CINE DEZBINA BISERICA?

11-06-2008 Sublinieri

nicaeacouncilfathers1.jpg

Motto:

Caci eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea vor intra, intre voi, lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma. Si dintre voi insiva se vor ridica barbati, graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei.(Faptele Apostolilor 20, 29-30).

***

Spunând tu aceste lucruri, ai făcut schismă în Biserică. Atunci el [Maxim Marturisitorul] i-a spus:

Dacă cel ce grăieşte cuvintele Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi face «schismă» în Biserică, atunci ce se va arăta făcând Bisericii cel ce se arată suprimând dogmele sfinţilor, dat fiind că fără de ele nu este cu putinţă însuşi faptul de a exista o Biserică? […]

Aşadar, cel ce respinge pe sfinţi împreună cu ereticii cei spurcaţi şi necuraţi – primiţi pe cel ce grăieşte adevărul! – acela condamnă în chip vădit împreună cu diavolul şi pe Dumnezeu. Aşadar, dacă discutând inovaţiile făcute pe vremurile noastre găsim că ele ajung de fapt la acest rău suprem, vedeţi ca nu cumva sub pretextul „păcii” să ne aflăm bolnavi de „apostazie” propovăduind-o pe cea despre care dumnezeiescul Apostol a spus (2Tes, II, 3) că va fi înainte – mergătoare a venirii lui antihrist. […]

(Din Actele de acuzare ale Sf. Maxim Marturisitorul si a ucenicilor lui)

st-maximus-the-confessor.jpg

In momentele de criza ale Bisericii au existat, pe langa apostati si ucenicii lor, pe langa marturisitori si pastratori ai dreptei credinte, inca o categorie, aparent de “mijloc” – oportunistii. Oportunistii au pus intotdeauna propriile lor interese meschine inaintea interesului general al mantuirii turmei cuvantatoare. S-au gandit mai mult propriul lor bine – lumesc – decat la binele credintei. Asemenea unei vulpi care sta la panda cu urechile ciulite si nasul in vant, cautand sa adulmece dincotro vine rost de “prada”, si acestia cauta sa “dibuiasca” din vreme dincotro bate vantul, sa “miroasa” de unde este rost de trai bun si de afirmare proprie. Ca urmare nu au alta grija mai mare decat aceea de a se pune cat mai bine cu “oficialul”, cu puterea, cu autoritatea, fie lingusind cu nerusinare si slugarind cu exces de zel, fie, cel putin veghind a nu fi suparati cu niciun gest cei care le asigura un scaun sau o parohie buna, un nume mare sau un venit manos, ori macar… un loc caldut, respectabil, ferit de griji si de suferinta. Desgur, pot sa aiba grija salvarii aparentelor, a unui discurs relativ corect, fara abateri majore din punct de vedere al invataturii sau chiar, in unele cazuri, cu abateri mascate de stilul foarte agreabil, de prezenta “carismatica”, de limbajul alunecos si echivoc, abundent in sofisme si interpretari personale ale cartilor sfinte.

Ce ii vadeste, insa? Cum recunoastem comportamentul oportunist? Cea mai grava consecinta a unui astfel de comportament in Biserica este dezbinarea. Sa explicam mai pe larg.

Oportunistul nu este intocmai acelasi lucru cu cinicul sau cu inselatul. Cinicul nu are nici un fel de credinta, este de un nihilism asumat. Inselatul este cel care crede sincer intr-o inselaciune, o erezie. Oportunistul este cel care apartine Bisericii lui Hristos numai formal, exterior. Dar oportunismul duce apoi si la inselare, la orbire, la pierderea harului deosebirii minimale intre adevar si minciuna, intre bine si rau.

Cum a observat şi Arhiepiscopul Averchie,

“umbrirea duhovnicescului de către lumesc în viaţa bisericească a dus la pierderea a ceva necesar pentru toţi creştinii: o conştiinţă a diferenţei dintre ceea ce este oficial şi ce este drept. Îndreptîndu-şi atenţia spre lumea exterioară, omul caută “poziţia acceptată oficial” – ce este bine şi ce este rău în ochii celorlalţi – mai mult decât să fie bine în interior cu Dumnezeu şi propria conştiinţă. A idealiza şi a te conforma la ceva numai pentru că e “drept” sau “recunoscut” din punct de vedere oficial înseamnă să ceri să “fii înşelat”, pentru că Satana poate să facă uşor – mai ales în vremea noastră – să coexiste “oficialitatea” exterioară cu falsitatea interioară“.

El a pierdut ceea ce Hristos cerea in Apocalipsa – dragostea cea dintai fata de Hristos pe scurt, care se manifesta ca dragoste autentica fata de Biserica lui ca Trup, deci dragoste si atasament fata de adevarul de credinta mantuitor si fata de madularele Trupului – fratii mai mici ai lui Hristos. Manifesta o anumita apartenenta si fidelitate fata de Biserica, dar Biserica este vazuta si inteleasa mai mult in formele sale exterioare, institutionale. Deci este vorba mai curand despre un atasament legat de forme, de putere, de autoritate.

El vede in Biserica un mediu in care poate afla numai avantajele institutionale si de autoritate pe care i le da postura sa de om “duhovnicesc” si respectabil. De aceea, el nu are nelinisti launtrice, existentiale in momentul in care se manifesta problemele grave, crizele sfasietoare in Biserica. In momentele de criza, conteaza mai putin integritatea adevarului de credinta sau faptul ca turma cea cuvantatoare este pusa pe cai ratacite si indrumata spre Iad. Nu, ci pe el il intereseaza in primul rand siguranta, stabilitatea proprie si a institutiei. El a inlocuit Pacea lui Hristos cu o altfel de “pace“, care e de fapt termenul politic de “statu quo“. Nu vrea zdruncinaturi care sa il puna in situatia incomoda de a lua atitudine, de a-si vadi atasamentul fata de adevarul mantuitor, de a se expune celor mai mic riscuri de prigoana, de marginalizare, de pierdere a avantajelor. Nu vrea zguduituri care sa il puna in situatia de a isi periclita postura sa aleasa, scaunul, imaginea buna, parohia manoasa sau influenta pe care o detine.

Oportunistii sunt cei care, de-a lungul istoriei, au ales, de pilda, sa faca “unire” si “pace” cu monofizitii si cu catolicii, crezand ca asa isi salveaza scaunele si confortul lor. Sunt arhiereii si patriarhii care au facut compromisuri in credinta in momentele in care Imperiul Bizantin era amenintat cu prabusirea. Voiau mai mult sa ramana patriarhi, sa ramana arhierei, voiau slava ce vine de la oameni si nu aveau ca scop sa ramana crestini, sa primeasca slava lui Hristos. Vrand sa ramana cu orice pret patriarhi/arhierei/clerici au ramas pana la urma in istorie ca… tradatori ai Bisericii.

Asa au facut in perioada Sfantului Maxim Marturisitorul, cand acest calugar simplu era singurul care se opunea compromisului de credinta fata de monofiziti in fata amenintarilor externe. Atunci patriarhul si toti ceilalti l-au acuzat ca tulbura, ca dezbina, ca este razvratit. Acelasi lucru ca si astazi! Aceeasi placa, neschimbata de atatea veacuri. Tot ceea ce i se cerea, spuneau adversarii lui, era sa treaca sub tacere diferentele de credinta cu monofizitii. Nu trebuia nici macar sa asume crezul monofizit, ci doar sa taca asupra lui. Cei care il indemnau la o astfel de atitudine spuneau sus si tare ca sunt ortodocsi si ca ii dispretuiesc pe eretici. Iar raspunsul Sfantului Maxim Marturisitorul a fost pe masura (vezi motto): degeaba ii condamni pe eretici daca ii condamni (indirect, prin tacere) si pe sfinti odata cu ei. Cale de mijloc, in chestiuni de credinta, nu exista. Ori marturisire, ori…

Sa revenim acum la vremurile noastre. Chiar in fata unor gesturi clare de apostazie, publice, smintitoare si apoi propovaduite de la altar, ale unui ierarh ca mitropolitul Corneanu al Banatului, reactia de la varful BOR este voit confuza, relativista, ambigua, anemica, inadecvata gravitatii faptei, evitand sistematic sa marturiseasca – fara echivoc, fara dus si intors! – principiile adevarului mantuitor si canoanele legiuite de Parinti pentru o astfel de situatie de o extrema gravitate. In aceste conditii, credinciosii se nelinistesc pe buna dreptate, parintii imbunatatiti iau atitudine ferma de marturisire a credintei, si diferite madulare ale Bisericii se implica in actiuni prin care sa poata lamuri – in lumina adevarului de credinta care arata foarte clar apostazia arhiereului – ce consecinte are o asemenea fapta. Este un lucru foarte firesc, si, din pacate, arata ca reactiile sanatoase ale acestui organism viu ce este Biserica sunt inca prea putin numeroase si vin aproape numai de jos in sus. Altfel stateau lucrurile in trecut, si nu ne referim la vremuri fericite, ci la precedentele crize majore prin care a trecut Biserica. Implicarea sustinatorilor dreptei credinte era prompta si ferma – se incerca abordarea personala a celui inselat, apoi aducerea lui in cadrul unui sinod pentru a se dezbate in cadrul Bisericii problema. Si cine credeti ca preferau sa ocoleasca dezbaterile libere (cu adevarat libere, nu cele aranjate din timp)? Tocmai ereticii, cei care sustineau credinte gresite. Aceasta era atmosfera si normalitatea in Biserica – o implicare onesta de la vladica pana la opinca in chestiunile ce tin de adevarul mantuitor. Cand se gaseau varfuri ale Bisericii si imparati binecredinciosi, atunci se convocau astfel de Sinoade. In schimb, cand vremurile erau tulburi si nu exista o initiativa onesta venita de sus, atunci arheierii singulari, calugarii sau parintii care isi asumau marturisirea de credinta erau acuzati ca tulbura Biserica si fac dezbinare. Astfel de acuzatii i-a aruncat si patriarhul Ioan Caleca (sustinator din interes al ereziilor achindinite) Sfantului Grigorie Palama, deoarece interesele politice ale patriarhului primau asupra indatoririlor duhovnicesti.

Situatia de criza a Bisericii noastre de astazi face ca si acum marturisirile de credinta si luarile transante de atitudine sa nu fie deloc fara risc pentru cei care se incumeta sa le faca. Risti sa treci drept razvratit, extremist, “tulburator de ape”, sa fii marginalizat sau stigmatizat public. Poti fi, de pilda, foarte usor etichetat, de la cel mai inalt nivel, ca fiind un fel de “justitiar fanatic”. Nimeni nu doreste, insa, caterisirea mitropolitului din cauza asprimii sau pentru ca se cauta o razbunare! Ce razbunare sa mai ai fata de un om care singur s-a osandit? Caterisirea este, de fapt, adevarata fapta de dragoste si de mila fata de acest om, necesara urgent pentru mantuirea sa, pentru a-i da prilej de intoarcere! Dar mai ales este masura sanitara de extirpare a zonei infectate, pentru a nu imbolnavi de moarte intregul organism.

Aceasta situatie de tensiune si de risc personal, provocata de atitudinea (prea) rezervata a varfului Bisericii, este cea care nu ii convine deloc oportunistului. El devine, dintr-o data, un vajnic aparator al “bunei randuieli”, al “pacii”, adica el apara de fapt establishmentul care ii asigura postura sa comoda si profitabila. El nu doreste sa fie asociat catusi de putin cu cei care au curajul sa ridice glasul, sa nu care cumva sa cada si peste vreo eticheta “infamanta” si sa se duca pe apa sambetei toata slava sa omeneasca, dobandita cu atata truda… De aceea se da la o parte, ba ii si “probozeste” cu glas mare pe “rebeli”, ca sa se stie bine ca nu are nimic de-a face cu “talibanii”, cu “fundamentalistii”, cu “extremistii”. In loc sa fie nelinistit pentru criza in care se gaseste Biserica, el are o problema anume cu cei care risca personal si altruist propria lor situatie de dragul adevarului! In loc sa fie framantat ca un arhiereu a apostaziat si e pe cale sa tarasca dupa el pana la iad o turma intreaga, sa dezbine cu adevarat si grav turma cea cuvantatoare, el are probleme tocmai cu cei care trag un semnal de alarma, cu cei carora le pasa, cu cei care se expun denuntand primejdia uriasa pentru Biserica, riscul cancerului care se poate extinde daca nu se extirpa tumora eretica!

Recent, o astfel de voce preoteasca “respectabila” a criticat dur chiar in cadrul Bisericii AZEC-ul (dar si site-urile ortodoxe care s-au insris pe o pozitie ferma) pentru conferinta organizata in jurul problemei apostaziei mitropolitului Corneanu, acuzatia fiind tocmai aceea ca… ei dezbina Biserica. “O adunatura, acolo, de ziaristi”, spunea! Nu conteaza nici macar numele importante prezente acolo, nu conteaza cati preoti au participat si au vorbit… Aceste “amanunte” se pare ca nu au scazut cu nimic “vina” adunaturii de jurnalisti care a incercat sa se implice, vadind astfel faptul ca exista oameni care au facut ceea ce el, clericul, ar fi fost in cea mai mare masura chemat si dator sa o faca, da… a lipsit de la apel. Cat priveste site-urile de internet, insisi parintele Iustin Parvu si monahii athoniti au ales sa-si transmita mesajele prin intermediul lor. Atata timp cat “site-urile” sustin o invatatura corecta, discreditarea lor generala nu face altceva decat sa arate irationalitatea unui astfel de atac. Ele sunt atacate pentru ca deranjeaza din acelasi motiv ca si conferinta AZEC – reprezinta o atitudine incomoda, nedorita, urata de oportunisti.

In fata acestei acuzatii, chiar ne punem si noi intrebarea. Cine dezbina Biserica? Daca ne punem in mod onest problema dezbinarii, si nu intr-un mod irational si interesat, nu este oare limpede ca nu “adunatura” AZEC a dezbinat Biserica, ci cel care s-a despartit de Trupul lui Hristos pentru a intra in comuniune cu eterodocsii? Nu este oare conferinta organizata de AZEC o reactie (si inca nu una de principiu, ci doar o organizare benigna a unei dezbateri) la o cadere in erezie, cadere care este condamnata de Sfintele Canoane ale Bisericii si de toti Sfintii Parinti, care a creat un precedent de cea maii mare gravitate si care risca sa duca la ruperea tocmai a unitatii Bisericii! Oare dezbinatori sunt cainii de paza care latra cautand sa apere oile de lupii rapitori intrati in turma sau dezbinatori se cheama tocmai cei care cauta sa alunge cainii, pentru ca lupii sa poata sa prade nestingherit?

Cand marii nostri batrani duhovnicesti se alarmeaza, cand parintii athoniti romani – pe care, altminteri, ii avem la evlavie, cand vocea lor nu suna incomod pentru noi – striga si ei cu putere, avertizand ca e vorba de o vanzare a Ortodoxiei si ca trebuie luate masuri urgente, unii duhovnici incearca – vorba Cuviosului Paisie Aghioritul – “sa adoarma lumea” si “sa-i infese pe fii lor duhovnicesti“, sa nu cumva vreunul sa se nelinisteasca cu nelinistea cea buna, sa devina constient de drama care se peterece si sa caute a dobandi pocainta, trezvia si discernamantul in aceste vremuri deosebit de tulburi.

Cum am aratat, dezbinarea a inceput deja de la mitropolitul Banatului si se poate extinde, ca un cancer, in toata Biserica. Semnalele sunt ca ea va lua o amploare incalculabila, dar… calculata de strategii care au pus la cale intreaga tarasenie anti-ortoodoxa. Ereticul si cel care se rupe de la Trupul lui Hristos, Biserica, pentru a se uni cu comunitatea eterodocsilor, acela dezbina, prin insasi aceasta rupere, Biserica lui Hristos. Cel care propovaduieste ca impartasirea sa cu eterodocsii este laudabila si de urmat si cauta sa convinga de acest lucru turma cuvantatoare, castigata cu sangele lui Hristos, acela dezbina Biserica. Cei care primesc si perpetuteaza aceasta propovaduire, acestia dezbina Biserica. Si mai tragic e ca multi dintre ei o fac chiar premeditat!

Si perpetuarea acestei dezbinari se face, din pacate, o spunem cu durere, si de toti acei preoti sau duhovnici faimosi, respectabili, dar oportunisti, care se ridica impotriva fratilor de credinta carora le pasa de Trupul lui Hristos si care marturisesc adevarul de credinta. Si nu este vorba doar de un singur exemplu, ci mai multi se regasesc – intr-o masura mai mica sau mai mare – in acest “prototip”. Paradoxul este ca tocmai cei care striga mai tare impotriva “dezbinarii” sunt aceiasi cu cei care ii indeparteaza pe enoriasii sai de reperele duhovnicesti cele mai puternice si mai vii ale timpurilor noastre. Sunt aceiasi care au pus, de exemplu, definitiv la index – pentru ucenicii, pentru fidelii lor sau pentru grupurile pe care le indruma – Manastirile Petru-Voda, Diaconesti si Oasa, pe parintele Savatie Bastovoi sau pe Danion Vasile, aceiasi care vitupereaza impotriva icoanelor facute pentru Sfintul inchisorilor (si nici macar pentru ca acesta n-ar fi canonizat inca, ci pentru ca… ar fi doar o personalitate, iar nu un sfant!) … si inca multe altele.

Atunci cand te folosesti de reputatia pe care ai castigat-o si de autoritatea sacerdotiului, ca sa ceri ascultare neconditionata si sa imparti Biserica intre “cei care sunt cu mine” si cei “irecuperabili” – pentru ca asculta de alti Parinti duhovnicesti si frecventeaza bisericile sau parintii declarati de tine non gratadezbinator si smintitor al turmei tale? – oare nu te numesti, de fapt, tu insuti Daca nu ai tu insuti curajul si verticalitatea de a marturisi raspicat adevarul in Biserica, de ce ii opresti pe altii sa o faca sau ii defaimi public pentru ca te mustra prin pilda lor?! 🙁

Orice asemanare a descrierilor de mai sus cu persoane reale nu este, din pacate, deloc intamplatoare.

P.S. O nota explicativa pentru a preveni unele neintelegeri:

Desigur, tipologia “folosita” in articolul nostru este una schematica, cu totul incompleta fata complexitatea realitatii umane si bisericesti. Mai exista cel putin inca o categorie – cea a celor care sunt sinceri, de buna credinta, dar poate usor naivi sau poate putin tematori, cei care nu ies in fata si nu marturisesc fatis, dar care nici nu-i privesc cu antipatie pe cei care o fac. Oricum, trebuie sa spunem si ca cei mai multi dintre noi suntem mai curand “amestecati”, mixturi de bine si de rau, indemnati si de ravna cea buna, dar tradati de unele patimi, ispititi si de lasitate, si de fatarnicie. Unul din cei care stau in picioare astazi poate sa cada maine, dupa cum unul dintre cei care s-au lepadat acum, maine se poate intoarce. Nimeni nu este “asigurat” pana la ultima suflare si cu atat mai putin sunt cei care se cred martiri inainte de vreme. Cum spunea parintele Seraphim Rose, fiecare dintre noi poate fi un Iuda, daca nu ia aminte si daca lasa patimile dinauntrul sau sa castige teren… Dincolo de acestea, ramane foarte trista dezbinarea reala, ascunsa sub diversiunea pericolului inchipuit al unei dezbinari din partea celor ce au curajul – cu dreapta socoteala si fara razvratire – sa puna totusi piciorul in prag.

sfantamanastirehurezi.JPG Va mai recomandam:

De pe site-ul nostru:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Meditatii duhovnicesti, Nicolae Corneanu, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Portile Iadului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “CINE DEZBINA BISERICA?

  1. Cred cu tarie ca Biserica Lui Hristos nu se poate dezbina chiar daca in ogorul crestin sunt vremuri furtunose in care iese multa neghina. Poate ca numarul neghinei bolnave sa fie mai mare decat cel al boabelor de grau sanatoase dar, nu cantitativ se defineste Biserica Ortodoxa. Dezbinarea este in fapt o CERNERE a vremurilor noastre in care cei cu darul rugaciunii sa se roage pentru noi toti sa nu cadem in cursa intinsa noua.
    Doamne ajuta!

  2. http://www.patriarhia.ro/Site/Stiri/2008/138.html

    „Să păzim unitatea Duhului în legătura păcii!”
    – Apel la calm şi înţelepciune –

    Într-o societate din ce în ce mai frământată şi tulburată, este necesar ca Biserica să fie un factor de pace socială şi de aplanare a conflictelor, nu de amplificare a lor.
    La aceasta ne cheamă şi sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Duhul Adevărului şi al Păcii, ”Vistierul bunătăţilor şi Dătătorul de viaţă”, Mângâietorul tuturor celor ce Îl caută pe Dumnezeu.
    Prin urmare, Patriarhia Română recomandă clerului şi credincioşilor săi abţinerea de la manifestări sau demonstraţii publice animate de duh lumesc, întrucât astfel de acţiuni slăbesc credibilitatea creştină în societate.
    Problemele bisericeşti trebuie rezolvate în forurile bisericeşti competente, care au datoria de a formula şi de a promova reguli adecvate de conduită liturgică şi canonică a ierarhilor, preoţilor, diaconilor şi credincioşilor laici în ceea ce priveşte relaţiile interne bisericeşti, precum şi atitudinea faţă de alte culte religioase.

    Ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu toţi clericii şi credincioşii mireni ortodocşi, au datoria să păstreze şi să apere atât credinţa ortodoxă, cât şi unitatea Bisericii, iar aceasta se împlineşte prin rugăciune smerită, duh de pocăinţă şi de pace, sfătuire înţeleaptă, îndelungă răbdare şi dragoste frăţească, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel zicând: „Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire, silindu-vă să păziţi unitatea Duhului în legătura păcii. (…) Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate. Ci fiţi buni între voi şi milostivi, iertând unul altuia precum Dumnezeu v-a iertat vouă, în Hristos” (Efeseni 4, 2-3 şi 31-32).

    BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

  3. Mi se pare un indemn intelept acela de a lasa Sfantul Sinod sa ia hotararile care se cuvin. Am fost zilele trecute la o conferinta tinuta de Dan Puric (lansarea volumului Cine suntem), si la o intrebare din public referitoare la cazul IPS Nicolae, dl. Puric a raspuns tot asa: sa lasam Sfantul Sinod sa judece in pace. In orice caz, acea hotarare care se va lua, va fi una soborniceasca.

  4. Nu stiu cine impiedica Sfantul Sinod sa ia hotararile “care se cuvin”. Cat despre Dan Puric, uneori ar face bine sa se sfatuiasca cu parintele Iustin, care ii este duhovnic, cand e vorba sa exprime niste pareri pe subiecte bisericesti. Ceea ce pot sa-ti spun ca este nu aceasta este si conceptia parintelui Iustin, exprimata de altfel si in ultimul sau apel. Indiferent de ce va decide Sfantul Sinod (abia) in iulie, datoria noastra este sa NU tacem.

    Florin, cat de intelept este sa taci cand credinta ta este pusa in pericol? Nu spune nimeni sa facem demonstratii de strada, asa cum fac adeptii lui Corneanu, dar chiar este bine sa fim intelepti si sa nu ne lasam furati si jefuiti de ce avem mai scump – credinta mantuitoare.

    Dupa cum cred ca stii, sambata se vor organiza mittinguri de sustinere pt. Corneanu. Dupa cum probabil nu se stie de prea multi, unii parinti au afirmat ca in acest moment exista numeroase presiuni POLITICE asupra ierarhilor pentru a accepta impartasirea eretica a lui Corneanu (afirmatie a pr. Aldea la conferinta Ecumenism si Fanatism). Exista, deci, DEJA, presiune foarte mare pe ierarhi, care vine din directia celor ce vor sa robeasca Biserica noastra! in aceste conditii, mi se pare foarte INTELEPT si urgent ca credinciosii ortodocsi de buna credinta sa isi afirme public, cat se poate, in mod adecvat, prin marturisire, atitudinea lor fata de ceea ce s-a intamplat. Tocmai ca ierarhii nostri sa simta ca sunt sprijiniti de popor! Altfel, ierarhii nostri, cu cateva exceptii notabile si bine stiute, se pot intimida de acest ASALT DE PRESIUNI NOCIVE, care vin din partea sustinatorilor lui Corneanu, a greco-catolicilor, a celor infiltrati si a POLITICULUI!

    Mi se pare o mare naivitate si lipsa de discernamant sa adopti tocmai acum, cand coltul casei noastre, Biserica, a luat foc in Banat, sa iti bagi capul in nisip si sa taci chitic, ca ii tulburi, pasamite, pe arhierei. Tocmai ca arhiereii au nevoie ACUM de sprijin, au nevoie acum de o voce ferma a poporului drept credincios, ca sa poata rezista si ei presiunilor ce sunt puse pe ei!

    Daca curentul de opinie favorabil lui Corneanu va reusi sa isi atinga scopul, anume sa determine sinodul sa ia o decizie alta decat cea normala (caterisirea) atunci pentru asta vom fi responsabili si noi, “inteleptii”, sau cei care dau sfaturi in acest sens.

    Intr-un final, o decizie a Sinodului nu este soborniceasca, adica valida ortodox, daca sunt de acord cu ea o majoritate de ierarhi, ci numai si numai daca ea corespunde Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe.

  5. In toate cursurile de politologie si de sociologie contemporane, se gaseste inserata ideea fundamentala ca BISERICA ESTE SEPARATA DE STAT! Si ca viata Eclesiastica a unui popor este separata de viata politica a acelui popor!
    SI ATUNCI DE CE NU RESPECTA “politicul” si “oamenii sai” acest principiu, pe care tot el l-a “inventat” in politologie si mai ales l-a instaurat (odata cu Revolutiile europene moderne, franceza si americana) in viata sociala a civilizatiilor oaccidentale?
    De ce nu lasa “oamenii politici” ca “problemele” Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, sa fie rezolvate de oamenii Bisericii, cu mijloace si “proceduri” duhovnicesti si nu secularizate?
    OAMENII BISERICII lui Hristos CELEI ADEVARATE, sunt nu numai pastorii care conduc Biserica, ci si MIRENII, care au si ei un CUVANT DE SPUS, cand este in joc PROASTA PASTORIRE si chiar PIERZARE A SUFLETELOR LOR??
    “Oamenii” Bisericii sunt CU ADEVARAT, numai si numai acei crestini ortodocsi care PARTICIPA VIU si se IMPLICA REAL in viata duhovniceasca si bisericeasca a Bisericii si care stiu din propria experienta si traire CE INSEAMNA CRESTINISMUL ORTODOX, si VIATA ADEVARATA A OBSTEI CELEI DUHOVNICESTI!
    “Biserica” inseamna POPORUL CREDINCIOSILOR LUI IISUS HRISTOS, dar acel popor al celor care sunt credinciosi CU ADEVARAT si care IUBESC si PAZESC INVATATURA ORTODOXA.
    Din acest popor NU (mai) FAC PARTE cei care au renuntat de buna voie la “cetatatenia spirituala” a lui si la participarea la viata duhovniceasca a lui.
    Nu (mai) fac parte din POPORUL celor credinciosi al Bisericii, acei crestini care prin viata lor lumeasca, si pacatoasa si plina de vicii si contrara princiipilor crestine S-AU AUTOEXCLUS din sanul ACESTUI POPOR AL LUI DUMNEZEU, si si-au definit in mod liber si nesiliti de nimeni “APARTENENTA” (trup si suflet) numai si numai la “marele popor al lumii potrivnice lui HRISTOS, pagane si secularizate”, si la mentalitatea lui necrestina si ANTICRESTINA despre lume si viata!

    Sf. Ap. PAVEL ne spune ca toti cei care NU CUNOSC “din cercare” si din “traire proprie” PUTEREA si SPECIFICUL AUTENTIC AL VIETII DUHOVNICESTI a Bisericii lui Hristos, sunt STRAINI DE EA, de BISERICA, si sunt “cei DIN AFARA EI”! (cf. 1 CORINTENI, cap.5, vers.12-13)!

    Or, marea majoritate a “oamenilor politici” din conducerea tarii acesteia, au ajuns prin viata si gandirea si patimile lor, SA FIE IN AFARA BISERICII si “madulare” STRAINE DE TRUPUL ECLESIASTIC si MISTIC AL BISERICII!
    DE CE? Fiindca au ajuns sa fie STRAINI de viata ei LITURGICA si HARICA si DOCTRINARA si MORALA, observandu-se asta din faptul CA IAU DECIZII si se comporta in viata “cetatii” CONTRAR EVANGHELIEI SI PORUNCILOR LUI HRISTOS!

    Deci SA NU MAI RECOMANDE “reprezentantii POPORULUI “lumii” secularizate” (si aproape in intregime apostaziate), cum sa-si solutioneze problemele “specifice”, membrii POPORULUI duhovnicesc al BISERICII, fiindca NU AU COMPETENTA in aceasta priviinta!
    Caci nici pastorii adevarati ortodocsi si mirenii cu adevarat duhovnicesti nu fac politica “pamanteasca” si desarta, ci “sunt AMBASADORII IMPARATIEI CERURILOR” si trimisii lui HRISTOS (cf. 2 CORINTENI, cap.5, vers. 18-20) de a-i pregati pe oameni ca sa intre in IMPARATIA VESNICA SI NECLATINATA (cf. Parintele Sofronie de la Essex), care nu mai poate fi rasturnata prin vreo lovitura de stat…, a EVULUI DUHOVNICESC viitor si…ETERN, in care va fi UN CER NOU SI UN PAMANT NOU, plin de Adevar si Dreptate (pe care nu vor mai trai “lichele” necredincioase si hulitoare de Dumnezeu si potrivnice Poruncilorm si Legilor Lui, ci numai adevaratii “FII AI LUI DUMNEZEU” dupa har…).

    Cred ca ar trebui sa le spuna si “explice” aceste lucruri, “VERDE IN FATA” pastorii nostrii celor care fac presiuni asupra lor…!

    ‘om mai scrie despre asta…!

    DOAMNE AJUTA

  6. Da, unul din diversionistii profesionisti consacarati, monsieur Pascal Vulpoiul… 🙂 Vad ca moare de grija noastra, asa ca ii dorim multa santatate pe aceasta cale! Dumnezeu sa-l ierte si sa-l lumineze pana la sfarsit!

    Cei care ne citesc stiu bine ca linia pe care mergem este departe de orice “revolutie permanenta”. Problema e ca adevaratii revolutionari – fata de dogme si canoane – sunt tocmai vulpoii luministi, mari fani ai aggiornamento-ului, ai ecumenismului si dispretuitori pe fata ai Traditiei si ai duhovnicilor nostri mari (nu toti cei care scriu la Lumina, sa ne intelegem).

    PS: Nici nu avem de gand sa plecam in Pustie 🙂 , nici sa stam “linistiti”, asa cum si-ar dori cei deranjati de ceea ce scriem, iar razboiul duhovnicesc se poarta simultan cu patimile proprii si pentru dobandirea si pazirea harului Duhului Sfant si pe frontul marturisirii credintei – nu a existat niciodata o contradictie intre aceste planuri. Cat despre Catedrala (necesara, nu zicem nu)… are cine sa se ocupe si cine sa trateze cu politicienii, nu stiu insa ce ne vom face daca nu vom pazi Duhul si Adevarul, nu stiu ce inchinare se va mai aduce in acea Catedrala, daca ne vindem credinta pana atunci… inclusiv prin tacere si prin alegerea gresita a prioritatilor misionare. Intai sufletele, apoi zidurile! Altfel vom ramane, asa cum este deja proorocit, cu ziduri ce vor fi inchinate lui Antihrist, in care va imparati “uraciunea pustirii”.

  7. Mentalitatea unor tovarasi ca Hulpoi si ca cei descrisi in articolul acesta este una, in esenta, de tip comunist, totalitar. Cine nu e cu noi e impotriva noastra (cu alt sens decat cel in care a folosit aceste cuvinte Hristos) si, pe de alta parte, Liniste! Stati linistiti la locurili voastre. Sau ca a lui Vantu-FNI: Voi dormiti linistiti, ca noi lucram pentru voi… Ca si Iliescu acum 18 ani (ca tot se comemoreaza mineriadele), oamenii masoneriei cer liniste, “guvernul (acum Sinodul) sa fie lasat sa lucreze”, iar cine indrazneste sa spuna adevarurile incomode este un “GOLAN” (care acum are corespondentul “ortodocsii de maidan”, “adunatura de ziaristi”) pe care, la o adica, putem asmuti minerii, de ce nu?

    Se vede din aceste reactii ce anume ii deranjeaza pe oamenii astia “de bine”, mari iubitori ai “pacii” si “consensului” si foarte blanzi ca niste miei… pana ce ii provoci si… incep sa-si arate coltii ascutiti. Se vede ai cui sunt, caror interese le slujesc…hm, eu zic ca nu doar din oportunism, ci unii chiar din convingere! Sunt prea zelosi si intervin prea evident in momentele cele mai critice, lovind exact unde simt mai bine “pericolul”. Pentru ei este clar ca periculosi nu sunt catolicii care vor sa reinvie momentul 1700 odata ce au gasit un nou Satanasie, nu sunt nici cei care ataca, nici cei care tradeaza Ortodoxia, ci tocmai aparatorii ei. De aici se si vede “buna” lor credinta. Pentru ca daca esti de aceeasi parte a baricadei, chiar daca dezavuezi, sa zicem, anumite metode sau stiluri (de pilda nici eu nu ma dau in vand dupa unele iesiri excesive ale lui Danion, dar asta nu ma impiedica sa apreciez ceea ce face bine si sa vad ca este bine intentionat) nu ai cum sa ataci, sa te napustesti nimicitor la adresa lor. Asta o face numai cineva care ii uraste, care ii vede ca dusmani. Nu ai cum, ca Patriarhie, sa dai comunicate oficiale contondente si veninoase in care sa vorbesti (si inca din titlu) de “rautatea” unui ziarist care te-a criticat (desi pe acelasi ziarist l-ai dat ca exemplu pozitiv acum nu multa vreme!!!) si sa-l mangai, in acelasi timp, pe crestet pe Corneanu prin cuvinte bine ticluite… Va sa zica Patriarhia devine subit preocupata de sobornicitate si sinodalitate, dar cand a fost sa se razboiasca – si tot prin comunicate catre presa asta pe care o demonizeaza – cu un Mitropolit din launtrul ei pe tema faimoasei litere “s”, atunci unde era sobornicitatea? Dar si acum, cand ai necuviinta sa intimdezi si sa desfiintezi, in numele Patriarhiei Romane pe toti ziaristii ortodocsi care te critica, unde este sobornicitatea? Este intregul corp al Bisericii de acord cu repudierea acelor ziaristi?! Atunci de ce ABUZEZI de functia ta ca sa improsti cu noroi in dusmanii tai personali? Sa se spuna clar ca de fapt comunicatele de presa sunt din partea persoanei PF Daniel, iar nu din partea institutiei Bisericii! Este un abuz si o rusine, care arata clar de care parte te situezi, mai mult decat ar spune-o orice critic al Patriarhiei!

    Daca madularele active si responsabile ale Organismului Bisericii sunt cele “rele” si lor le dorim reducerea la tacere, este limpede ca faptul ca “nu ne lasa in pace” ne deranjeaza peste masura, pana acolo incat ne fac sa ne dam arama pe fata!

  8. Sf. Lavrentie de la Cernigov:
    Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat“.

  9. cel care ”dezbina„ biserica este cel care dintotdeauna a fost impotriva crestinismului:Satana cu ucenicul sau infailibil! Acesti dezbinatori, cu ereziile lor, au fost si sunt impotriva lui Dumnezeu, slujiti fiind de idolii prin care stapanesc lumea: puterea argintilor,desfranarea,slava desarta, ocultismul si restul. Cine sunt impotriva Bisericii? Extraterestrii si cei care sustin existenta lor.
    Grupul eretic se completeaza cu darwinistii care sunt mai prejos decat stramosii lor maimutele.
    Nu doresc minuni pentru a-mi intari credinta, insa, citind despre proorocul Ilie,m-am bucurat cand am aflat ca singur, in fata amagitorilor multi si mincinosi a aratat poporului amagit adevarata putere a Lui Dumnezeu.La rugaciunile proorocului ,focul a coborat din cer si a mistuit jertfelnicul lui Ilie dupa ce fariseii, carturarii, vrajitorii isi epuizasera toate fortele, vicleniile si mestesugirile lor. Asa va fi si in zilele noastre cu cei care amagesc credinciosii prin invataturile lor eretice, mincinoase ,inoculate de catre stapanitorului acestei lumi ce a lucrat in ascuns.
    Doamne ajuta!

  10. domnu admin,
    chiar ma intrebam daca o sa publicati comentarii *stiliste*.
    probabil nu sunt conforme cu invatatura ortodoxa…
    …sau sunt nefolositoare sufleteste…
    …sau, mai curand, par nepotrivite.
    toate cele bune!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate