Marturia impresionanta a PARINTELUI ARSENIE MUSCALU despre “firescul sfinteniei” CUVIOSULUI SOFIAN BOGHIU: “Am vazut un om in care viaza Dumnezeu, un om plamadit intr-o alta lume” (VIDEO, TEXT)

Nevoința duhovniceasca a liniștirii în viața şi învățăturile Pr. Sofian

Cuvântul susținut de Protos. Arsenie Muscalu, în cadrul colocviului Întâlnirea cu duhovnicul – 2018:

Vreau sa incep prin a va marturisi ca prima mea intalnire cu Parintele Sofian a fost acum aproape 30 de ani, intr-o vreme in care eram student in Bucuresti si aflasem cate ceva despre manastirea Antim, despre atmosfera ei duhovniceasca binecuvantata si despre batranii duhovnicesti.

Din cate imi aduc aminte, desi aflasem cate ceva, nu stiam inca cine este Parintele Sofian. Intr-una din zile, dupa amiaza, nu era duminica, nu era zi de sarbatoare, venind spre manastire pe straduta Antim, deodata am zarit in fata mea un calugar batran, dupa cum il arata parul lui alb, imbracat in rasa, care se indrepta si el catre manastire, cu un pas vioi, energic. Mergea cu capul usor aplecat si parea foarte adancit, adunat in sine. Cand a ajuns sub clopotnita, in gangul prin care se intra in curtea manastirii, s-a oprit o clipa, a inaltat capul, a privit spre biserica si s-a inchinat, a facut semnul Sfintei Cruci. Apoi a inaintat si a cotit-o spre dreapta, spre locul unde se afla atunci chilia Sfintiei sale. Mai tarziu, participand la slujbele de la manastirea Antim, mi-am dat seama ca era parintele Sofian. Pentru mine acel moment scurt, cand parintele s-a oprit sub clopotnita si s-a inchinat, a fost ca un moment de mica revelatie. Nu stiu sa spun cum, dar am inteles ca omul acela are o taina, ca are inlauntrul lui ascunsa o comoara. Gestul lui evlavios mi-a aparut ca o respiratie adanca, mi-a aparut ca izvorand dintr-un adanc de pace, de credinta si dragoste fata de Dumnezeu. Spus pe scurt, am inteles atunci ca am vazut un om in care viaza Dumnezeu.

M-am indoit totusi, nu atunci, ci acum de catava vreme, de cand am inceput sa ma gandesc ce as putea sa spun eu despre parintele Sofian la aceste intalniri duhovnicesti. M-am indoit adica de faptul ca istorisirea unei asemenea banale intamplari ar putea sa fie de folos cuiva. Mai apoi am primit totusi curaj in suflet intelegand (s-a intamplat ceva care m-a condus la o mica intelegere) ca e o randuiala a lui Dumnezeu ca in trupul Bisericii, ca madulare ale acestui trup, sa ne impartasim de darurile celorlalti. Si aceasta nu in virtutea vreunei vrednicii a noastre, ci prin simpla… – daca acest lucru poate sa fie ceva simplu – prin simpla apartenenta la trup, la trupul Bisericii. Momentele sau caile prin care Dumnezeu randuieste aceasta, adica sa devenim partasi la darurile celorlalti, sau sa le cunoastem, sa ne bucuram de ele, aceste momente in sine pot sa aiba un aspect banal, pot sa imbrace o forma a banalitatii, pot sa nu aiba in ele nimic spectaculos.

Si ca sa dau un exemplu, va aduc aminte ca un sfant al zilelor noastre, Cuviosul Porfirie Bairaktaris, marturiseste ca fiind copil, avea 14 sau 15 ani, in vremea in care se afla in schitul Kavsokalivia din Multele Athos, sub ascultarea batranilor lui duhovnicesti, Pantelimon si Ioanichie, a primit darul stravederii, intr-un moment in care era martor neobservat al rugaciunii unui nevoitor rus, Dima. Batranul nevoitor avea peste 90 de ani, avea darul stravederii, a venit la biserica principala a schitului pentru slujba de noapte. Gasind biserica incuiata – monahul care trebuia sa deschida biserica inca nu venise – a inceput sa se roage in pridvorul bisericii, facand metanii mari. Batranul nu l-a observat pe Parintele Porfirie, care venise putin inaintea lui, si care ascuns de intuneric, intr-un colt al pridvorului, se ruga cu metanierul, cu Rugaciunea lui Iisus. Darul care il umbrea pe batranul nevoitor a umbrit si asupra Parintelui Porfirie si el marturiseste ca a simtit atunci o prefacere a sinelui, prefacere care s-a adancit putin mai tarziu, in cursul aceleiasi nopti, in vremea Sfintei Liturghii, dupa ce el s-a impartasit cu Sfintele Taine. Lucrurile s-au petrecut atat de simplu, aparent banal: darul care umbrea asupra unuia a trecut asupra celuilalt, acela “doar privindu-l”.

Poate am divagat putin, dar am vrut sa dau acest exemplu pentru ca mi s-a parut ca arata felul simplu si firesc in care lucreaza Dumnezeu si am vrut sa dau acest exemplu si pentru ca pe mine, cel putin, m-a ajutat sa inteleg, macar intr-o oarecare masura, ce inseamna traditia Bisericii, cum ne facem partasi acestei traditii si ce insemnatate au pentru noi vasele vii ale Harului, adica purtatorii Traditiei.

Revenind la ceea ce am spus mai inainte, se cuvine sa precizez ca in acel moment, pe care l-am numit de “mica revelatie“, eu nu am primit niciuna dintre harismele Parintelui Sofian. Ceva totusi s-a intamplat: m-am intarit in credinta. Si pana astazi, atunci cand imi este greu, cand ma clatin, primesc putere in suflet amintindu-mi de momentul acela.

Mai tarziu, participand la slujbele de la manastirea Antim, vazandu-l pe parintele Sofian slujind, mai ales la Sfanta Liturghie, acel prim simtamant s-a intarit, s-a adancit in sufletul meu si cu vremea, intelegand cat de ocupat era si la cate solicitari raspundea ca staret al manastirii Antim, ca duhovnic si preot slujitor, ca pictor bisericesc, m-am tot intrebat cum a dobandit el si cum putea sa pastreze acea pace adanca, nepamanteasca, acea seninatate, acea blandete, care la dansul pareau de nezdruncinat. Un fiu duhovnicesc al Parintelui Sofian, un om foarte chinuit si sensibil, a carui stare sufleteasca as asemana-o cu aceea a unui pendul foarte fin, a unui pendul extrem de sensibil, care incepe sa vibreze la cel mai mic, abia perceptibil stimul, marturisea ca simtea cum se vindeca sufleteste doar stand in preajma Parintelui Sofian, prin pacea pe care o iradia fiinta lui.

De unde proveneau deci si cum putea sa pastreze Parintele Sofian linistea, pacea? Din cate am putut eu sa imi dau seama, dânsul a fost un om plamadit intr-o alta lume, o lume al carei aluat, aluatul care dospeste toata framantatura, era credinta. Fie ca prin framantatura am intelege cultura, civilizatia, arta, viata sociala, viata bisericeasca, aluatul care dospeste toata framantatura era credinta. Trainicia asezarii sufletesti a parintelui Sofian, pacea dansului, dar si fermitatea si forta duhovniceasca pe care le emanau fiinta cuviosiei sale, cred ca proveneau dintr-o credinta foarte puternica, dintr-o credinta adanca. Nu o credinta rationala, inteleasa ca acceptare la nivel conceptual a ideii de Dumnezeu sau inteleasa ca acceptare la nivel intelectual a faptului ca Dumnezeu exista. Nu o credinta psihologica izvorata din teama de necunoscut sau de singuratate sau din nevoia de siguranta, de ocrotire, ci o credinta vie, puternica, organica, o credinta din care se naste frica dumnezeiasca, exprimata prin pazirea dumnezeiestilor porunci. Trainicia asezarii sufletesti a Parintelui Sofian cred ca venea din faptul ca isi zidise casa sufletului pe piatra nesfaramata, neclatinata, a poruncilor Mantuitorului Hristos.

Si acum am sa-l citez pe Parintele Sofian. Voi cita de fapt niste cuvinte ale Parintelui Sofian asa cum le-a pastrat memoria unui fiu duhovnicesc. Obisnuia, dupa discutiile pe care le avea intre patru ochi cu Parintele Sofian, sa isi noteze indata ceea ce discuta cu el. Parintele, intr-una din aceste intalniri, i-a spus:

“Eu sunt de mic la manastire si mai presus de toate stiu ca trebuie sa pazesc porunca lui Dumnezeu. Implinind porunca Lui Il vom gasi pe Hristos, asa se spune in Filocalie, ca Iisus este ascuns in poruncile Lui. Am cautat sa fac asta, i-a zis Parintele, dar nu pot spune ca am reusit intru totul. Exista aceasta regula de aur a Evangheliei: ceea ce vrei sa-ti faca tie oamenii, fa-le tu lor. Fiecare om are o bucurie cand ceilalti au incredere in el, cand e vorbit de bine, cand ceilalti se poarta cinstit cu el. Am incercat si eu fata de semenii mei sa respect aceste porunci ale Evangheliei. Ceea ce nu mi-a convenit sa-mi faca mie altii, am cautat sa nu fac nici eu altora.

Imi amintesc, de pilda, zicea parintele Sofian, cand eram ucenic la pictura, nu ma plateau cinstit, ci asa, aproape nimic, si nu mi-a placut, dar nu le-am spus niciodata ca uite, eu meritam mai mult. Insa cand a fost sa dirijez eu aceste plati, le plateam ucenicilor cat si mie si mai mult decat atat, ca sa nu aiba si ei aceasta strangere de inima pe care am avut-o eu, ca nu s-au purtat prea omeneste cu mine. Omul trebuie sa fie cinstit cu el insusi si cinstit si cu celalalt, sa se gandeasca la Judecata lui Dumnezeu, cand va trebui sa raspunda pentru fiecare cuvant si pentru fiecare fapta. Dar pentru mine asta a devenit cumva normalul vietii mele, adica nu stau sa ma gandesc dinainte: uite, acum am sa ma port frumos, ci ma port normal“.

“Ma port normal“. Aceasta cred ca ascunde, daca dam la o parte valul discretiei parintelui Sofian, o nepatimire. In cuvantul pe care l-ati ascultat, inregistrarea video de mai inainte cuprindea ceva de felul acesta, din cate putem intelege, parintele nu mai traia involburarea, sfasierea, confuzia pe care o aduc patimile si pacatele in sufletele noastre. Firescul sfinteniei: “ma port normal“.

Si inainte de a incheia ingaduiti-mi, pentru a nu fi “inselati” de simplitatea exprimarii, sa mai citez cateva cuvinte ale parintelui Sofian, tot asa, pastrate de memoria unor fii duhovnicesti, care sa ne arate cata osteneala, cat greu se ascundea, de fapt, in spatele acestui “ma port normal“. Noi, de multe ori, credem ca starea de isihie, starea de liniste, ar veni prin fugirea in pustie, sa nu ne deranjeze nimeni, sa nu ne supere nimeni cu nimic, sa avem conditii ideale de viata duhovniceasca. Parintele si-a intemeiat isihia lui pe porunca Mantuitorului Hristos.

– “Parinte“, i-a spus cineva, “am musafiri si am obosit! Le incui usa.“

– “Cum sa incui usa?“, i-a zis parintele. “Uite, in seara asta au venit la mine peste 40 de oameni, fiecare cu necazurile lui, si eu nu imi vedeam capul de ale mele. Ei aveau timp, dar eu chiar nu aveam timp si am rabdat asa. Le-am raspuns la toate problemele lor, i-am suportat asa pe fiecare. Unul m-a tinut aproape 2 ore si eu eram vai de capul meu. Dar stiu ca oamenii in ziua de azi au mare nevoie de aceasta descarcare sufleteasca, macar sa ii asculte cineva. Tu vezi cat stau de mult seara la spovedit si multi de aici ma judeca – ce face si popa asta de nu mai termina odata. Dar eu asta fac, ascult, si din cand in cand mai spun si eu cate un cuvant, pentru ca azi este o mare suferinta in lume si oamenii sunt foarte singuri de fapt. Iar a inchide usa este ceva dracesc, este semnul unui egoism monstruos.

Parintele Paisie – este vorba despre parintele Paisie Prelipceanu, membru al obstii de la Antim, duhovnic in obstea Antimului – atata dragoste avea, nu era om sa intre la el in casa sa nu-l ospateze. Pe masa la el nu erau carti, cum sunt aici la mine. La el erau ceapa, branza, paine, poate si cate un pahar cu vin. Si cum intra cineva in chilie il intreba mai intai: ai mancat ceva? si-l punea sa manance. Si nu l-au uitat bietii oameni, sute de pomelnice incep cu el: Parintele Paisie, Parintele Paisie“.

Sa ne ajute Dumnezeu si noua sa nu-l uitam pe Parintele Sofian si in spiritul a tot ceea ce au spus in cadrul acestui colocviu antevorbitorii mei, simt nevoia sa inchei cu aceste cuvinte: Cuvioase Parinte Sofian, roaga-te pentru noi! Amin!

“Întâlnirea cu Duhovnicul – PĂRINTELE SOFIAN BOGHIU” (Video – Iași, noiembrie 2018)

PARINTELE ARSENIE MUSCALU – conferinta de la Iasi despre STAREA NOASTRA DE CADERE si FARAMITARE LAUNTRICA si inceputul vindecarii sufletesti prin RUGACIUNEA LUI IISUS. Sfaturi duhovnicesti practice pentru CHEMAREA NUMELUI DOMNULUI si atitudinea fata de aproapele: SINCERITATE, PRUDENTA, LUARE-AMINTE, FACERE-DE-BINE. Ce inseamna sa fii sincer cu tine insuti? (VIDEO + TEXT)

SFÂNTUL părinte SOFIAN de la Antim, puterea TĂCERII RĂBDĂTOARE până la sfârșit și MINUNILE DE LA ÎNĂLȚAREA SFINTEI CRUCI

FERICITUL PARINTE SOFIAN, “batranul frumos” ca o icoana, “CHIPUL DULCETII SI DELICATETII”, isihastul cu inima plina de mila Duhului si MARELE DUHOVNIC ASCUNS SUB MANTIA TACERII: “La Antim lumea călca în vârful degetelor, așa o sfințenie era coborâtă acolo… Trebuie trecut în rândul sfinţilor”

ARHIMANDRITUL SOFIAN de la Mănăstirea Antim († 14 septembrie 2002), PARINTELE ECHILIBRULUI, MUNTELE DE BLANDETE IMBRACAT IN LUMINA: “Trecem printr-un moment foarte dificil din multe puncte de vedere și avem nevoie de un anumit echilibru, FĂRĂ EXTREME… Cred că ar trebui să meargă mai multă lume să se roage la mormântul Părintelui Sofian şi să-i ceară ajutorul”

PĂRINTELE SOFIAN – puterea vie a Duhului lui Hristos. MĂRTURIA protos. Teofan Popescu

PARINTELE SOFIAN DE LA ANTIM, omul smereniei

PARINTELE SOFIAN BOGHIU – icoana bunatatii, Duhovnicul si apostolul tacut al “pustiei” Bucurestiului (VIDEO -TVR). Plus: INEDIT AUDIO – Psaltirea citita, molitfa, predici, cuvinte de folos

CUVIOSUL PARINTE SOFIAN – inedit: CONFERINTA VIDEO emotionanta despre RUGACIUNE si PRACTICA RUGACIUNII LUI IISUS (1996)

CONFERINTA PARINTELUI RAFAIL NOICA DE LA IASI – “Intalnirea cu duhovnicul – Parintele Sofronie Saharov, Staretul meu”. POVESTEA MINUNATA A UNEI NASTERI… LA 20 DE ANI. Prima intalnire… cu sfintenia, cu harul. RISCUL DE “A OBRAZNICI CU DUMNEZEU”, LUAND IN USOR DARURILE SALE (video)

FIRESCUL MINUNILOR, SIMPLITATEA NOBILA A SFINTENIEI. Parintele Rafail despre duhovnicul sau sfant, Cuviosul Sofronie

“Unde sunt dragostea și unitatea dintre noi? Mai știm noi să ne ascultăm unul pe altul?” Părintele episcop MACARIE despre IADUL LIPSEI DE IUBIRE în care trăim și noi, creștinii, contaminați de DUHUL LUMII. “Mulți vorbesc astăzi de toleranță, de acceptare, de deschidere, de diversitate, însă toate acestea sunt false, ipocrite”. IUBIREA-HRISTOS ESTE RĂSPUNSUL LA TOATE ÎNTREBĂRILE (conferința de la București VIDEO + TEXT)

NADEJDEA – LUMINA LUI DUMNEZEU DIN MIJLOCUL INTUNERICULUI LUMII CARE L-A ALUNGAT DIN “CETATE”. Interviu cu Vladica Macarie in “Familia ortodoxa”: “Prin faptul că îl strângi pe om la inima ta îi arăţi că, de fapt, HRISTOS ÎNSUȘI ÎL ÎMBRĂȚIȘEAZĂ ȘI ÎL ȚINE LA INIMA SA IUBITOARE…”

CUM NE PRETUIM UNII PE ALTII CA MADULARE ALE ACELUIASI TRUP, CE RELATII (AR TREBUI SA) AVEM INTRE NOI IN BISERICA? Ne purtam de grija unii altora, ca frati intru Hristos?

BUNUL DUHOVNIC IACHINT, NEODIHNITUL ODIHNITOR DE INIMI, staretul de Pateric si “strajerul” Manastirii Putna in vremuri de restriste. MARTURII CALDE DE UCENICI (II): “Nu-mi tihnea sa ma odihnesc. Ma mustra constiinta. Cum sa-i las singuri pe toti acestia care au atatea nevoi?…”

PREOTUL CA TERAPEUT DUHOVNICESC. Ce greseli se fac de obicei in comunicarea cu cei care vin la noi cu probleme? CAT DE IMPORTANT ESTE SA STIM SA NE ASCULTAM?

IPS Ierotheos Vlahos despre adevarata MILOSTENIE SUFLETEASCA FATA DE TINERII RATACITI: “Oamenii din ziua de azi au mare nevoie sa gaseasca oameni care sa le asculte durerea“