CUGETARI si SFATURI DUHOVNICESTI ale PARINTELUI IACHINT: “Doamne, al Tau sunt, sa nu ma parasesti!”

Vezi si:

Cugetări şi sfaturi ale Părintelui Iachint

• “Aşa să te rogi: Doamne, nu-mi lua darul ce mi l-ai dat”.

[…]

• Intrebare: “Când vine sfârşitul lumii?“

Răspuns: “De ce nu te interesează sfârşitul tău?“

• Către un frate care dorea să-şi facă voia: “Nu-l învăţa pe Domnul ce are de facut!“

• Despre încrederea în Dumnezeu, a sfatuit, un fiu duhovnicesc să se roage astfel: “Doamne, al Tău sunt, sa nu mă părăseşti!” Şi a adăugat: “Eu ştiu pe cineva care se ceartă cu Domnul“.

• Pentru cei ce doreau cuvânt despre mântuire spunea: “Vrei să te mântuieşti, cu întrebarea să călătoreşti, iar adevărata înţelepciune stă în sfat mult“.

• “Ce-l face pe călugăr?“. “Tăierea voii.”

• La plecare în călătorie binecuvânta zicând: “Pacea Domnului să fie cu voi!“

• Către o ucenică: “Când vii de la biserică să spui rugăciunea Cuvine-se cu adevărat… şi în continuare Harul Domnului din sfânta Ta casă să fie şi în casa mea!“

• Despre stăruinţă în lucrare spunea: “Când începi un lucru du-l până la capăt şi să nu te uiţi ca Sara, inapoi!“

• Către un părinte nemulţumit: “Să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru tot ce primeşti şi să nu judeci“.

• Către un ucenic care a fost de multe ori miluit de sfinţia sa a spus: “Aşa cum Domnul Iisus Hristos S-a milostivit şi ne-a miluit pe noi toţi, aşa şi tu să nu uiţi porunca iubirii şi să o implineşti“.

• “Să nu cârteşti niciodată împotriva voii lui Dumnezeu să nu spui niciodată [in privinta lucrarii mantuirii, n.n.]: «Nu mai pot!»“

• Despre stăruinţa în rugăciune: “Cere cu nădejdea că vei primi, iar dacă întârzie răspunsul, ceartă-te cu Domnul, şi Domnul nu Se va supăra, văzând stăruinta ta“.

• Tot despre rugăciune, îndemna un părinte să spună: “Iisuse, Doamne, noi cu bucurie Îţi mulţumim!“

• La spovedanie îi spunea unui părinte slujitor: “Să slujeşti cu pace, că slujeşti cu ingerii“.

• In suferinţă chiar şi atunci când boala i se agravase, la întrebarea “Cum vă simţiţi, părinte?” răspundea: “Mai bine!“

• Un sfat, în scaunul de spovedanie, către un părinte încercat: “Răbdare…, răbdare…!“

• Despre lipsa de râvnă la rugăciune spunea: “Arde pământul sub noi şi tu dormi!?“

• Pentru cei căldicei spunea: “Drumul spre impărăţia Cerurilor este pe muchie de cuţit“.

• Către un creştin necăjit: “Caută-ţi pacea prin rugăciune şi încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi nu uita că fericirea nu-i din lumea aceasta”.

• Către un frate ce se îndreptăţea: “Vorba sună, fapta tună!“

• Cugetând la Patimile Domnului, spunea: “Nimeni nu poate să cuprindă cu mintea durerea pe care a suportat-o Domnul pe cruce“.

• Către o fiică duhovnicească cuprinsă de grijile lumii spunea: “Soră, cel mai important lucru acum este mântuirea. Indreaptă-ţi toate doririle tale către acest scop“.

• Fiilor duhovniceşti le spunea: “Cel mai important lucru este să-L simţi pe Dumnezeu în inima ta!“; şi mulţi ucenici, în preajma sfinţiei sale, simţeau acest lucru. Era o realitate, o certitudine.

• Când era stareţ şi-l supărau cei din obşte, se mai mânia şi spunea: “Să ne pedepsească Dumnezcu cu o oră mai devreme de ceasul morţii, să ne dea timp de pocăinţă şi ispăşire!“

• Suferinţa din ultimii ani ai vieţii a făcut mai mult loc lui Dumnezeu în inima sa, iar unui ucenic, când îi cerea rugăciunile sale, îi spunea: “Rugăciunea mi-a rămas. Nu te voi uita!“

• Spunea odată: “Stareţul trebuie să aibă atâta răbdare încât să-i biruie pe toţi din obşte prin ea“.

• Un părinte din Putna ducea cu maşina mânăstirii nişte femei care ajutaseră la nişte lucrări. Una dintre ele avea gândul de a-l ispiti pe părinte spre păcatul desfrânării, punându-l pe acesta să conducă noaptea târziu pe drumuri îndepărtate de lume. Părintele ispitit s-a izbăvit prin rugăciunea Părintelui Iachint, care în miez de noapte l-a aştepta pe ucenic şi l-a întâmpinat spunându-i: “Am ştiut că eşti în încercare. Ştii ce zi e azi. E Acoperământul Maicii Domnului.“

• Un frate care căuta o mânăstire în care să rămână a mers la Părintele Iachint pentru cuvânt de folos. Acesta i-a zis: “Eu te sfătuiesc să rămâi aici; la Sihăstria sunt fraţi mulţi şi un stareţ aspru; aici o să găseşti mai multă înţelegere. Dar să te hotărăşti repede, pentru că acum trăim vremuri apocaliptice! Să-ţi ajute Dumnezeu să duci crucea vieţii monahale, şi s-o duci frumos!“

• “Cumpătarea este sigiliul inţelepciunii. Să avem întotdeauna simţul măsurii. Să nu exagerăm nici în dreapta, nici în stânga. Să căutăm cele mai bune mijloace pentru atingerea celor mai nobile scopuri.”

• “Din cauză că ne iubim pe noi greşim faţă, de aproapele nostru, greşim faţă de Dumnezeu Care a spus: «Invăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând smerit cu inima…» (Matei 11, 29). De ce vă certaţi între voi, de ce vreţi să luaţi dreptul altuia? Omul este cu atât mai mult om cu cât trăieşte mai mult pentru alţii.”

• “Fericirea nu-i din lumea aceasta. Este aşa un fel de a spune că ne simţim bine. Să schimbăm nişte idei, nişte credinţe, nişte simţiri de-a înţelege lumea, de a o ajuta…“

• “Dacă ne regăsim pe noi şi luăm legătura şi cu binele suprem de-abia atunci ne-am trezit. Ajungem la realitatea căutată. De fapt acest lucru e ca şi căutarea lungimii de undă…“

• “Ce ne poate feri de stresurile lumii acesteia? Spiritualitatea creştină. Nu toată lumea înţelege această realitate. In iureşul vieţii în care trăim noi acuma nu prea văd eu că oamenii găsesc cele mai bune modalităţi de a se salva şi de a salva societatea pe care o slujim. Mântuitorul spune: «Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca să slujească El să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi» (Matei 20, 28). Deci, iată exemplul: să facem cât mai mult bine pentru alţii. Astfel, dreptatea divină rămâne întotdeauna suverană. Undeva se spune: «Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre nici căile Mele ca ale voastre, zice Domnul» (Isaia 55, 8).”

• Spunea odată către un intelectual: “Nu sunt o personalitate care să vă fiu de mult folos, dar mă străduiesc şi eu, la nivelul meu, să încerc, să spun şi eu ceva. Unii oameni ştiu ce spun. Spun ce ştiu. Alţii nici nu ştiu ce spun, dar spun ca să se afle în treabă...“

• Despre sfinţi spunea: “Este tare greu să medităm mai adânc şi să trăim o viaţă aşa cum ne-o recomandă sfinţii ce se odihnesc în jurul mânăstirii Putna. Există o comunicare între ei. Lucrul acesta îl spun şi oamenii de ştiinţă şi oamenii de credinţă. Există o legătură între cei ce s-au topit în jurul mânăstirii, care au slujit, care au fost nişte făclii fa timpul lor şi care comunică cu noi după moarte… Aşa se explică faptul că ne închinăm în faţa moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi ale Sfântului Calinic de la Cernica, care au spus nişte lucruri pentru vremea noastră — că «se va lua pacea de pe pământ», că «vai de cei care vor conduce noroade în această perioadă», că «stihiile naturii se vor răzbuna pe oameni»… Am trăit aceste adevăruri. Sunt triste, dar le observăm în continuare. Să ne ajute Dumnezeu să se realizeze acea dorinţă dreaptă şi sfântă pe care românii de pretutindeni o simt şi o trăiesc. Ce bine şi frumos spune o cântare bisericească: «Cât este de bine şi cât este de frumos să locuiască fraţii în unire!» În definitiv, ce vrem? Nişte drepturi. Nu cerem nimic străin. E vorba de aceeaşi limbă românească. Mântuitorul S-a numit Cuvânt. Cuvântul lui Dumnezeu. Prin ce ne facem noi cunoscuţi unul altuia? Prin cuvânt. Mintea este Tatăl, Cuvântul este Fiul, trăirea este Duhul Sfânt. Este o treime în care noi ne unim şi este foarte greu să înţelegem acest adevăr care mai mult se trăieşte decât se vorbeşte. Să ne ajute bunul Dumnezeu.

• Câteva cuvinte despre Ştefan cel Mare:
  

  Parintele Iachint la mormantul lui Stefan cel Mare si Sfant

  “Nu sunt eu nimerit ca să scot în evidenţă meritele strămoşilor noştri pe care îi cunoaştem mai mult sau mai puţin. Se spune că pe oameni îi iubim doar atunci când îi cunoaştem. Dar dacă este vorba despre Ştefan cel Mare, cred că marele domnitor este pentru noi simbolul demnităţii. Are ceva comun cu stejarul. I-a plăcut acest copac falnic ce reprezintă trăinicia, permanenţa noastră pe acest teritoriu. Stejarul nu se îndoaie în faţa furtunii, şi Ştefan s-a gândit mereu că poporul nostru va avea de suferit. Aşezat aici în poarta furtunilor, îşi dădea seama că acesta va mai avea de plătit tribut de lacrimi şi sânge…

  Oamenii mari nu sunt fericiţi niciodată; ei trăiesc mai mult pentru alţii decât pentru ei. A riscat mult luptând împotriva Imperiului otoman, dar a triumfat. Cu efort şi sacrificiu. A murit din cauza rănilor acumulate de-a lungul războaielor. Ştefan cel Mare se numără acum între fericiţi, pentru că a creat o epocă pentru întreaga Europă. Istoria nu este decât o carte a vremii care ne învaţă să urmărim virtutea…

  Ştefan cel Mare a hotărât ca pe mormântul său să fie pus simbolul stejarului, ca să arate că dorinţa lui dreaptă şi sfântă este ca poporul nostru să reziste, să trăiască veşnic pe acest pământ sfinţit cu jertfele strămoşilor.

  Ştefan cel Mare a fost canonizat. De fapt, poporul de mult timp l-a numit sfânt. Noi am confirmat acum că este cu adevărat Mare şi Sfânt prin faptul că a creat valori, a apărat valori pentru întreaga civilizaţie a Europei din acea vreme. Ştefan, printre sfaturile ce le dădea urmaşilor, spunea: «Iată, am construit cetăţi… Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Chilia, Cetatea Alba… Să nu lăsaţi în ele paşalâc turcesc…» Dar să ştiţi că turcii sunt oameni de cuvânt. Ei sunt mai cinstiţi decât unii creştini! Probabil Ştefan cel Mare observa vecinii noştri nu prea respectă demnitatea şi drepturile… Să ne ajute bunul Dumnezeu!”

***

Alte sfaturi şi cugetări ale Părintelui Iachint:

• Referitor la căderea de dreapta: “Dracul, dacă vede că nu te poate ţine înapoi, te trimite prea înainte. Pentru aceasta, ţine dreapta socoteală“.

• “Asigură-ti pustia inimii şi poţi fi sihastru în mijlocul oraşului.“

• “Să te indoieşti de tine, să nu te încrezi în fortele tale.”

• “Ispitele la locurile sfinte sunt mai iuţi. De aceea, trebuie să fii întărit ca să le vizitezi sau să rămâi acolo, altfel te sminteşti.”

• “Dacă ar fi să iau viaţa de la capăt, tot călugăr m-aş face.”

• “Spovedania să fie scurtă, cât podul palmei, concisă.”

• “După ce primeşti Sfânta Împărtăşanie, după ce te-ai odihnit, să te rogi mai cu foc.“

• “Un conducător este bun după felul în care îşi alege «statul major».”

• “Te trimit la un sfânt în viaţă pe care-l ţine Sfântul Ioan: părintele Nicanor Săhleanu“.

• La spovedanie diminua gravitatea păcatului, ca omul să nu intre în deznădejde.

• In călătorie, la intersecţii de drumuri, făcea anumite semne cu mâinile. L-am întrebat ce înseamnă acestea şi nu mi-a răspuns nimic, iar eu n-am insistat. Unul din semnele pe care le-am recunoscut a fost omega.

Cuvinte despre lucrarea Rugăciunii lui Iisus

• Deşi avea rugăciunea inimii, din smerenie, când i se cerea sfat despre Rugăciunea lui Iisus spunea: “Nu ştiu nimic despre rugăciunea aceasta. Mergi la părinţi mai imbunătăţiţi.”

• Despre Rugăciunea lui Iisus: “E atât de tainică rugăciunea aceasta… Şi mai intâi de toate, trebuie multă smerenie“. Il intrebam: “Părinte, de ce nu mă pot statornici în rostirea Rugăciunii lui Iisus?!” Răspundea: “Pentru că nu o zici din inimă. Când ţâşneşte din inimă, n-o mai uiţi, chiar dacă vrăjmaşul nu te lasă!“

• Forma Rugăciunii lui Iisus era completă sau chiar mai mult decât atât. Cineva voia cu tot dinadinsul să se roage şi pentru alţii. La această solicitare, Părintele Iachint a răspuns astfel: “Roagă-te aşa: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătoasa şi pe binefăcătorii mei». Aceasta şi cu scopul de a nu te ingreuia cu un pomelnic personal prea lung. Iniţial, la rostirea acestei rugăciuni aveai impresia că te rogi numai pentru oameni; dar discutând mai târziu cu Părintele Iachint, realizai că adaosul “binefăcătorii mei” era, de fapt, intreaga creaţie a lui Dumnezeu. Şi, ca una care n-a meritat daruri “inalte”, după o vreme am spus: — N-am mai întâlnit o asemenea formulare a Rugăciunii lui Iisus. – Pentru că te-ai mândrit n-o mai spui aşa. Scurt şi fără cuvinte.

• Părintele lucra întotdeauna cu acoperire. Dacă erai novice, îţi sugera să rosteşti rugăciunea în forma completă; dar se ocupa îndeaproape de cei care porneau serios la drumul acesta. Nu conta că erai monah sau mirean; important era că s-a răsucit în inimă chemarea lui Dumnezeu, la care părintele se angaja cu toată forta şi priceperea.

• După felul în care te spovedeai îţi stabilea pravila şi canonul. Nimic nu era habotnic, ci, aşa cum spun Sfintii Părinţi, totul era o artă:

– după starea sănătăţii;
– după măsura duhovnicească la care te aflai;
– după râvna celui pe care-l avea în faţă;
– după greutăţile sociale, condiţiile concrete de viaţă.

• Dintru început nu accepta să lucrezi rugăciunea decât cu mintea. A întrebat cineva despre rugăciunea cu gura şi a răspuns cu o altă întrebare: “Ce te faci după aceea?“, înţelegând că exerciţiul facial îndelungat determină tic. In plus, trebuie să fii retras undeva în singurătate ca să o poţi rosti cu gura; or, aflându-te în lume, acest lucru dezvăluie taina.

• Se ştie că rugăciunea cu mintea în inimă este un dar al lui Dumnezeu la vremea cuvenită. Dar, cu ajutorul rugăciunii duhovnicului, este posibil să primeşti darul mai repede.

• Recomanda rostirea rugăciunii pe ritmul respiraţiei, cu inspiraţie adâncă pe prima jumătate a rugăciunii iar cu mintea urmărind calea aerului până în inimă, cu capul aplecat şi bărbia adusă către piept şi două degete de la mâna dreaptă pe inimă, deasupra sânului stâng; apoi faci un ocol şi expiri pe alt drum decât cel pe care ai venit, adică pe gură, ca un oftat uşor, sau tot pe nas. Spunea că rostirea rugăciunii pe ritmul bătăilor inimii e mai periculoasă. Nu se opunea la acest fel, dar totul era în funcţie de persoana cu care lucra.

• Nu recomanda scăunel, ci aproba numai dacă îi cereai. Spunea: “Rugăciunea trebuie spusă cu timp şi fără timp, adică pentru pravilă şi canon să ai un program al zilei, că te aşteaptă Domnul şi Maica Domnului să-ţi faci datoria. In rest, program de voie. Oriunde ai fi, în orice poziţie ai sta, mintea să fie la Domnul. Aşa să găseşti pustia inimii. Chiar şi în mijlocul mulţimii, în tren sau în orice imprejurare cu persoane multe, încearcă să taci şi să fii singur cu Dumnezeu.”

• Punea accent pe rugăciunile începătoare, pe atenţia la rugăciune, dar mai ales pe smerenie şi aducerea aminte de Dumnezeu. Pentru aceasta recomanda şi mijloace coercitive, spunând: “Ştiu pe cineva care vine să se spovedească la mine că poartă la gât o cruce grea, de plumb, ca să nu uite de Dumnezeu sau ca să-şi aducă aminte; ştiu pe altcineva care poartă un lanţ sub piciorul stâng; poate fi şi de argint.”

• Am întrebat de multe ori ce este smerenia, întrebare la care nu mi-a răspuns pe loc; dar mai târziu a venit cu un pumn de alune şi, ca din întâmplare, i-a căzut una pe jos. Am ridicat-o şi am mâncat-o. Părintele n-a zis nimic, dar în clipa următoare mi-a ţâşnit gândul: “Nu merit să mănânc din palmă“. Aşa mi-a dat exemplu de smerenie. Nu vorbea, lucra.

• Este greu să vorbeşti despre Părintele Iachint, pentru că implicit trebuie să vorbeşti şi despre tine. Acest lucru tot smerenie este, pentru că întotdeauna spunea că Dumnezeu lucrează.

• Se contopea cu tine în rugăciune şi prin harul Duhului Sfânt învăţai practic răspunsurile la întrebări. Mergând, vedea o aţă sau “un nimic” pe care-l ridica şi-l dădea la coş. Pentru un profan era un amuzament – cum a putut să vadă şi să facă un efort pentru “un nimic”? Pentru lucrător, era stare de smerită rugăciune şi aducere aminte de Dumnezeu – acest “nimic” sunt eu.

• Adesea vorbea despre sinergie. L-am intrebat ce înseamnă. Răspunsul a fost: “Dai voinţă, iei putere.“

• Ca stil de lucru, îţi prezenta prin rugăciune şi lucrare faza la care trebuie să ajungi. Te purta pe drumul “pe muchie de cuţit” cu cea mai mare luare aminte. După aceea, te lăsa o perioadă mai lungă de timp să lucrezi singur, dar simţeai supravegherea. Dacă deprindeai “meşteşugul”, te lăsa să lucrezi singur şi trecea la altă etapă. Foarte importante erau amănuntele, dar avea discernământ, nu se încurca în ele.

• Recomanda la rugăciune să te baţi cu pumnul în piept, când eşti mai umilit.

• Întrebare: “Ce este rugăciunea curată, Prea Cuvioase Părinte?“. Răspunsul Părintelui te aducea pentru o vreme în stare de rugăciune curată. Pentru toată viaţa de fiu duhovnicesc, ştii (în comparaţie cu tine însuţi) unde trebuie să ajungi.

• “Când mănânci – spunea Părintele – fiecare molfăitură trebuie să fie în ritmul rugăciunii lui Iisus şi să ţi se pară acea mâncare Sfânta Împărtăşanie, iar în continuare să spui: «Nu merit bunătăţile pe care mi le oferi, Doamne!»“

• Când posteşti, cel mai greu te loveşte setea şi te trezeşti cu gândul: “Mi-e sete!” Sfatul Părintelui era să mergi mai departe şi să zici: “Mi-e sete de Tine, Doamne! Eu beau apă, iar Ţie Ţi-au dat oţet şi fiere!“

• În rugăciune, iubindu-L pe Domnul, ceartă-te cu El: “A Ta sunt, Doamne; vrei, nu vrei să mă mântuieşti, a Ta sunt!“

• Ca să-mi sensibilizeze “nesimţirea” faţă de Dumnezeu imi spunea: “Cine poate şti ce durere a simţit Mântuitorul pe Cruce? Este fantastic de dureros să-ţi străpungă cuiele (piroanele) podul palmei (şi arăta în palma sa exact locul în care au fost bătute) în care se susţine întreg trupul.”

• Momentul acesta al durerii îl simţea cu adevărat în toată fiinţa, contaminându-te cu compătimirea – dacă nu faţă de Domnul, măcar faţă de cel pe care-l aveai înaintea ochilor, suferind.

• Toate erau importante în rugăciunea lui Iisus, dar smerenia mai presus de toate. […]

• Vorbindu-i, nu-ţi dădeai seama cât tace; dar când deschidea gura, nu era degeaba. Adeseori îţi mulţumea spunându-ţi: “M-am folosit!“. Alteori răspundea cu sfaturi şi cugetări legate de felul tău de a fi, de firea ta, pe care trebuia s-o corectezi prin nevoinţă şi să schimbi (omori) în tine pe omul cel vechi.

(din: Parintele Iachint al Putnei, Editura Bizantina, 2000)

Legaturi: