Părintele Tudor Ciocan: MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI DOARE – ȘI PE CEILALȚI, ȘI PE NOI – dar trebuie asumată până la capăt: “Trebuie să stăm în Adevăr orice ar fi, ORICE AR SPUNE OAMENII, dar cu adâncă smerenie”

Predica Părintelui Tudor Ciocan – 12 august 2020:

„Preacucernice părinte, iubiți frați creștini,

Eu sunt Calea, Adevărul și Viața, spune Mântuitorul. Adevărul e o relație, în principiu. Adică dacă noi credem ceva cu credința noastră este adevărat dacă ea corespunde unei realități obiective. Dacă eu spun acuma că afară este frumos, s-ar putea spune că este o afirmație adevărată. Dacă aș spune că acum plouă, este o afirmație falsă pentru că ceea ce cred eu sau ceea ce afirm eu nu corespunde realității. Iată însă că Hristos ne învață că El este Adevărul. Pentru mine totdeauna a fost o afirmație pe care n-am reușit s-o pătrund. Pentru că El e o Persoană, Dumnezeu-Cuvântul. E o Persoană și ca atare, nu este o relație în mod special. Trebuie înțeleasă mai ebraic, probabil, și mai puțin grecește. Pentru că în El este tot adevărul și în El nu este minciună, nimic din ceea ce afirmă El nu este minciună, asta în mod sigur. Tot ceea ce afirmă El este adevărat. Tot ceea ce-L contrazice pe El este minciună. De aceea, dacă vrem să fim cu adevărat ai Lui, trebuie să fim în adevăr, să ne ferim de minciună.

Știm de la Hristos că diavolul este tatăl minciunii. Pentru că prin minciună Lucifer i-a atras pe îngerii de sub sine, prin minciună i-a atras în păcat pe Adam și pe Eva și prin minciună ne induce și pe noi în eroare. Deci dacă vrem să fim cu adevărat ai lui Hristos, trebuie să fim în adevăr, să căutăm mereu adevărul.

Adevărul nu este însă ușor de afirmat. Pentru că de multe ori adevărul este incomod. Una este să spui acuma că afară e frumos, ceea ce, mă rog, să spunem că-i discutabil, e ușor înnorat, dar este un adevăr care nu afectează prea mult sufletul omului, și alta este să spui adevăruri care să ducă la transformarea sufletului nostru, deci să ajungi la acele afirmații care pătrund la adâncul inimii noastre. E greu să stai în adevăr. E greu să spui adevărul dacă acest adevăr doare. E greu să stai cu adevărat în Iisus Hristos Domnul nostru, în măsura în care toată lumea se opune. Și când spun ”toată lumea” nu mă refer la o mică comunitate a credincioșilor, a Bisericii, ci mă refer la tot ceea ce ne influențează major viața.

(ANGELOS TZORTZINIS/AFP/Getty Images)

E greu să spui că Hristos este Dumnezeu care S-a făcut Om. Asta pe cei mai mulți nu-i interesează. Dar să spui faptul acesta, că Hristos este Dumnezeu care S-a făcut Om și să crezi lucrul acesta, ar trebui să-ți și transforme viața. Altfel, rămâne o afirmație undeva, în afară. E o afirmație ca și una [de genul]: „Apa este formată din două molecule de Hidrogen și una de Oxigen”. Da, foarte bine, ea să fie sănătoasă!  [Cu] ”Hristos este Dumnezeu care S-a făcut Om”, deodată se schimbă, dacă este această afirmație adevărată pentru mine și importantă, deodată mi se schimbă perspectiva asupra vieții. E complicat să spui că Hristos este Dumnezeu care S-a făcut Om și să crezi asta cu adevărat, pentru că în momentul respectiv trebuie să-ți asumi niște consecințe. Trebuie să-ți asumi consecința că nu vrei să fii vreodată despărțit de Hristos, orice-ar fi. Iar Hristos nu S-a făcut Om pentru ca să ne dea nouă o viață comodă. El Însuși a trăit o viață incomodă. Cu toate că tot El spune că nu a fost în pustie, ci a stat între oameni. Vorbește admirativ despre Sfântul Ioan Botezătorul, cel care a stat în pustie. El, Fiul Omului, a stat între oameni, n-a stat în pustie decât cele 40 de zile și, din când în când, s-a mai retras. N-a trăit cei 30 de ani – cât a stat Ioan Botezătorul – în pustie. Dar n-a avut o viață comodă și, mai ales, n-a avut un sfârșit comod. Pentru că în momentul în care a trebuit cu adevărat să aducă mântuirea oamenilor, a trebuit să accepte răstignirea pe Cruce. N-a fost înțeles de către mai-marii poporului evreu, n-a fost înțeles de către farisei, de către saduchei, de către cărturari, de către arhierei, n-a fost înțeles nici de către puterea laică, puterea politică. Și ca atare, și unii și alții înțelegându-se, au considerat că trebuie să moară pentru că aduce tulburare în popor. Tulburarea acesta era tulburare din minciună. Pentru că trebuia să scoată poporul din minciună. Trebuia să ne scoată pe noi din minciună. Asta nu se putea face așa, moale, sau cum s-ar spune cu un termen modern, soft. A trebuit să fie un șoc. Acuma noi ne aflăm în minciună sau în adevăr. E clar că Hristos ne-a dat puterea să rămânem în adevăr și e clar că lumea aceasta nu dorește să stea în adevăr. Din păcate. De ce? Din numeroase motive. Avem și pilda semănătorului, avem și pilda celor poftiți la cină, explicații pentru ca să nu stai în Hristos se găsesc multe și plauzibile, de înțeles: Mi-am luat o pereche de boi și vreau să-i încerc, mi-am luat pământ și vreau să-l controlez, mi-am luat soție… Lucruri plauzibile și de bun simț. Nu că mă duc să fur, nu mă duc să omor pe cineva, nu mă duc să înșel pe cineva. Dar toate aceste explicații nu-l ajută pe cel care nu a venit la Cină. Așa cum dacă noi vom avea de dat explicații în fața lui Hristos de ce nu am fost cu El, nu-i problema unor explicații plauzibile, astea le dăm, le știe și Dumnezeu. Dar nu despre aceasta vom fi întrebați la Judecată, ci ce am făcut ca să stăm împreună cu El. Cât de adânc am lăsat Evanghelia să pătrundă în inima noastră? Am lăsat-o să pătrundă până în adâncul cel mai mare al sufletului meu, al inimii mele? Sau am păstrat-o la un nivel mai puțin adânc, așa încât să pot s-o tratez mai superficial? Și cu cât mai superficial, cu atât mai mult de fapt am ignorat Evanghelia.

Deci să știți că adevărul este complicat de asumat până la capăt pentru oricine. Sfinții sunt cei care reușesc să-și asume acest adevăr până la capăt. Sfinții martiri, sfinții cuvioși, sfinții ierarhi, în măsura în care au făcut ceea ce trebuia făcut. Bineînțeles, când spun martiri și cuvioși spun și mucenice, nu sunt doar bărbați, sunt și cuvioase. Nu sunt doar bărbați, sunt și femei. A-ți asuma adevărul până la capăt de obicei ajunge să te pună în opoziție cu lumea, cu gândirea lumii. E valabil și pentru mine, ca preot, și pentru dumneavoastră, ca și credincioși. Și simțim de multe ori că acest Adevăr doare, că tensiunea pe care o generează încercarea de a trăi adevărul până la capăt, tensiunea generată de această încercare de a trăi Adevărul îi tulbură pe cei din jur! Pentru că ar trebui să-i scoată din comoditatea lor.

Bineînțeles că există riscul să fim mândri în Adevăr: ”Eu sunt cel care posedă Adevărul! Eu sunt cel care sunt cu Hristos, iar toți ceilalți sunt mincinoși, sunt în minciună!”. Poate nu sunt mincinoși. Poate sunt în minciună fără să vrea. În momentul în care m-am mândrit cu aceasta, deja sunt pe o cale greșită. La rândul meu sunt ispitit. Dar dacă reușesc să stau în smerenie în adevăr, atuncea faptul că ceilalți se tulbură este un semn bun. Este un semn bun pentru că și în ei ceva vibrează adânc. Eu cred că și în arhiereii de la Templul cel vechi a vibrat ceva. Până la urmă, Gamaliel era din Sinedriu, Nicodim era și el de-acolo. Până la urmă, și Ponțiu Pilat a avut ceva, o îndoială privitor la vinovăția lui Hristos atunci când l-a cunoscut față către față.

Așadar, trebuie să stăm în Adevăr orice ar fi, orice ar spune oamenii. Trebuie să stăm în Adevăr. Cu smerenie, cu adâncă smerenie. Să ne cercetăm mereu cugetul, nu cumva sa fim în mândrie în acest Adevăr. Dar Adevărul trebuie mărturisit. Altfel, dacă noi nu-l mărturisim, pietrele vor mărturisi în locul nostru. Că Adevărul acesta îi doare pe cei din jur, da. Adevărul acesta ne doare și pe noi. Am mai spus-o de mai multe ori, în momentul în care te cercetezi pe tine și vezi ce departe ești de ceea ce ar trebui să fii, doare foarte tare. În momentul în care vezi că Adevărul în care tu crezi și care este Adevărul lui Hristos, este Adevărul sfintei Biserici, este Adevărul Evangheliei, nu este primit de cei dragi ai tăi din jur, doare foarte tare. În momentul în care vezi că cei dragi sau cei care ar trebui să fie în același duh cu tine te ceartă, mai delicat sau mai direct, te mustră pentru că tu încerci să stai în Adevărul lui Hristos, doare! Pentru că ai vrea să fii în duh cu toți aceștia.

Dar am încredere că în măsura în care încercăm cu adevărat în sinceritate să stăm în Adevărul lui Hristos, Hristos este cu noi. Și, de asemenea, am această încredere că în măsura în care încercăm în sinceritate să fim mărturisitori ai Adevărului lui Hristos, acest Adevăr cumva va avea ecou și în cei din jurul nostru, fie că sunt din Biserică, fie că sunt mai puțin din Biserică. Cred cumva că atâta vreme cât o mână de Apostoli au reușit să transforme un imperiu păgân care la un moment dat se radicalizase anticreștin, au reușit să-l transforme într-un imperiu încercând cu ideal creștin explicit, cred că și noi aici, între ai noștri, în țara aceasta, putem să avem acestă nădejde. Totul este ca noi să stăm cu sinceritate, cu smerenie, în mărturisirea lui Hristos. AMIN!”

Legaturi:

***