VREMEA ADEVĂRULUI, VREMEA LIMPEZIRII – Interviu pentru “Familia ortodoxă” al PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU DIN HULDENBERG: “Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază”. CUM SĂ SUPRAVIEȚUIM DUHOVNICEȘTE ÎN ZILELE CONFUZIEI ȘI PANICII? (prima parte)

18-09-2020 Sublinieri

Părintele Ciprian Grădinaru de la Biserica „Toți Sfinții” din Huldenberg

Vremea adevărului

Din când în când, în istoria omenirii se produc niște cutremure, așa cum este și ceea ce se întâmplă în aceste zile datorită fenomenului „Covid”. Sunt îngăduite de Dumnezeu, lucrând  ca niște oglinzi teribile, imense, ce reflectă starea reală a omenirii. Înţelegem cine suntem şi vedem care este starea noastră lăuntrică adevărată doar în perioade de încercare. Iar lunile acestea din urmă, de când a apărut fenomenul „Covid”, au fost un prilej pentru multe radiografii duhovniceşti. Dacă încă nu am găsit oglinzile potrivite în care să ne vedem inimile, vă propun ca în mărturiile următoare şi în răspunsurile părintelui Ciprian Grădinaru să aflăm câteva astfel de instrumente de evaluare. (V.G.)

Părinte, în România şi în lume este o tulburare teribilă. Nu cunosc mulţi care să-și fi păstrat pacea. Şi prin case, şi pe străzi, şi în biserică e multă tulburare dintr-o sumedenie de motive. Sfinția voastră cum trăiţi acest timp de criză?

– Ca în Arca lui Noe! Aşa simţim toţi cei din parohie: pe de o parte, pace şi recunoştinţă către Domnul, Cel ce ne-a adus în Biserică, Arca cea de nescufundat, iar pe de altă parte, ne rugăm cu tristeţe pentru ce se întâmplă în aceste zile în sufletul atâtor oameni: răcirea, chiar pierderea credinţei, boli sufleteşti, abuzuri împotriva libertăţii și vieţii, spaimă, confuzie, cinism, cruzime. Încercăm, cu ajutorul Domnului, să prefacem timpul de criză în vremea adevărului, în vreme de mântuire cf. II Corinteni 6:2. Este singura cale de a supravieţui duhovniceşte. Avem nevoie absolută de Adevăr, ca început al pocăinţei ‒ şi a mea, dar şi a noastră, a tuturor. În primul rând, chiar trebuie să-I dăm lui Hristos „toată viaţa noastră” ‒ şi nu „aproape toată viaţa noastră”! ‒, Lui, Care este Adevărul, Lui Care Se vădeşte, încă o dată, singura ancoră reală, unicul element de stabilitate. El este singura, adevărata măsură a toate câte sunt. Toate asigurările şi construcţiile omeneşti pe care mulţi ne-am întemeiat vieţile, chiar şi pe cele duhovniceşti, şi-au vădit şubrezenia şi au căzut şi vor cădea una după alta.

În al doilea rând, mulţi ne-am putut adânci, dacă am vrut, în adevărul despre noi înşine, căci ne-am aflat măsura credinţei ‒ sau necredinței! ‒ prin reacţiile pe care le-am avut în faţa ameninţării bolii şi a morţii, în noile tipuri de relaţii care ni s-au impus cu cei din familie, din biserică, cu cei de aproape sau de departe ai noştri.

În al treilea rând, am aflat într-o mai mare măsură adevărul despre situațiile şi oamenii care ne înconjoară în lume şi în Biserică. Şi, dacă în lume nu prea ne mai surprinde nimic, căci stăpânitorul ei îşi continuă tot mai vizibil marşul întunecat, cred că ne e de mare folos să fim foarte atenţi la ce se întâmplă în Biserică. Avem mare nevoie de păstori adevăraţi, curajoşi, treji, care să ne înveţe drept cuvântul Adevărului, pentru care să ne rugăm, pe care să-i ascultăm și să-i urmăm; iar, pe de altă parte, aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă nu vrem să cădem în groapă, trebuie să înţelegem care sunt călăuzele oarbe cf. Matei 23:16, pe care nu trebuie să le urmăm.

ORTODOXIA INIMII ȘI ORTODOXIA RAȚIONALĂ

În aceste luni, din felul în care mulţi păstori s-au poziţionat, am văzut limpede resorturile după care acţionează ei: înţelepciunea duhovnicească şi dragostea de Dumnezeu şi de poporul Său  sau calculul diplomatic, ba chiar laşitatea ‒ am auzit de clerici care s-au autoizolat! S-a vădit atât de limpede diferenţa despre care vorbește Sfântul Tihon din Zadonsk ori Părintele Serafim Rose între Ortodoxia inimii calde, înmuiată prin pocăinţă şi nevoință, care luptă pentru Adevăr, pentru credincioşia faţă de Sfânta Tradiţie, care se bucură împreună cu cei care se bucură şi plânge cu cei care plâng cf. Romani 12:15, pe de o parte şi, pe de altă parte Ortodoxia raţională, născută din cunoaşterea şi cercetarea raţională a dogmelor, a canoanelor şi a vieţii liturgice, aliniată ideologiilor contemporane, obedientă faţă de tot ce e „oficial”. Cei dintâi au căutat soluţii pastorale pentru a întări în credinţă şi a da nădejde credincioşilor, câtă vreme cei din a doua categorie, virusaţi de duhul lumii, au avut atitudini „diplomate”, psihologice, emoţionale sau chiar smintitoare. Rezultatul? Sminteli, platitudini, confuzii, tensiuni: acela are o părere, celălalt altă părere. Când te întemeiezi pe mintea ta impregnată de duhul lumii, chiar dacă studiezi Sfinţi Părinţi sau dogmele şi canoanele Bisericii, nu ai cum să ajungi la o linie unificatoare, căci duhul lumii este caracterizat de dezbinare.

Ne puteţi da un exemplu?

Exemple sunt multe, însă cele mai grave cred că sunt cele legate de punerea în discuție a modului de împărtăşire a credincioşilor în contexte epidemice. În timp ce unii căutau tot felul de soluţii pentru a nu transmite viruşi prin Sfânta Împărtăşanie, Sinodul Greciei s-a pronunţat ferm într-un comunicat, la începutul lui aprilie: Orice suspiciune cu privire la transmiterea unor boli prin intermediul Dumnezeieștii Euharistii este reprobabilă, întrucât aduce atingere adevărului dogmatic, credinței apostolice și Tradiției Bisericii. De asemenea, în condițiile date, orice discuție despre modul administrării Dumnezeieștii Împărtășiri este inoportună, fără discernământ, nu zidește și, prin urmare, este inacceptabilă”.

Cred că ceea ce vor să spună ierarhii greci este că orice modificare a felului de împărtăşire a credincioşilor, în acest context epidemic, va provoca sminteală prin discursul duplicitar ‒ de genul: „Credem că aici e Hristos, totuşi, ne luăm măsuri să nu cumva să transmitem viruşi și să nu se supere statul ateu” ‒ şi prin traducerea lui evidentă: prevalarea raţiunii asupra credinţei şi imixtiunea statului în chestiuni de administrare internă a Bisericii. Îndemnul lor, un nou îngeresc „Să stăm bine, să stăm cu frică!”, e să ne ferim de atitudini care ne aduc un oarecare confort social ori pe care le putem cuprinde cu mintea noastră, în încercarea de a „plăcea oamenilor” cf. Ioan 12:43. Trebuie să fim curajoşi şi să căutam adevărul în Biserică, în modelele de atitudine ale marilor Părinţi ai Bisericii, în rugăciune şi osteneala de a afla voia lui Dumnezeu. Şi să nu mai uităm atât de ușor că „nu putem sluji la doi domni, lui Hristos și lui mamona cf. Luca 16:13.

„OPUSUL FRICII NU ESTE CURAJUL, CI CREDINȚA”

De multe ori adevărul e dureros, căci ne arată că suntem cum nu ne place să recunoaştem sau ne aşază în opoziţie cu lumea, ceea ce duce adesea la contestări, ironii, la revărsări de ură din partea ei. De aceea sunt aşa de puţini cei care caută adevărul și, poate, şi mai puţini cei care îl mărturisesc.

– Aşa este. De aceea, vremea de acum este una de întristare, dar şi de bucurie. Căci ce poate fi mai preţios decât să trăieşti în Adevăr? Îmi amintesc de unînfricoșător, dar totodată minunat cuvânt prorocesc al Părintelui Rafail Noica:

Acum e vremea să se lămurească credinţa noastră; acum se va vedea, în sfârşit, ce va fi fost Biserică şi ce nu; acum – care va fi fost «acel  popor binecredincios de pretutindenea», şi ce anume va rămânea «neclătit de porţile iadului» Matei 16:18… şi ce va trebui să cadă. E nevoie de acest «necaz» Tesaloniceni 5:3 pentru ca Biserica, adică noi, să se cureţe de toate preacurviile ei, să se spele de toată necurăția ei Iezechiel 16, să se «lămurească», întru cele din urmă, ca aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfințeniei ei, să se smerească până în sfârșit, să se gătească Mireasă în aşteptarea Mirelui Apocalipsă 22:16-17”.

Pentru asta, zicea Părintele,

vremea este a cernerii. Va trebui să pierdem pe mulţi din rândurile preoţilor şi din numărul credincioşilor. A venit vremea să ne vedem făcuţi de râs şi de ruşine de către mass-media, şi pe noi înşine, şi pe iubita noastră Biserică, şi tot ce avem mai scump şi mai sfânt în lume; să răbdăm ocări şi prigoane din afară, iar dinlăuntru smintiri, şi poticniri, şi vânzări Apocalipsă 13:7. Vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale sale, să ne reînvăţăm mai multa încredere în Dumnezeu decât în cele văzute şi «mai la îndemână», şi să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc să îmbrățișăm şi atitudinile acestei lumi, punând deoparte, fie şi provizoriu, poruncile lui Hristos. Înfricoșată vreme; dar, dacă de la Dumnezeu îngăduită – mântuitoare”.

De aceea, zicea Părintele, e nevoie să „deosebim vremea” Luca 12:54-57 în care ne aflăm istoric, spre a lucra împreună cu Domnul.

Cum să mai găsim loc de nădejde în zilele acestea, când mulţi sunt atât de îngrijoraţi pentru tot ce se întâmplă şi ce se anunţă că va mai veni: totalitarisme ideologice, încălcări ale libertăţilor personale?

– Unele lucruri sunt, într-adevăr, îngrijorătoare. Însă, chiar și dacă nu am privi duhovniceşte lucrurile, cred că sunt şi multe idei care se vehiculează, mai ales legate de coronavirus, care fac parte din categoria „drobului de sare” al lui Creangă. Mi se pare de neînţeles lipsa unei logici minimale la care au ajuns mulţi din pricina fricii.

În mod limpede, diavolul a lucrat foarte bine pentru pregătirea terenului: îndepărtându-l pe om de Dumnezeu, a reușit să înlocuiască credința în El cu încrederea în tot felul de false instrumente de confort și siguranță socială (salarii, subzistență via magazine, asigurări, pensii, rețele de socializare etc.). Și astfel, printr-o criză oarecare ‒ creată sau apărută „accidental” ‒, în care propriile „asigurări” de fericire se spulberă, omul fără Dumnezeu intră în panică și devine irațional. Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază. Aşa că, în aceste zile, cei care au de câștigat din criza mondială o fac speculând foarte mult efectele fricii.

Este exact opusul a ceea ce spune Hristos, că, dacă vom trăi după poruncile Lui, vom cunoaşte Adevărul, şi Adevărul ne va face liberi cf. Ioan 8:31-32. Când omul trăieşte în minciună, va fi tot mai înfricoşat şi va alerga spre noi şi noi robii, de la sumedenia de asigurări și cedarea propriei libertăţi în mâinile instrumentelor de control statale, până la cumpărarea oricărui vaccin care îi promite mai puţină suferinţă, indiferent de efectele secundare.

Ce soluţii vedeţi pentru a învinge frica?

– În primul rând, aş sublinia că opusul fricii nu este curajul, aşa cum găsim în dicţionarul de antonime, ci credinţa. Când ne clătinăm în credinţă este pentru că ne temem mai mult de circumstanţe decât de Dumnezeu. Voinţa și inteligenţa nu sunt de ajuns ca să învingem frica. Numai credinţa şi dragostea o pot învinge. Iar pe acestea nu le putem dobândi decât în Biserică, trăind într-o parohie concretă, alături de oameni evlavioşi. Starea din lume e jalnică, dar noi ştim motivul: ne-am îndepărtat cu toţii de Dumnezeu ‒ toţi ne-am abătut, împreună netrebnici ne-am făcut cf. Psalmul 13:3: clerici, monahi şi mireni. În loc ca noi, cei din Biserică, să fim „lumina lumii Matei 5:14, să avem atitudini realiste, curajoase, din pricină că suntem virusaţi de duhul lumii, contribuim şi noi la răspândirea panicii şi a deznădejdii, la sacralizarea ştiinţei mincinoase, la înscăunarea farmacocraţiei la cârma lumii. Asta pentru că, pentru mulţi dintre noi, fricii de Dumnezeu i-au luat locul fricile de boală, de moarte, de lume, de ce va spune vecinul, mass media, guvernul, U.E. etc. Şi aceste frici ne robesc prin păcatul din noi, prin viaţa superficială pe care o ducem, prin ataşamentul de instrumentele de confort şi asigurare ale acestei lumi.

Părinţii Bisericii învaţă că sunt două feluri de frică: cea bună, mântuitoare, frica lui Dumnezeu, şi cea „firească”, pătimaşă ‒ de moarte, de boală, de accidente, de viitor, de pericole etc. Ele se exclud reciproc, căci se nasc din una şi aceeaşi caracteristică a sufletului: teama. Ca şi în cazul celorlalte patimi, lupta omului este să întoarcă această putere sufletească către Dumnezeu. În măsura în care omul se umple de frica lui Dumnezeu, se vindecă de frica „firească”. Soluţia e simplă: creştinul trebuie să trăiască în Biserică, îndrumat de un duhovnic care să cunoască meşteşugul tămăduirii sufletului bolnav. Astfel se va despătimi, va învăţa să se roage. Cu cât rugăciunea este mai autentică, mai adâncă, cu atât piere frica.

Când suntem copleşiţi de frică, să ne așezăm în fața Domnului și să nu ne ridicăm de acolo până nu reușim să intrăm, cu o rugăciune liberă, vie, în adâncul inimii, acolo unde El ne aşteaptă, acolo unde nu este frică. Și, dacă ne rugăm și totuși pacea nu vine, înseamnă că trebuie să stăruim, să nu ne ridicăm din genunchi până ce Domnul nu Se milostivește şi ne întăreşte. Iar în restul timpului, când nu avem condiţii să ne adâncim în rugăciune, leacul cel mai puternic împotriva atacurilor de panică este mai ales rugăciunea scurtă în care chemăm Numele Domnului.

„CÂND SUNT SLAB, ATUNCI SUNT TARE”

Mersul pe apa – desen de Gabriela Mihaita David

Cu adevărat, după cum ne îndeamnă mulţi Părinţi, putem folosi momentul pentru trezire, pentru adunare din risipiri, pentru re-evaluarea sensului real al vieţii, al legăturilor cu mine însumi, cu aproapele şi cu Dumnezeu. Căci se vede limpede că mulţi facem faptele credinţei, dar ca şi cum nu am crede cu adevărat în Hristos. E vremea să alegem între „înţelepciunea lumii” şi „nebunia credinţei” cf. I Corinteni 1:17-25; între isteria, panica, frica celor fără Dumnezeu, care acum îşi află dureros fragilitatea, şi nebunia Crucii. Să înţelegem că există cu adevărat două realităţi: cea vizibilă, pipăibilă, „analizabilă ştiinţific”, despre care putem avea păreri şi informaţii şi, pe de altă parte, realitatea lui Dumnezeu, mult mai amplă, care o circumscrie şi o depăşeşte pe prima, aşa cum vedem în viața Sfântului Apostol Petru. Realitatea lumii: valurile erau mari, apa nu-l poate ține pe om, omul care se scufundă în apă moare. Realitatea lui Dumnezeu: Hristos merge pe apă. Atunci când Petru încearcă să guste şi el din realitatea Domnului, în scurt timp i se face frică, din cauza informațiilor care veneau dinspre „realitate”. Dar are reflexul cel bun, rugăciunea, şi astfel găsește puntea între cele două realități: „Doamne, mântuiește-mă!”. Hristos vine îndată lângă el, îl salvează, dar îl şi mustră: „De ce te-ai îndoit, puțin credinciosule?” cf. Matei 14:28-31. Raţiunea lui Petru nu-l înşela cu privire la „realitatea ştiinţifică”, legile fizicii care îi spuneau că urmează să se scufunde; dar realitatea lui Dumnezeu este Adevărul, care depăşeşte cunoaşterea omului.

Aşa şi noi, în funcţie de cum ne vom mişca gândul, în funcţie de unde vom considera că ne e comoara ‒ fie în „linia oficială”, în studii şi ştiinţe omeneşti, fie în tot ce înseamnă tezaur al Bisericii şi dialog cu Dumnezeu ‒, în acea lume ne vom plasa inima, în acea realitate ne vom trăi vieţile. Trebuie să ne rugăm mereu ca să putem ieși din lumea realității omenești, a informațiilor, să-L întrebăm pe Dumnezeu cum să trăim viaţa în realitatea Lui, fără să cădem pradă înşelărilor. Acum e atât de evidentă diferenţa: în lumea „realităţii oficiale” e multă angoasă, iar în inimile celor care luptă să rămână în realitatea lui Hristos e pace şi linişte.

Criza actuală o putem vedea ca pe o scuturare a întregii lumi. Poate că lucrurile stau aşa cum zice mass-media, poate că Covid-19 e un virus extrem de mortal, cum nu a mai fost vreodată ceva mai periculos pe pământ, şi de asta s-au luat aceste măsuri nemaigândite până acum. Sau poate că e aşa cum zic cei care cred că această criză mondială a fost creată în umbră şi este un prilej, poate chiar un pretext al forţelor care vor să conducă întreaga lume, să dobândească o mai mare putere, mai mult control asupra omului. Dar, oricum ar sta lucrurile în realitatea așa-zis obiectivă, pentru creştin nu e important cine are dreptate. Nu aici e miza. Mulţi înţeleg că trecem prin ceva grav acum, dar nu cred că e limpede pentru mulţi. Cred că grav nu e dacă mă îmbolnăvesc de acest virus ‒ cu eventualitatea că voi muri şi mă voi întâlni cu El Dumnezeu ‒, nici că sunt oameni care profită cu cinism de acest moment. Grav e mai cu seamă ce se întâmplă în planul nevăzut: ameninţarea libertăţii lăuntrice, amestecarea duhurilor, pervertirea credinţei.

Grav ar fi ca eu, creştin chemat să umblu în Lumină, să ratez duhovniceşte criza aceasta, care nu e altceva decât Judecata lui Dumnezeu („criza” < gr. κρίσις, „judecată”). Nu e vorba că „ne bate Dumnezeu”, cum se mai aude spunându-se, ci că avem şansa să ne întoarcem la El, să ne pocăim, sa ne împăcăm cu El.  Grav ar fi să caut soluţii omeneşti la greutatea acestor zile, căci astfel m-aş îndrepta spre deznădejde şi pierderea credinţei. Important e să înţeleg măreţia momentului pe care îl trăim, să-mi arăt credinţa, înţelegându-mi slăbiciunea şi mergând astfel către Domnul, pentru a primi harul pe care El Îl trimite tuturor celor care vor să-L urmeze. „Când sunt slab, atunci sunt tare I Corinteni 12:10, prin mila Lui.

Spune Părintele Zaharia de la Essex că însuși faptul de a păstra credința în aceste vremuri grele și apocaliptice este un dar al Sfântului Duh. Şi astfel, prin harul lui Dumnezeu, prin  viaţa în Biserică, frica de ce este în lume se va preface în frica lui Dumnezeu, care aduce dragostea lui Dumnezeu, pace, nădejde şi mântuire.

[va urma]

Interviu realizat de Virgiliu Gheorghe pentru revista FAMILIA ORTODOXĂ, nr. 137 și 138/2020, care conține și pasaje suplimentare celor aparute in revista tiparita, primite direct de la sursa (parintele Ciprian)

Legaturi:

PĂRINTELE ILARION DE LA CRUCEA: “Nu putem să tăcem. Pentru că, dacă noi vom tăcea, PIETRELE VOR VORBI. E mai confortabil să rămâi într-o TĂCERE COMPLICE, dar eu spun că nu mai suntem în situaţia de a accepta aceste lucruri. ESTE UN TIMP AL MĂRTURISIRII”

“Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” – FRICA E VIRUSUL CARE NE DESFIGUREAZĂ, ne predă demonilor care ne îneacă. STAREȚUL MELCHISEDEC DE LA PUTNA: “Și în această NEBUNIE prin care trece omenirea, SĂ NE ARUNCĂM ÎN BRAȚELE LUI HRISTOS, cu încredere că el ne va prinde și ne va ține! Să rămânem CU OCHII ȚINTĂ la El, căci altfel NE AFUNDĂM! Aceasta vrea Hristos de la noi, să-I fim fideli!” (AUDIO, TEXT)

“IATA CE DUMNEZEU AVEM! Iata catre ce am fost noi chemati!”. Protos. HRISOSTOM de la Putna – Cuvant despre IUBIREA SFINTEI TREIMI si pentru REDESCOPERIREA CURAJULUI SI DEMNITATII DE CRESTIN: “Noua ne este teama sa ne pierdem sanatatea, dar nu ne temem ca pierdem mantuirea? Cel care se teme ca va pierde cele mici, le va pierde pe cele mari. Cel care se sperie de umbra lui va pierde insasi Lumina” (VIDEO, TEXT)

“In numele cui se fac toate astea?” PARINTELE HOLBEA ne ofera INDICIILE ESENTIALE de care aveam nevoie PENTRU A DEOSEBI si a DEMASCA DUHURILE in CRIZA CORONAVIRUSULUI. Cine ne aduce FRICA si ne infatiseaza, idealizant, IZOLAREA drept virtute? CINE E BINEFACATORUL CU SILA AL UMANITATII? (video)

PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!”

VREME DE RABDARE, VREME DE MANTUIRE. Parintele Cezar Axinte: “MAI CU SEAMA NU VA TEMETI! Cu nici un chip SA NU LASATI FRICA SA VA COPLESEASCA! Acuma trebuie SA RABDAM necazul, pentru ca sa putem SA INDURAM necazul atunci cand va veni. Caci negresit va veni!” (si VIDEO)

CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS. Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. Parintele Cezar Axinte si profesorul Mihail Chircor despre “BATALIA CU POTIRUL”. PANDEMIA ca “exercitiu” al razboiului Satanei cu Hristos (VIDEO, AUDIO, TEXT)

PARINTELE ELPIDIE: “FRICA este cea mai mare putere în mâinile Satanei, ca să-i subjuge pe oameni. Prin intermediul fricii VOR FACE PE OAMENI SĂ SE FEREASCĂ de izvoarele fericirii și mântuirii, care sunt SFINTELE TAINE, BISERICA” (video, text)

Părintele Tudor Ciocan: MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI DOARE – ȘI PE CEILALȚI, ȘI PE NOI – dar trebuie asumată până la capăt: “Trebuie să stăm în Adevăr orice ar fi, ORICE AR SPUNE OAMENII, dar cu adâncă smerenie”

VREMEA ESTE A CERNERII!

 

***

PĂRINTELE CIPRIAN GRĂDINARU (Belgia), NOU INTERVIU INCENDIAR în “Familia ortodoxă”: “Cred că vor mai urma şi alte TULBURĂRI ÎN BISERICĂ. Va trebui multă smerenie, rugăciune, discernământ, şi mai ales HAR pentru a putea rămâne în sita lui Dumnezeu, după toate CERNERILE care vor veni…. E VREMEA SĂ ÎNȚELEGEM CĂ NU PUTEM SLUJI LA DOI STĂPÂNI, să mărturisim cu fermitate şi curaj poziţia ortodoxă în toate situaţiile”

DEZ-AMĂGIRILE NECESARE ALE REFERENDUMULUI “PICAT”. Părintele Ciprian Grădinaru (Belgia) în revista “Familia ortodoxă” (I): “Constatăm o întunecare a conştiinţei greu întâlnită la o asemenea scară în istoria omenirii până astăzi. E CU ADEVĂRAT UN RĂZBOI AL SFÂRȘITULUI LUMII. S-ar cuveni să ne trăim cu mai multă durere și cu trezvie viețile”


Categorii

Pandemia noului coronavirus, Parintele Ciprian Gradinaru, Portile Iadului, Prigoana impotriva crestinilor, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “VREMEA ADEVĂRULUI, VREMEA LIMPEZIRII – Interviu pentru “Familia ortodoxă” al PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU DIN HULDENBERG: “Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază”. CUM SĂ SUPRAVIEȚUIM DUHOVNICEȘTE ÎN ZILELE CONFUZIEI ȘI PANICII? (prima parte)

  1. Extraordinar. Un părinte LUMINAT ce ne oferă lumină. Mulțumim!!!

  2. Un părinte echilibrat! Dea Dumnezeu ca să urmăm cât mai mulți sfaturile sale!

  3. Pingback: Pr. Ciprian Grădinaru: Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază. | R3Media
  4. Pingback: “E cumplit când oameni din Biserică se vădesc robi ai logicii lumii, ai spaimei, şi devin propagandişti ai liniei „oficiale”, care nu urmăreşte decât să întărească controlul asupra individului”. VREMEA ADEVĂRULUI – continuar
  5. Pingback: MOARTEA LIBERTĂȚII, MOARTEA OMULUI | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: PĂRINTELE CEZAR AXINTE despre creștinii fără cruce, BĂTĂLIA SFÂȘIETOARE PENTRU COPII și PROVOCAREA CEA GREA A DASCĂLILOR din aceste zile: “Lupta este extrem de dură şi să nu ne aşteptăm decât ca ea să se înteţească. DE ACUM ESTE
  7. Pingback: CÂND CREȘTINII ORTODOCȘI - INCLUSIV PREOȚI, CEDEAZĂ ISTERIEI SOCIALE. Abandonați ideea că vă veți întoarce la sfintele slujbe „când va fi lipsit de pericol”. Ziua aceea nu va veni niciodată
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate