Părintele TUDOR CIOCAN: “Ceea ce gustăm acum, această limitare a libertății este doar sămânța societății viitoare în care ACEASTĂ LIBERTATE ESTE NIMICITĂ! În momentul în care începi să cedezi libertatea, ÎN CHIAR TRUPUL TĂU, la presiunea autorității, DEJA NU MAI EXISTĂ O LIMITĂ” (audio, text)

Pr. Tudor Ciocan – Cuvânt la Sf. Maslu, 18.02.2021:

„Preacucernici părinți și iubiți frați creștini,

E important să vedem temele care ar trebui să ne preocupe, pe care ni le propune societatea. Pentru că trăim într-o societate și trebuie să fim creștini în această societate. Bineînțeles că e foarte important să spunem rugăciuni și știu că oamenii vin la biserică în primul rând pentru rugăciuni, dar este foarte important ca rugăciunile acestea să fie ascultate de Dumnezeu. Și ca să fie ascultate de Dumnezeu, mintea noastră trebuie să se așeze într-un anumit fel în fața lui Dumnezeu. Pentru că știți foarte bine [cum a fost] cu femeia cu scurgere de sânge, mulțimile îl îmbulzeau pe Hristos din toate părțile, și doar una și-a dobândit cererea.

Nu este suficient să fim prezenți la Biserică, trebuie să fim și cu mintea pregătită pentru ca să putem sta lângă Dumnezeu. Și cu inima. Or, mintea și inima sunt la rândul lor afectate, atinse, uneori ajutate, mult mai rar, de ceea ce se întâmplă în societatea în care trăim. Pentru că noi nu suntem niște persoane așa, asociale, nu suntem crescuți între niște ziduri foarte înalte unde să nu fim afectați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Deci, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunile, nu-i suficient să spunem foarte multe. Cu toate că Sfântul Ioan Scărarul, citat de părintele Cleopa, spune că prin cantitatea rugăciunii se dobândește calitatea. Cei care au încercat să stea mai mult de 2-3 ore la rugăciune în fiecare zi, zi de zi, luni de zile, ani de zile, știu foarte bine că la un moment dat devine doar un tipic și mintea noastră nu mai este îndulcită de cuvintele rugăciunii, nici de starea respectivă, ci pur și simplu devine ceva mecanic, o acțiune mecanică cu care trebuie să ne luptăm tot timpul.

Care sunt temele mari pe care ni le propune lumea? N-am avut nici o temă majoră până-n 1989. Era altă lume. După `89 a fost „distracția”. Acum, în ultimul an, a fost înfricoșarea. Boala și frica. Și acum este propunerea asta cu vaccinarea, care este o grijă pentru cei mai mulți dintre noi: facem?, nu facem? Dacă nu-l facem, ce implică asta? Dacă-l facem, ce implică asta? Dar dincolo de a face sau a nu face vaccinul, a ne speria sau a nu ne speria de boală prea tare, a ne lăsa manipulați de autorități sau nu, este ceva mult mai important, o temă la care trebuie să medităm, deși pare abstractă. E libertatea noastră. În momentul acesta poate sesizăm – și cred că cei mai mulți sesizează – că a fost un an de reducere a libertății, de dictatură acceptată. Pentru a combate așa-zisa – continui să spun „așa-zisa” – pandemie. Nu în sensul că nu s-au îmbolnăvit foarte mulți, unii chiar foarte grav, ci că mortalitatea a fost departe de ceea ce ni se prezintă tot timpul. Deci pandemia există, dar mortalitatea este mult mai mică decât așa cum ne este prezentată. Și atunci, pentru ca să nu murim cumva, ca și cum viața aceasta pentru noi ar fi fost cel mai important scop, nu Învierea, nu Hristos, ci viața aceasta, am acceptat să ni se reducă niște drepturi. Și am acceptat cu ideea că această reducere a drepturilor noastre va fi temporară. Ei bine, nu trebuie niciodată cedat la libertate. De bunăvoie cedăm la libertatea noastră. Din a treia Duminică a Postului Mare [al anului 2020] n-am mai avut voie să mergem la Sfânta Biserică. Toată Săptămâna Mare și de Înviere n-am putut călca în Sfânta Biserică [mirenii]. Nu ne-am putut spovedi și împărtăși în mod firesc. Că ni s-a dat într-adevăr o portiță de către autorități, un compromis pe care l-au făcut, o concesie pe care au făcut-o să ne putem împărtăși acasă, dar aceasta nu este o viață firească. Libertatea, dacă o cedăm din mână, să știți că ne va fi luată. Pentru că cei care conduc lumea aceasta – și aicea mă refer și al ai noștri, mici, dar mai ales la cei mari care conduc lumea, nu o țărișoară, nu o provincie mică, marginală dintr-un mega-imperiu – cei care conduc lumea nu vor oameni liberi sub ei. Pentru că dacă oamenii sunt liberi sub ei nu mai sunt buni iobagi, nu mai sunt buni consumatori. Dacă au idei și gânduri proprii, încep să-și pună întrebări. Merită să trăiesc doar pentru viața asta? Merită să fac orice compromis ca viața asta s-o desfășor într-un anumit confort? Este corect ca eu să muncesc 8 ore pe zi din care 3 ore să se ducă în niște impozite care nu știu unde ajung? Într-adevăr, un stat, ca să existe are nevoie de o administrație, de o armată, de poliție, de un sistem sanitar, de un sistem de intervenții, pompieri și altele, dar să știți că o mare parte din acești bani care ar trebui să se ducă în acestea, se duc în alte buzunare și care până la urmă ajung în buzunarele celor de sus. Or, dacă eu încep să-mi pun întrebările astea, încep să fiu incomod. În momentul în care suntem liberi cu adevărat, nu mai suntem dependenți de consum.

Mai-marii lumii acestea ne înrobesc prin îndulcire și înfricoșare. Înfricoșarea că vom muri, îndulcirea că nu vom mai reveni la viața cea dinainte în care să putem să circulăm liberi, să ne facem concediile în Grecia sau să mergem în pelerinaj în Țara Sfântă, să nu mai putem să ne suim în avion să ne vedem rudele din cine știe ce alte țări din lumea aceasta, să nu ne mai putem vedea unii cu alții. Acelea erau îndulciri. Și ni se pune în față faptul că dacă vom fi supuși și dacă vom renunța la libertatea noastră mai departe, ne vom putea îndulci mai departe și vom dobândi la un moment dat o libertate asemănătoare.

Vă rog să nu vă lăsați induși în eroare! Libertatea care ni se propune undeva, utopic, pentru ca să ajungem la ea trebuie să cedăm libertatea actuală, este de fapt o distopie. Distopie înseamnă o lume strâmbă în care trăim. Și ni se propune undeva „luminița din capătul tunelului”. Ni s-a mai propus „luminița din capătul tunelului” și iată unde suntem! Știți foarte bine, luminița asta am tot văzut-o din 90 până acum. Iată unde suntem. Ei, hai să mai face un efort, că iată, se vede luminița! Care luminiță? Cei care conduc lumea aceasta nu vor să ne scoată la lumină, ci vor să ne țină în întuneric. Pentru că în întuneric omul este dezorientat, este manipulat. Nu mai este om, nu mai este persoană umană. Este o populație. Este o turmă, dar nu turma cea bună condusă de Bunul Păstor, ci o cireadă pe care o mână cum vor mai-marii lumii acesteia. Fiți deci atenți la libertatea dumneavoastră! Libertatea pe care de-abia am câștigat-o cu ajutorul lui Dumnezeu. Ne-am câștigat-o… [e un fel de a spune]. Ne-a dat-o Dumnezeu și cumva, nu știu din ce cauză, mai-marii lumii acesteia, în 89. Nu am regrete înainte de `89. M-am născut într-o dictatură, dar nu-mi doresc să mor într-o dictatură. Nu-mi doresc ca ai mei copii și nepoții mei să crească într-o dictatură, fie ea și sanitară. Pentru că deja nu mai este vorba într-adevăr de a ne dori binele, ci este vorba de a ne înrobi.

Deci, tema cu care trebuie să plecați acasă este gândul acesta: dă-ne, Doamne, libertate ca să facem ceea ce vrei TU să facem cu ea! Pentru că dacă pierdem libertatea aceasta, nu vom mai putea, degeaba mai plângem noi către Dumnezeu. Am avut libertatea, este în mâna noastră. Cum? Nu pot eu să mă duc la Davos, nici la Washington, nici la Bruxelles, nici la Moscova sau cine știe unde or mai fi centrele de putere din lumea aceasta. Dar eu, în sufletul meu, în lumea mea, în universul meu, în familia mea, între prietenii mei, la locul meu de muncă trebuie să mă gândesc întotdeauna că sunt un om liber. Trebuie să-i cer lui Dumnezeu să-mi dea puterea asta să mă văd ca un om liber. Ne-a numit Dumnezeu prieteni ai Săi. „Iată, nu vă mai numesc slugi, că sluga face ce vrea stăpânul”. Prietenul este iubit de către prietenul mai mare. Știți foarte bine că au strigat atunci, în `89, probabil că la Timișoara, nu știu, și-n 21 decembrie, cu adevărat momentul și cu adevărat eroii care în noaptea de 21 spre 22 au stat și au pornit de-acolo și au fost carne de tun: „Vom muri și vom fi liberi!”.

Noi vrem să trăim oricum, fără libertate. Ni se va asigura foarte ușor lucrul acesta. Vă aduc aminte, în anul 1947: „Votați Soarele!” Așa spuneau comuniștii. O să vină o lume extraordinară în care n-or să mai fie diferențe de clasă, în care toți vor fi bogați, nu va mai exista bogat și sărac și toți vor avea beneficii de pe urma vieții. Și „toți” înseamnă în primul rând, ca să ajung la chestia asta, bogații practic au fost băgați la pușcărie și nimiciți, inclusiv în zona spirituală.

Ni se propune acuma că n-o să mai fie diferențe de clasă, iarăși, diferențe de bogăție. Cine ne propune? Ni se arată în față tot felul de reclame: iată cum o să fie lumea viitorului. Nu viitorul îndepărtat, nu în secolul 22, ci în 2030. Peste 9 ani. Atunci când nu va mai avea nimeni proprietate. Toți o să avem fiecare casa noastră și insula noastră. Gândiți-vă cum am ajuns în 89, când nu mai aveam decât pe sub mână carne, că era frig în casă, că erai obligat să te duci prin repartiție în cine știe ce colț de țară. E-adevărat, avantaje existau, aveai un loc de muncă, ți se dădea o garsonieră sau ceva, partidul. Și aveai un concediu. Dar gândiți-vă totuși cum era atunci, că era frig în casă, că erau pe cartelă toate, că nu puteai să spui liber nimic. Trebuia să spui „Ceaușescu și poporul”, „tovarășul și tovarășa”, minunații care au creat ei, de parcă ei ar fi creat metroul și toate celelalte. Nimeni nu contestă că sunt create. Dar ei le-au creat? Dar cu ce preț? Sau tot poporul, tot noi le-am creat prin munca noastră!?

Deci ni se pune în față un ideal care nu va fi niciodată atins, ca să se distrugă o societate în care eram cu adevărat liberi. Pentru că până-n 2020 ianuarie-februarie am fost liberi. Puteam să mergem unde vrem, puteam să spunem ce vrem, nu eram obligați să purtăm mască orice-ar fi, nu ne uitam urât neapărat unii la alții – în afară de faptul că suntem români și ne place să ne bodogănim unii pe alții, dar în principiu ne puteam îmbrățișa unii cu alții. Aceasta însemna libertatea, să nu pornești cu suspiciunea că cel de lângă tine te îmbolnăvește sau că tu îl îmbolnăvești pe cel drag al tău. [Înainte, când era încă lumea liberă,] porneai cu dorința să fii împreună cu el, dacă-ți era mamă, tată, copil, iubit, iubită, prieten… Voiai să fii împreună, puteai să stai împreună la o masă, puteai să ciocnești un pahar de vin cu el.

(…) Ceea ce gustăm acuma, această limitare a libertății este doar sămânța societății viitoare în care această libertate va fi nimicită! Deocamdată purtăm mască ca să nu dăm o boală care există, dar care iarăși, destul de mulți medici au spus că masca nu este de folos în bolile respiratorii, în infecțiile respiratorii. O purtăm, nu ne mai vedem decât un pic chipul. Gândiți-vă cum va fi în momentul în care nu vom mai avea voie să ne manifestăm sentimentele. Pentru că dacă sentimentele mele nu vor corespunde dorinței puterii, atunci voi fi exclus din societate, eu și copiii mei și neamul meu… Ce înseamnă că nu vor corespunde dorinței puterii? Dacă puterea ar fi una creștină, ar fi o putere măcar neutră, în care creștinismul are valorile lui esențiale, că aicea înveți să fii cinstit, să fii milostiv, să fii iubitor, în care creștinismul ar fi tolerat, încă ar fi bine. Dar acea putere este o putere anticreștină. Și-n momentul în care eu nu voi mai putea să spun despre faptul că căsătoria trebuie să aibă loc între un bărbat și o femeie, familia este formată dintr-un bărbat și o femeie, în momentul în care nu voi mai putea spune că Dumnezeu această familie a binecuvântat-o, că femeia poate să nască și bărbatul nu are cum să alăpteze, cum ar face, oricât ar face, în momentul acela, dacă eu voi spune aceasta o voi gândi așa și cumva figura mea va trăda lucrul acesta, dacă voi fi penalizat și eu, și copiii mei, vă va plăcea așa ceva? Să fiți penalizați pentru ceea ce gândiți? Nu este departe momentul. În China, care este în momentul acesta în plin elan, așa se întâmplă.

Nu este departe momentul în care nu vom mai putea să ne angajăm sau să circulăm cu avionul dacă nu vom avea certificat că suntem vaccinați. Spun: „Da, dar ce rău are vaccinul, că până la urmă e pentru binele public?!” Da, dar încă nu este dovedit, una la mână. Nu este certificat, nu este verificat pe o perioadă îndeajuns de lungă. S-au mai făcut mari erori medicale de-a lungul timpului și vă pot de exemplu nu una, ci trei-patru, și nu dintr-o perioadă [îndepărtată], Ev Mediu sau Renaștere, ci actualmente! Mari erori medicale s-au făcut! Și-atuncea, acei care nu vor să fie cobai sunt brusc expulzați din societate. Nu e departe momentul în care, după ce ni se va cere vaccinul, de pildă, să spunem: „Da, hai că-l facem și pe ăsta până la urmă. Ce-o fi? Dumnezeu cu mila!” Da, dar dacă ni se mai cere altceva, de pildă? Să nu ne mai închinăm pe stradă, să nu ne mai facem Sfânta Cruce? Nu-i departe. Dar dacă ni se va cere altceva. Să spunem… „Nu mai ai voie să faci doi copii. Trebuie să faci doar unul.” Ca în China, cum a fost până acum nu multă vreme, și restul trebuie să-i sterilizezi dacă-i faci, sau să-i omori. Dar dacă ni se va spune mai departe: „De ce să-ți alegi tu soțul sau soția? Ți-i aleg eu după un criteriu. Ce-are a face? Vrei soț, soție? Ia-o pe această afro-americană sau afro-american, că ți se potrivește ție.” Dar dacă vi se va spune mai departe: „De ce stai tu în două sau în 3 camere, că sunteți 2 oameni?! N-aveți nevoie de două camere. Uite, sunt atâția pe stradă! Hai, voi doi vă băgați într-o cameră și mai chemați în cealaltă cameră, mai aducem doi boschetari. Faceți o faptă bună!” Vă mai aduceți aminte cum era pe vremea dinainte când mașina costa cât apartamentul?

Deci în momentul în care începi să cedezi și cedezi în chiar trupul tău, ceea ce înseamnă vaccinul în cazul de față, în momentul în care cedezi la presiunea autorității, deja nu mai există o limită. Gândiți-vă și rugați-vă, să ne rugăm cu toții să ne ajute Dumnezeu să ne păstrăm libertatea în lumea aceasta. Pentru că doar în felul acesta putem să ne luptăm cu puterile întunericului, cu ispitele, și putem să dobândim mântuirea. Dacă cedăm la libertate, în momentul în care vom ajunge morți la judecată lui Dumnezeu, că vom ajunge la judecată lui Dumnezeu, nu vom putea să ne scuzăm „Doamne, n-am avut ce face! Așa au fost vremurile…” Pentru că noi cedăm la libertate.

Nu putem să ieșim în stradă. Nu ăsta este scopul Mântuitorului pentru care Hristos a venit în lume, ca să impună Împărăția Cerurilor pe pământul acesta. „Împărăția Mea nu este din lumea aceasta.” Dar să mă rog cu adâncă smerenie lui Dumnezeu nu numai ca să fiu eu sănătos, ci ca lumea aceasta să iasă din nebunia aceasta. Asta pot s-o fac. Să mă așez într-adevăr prin tot ceea ce fac cu mintea mea, cu inima mea, să mă așez astfel încât să stau cu adevărat în fața lui Dumnezeu. Nu doar să-mi îndulcesc urechile că am venit și am participat la o sfântă slujbă și am ascultat și rugăciuni și molitfe pe urmă și am plecat mulțumit acasă. Asta nu e nimic dacă mintea mea și inima mea nu stau cu adevărat în fața lui Dumnezeu. Sunt vorbe goale și mi se sfințesc urechile, dar inima rămâne murdară și împrăștiată. Trebuie să facem lucrul acesta. Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să avem cu adevărat mintea neîmprăștiată, inima curată. El poate să facă asta, dar trebuie s-o cerem sistematic, mai mult decât orice, sănătate trupească, orice probleme pe care le avem noi sau cei dragi ai noștri. Petru că în momentul în care aș ajunge și aș reuși cu ajutorul lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, să dobândesc un anumit grad de nerisipire a minții și de curăție a inimii, în momentul acela și rugăciunile merg altfel. Pentru că starea mea în fața lui Dumnezeu este curată. Și în momentul acela, chiar dacă lumea se va prăbuși în jurul meu, pentru că nu sunt eu în consiliul de conducere a lumii acesteia, care o fi, dacă o exista așa ceva, eu și toți cei din jurul meu pe care pot să-i prind în rugăciunea mea și prin prezența mea să-i aduc în fața lui Dumnezeu, vom sta frumoși și curați în fața lui Dumnezeu.

Acesta este scopul nostru: libertatea noastră interioară. Să nu ne lăsăm nici înfricoșați de mortalitatea acestei boli, pentru că este o minciună această gravă mortalitate. Nu este atât de gravă mortalitatea. (…) Și nici să nu ne lăsăm îndulciți de speranța că autoritățile ne vor duce din nou la viața dinainte. Ci, dacă este să-mi fie frică de ceva, să-mi fie frica cea ziditoare de Dumnezeu, înfricoșarea de Dumnezeu, nu ca a animalului speriat, ci nu cumva să calc voia lui Dumnezeu. Pentru că-L tulbur pe Tatăl meu cel ceresc. Și dacă e să mă îndulcesc de ceva, să-I cer lui Dumnezeu să mă ajute să mă bucur de simțirea prezenței Lui din lumea aceasta. AMIN!”.

LEGATURI: