Articole din categoria: Parintele Zaharia de la Essex

GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei Duminici a Postului Mare: <i>“Mai mari decat acestea vom vedea”</i>. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE

36. GUSTAREA LUI DUMNEZEU. Talcuirea duhovniceasca a Parintelui Zaharia de la Essex la Evanghelia primei Duminici a Postului Mare: “Mai mari decat acestea vom vedea”. TAINA VIETII IN HRISTOS ca NEINCETATA INNOIRE 20-03-2016

O astfel de viaţă nu poate fi nici statică, nici plictisitoare, căci trăim în prezenţa lui Dumnezeu Însuşi. Cei ce au gustat şi au văzut că Domnul este bun ştiu că energia Lui dumnezeiască insuflă neîncetat o nouă cunoaş­tere şi descoperă noi chipuri prin care inima se lărgeşte în Urcuşul ei către Dumnezeu. Ei ştiu că milostivirile Domnului se înnoiesc în fiecare dimineaţă.

PREFACEREA RANILOR SUFLETESTI si a durerilor omenesti mistuitoare IN MANGAIETORUL <i>PLANS DUHOVNICESC</i>. Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea neincetata a pocaintei (II). CUM SA REACTIONAM LA AMARACIUNI CA SA LE FACEM FOLOSITOARE? <i>“Punându-L pe Hristos la încercare…”</i>

37. PREFACEREA RANILOR SUFLETESTI si a durerilor omenesti mistuitoare IN MANGAIETORUL PLANS DUHOVNICESC. Parintele Zaharia Zaharou despre lucrarea neincetata a pocaintei (II). CUM SA REACTIONAM LA AMARACIUNI CA SA LE FACEM FOLOSITOARE? “Punându-L pe Hristos la încercare…” 16-03-2016

“Avem pace lăuntrică atâta vreme cât avem în inimă durerea pocăinţei” Arhimandritul Zaharia de la Essex DESPRE POCĂINŢĂ (II) “[…] Părinţii dau mare însemnătate plânsului duhovnicesc. Vedem aceasta, de pildă, în scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau în scrisoarea Sfântului …

<i>“Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi”</i> – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU

40. “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi” – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU 03-02-2016

“… Dar cât de mic este de fapt preţul pe care trebuie să-l plătim ca să-L întâlnim pe Mirele Bisericii… Dumnezeu binevoieşte să Se sălăşluiască în aceste suflete care Îl caută din toată inima, care dispreţuiesc părerea lumii şi îmbrăţişează …

<i>“Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”</i>: PAZIND IN INIMA, INTRU NADEJDE, MANGAIEREA HARULUI, IN ASTEPTAREA ZILEI CELEI MARI. <i>“Nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos”</i>. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legatura intre INTAMPINAREA DOMNULUI si A DOUA VENIRE

41. “Că văzură ochii mei mântuirea Ta…”: PAZIND IN INIMA, INTRU NADEJDE, MANGAIEREA HARULUI, IN ASTEPTAREA ZILEI CELEI MARI. “Nu putem avea o atitudine neutră faţă de Hristos”. Predica Arhim. Zaharia de la Essex despre legatura intre INTAMPINAREA DOMNULUI si A DOUA VENIRE 02-02-2016

“Noi să păstrăm darul lui Dumnezeu în inimă aşa încât să putem sta înaintea Domnului în ziua aceea când El va clătina cerurile şi pământul. Atunci toate cele zidite vor pieri şi numai cele pecetluite cu harul nezidit al Crucii …

CREDINTA CARE INFRUNTA SI BIRUIESTE MOARTEA. <i>“Lasati si lacrimile si durerea sa vina, si incercati sa le transformati in rugaciune”</i> – RASPUNSURILE PARINTELUI ZAHARIA la intrebarile din conferinta de la Iasi, <i>“Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti”</i> (VIDEO+TEXT)

42. CREDINTA CARE INFRUNTA SI BIRUIESTE MOARTEA. “Lasati si lacrimile si durerea sa vina, si incercati sa le transformati in rugaciune” – RASPUNSURILE PARINTELUI ZAHARIA la intrebarile din conferinta de la Iasi, “Cele trei perioade ale vietii duhovnicesti” (VIDEO+TEXT) 25-01-2016

*** Cele trei perioade ale vieții duhovnicești, conferința Părintelui Zaharia Zaharou – Iași, 22 octombrie 2015 – Partea a II-a, Întrebări și răspunsuri: – Care este relatia intre inima duhovniceasca si inima trupeasca?

CELE TREI ETAPE ALE VIETII DUHOVNICESTI – prima parte a conferintei Parintelui Zaharia <i>(video+text)</i>, SCURT GHID PENTRU BUNA TRAVERSARE A INCERCARILOR LAUNTRICE: <i>“Ne este de neapărată trebuință să trăim părăsirea de Dumnezeu pentru că numai astfel va fi cercată hotărârea de a-L urma pe Hristos”</i>

43. CELE TREI ETAPE ALE VIETII DUHOVNICESTI – prima parte a conferintei Parintelui Zaharia (video+text), SCURT GHID PENTRU BUNA TRAVERSARE A INCERCARILOR LAUNTRICE: “Ne este de neapărată trebuință să trăim părăsirea de Dumnezeu pentru că numai astfel va fi cercată hotărârea de a-L urma pe Hristos” 21-01-2016

“Vederea acestui conflict interior ne umple de nedumerire și ne face să exclamăm: <<ce bine mă simțeam înainte, și ce puternică era rugăciunea! Ce s-a întâmplat cu mine?>>. Nu înțelegem că firea noastră se supune încă legii celei vechi. […] …

Părintele Zaharia Zaharou despre GREUTATEA MÂNTUIRII, “ȘTIINȚA DOBÂNDIRII HARULUI”, viața creștinului ca o necontenită CONVERTIRE și CUM TREBUIE AJUTAȚI CEI AFLAȚI SUB CERCETAREA PRIMULUI HAR: <i>“Ceea ce ne ține şi ne dă viață este simţirea vie a lui Dumnezeu în inimile noastre, în trupurile noastre”</i>

44. Părintele Zaharia Zaharou despre GREUTATEA MÂNTUIRII, “ȘTIINȚA DOBÂNDIRII HARULUI”, viața creștinului ca o necontenită CONVERTIRE și CUM TREBUIE AJUTAȚI CEI AFLAȚI SUB CERCETAREA PRIMULUI HAR: “Ceea ce ne ține şi ne dă viață este simţirea vie a lui Dumnezeu în inimile noastre, în trupurile noastre” 07-01-2016

*** Întrebări şi răspunsuri Intrebarea 1: Trăim într-o lume modernă în America, alături de protestanţi evanghelici care dau o mare însemnătate convertirii – de obicei o convertire sentimentală – şi mă întreb în ce măsură se deosebeşte aceasta de modul …

<i>“DRAGOSTEA CEA DINTÂI”</i> – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi chipul în care îl atrage la Sine! DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ESTE ADEVARATĂ NEBUNIE…”

45. “DRAGOSTEA CEA DINTÂI” – prima întâlnire a sufletului cu Domnul Său, prin cercetarea tainică a harului. CUM SE ARATĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ DUMNEZEUL CEL VIU: “Cu adevărat, uimitoare sunt căile lui Dumnezeu cu omul şi chipul în care îl atrage la Sine! DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU ESTE ADEVARATĂ NEBUNIE…” 06-01-2016

Părintele Zaharia despre CĂILE PERSONALE de ARĂTARE tainică A DOMNULUI în sufletele oamenilor, atunci când “SE DESCHID CERURILE” PENTRU NOI si ni se dăruiește comoara cea mai preț a HARULUI CELUI DINTÂI. Care sunt si ISPITELE SI PRIMEJDIILE DUHOVNICESTI sprecifice …

<i>“Adu-ti aminte de dragostea cea dintai”</i> (II) – Parintele Zaharia despre DEZNADEJDEA HARICA, “TRANSFORMATORUL DUHOVNICESC” al starilor psihologice si LUPTA de a-L pune pe DUMNEZEU MAI PRESUS DE TOATE

46. “Adu-ti aminte de dragostea cea dintai” (II) – Parintele Zaharia despre DEZNADEJDEA HARICA, “TRANSFORMATORUL DUHOVNICESC” al starilor psihologice si LUPTA de a-L pune pe DUMNEZEU MAI PRESUS DE TOATE 21-12-2015

Intrebări şi răspunsuri Intrebarea 1: Ce înţelegeţi prin „deznădejdea harică”? Răspuns: Deznădejdea harică este însoţită de dorinţa de a ne ruga neîncetat. Este deznădejdea din care se naşte rugăciunea şi dorinţa arzătoare de a ne alipi de Dumnezeu şi a …

Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text)

48. Iubind cu “INIMA NOUA” a omului NASCUT DE SUS sau: LEGATURA CU DUMNEZEU ca TEMELIE A RELATIILOR CU APROAPELE – Conferinta de la Cluj a PARINTELUI ZAHARIA ZAHAROU (septembrie 2015; audio, video, text) 21-09-2015

Conferinta de la Cluj, din cadrul “Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Europa“, a Parintelui Zaharia Zaharou de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Tolleshunt Knights (Essex) – 5 septembrie 2015: Relaţiile interpersonale în lumina relației noastre cu Dumnezeu (transcriere revizuita dupa …

<b>Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti</b> despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI <i>(audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): <b>“Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima si sclavul ei, atunci INVATA SA PLANGI”</i></b>

51. Parintele Zaharia Zaharou la Bucuresti despre ZDROBIREA INIMII si LACRIMILE CA HRANA A SUFLETULUI (audio si transcrierea conferintei de la Facultatea de Drept): “Daca voiesti sa dezradacinezi din tine patimile si ca lumea sa nu faca din tine victima si sclavul ei, atunci INVATA SA PLANGI” 06-11-2014

“Fara zdrobirea inimii nu vom intelege nici Evanghelia, nici Proorocii” “De cate ori aducem Domnului lacrimi de pocainta, Duhul Sfant se atinge de noi, se pogoara in chip nevazut peste noi, insemnandu-ne cu pecetea Lui. Ochii nostri materialnici nu vad …

PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele

52. PARINTELE ZAHARIA DE LA ESSEX despre infricosata lucrare, suferinta si jertfa a PREOTIEI traite in adevar, despre MANGAIERE SI MUSTRARE LA SPOVEDANIE, despre DEPASIREA NEPUTINTEI DE A NE RUGA, INFRUNTAREA MORTII si multe altele 19-06-2014

“OMUL CEL TAINIC AL INIMII”: Intrebari si raspunsuri ale Parintelui Zaharia Zaharou de la Essex din diverse conferinte duhovnicesti Intrebarea 1: Ce am putea face pentru noi insine, dar si pentru enoriasii nostri, ca sa-i incurajam sa se pregateasca in …

Arhim. Zaharia Zaharou despre PLANSUL DUHOVNICESC ca LUCRARE ESENTIALA DE CURATIRE DE PATIMI. <i>Pocainta</i> – singura cale de reunificare launtrica, de restaurare a chipului lui Dumnezeu in noi si de dobandire a iubirii de Dumnezeu

53. Arhim. Zaharia Zaharou despre PLANSUL DUHOVNICESC ca LUCRARE ESENTIALA DE CURATIRE DE PATIMI. Pocainta – singura cale de reunificare launtrica, de restaurare a chipului lui Dumnezeu in noi si de dobandire a iubirii de Dumnezeu 17-03-2014

“Potrivit Sfantului Grigorie Palama, cand omul afla calea plansului duhovnicesc, pana si trupul lui, sfintindu-se, devine usor. Atunci omul izbuteste sa implineasca poruncile lui Hristos…” *** Vedeti si: *** DESPRE POCAINTA SI LUPTA CU PATIMILE […] Orice contact cu lumea …

PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU – conferinta de la Bucuresti (II), raspunsuri la intrebari <i>(audio + text)</i>: BINECUVANTAREA DURERII INIMII si SCOALA LITURGHIEI: <i>“Fără o inimă îndurerată, nu putem să ne îndeplinim slujirea ca duhovnici, nici nu putem să slujim Sfânta Liturghie cum se cuvine”</I>

54. PARINTELE ZAHARIA ZAHAROU – conferinta de la Bucuresti (II), raspunsuri la intrebari (audio + text): BINECUVANTAREA DURERII INIMII si SCOALA LITURGHIEI: “Fără o inimă îndurerată, nu putem să ne îndeplinim slujirea ca duhovnici, nici nu putem să slujim Sfânta Liturghie cum se cuvine” 18-12-2013

*** – În cărţi găsesc persoane duhovniceşti, găsesc duhovnici, călugări și preoţi plini de har, de bunătate duhovnicească, dar în realitate îi găsesc mai greu. Sunt eu de vină că văd lucrurile aşa sau chiar aşa o fi? – Cred …

CONFERINTA DE LA CLUJ A PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX DESPRE RUSINEA LA SPOVEDANIE <i>(video)</i>: <i><b>“In ceasul caintei si al rusinii omului, mana Domnului se odihneste peste el si tot cerul ii vine in ajutor”</i></b>

56. CONFERINTA DE LA CLUJ A PARINTELUI ZAHARIA DE LA ESSEX DESPRE RUSINEA LA SPOVEDANIE (video): “In ceasul caintei si al rusinii omului, mana Domnului se odihneste peste el si tot cerul ii vine in ajutor” 20-06-2012

Conferinţă susţinută la Cluj-Napoca de părintele Zaharia Zaharou de la Essex: „Zidirea Inimii prin primirea ruşinii din Taina Spovedaniei“ Silviu Dascălu Părintele Zaharia Zaharou de la Mănăstirea “Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia, s-a aflat [in prima saptamana a lunii …

IN ASTEPTAREA VENIRII DOMNULUI – cu Parintele Zaharia de la Essex

64. IN ASTEPTAREA VENIRII DOMNULUI – cu Parintele Zaharia de la Essex 05-11-2009

“Potrivit modelului Liturghiei, unde are loc schimbul vieţii noastre cu viaţa lui Dumnezeu, fiecare faptă, fiecare lucrare a noastră trebuie să păstreze aceeaşi încordare şi râvnă „până când Domnul va veni”, după cuvântul apostolului (1 Cor. 11:26). Având în minte …

Carti recomandate