PĂRINTELE ILARION DE LA CRUCEA: “Nu putem să tăcem. Pentru că, dacă noi vom tăcea, PIETRELE VOR VORBI. E mai confortabil să rămâi într-o TĂCERE COMPLICE, dar eu spun că nu mai suntem în situaţia de a accepta aceste lucruri. ESTE UN TIMP AL MĂRTURISIRII”

22-08-2020 Sublinieri

Revista „Familia ortodoxă”, nr. 137/ iunie 2020:

PĂRINTELE ILARION DE LA CRUCEA

Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35)

Fără menajamente şi întru adevărul învăţăturii Sfinţilor Părinţi, cuvântul Părintelui Ilarion ne îndeamnă la luciditate şi mărturisire. Aceasta e învăţătura sfintei noastre Biserici despre libertatea câştigată în lupta ascetică cu propriile patimi, despre sinceritatea şi smerenia prin care poţi căpăta darul discernământului, despre adevărul Evangheliei de care lumea noastră, în ansamblul ei, chiar şi a celor care îşi zic a fi din Biserică, s-a îndepărtat tot mai mult, în ascultarea de cuvântul mass-mediei. Avem nevoie de cuvinte duhovniceşti pentru a ne hrăni în vremuri în care şi ceea ce se numeşte „hrană” a ajuns să fie amestecată cu duhul lumesc al fricii de moarte. Iar unde este frică, ne învaţă Părintele llarion, acolo nu este duhul lui Dumnezeu. (G.F.)

– Părinte Ilarion, Dumnezeu ne-a dăruit liber­tatea. Prin ce ar trebui să se caracterizeze viaţa, unui creştin liber?

– Ar trebui sa plecăm de la definiţia corectă a libertăţii: liber este omul despătimit, omul în care trăieşte Hristos. Numai Hristos ne face liberi cu adevărat! Libertatea este darul cel mai de preţ pe care l-a primit omul – şi condiţia absolută pentru mântuire. Nu te poţi mântui fiind robit de păcat. Sigur că nu e un lucru uşor. Despătimirea este un pro­ces îndelungat, durează toată viaţa, dar este o condiţie pentru veşnicie de la care nu putem să abdicăm.

Omul, ca să fie liber cu adevărat, spunea Părintele Arsenie Papacioc, trebuie să nu mai aibă frică de moarte. Frica de moarte vine din păcat. Omul care trăieşte în păcat se teme de moarte. Pentru omul despătimit, moartea este întâlnirea cu Hristos. Atâta timp cât încă ne e teamă să lăsăm sufletul acesta să zboare liber către Hristos, înseamnă că suntem înrobiţi de păcat. Şi, dacă libertatea este condiţia mântu­irii, atunci despătimirea ne face liberi. Sigur că viaţa creştinului trebuie să fie caracterizată de lupta permanentă cu păcatul. Nu este un lucru posibil doar aşa, teoretic – cum spu­nem adesea: „Eu nu sunt sfânt, sunt doar un om păcăros”. Recunoaşterea faptului că sun­tem păcătoşi este, într-adevăr, primul pas. Nu putem să intrăm în această luptă de despătimire decât plecând de la înţelegerea profundă că suntem fiinţe căzute şi înrobite de patimi. Orice îngăduinţă pe care o avem faţă de noi înşine nu face decât să permită răului să lu­creze înlăuntrul nostru.

Lupta cu răul, sub toate formele lui – şi mai ales cu iubirea de sine, care este mama tuturor păcatelor, după cum spun Sfinţii Părinţi – trebuie să fie o preocupare cotidi­ană, permanentă. Această viaţă creştină este foarte bine sintetizată de Hristos, când spune: „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea Sa şi să-Mi urmeze MieMarcu 8:34. Cât de frumos arată Hristos ce în­seamnă viaţa creştină! Şi ce înseamnă această lepădare de sine? Inseamnă, în primul rând, lepădarea de păcatul fundamental, care este iubirea de sine. Iubirea de sine omoară în noi înşine dragostea pe care o primim de la Dumnezeu. În momentul în care primim dragostea de la Hristos, ar trebui ca şi noi să întoarcem această dragoste către Hristos – să devină o relaţie reciprocă, nu doar să primim, ci să şi dăruim. Şi trebuie să dăruim dragoste atât lui Hristos, cât şi celor din jurul nostru. Numai în această măsură ne izbăvim de acest păcat al iubirii de sine, în momentul în care dragostea se manifestă către celălalt, către aproapele nostru.

Şi iarăşi zic: nu este un cuvânt doar aşa, te­oretic, ci trebuie să ne preocupăm în fiecare clipă să dăruim iubire celor din jurul nostru, aproapelui meu. Cine este aproapele meu? Cel care este lângă mine. Poate fi unul din părinţi, poate fi soţia, poate fi un coleg, un prieten – în fiecare moment al zilei, în fiecare zi din viaţa noastră, noi suntem în preajma unui om. Şi către acel om trebuie să-mi îndrept dragostea mea, oricine ar fi el. Poate fi un necunoscut, poate fi un om aflat într-o nevoie, poate fi o persoană dezagreabilă, dar pe care eu trebuie să o iubesc, pentru că aceasta este porunca de la Hristos. Iubirea aproapelui este poruncă, nu doar un simplu îndemn: „Da, vedeţi, ar fi bine să iubiţi”. Nu! „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unul pre altul, aşa cum şi eu v-am iu­bit pre voi cf Ioan 13-34. Deci este poruncă, şi trebuie să ajungă modul nostru de viaţă. Intr-un cuvânt, aceasta înseamnă rânduială de viaţă creştină: să iubeşti.

„NU MAI PUTEM ACCEPTA COMPROMISURI!”

– Dar cum putem să-i iubim pe conducători, când vedem că ne îngrădesc libertăţile în perioada aceasta a pandemiei?

– Sigur, noi iubim păcătosul, nu păcatul. Conducătorii noştri sunt oameni care nu sunt exemple de înţelegere creştină, a rostului lor în ierarhia socială şi politică, dar acest lu­cru nu trebuie să ne facă să-i urâm. Trebuie, in schimb, să ne facă să ne rugăm pentru ei. Noi, la ectenii, îi pomenim pe conducătorii politici nu pentru că suntem de acord cu fap­tele lor, ci pentru că ne rugăm lui Dumnezeu să-i lumineze, să-i întoarcă din răutate în bu­nătate, dintr-o viaţă imorală într-o viaţă mo­rală, îndreptată spre binele oamenilor pe care îi guvernează, pentru că această poziţie pe care o au ei tot de la Dumnezeu este.

Apostolul Pavel spune acest lucru: să ne supunem autorităţilor lumeşti cf Romani 13:1. Da, ne supunem, dar trebuie să ne şi expri­măm atunci când lucrarea lor contravine în mod flagrant cu viaţa creştină. Gândiţi-vă la exemplul Sfântului Ioan Botezătorul: cât de vehement s-a ridicat în spaţiul public împo­triva lui Irod, a unui conducător care ducea o viaţă profund imorală şi desfrânată. Nu a încetat nici o clipă să-şi exprime dezapro­barea – pentru că Irod era un model social, şi modul lui de viaţă influenţa şi comporta­mentul celorlalţi. Un conducător politic trebuie să fie un exemplu de viaţă, or, din pă­cate, acest lucru nu prea se întâmplă. De aceea, trebuie să ne exprimăm dezacordul, dar la modul paşnic, că nu ne apucăm să facem revoluţie acum! În schimb, putem să ne adre­săm în mod organizat unor instituţii de stat, să scriem petiţii, să spunem: „Nu este nor­mal ce faceţi!”. Şi spunem o dată, de două ori, de trei ori, la nesfârşit. Nu ştim dacă va avea sau nu vreun efect, dar nici nu putem să tăcem. Pentru că, dacă noi vom tăcea, pietrele vor vorbi.

Noi trebuie să ne exprimăm ca oa­meni liberi – că tot vorbeam de libertate: li­bertate înseamnă să ai şi libertatea cuvântu­lui. Sigur că în zilele noastre există o tendinţă marcată de cenzurare a opiniilor care vin în contradicţie cu mainstream, lucru care arată că începem să ne îndreptăm către o societate de tip totalitar. Nu mai trăim într-o societate democratică, pentru că nu mai eşti lăsat să-ţi exprimi opinia.

Deci noi nu putem să fim pasivi şi să tă­cem, trebuie să ne exprimăm. Biserica însăşi, prin reprezentanţii ei, exprimă acest dezacord cu ceea ce se întâmplă în plan politic, social, cultural, spiritual. Pe de altă parte, fiecare creştin este chemat la un apostolat. Noi, acolo unde suntem, fie că suntem în familie, fie că suntem la locul de muncă, putem sa luăm o poziţie, fără să fim agresivi. Când vedem că se exprima opinii foarte dure la adresa credinţei creştine, la adresa Mântuitorului, a Maicii Domnului, cum spunea Părintele Arsenie Papacioc, atunci ne facem sabie. Noi putem accepta să fim jigniţi, să fim desconsideraţi, dar nu și când este vorba de Hristos şi de Maica Domnului.

– N-aţi constatat o stare de moleşeală din partea noastră? Acceptăm aşa uşor cam tot ce ni se vâră pe gât…

– Aşa este, acceptăm foarte uşor, pentru că e mai confortabil aşa, de cele mai multe ori. E mai confortabil să nu ieşi în evidenţă, să rămâi într-o tăcere complice, dar eu spun că nu mai suntem în situaţia de a accepta aceste lucruri. Conflictul dintre aceste două viziuni – viziunea creştină şi viziunea lumească, strict materială – nu mai poate fi înlăturat. Nu mai putem accepta compromisuri! Şi acest refuz al compromisului trebuie să înceapă cu noi înşine, cu această îndreptare către un mod de viaţă autentic creştin, urmând poruncile lui Hristos, duhul profund evanghelic.

Toată această împrejurare în care noi trăim acum ne forţează să ne delimităm şi să ne exprimăm. Pentru că există o tendinţă clară de a anihila orice manifestare contrară unui cu­rent comportamental şi spiritual impus cu o forţă ieşită din comun, şi care mizează tocmai pe lipsa noastră de reacţie. Inclusiv această lipsă de reacţie este indusă! De altfel, sunt şi experţi în psihologie care pot explica foarte bine acest mecanism; sunt multe studii făcute în acest sens.

— Pe de altă parte, constatăm că nu mai avem lideri, oameni capabili să ne conducă.

– Da, nu mai avem lideri. Nu mai avem lideri în plan politic, în plan cultural, în plan social, aşa este. Pentru că această uniformizare într-o stare de dezinteres pentru exprimarea clara a unei poziţii creştine este din ce în ce mai manifestă. Au mai rămas în zona Bisericii câteva chipuri de Părinţi, de Ierarhi, de creştini care se exprimă, dar, din păcate, poziţiile lor sunt foarte puţin mediatizate. Şi probabil că a şi trecut timpul unor personalităţi marcante. Eu cred că viaţa noastră trebuie să fie marcată numai de prezenţa lui Hristos. Nu trebuie să mai căutăm alte caractere care să ne stimuleze dorinţa de a trăi în duh creştin. Cred că tre­buie să înţelegem că modelul nostru, din toate punctele de vedere, este Iisus Hristos. Deci avem la cine să ne raportăm, nu avem nevoie de altcineva. Este suficient – şi nu doar că este suficient: Iisus este totul.

Va trebui să înţelegem cu toţii că, din acest moment, „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm“. Acolo trebuie să ajungem: să avem această dorinţă de a-I da fiecare clipă din viaţa noastră lui Hristos! Tot ce suntem noi este dar de la Dumnezeu, şi tot acest dar, care suntem noi înşine, trebuie să-l întoarcem din nou la Hristos.

„AM ÎNŢELES CINE SUNTEM CU ADEVĂRAT?”

– Înaintaşii noştri au rezistat mult mai bine în faţa ispitelor, care au fost mai mari decât ale noastre. Cum vă explicaţi acest lucru?

– Înaintaşii noştri erau făcuţi din alt aluat. Era o lume care avea un mod de viaţă organic creştin – noi, în schimb, trăim în altă lume. Suntem cu toţii afectaţi de această cultură modernă, de această civilizaţie tehnologizată la maximum, care ne schimbă modul de gân­dire, atitudinile, mentalitatea. Deci pe de o parte nu ne putem compara cu ei – dar, pe altă parte, aş aduce un amendament. Sigur, ei au trecut prin războaie, prin condiţii foarte grele de viaţă materială, dar noi nu ne con­fruntăm cu condiţii grele de viaţă materi­ală, ci cu condiţii adverse de viaţă spirituală. Pentru că spiritualitatea profundă a acestui neam a fost grav afectată în ultimele decenii de ideologii străine de duhul nostru. Şi toate aceste influenţe se constituie într-un cadru care el însuşi reprezintă o mare ispită: ispita conformării cu un duh care ne este străin, is­pita modernităţii dusă la extrem.

Sigur că nu suntem împotriva noului, dar deja modernitatea presupune o părăsire a tradiţiei, o pierdere a memoriei. Or, acest lucru este extrem de grav. Trebuie să ştim cine suntem, ai cui suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm. Şi ceea ce este cel mai grav e că ne supunem unui proces de pierdere voluntară a memoriei. Nu mai înţelegem cât este de important să ai memorie. Altfel, dacă vedem cumva că ne pierdem memoria, in­trăm în panică, dar când ne gândim la acest proces profund spiritual şi cultural de pier­dere a memoriei noastre, ca popor, suntem foarte nepăsători şi considerăm că este firesc să ştergem trecutul cu buretele. Nu, nu este firesc; este o nenorocire!

Iară, nimic nu rămâne fără consecinţe. Până şi această închidere temporară a biserici­lor este tot urmarea unui proces treptat de pier­dere a credinţei – a credinţei noastre, în pri­mul rând. Dacă noi am fi fost tari în credinţă, dacă această ţară ar fi rămas creştină, in ansam­blul ei, dacă am fi avut conducători poate nu sfinţi, dar cu un minim respect pentru ce în­seamnă Biserica în această ţară, n-am fi ajuns aici. Acesta este rezultatul unei împătimiri a omului până dincolo de margini. Gândiți-vă că sodomia a ajuns principiu de viață normală! Cum să îngăduie Dumnezeu acest lucru? Iar Dumnezeu nu ne pedepsește, ci ne lasă pur si simplu să ne afecteze consecințele patimilor noastre. Sigur că devenim vulnerabili la rău atunci când noi nu mai suntem pe o poziție de credinţă. Şi aşa ajungem să ni se închidă bisericile, dar trebuie să ne gândim că și atunci când erau deschise, câți oameni intrau în biserică, şi pentru ce intrau în biserică și cum se comportau în biserică și cum ieșeau din biserică? Hai să fim cinstiti! Dumnezeu a ținut bisericile deschise până când noi am închis uşile cu patimile noastre.

– Credeţi că fiecare dintre noi suntem responsabili pentru aceasta situație? Si dacă da, ce ar trebui să facem?

– Ar trebui să facem cu toţii pocăinţă. Să ne îmbrăcăm în sac şi cenuşă, cum se întâm­pla pe vremea sfinţilor proroci. Să ne îndrep­tăm viaţa noastră, să ne dăm seama cât de mult am greşit, să ne punem la punct, fiecare dintre noi, să ne mobilizăm toate resursele pentru a ne deschide către Hristos. Suntem închişi într-un egoism şi într-o nepăsare, într-o iubire de sine fără margini. Am devenit atât de legaţi de această lume materială – şi iată că Dumnezeu a îngăduit situaţia prin care tre­cem acum dintr-o dragoste nemărginită, ca să ne trezim, să ne dăm seama ce pierdem.

Iar pe de altă parte, să ne dăm seama că orice compromis cu această lume ne închide accesul în Impărăţie. Şi trebuie să ne hotă­râm odată: vrem să rămânem lipiţi de această lume, care ne va propune soluţiile ei lumeşti, sau am înţeles cine suntem cu adevărat, am înţeles că noi aparţinem Cerului şi că acolo este locul nostru, lângă Tatăl Ceresc, îm­preună cu Fiul Său, Care S-a jertfit pentru noi, şi cu toţi Sfinţii, începând cu Măicuţa Domnului? Dacă vrem să rămânem ataşaţi de această lume până la sfârşitul nostru, foarte bine, dar să ştim că această lume nu ne oferă nimic, totul este atât de iluzoriu şi se vede foarte bine acum cât de uşor se poate pierde acest confort material de care ne-am lipit inimile.

„O ÎNGRĂDIRE CONTINUĂ A LIBERTĂŢILOR”

– Cum putem şti când am dobândit libertatea duhovnicească?

— Când avem atâta nădejde în Dumnezeu, ca Proniator permanent al vieţii noastre, şi inţelegem că nu se mişcă fir de păr din ca­pul nostru fără voia Lui, atunci suntem liberi. Vedeţi, în zilele acestea s-a manifestat o teamă care pe mine m-a surprins. Foarte mulţi oameni sunt efectiv paralizaţi de frică – oameni care nu înţeleg nici prin ce trec, nici nu ştiu ce-i aşteaptă – o frică paralizantă de moarte trupească, pentru că sufletul lor a murit de mult. Şi în această teamă se vede faptul că nu avem legătură cu Dumnezeu. Deci libertatea duhovnicească înseamnă în primul rând să fii liber de frică.

Apoi, libertatea duhovnicească înseamnă să ai discernământ: atunci când ţi se transmite un mesaj, să înţelegi dacă e fals sau adevărat. Iar dacă nu eşti foarte sigur, să fii reţinut. Uitaţi-vă cu câtă lipsă de discernământ se uită oamenii la ştiri! Nu-şi pun nici măcar un moment problema dacă ce li se transmite este fundamentat ştiinţific. Pentru că discursul pe care îl auzim permanent este un discurs pseudoştiinţific: jumătăţi de adevăr, amestecate cu falsuri. Exista o abilitate de a amesteca adevărul cu minciuna şi astfel de a corupe adevărul. Iar oamenii – şi asta se vede foarte clar – suferă de absenţa gândirii critice. Nu-şi pun întrebări: „Măi, dar chiar aşa?!”. În schimb, se îndoiesc de cuvântul Evangheliei, se îndoiesc de Jertfa Mântuitorului – acolo au îndoieli, dar ce ni se spune 24 din 24 de ore, pe toate canalele de televiziune, toate aceste lucruri sunt „adevăruri” care nu pot fi puse la îndoială. Şi dacă le pui cumva la îndoială eşti considerat nebun.

Sunt voci calificate, de oameni de ştiinţă recunoscuţi, care exprimă poziţii în contradicţie cu discursul oficial şi care sunt cenzurate, pur şi simplu. Dar cine are dorinţa să caute şi să se lămurească, acela găseşte, chiar şi în această cacofonie informaţională. Însă, în primul rând, răspunsul îl găsim în Evanghelie. Deşi acolo ne vine greu să căutăm. E mult mai simplu să credem toate aceste canale mediatice, uitând că ele sunt doar nişte societăţi comerciale -noi le luăm ca şi cum ar fi venite din partea unor proroci, a căror moralitate nu poate fi pusa la îndoială. Ştim bine că tot acest plan comercial este stăpânit de patimi.

Tot la fel cum avem încredere desăvârşită în medicamentele cate ni se vând prin farmacii: nimeni nu le citeşte prospectele! Înghite omul medicamente cu pumnul, fără să se uite, doar pentru că aşa i s-a spus. Şi constaţi că eşti bolnav în continuare, dar te tratezi la fel. Dar oare de ce nu mă fac bine, dacă iau atâtea medicamente? În loc să mă gândesc să văd ce este greşit în viaţa mea, ce excese fac – nu, măresc numărul de medicamente!

— Cum vedeţi viitorul neamului din punct de vedere al respectării libertăţilor?

– Eu mă aştept la o îngrădire continuă a libertăţilor, o îngrădire a dreptului de liberă expresie, de liberă asociere. Vom intra într-un model de societate care, în numele binelui şi al apărării sănătăţii trupeşti, poate chiar mentale a omului, îşi vor permite tot felul de abuzuri. Nu pot să spun că sunt pesimist, pur şi simplu cred că sunt realist, pentru că lucrurile acestea se întâm­plă deja. Este o tendinţă vădită, care a exis­tat dintotdeauna şi va mai continua, pentru că clasa guvernantă este reprezentata de oa­meni care nu au manifestat o grijă pentru această ţară. România a fost jefuită in mod barbar de patrimoniul ei natural, uman, spiritual, cultural, şi acest lucru se întâm­plă de zeci de ani. Dar în perioada ultimi­lor 30 de ani, procesul a fost uniform acce­lerat. Suntem conduşi de nişte guvernanţi care au ajuns să-şi exporte propriul popor ca pe nişte sclavi.

Nu vreau să fiu aspru, dar este o reali­tate concretă, o vedem cu ochii noştri. Tot ce înseamnă clasă politică este o batjocură la adresa bunului-simţ. Când oamenii sunt duşi de nas cu minciuni care frizează inteligenţa comuna, nu trebuie sa fii geniu, oricine, dacă trece prin filtrul raţiunii, îşi poate da seama cât de fals este tot ce ni se transmite. Nu ne putem aştepta la lucruri bune, pentru ca nu au de unde să vina.

„UN TIMP AL MĂRTURISIRII”

– Ce putem face noi, creştinii, ca să vieţuim ai Hristos?

— Lucrurile bune pot veni doar din partea lui Dumnezeu, pentru ca tot lucrul bun de la Dumnezeu este – şi atunci singura noas­tră grija este să rămânem în Biserică, să rămâ­nem cu Hristos. Aşa cum vom putea, cum va îngădui Dumnezeu, să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu. Vom face biserica în primul rând în inima noastră: fiecare creştin, în inima lui, să facă un sfânt altar închinat lui Hristos; fa­milia noastră sa fie „mica biserica”; să stăm în jurul Părinţilor care înţeleg sa se dedice cu totul misiunii lor, în aceste condiţii din ce în ce mai vitrege. Şi, în măsura în care noi vom rămâne pe acest drum, Dumnezeu va avea grijă să beneficiem în continuare de lucrarea Bisericii, prin Sfintele Taine.

Să nu uităm că Biserica lui Hristos nu poate fi înfrântă. Numai noi, fiecare indi­vidual, putem fi înfrânţi, în sensul că pu­tem să cedăm şi sa ne despărţim de Hristos. Dar trebuie să ne gândim iarăşi la cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care spunea: „Cine ne poate despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Nici prigonirile, nici bătăile, nici închisorile, nici moartea cf Romani 8. Să ne fie foarte clar că nimic nu trebuie şi nimic nu poate să ne despartă de Hristos, decât propria noastră voinţă.

Trebuie să rămânem în Biserică, să pu­tem avea acces în continuare la Sfânta Împărtăşanie, care este centrul vieţii creştinului, dar trebuie să ne păstrăm acest drept, al vieţii în Biserică. Pentru acest lucru trebuie să luptăm – este o luptă binecuvân­tată, pe care nu o putem abandona.

Dacă ar fi să caracterizăm aceste vremuri în care trăim, am putea să spunem, într-un cuvânt, că este un timp al mărturisirii. Şi cred că, pentru creştinii zilei de azi, această poziţie de mărturisire este o poziţie mântu­itoare. Trebuie să-L mărturisim pe Hristos permanent, acolo unde suntem, cu viaţa noastră. Ttebuie să fim model de trăire în­tru Hristos, pentru ca acesta este cel mai bun mod de a-L mărturisi pe Hristos, trăind în conformitate cu învăţăturile lui Hristos, cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi cu poruncile lui Dumnezeu. Trebuie să-L mărturisim pe Hristos permanent, în fiecare clipă.

Interviu realizat de Mihaela Raluca Tănăseanu

Legaturi:

PARINTELE ILARION DAN la conferința de la Cluj (decembrie 2019) – AVERTISMENTE DUHOVNICEȘTI GRAVE DESPRE LUMEA ÎN CARE TRĂIM ȘI CĂDEREA POPORULUI NOSTRU: “Ce se prefigurează este un REGIM TOTALITAR TERIFIANT, care va nega tot ce ţine de adevărul natural, de memoria noastră, de tradiţie, de istorie, tot ce înseamnă libertatea omului. TOTUL O SĂ SE ÎNTÂMPLE DESTUL DE CURÂND, să ştiţi, pentru că situaţia generală a lumii de astăzi este extrem de precară…”

PĂRINTELE ILARION DAN – noi extrase din conferința de la Cluj, despre PROVOCĂRILE care ne așteaptă ÎN ANII URMĂTORI și cum le-am putea face față (II): “Statul român este un stat doar pe hârtie. NU NE APĂRĂ NIMENI, să ştiţi, numai bunul Dumnezeu! BISERICA RĂMÂNE ULTIMA REDUTĂ și ea este pusă sub presiune”

PARINTELE ILARION de la CRUCEA in “LUMEA MONAHILOR”: “Trăim această dramă perma­nentă a omului cu ETICHETĂ DE CREȘTIN, dar care de fapt nu e creştin. Trăim aşa într-o LETARGIE… Având totul la îndemână, omul se cufundă în acest pseudo-paradis terestru lumesc, în care SE COMPLACE”

PARINTELE ILARION, duhovnicul de la Mănăstirea CRUCEA, la emisiunea “PROFESIONIȘTII” (TVR1). Din lumea financiar-bancară la CĂLUGĂRIE: “Devenim cinici și egoiști. Materialismul tinde să zdrobească tot ce este uman în noi. SUNTEM CĂLĂTORI PE ACEST PĂMÂNT, PATRIA NOASTRĂ ESTE CERUL” (video)

PARINTELE ILARION DAN, DUHOVNICUL DE LA “CRUCEA”, FOST MARE DIRECTOR DE BANCA ce s-a lepadat de toate pentru a sluji lui Hristos, la 55 de ani. MARTURISIRI VIDEO despre propriul DRUM AL CONVERTIRII si despre PROVIDENTIALUL PARINTE ARSENIE PAPACIOC

BANCHERUL CALUGARIT: Parintele Ilarion Dan (Man. Crucea): “Traim niste vremuri in care apele se cam aleg, iar cernerea se va amplifica si accelera”

PARINTELE ILARION DAN, BANCHERUL CARE L-A CASTIGAT PE HRISTOS (II). “Traim intr-o lume in care mecanismele de pervertire sunt mai sofisticate… Omul contemporan cauta cu disperare, dar nu gaseste decat surogate”

“A doua viata” – SAPTE POVESTIRI ALE UNOR OAMENI INVIATI DUPA INTALNIREA CU HRISTOS: Parintele Ilarion Dan, Parintele Ciprian Gradinaru, Maica Ambrozia de la Arnota s.a. (VIDEO, TVR)

“ROMANIA, TE IUBESC” despre oameni care au invatat sa vorbeasca lui Dumnezeu. PARINTELE ILARION – fostul bancher calugarit: “DACA TRAIESTI FARA SA CAUTI RASPUNSURI, NU LE VEI GASI”/ PARINTELE CIPRIAN, fostul ateu devenit preot si comunitatea sa ortodoxa din Vedrin-Namur, Belgia (video)

Marturiile credintei. O MENIRE SFANTA [Reportaj In premiera despre o familie de iconari – VIDEO]/ Confesiunile PARINTELUI ILARION DAN, fostul bancher (VIDEO)/ PARINTI DE CARIERA: profesorii care au renuntat la cariera profesionala pentru a INGRIJI COPII ABANDONATI (VIDEO)

Ieromonahul ILARION de la Manastirea Crucea despre SUFERINTA GENERALIZATA A OMULUI MODERN si BOLILE LUI SUFLETESTI: “Relaţiile dintre oameni se degradează, pentru că avem egoismul acesta care ne macină”

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC, “spitalul de urgenta al sufletelor“: “TE ADOPTA, CA UN ADEVARAT PARINTE. Nu si-a dorit sa-si apropie oamenii cu orice pret, dar AU SIMTIT CA LUI II PASA DE EI”

***

 

O intrebare ca un strigat din adancul durerii: DE CE TAC ASURZITOR IERARHII BISERICII NOASTRE in fata instaurarii iminente a unei NOI DICTATURI cu pretext sanitar in România? NU NE TRADATI SI NU NE ABANDONATI, PARINTILOR ARHIEREI, fiindca pe Hristos Insusi Il lasati aruncat fiarelor… BISERICA SUNTEM TOTI, NU NE LASATI IN URMA!

PS SEBASTIAN: “Ce am învățat în izolare?” – ADEVĂRURI INCOMODE DESPRE PANDEMIE și cu ce rămânem din ea. “Prea pare profitabil coronavirusul pentru păpușarii lumii, ca să-l mai declare vreodată mort! Cred că au prins gustul conducerii lumii cu noi în case… Și atunci: Pa, libertate și democrație”

PS MACARIE ne cheamă la practicarea EROISMULUI DE FIECARE ZI, dar și la AFIRMAREA DEMNITĂȚII în momentele de încercare: “Să îți aperi cerul! Să lupți pentru veșnicia ta! Să fii liber și demn și să nu îi lași să te trateze așa cum își tratează dresorul animalele de circ! Să nu-i lași să te închidă într-o colivie aurită cu lozinci perfide!” (VIDEO, TEXT)

PS BENEDICT – cuvinte vii despre CHEMAREA DUREROASA A ADEVARULUI CARE “DERANJEAZA” SI NELINISTESTE, despre SLUJIREA INTRU UNIRE a conducatorilor autentici si despre PILDA EROICA SI CRESTINEASCA A DOMNITORULUI MIHAI VITEAZUL (video, text)

“Ce iubeste omul mai mult in aceasta lume devine dumnezeul lui” – PS BENEDICT BISTRITEANUL (predica video si text): “IUBIREA EXISTA ODATA CU CRUCEA. Exista putina iubire in lume tocmai pentru ca fugim de suferinta. Cand iubesti, nu poti altfel decat suferind. PE NOI CINE NE VA DESPARTI DE DRAGOSTEA LUI HRISTOS?”

 

***

PILDA SFINTILOR MARTIRI BRANCOVENI PENTRU NOI, in predica Parintelui Tudor Ciocan (audio, text): RUSINAREA DE DUMNEZEU, FRICA DE OAMENI si COMPROMISURILE ne imping la DESPARTIREA DE HRISTOS: “Degeaba iti supravietuieste neamul, daca iti pierzi mantuirea. Ce conteaza mai mult, SUPRAVIETUIREA mea in lumea aceasta sau vesnicia?”

“Brâncoveanu a ales moartea, nu umilința, nu calea comodă, nu lepădarea de suferință. Noi azi ce facem?”. MISTIFICAREA IUBIRII CREȘTINE “ÎN VREME DE PANDEMIE” versus JERTFA SFINȚILOR BRÂNCOVENI – o abominație de neînțeles pentru “credinciosul” contemporan. “Asta vreți pentru copiii voștri? MASCA PE FIGURĂ ȘI FRICA ÎN SUFLET? De ce vrei să mori, fără să trăiești?”

Parintele Emil Jurcan despre LUPTA IMPOTRIVA IMPARTASANIEI, ca inceput al razboiului total cu Biserica: “Lui Hristos nu poti sa-i pui conditii medicale. NU CEDATI! Daca astazi veti ceda povestea cu Lingurita si sa nu impartasiti, maine vor veni cu altceva. HRISTOS NU SE NEGOCIAZA! Asta inseamna SA AI FERMITATE, este momentul in care sa spui STOP!” (VIDEO, TEXT)

Părintele Vasile Păvăleanu despre ATACURILE ASUPRA BISERICII cu pretextul PANDEMIEI. Sfintele Taine VS. “sfântul televizor”? “Am devenit protestanți peste noapte? ESTE O VREME A CERNERII, ESTE UN EXAMEN PE CARE ÎL DĂM TOȚI, de la Patriarh, Mitropoliți, stareț, preot până la ultimul credincios mirean. CUM VOM TRECE ACEST EXAMEN?” (video, text)

PANDEMIA NECREDINȚEI. Mărturisirea Părintelui MIHAIL MILEA: “L-am pierdut pe Dumnezeu! Aceasta e marea TRAGEDIE, că A MURIT CREDINȚA ÎN NOI, că nu mai avem încredere în Dumnezeu. Ne-au biruit mai-marii noștri cu aceste FRICI DE TOT FELUL. Și de aceea plânge Maica Domnului” (VIDEO)

PARINTELE MIHAIL MILEA: “Suntem în PERSECUȚIE, toată Biserica, de la un capăt la altul. ESTE UN ÎNCEPUT. Se joacă cu Dumnezeu! Dragii mei, UNDE AUZIȚI CĂ E LITURGHIE, ALERGAȚI! Nu poţi trăi fără Hristos. Poţi să ai frigiderul plin, dacă nu-L ai pe Hristos, eşti cel mai sărac din lume” (VIDEO, TEXT)

“SE NUMEȘTE REEDUCARE!” – Cuvânt mărturisitor despre PAN-DEMONIA GLOBALĂ: “Satana nu mai are răbdare! Dacă vrei să robești un om, îi insufli ÎNDOIALĂ, FRICĂ, îi ataci temelia valorilor și îl DEZBINI. Te folosești de MANIPULARE și pui toate armele în lucrare. Media NE OTRĂVESC MINTEA în fiecare clipă, vor să fim înfricoșați și slabi”

Predică trezitoare despre LUPTA VICLEANĂ DE A FI DESPĂRTIȚI DE DUMNEZEU, DE A NE LEPĂDA DE HRISTOS, ca să rămânem sănătoși în această lume și despre SISTEMATICA ÎNFRICOȘARE practicată de către mai-marii lumii, care are ca scop “ÎNCHIRCIREA SUFLETELOR și ÎNDOBITOCIREA NOASTRĂ, transformarea noastră în animale speriate”

Pr. Tudor Ciocan – cuvinte actuale la ADORMIREA MAICII DOMNULUI (audio, text): “NU VREAU SĂ NE OBIȘNUIM CU NEFIRESCUL, NU NE PUTEM ACOMODA CU LUMEA ACEASTA. Nu ne separăm cu nici un pas de credința cea adevărată! Îndepărtarea oamenilor de Hristos se face prin ERODĂRI SUCCESIVE!”. Despre CUMINȚENIA și ASCULTAREA duhovnicești VERSUS cele lumești

Parintele Tudor Ciocan despre PERSECUTIA MASCATA A BISERICII IN NUMELE UNUI “INTERES SUPERIOR”, riscul dependentelor si al expunerii la informatii manipulatoare si LUPTA PENTRU APARAREA LIBERTATII SI A CREDINTEI IN DUMNEZEUL ADEVARAT: “Oricând ni se poate spune că noi suntem de vină pentru tot… Să țin cu dinții de Hristos, de Biserică, să țin cu dinții de libertatea mea, în primul rând cea interioară”

Pr. TUDOR CIOCAN despre STRATEGIILE ANTIHRISTICE DE RUPERE A CRESTINILOR INTRE EI, DE BISERICA SI DE DUMNEZEU in vremurile noilor forme ale “luptei de clasa”. ISPITA GRIJII EXCESIVE PENTRU SANATATE si a exacerbarii FRICII DE IMBOLNAVIRE (audio, text)

LUMEA LUI “DIVIDE ET IMPERA” sau intre PANDEMIA DE FRICA si INFECTIA INCURABILA A PROSTIEI

PĂRINTELE GHEORGHE HOLBEA, cuvânt mărturisitor la Cincizecime în contextul NOILOR INGINERII SOCIALE cu aspect de “MASCARADĂ”: “De ce ne este FRICĂ mai mult de rău decât de a fi părăsiți de Dumnezeu? NU VĂ TEMEȚI, IUBIȚII MEI! NU INTRAȚI ÎN ȚESĂTURA DE PĂIANJEN A MINCIUNII! Să ne așezăm în Duhul Adevărului!”

“Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” – FRICA E VIRUSUL CARE NE DESFIGUREAZĂ, ne predă demonilor care ne îneacă. STAREȚUL MELCHISEDEC DE LA PUTNA: “Și în această NEBUNIE prin care trece omenirea, SĂ NE ARUNCĂM ÎN BRAȚELE LUI HRISTOS, cu încredere că el ne va prinde și ne va ține! Să rămânem CU OCHII ȚINTĂ la El, căci altfel NE AFUNDĂM! Aceasta vrea Hristos de la noi, să-I fim fideli!” (AUDIO, TEXT)

“IATA CE DUMNEZEU AVEM! Iata catre ce am fost noi chemati!”. Protos. HRISOSTOM de la Putna – Cuvant despre IUBIREA SFINTEI TREIMI si pentru REDESCOPERIREA CURAJULUI SI DEMNITATII DE CRESTIN: “Noua ne este teama sa ne pierdem sanatatea, dar nu ne temem ca pierdem mantuirea? Cel care se teme ca va pierde cele mici, le va pierde pe cele mari. Cel care se sperie de umbra lui va pierde insasi Lumina” (VIDEO, TEXT)

CULTUL FRICII SI AL MORTII duce la RENUNTAREA LA LIBERTATE si la LEPADAREA DE HRISTOS. Semnul “botnitei” vs. semnul crestinilor – SFANTA LITURGHIE SI IMPARTASIREA. Parintele Cezar Axinte si profesorul Mihail Chircor despre “BATALIA CU POTIRUL”. PANDEMIA ca “exercitiu” al razboiului Satanei cu Hristos (VIDEO, AUDIO, TEXT)

“Ne-am slabanogit cu totul, abia palpaie credinta noastra, suntem dispusi a ne plia dupa cei ce au puterea, ACCEPTAM ORICE, DE DRAGUL DE A NE PASTRA LINISTEA SI CONFORTUL. Ne-am invatat cu COMPROMISUL, cu DUBLU-GANDITUL, cu adevarurile ciuntite, care sunt mai rele decat minciunile”. Pr. CEZAR AXINTE – cuvant cu putere multa despre MARTURISIRE vs. LASITATE si ISPITELE DINAUNTRUL UNEI COMUNITATI unde se pierde smerenia si se raceste iubirea

FARISEISMUL, boala sufleteasca care UCIDE si in planul social, si in cel bisericesc… ÎMBRĂȚIȘAREA MINCIUNII


Categorii

Marturisirea Bisericii, Pandemia noului coronavirus, Parintele Ilarion Dan, Portile Iadului, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “PĂRINTELE ILARION DE LA CRUCEA: “Nu putem să tăcem. Pentru că, dacă noi vom tăcea, PIETRELE VOR VORBI. E mai confortabil să rămâi într-o TĂCERE COMPLICE, dar eu spun că nu mai suntem în situaţia de a accepta aceste lucruri. ESTE UN TIMP AL MĂRTURISIRII”

  1. Cuvinte limpezi, intru Adevar, cine are urechi de auzit, sa auda!

  2. Multumiri, fratilor admini. Un articol minunat.

  3. Pingback: Părintele Tudor Ciocan: MĂRTURISIREA ADEVĂRULUI DOARE – ȘI PE CEILALȚI, ȘI PE NOI – dar trebuie asumată până la capăt: “Trebuie să stăm în Adevăr orice ar fi, ORICE AR SPUNE OAMENII, dar cu adâncă smerenie” | Cuvân
  4. Pingback: “Nu orice mânie este mânie și nu orice blândețe e blândețe…” – MUSTRAREA MARILOR PĂCATE ȘI NEDREPTĂȚI DIN LUME față cu molima nepăsării lașe și a “corectitudinii politice bisericești” care caută ASTUP
  5. Pingback: PS IGNATIE la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul: “SĂ MĂRTURISEȘTI ADEVĂRUL, SĂ MORI PENTRU ADEVĂR. Nu să faci compromisuri. Mărturisește-l până la capăt, chiar cu prețul de a fi calomniat. Stăm într-o letargie spirituală,
  6. Pingback: PS MACARIE DRĂGOI: “Să îndrăznim în Hristosul libertății și demnității noastre, iubite frate și iubită soră, și să rămânem oameni, după chipul și asemănarea Dumnezeului nostru Celui Viu!” (VIDEO, TEXT) | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: VREMEA ADEVĂRULUI, VREMEA LIMPEZIRII – Interviu pentru “Familia ortodoxă” al PĂRINTELUI CIPRIAN GRĂDINARU DIN HULDENBERG: “Nu există ființă mai ușor de controlat decât cea cuprinsă de groază”. CUM SĂ SUPRAVIEȚUIM
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate