Cum sa dobandim launtric marturisirea Bisericii? (2)

30-03-2007 Sublinieri

Iustin Popovici - de Mihai Coman

“Pentru ca Biserica noastră să fie cu adevărat Biserică a lui Hristos, Biserică sobornicească, trebuie cu adevărat să-şi împlinească acest obiectiv major în rândul oamenilor. Şi totuşi, care sunt mijloacele de împlinire a acestui obiectiv divino-uman? Încă o dată, mijloacele sunt ele însele divino-umane fiindcă un obiectiv divino-uman poate fi împlinit doar prin mijloace divino-umane, niciodată prin mijloace omeneşti sau prin oricare altele. Tocmai din acest punct de vedere Biserica se diferenţiază radical de orice este omenesc sau lumesc. Aceste mijloace nu sunt nimic altceva decât practici ascetice şi virtuţi divino-umane. Iar acestea pot fi practicate cum se cuvine doar de către asceţii divino-umani, purtători de Hristos. Virtuţile divino-umane există într-o înrudire organică. Fiecare îşi are izvorul în cealaltă, completându-se una pe alta.

Prima dintre virtuţile ascetice este efortul credinţei: sufletele oamenilor trebuie să se străduiască neîncetat întru această virtute capitală; aceasta înseamnă că sufletele credincioase trebuie să se dăruiască lui Hristos fără rezerve şi fără compromisuri, după ce vor fi coborât până în adâncurile fiinţelor lor şi se vor fi ridicat spre înălţimile divino-umane. Este un lucru esenţial de a înrădăcina în oameni faptul că credinţa în Hristos este o virtute ce depăşeşte hotarele strâmte ale ideii de naţionalism, fiind ecumenică şi sobornicească, treimică; şi că pentru cel ce crede în Hristos este necesară aşteptarea lui Hristos şi doar a lui Hristos, în fiecare moment al vieţii sale.

Cea de-a doua virtute ascetică este virtutea divino-umană a rugăciunii şi a postului. Aceasta este o virtute care trebuie să devină o permanenţă, un mod de viaţă al ortodocşilor, devenind suflet din sufletele lor, fiindcă rugăciunea şi postul sunt atotputernice mijloace oferite de Hristos spre a curăţi nu numai persoana umană, dar şi societatea, oamenii, neamul omenesc, în general vorbind, de orice necurăţie.

Postul şi rugăciunea pot cu adevărat să cureţe sufletele oamenilor noştri de orice fel de necurăţii şi de păcate (Mt. 17, 19-21; Luca 9, 17-29). Sufletele oamenilor trebuie hrănite permanent printr-o viaţă ortodoxă de rugăciune. Postul şi rugăciunea nu trebuie folosite doar pentru individ, sau pentru un popor, ci pentru toţi şi pentru toate; pentru prieteni şi pentru vrăjmaşi, pentru cei ce ne persecută şi ne dau la moarte, fiindcă în felul acesta creştinii se deosebesc de neamuri (Mt. 5, 44-45).

Cea de-a treia virtute divino-umană este cea a dragostei: e vorba de dragostea care nu cunoaşte limite, care nu se întreabă cine e vrednic şi cine nu, ci îi cuprinde pe toţi; trebuie să-i iubim pe prieteni şi pe vrăjmaşi, pe păcătoşi şi pe răufăcători, fără să le iubeşti păcatele şi crimele acestora. Ea îi binecuvântează pe cei blestemaţi şi, precum soarele, ea străluceşte şi peste cei răi şi peste cei buni (Mt. 4, 45-46). Această dragoste divino-umană trebuie cultivată în inimile oamenilor fiindcă tocmai acest caracter sobornicesc al ei o diferenţiază de alte forme de iubire relative şi egoiste: de cea de tip fariseic, de cea umanistă, de cea altruistă, de cea naţionalistă, precum şi de cea animalică. Dragostea lui Hristos este pururea atotcuprinzătoare. Ea este dobândită prin rugăciune fiindcă e un dar al lui Hristos. Acum, inima ortodoxă se roagă cu intensitate: “Doamne al iubirii, dăruieşte-mi mie această dragoste a Ta pentru toţi şi pentru toate!”

Cea de-a patra virtute este cea a umilinţei şi smereniei. Doar cel ce este blând şi smerit cu inima poate linişti inimile crude, pline de tulburare: numai cel blând cu inima poate smeri sufletele mândre şi trufaşe. A arăta “blândeţe faţă de toţi oamenii este obligaţia fiecărui creştin adevărat” (Tit. 3, 2). Dar omul devine cu adevărat blând şi smerit atunci când el îşi îndreaptă adâncul inimii către Domnul Iisus Hristos, El fiind singurul cu adevărat “blând şi smerit cu inima” (Mt. 11, 29). Sufletul oamenilor trebuie îmblânzit cu blândeţea lui Hristos. Orice om trebuie să înveţe să se roage aşa: “Blândule şi bunule Doamne, linişteşte-mi sufletul meu tulburat!” Domnul S-a smerit pe sine cu cea mai mare umilinţă. El S-a întrupat şi S-a făcut om.

Ca să fii al lui Hristos atunci smereşte-te precum un vierme: pune-te în situaţia celor ce sunt îndureraţi, plini de tristeţe şi de necazuri, a celor ce se află în tulburări şi sminteli. Smereşte-te mai tare decât toţi; fă-te tuturor toate, dar după Hristos şi întru Hristos. Atunci când nu ai smerenia Lui, roagă-te: “O, Dumnezeule Cel plin de smerenie, învaţă-mă şi pe mine smerenia Ta!”

Cea de-a cincea virtute ascetică este virtutea răbdării şi a umilinţei. Cu alte cuvinte, să pătimeşti toate răutăţile, să nu răsplăteşti rău cu rău, să ierţi cu absolută compătimire orice atac, defăimare şi răutate. Iată ce înseamnă să fii al lui Hristos: să te simţi mereu răstignit lumii, persecutat de ea, agresat, scuipat, desconsiderat. Lumea nu-i va accepta pe cei ce sunt purtători de Hristos, la fel precum nu L-ar accepta nici pe Hristos Însuşi. Mucenicia este starea în care creştinul aduce roade. Acest lucru trebuie împărtăşit oamenilor. Pentru ortodocşi, mucenicia înseamnă purificare, curăţie. A fi creştin nu înseamnă doar a răbda suferinţa cu bucurie, ci a-i ierta plini de compătimire pe cei ce sunt cauza ei, a te ruga lui Dumnezeu pentru ei aşa cum au procedat Domnul şi arhidiaconul Ştefan. Şi roagă-te aşa: “Îndelung răbdătorule Doamne, dăruieşte-mi puterea de a răbda şi ierta; fă-mă generos şi smerit”.

Misiunea Bisericii noastre este de a insufla aceste virtuţi divino-umane şi practici ascetice în modul de viaţă al oamenilor, de a le uni viaţa şi sufletul statornic cu aceste virtuţi divino-umane, hristice. Fiindcă în acestea aflăm mântuirea sufletului de relele lumii şi de acele organizaţii lumeşti pierzătoare de suflet. Drept răspuns la ateismul “erudit” şi la canibalismul rafinat al civilizaţiei contemporane, noi trebuie să promovăm acele personalităţi purtătoare de Hristos, care cu blândeţea oilor vor risipi răutatea lupilor şi cu puritatea porumbeilor vor salva sufletul oamenilor de la putreziciunea şi moartea culturală şi politică. Trebuie să facem un efort ascetic în numele lui Hristos ca răspuns la actul de cultură realizat în numele fiinţei europene dezintegrate şi decăzute, în numele ateismului, civilizaţiei sau al lui antihrist.

Iată de ce sarcina majoră a Bisericii noastre este aceea de a crea astfel de asceţi purtători de Hristos. Cuvântul de ordine care ar trebui auzit astăzi în cadrul Bisericii este acesta: să revenim la asceţii hristofori şi la Sfinţii Părinţi! Să practicăm şi noi nevoinţa şi virtuţile Sfinţilor Părinţi! Să practicăm virtuţile Sfântului Antonie, ale Sfinţilor Atanasie, Vasilie şi Grigorie, ale Sfinţilor Serghie şi Serafim ai ruşilor, ai Sfinţilor Sava, Prohie şi Gavriil ai sârbilor şi ale altora asemenea lor, fiindcă tocmai aceste virtuţi ne-au dăruit aceşti sfinţi, exemple demne de urmat. Astăzi numai eforturile ascetice ortodoxe şi virtuţile pot insufla sfinţenia în orice suflet, în sufletul tuturor oamenilor noştri – văzând că obiectivul divino-uman al Bisericii este neschimbat, iar mijloacele sale sunt şi ele aceleaşi, fiindcă Hristos este Acelaşi, ieri şi azi şi în vecii vecilor (Evrei 13, 8). Aici rezidă diferenţa dintre lumea obişnuită şi cea care trăieşte întru Hristos: lumea este trecătoare şi temporală, în timp ce lumea lui Hristos este pururea împlinită, deschisă veşniciei.

Ortodoxia, ca unic vas şi deplină păstrătoare a Persoanei desăvârşite, strălucitoare a Dumnezeu-omului Hristos, este împlinită în mod exclusiv prin această lucrare a virtuţilor cu ajutorul harului, prin mijloace ortodoxe în întregime divino-umane şi nu prin împrumuturi de la romano-catolicism sau protestantism, întrucât acestea din urmă sunt forme ale creştinismului după modelul mândrei fiinţei europene şi nu a smeritei fiinţei divino-umane. Această misiune a Bisericii este uşurată de Dumnezeu Însuşi, fiindcă printre oamenii noştri există un duh de nevoinţă, aşa cum este el lucrător în ogorul Ortodoxiei de-a lungul secolelor. Sufletul ortodox al oamenilor noştri se sprijină pe Sfinţii Părinţi şi pe asceţii ortodocşi. Practicile ascetice, la nivel personal, familial şi la nivel de parohie, mai ales rugăciunea şi postul, reprezintă trăsătura fundamentală a Ortodoxiei. Poporul nostru este un popor al lui Hristos, un popor ortodox, fiindcă – aşa cum a făcut-o şi Hristos – el rezumă Evanghelia în aceste două virtuţi: postul şi rugăciunea. Şi mai este un popor convins de faptul că orice necurăţie, orice fel de gânduri murdare pot fi alungate din oameni doar prin acestea singure (Mt. 17, 21). În adâncul inimii sale, poporul nostru Îl cunoaşte pe Hristos şi Ortodoxia, ştie exact ceea ce face ca o persoană ortodoxă să fie ortodoxă.

Ortodoxia va genera întotdeauna renaşterea ascetică. Ea nu recunoaşte nimic altceva. Asceţii sunt singurii misionari ai Ortodoxiei. Nevoinţa este singura ei şcoală misionară. Ortodoxia înseamnă efort ascetic şi viaţă, şi doar prin acestea două misiunea ei este transmisă mai departe şi împlinită. Trăirea nevoinţei ar trebui să fie misiunea lăuntrică a Bisericii noastre printre oameni. Parohia trebuie să devină un focar de nevoinţă. Dar acest lucru poate fi împlinit doar de către un preot ascet.

Rugăciunea şi postul, viaţa orientată spre Biserică a parohiei, o viaţă liturgică: Ortodoxia deţine toate aceste mijloace drept căi fundamentale de lucrare a renaşterii în rândul poporului său. Parohia, comunitatea parohială, are nevoie de regenerare, şi prin dragoste hristică şi frăţească trebuie îndreptată smerită spre El şi spre toţi oamenii, umilă şi modestă, într-un duh de jertfă şi lepădare de sine. Iar o astfel de slujire trebuie întărită şi hrănită prin rugăciune şi viaţă liturgică. Aceasta este lucrarea fundamentală şi indispensabilă. Dar pentru a atinge acest ţel există o cerinţă absolut necesară: ca toţi episcopii, preoţii şi monahii noştri să devină ei înşişi asceţi. Să Îl rugăm fierbinte pe Domnul Dumnezeul nostru să împlinească aceasta”.

(Sf. Iustin Popovici, Credinta Ortodoxa si viata in Hristos, Ed. Bunavestire)

justin-popovici-8


Categorii

Marturisirea Bisericii, Sfantul Iustin Popovici, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

17 Commentarii la “Cum sa dobandim launtric marturisirea Bisericii? (2)

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » Cum sa dobandim launtric marturisirea Bisericii? (1)
  2. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI - constiinta vie a Ortodoxiei patimitoare - 30 de ani de la mutarea in Cer
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » ERETICUL ARIE - BIRUIT LA NICEEA, DAR BIRUITOR ASTAZI?
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » BISERICA ORTODOXA CA CINCIZECIME CONTINUA
  5. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Ilarion Troitki – Crestinismul sau Biserica? (II) DEGHIZAREA EREZIILOR SUB MASCA EVANGHELIEI
  6. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL IUSTIN POPOVICI – constiinta vie a Ortodoxiei patimitoare – 31 de ani de la mutarea in Cer
  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Dr. Ioan Gandu: SA LUPTAM LUPTA CEA BUNA (II). “Stiti voi, fratilor, care este arma cea mai puternica a omului pe pamant?…”. De ce o lepadam tocmai pe ea?
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » 14 IUNIE – SFANTUL IUSTIN POPOVICI: “In istoria neamului omenesc au existat trei caderi principale: cea a lui Adam, cea a lui Iuda si cea a papei”
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Ce este Adevarul? UN CUVANT CAPITAL AL SFANTULUI IUSTIN POPOVICI SI O MEDITATIE PE MARGINEA SA. Totul in Hristos…, nu doar in numele Lui!
  10. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Iustin Popovici: “SFINTENIA ESTE STAREA NORMALA A SUFLETULUI NOSTRU… Sa te sfintesti tu insuti mai intai, si apoi sa sfintesti pe altii“
  11. Pingback: MERSUL PE APA IN MIJLOCUL FURTUNILOR VIETII: “Trebuie sa stim sa cerem ajutor. Sa intindem mana, asa cum a facut-o Petru, sa ne incredintam Domnului” -
  12. Pingback: ACATISTUL SFANTULUI CUVIOS IUSTIN POPOVICI (14 iunie) -
  13. Pingback: Sfantul Iustin Popovici: SFINTELE TAINE NU AU NUMAR: “Toate in Biserica sint Sfinta Taina, toate: de la lucrul cel mai marunt, pina la cel mai mare” -
  14. Pingback: SCARA RAIULUI. Predica Sfantului Iustin Popovici in Duminica Sfantului Ioan Scararul. “Doamne, eu nu sunt nimic. Tu esti totul!” -
  15. Pingback: SFANTUL IUSTIN POPOVICI, binevestitorul si marturisitorul Dumnezeu-Omului (†14 iunie) – 120 de ani de la nastere, 35 de ani de la adormire -
  16. Pingback: MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI: “Chemarea crestinilor-ortodocsi este sa-si pazeasca inima lor smerita si in discernamant” | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: MESAJ AL MITROPOLITULUI SERAFIM DE PIREU LA DUMINICA ORTODOXIEI: "Chemarea crestinilor-ortodocsi este sa-si pazeasca inima lor smerita si in discernamant" - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate