ODIHNIREA FRATELUI – PRIMIREA LUI HRISTOS. Cuvantul de la Nicula al Protos. SIMEON PINTEA despre SINGURATATEA OAMENILOR “DIN TUMULTUL LUMII” DE AZI, nevoia de rabdare si disponibilitate de “A ASCULTA SUFLETUL IMPOVARAT, pentru ca nu este cine sa-l asculte” si GESTURILE SIMPLE ALE DRAGOSTEI (video, text)

Protos. Simeon Pintea: „Să ne lăsăm primiți, ascultați și ospătați de Maica Vieții”

Cuvântul de învățătură al părintelui protosinghel Simeon Pintea, eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, rostit la Mănăstirea Nicula cu prilejul oficierii slujbei Miezonopticii, Utreniei şi Ceasului I, marți seara, 13 august 2019:

(transcriere de la min. 17):

“[…] In Evanghelia de la Matei, in cap 25, Mantuitorul enumera aceste fapte: flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau, strain am fost si M-ati primit. Cred din toata inima ca atunci cand Mantuitorul Iisus Hristos a intrat in casa Mariei si a Martei, cred din toata inima ca aceste gesturi umane, aceste gesturi de dragoste, de pretuire pentru Calator le-au facut surorile. Si pentru aceasta, Mantuitorul Hristos, atunci cand spunea: “daca ati facut unora dintre acestia mici, Mie mi-ati facut” se referea si la cele doua surori, Marta si Maria.

Gesturile de filantropie crestina sunt gesturi umane simple de tot: a da un pahar cu apa calatorului, a da o bucata de paine, a da un banut celui sarac, a da o haina, a imbraca pe cel gol, a adaposti pe cel fara adapost. Gesturi umane. Dar intotdeauna aceste gesturi sunt legate de vederea lui Hristos pentru ca in aceste gesturi, si mai ales in persoanele carora le facem, Domnul Hristos Se identifica. Si asa cum Maria si Marta L-au primit si L-au vazut pe Hristos, asa Il putem vedea astazi si noi; si prin aceste gesturi de iubire crestina pe care le aratam semenilor nostri, Il putem primi in lacasul nostru, in casa noastra si in adancul fiintei noastre. Domnul Hristos niciodata nu ramane dator fata de cei care Ii arata gesturile dragostei.

Sa stiti ca a fi duhovnic nu este un lucru usor. Trebuie sa ai foarte foarte multa rabdare. In primul rand multa rabdare. Si cred ca rabdarea vine si ca dar al lui Dumnezeu, pe masura deschiderii si disponibilitatii tale. Dar de multe ori sfaturile, indemnurile, nici nu sunt atat de importante, cat este simplul gest sau disponibilitatea de a asculta. De a asculta sufletul impovarat, pentru ca nu este cine sa-l asculte.

Sunt foarte multi oameni astazi care sunt singuri in tumultul lumii. Si acesta este paradoxul: in tumultul lumii, ramanem singuri. Pentru ca grija vietii si modul in care societatea postmoderna ne antreneaza in viata de zi cu zi, ne oboseste si ne distruge din punct de vedere spiritual. Si din cauza aceasta avem experienta unei amortiri a simturilor. De multe ori, se intampla sa nu ne bucuram de prezenta semenilor nostri. Se intampla ca simturile noastre sa nu se bucure atunci cand bate cineva la usa, cu toate ca ne simtim singuri si acest lucru de fapt denota boala spirituala, boala umanitatii in veacul in care traim.

Din aceasta boala incercam sa iesim, din aceasta boala a sufletului. Si de aceea venim la Nicula, la casa Maicii Domnului, ca in aceste zile sa petrecem in aceasta casa. Sa ne lasam primiti si grijiti si ascultati si ospatati de Maica Vietii. Cu siguranta ca Fecioara Maria are aceasta disponibilitate sa ne asculte necazurile, sa ne asculte greutatile, sa ne primeasca lacrimile dar si bucuriile. Sa se intristeze, sa planga si sa se bucure impreuna cu noi, cu fiecare. Invatam in acest pelerinaj la Nicula sa nu fim indiferenti fata de semenii nostri, asa cum Maica noastra cereasca nu este indiferenta fata de noi, ci este disponibila sa ne asculte, sa ne mangaie si sa ne ospateze din ospatul credintei. Invatam in pelerinaj sa fim si noi disponibili, sa fim primitori si sa odihnim pe semenii nostri.

Si as vrea sa va impartasesc un lucru frumos pe care l-am primit de la bunica, din amintirile ei de cand era fetita si bunica ei mergea in pelerinaj (…). Mergeau din Tara Codrului si din tot Satmarul, mergeau pe jos pelerinii in perioada respectiva, nu erau mijloacele de astazi de transport si mergeau de-a lungul Somesului vreo 60-70 de km, mergeau 2 zile si noaptea ajungeau deja in satele din apropierea manastirii. Ograzile erau deschise, surile erau pregatite cu paie, cu fan, pelerinii mergand pe drum cantau in cinstea Maicii Domnului, intrau in ograzile oamenilor ca sa isi traga sufletul. Erau primiti, erau odihniti, erau ospatati cu apa rece din fantana sau cu o bucata de paine. Erau odihniti pe fânul din șură . Dimineata devreme se sculau, se inchinau si faceau a doua parte a drumului, ca spre seara, spre amurg, sa fie la slujba de Vecernie, in ajunul Praznicului Adormirii Maicii Domnului. Pelerinii erau primiti. Era un gest de ospitalitate si, fac aceasta legatura, in acest gest care se petrecea candva intre cele doua razboaie mondiale, acest gest al dragostei se potriveste foarte bine cu ceea ce au facut cele doua surori cu Domnul nostru Iisus Hristos. Casa lor era deschisa pentru Hristos si pentru ucenici. L-au primit, L-au odihnit, L-au ospatat. Casele, ograzile, surile, erau deschise atunci pentru pelerini, pentru ucenicii lui Hristos care mergeau la sfanta manastire, ca sa isi traga sufletul, sa se odihneasca, sa se primeneasca si sa-si continue pelerinajul.

Iata ce trebuie sa invatam din pelerinajul de la Nicula! Macar cu atat sa ne intoarcem, cu aceasta invatatura: sa fim mai buni, sa fim mai primitori, sa fim mai atenti si mai dispusi cu semenii nostri, cu fratii nostri intru credinta si cu tot omul.

Maica Domnului ne primeste in casa Ei de la Nicula, dar ne si invata. Cate predici, cate cuvinte de folos, cate rugaciuni, cate cantari frumoase nu auzim noi zilele astea, noptile acestea de vara pe care le petrecem in casa, in gradina Maicii Domnului de la Nicula. Din toate sa invatam. Sa fim seriosi in timpul pelerinajului, sa ne deschidem sufletul si macar cu o invatatura sa mergem acasa. Pelerinajul de va folosi. Si, am spus ca Maica Domnului in casa ei de la Nicula ne primeste, apoi ne invata si ne ospateaza. Sa nu plecam de la casa Maicii Domnului neospatati. Daca am venit aici, sa ne spovedim pacatele si sa ne impartasim din ospatul credintei pe care, iata, (…) praznicul Fecioarei Maria ni-l ofera, ca sa ne impartasim din Trupul si Sangele Fiului sau Dumnezeiesc. Si astfel, mai imbogatiti, mai folositi, mai odihniti, mai linistiti dupa ce ne-am spus pasurile, dupa ce ne-am lasat lacrimile, dupa ce i-am povestit Maicii Domnului bucuriile noastre, invatati de ea si hraniti din Sfanta Impartasanie, sa ne intoarcem la casele noastre si sa ne pregatim ca la anul sa ne reintoarcem aici, la Nicula, la casa Maicii Domnului, ca sa fim primiti din nou. Amin!”

Legaturi:

***