Crestinul – intre luarea Crucii si AGATAREA CU DINTII DE LUMEA ACEASTA
Fragmentul evanghelic citit in Duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci, la Dumnezeiasca Liturghie (Marcu 8, 34-38; 9, 1) reprezinta de fapt concluzia unui episod relatat in versetele precedente:
“Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojeneasca. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (8, 31-33).
Vestirea Crucii, a suferintei, a patimirii celei mantuitoare atrage dupa sine, aproape automat, reactia de respingere categorica din partea cugetului omenesc influentat de Satana:
“Fie-Ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Luca 16, 22).
Aparent – nu-i asa? – este vorba de o reactie foarte sanatoasa si de bun-simt, plina de mila si iubitoare de viata. In realitate, in spatele acestei atitudini “firesti”, “omenesti” (definitorie si pentru “faptele bune” ale umanismului sau umanitarismului modern) Hristos ni-l descopera pe Tatal minciunii, cel care intotdeauna ne prezinta raul – si chiar raul cel mai hidos si odios – in haina generoasa a binelui, pentru a ne insela si a-l putea primi si imbratisa din toata inima.
- Continuare la:
***
Cititi si:
Fără de cruce
Fără de cruce, cum Iisuse
Mă voi cunoaşte în credinţă,
Şi ce dovadă-mi pot aduce,
Cînd nu o simt din pocăinţă ?
Cum pot cunoaşte înlăuntru
Cât sunt de slab şi de lumesc,
De nu mă angajez în luptă
Să simt sub cruce, cui slujesc ?
Cum voi cunoaşte înlăuntru
Când darul Tău ma’nvrednicit,
Când nu-mi ştiu limita purtand-o
Şi -peste ea- cât am primit ?
Cum voi putea să culeg daruri
Şi simţământ duhovnicesc,
Sinceritatea-n rugăciune
Şi dragoste de nu postesc ?
Cum voi ierta uşor pe semeni
Când eu mă iert numai pe mine,
Şi-s drept ca să-i acuz pe alţii
-Că merg orbiţi pe căi străine- ?
Cum voi fi milostiv Iisuse,
Când doar cu mine sunt milos,
Şi nu-mi împart pâinea cu nimeni
Dar vreau rapid şi mult folos ?
Cum voi fi vrednic de crezare
Când vorbesc altora de Tine,
Iar faptele-mi vădesc contrariu
Şi n-am probat ce spun, pe mine ?
Sau cum voi fi smerit vreodată
Numai prin gesturi şi cuvinte,
Ce sună fals în mine însumi
Findcă nu sunt şi-n simţăminte ?
Cum voi răbda ocara crucii
-Plin de mândria mea lumească-
Când eu râvnesc cinste şi lauri
Din fapta cea duhovnicească ?
Cum voi trăi total şi sincer
Doar Adevărul în credinţă,
Când mint –ca din necesitate-
Şi-o trec în cont la neputinţă ?
Prin compromis pot oare Doamne,
Mărturisi ortodoxia
Şi va putea ea prin minciună
Să-mi face sfântă veşnicia ?