Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?

27-03-2011 Sublinieri

Sfantul Teofan Zavoratul:

Iar mie sa nu-mi fie a ma lauda, fara numai in crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care mie lumea s-a rastignit, si eu lumii (Gal.6, 14), spune Sfantul Apostol Pavel. Vreau sa va talcuiesc ce are in vedere apostolul atunci cand spune: “prin care lumea s-a rastignit, si eu lumii”. Fiindca voi, care dupa spovedanie si primirea Sfintei Impartasanii ati purces pe calea pe care se rastigneste trupul impreuna cu patimile si cu poftele, aveti neaparata nevoie in aceasta lucrare incurcata de indicatii indrumatoare pentru a putea lucra in chip neocolit si neratacit. Iar una dintre primele indicatii este cuprinsa in cuvintele sus-aratate ale apostolului, si o veti avea atunci cand veti pricepe ce este rastignirea lumii fata de noi si a noastra fata de lume.

Drept calauza in talcuirea aceasta sa luam gandurile Sfantului Parintelui nostru Avva Dorotei, din prima lui Invatatura – “Despre lepadarea de lume”. El a talcuit locul acesta pentru monahi, insa in asa fel ca talcuirea lui poate fi adaptata si pentru nemonahi. El spune ca atunci cand omul se leapada de lume, lasa casa, parinti, rudenii, avut, tarina sau cetate, intra in manastire si se face monah, el poate spune: “Mie lumea s-a rastignit”. Adica: “Lumea pentru mine nu mai exista, ea a ramas departe, dincolo de zidurile manastirii. Am parasit-o, si ea nu ma vede nici pe strazile, nici la targurile, nici la adunarile sale si nici in toate lucrurile sale. Mie lumea s-a rastignit, a murit, parca nu ar mai fi”. Insa monahul care s-a ascuns de lume si de amagirile vazute intre zidurile manastirii poate ca in vreme ce vorbeste astfel in sinea sa, in inima sa, sa traiasca pentru lume, sa pastreze impatimirile lumesti si, stand in chilie, sa se gandeasca la lume si la frumusetile ei, si sa se desfete cu mintea de placerile ei. Daca asa stau lucrurile, el nu poate spune ca si el s-a rastignit lumii: caci, chiar daca a parasit lumea cu trupul, cu inima traieste in lume si in toate desfatarile ei. Iar atunci cand el, cu ajutorul lui Dumnezeu, stiind puterea fagaduintelor calugaresti, paraseste lumea nu doar pe dinafara, despartindu-se de ea prin pustie sau prin zidurile manastirii, ci si launtric stinge in inima sa orice impatimire fata de lume, orice incuviintare la desfatarile ei si chiar orice gand la ea: ei bine, atunci poate sa spuna ca nu numai lumea s-a rastignit lui, ci si el lumii, adica el deja nu mai traieste lumii; in inima lui sunt alte ganduri, alte simtiri si aplecari; el traieste pentru o alta lume, mai buna si mai desavarsita, iar fata de aceasta s-a rastignit.

Cred ca talcuirea aceasta este pe intelesul vostru; dar, totodata, presupun ca sunteti gata sa va eschivati indata de la orice indatorire pusa asupra voastra de cuvintele apostolului, spunand: Treaba asta cu rastignirea lumii fata de noi si a noastra fata de lume este pentru monahi, nu pentru noi, care suntem mireni”. Nu, fratilor, nu este asa! Apostolul, cu toate ca vorbea despre sine, a dat o lege pentru toti crestinii si pe toti i-a indatorat sa dobandeasca o astfel de randuiala launtrica, incat oricine sa poata spune: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii”. Si acum, iata, cum poate si trebuie sa se savarseasca in noi lucrul acesta.

Luati aminte ca prin cuvantul “lume” se are in vedere la modul propriu nu societatea omeneasca, nu lucrurile acestei vieti, ci tot ce este pacatos, patimas, potrivnic lui Dumnezeu. Lumea este acolo unde lucreaza pofta trupului, pofta ochilor si trufia vietii, sau acolo unde imparateste un pacat, oricare ar fi el. Luate astfel, cuvintele: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii” vor insemna acelasi lucru cu: “Fata de mine orice pacat este rastignit, si eu m-am rastignit fata de orice pacat”. Cum si cand se intampla asta?

In primul rand, bagati de seama ca in fiecare pacat sunt doua laturi: pe una o alcatuiesc faptele pacatoase, iar pe alta – patima pacatoasa. Patima este izvorul si pricina faptelor pacatoase, iar faptele sunt produsul si manifestarea patimii. Astfel, de pilda, mania sau irascibilitatea este o patima pacatoasa, care traieste in inima – iar faptele prin care ea se manifesta sunt crizele de manie, certurile, scandalurile, bataile, uciderile. O singura patima, dar cate fapte! Si toate iau nastere din ea. De asemenea, iubirea de placeri sau senzualitatea este patima pacatoasa a placerii simturilor – iar faptele ei sunt: imbuibarea, iubirea de mancare buna, iubirea de multa bautura, iubirea de bauturi bune, frecventarea carciumilor, a bordelurilor, a teatrelor, a balurilor [in ziua de astazi a discotecilor – n.tr.]. la fel trebuie sa intelegem lucrurile in privinta oricarei patimi. Orice patima, una fiind in inima, se manifesta in exterior, prin trup, in multe fapte.

Dupa aceasta, nu va e greu sa intelegeti cum se face ca pacatul, altfel spus lumea, se rastigneste fata de noi si noi fata de pacat, altfel spus, fata de lume.

Atunci cand cineva se lasa de faptele pacatoase sau patimase, pacatul – altfel spus, lumea – se rastigneste fata de el; iar atunci cand cineva stinge si dezradacineaza in sine insasi patima pacatoasa, si el se rastigneste fata de pacat – altfel spus, fata de lume. Astfel, de pilda, atunci cand cineva se lasa de teatre, carciumi, chefuri si celelalte, asa incat nu il mai vede niciodata in fapte si locuri netrebnice, ci este vazut intotdeauna purtandu-se drept si cuviincios, inseamna ca pacatul – altfel spus, lumea – a murit prin acea parte a sa fata de el, altfel spus, s-a rastignit fata de el. Cu toate acestea, nu se poate spune insa cu siguranta ca si el s-a rastignit fata de pacat, altfel spus, fata de lume: caci cu toate ca el nu este cu trupul in acele locuri si fapte, poate sa fie acolo cu inima si mintea. Nu e in teatru cu trupul, dar poate sa se gandeasca la teatru si sa spuna cu dor: “Ce bine ar fi sa fiu acolo!” Nu e in carciuma si la chefuri cu trupul, dar poate fi acolo cu mintea si cu inima, poate gandi si dori cum sa nimereasca acolo, parandu-i rau ca nu este acolo. In toate aceste cazuri si in cele asemanatoare, chiar daca pacatul – altfel spus, lumea – s-a rastignit fata de el, el insusi nu s-a rastignit inca fata de pacat – altfel spus, fata de lume – inca il mai iubeste, inca il mai doreste si se mai indulceste de el. S-a biruit pana la a se departa de faptele pacatoase; dar pe inima inca nu si-a calcat, inca n-a dezvatat-o sa iubeasca faptele pacatoase, sa se dezguste de ele si sa le urasca. Inaintea lui Dumnezeu el este inca iubitor de pacat, altfel spus, iubitor de lume: fiindca Domnul cauta nu numai la fapte, ci mai ales la inima. Ca atare, trebuie nu numai sa incetam cu faptele patimase si pacatoase, ci sa biruim si sa stingem insesi patimile, asa incat sa nu ne desfatam cu niciu fel de lucruri si fapte patimase, ci sa avem fata de ele dezgust si sa ne departam de ele. Iata, atunci cand cineva a ajuns deja la starea aceasta, atunci cand nu numai ca nu face fapte pacatoase, ci a stins in sine insasi impatimirea de ele, poate sa spuna despre sine ca si el s-a rastignit fata de lume.

Asadar puneti de o parte toate faptele pacatoase si patimase, iar de cealalta patimile pacatoase, si cugetati astfel: atunci cand veti parasi toate faptele patimase se va putea spune ca lumea s-a rastignit fata de voi; iar cand veti stinge insesi patimile, se va putea spune ca si voi v-ati rastignit fata de lume.

Iata in ce sens va punem si vou, mirenilor, legea de a avea lumea rastignita fata de voi si pe voi rastigniti fata de lume. Prima parte a legii se implineste prin aceea ca omul pacatos paraseste viata dezmatata, stricata, rusinoasa si incepe o viata serioasa, indreptandu-si purtarea; iar cea de-a doua se implineste prin aceea ca omul nu are doar purtare buna, ci isi pastreaza bune, curate si bineplacute lui Dumnezeu si simtamintele inimii. Prima parte e mai usoara, a doua mai anevoioasa. Ca atare, nu orice om care si-a indreptat purtarile si-a indreptat si inima.

Aceasta a fost si pricina pentru care apostolul nu s-a oprit la rastignirea lumii – altfel spus, a pacatului – fata de noi, ci a adaugat si rastignirea noastra fata de lume: parca ar spune: Nu ajunge ca ti-ai indreptat purtarea; intra in inima ta, cerceteaza acolo toate simtamintele si asezarile [dispozitiile] tale sufletesti si fa-le pe toate sfinte si bineplacute lui Dumnezeu”. Implineste aceasta porunca apostolica cel ce, intrand in sine, se inalta cu mintea la Dumnezeu si, incordandu-se sa-L contemple in sine fara incetare, verifica prin cugetarea la El dreptatea fiecarui gand si simtamant al sau, si alunga tot ce este nedrept ca fiind potrivnic lui Dumnezeu; cel care, dupa ce a salasluit frica lui Dumnezeu, ia aminte la sine cu asprime si taie fara mila orice asezare [dispozitie] sufleteasca necurata, fie ca aceasta insoteste faptele, fie ca le premerge ori le urmeaza – si, in acest fel, curata orice fapta si o infatiseaza lui Dumnezeu curata, ca pe o jertfa fara de prihana si o ardere de tot grasa.

Ce veti alege? Trebuie sa alegem si una, si cealalta. Cel ce s-a incurcat in fapte patimase sa le lase si sa-si indrepte purtarea. Cel ce si-a indreptat purtarea, sa nu se opreasca aici, ci sa intre inuntrul sau si sa indrepteze insasi inima sa, stingand patimile din ea, care fac o purtare indreptata in fata oamenilor neindreptata in fata lui Dumnezeu, Care vede inima si dupa ea il indreptateste sau il osandeste pe om. Atunci si fiecare dintre noi va putea spune impreuna cu apostolul: “Mie lumea s-a rastignit, si eu lumii”. Amin!

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Pentru aceeasi Duminica:

***

Legaturi:

***

***


Categorii

Ce este pacatul?, Crestinul in lume, Duminica Sfintei Cruci, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Sfantul Teofan Zavoratul, Talcuiri ale textelor scripturistice, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

39 Commentarii la “Duminica Sfintei Cruci. CE RASTIGNIRE FATA DE LUME I SE CERE SI MIREANULUI?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. ce frumos explica Sfantul!
    mai ca-ti vine sa pui inceput bun dupa ce citesti predica aceasta! 🙂
    Doamne ajuta!

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » CRUCEA, PUTEREA “NEBUNA” A CRESTINULUI. Inaltul Teofan mustra, in Duminica Sfintei Cruci, nelegiuirile anti-familie din lumea contemporana (propaganda homosexualitatii, avortului, prostitutiei, educatiei “s
  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Cuvinte puternice pentru trezire si cercetare launtrica de la Parintele Arsenie Muscalu
  4. “Avem cladiri mai mari,dar suflete mai mici!
    Avem autostrazi mai largi,dar minti mai inguste.
    Cheltuim mai mult,dar avem mai putin:cumparam mai mult,dar ne bucuram mai putin.
    Avem case mai mari,dar familii mai mici.
    Avem mai multe accesorii,dar avem timp mai putin.
    Avem mai multe functii,dar mai putina minte:mai multe cunostinte,dar mai putina judecata:
    Avem mai multi experti si totusi mai multe probleme.
    Avem mai multa medicina,dar mai putina sanatate.
    Bem prea mult,fumam mult,cheltuim nesabuit,radem prea putin.
    Conducem prea repede,ne enervam prea tare.
    Ne culcam prea tarziu si ne sculam prea obositi.
    Citim prea putin,ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
    Ne-am inmultit averile,dar ne-am redus valorile.
    Vorbim prea mult,ne iubim prea rar si uram prea des.
    Am invatat cum sa ne castigam existenta,dar nu cum sa ne facem viata mai placuta.
    Am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
    Am ajuns pana pe luna si inapoi,dar avem probleme cand trebuie sa traversam strada,sa facem cunostinta cu un vecin/
    Am cucerit spatiul cosmic,dar nu si pe cel interior.
    Am facut lucruri mai mari ,dar nu mai bune.
    Am curatat aerul,dar am poluat solul.
    Am cucerit atomul,dar nu si prejudecarile noastre.
    Scriem mai mult dar invatam mai putin.
    Planuim mai multe dar realizam mai putine.
    Am invatat sa ne grabim,dar nu sa si asteptam.
    Am construit mai multe calculatoare,sa detina mai multe informatii,dar nu mai comunicam cu semenii,cu noi insine.
    Acestea sunt vremurile pamenilor “mari”dar cu suflete mici!
    A profiturilor rapide si relatiilor suprerficiale.
    Acestea sunt vremurile in care avem doua aventuri,dar mai multe divorturi,case mai frumoase,dar camine destramate.
    Vremuri in care avem excursii rapide,scutece de unica folosinta,moralitate de doi bani,aventuri de o noapte,corpuri supraponderale si pastile care iti induc orice stare de la bucurie la liniste,la moarte.
    Sunt niste vremuri in care sunt prea multe in vitrine,dar numic in interior.
    Aminteste-ti sa petreci putin tmp cu persoanele iubite ,ca nu vor fi cu tine o eternitate.
    Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza,pentru ca acel copil va creste si va pleca de langa tine.
    Fa-ti timp sa iubesti,fa-ti timp sa vorbesti,fa-ti timp sa impartasesti gandurile pretioase pe care le ai.”
    (Vietile Sfintilor-Paradoxul vremurilor noastre)

  5. @ soram:

    Vietile sfintilor? Trebuie sa fie o greseala. E vorba un text anonim (dar foarte frumos si pilduitor, e adevarat) pus pe seama lui Octavian Paler, pe care scriitorul a infirmat categoric, pe cand era in viata, ca l-ar fi scris.

  6. Pingback: Duminica Sf.Cruci – Ce rastignire i se cere mireanului | θεολογία
  7. admin
    nu este semnat nici acest text,dar este in aceeasi carte”Vietile Sfintilor-Bucati alese de peste tot anul…”aparuta cu binecuvantarea PS Galaction,in 2005.

  8. Cred ca rastignirea fata de lume ar fi usoara daca am avea credinta ! Doar ca atasarea noastra fata de lume este grea, pentru ca ne bazam pe existenta materiala !

  9. Cred ca nu exista un site mai frumos si mai folositor ca acesta, pentru un om care isi propune sa traiasca respectand (atat cat poate fiecare) cuvantul Domnului. Sa va dea Dumnezeu multa sanatate pentru munca dumneavoastra! De fiecare data cand intru aici si citesc postarile, am inima mult mai usoara si sufletul mi se umple de liniste si bucurie.

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuvantul Sfantului Teofan Zavoratul la DUMINICA A PATRA DIN POST (A SF. IOAN SCARARUL). Pentru infranarea si osteneala trupului
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”. SURPRIZELE FRUMOASE ALE DUHULUI SI CHEMAREA INCOMODA A CRUCII. Provocarea cea buna VS. duhul lumii
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Accente cruciale ale sfantului arhimandrit Sofronie Saharov pentru lupta duhovniceasca a Postului Mare in aceste vremuri prea incarcate de tensiuni
  13. Pingback: DREGATORUL BOGAT SI PAZIREA PORUNCILOR. Radicalismul Evangheliei lui Hristos. Crestinismul nu este ceva comod
  14. Pingback: Nu putem sluji la doi domni...
  15. Pingback: CUM SA NE CRESTEM COPIII? - N. E. Pestov (II). Ferirea copiilor de ispitele lumii
  16. Pingback: Pr. Ioannis Romanides: TAINA CRUCII -
  17. Pingback: DUMINICA SFINTEI CRUCI. Predica PS Sebastian al Slatinei: VIATA CA O CRUCE. Cine se menajeaza, se complace si refuza LUPTA, cum va castiga Imparatia? -
  18. Pingback: DUMINICA SFANTULUI IOAN SCARARUL. Predici ale Sf. Teofan Zavoratul despre cum pot mirenii, chiar familisti, SA URCE TREPTELE SCARII LA MASURA LOR -
  19. Pingback: PREDICI AUDIO pline de seva si putere duhovniceasca la DUMINICA TANARULUI BOGAT: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!” -
  20. Pingback: Predicile Sfantului Teofan Zavoratul la INALTAREA SFINTEI CRUCI -
  21. Pingback: PREDICI strapungatoare ale Sfantului Ioan de Kronstadt la DUMINICA SFINTEI CRUCI: “Sa ne luam cat mai repede crucea, atata timp cat Cel rastignit pe Cruce continua sa ne arate milele Sale!” -
  22. Pingback: HRISTOS S-A INALTAT! Cuvant la Inaltarea Domnului al Sfantului Inochentie al Penzei: UNDE ESTE CERUL? DE CE NU NE PUTEM INALTA INIMILE CATRE EL? -
  23. Pingback: TAINA BOTEZULUI SI TAINA SPOVEDANIEI, AL DOILEA BOTEZ. Este normal sa pacatuim? Cum scapam de complexe si de sentimentele de vinovatie? -
  24. Pingback: DUMINICA SFINTEI CRUCI. Predica audio a Parintelui Hrisostom de la Putna. “Cu ochii atintiti catre Crucea lui Hristos”. IMPORTANTA INSEMNARII CORECTE SI ATENTE CU SEMNUL CRUCII -
  25. Pingback: Cum si de ce PIERDEM foarte usor HARUL dupa ce mergem la biserica si chiar dupa impartasire? DUHUL LUMESC AL DESERTACIUNII si FANTANILE SPARTE CARE NU POT TINE APA DUHULUI SFANT (I) -
  26. Pingback: CALEA LARGA A DUHULUI LUMESC: “Cand desertaciunea intra in inima, atunci vesnicia iese afara” -
  27. Pingback: “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (IV): ARHIMANDRITUL SOFRONIE despre SUFERINTELE SI FERICIRILE DUHULUI: “Este oare cu putinta… fara o mare lupta cu propriile patimi, fara un plans zdrobitor, fara multime de scarbe, fara o arzato
  28. Pingback: SA FIM ATENTI LA CHEMARILE LUI DUMNEZEU DIN VIATA NOASTRA! Predica (si audio) a parintelui NICHIFOR HORIA la Evanghelia tanarului bogat (2014) -
  29. Pingback: CEARTA CRESTINULUI CU LUMEA: Incorporand lumea sau intrupand Evanghelia? -
  30. Mireanul sa arda pacatele pe cruce de dragul Mantuitorului.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate