CALEA DE MIJLOC, CALEA DE AUR A BISERICII SI PERICOLUL SECTARISMULUI – marturia reala a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor

19-04-2010 Sublinieri

“În epoca noastră plină de incertitudine, îndărătnicie şi violenţă, din prea mult zel unii cad într-o extremă periculoasă, străină de originile Bisericii noastre, după cum am încercat să arăt în raportul meu; la prima bănuială, aceştia sunt gata să vadă în aproapele lor un eretic sau schismatic periculos, trezind sentimente rele faţă de acesta, în loc de dragoste şi bunăvoinţă, căzând în acelaşi timp în mândrie, fără să-şi dea seama, fapt nu mai puţin periculos pentru sufletul omului decât slăbirea în credinţă. Un exemplu trist putem vedea la Geneva, în persoana părintelui destul de vrednic, V. Sakkas, pentru care nici chiar Sinodul Episcopilor nu este suficient de ortodox, supunerea faţă de el nefiind necesară. Aceasta nu mai este ortodoxie, ci sectarism!”

Randurile care urmeaza fac parte dintr-un raport oficial citit la Sinodul al III-lea al ROCOR (“Russian Orthodox Church Outside Russia” = Biserica Ortodoxa Rusa din Diaspora) in anul 1974. In el se face un istoric al atitudinii pe care ROCOR a adoptat-o fata de marile provocari ale modernimului: tendintele reformiste impuse Bisericii Ortodoxe, inclusiv noul calendar, tendintele ecumeniste, precum si obedienta fata de stapanirea politica. In acest istoric se arata ca ROCOR, ca biserica libera atat de stapanirea politica, cat si de tentatiile moderniste, a pastrat comuniunea cu bisericile ortodoxe care au fost afectate de astfel de procese, avand o atitudine plina de intelegere, pastrand, asadar, calea de mijloc prin reprezentantii sai cei mai inalti – de la intai-statatori pana la arhierei sfinti ca Ioan Maximovici.

Astfel, ROCOR nu a declarat niciodata, sub nicio forma, nicio biserica ortodoxa drept schismatica sau eretica pentru adoptarea noului calendar sau pentru ecumenism, ci a pastrat comuniunea spirituala cu Biserica Ortodoxa Universala (oficiala). Relatiile de con-celebrare cu reprezentantii bisericilor oficiale nu au fost intrerupte de catre ROCOR, nu la intentia Sinodului ROCOR si nu datorita calendarului sau ecumenismului, ci de unele biserici oficiale, si aceasta din cauza conditiilor politice de atunci, dupa cum va fi aratat mai jos.

Mai mult decat atat, surpriza este ca pana si in sanul ROCOR au existat comunitati ortodoxe care au tinut calendarul nou. In mod socant pentru cei care il invoca pe Sfantul Ioan Maximovici ca sa isi indreptateasca propriul zelotism si fetişism calendaristic, Sfantul Ioan a păstorit el insusi doua asemenea comunitati: cea olandeza si cea română din Franta, hirotonind chiar un episcop roman nou-calendarist. Cat mai ramane din propaganda stilista ce il invoca pe Sfantul Ioan Maximovici, in dispretul istoriei si al vietii Sfantului, in sprijinul lor? Nimic, asa cum nimic va ramane, prin materialele care vor fi publicate pe viitor, si din minciunile prin care Cuviosul Serafim Rose este revendicat de acesti “apologeti” ai schismei calendaristice.

“MILA VOIESC, IAR NU JERTFA”*

(traducere dupa: http://www.russianorthodoxchurch.ws/english/pages/articles/churchinworld.html )

*Selectii din raportul Arhiepiscopului Antonie al Genevei si al Europei de Vest, “Biserica noastra in lumea moderna”. Raportul a fost citit in Sinodul al III-lea al ROCOR din 1974, si face parte din anexele actelor oficiale ale Sinodului ROCOR din acel an.

Au fost traduse fragmente extinse deoarece, in restul documentului, se ating probleme istorice mai detaliate si cu caracter prea contextual pentru a fi de interes astazi, pentru noi. Oricine il poate parcurge insa integral in original.

Poziţia Bisericii noastre cu privire la tentaţiile modernismului

“Aflându-se în afara graniţelor ţării sale, Mitropolitul Antonie [Hrapovitsky] (v. foto) a ridicat sabia adevărului şi împotriva modernizării Bisericii din URSS – crearea aşa-numitei „biserici vii” şi a aceluiaşi modernism din lumea liberă, exprimat în Congresul din 1923, de care am vorbit deja. Căci reformele propuse şi acceptate au fost aceleaşi, atunci şi acum! Înşelăciunea modernismului nu va birui în totalitate şi numai câteva biserici trec la început la noul calendar, respins de majoritatea.

Respingând in mod hotarat noul calendar pentru Biserica Ortodoxă, Mitropolitul Antonie nu a trecut la extrema opusă, iar sabia sa nu a căzut asupra celor păcătoşi. El revarsă asupra lor focul iubirii şi al îndelungii răbdări. El nu încetează comuniunea în rugăciune cu Bisericile care au adoptat calendarul nou, nu anatemizează pe nimeni, aşa cum s-ar fi putut proceda de la început. Din mărturia întâistătătorului nostru şi din ceea ce am auzit chiar noi de la Mitropolitul Antonie, acesta nu a considerat noul calendar ca fiind o erezie, pentru el a fost o încălcare gravă a disciplinei Bisericii. El acceptă, de exemplu, invitaţia Bisericii române, călătorind în România după ce Biserica ei a trecut la noul calendar.

Congresul din 1923 a lăsat urmări nefaste asupra Bisericii sârbe. Mulţi preoţi văduvi s-au căsătorit a doua oară, încălcând în mod evident canoanele Bisericii. Mitropolitul ortodox Antonie nu a putut lua parte la astfel de fărădelegi. Totuşi, nu a criticat deschis pe nimeni, nu a întrerupt relaţiile cu patriarhul sârb, rămânând în continuare acolo şi sprijinind cu exemplul său personal de evlavie şi credinţă ortodoxă simţirile ortodoxe din Biserica sârbă, unde preoţii văduvi nu se mai căsătoresc pentru a doua oară.

Sabie împotriva păcatului şi milă pentru păcătoşi, iată ce ne-a învăţat binecuvântatul nostru episcop. Pentru că e uşor să-i numim pe fraţii noştri eretici. Pentru oameni este uşor, dar în ochii lui Dumnezeu, ne asumăm responsabilitatea de a anticipa judecata Bisericii, acuzându-ne aproapele de erezie.

Să ne amintim de călugărul care a fost numit hoţ, mincinos şi desfrânat, care a răspuns cu smerenie la toate acuzaţiile ca fiind adevărate. Dar când a fost acuzat de erezie, a negat. Fiind întrebat de ce a acceptat celelalte acuzaţii, iar acum protestează, călugărul a răspuns:

„Deşi sunt desfrânat, mincinos şi hoţ, fac parte din Biserică şi pentru mine există pocăinţă şi mântuire… Dar dacă sunt eretic, atunci sunt în afara Bisericii, fără nădejdea mântuirii…”

Biserica este singura care poate exclude pe cineva din rândurile sale, declarându-l eretic, printr-o adunare legiuită a episcopilor săi. Cine dintre noi îndrăzneşte să anticipeze judecata Bisericii? Orice creştin ortodox poate spune, cu mare prudenţă, că un frate are vederi neortodoxe, săvârşeşte păcate în ceea ce priveşte credinţa, etc. Dar să numesc pe cineva eretic în sensul deplin al cuvântului, doar pentru că aşa că mi s-a părut mie, că aşa cred eu, este cădere în mândrie, suficienţă de neiertat, să îmi încarc sufletul cu mai mult decât păcatul acuzării.

Sub Mitropolitul Anastasie [Gribanovsky], până de curând, ne-am rugat pentru sfinţiţii patriarhi ortodocşi, deşi aceştia erau deja ecumenişti şi respectau noul calendar. În vremea sa, un eveniment cumplit şi nemaipomenit s-a petrecut în lumea ortodoxă: toate Bisericile locale s-au alăturat definitiv Consiliului Mondial al Bisericilor. Mitropolitul Anastasie nu s-a descurajat. În lumea liberă, numai Biserica noastră a respins mişcarea ecumenică. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că, fără cuvinte inutile şi anateme, Biserica rusă liberă a condamnat ferm şi decisiv ecumenismul, ca o mişcare neortodoxă! Ea şi-a ales propria cale în ortodoxie, o cale specială, singura cale. Mitropolitului Anastasie nu i-a fost teamă să rămână singur pe acest drum. Cu toate acestea, bătrânul curajos nu a încetat comuniunea cu nimeni, nu a declarat eretic pe nimeni, nu a aruncat fulgere şi tunete, ci se roagă cu îndelungă răbdare pentru cei care au căzut în păcat.

Două scrisori ale Sinodului Episcopilor Bisericii noastre prezintă interes, scrisori adresate bisericii greceşti pe stil vechi, ale căror copii au fost trimise la vremea respectivă arhiepiscopului grec al Americii şi patriarhului ecumenic.

Prima scrisoare, nr. 3/50/1296 din 27 septembrie 1961:

„Biserica noastră păstrează calendarul vechi şi consideră că introducerea noului calendar este o mare greşeală. Totuşi, tactica sa a fost întotdeauna de a păstra comuniunea spirituală cu Bisericile ortodoxe care au adoptat noul calendar, deoarece acestea sărbătoresc Paştele conform hotărârii primului Consiliu Ecumenic. Biserica noastră nu a declarat niciodată Patriarhia Ecumenică sau Arhiepiscopia Greacă de Nord şi America de Sud ca fiind schismatice şi nu a încetat comuniunea spirituală cu ele”.

Cea de-a doua scrisoare, la exact o săptămână mai târziu, nr. 3/50/1443 din 3 octombrie 1961:

„Biserica noastră păstrează calendarul vechi şi consideră că noul calendar este o greşeală. Totuşi, în conformitate cu politica patriarhului Tikhon de vrednică pomenire, n-am încetat deloc comuniunea spirituală cu Bisericile canonice în care s-a introdus noul calendar”.

Mitropolitul Anastasie adoptă pentru prima dată noul calendar în Biserica noastră pentru cei convertiţi de la alte credinţe.La fel a procedat mai târziu Arhiepiscopul Ioan [Sfantul Ioan Maximovici], cinstit de mulţi ca om al lui Dumnezeu şi luptător pentru credinţă în vremurile noastre, care a primit în Episcopia Europei de Vest un grup de olandezi ortodocşi care, folosind noul calendar, au existat în Biserica noastră timp de 22 de ani – nu este o perioadă scurtă de timp. În acelaşi timp, în Biserica noastră au apărut noi calendarişti – românii. Arhiepiscopul Ioan [Sfantul Ioan Maximovici], nu fără consimţământul Mitropolitului Anastasie, împreună cu un mitropolit român refugiat la Paris, episcopul Visarion a hirotonit un nou calendarist (Teofil). Aceste parohii sunt chiar şi acum supuse direct întâistătătorului nostru care în fiecare an când se află în Europa, slujeşte în biserica română din Paris, în acest an fiind vorba de duminică, 28 iulie (15 iulie pe stil vechi). În plus, s-a pus problema consacrării în episcopie a unui protoierarh român din Paris, noi fiind conştienţi de faptul că românii nu vor renunţa la calendarul nou. Pentru că Biserica română a existat de peste 50 de ani respectând calendarul nou. Două generaţii au trecut fără să ştie de calendarul vechi.

Sub mitropolitul Anastasie, Episcopia Europei de Vest a primit un grup de ortodocşi francezi, condus de protoierarhul E. Kovalevsky – un nou calendarist. Mitropolitul Anastasie însuşi a privit favorabil ridicarea protoierarhulului Kovalevsky în episcopat, chiar şi fără schimbarea calendarului.

Arhiepiscopul Ioan [Sfantul Ioan Maximovici], împreună cu noul calendarist, episcopul Teofil, l-a hirotonit pe Kovalevsky episcop de San Denis. Nu biserica noastră a fost cea care l-a excomunicat pe noul calendarist, episcopul Ioan (numele monahal al protoierarhulului E. Kovalevsky). El singur a părăsit Biserica ce i-a dăruit harul slujbei episcopale, fapt pentru care a fost condamnat şi caterisit. O parte din turma acestui episcop nevrednic a rămas credincioasă Bisericii noastre, existând acum în Episcopia Europei de Vest ca protopopiat separat, condus de Arhimandritul Ambrozie, un francez care de bună voie şi treptat şi-a trecut parohiile la calendarul vechi, fapt care a fost rodul răbdării şi bunăvoinţei noastre.

Mitropolitul Anastasie, respingând mişcarea ecumenică, trimite de bună voie observatori la conferinţa lor pentru a mărturisi adevărul. Fără a reflecta asupra problemei, el a trimis observatori din Biserica noastră la Conciliul Vatican. Astfel, cu demnitate, a luat parte la viaţa catolicilor şi protestanţilor, fără teamă, însă fără să amestece vreodată adevărul cu minciuna, fără a se situa la nivel de egalitate cu eterodocşii. A încercat să presare seminţe de adevăr în această mişcare. Deşi ecumenismul din timpul său a presupus deja o participare masivă din lumea ortodoxă, mitropolitul nu a luat nicio măsură decisivă împotriva acestui fapt.

Acest lucru a fost realizat în 1971 de Consiliul Episcopilor cu Mitropolitul Filaret, care a declarat ecumenismul o învăţătură eretică din punct de vedere al Bisericii Ortodoxe. Dar Consiliul nu i-a considerat eretici pe reprezentanţii tuturor Bisericilor locale care au aderat la Consiliul Ecumenic. Mitropolitul Filaret a trimis episcopilor din Biserica lui Hristos două epistole triste, în care acesta subliniază pericolul infiltrării ideilor ecumenice în gândirea ortodoxă, prezentând ideile şi expresiile greşite ale patriarhului Athenagoras, fără a numi pe cineva eretic! „Sfinţia voastră” este modul în care se adresează Patriarhului Constantinopolului.

[…] In timpul nostru de teribilă prigonire a Bisericii si de neprevăzute circumstanţe ale vieţii bisericeşti, este foarte greu sa numeşti pe cineva 100% schismatic, mai ales pe cei din clerul si laicatul de jos. Pentru că, chiar si existenţa independentă a Bisericii Ruse nu a fost prevazută de canoane. Este justificata doar de doua lucruri: prigoana fara precedent a Bisericii din Rusia si natura temporara a existentei noastre. Daca regimul ateist se sfareste, daca prigonirile credinciosilor din tara-mama inceteaza, daca libertatea religioasa este restaurata, atunci Biserica Rusa [ROCOR] va inceta sa existe, unindu-se cu Biserica Mama.

Atitudinea bisericilor locale fata de biserica noastra dupa ultimul razboi mondial

Pana la sfarsitul ultimului razboi mondial, am slujit cu reprezentantii tuturor bisericilor locale din lumea libera, chiar si cu cele care s-au mutat pe noul calendar sau care s-au “jucat” cu ecumenismul.

Schimbarea de atitudine a acestor biserici fata de noi a inceput dupa razboi, cand slabul Patriarh Alexey a fost trimis de guvernul sovietic sa viziteze patriarhii si sefii bisericilor locale. Batranul, captivul ateistilor, a amagit fratii sai, convingandu-i ca totul s-a schimbat in bine in Rusia, ca mii de credinciosi umplu bisericile, etc. Reprezentantii oficiali ai bisericilor ortodoxe nu au rezistat in fata acestei marturii false a batranului patriarh. L-au recunoscut pe Alexey drept Patriarh legitim si legal al Intregii Rusii. El, in schimb, le-a cerut sa intrerupa comuniunea de rugaciune cu biserica noastra [ROCOR] ca fiind una schismatica pentru ca nu recunoaste patriarhul [Rusiei]. Nu este clar cat de mult au fost de acord cu acest lucru. Stim doar ca nu s-a intrerupt imediat comuniunea. Astfel ca reprezentantul Patriarhiei Constantinopolului, mitr. Emilian, a slujit Liturghia impreuna cu mine in biserica din Geneva chiar dupa vizita Patriarhului Alexey. Acest lucru era pe deplin acceptabil pentru noi si greci.

Nu Mitr. Anastasie a fost nemultumit de comuniune, nu arhiepiscopul Ioan [Maximovici], episcop peste Europa de Vest, ci Patriarhul Moscovei, care a trimis o scrisoare dura Patriarhului Athenagoras, cerandu-i sa inceteze slujirea, de catre clericii Patriarhiei Constantinopolului, cu clerul nostru. Numai dupa acest lucru, repet, nu din decizia Bisericii noastre, ci prin ukazul [actul oficial] Patriarhului Athenagoras au fost grecii opriti sa slujeasca cu noi. Aproximativ din acel timp, de fapt, slujirea noastra cu reprezentantii oficiali ai bisericilor locale s-a incheiat. Pentru ca toate aceste biserici, fara exceptie, de la Conferinta de la Rhodos, au inceput sa coopereze cu Patriarhia Moscovei si Sinodul sau, recunoscandu-l oficial, dar nu prin constiinta, drept intai-statator al Bisericii Ruse.

Nu au am cautat si nu cautam slujire cu reprezentantii sai oficiali. Aceasta despartire reflecta si atitudinea noastra catre ei. Dar comuniunea noastra de rugaciune cu Bisericile Ortodoxe nu a fost intrerupta in intregime. In primul rand, nu exista niciun document acceptat de toate bisericile care sa ne excomunice din unitatea universala! Cand mitr. de Leningrad, Nicodim, a cerut acest document de la reprezentantii bisericilor autocefale la o conferinta pan-ortodoxa de la Geneva, nu l-a obtinut. Cererea lui a fost intampinata cu tacere si ignorata de reprezentantii oficiali ai bisericilor, ceea ce da marturie ca printre ei avem si prieteni, nu numai dusmani. Drept rezultat, dorintele ateistilor nu au fost implinite. Pentru ca majoritatea reprezentantilor bisericilor, atat oficiali (care au tacut “de teama iudeilor”) cat si ne-oficiali, care simpatizeaza cu biserica noastra, au inteles ca episcopii liberi, episcopi in sens propriu, suntem noi!

Atitudinea bisericii noastre fata de reprezentantii bisericilor locale

Cred, simt, marturisesc ca trebuie sa ne bucuram de exprimarea, in lumea ortodoxa, a bunavointei fata de biserica noastra. Trebuie sa intelegem ca multi copii ai bisericilor locale isi pun sperantele si increderea in biserica noastra. Suntem obligati sa ramanem in contact cu ei si sa ne bucuram de ocazia de a avea comuniune de rugaciune cu ei, atat de rara astazi.

Pentru ca unitatea Bisericii nu este o vorba goala, cuvinte inutile, este chiar esenta si fundamentul ei. Urmand exemplul intai-statatorilor nostri, trebuie sa pastram cu grija firele care ne mai leaga de lumea ortodoxa.

Nu trebuie să ne izolăm în niciun fel, văzând în jurul nostru – de multe ori doar în imaginaţie – eretici şi schismatici. Izolându-ne treptat, vom cădea în extrema pe care mitropoliţii noştri au evitat-o cu înţelepciune, vom respinge calea de mijloc, împărătească pe care Biserica noastră a călătorit până acum, ne vom regăsi într-o ramură bisericească goală şi nu în Biserică, mărturisind Adevărul liber şi fără frică!

Izolându-ne, vom apuca pe calea sectarismului, temându-ne de toate, în strânsoarea paranoiei, ne vom pierde ultimii prieteni din lumea ortodoxă! Dar, pentru a intra pe o astfel de cale, trebuie mai întâi să respingem trecutul Bisericii noastre şi să îl condamnăm.

Prin mila lui Dumnezeu, suntem departe de astfel de ispită, [dar] simţim totuşi asemenea atitudini în mijlocul nostru. Prudenţa este o virtute creştină de bază. Deoarece în fiecare Biserică locală, cu excepţia reprezentanţilor săi oficiali, care sunt adesea legaţi şi dependenţi de circumstanţe cotidiene şi politice complicate, există însuşi TRUPUL BISERICII – preoţi evlavioşi şi laici cu frica lui Dumnezeu, cei care, de exemplu, au salvat Biserica din Constantinopol când reprezentanţii săi oficiali au semnat unirea florentină cu Roma. Câte multe alte astfel de forţe vii există în fiecare Biserică locală, slavă Domnului, copiii ei credincioşi, şi cât de trist ar fi pentru noi să nu vedem şi să nu simţim aceste forţe, să fim gata să încetăm comuniunea în rugăciune cu ele, unitatea în Hristos, pentru păcatele actualilor săi reprezentanţi oficiali, posibil nevrednici.

În Biserica Sârbă, strajă permanentă a forţelor ortodoxe este în acest moment Arhimandritul ortodox Iustin (Popovici), renumit în întreaga lume ortodoxă. El a ridicat vocea cu mult timp în urmă împotriva ispitei ecumenismului, denunţând această mişcare în cartea sa recent publicată, „Biserica Ortodoxă şi ecumenismul”. El i-a acuzat chiar şi pe episcopii sârbi care erau slabi în apărarea Ortodoxiei. Iar atunci când Patriarhul Gherman al Serbiei a devenit unul din reprezentanţii Consiliului Ecumenic, ce a făcut acest apărător al ortodoxiei? La fel ca Mitropoliţii noştri Antonie şi Anastasie, pe care i-a cinstit, nu a încetat comuniunea în rugăciune cu patriarhul său, nu a numit pe nimeni eretic sau schismatic, a continuat să se supună ierarhiei Bisericii sale şi l-a pomenit pe patriarh la fiecare slujbă. De ce? Ar fi putut crea o schismă în Biserica sârbă. Arhimandritul Iustin a educat o întreagă generaţie de călugări credincioşi, învăţaţi, care îl urmează fără discuţie, pe care o parte din turmă l-ar fi urmat. Dar părintele Iustin nu face acest lucru, deoarece pentru el „unitatea Bisericii” nu reprezintă nişte cuvinte fără temei, înţelegând schisma în Biserică este un păcat mai mare decât îndoiala şi îndărătnicia în credinţa episcopilor Bisericii. Nu avem episcopi fără păcat, dar cei nesiguri, nestatornici, slabi duhovniceste încă fac parte din Biserică, pentru că Hristos nu a venit să-i vindece pe cei sănătoşi, ci pe cei bolnavi, motiv pentru care a răbdat până la sfârşit prezenţa lui Iuda printre apostoli, iar la Cina cea de Taină nu a încetat comuniunea în rugăciune cu el, împărtăşindu-l pe cel nevrednic.

În epoca noastră plină de incertitudine, îndărătnicie şi violenţă, din prea mult zel unii cad într-o extremă periculoasă, străină de originile Bisericii noastre, după cum am încercat să arăt în raportul meu; la prima bănuială, aceştia sunt gata să vadă în aproapele lor un eretic sau schismatic periculos, trezind sentimente rele faţă de acesta, în loc de dragoste şi bunăvoinţă, căzând în acelaşi timp în mândrie, fără să-şi dea seama, fapt nu mai puţin periculos pentru sufletul omului decât slăbirea în credinţă. Un exemplu trist putem vedea la Geneva, în persoana părintelui destul de vrednic, V. Sakkas, pentru care nici chiar Sinodul Episcopilor nu este suficient de ortodox, supunerea faţă de el nefiind necesară. Aceasta nu mai este ortodoxie, ci sectarism!

Ce este important pentru noi: Biserica în sine şi forţele vii din ea sau reprezentanţii oficiali vremelnici, poate chiar nevrednici? De dragul lor trebuie să ne smulgem din Biserica lui Hristos, în care majoritatea gândeşte la fel ca noi, unde, în ciuda nevredniciei noastre, suflă Duhul Sfânt? Dar pe cine pedepsim noi astfel? Doar pe noi înşine!”

Cititi si:


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Marturisirea Bisericii, Mitropolitul Antonie Hrapovitsky, Mitropolitul Filaret, Razboiul nevazut, ROCOR, Sfantul Ioan Maximovici, Sfantul Iustin Popovici

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

58 Commentarii la “CALEA DE MIJLOC, CALEA DE AUR A BISERICII SI PERICOLUL SECTARISMULUI – marturia reala a Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granitelor

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @Maria Cristina:

    Desigur ca tu stii mai bine decat Cuviosul Iustin Popovici si decat episcopul prigonit Artemie. Esti mai sus decat ei inca din aceasta viata si esti chiar mai mare decat biserica, de vreme ce, luand locul intregii biserici, esti in situatia de a decide cine e in adevar si cine nu.

    Asadar:

    expresia ecumenismul este erezia tuturor ereziilor apartine Sf. Iustin Popovici. Niciun stilist nu a fost in stare sa scoata din el asa ceva. Sfantul a apartinut Bisericii Ortodoxe Sarbe Oficiale si a ramas madular fidel acesteia, marturisind din interiorul ei, si nu rupandu-se, din mandrie si lasitate, ca altii. Pentru ca este o mare lasitate sa critici Biserica din afara ei – ce treaba mai ai tu cu Biserica daca tot te-ai lepadat de ea? Intelegem cum calea pe care ai luat-o nu iti implineste asteptarile launtrice. Asa si este, de aceea sunteti impinsi de neasezarea si nelinistea voastra launtrica sa dati cu piciorul in tepusa, aducand cuvinte care lovesc chiar in voi insiva, cum este comentariul tau.

    Ucenicul fidel al Sf. Iustin este episcopul prigonit Artemie al Kosovo-ul. Mare episcop! Pentru ca procedeaza ca Sf. Ioan Gura de Aur! Pentru ca si acesta, ca Sf. Ioan, in momentul in care in Serbia a iesit zvonul ca va trece, datorita tradarii sale de catre ceilalti episcopi, la secta “adevarata” a lui Acachie, un ratacit zelotist ce s-a rupt de Biserica, a dezmintit pe indata si a afirmat raspicat ca el de Biserica nu se rupe, respingand zvonurile si manipularile murdare ale schismaticilor.

    Apoi, nu inteleg ce pilde din Vechiul Testament au fost aduse? Sau confunzi Vechiul Testament cu Vietile Sfintilor si Istoria bisericeasca? Nu ne-ar mira, de altfel. Nu am pomenit, cel putin aici, de aceasta perioada, desi si ea poate fi abordata pentru intelegerea duhovniceasca a Bisericii.

    Noi ramanem in Biserica asa cum si acestia au ramas si nadajduim, prin harul dumnezeiesc, si nu prin mandria noastra, sa credem cuvintelor spuse de Mantuitorul: Biserica Mea nici portile Iadului nu o vor birui! Iar voi (schismaticii), ati facut din Biserica loc de plans, bizuindu-va pe o dreptate iluzorie si pe asa-zisa respectare stricta a canoanelor si predaniei… de fapt, folosind acestea, exact ca fariseii si exact ca in citatul dat de tine:

    Fariseii erau cei care interpretau Legea pentru interesele proprii. Astfel i-au ucis pe Proroci si chiar pe Hristos cu “Legea in mana”.

    Si exact voua vi se potriveste mustrarea: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi.

    In fine, nu stim cine sunteti si ce ati facut pana acum, insa este hilar de-a dreptul sa ne faci ecumenisti si pro-sistem tocmai pe noi. Sau pe Cuviosul Seraphim Rose, de fapt, fiindca noi am scris doar cuvintele sale! Pentru cei orbi, nimic si nimeni nu foloseste, din pacate… 🙁

  2. Tot Cuviosul Seraphim Rose ne da si celelalte raspunsuri:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/07/22/cuv-seraphim-rose-cerule-ce-se-intampla-cu-oamenii-pur-si-simplu-actual-i/

    • Inainte de toate, fie ca sa sporim cu totii in intelegere duhovniceasca, nu in intelegere “rationala” – care ma tem ca este vesnica boala a noastra, a tuturor bietilor convertiti!
    • ... cele doua parti citeaza canoane inainte si inapoi, cand ceea ce lipseste este dragostea si intelegerea si imi dau seama ca aceasta afirmatie ar fi putut veni direct din gura unui ecumenist, ceea ce arata doar cat de dificila a devenit calea adevaratei ortodoxii in zilele noastre.
    • Trebuie sa fim deschisi, mai degraba decat opaci, referitor la Patriarhia Moscovei. Intreaga disputa a ecumenismului si a apostaziei nu poate fi asezata pur si simplu la nivelul canonic-dogmatic-formal, ci trebuie privita mai intai duhovniceste!
    • Este evident ca “ravna pentru Dumnezeu, dar fara cunostinta”[Romani 10,2] devine o problema oarecum ingrijoratoare pentru Mitropolitul [Filaret] si pentru multi din episcopii nostri , si mi-e teama ca solutia, daca este vreuna, nu va fi usoara. Cred ca calitatea necesara este o anume smerenie profunda a mintii care ii da putinta cuiva sa accepte alte feluri de a privi lucrurile, alte accente, ca fiind la fel de ortodoxe precum proprii.
  3. “Apoi, nu inteleg ce pilde din Vechiul Testament au fost aduse?”

    Desigur ca era vorba de alte articole sau comentarii in care se invoca Vechiul Testament pentru a indreptati balacirea in erezie cu aparenta evlaviei.

    SF. IOAN GURA DE AUR:
    „Dacă vezi că se vatămă buna-cinstire, nu da întâietate împăcării în detrimentul adevărului, ci împotriveşte-te cu vitejie până la moarte… netrădând nicidecum adevărul”.
    “Pentru ca atunci mai degraba este pace, cand se taie cel bolnav, cand e indepartat ceea ce da nastere la razvratire.”
    SF. SIMEON NOUL TEOLOG:
    “Orice slujitor care a tacut si nu a facut nimic sa impiedice hotii de la a sparge casa stapanului pentru a-l jefui, ci i-a lasat sa fure totul si sa plece, ar fi condamnat de stapanul sau ca un hot tradator precum acestia, chiar daca nu a facut nimic pentru a-i ajuta.”

    Daca considerati ca astfel de marturii sunt optionale, inseamna ca voi sunteti cei care va considerati mai presus de Parintii Bisericii si de Biserica insasi. Constiinta mea nu ma lasa sa ignor ACEASTA invatatura.

  4. Admin, foarte bine ca ati dat si pasajul unde Vladica Serafim Rose vorbeste de Mitropolitul Filaret!

    Acesta desi a fost un mare Ortodox, a avut cateva “iesiri” prea zilotiste!

    De exemplu’, Mitropolitul afirma de ce Sfantul Ioan Maximovic n’a luat o pozitie ferma impotriva lui Evloghie in Occident! A vrut un “alb”, “negru”…

    Daca putem sa’l comparam cu un alt Episcop plin de ravna, acela este Lucifer de Cagliari! Cititi viata sa si veti vedea cata ravna pentru Ortodoxie a avut acest Mitropolit!

    A fost printre unicii episcopi occidentali, care la Sinodul de la Mediolanum din 354-355 a marturisit impotriva arianismului impus de Imparat si l-a sustinut pe Sfantul Athanasie!

    Cateodata, prea multa ravna aduce schisma, si schisma din Antiohia s’a facut datorita lui, datorita “acestei ravne fara cunostinta”!

    Daca nu stiati, la manastirea din Jordanville, sub Vladica Averchie, s’a liturghisit cu un copt! Si Mitropolitul Filaret, ca un Ortodox Adevarat, a dispus ca Biserica sa fie sfintita din nou!

    Deci, ce putem vedea la Mitropolitul Filaret? Un mare Ortodox as zice eu! El a fost singurul Ierarh la timpul sau care a scris impotriva iesirilor lui Athenagoras!

    Totusi, a gresit si el mult! Eclesiologia sa de exemplu, privind tainele Patriarhiei Moscovite sau comuniunea cu mateitii!

  5. Si ca sa’nchei, Mitropolitul Filaret a fost de partea Parintelui Pantelimon, acuzat de perversiuni sexuale si de schisma HOCNA!

  6. @Maria Cristina si toti cei care se orbesc si asurzesc de buna-voie:

    Am prevenit de la bun inceput ca nu agream dialogul surzilor sau indreptatirea de sine schismatica pe acest site. Oricum, ceea ce scrieti este incomprehensibil. Nu stim sa existe articole sau comentarii pe acest site prin care sa se evoce Vechiul Testament pentru indreptatirea ereziei, asta este o aiureala. Iar daca polemizati cu altii, din alta parte, nu are sens sa o faceti aici.

    Cat priveste citatele, nu era nevoie, pentru ca acestea, si mult mai multe si mai tari, exista demult pe aici. A se vedea rubricile dedicate Sf. Ioan Gura de Aur si bogatele materiale pe marginea ecumenismului etc. publicate de trei ani incoace, pe ambele noastre pagini (cea principala si cea de noutati)

    Daca din doua citate ati gasit motiv pentru ruperea de Biserica, e grav foarte. Ati urmat ce v-au indemnat altii sa intelegeti din aceste citate si nu ceea ce au spus si faptuit Sfintii citati. Atat Sf. Ioan cat si Sf. Simeon au fost prigoniti de oamenii bisericii din timpul lor. Dar amandoi au ramas, ca niste curajosi si barbati duhovnicesti, in Biserica. Aceasta este marturia pe care constiinta noastra nu o poate ignora. Cine decupeaza citate scoase din contextul lor si omitand si avertismentele privind… cealalta extrema, alegand numai o anumita parte convenabila, nu face nimic altceva decat fac sectantii. Sectarismul, de altfel, inseamna anume acest DUH al “decuparii” unui fragment, a unei bucati din intreg, care este absolutizata. Pe cand Ortodoxia este INTREGUL bine alcatuit.

    Credem ca e de ajuns. Ooricum cine nu vrea sa inteleaga ca zelotismul este tot O EXTREMA, imbibata de acelasi duh lumesc, antievanghelic, nu va intelege oricine i-ar spune-o. Deocamdata insa e mai usor sa ataci pe Razboi intru cuvant decat pe… Cuv. Seraphim Rose, care este mai limpede decat cristalul in combaterea deopotriva a celor doua extreme, fiind constient de riscul de a fi socotit ecumenist cand se delimiteaza de extremismul fanatic, de ravna fara cunostinta.

    Cand modenist-reformistul preot Lucian Grigore, cel cu “linguritele” si cu schimbarea datei Pastilor a vrut sa iasa basma curata de pe urma scandalului tot de el provocat, cand si-a dat pe fata ratacirile, ne-a acuzat pe toti cei care luasem pozitie fata de el de… stilism. Acum, in extrema cealalta, logic, suntem acuzati de ecumenism. Calea imparateasca pe unde o fi pierduta?… Dar dreapta socoteala?

  7. @Vasile:

    Dar chiar si mitr. Filaret a fost tinta a atacurilor… meta-zelotiste pentru ca a sustinut un staret marturisitor din Patriarhia Moscovei! Vom arata acest lucru in materiale ce urmeaza sa fie publicate in curand.

  8. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL SERAPHIM ROSE: NU PUTEM CITA CANOANE UNUI OM CARE SE INEACA. Supercorectii, Patriarhia Moscovei si cazul dramatic al pr. Dimitrie Dudko
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Cuviosul Serafim Rose si lectia rezistentei marturisitoare si patimitoare a Rusiei prigonite
  10. Si totusi, orice s-ar spune, e evident ca minunea petrecuta in timpul conferintei lui Danion, intareste cele afirmate de el. E un semnal precis: “Atentie la ce va spune acest om!”.

    Indiferent ce pacate o avea si el, Danion a fost totusi ales pentru a transmite un mesaj. Se poate sa nu iti convina mesagerul, dar mesajul are suportul unei minuni si e cam stupid sa ii intorci spatele.

    Cand Cel De Sus ne trimite un semn, noi trebuie sa reflectam, nu sa aruncam cu pietre.

  11. @observator:
    Intr-un fel aveti dreptate. Minunea a fost un semnal precis – atentie la ce va spune acest om, ca glasul lui e strain de noi!
    Cum altfel sa intelegi minunea izvorarii de mir a unor sfinte moaste ale martirilor Bisericii Ortodoxe Romane, biserica pe stil nou, intamplata in timp ce Danion batea campii cu vechiul calendar? Printre sfintii martiri de la Aiud, reamintim, se numara si p. Daniil Tudor, care stia foarte bine cum este cu schimbarea calendarului, caci a participat la campania din 1929, si cu toate acestea, ca monah, a participat, de asemenea, alaturi de p. Cleopa, la incercari de convingere a stilistilor sa se intoarca in BOR.

  12. Pingback: PRIMA “TAIETURA” STILISTA IN TRUPUL BISERICII DE DUPA INFIINTAREA B.O.S.V. « PELERIN ORTODOX
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » “A DEZBINA CINEVA BISERICA este un rau la fel de cumplit ca A CADEA IN EREZIE. Nici sangele muceniciei nu poate spala acest pacat!”
  14. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PRIMA “TAIETURA” STILISTA IN TRUPUL BISERICII DE DUPA INFIINTAREA B.O.S.V. Adevaratele motive ale plecarii in Grecia a parintelui Nichita de la Brancoveni. “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminteR
  15. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PRIMA “TAIETURA” STILISTA IN TRUPUL BISERICII DE DUPA INFIINTAREA B.O.S.V. Adevaratele motive ale plecarii in Grecia a parintelui Nichita de la Brancoveni. “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminteR
  16. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PRIMA “TAIETURA” STILISTA IN TRUPUL BISERICII DE DUPA INFIINTAREA B.O.S.V. Adevaratele motive ale plecarii in Grecia a parintelui Nichita de la Brancoveni. “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminteR
  17. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ieromonahul Metodie de la Optina raspunde despre LUCRAREA DIABOLICA A SCHISMEI IN BISERICA si despre ideile stilistului VLADIMIR MOSS si ale sustinatorului si editorului sau român, Danion Vasile: “CRED CU TARIE CA TOAT
  18. Pingback: IPS PETRU, MITROPOLITUL BASARABIEI despre DEZBINAREA PE MOTIV DE CALENDAR VECHI SAU NOU - Razboi întru Cuvânt
  19. Pingback: CU CE A DERANJAT STARETUL EFREM PE STAPANII LUMII? (I) “Puterile intunericului, sionistii, vor sa loveasca in Ortodoxie! Kissinger, om intunecos” (VIDEO) -
  20. Pingback: CUM A FOST PRIGONIT SFANTUL IOAN MAXIMOVICI († 2 iulie) DE CHIAR FRATII SAI: “Ca au zis intru sine gandind cu nedreptate: Sa facem sila dreptului…” -
  21. Pingback: CUVIOSUL SOFRONIE SAHAROV – intimul Duhului si puterea sfanta a cuvantului. Plus: PARINTELE SOFRONIE SI BISERICA RUSA -
  22. Pingback: Adevarul despre “reforma calendarului” si schisma din Biserica Ortodoxa - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  23. Pingback: CUVIOSUL SERAFIM ROSE DESPRE SEMNUL RACIRII INIMII. Cum “ajuta” galceava teoretica a calendarului la denaturarea credintei -
  24. Pingback: PARINTELE EFREM KATUNAKIOTUL SI INCERCAREA STILISTA. Cum descopera Dumnezeu cuviosilor Sai unde este Biserica si unde lepadarea de har | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: “O, de ar fi trăit atunci oarecare super-zeloţi şi super-ortodocşi contemporani! Ar fi aruncat defăimarea de TRĂDĂTOR în obrazul marelui SFÂNT FOTIE”. Fericitul parinte marturisitor EPIFANIE despre PERICOLUL SCHISMEI CARE INCEPE CU NE
  26. Pingback: SFANTUL IOAN MAXIMOVICI – ierarhul Bisericii Universale. LUPTA PENTRU UNITATEA SI PACEA BISERICII A SFANTULUI ARHIEPISCOP DE SAN FRANCISCO. “Întăreşte Doamne Biserica Ta pe care ai câştigat-o cu scump Sângele Tău!” | Cuvântul Ort
  27. Pingback: Atunci cand… “Biserica doare…”: PARINTELE SOFRONIE si GANDUL LUI DUMNEZEU PENTRU A RAMANE IN BISERICA PATRIARHALA chiar si in decenii de mare sminteala: “Toate celelalte miscari, oricat ar fi ele de evlavioase in ce priveste
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate