PREOTUL MARTIR CONSTANTIN SARBU. Predici miscatoare intru pomenirea unui parinte desavarsit: “Transformati-va voi, rugati-va, traiti in Hristos!”

23-10-2012 Sublinieri

37 de ani de la moartea sa muceniceasca († 23 octombrie 1975)

parintele-constantin-sarbu_w695_h1000_q100

“Părintele Constantin Sârbu a cultivat in parohie şi a realizat tocmai această sobornicitate, acest spirit al comuniunii creştine. El a cultivat credincioşii Bisericii Sapienţei pentru a fi un mănunchi deosebit; o familie creştină, legaţi prin acelaşi duh şi prin aceeaşi aspiraţie duhovnicească. A adunat oameni din toate cartierele Bucureştiului, care venind, au găsit aici linişte sufletească, iubire, simţind fiecare că se integrează intr-o comunitate ce se ingrijeşte la rândul ei de sufletul şi de viaţa lui. Dacă noi, fiecare preot, in parohiile noastre, am lucra aşa  cum a lucrat Părintele Sârbu, am schimba faţa lumii, căci parohia este un nucleu mic in organismul mare al omenirii. Dacă nucleul este sănătos, tot organismul este sănătos. Şi dacă arhiereii, preoţii şi creştinii am fi ceea ce vrea Iisus Hristos să fim, n-ar mai fi in lume ceea ce este şi n-ar mai fi in ţara noastră ceea ce este“.

***

Vezi si:

 ***

PREOTUL CONSTANTIN SÂRBU

Revista “Glasul bisericii” nr. 9-10 1975

In ziua de 23 octombrie a. c. a incetat din viaţă, in urma unei operaţii la care a fost supus cu trei zile inainte, preotul Constantin Sârbu de la Biserica Sapienţei din capitală. Sfârşitul i-a venit repede şi pe neaşteptate, căci duminică 12 octombrie, ca şi in ziua de Sfânta Paraschiva, a slujit în bisericuţa sa. Presimţind insă că zilele i se vor sfârşi curând, după ce cu câteva zile inainte işi făcuse testamentul, duminică 12 octombrie, după  Sfânta Liturghie, şi-a luat rămas bun de la credincioşi, a luat chiar măsuri in legătură cu inmormântarea sa şi, impăcat cu gândul trecerii la viaţa de dincolo, în ziua de 15 octombrie a intrat in spital, unde şi-a dat obştescul sfârşit peste câteva zile.

Locul de odihnă al trupului său, care a slujit pentru Biserică până la vârsta de 70 de ani, pe care-i implinise cu puţin mai inainte, a fost dorit de el să fie in curtea bisericuţei Sapienţei. Cu câteva zile inainte de intrarea in spital a preotului Sârbu, având în vedere munca părintelui lor sufletesc pentru infrumuseţarea acestui sfânt locaş, jertfele materiale personale făcute de el în acest scop şi mai ales sufletul pe care l-a pus in păstoria credincioşilor săi, Consiliul parohial a hotărât să roage pe Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian să aprobe ca mormântul său să fie in curtea bisericuţei Sapienţei. Prea Fericirea Sa a aprobat dorinţa Consiliului parohial şi astfel in grădiniţa plină de flori de lângă bisericuţa sa a fost săpat grabă mormântul celui care 11 ani a slujit lui Dumnezeu aici şi a mângâiat atâţia credincioşi dornici să asculte cuvântul acestui inzestrat preot cu darul de conducător de suflete.

In ziua de 25 octombrie 1975 a avut loc prohodirea părintelui Sârbu în curtea bisericuţei sale şi in prezenţa credincioşilor care l-au iubit atât de mult. Un sobor de preoţi şi diaconi, sub conducerea P.C. Vicar Alexandru Ionescu, a oficiat slujba inmormântării. La sfârşitul acesteia au luat cuvântul, arătând meritele adormitului intru Domnul şi durerea că părăseşte un Părinte şi un bun prieten: credincioşi ai bisericii Sapienţei, diac. Leonida Pop de la Mânăstirea Sinaia şi apoi preotul Petre F. Alexandru, care a spus următoarele:

„Ne-a părăsit un preot. A chemat Domnul la Sine pe unul din slujitorii Lui din capitala ţării noastre, pe părintele Constantin Sârbu, pe care l-am prohodit acum. Toţi cei de faţă şi mulţi alţii, care nu sunt astăzi prezenţi aici, l-am cunoscut, l-am apreciat, l-am respectat, l-am iubit pentru sufletul său bun, pentru neobosita sa pasiune pe care o punea in slujirea Bisericii, in slujirea omului, pentru dragostea sa mare şi sfântă faţă de Domnul Hristos. In trupul mic şi plăpând şi de mulţi ani ros de suferinţă al părintelui Constantin Sârbu bătea o inimă atât de mare, în intreaga fiinţă a acestui preot vibra atâta hotărâre pentru preamărirea lui Dumnezeu şi pentru propovăduirea Evangheliei, incât putem spune pe drept cuvânt că adormitul intru Domnul a fost cu adevărat un desăvârşit preot, un mare misionar. Tot ce gândea, vorbea şi lucra părintele Sârbu era pornit dintr-o adâncă convingere preoţească, dintr-o totală dăruire a sa lui Dumnezeu şi lucrării pentru El. Copilul orfan de amândoi părinţii, copilul care nu a cunoscut dragostea de mamă şi de tată, copilul care dintr-o pornire lăuntrică – dar şi indrumat de Dumnezeu, Cel ce călăuzeşte paşii noştri – a bătut la porţile Seminarului din Galaţi la sfârşitul primului război mondial s-a dovedit intr-adevăr a fi fost cu adevărat dăruit de la naştere cu harul lui Dumnezeu. Harul Său a sălăşluit in el pe deplin, iar el, conştient de aceasta, a incercat şi a reuşit să inmulţească talanţii primiţi de la «Vistierul bunătăţilor».

Hirotonit preot pentru Catedrala Episcopală din Huşi în anul 1934, nu s-a mulţumit să-şi facă slujba sa de slujitor la o catedrală episcopală, ci stăpânit de neastâmpărul sfânt innăscut in firea sa de a fi de folos aproapelui, s-a trudit şi a reuşit să construiască, din iniţiativa sa şi cu bănuţul strâns de el personal din puţinul celor la poarta cărora bătea, un azil de bătrâni pe Dealul Schitului de la marginea Huşilor.

Venit in Bucureşti in anul 1939, s-a trudit şi a reuşit inalţe lui Dumnezeu o prea frumoasă biserică în Bariera Vergului, biserica Parcul Călăraşi. Iar mai pe urmă aici, la bisericuţa din Sapienţei, in ultimii 11 ani ai vieţii sale a inzestrat acest sfânt lăcas al Domnului şi l-a infrumuseţat, dar mai ales l-a incălzit cu sufletul său şi a făcut să se adăpostească şi să se incălzească in el atâtea suflete creştine care aveau nevoie de căldura dragostei dumnezeieşti.

Ştia părintele Sârbu şi izbutea să atragă la Biserica Domnului Hristos sufletele insetate şi mereu in căutarea apei celei vii a Cuvântului dumnezeiesc. Câte lacrimi n-a şters părintele Sârbu din ochii celor flămânzi şi insetaţi de invăţătura sfântă; câte lacrimi de bucurie duhovnicească, cu emoţie religioasă, n-a stors el din ochii celor care îl ascultau, vrăjiţi de glasul său, de slujbele sale divine, de predicile sale! Acest misionar cu inimă şi râvnă de apostol a reuşit strângă in jurul altarului său âtâtea suflete ce veneau să se roage impreună cu el in ceasurile de slujbă  divină. Aceasta îl intărea şi-i mângâia sufletul său, care n-a fost scutit de dureri mari in viaţă. Căci nu avea mai mult de 37 de ani când şi-a pierdut soţia, model neintrecut de soţie de preot, care, inzestrată şi ea de Dumnezeu cu acelaşi duh misionar ca şi el, l-a ajutat in toată munca sa, ca să fie cu adevărat ales slujitor al Domnului. Singur si-a crescut apoi cele două fetiţe, cărora le-a fost şi tată şi mamă şi care i-au fost apoi mângâiere şi sprijin sufletului său.

Şi astfel, bunul, blândul, inţeleptul, vrednicul, neobositul, inzestratul de Dumnezeu cu atâtea daruri necesare unui desăvârşit slujitor al Său, părintele Constantin Sârbu, când abia împlinise 70 de ani, se desparte de altarul şi de fiii săi duhovniceşti şi trece dincolo, ca in ceata nesfârşit de mare a drepţilor şi a celor plăcuţi Domnului să laude impreună cu ei pe Dumnezeu, Căruia i-a slujit aici cu toată fiinţa şi cu toate puterile sale, aşa cum scria unui prieten al său in ziua intrării sale in spital.

Dacă m-ar fi intrebat cineva acum trei zile: da-mi un nume de preot, bun slujitor şi cuvântător, în primul rând i-aş fi pomenit de preotul Sârbu, de la Sapienţei. Dacă m-ar fi intrebat cineva: ce preot cunoşti care să fie inzestrat în mod cu totul deosebit cu duhul misionar? I-aş fi răspuns: primul este preotul Sârbu. Dacă m-ar fi intrebat cineva: cunoşti un preot care să trăiască nu pentru el, nici pentru copiii lui, ci numai pentru slujirea lui Dumnezeu, pentru credincioşii lui, pentru Biserica lui Hristos?, i-aş fi pomenit, primul, pe părintele Sârbu.

Iubite prieten şi frate intru slujire, părinte Sârbu. Te-am cunoscut acum aproape 40 de ani, predicând şi slujind in catedrala din Huşi şi ostenindu-te în acea pomenită mai inainte lucrare socială şi creştină, construirea unui azil pentru bătrânii neputincioşi şi fără sprijin. Te-am urmărit în zidirea catedralei din Bariera Vergului. Te-am urmărit şi admirat în zidirea bisericii celei vii din bijuteria aceasta a Sapienţei. Te conduc, cu o parte din cei care te-au cunoscut şi iubit, la locul tău de veci, dăruit ţie acum, în curtea acestei bisericuţe, de intâistătătorul Bisericii noastre, de Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian, care te-a cunoscut şi te-a apreciat şi care, ieri, aflând de plecarea ta dintre noi, a fost adânc afectat de această veste şi a aprobat să rămâi cu trupul lângă sfântul locaş în care ai slujit lui Dumnezeu cu toată fiinţa ta, in ultimii ani ai vieţii tale. Credincioşii tăi, venind la biserică iţi vor aprinde la mormântul tău lumânări şi ţi-l vor impodobi cu flori, drept recunoştinţă pentru ceea ce tu ai făcut pentru sufletele lor.

Ei şi noi, fraţii tăi intru slujirea aceleiaşi Biserici sfinte, despărţindu-ne acum de tine, ne rugăm Bunului Dumnezeu să-ţi aşeze şi să-ţi odihnească sufletul tău bun în lumea drepţilor aleşilor Săi”.

După ocolirea bisericii şi sunetul trist al clopotelor şi al glasurilor sugrumate  de plâns şi lacrimi ale credincioşilor care intonau „Sfinte Dumnezeule”, sicriul cu corpul neinsufleţit ce n-a cunoscut în viaţă odihnă al părintelui Constantin Sârbu a fost aşezat in mormânt proaspăt săpat, spre odihnă veşnică”.

ASISTENT

 ***

CUVÂNT LA PARASTASUL DE CINCI ANI AL PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU

“Iubiţi credincioşi,

Astăzi, 19.X.1980, aflându-mă in mijlocul dumneavoastră, am incercat două sentimente deosebite de satisfacţie. M-am invrednicit de impărtăşirea cu Dumnezeiasca Taină, in urma coliturghisirii cu confratele meu, Preot Constantin Voicescu, care are calitatea deosebită de a impărţi in mod echitabil frăţietatea preoţească cu mine şi am participat la slujirea parastasului de cinci ani al veneratului Preot Constantin Sârbu. In calitate de coslujitor al parastasului, având în faţă toată pregătirea acestei pioase şi fericite pomeniri, nespus de reuşită şi absolut la nivelul celui comemorat, vreau să spun ca totul confirmă cât a preţuit cel comemorat şi cât a fost de iubit. Este vorba de nişte pregătiri ieşite din comun, absolut toate la superlativ. Colivele, torturile, pregătirile de mâncare, băutură şi mulţimea crizantemelor care abundă atât pe mormânt cât şi pe masa din faţa slujitorilor. Cu tot miruitul, credincioşii au rămas în mare majoritate la parastas. Biserica era arhiplină. Văzând această impresionanta mulţime, văzând pregătirile excepţionale din punct de vedere calitativ şi având în faţă portretul Părintelui Sârbu, ce aveam să zic, decât cele ce urmează: “Ia-ţi, frate, cu dobândă astăzi ceea ce ai investit duhovniceşte cu atâta dăruire preoţească!”.

Pe faţa portretului Părintelui, căci portretul îi fusese aşezat pe masă, intre crizanteme, căzuse o picătură de apă sub ochiul drept, aninată ca o lacrimă.. Am zis în gând: Părintele, care este prezent in mijlocul nostru, prin sufletul său nemuritor, lăcrămează…. nu de vreo durere că bisericuţa i-ar fi în regres, că turma i-ar fi deficitară din punct de vedere duhovnicesc, ci de fericire, văzând atâta iubire şi atâta recunoştinţă din partea acelora cărora Părintele Sârbu a ştiut şi a reuşit să le pună temelia tare de piatră a credinţei lor.

In Duminica din 19.X.1980, când Domnul nostru Iisus Hristos, din pericopa evanghelică de rând, a dovedit prin invierea fiului văduvei din Nain nemurirea sufletului, a fost şi parastasul de cinci ani al Părintelui Sârbu. Aşa cum ne-a invăţat cu belşug de dovezi scripturistice Părintele Constantin Voicescu, in predica sa convingătoare, nu ne-am îndoit o clipă că de faţă a fost şi sufletul Părintelui Sârbu. Mulţimea crizantemelor, singura floare care mai abundă acum la sfârşit de toamnă, n-a fost altceva decât prinosul nostru de rugăciune din iubire şi preţuire a aceluia care şi-a pus sufletul ca turma sa să nu fie jinduită după “păşunea cea bună“.

Sufletul ţi-ai pus pentru turmă, ca turma astăzi să-ţi puie, la rându-i, când îţi face fericita pomenire, sufletul.

Părinte Sârbu, ce-ai făcut pentru Biserică şi Turmă te-a făcut nemuritor şi pe Cerul Bisericii Sapienţei eşti mai mult decât o stea, eşti un luceafăr.

Si, pentru că ai inmulţit “talantul” incredinţat, te-ai invrednicit să auzi din gura Stăpânului: “Bine, slugă bună şi credincioasă, la puţine ai fost credincios, la multe te voi pune, intră in bucuria Domnului Tău” (Matei 22, 21). Amin”.

Preot Ioan Popescu “Candela cu untdelemn de dreptmăritori creştini” , 19.X.1980

 ***

CUVÂNT LA PARASTASUL DE ZECE ANI AL PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU

“Asistăm la pomenirea aceluia care a trecut dintr-o viaţă in altă viaţă, care a invăţat, păstorit şi zidit comunitatea creştină a acestui sfânt locaş, Biserica Sapienţei.

Eu n-am avut vrednicia de a-l cunoaşte personal pe Părintele Constantin Sârbu; nu mi-a fost dat, zic eu, sau poate n-am fost eu vrednic să mă intâlnesc cu el şi să, slujesc impreună cu el la acelaşi Sfânt Altar. Dar eu am cunoscut ceva mai mult. Eu l-am cunoscut pe Părintele Constantin Sârbu prin frăţiile voastre; l-am regăsit in foarte multe suflete calde bune, care au fost adânc frământate in viaţa lor şi care apoi au fost zidite cu migală, clădite frumos, transformate in Hristos sub indrumarea inţeleaptă şi plină de iubire a Părintelui Sârbu. Prin aceasta l-am cunoscut eu pe el.

Un preot valorează nu prin ceea ce este el ca persoană, prin inteligenţa lui, nici prin strălucirea vocii lui, ci prin invăţătura şi lucrarea lui în Hristos. El este chemat in parohie şi să repare, şi să zidească locaşul de inchinare şi să-l picteze. Dar in realitate preotul este chemat în primul rând să zidească acea biserică interioară vie, să rezidească pe om sufleteşte, prin puterea rugăciunii, prin inţelepciune şi in special prin iubire: din păcătos, mincinos, mândru să-l facăm curat, mai smerit, mai aproape de Adevăr şi să unească, să, infrăţească toate sufletele in Hristos. Aceasta este prima misiune a Preotului şi acest lucru l-a infăptuit in mod exemplar Părintele Constantin Sârbu. El a modelat sufletele credincioşilor săi, trezind in conştiinţe adevărata lor chemare de creştini. El a căutat ca Preoţia universală pe care o are orice creştin să o pună in lucrare, spre lauda lui Dumnezeu.

Acest aspect al lucrării lui aş dori să-l adâncesc puţin, intrucât ne priveşte pe toţi.

Fiecare dintre noi, la Botez, copil fiind, am răspuns prin naşul nostru la intrebarea preotului spunând: “Mă lepăd de satana, de toată mândria lui, de toată minciuna lui” şi ne-am luat o anumită făgăduinţă: să ne unim cu Hristos, să trăim in spiritul lui Hristos. Prin cufundarea in apa sfinţită am fost sfinţiţi şi prin Taina Mirungerii am fost apoi unşi cu Sfântul Mir, cu care numai impăraţii şi arhiereii se ung. Prin aceasta am primit invrednicirea şi chemarea specială de a face parte din Preoţia universală a Bisericii lui Hristos. Orice creştin pecetluit astfel cu Duhul Sfânt a primit această invrednicire şi este chemat la slujirea lui Hristos şi intru Hristos in lume.

Dacă  la Botez, copii fiind, ne-am luat această făgăduinţă prin naşul nostru, de-a lungul vieţii, de fiecare data când rostim Simbolul credinţei, spunem prin articolul 10 “Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor”. Prin aceasta mărturisim fiecare, de fiecare dată, că ne insuşim in mod conştient Botezul şi făgăduinţele făcute la Botez de a ne rupe de satana şi de a trăi în Hristos.

Daca creştinii ar pătrunde acest conţinut al chemării lor de neam ales, de Preoţie impărătească, după cum îi numeşte Apostolul Petru, dacă pe de altă parte şi toţi preoţii ar fi la inălţimea chemării lor, s-ar schimba viaţa lumii. Căci din rândul Preoţiei universale Dumnezeu a rânduit o altă Preoţie, Preoţia sacerdotală, primită prin punerea mâinilor şi prin Duhul Sfânt. Te uimeşti când te gândeşti cum Dumnezeu, care singur are puterea de a lega şi a dezlega păcatele, a dat omului, ţărânii, această putere prin Taina duhovniciei. Este uluitor, pe noi ne toropeşte chemarea aceasta de a fi doctor sufletesc şi puterea aceasta, mai ales când stăruieşti să o infăptuieşti cu vrednicie. Cu adevărat vrednic nu este nimeni. Nici un preot nu poate spune că este cu adevărat vrednic pentru o taină atât de mare. Dar, în nevrednicia lui, prin puterea harului şi prin străduinţa şi curăţia inimii lui, el invaţă, vindecă, leagă şi dezleagă ceea ce se intâmplă in viaţa noastră umană. Este mare taina aceasta.

Vreau, insă, să subliniez că atât Preoţia universală cât şi Preoţia sacerdotală nu este “a mea”, “a noastră”, ci se află incadrată şi trebuie să se incadreze in Preoţia lui Hristos. Prin Hristos ne verificăm fiecare, prin Hristos slujim, cântăm, prin Hristos citim, gândim, lucrăm. Deci Preoţia nu este o manifestare proprie, personală. Fiecare este preot cu putere sau creştin adevărat in măsura in care se incadrează in Hristos, in măsura in care simte că Hristos slujeşte prin el, că Hristos gândeşte şi vorbeşte prin el. Aşa a fost Părintele Constantin Sârbu. El a fost conştient că Preoţia lui nu este a lui şi nu este temporar a lui pentru ceva, ci Preoţia lui este in Preoţia lui Hristos care este veşnică. Prin tot ceea ce a invăţat şi lucrat, în realitate Hristos a infăptuit prin el.

Noi, preoţii, poate uneori nu valorificăm cum trebuie Preoţia universală; poate nici nu-i facem pe credincioşi să inţeleagă chemarea lor, ce inseamnă a sluji lui Hristos in virtutea chemării primite la Botez. Părintele Sârbu a ştiut să inveţe, să răscolească sufletele in aşa fel incât să facă din fiecare un adevărat trăitor şi mărturisitor creştin. In Biserica Sapienţei, când Părintele Sârbu, la Sfânta Liturghie, rostea chemarea “să ne iubim unii pe alţii, ca intr-un gând să mărturisim”, el accentua cu adevărat iubirea pe care o avea faţă de toţi, faţă de intreaga sa comunitate, copiii săi duhovniceşti. El îi iubea pe toţi şi toţi erau inchegaţi intre ei prin iubire. În Biserica Sapienţei această chemare nu  reprezenta numai un obiectiv indepărtat şi nici o strângere formală de mână, ci reprezenta o realitate, iubirea care sălăşluieşte între toţi: preot şi credincioşi. Era o chemare ca iubirea lui Hristos, care infrăţeşte, linişteşte şi înalţă, să se adâncească în fiecare, pentru ca toţi, fiind cu adevărat “una” in Hristos, să mărturisească “Pe Tatăl, pe Fiul şi pre Sfântul Duh, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită”, după cum răspunde corul credincioşilor. Era o realitate foarte rar intâlnită, dar in Biserica primară aşa era.

Când Părintele Sârbu spunea: “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte Sfânta Jertfă în, pace să o aducem“, toată adunarea credincioşilor cunoştea momentul cutremurător care se apropie şi participa activ la rugăciunea inălţată de preot in Sfântul Altar.

Când Părintele Sârbu spunea: “Sus să avem inimile“, toţi se străduiau să-şi inalţe intreaga fiinţă – cu gânduri, voinţă, simţiri – Sus, către Dumnezeu, căci trăiau apropierea celei mai mari taine şi minuni care se săvârşeşte in lume: prefacerea Sfintelor Daruri in Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Iar la ultima chemare pentru marea rugăciune euharistică: “Să mulţumim Domnului”, toţi deveneau o singură făclie care ardea intr-o tăcere de mormânt rugându-se, mulţumind Domnului pentru prefacerea Sfintelor Daruri care se săvârşeşte, nădăjduind in prefacerea proprie de a fi mai buni, mai drepţi, mai una in Hristos prin Duhul Sfânt.

Aceasta a fost uluitoarea şi neuitata lucrare şi realizare a Părintelui Constantin Sârbu pe care am regăsit-o la Biserica Sapienţei intre fiii lui duhovniceşti. El a reuşit să facă din fiecare credincios al său un trăitor şi un cunoscător al tainelor creştine, unindu-i pe toţi intr-o mare frăţietate prin iubire.

Să-l imităm şi noi. El a fost un Preot ales intre preoţi. Toţi suntem preoţi, toţi avem cinci degete la o mână. Dar cât de diferit este un deget de celălalt! Aşa şi Preoţia. In nevrednicia noastră, de multe ori stăruim dar nu reuşim, de multe ori “sufletul este sârguincios dar trupul este neputincios“; de multe ori, cum spunea Sf. Apostol Pavel, “nu fac binele pe care îl voiesc, ci fac răul pe care nu-l voiesc, căci păcatul este in mine”. Se poate intâmpla ca şi preotul, in dorinţa şi voinţa de a face bine, să nu facă totdeauna cum trebuie. Dar mare lucru este atunci când intre preoti răsare unul care săvârşeşte intru totul voia şi lucrarea Domnului nostru Iisus Hristos.

Acesta a fost Părintele Constantin Sârbu. De la el să inveţe Preoţia, cel care invaţă şi cel care vrea s-o inveţe. Scumpă a fost şi scumpă i-a rămas amintirea in sufletul credincioşilor.

Acum el zace lângă biserica sa şi in mijlocul credincioşilor, al fiilor lui duhovniceşti. Case măreţe au căzut, dar buldozerele s-au oprit inaintea mormântului Părintelui Constantin Sârbu [aluzie la demolarea bisericilor, rostita in anul 1980, n.n.]. Să ne rugăm să, ne apere şi în continuare. Prin voia lui Dumnezeu el a transmis lucrarea sa pastorală altui frate, tot Constantin, Părintele Constantin Voicescu. Îi dorim ca bunul Dumnezeu să-l ajute să continue lucrarea inaintaşului său cu aceeaşi putere, credinţă şi dragoste. Pentru Părintele Constantin Sârbu vom cânta “Veşnica pomenire”, dar atunci să ne amintim că el spunea şi spune in continuare: Transformaţi-vă voi, rugaţi-vă, trăiţi în Hristos! Aceasta este, realmente, pomenirea lui, atât in faţa lui Dumnezeu, care nu uită niciodată pe robii Săi, cât şi în faţa noastră, a tuturora care l-am cunoscut, direct sau indirect, pe părintele Sârbu.

Veşnică să-i fie pomenirea în faţa lui Dumnezeu veşnică fie amintirea in sufletele credincioşilor în care el a semănat adevărata credinţă şi in sufletele tuturor celor ce-l vor urma. Veşnica lui pomenire!”

Preot Boris Răduleanu

CUVÂNT LA PARASTASUL PĂRINTELUI CONSTANTIN SÂRBU IN ZIUA SFINŢILOR CONSTANTIN ŞI ELENA, DUPĂ 12 ANI DE LA ADORMIRE

“Biserica pomeneşte şi se roagă astăzi pentru sufletul Părintelui Constantin Sârbu, care are mormântul alături de această biserică pe care el a rezidit-o şi ctitorit-o.

Pe mine m-a impresionat foarte mult citind la pomelnicul din ziarul “România liberă” un anunţ foarte smerit şi modest care, după trecerea atâtor ani – 12 ani – vesteşte din nou că Preotul Constantin Sârbu rămâne veşnic in amintirea şi in sufletele prietenilor săi. Este un prinos pe care fiecare din cei care l-au cunoscut pe el şi cuvântul lui nu uită să-l aducă celui ce le-a fost indrumător sufletesc şi Păstor. A fost, intr-adevăr, un mare Preot, care şi-a infăptuit şi dus până lat capăt marea misiune incredinţată lui.

Părintele Sârbu a zidit adânc in conştiinţa fiecăruia, că noi trăim nu numai aici ci şi dincolo, nu numai in ci şi după istorie, în meta-istorie sau in eshatologie, cum spunem noi; că viaţa de aici şi cea de dincolo sunt ca două pagini ale aceleiaşi foi. In măsura in care trăim viaţa de aici având in vedere pe cea de dincolo, viaţa de aici este mai bună şi mai dreaptă. In măsura în care ne complacem numai pentru aici, fără a ţine seama de ceea ce este dincolo, viaţa de aici este rătăcită şi greşită. El a vorbit şi pentru aici şi pentru dincolo. El a ştiut să intipărească in suflete că dincolo vom citi ce am făcut aici, în prima pagină şi că prima pagină (viaţa de aici) are valoare în măsura in care ţinem seama de ceea ce este dincolo. Astfel a inchegat familia duhovnicească, comunitatea sobornicească a Bisericii Sapienţei.

Biserica este nu numai clădire, nu este numai locaş. Biserica este în primul rând comunitatea sufletelor unite in Hristos. Atunci când ne adunăm în sfântul locaş, inimile cântă, inimile se transformă. Dacă fiecare preot, intre zidurile locaşului incredinţat lui sau in parohia lui, ar reuşi ca toţi cu o inimă şi cu o gură să slăvească pe Dumnezeu, cum a făcut Părintele Constantin Sârbu, am descoperi acoperişurile şi tot pământul şi toţi cu o gură şi cu o inimă ar aduce slavă lui Dumnezeu. Unde ar mai fi atunci ameninţarea cu vrăjmăşie, cu ură, cu războaie? N-ar mai fi. În asta constă religia iubirii adusă de Iisus Hristos, pentru ca frate cu frate, inimă cu inimă să se unească spre a forma Unitatea pentru care a venit şi pentru care s-a rugat El: “Ca toţi să fie Una, cum Tu, Tată eşti in Mine şi Eu in Tine, aşa şi toţi să fie Una in Noi” (In. XVII).

Obiectivul vieţii creştine este această Unitate după chipul Sfintei Treimi, numită de noi “sobornicească”, in care toţi să fie in unul şi unul in toţi, unitate posibilă numai în Hristos prin Duhul Sfânt. Noi am uitat-o, noi trăim răzleţiţi unul de altul. Noi am uitat că suntem fiecare o “mână”, un “picior”, un “ochi”, un mădular oarecare, dar în acelaşi trup care este Hristos. Mântuitorul nostru ne-a cuprins pe toţi in Sine, făcând posibilă această unire şi unitate.

Sobornicitatea Bisericii arată şi modul în care poate fi rezolvată viaţa umană în general, manifestând adevăratul raport dintre persoană şi colectivitate: nici prioritatea colectivului în detrimentul persoanei, nici intâietatea persoanei in detrimentul colectivului. Nici unul să nu plângă şi nici unul să nu se bucure în parte, ci toţi să fie pentru unul şi fiecare pentru toţi.

Părintele Constantin Sârbu a cultivat in parohie şi a realizat tocmai această sobornicitate, acest spirit al comuniunii creştine. El a cultivat credincioşii Bisericii Sapienţei pentru a fi un mănunchi deosebit; o familie creştină, legaţi prin acelaşi duh şi prin aceeaşi aspiraţie duhovnicească. A adunat oameni din toate cartierele Bucureştiului, care venind, au găsit aici linişte sufletească, iubire, simţind fiecare că se integrează intr-o comunitate ce se ingrijeşte la rândul ei de sufletul şi de viaţa lui. Dacă noi, fiecare preot, in parohiile noastre, am lucra aşa  cum a lucrat Părintele Sârbu, am schimba faţa lumii, căci parohia este un nucleu mic in organismul mare al omenirii. Dacă nucleul este sănătos, tot organismul este sănătos. Şi dacă arhiereii, preoţii şi creştinii am fi ceea ce vrea Iisus Hristos să fim, n-ar mai fi in lume ceea ce este şi n-ar mai fi in ţara noastră ceea ce este.

Realizarea sobornicităţii a fost contribuţia acestui mare Preot care e Părintele Sârbu, lucrare preoţească greu de atins, dar cu Dumnezeu nu este cu neputinţă. Părintele Sârbu a realizat-o. Şi laudă pentru frăţiile voastre, care nu l-aţi uitat după atâţia ani. Eu, nevrednicul preot, am găsit-o sădită aici, la Biserica Sapienţei. M-am incălzit, mă incălzesc la căldura ei şi cât se poate incălzim şi noi, impreună cu Părintele Constantin Voicescu, pe credincioşi, pentru ca să crească in continuare pe drumul deschis de Părintele Sârbu. Locaşul este mic, dar păstrează în el căldura celui ce “se roagă plângând şi plânge rugându-se”, după cum stă scris şi la mormântul lui. Sfântul Simeon Noul Teolog spune că lacrimile sunt darurile lui Dumnezeu; să trăieşti cu lacrimi şi cu lacrimi să te rogi. Acesta a fost darul dat de Dumnezeu şi Părintelui Constantin Sârbu. Mare preot, poate chiar mai mare decât un conducător de ţară. Acesta răspunde de legea lui, dar Preotul răspunde faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor de toate sufletele incredinţate lui. Părintele Constantin Sârbu şi-a dus până la capăt marea misiune incredinţată lui.

Pentru creştinii pe care i-a condus este o mare bucurie de a-l fi avut Păstor, iar iubirea şi recunoştinţa pe care i-o arată cinstindui amintirea reprezintă cea mai mare răsplată. Pentru că răsplata unui preot nu este cea materială, ci cea duhovnicească. Si el se bucură văzând că păstraţi atât amintirea, cât mai ales invăţătura şi pastoraţia lui.

In ziua aceasta, in care ne aducem aminte şi ne rugăm lui Dumnezeu pentru bunul preot Constantin Sârbu, ne rugăm şi pentru Părintele Constantin Voicescu, cel ce a venit să intărească şi adâncească lucrarea Părintelui Sârbu. Îţi dorim mulţi ani cu rod bogat în ogorul Domnului! Să-ţi ajute Dumnezeu, frate Constantine, ca munca pe care o depui să adâncească spiritul sobornicesc al comunităţii, pentru a putea duce până la capăt marea misiune incredinţată la Biserica Sapienţei!

Ce frumos nume are această biserică, a Sapienţei: Biserica inţelepciunii. Nimic nu este intâmplător. Poate acest nume reprezintă un simbol, poate vrea să spună credincioşilor de aici: in inţelepciune să trăiţi şi in inţelepciune să rodiţi, pentru a o răspândi intre creştinii acestei lumi.

Acum, intrucât intre Sfintele Paşti şi inălţare nu se cântă “Veşnica pomenire”, ci se cântă “Hristos a inviat”, vă rog pe frăţiile voastre să cântăm “Hristos a inviat” şi pentru Părintele Constantin Sarbu şi pentru părintele Constantin Voicescu. Pe părintele Sârbu Dumnezeu să-l aşeze şi odihnească in cetele drepţilor, de unde să se roage şi pentru noi, iar pe Părintele Voicescu să-l ajute să lucreze in continuare, in acelaşi fel, spre slava lui Dumnezeu căci… Hristos a biruit lumea şi…

Hristos a inviat!

Preot Boris Răduleanu

(din: Biserica Sapientei, Un mare marturisitor crestin, PREOTUL CONSTANTIN SARBU, Editura Bonifaciu, Bacau, 2010)

Va mai recomandam:


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Mucenici ai vremurilor noastre, Parintele Constantin Sarbu, Preot Boris Raduleanu, Preotie (pentru preoti), Taina Botezului si Taina Mirungerii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “PREOTUL MARTIR CONSTANTIN SARBU. Predici miscatoare intru pomenirea unui parinte desavarsit: “Transformati-va voi, rugati-va, traiti in Hristos!”

  1. Pingback: Parintele Constantin Sarbu: SFARSITUL PAMANTESC, MINUNI, VIZIUNI, PROFETII. “Aveti grija, ca vor veni timpuri grele. La urma de tot n-or sa mai fie preoti, au sa planga lacatele la usi… Daca faceti pacate, piere si credinta” -
  2. Pingback: MARTURII DESPRE SFINTENIA PARINTELUI MARTURISITOR CONSTANTIN SARBU: Pr. Gheorghe Calciu si Nicolae Itul evoca o icoana vie a caldurii inimii si a curajului -
  3. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre sensul uitat al Botezului. SUNTEM CONSTIENTI DE RASPUNDEREA NOASTRA FATA DE TAINA SFANTULUI BOTEZ? -
  4. Pingback: PARINTELE CIPRIAN GRADINARU (Namur, Belgia) – sau RAVNA PENTRU “RAIUL” FRATIETATII INTRU HRISTOS in vecinatatea “Fiarei” europene. Model si inspiratie pentru regasirea COMUNITATII ORTODOXE AUTENTICE, astazi prea-uitate…
  5. ” […] Dacă m-ar fi intrebat cineva acum trei zile: da-mi un nume de preot, bun slujitor şi cuvântător, în primul rând i-aş fi pomenit de preotul Sârbu, de la Sapienţei. Dacă m-ar fi intrebat cineva: ce preot cunoşti care să fie inzestrat în mod cu totul deosebit cu duhul misionar? I-aş fi răspuns: primul este preotul Sârbu. Dacă m-ar fi intrebat cineva: cunoşti un preot care să trăiască nu pentru el, nici pentru copiii lui, ci numai pentru slujirea lui Dumnezeu, pentru credincioşii lui, pentru Biserica lui Hristos?, i-aş fi pomenit, primul, pe părintele Sârbu.”

    Exact acelasi fler l-a avut si Securitatea atunci. Cam aceleasi criterii, de-aia in ziua aceea nu l-au omorat pe alt preot, ci chiar pe parintele Sarbu.

    Si cum Securitatea e aceeasi si astazi, face oricand un mucenic dintr-un marturisitor al lui Hristos. Au un fler mai ceva ca cei cu canonizarile.

  6. @ George:

    Si povestea cu operatia absolut necesara se repeta si in zilele noastre, tot cu parinti mai alesi… In aceeasi deplina conspirare securistica. Dar si mai rafinat, si mai pervers, astazi calaii si complici lor prezentandu-se drept cei mai mari binefacatori si cei mai grijulii protectori. De fapt, poate daca si pr. Sarbu ar fi avut o mostenire (alta decat cea pur duhovniceasca) de lasat si un nume mai cunoscut, si atunci ar fi procedat altfel…

  7. Pingback: PARINTELE CRACIUN din Cincis – 2 ani de cand a plecat sa ia parte la Liturghia cereasca din “Ziua cea neinserata” a Invierii (†8 aprilie 2012): “INIMA BUNA!” -
  8. Pingback: PARINTELE ALEXIE BÂRCA, PREOTUL LUI DUMNEZEU († 1 august 1986) -
  9. Pingback: “Harul in catuse”: PARINTELE CONSTANTIN SARBU, MUCENICUL (video): “Puteti sa ma chinuiti cat vreti, dar nu ma lepad de Hristos!… Tare bine ma simt in casa saracului” -
  10. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN SARBU – 40 de ani de la adormirea unui preot martir († 23 octombrie). “CAT II AVETI ACUM PE PREOTI, CERCETATI-I SI IMPARTASITI-VA. Atunci se va inchide cerul si nu veti mai avea de unde lua credinta” | Cuvântul Or
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate