau de asprime sau de ceartă? Nu, cred că sunt ochii cei mai curaţi, care ne susţin, care ne ajută, care ne iubesc, sunt, de fapt, ochii Celui Care ne poartă pe mâini şi în braţe şi la Care nu ne uităm. Cred că acei ochi l-au trezit pe Petru mai mult decât cântatul cocoşilor.

***


Categorii

Crestinul in lume, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Nectarie Mulatiotis, Pilda Semanatorului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “VOIA TA SAU VOIA MEA, DOAMNE? “O, Hristoase al meu, suntem niste oi viclene. De aceea si Dumnezeu nu face milostenie cu aceasta tara, fiindca noi, clerul si poporul, ne-am abatut de la voia Sa

  1. Of, Doamne! Cate ne spui Tu prin alesii Tai! Cate inimi astepti Tu sa se despietreasca, sa se deschida cu adevarat si sa te primeasca pe Tine, Doamne!

    Ce bine ne cunoaste sufletul parintele acesta…

  2. Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel
    Cap 13
    “1. Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite.
    2. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cel ce se împotrivesc îşi vor lua osândă.
    3. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea.
    4. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul.
    5. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă.
    6. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat.
    7. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.
    8. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea.
    9. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti… şi orice altă poruncă ar mai fi se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
    10. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.
    11. Şi aceasta, fiindcă ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă treziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut.
    12. Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
    13. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă;
    14. Ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o faceţi spre pofte.”

  3. “Credem ca daca mai mergem si pe la vreun spital, sau la vreun intemnitat, facem milostenie saracilor, iesim pe strazi pentru a aduna bani in parohia noastra, suntem in regula in fata lui Dumnezeu. Asta inseamna Protestantism si nu Ortodoxie. Deoarece crestinul se ingrijeste ca in fiecare zi si in fiecare clipa voia lui Dumnezeu. Crestinul are in gandul si rasuflarea sa voia lui Dumnezeu. Nu este acela care implineste regulat anumite indatoriri sau face anumite lucrari. Acesta este omul cel bun si nu bunul crestin. De lucruri facute regulat si indatoriri de genul acesta, s-a umplut intreg Apusul, alta face Protestantismul, chiar si masonii. Crestinul este acela care si-a dat la o parte propria sa dorinta si a pus in locul ei voia lui Dum­nezeu, in fiecare miscare de-a sa se uita la actiunile sale ca sa fie conforme cu voia lui Dumnezeu.”

    Altfel spus, a ne lua crucea in fiecare zi si clipa, a tine seama, precum ne-au invatat Parintii, ca vom fi judecati indeosebi dupa “sufletul” faptelor noastre si nu atat dupa “trupul” lor. Stim prea bine ca putem face fapte bune si din duh de slava desarta.

    “Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.
    Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie.
    Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.
    Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată.”

    Doamne, ajuta!

  4. Buna ziua,
    Ma iertati ca va deranjez, dar vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti cateva randuri pe blogul d-voastra despre ridicarea asezamantului Social -Educational “Sfantul Efrem cel Nou”.Mai multe detalii despre acest proiect le gasiti pe pagina:http://fundatianektarios.ro/
    Astep cu dragoste raspuns din partea d-voastra pe adresa de e-mail:office@fundatianektarios.ro

  5. @ Vlad Placinta:

    Te rugam, trimite-ne un text de anunt, ilustrat, pentru publicare. Doamne, ajuta!

  6. Foarte bun articol. La fel si comentariile. Din rândurile citite putem sa deslusim multe din tot ce ni se întâmplă si pe plan personal dar si pe plan nstional.
    Doamne ajuta, si ne miluieste!

  7. soram,
    zilele trecute am citit (cred ca la Sf. Ioan Gura de Aur) referitor la supunerea pe care o datoram mai marilor nostri: inainte de a face acest indemn, Sf. Apostol Pavel ii lauda pe aceia cum ca sunt cu frica de Dumnezeu si ca merita supunerea si credinciosia noastra.
    Acum, vazand textul postat de tine, am verificat, dar nu in Epistola catre romani este asta, ci altundeva. Imi pare rau, nu am timp sa caut, dar cred ca trebuie oarece discernamant, pana unde si pana cand suntem datori sa ii ascultam. Si imparatii romani au fost ingaduiti de Dumnezeu, dar Sf. Apostol Pavel nu li s-a supus.
    Iata, chiar si aici, Sf Apostol spune: “Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat.” Ti se pare ca dregatorii din ziua de azi trudesc in slujirea lui Dumnezeu?
    Mi-am permis sa iti spun acestea, fiindca ma cunosti si stii ca nu as indemna la nesupunere pe cineva, insa nu mi se pare chiar potrivit sa desprindem din context anumite lucruri.
    Doamne, ajuta!

  8. cititor
    Regret ca te contrazic,dar este chiar Ep. catre Romani a Sf. Ap. Pavel,Cap.13,pag 1288,in Biblia mea(Rosie),si am citit acest capitol duminica seara(in fiecare seara citesc cate unul).
    Cat priveste stapaniile,pe vremea Sf. Apostol Pavel,erau romanii,lipsiti de credinta.
    Daca ai nostrii sunt necredinciosi,sau superficiali,Dumnezeu stie,dar noi cum sa putem fugi de supunere?Sa nu primim Cardurile de sanatate,buletinele cu cip,pasapoartele,astea ne stau cat de cat in putere a le refuza,dar cum sa nu platim facturile umflate la gaze,curent,apa,impozitele,sa nu ne trimitem copii la scoli,etc,etc?Ne trimit(in cel mai fericit caz)in rezervatie,daca nu la…racoare…
    Ne rugam pentru ei sa-i lumineze Dumnezeu si sa le pogoare un strop de MILA in inimile lor…
    Iertare

  9. @ soram:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/02/23/crestinismul-respinge-prostia-si-pasivitatea-lasa-ca-pe-erezii/

    Dati deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mat. 22, 21; Marcu 12, 17; Luca 20, 25). Fraza e clara si regimurile totalitare, adaugandu-i si Rom. 13, cer credinciosilor sa le dea ascultare si respect. Iar multi crestini, care-si confunda religia cu prostia, sar si ei sa le aprobe: “e text!”. Numai ca nu citesc atent.

    Dam Cezarului – se talmaceste: Statuluice este al sau, daca e in adevar stat si se poarta in consecinta. Cand statul (Cezar) se indeletniceste cu ale lui, cu intretinerea drumurilor, mentinerea ordinei, canalizari, transporturi, apararea tarii, administratie si impartirea dreptatii, i se cuvine respectul si tot ce este al sau: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci insa cand Statul nu mai e Cezar, ci Mamona, cand regele se preface in medicine-man si puterea civila in ideologie, cand cere adeziunea sufleteasca, recunoasterea suprematiei sale spirituale, aservirea constiintei si procedeaza la “spalarea creierului”, cand fericirea statala devine model unic si obligatoriu, nu se mai aplica regula stabilita de Mantuitor, deoarece nu mai este indeplinita una din conditiile obligativitatii contractului: identitatea partilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mantuitorul nu numai ca n-a spus sa dam lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu si lui Mamona ce este a lui Mamona, ci dimpotriva (Mat. 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit ca nu poti sluji si lui Mamona si lui Dumnezeu. Cand pe scaunul de domnie lumeasca sta un Cezar, indemanarea nu este interzisa si Biserica, de-a lungul veacurilor, si-a avut politica ei. Dar cand politica incape pe mainile Celuilalt, se aplica regula vaselor engleze care faceau piraterie sub pavilion strain: deindata ce bastimentul inamic deschidea focul, era inaltat steagul national. Cezarului, cele cuvenite. Cu Mamona nici o legatura, oricat de mica – nici asupra punctelor comune. Lui Mamona numai blestemele din moliftele Sfantului Vasile cel Mare.

  10. Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne mantuiasca!
    DOAMNE AJUTA!
    Iertare!

  11. admin,
    multumesc de “ajutor”. Imi era taaare dor de parintele Nicolae Steinhardt, ca si de dvs(voi), dealtfel.

    soram,
    da, este epistola de catre romani. Si in alta (nu am timp sa caut unde anume) Sf. Apostol Pavel ii indeamna pe crestini sa asculte de stapanitori.
    Sfantul Ioan Gura de Aur, ne atentioneaza insa (intocmai ca si Parintele N. Steinhardt) ca acest indemn Sf. Pavel il face, dupa ce mai intai ii lauda pe aceia ca sunt ascultatori de Dumnezeu.
    Chiar din textul dat de tine, se intelege clar ca dregatorii trebuie sa fie slujitorii lui Dumnezeu, slujindu-I cu osardie Aceluia.
    Sper ca acum m-am exprimat mai clar. 🙂
    Pace sa avem!

  12. Pingback: Parintele Nectarie Mulatsiotis despre CURATIREA SUFLETULUI si ISPITELE pe care vrajmasul le aduce CRESTINULUI CASATORIT si MONAHULUI: “Nu trebuie sa ii lasam diavolului nici cele mai mici deschizaturi prin care sa intre” -
  13. Pingback: DEVOTAMENTUL APOSTOLILOR si CHEMAREA CRESTINILOR DE A FI SAREA PAMANTULUI SI LUMINA LUMII. Sminteala facuta de acei clerici nevrednici din zilele noastre: “Din pacate, multi vin la preotie fara ravna si se manifesta ca niste functionari reci, fara f
  14. Pingback: “Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă”. RAZBOIUL SI PACEA OMULUI CU SINE INSUSI SI CU DUMNEZEU. Konstantin Zorin despre nevrozele omului contemporan, fuga de singuratate si mijloacele de inabusire a constiintei | Cuvântul Or
  15. Pingback: CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona” | Cu
  16. Pingback: PILDA SEMANATORULUI – Omilia Arhimandritului Nectarie Mulațiotis. SPINII PLACERILOR SI AI GRIJILOR LUMESTI INABUSA SAMANTA HARULUI SI IMPIEDICA SPORIREA DUHOVNICEASCA: “Ah, fratilor! In ce hal am ajuns! Vedeti cat timp pierdem pe zi pentru ce
  17. Pingback: “AM IUBIT PĂTIMIREA, fiindcă minunat curăţeşte sufletul”. BINECUVANTAREA NEDREPTATII si PRIGOANA IZBAVITOARE. Suferinta muceniceasca si slujirea jertfelnica din inchisorile bolsevice, din exilul siberian si de la inceputul razboiului ale
  18. Pingback: “Este epoca vieţii ticăloase… Popoarele nu se pocăiesc. Noi cărbuni aprinşi sunt pregătiţi pentru omenirea care are inima împietrită…”/ PACAT, IMPATIMIRE sau MENTALITATE STRICATA: pentru ce ne mustra mai mult Dumnezeu? | C
  19. Pingback: Să ne întoarcem la VIAȚĂ, să ne (re)venim în FIRE… “Dumnezeu este mult prea important ca să ne mulţumim cu ceva mai puţin decât El” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: DA, DOAMNE, CA UN CÂINE… “Cine va încerca să se înfrunte cu răul în afara lui însuşi, fără ca înainte să-l fi învins pe cel Rău înlăuntrul său…” | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: Crestinul contemporan intre MAMONA GRIJILOR PRISOSITOARE, A VOCILOR AMAGITOARE DE SIRENA si LINISTEA DE A NE INCREDINTA SUFLETUL LUI DUMNEZEU. “Drogurile” patimilor lumesti care ne tin despartiti de Dumnezeu | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: “HRISTOASE AL MEU, DA-MI RABDAREA SI CREDINTA SFINTILOR!” – Predici noi ale MITROPOLITULUI cipriot NEOFIT DE MORFOU (audio, text): “Trebuie sa stiti ca EXAMENELE INCEP! Trebuie cu totii sa fim gata de mari evenimente neasteptate”
  23. Pingback: De ce se strica sarea? INTRE FIUL RISIPITOR si JUDECATA NEAMULUI IMPREUNA-NETREBNICIT. De la OBRAZNICIA la FOAMETEA SI ROBIA fiilor care au risipit averea Tatalui, tradandu-si Chemarea… CE NE ASTEAPTA, CA POPOR? “Dumnezeu, ca sa salveze, va in
  24. Pingback: ROBIA EGIPTEANĂ și ÎNROBIREA NOASTRĂ PRIN ÎNDULCIRILE BUNĂSTĂRII din societatea modernă. CUM IEȘIM DIN ROBIA DE ACUM? Cuvânt al Părintelui Tudor Ciocan (AUDIO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate