Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. De ce a fost pedepsit Zaharia? Pe cine trebuie sa certam cu asprime si cui putem descoperi noi pacatele, dupa modelul Proorocului Ioan?

24-06-2014 Sublinieri

nasterea-sf-ioan-botezatorul6

Predica Parintelui Ciprian Negreanu la Nasterea Sfantului Prooroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului (2012):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

[despre Sfantul Ioan Botezatorul – recomandam a se asculta de la min. de la min. 17:50]

sursa: ASCOR Cluj

“[…] Din Evanghelia pentru naşterea Sfântului Ioan Botezătorul aş atrage atenţia asupra unui cuvânt pe care probabil l-aţi gândit, dar aţi trecut cu uşurinţă peste el, zicând noi toţi în mintea noastră: <Ei, e o dorinţă a lui Dumnezeu…, este o plăcere a lui Dumnezeu ceea ce a ales El acolo…> Despre ce cuvânt vreau să zic? Că îngerul lui Dumnezeu se arată lui Zaharia şi-i zice:

Iată, soţia ta va naşte prunc şi acesta va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi a tot poporul

– în ce sens va fi mare? Şi spune între cele care-l definesc a fi mare, primul lucru pe care îl spune este: Acesta nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare. Şi după aceea spune alte câteva calităţi ale Sfântului Ioan Botezătorul, că va îndrepta poporul spre Dumnezeu şi lucruri mari va face. Deci printre lucrurile acestea mari, că întoarce poporul spre Dumnezeu, că întoarce inima fiilor spre părinți în general, că e îngerul lui Dumnezeu trimis înaintea lui Dumnezeu ca să îndrepteze căile Domnului, deci printre lucruri atât de mari se spune că nu va bea băutură ameţitoare şi vin, ca şi cum asta era un lucru la fel de mare înaintea lui Dumnezeu și puţin smintitor pentru noi; de ce nu sunt spuse altele, că va fi un mare postitor? Că el mânca doar lăcuste şi miere sălbatică! Că va fi un mare ascet, doar a stat numai în pustietăţi ascunse și era îmbrăcat în păr de cămilă şi cu cingătoare de piele! Putea să le zică pe acestea! Putea să zică: <Va trăi de mic, de la trei ani, între nazirei, nu va cunoaşte păcatul şi urâciunea lui, în niciun chip, în niciun fel.> N-a zis nici aceasta. N-a zis multe altele pe care le avea Sfântul Ioan Botezătorul, nici măcar că acesta se va atinge de creştetul Stăpânului său şi Îl va boteza în Iordan, ceea ce e cel mai important lucru pe care l-a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Şi zice că:

Nu va bea vin sau altă băutură ameţitoare.

Întrebarea e: de ce zice îngerul aceasta? De fapt, nu îngerul, că îngerul nu zice de capul lui, ci vine de la Dumnezeu ca un sol, ca un trimis, ca un mesager. Deci de ce zice îngerul aceasta? Se referea el îl mod special chiar numai la băutură? Nu!, zic cei care explică cuvântul, nu se referă aici în principal la băutură. De ce îl laudă Dumnezeu pentru această calitate? Cei care explică spun că îngerul vrea să scoată în evidenţă calitatea sa prin excelenţă de a fi de o luciditate şi claritate și descoperitor al răului şi al urâciunii și al pustietăţii din sufletele noastre ca nimeni altul. Adică la el nu era să bagi sub covor păcatul, să te prefaci că nu-l vezi. De la vlădică până la opincă, tuturor le spunea clar păcatul şi cum trebuie să lupte împotriva lui. Era de o claritate impresionantă, nu cum suntem noi cu gândurile noastre, cum ne amestecăm acolo cele bune cu cele rele. Această calitate a vrut s-o spună îngerul în primul rând, că Sfântul Ioan nu va avea în sine niciun gram de nepăsare, de ameţeală duhovnicească, de întunecime duhovnicească, ci la el totul va fi foarte clar. Lucrurile la el vor fi spuse pe faţă, deschis și vindecate sau pe cale de a fi vindecate, dacă ele sunt spuse aşa.

Dacă-i citim viaţa în continuare și vedem cum a fost el în mijlocul oamenilor şi ce vorbea şi ce făcea, asta era prin excelenţă. Vorbea clar și pe faţă:

Iată glasul celui ce strigă în pustie

– deci cu adevărat striga adevărurile acestea dureroase, el striga la împărat, la rege, le striga în faţă:

Iată, ai săvârşit păcat, adulter, te-ai culcat cu soţia fratelui tău, fratele tău nemurind! Iată ce faci!

Lucruri dure, spuse pe faţă, de aceea s-a tulburat Irod şi l-a închis, de aceea spumega Irodiada de învârtoşare împotriva lui, că el spunea lucrurile acestea pe faţă, nu era deloc ameţit. Mare dar avea acest om de la Dumnezeu.

Şi tot de la acest cuvânt, că nu va bea niciodată vin sau altă băutură ameţitoare, cum putem noi aplica în viaţa noastră acest cuvânt? Sorin-Efros-schitul-Icoana-Gorj-2014-150-1008x1024Dacă la Sfântul Ioan Botezătorul era o caracteristică, o calitate excepţională, prin care tămăduia poporul şi îl îndrepta pe calea cea bună, cum putem avem noi acest dar, cum se descoperă în noi? Nu acela de a arăta noi păcatele altora, nu la asta suntem puşi noi, că n-avem darul Sfântului Ioan Botezătorul, nu suntem trimişi de Dumnezeu cu rânduiala Sfântului Ioan Botezătorul deşi cei mai mulţi dintre noi în aceasta de cele mai multe ori îl imităm; ne găsim noi, cei mai mici dintre cei mici, cei pe care nimeni nu i-a pus să spună păcatele altora, cei care suntem plini de păcate și avem bârna în ochi, să spunem: <Iată, văd paiul din ochiul tău!>.

Şi nici noi, preoţii, nu suntem îndemnaţi spre aceasta, deşi avem mai multă îndreptăţire în faţa lui Dumnezeu, darămite noi ceilalți să ne apucăm să descoperim păcatele aproapelui nostru sau să judecăm cu asprime pentru ele! Sfântul Ioan a avut-o, la fel cum a avut-o cei care-i moşteneau duhul şi harul şi darul, cum a avut-o Ilie înainte,el a venit cu puterea şi cu lucrarea lui Ilie, aşa cum Ilie a descoperit păcatul poporului pe faţă, fără înconjor, aşa cum alţi sfinţi mari au moştenit această lucrare, acest fel de a cauteriza rana, de a o arde cu cuvânt clar, fără înconjur. Până în zilele noastre au fost părinţi care au avut acest dar, dar aceştia sunt rari, unul la un neam sau unul la un secol, rari, pentru că trebuie să ai viaţă desăvârşită ca să poţi tu spune păcatele celorlalţi. De aceea nu mai putem noi, preoţii, să zicem cuvinte cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, cu atâta claritate şi atâta asprime, pentru că nu avem viaţa atât de curată şi de înaltă ca să acoperim cu ea ce spunem, pe când ei aveau cu ce să acopere şi atunci se temeau oamenii de cuvântul lor, se rușinau, îşi plecau capetele şi îşi şi schimbau viaţa după aceea. Pe când cu cât spunem oamenilor: <Nu faceţi aia, nu faceţi cealaltă, nu faci bine, de ce faci aşa…?>, pe când noi avem alte păcate sau aceleaşi, cu atât mai mult ne facem de rușine şi nu-l îndreptăm nici pe acela, ci îl facem și mai învârtoşat.

Cum am putea, deci, aplica această calitate a Sfântului Ioan Botezătorul în viaţa noastră? În niciun caz aşa, de a ne apuca noi să zicem păcatele altora şi ale neamului nostru! Deşi trebuie să le conştientizăm. Dar cum? Trebuie să punem în inima noastră că Sfântul Ioan Botezătorul a fost un om care a spus lucrurile în faţă, dar și cu glas tare. Nu pe ascuns, nu prin dos, nu prin case, ci tare, în pustietate, auzea tot poporul, tot omul. Cum putem noi face asta? Şi vă dau câteva exemple, ca să vă daţi seama că, de fapt, toată istoria creştinismului şi a învăţăturii creştine e plină de această învăţătură, că trebuie să fim aşa şi noi, de fapt, nu suntem.

Citiţi Canonul Sfântului Andrei Criteanul. Ce scrie acolo? O să auziți că tot timpul zice:

O, suflete al meu, ai văzut pe Abel, ai văzut pe Cain! Dar tu nu eşti asemenea lui Abel, eşti asemenea lui Cain! De ce dormi? Până când vei mai dormi?

pocainta mantuire milaŞi vedem o ceartă continuă, clară, dură, spusă tare, cu glas tare, asupra sufletului nostru. Aici aplicăm noi această calitate a Sfântului Ioan Botezătorul! Claritatea, asprimea – asupra noastră! Rugăciunile sfinţilor, dacă o să le citiţi, tot timpul spun:

Iar eu, nevrednicul, mai păcătos decât toţi păcătoşii…!

Toate rugăciunile sau psalmii Sfântului Efrem Sirul, toate sunt aşa. Iată cum sunt, l-am judecat pe celălalt şi l-am asuprit şi se judecă pe sine cu glas tare şi cu asprime. Aceşti oameni toţi urmau lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul, care era mântuitoare, de a-şi mărturisi pe faţă şi clar lor înşişi, deschis:

Uite cine sunt eu! Am uitat cumva cine sunt? Iată cine sunt!

Toate rugăciunile mari ale Ortodoxiei au această lucrare, de a ne descoperi tot timpul nouă înşine cine suntem.

Marii sfinţi, începând cu Sfântul Macarie Egipteanul, pe care oricine trecea pe lângă chilia lui şi stătea puţin mai mult auzea cum se prihănea pe sine, cum se judeca pe sine și zicea:

Bătrân rău şi cărpănos, ai mâncat, mai vrei să mănânci! Acum vrei să pleci în Alexandria, vrei să te plimbi, nu vrei să fii monah! Ai vrut să fii monah, păi stai monah aici!

Şi se certa pe sine tot timpul, se lupta cu sine! Şi lucrurile astea par copilăreşti la prima vedere sau par de râs, dar să ştiţi că sunt fundamentale pentru sufletul nostru, adică şi noi trebuie să facem la fel. Asta e ce vreau să zic, e foarte important. Dacă citiţi Patericul, e plin de astfel de oameni care tot timpul îşi adresau loruşi vorbe. De exemplu, era un părinte care făcea 10-15 paşi şi zicea:

Oare ce va fi cu mine? Oare mă voi mântui? Nu mă voi mântui cum sunt acum!

Şi-şi mărturisea tot timpul sieşi starea sa. Şi zicea:

A, mă îndulcesc cu gândul acela? Nu, nu trebuie să mă îndulcesc!

Altul avea darul lacrimilor și la un moment dat a început să plângă şi a început să zică: Oare de ce plâng? Şi a văzut că plânge şi mai tare. Oare de ce plâng?, a zis iar.

Oare nu cumva mor şi Dumnezeu mi-a dat acum, înaintea morţii, lacrimi ca să-mi plâng măcar la sfârşit păcatele?

Şi mai tare plângea. Dar vorbea cu sine tot timpul.

detaliu icoana Mihai ComanNoi am uitat de mult să vorbim cu noi înşine, nu ne-am mai pus la respect. Noi uităm că sinele nostru și adâncul nostru este tot ca de copil care trebuie trezit din când în când, aşa cum îţi trezeşti copilul să-l duci la şcoală şi dacă nu merge strigi la el: „Măi, trezeşte-te!”, nu <Lasă, că s-o trezi el cândva, că ştie el, e destul de conştient…> Nu, nu ştie! Trebuie să-l trezeşti, trebuie să fii puţin aspru, trebuie să te răsteşti la un copil bleg care nu vrea să se trezească. Aşa e şi sufletul nostru. Exact aşa. Trebuie tot timpul să ne tratăm cu asprime pe noi înşine, asupra noastră înşine noi facem lucrarea Sfântului Ioan Botezătorul. Nu cu alţii!

Noi tot timpul ne aplecăm la alţii, pe alţii îi trezim, cu alţii suntem tari…; poate că această rânduială o mai au duhovnicii la unii şi la alţii, dar nu toţi avem această rânduială. Și atunci asupra noastră înşine să facem asta, tot timpul să ne trezim, să ne ridicăm la înţelegere, să ne aducem aminte cine suntem, să ne prihănim pe noi înşine, să ne mărturisim nouă înşine păcatele. Această aşa-zisă vorbire a omului cu sine poate fi la nivelul minţii, dar de multe ori e nevoie să fie chiar tare, cu glas tare, dar bine ar fi ca aceste lucruri să le faci de unul singur, nu cu alţii de faţă. Oricum, de multe ori aceste cuvinte spuse clar, cu glas tare, către tine însuţi, către sufletul tău, te trezesc.

De exemplu, ne e uşor să nu ne facem rugăciunea timp de o săptămână, că zicem că nu astăzi, că mâine, mâine zicem că azi a fost o zi grea, că poimâine, iar poimâine e o zi foarte frumoasă, nu pot să pierd momentul ăsta de acum cu prietenii, răspoimâine şi tot timpul ne amăgim aşa, ne ameţim cu vinul nevăzut cu care ne hrănim neîncetat și ne ameţim mintea şi trec zilele. Dar dacă ne-am zice cu claritate: <N-ai făcut rugăciunea ieri, nimic, nici cinci minute nu I-ai dat lui Dumnezeu!>, să ne zicem nouă înşine aşa cu asprime. <Nici astăzi n-ai chef! N-ai chef, dar de mâncat ai mâncat, de băut ai băut, de făcut aia ai făcut, 50 de minute ai stat la televizor, o oră ai stat nu-ştiu-unde, 6-7 ore ai dormit… Zece minute nu poţi să-i dai lui Dumnezeu?> Imediat te apucă rușinea: <Cum să nu-I dau, domnule? Cum să nu dau?? Mă pun și-I dau!> Înţelegeţi? E de mare nevoie o astfel de raportare clară la noi înşine. Acest fel de a fi s-a uitat, deşi să ştiţi că străbate clar toată istoria creştinismului ca un fir roşu, toate rugăciunile şi toate vieţile sfinţilor sunt pline de astfel de treziri, de atenţionări, de treziri, începând de la Canonul cel mare sau rugăciunile de dinainte de împărtăşanie, în care parcă vorbeşte cu sine sfântul:

Iar eu, nevrednicul, n-am făcut aia şi n-am făcut cealaltă și iată, acum vin la Tine şi mă înfăţişez Ţie, dar cum îndrăznesc eu să mă înfăţişez Ţie?

Parcă tot timpul se judecă pe sine. Nu că lui Dumnezeu Îi place să vadă că ne judecăm pe noi înşine şi să ne tragem palme şi zice Dumnezeu: Hai că te-ai chinuit destul, hai că-ţi dau… Nu! Ci nouă ne foloseşte această stare, că ne trezeşte, că noi avem de-a face cu suflete încă nematurizate, imature, ca de copii, pe care trebuie să le trezim. Aşa cum un copil, după ce îl ceartă mama sau tata şi îi deschid ochii să vadă cât timp a pierdut, că a trecut vacanţa şi n-a făcut nimic, se trezeşte şi măcar în ultimele zile se apucă şi face acolo; se trezeşte şi nu mai zice nimic, că-şi dă seama. Ei, aşa trebuie făcut şi cu sufletul. Noi ne tratăm sufletele ca pe nişte suflete mature, cum că ele vor simţi la un moment dat, când vor trebui ele, când vor simţi… Nu vor simţi! Trebuie luate cu tărie, cu asprime! Altfel nu se poate. Să ştiţi că asta e asprimea pe care o aveau Părinţii cu ei înşişi. Cine nu aplică această smerenie asupra inimii lor şi sufletului lor, nu se va mântui. Aşa cum zice psalmul:

Inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.

Deci această inimă o iubeşte Dumnezeu, acest suflet îl iubeşte Dumnezeu, care se înfrânge şi se smereşte pe sine, care-şi aduce aminte cine e el şi tot timpul îşi pune în faţă.

Dumnezeu ne sfătuieşte despre asta şi zice:

Când te vor lovi peste obrazul drept, întoarce-l şi pe cel stâng.

La asta se referă, în afară de înţelesul simplu al cuvântului. Mai este un înţeles, că atunci când diavolul te va lovi peste obrazul drept, în sensul că nu-ţi mai vine să faci faptele bune – că partea dreaptă înseamnă întotdeauna faptele bune, lucrurile bune și frumoase pe care le poţi face, legătura cu Dumnezeu, rugăciunea…, toate acestea sunt cele de-a dreapta, cele bune, folositoare – când diavolul te va lovi peste obrazul drept şi nu le vei mai face, te vei opri din rugăciune, te vei opri din facerea de bine din diverse pricini, ba că eşti prea obosit, ba că altceva, se vor găsi tot timpul motive, atunci întoarce-l şi pe cel stâng. Ce înseamnă cel stâng? Partea stângă este partea greşelilor, a prostiilor, a faptelor rele. Să le avem ca într-o panoplie, ca puse într-o expoziţie, aşa să le avem. Şi întorci faţa spre stânga şi zici:

– Ei, ia să văd eu cum sunt eu! Atunci am făcut aşa, când a fost momentul să nu-ştiu-ce am fugit repede, dincolo am fost un laş, acolo am fost aşa, dincolo am făcut aşa… Deci nu trebuie să mă rog? Trebuie să mă rog! Mă mai rabdă Dumnezeu? Nu cred că mă mai rabdă. Să mă duc să mă rog!

Si tot timpul să-ţi aduci aminte, asta te va trezi! Nu vedeţi în toate rugăciunile? Sfinţii nu erau nişte oameni care voiau să se auto-chinuiască, aşa, şi le plăcea tot timpul să-şi aducă aminte de păcatele lor. Noi zicem că de ce îşi tot aduceau aminte, că erau sfinţi, erau curaţi, n-avea rost să-şi mai aducă aminte? Dar ei îşi aduceau aminte de acestea pentru că amintirea păcatelor, amintirea răutăţilor lor, amintirea prostiilor şi a îndepărtărilor lor de Dumnezeu, toate acestea făceau să se reînnoade legătura lor cu Dumnezeu, să o reînvie.

Am nevoie de Dumnezeu! De mă va lăsa Dumnezeu doar cu ale mele, iată ce sunt! Îmi place cum sunt? Nu-mi place! Vreau să rămân aşa? Nu vreau să rămân aşa! Vreau să rămân eu singur cu mine aşa? Nu, nu, nu vreau!

Şi atunci te întorci spre Dumnezeu şi-L cauţi şi-L vrei. Asta este calea pe care au folosit-o sfinţii, asta este una dintre laturile pocăinţei. Şi atunci când îl întorci pe stângul, trebuie să ştii ce păcate ai, să ai la ce te întoarce, nu să te trezeşti că zici: <Mm, eu nu prea am păcate aşa, eu sunt un om bun…> Ăla nu prea şi-a făcut expoziţie bună şi ălora nu prea ai ce să le faci, nici pe patul de moarte, că nu şi-au pregătit. Ştiţi, dacă de atâtea ori a fost lovit peste obrazul drept, n-a mai făcut fapte bune, nu s-a mai rugat, s-a mândrit, s-a lăudat, deci dacă de atâtea ori a fost lovit peste obrazul drept, peste legătura lui cu Dumnezeu, şi el nu l-a întors pe cel stâng, nu şi-a văzut păcatele, n-o să şi le vadă nici pe patul morţii. E şi o cultivare.

Să ne aducem aminte, în Vechiul Testament Dumnezeu aşa făcea şi cu poporul său. Tot timpul le spunea:

Aduceţi-vă aminte cum v-am scos din pustia Egiptului, cum v-am dus prin pustietăți, v-am hrănit şi voi iar aţi făcut aşa…

şi celelalte, citiţi psalmul 105 sau 106. E o amintire a părţii de-a stânga, ca să întărim legătura cu Dumnezeu. Psalmii, în general, sunt un început al acestui tip de rugăciune puternice, în care ne trezim, David începe prin lucrarea Duhului Sfânt să facă această trezire a sufletului şi tot el pune şi dreapta şi stânga:

Tu, Doamne, ai făcut aşa şi noi aşa…

Şi acest fel de a fi tot lucrare a Duhului Sfânt este şi în Noul Testament șu trebuie să fie şi la noi. Aceasta să fie învăţătura Sfântului Ioan Botezătorul pentru noi, ca să ne fie folositor de acum înainte măcar prin această învăţătură; pe noi înşine trebuie să ne judecăm, pe noi înșine trebuie să ne criticăm. A ne spune lucrurile pe faţă clar ne scoate din tot felul de ameţeli, din adâncuri de nepăsare, de uitare. Putem să uităm şi de ce suntem creştini. Uităm, pur şi simplu. Şi trebuie să-ţi aduci aminte: ai făcut tu cele ale creştinului? Zici că eşti creştin, ai făcut aia? N-ai făcut! Şi aşa te smereşti. Tu cu tine să faci asta, tot timpul să intri la judecată cu tine însuţi. Cine se judecă pe sine nu va mai fi judecat de Dumnezeu. Deci să nu ne tratăm cu blândeţe, gen <Sărăcuţul de mine, am fost și eu necăjit…> Nu, nu că am fost necăjit, că eu ştiu foarte bine ce puteam să fac şi n-am făcut! Am pierdut miliarde de clipe, dar zic că n-am putut să mă rog sau n-am putut să fac aia sau ailaltă.

Şi să ştiţi că minunea cea mai mare este aceea că, dacă omul se trezeşte şi îi pare rău şi se judecă pe sine cu asprime, valorează mai mult această judecată şi această trezire a omului chiar decât dacă făcea fapte bune şi se ruga, dar nu avea această trezire. Trezirea în sine și smerenia pe care ţi-o aduce trezirea, amintirea păcătoşeniei în care stăm, a felului rău în care ne-am zidit, amintirea aceasta e mai valoroasă decât fapta cea bună, această trezire, această pocăinţă. Într-un anumit sens, aceasta este pocăinţa şi aceasta deschide porţile Împărăţiei Cerurilor şi auzim cuvântul spus de Mântuitorul:

Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor.

Amin”.

***

1-sf-zaharia-si-elisabeta-parintii-sf-ioan-botezatorul-61-sf-zaharia-si-elisabeta-parintii-sf-ioan-botezatorul-6Holy_Cross_Monastery_in_Jerusalem._Georgian_frescoes_01

Predica Parintelui Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la praznicul Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (2011):

AUDIO:

Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.

sursa: ASCOR Cluj

“În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Suntem în ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, zi deschizătoare de nădejde pentru toată credinţa noastră și pentru tot neamul omenesc, pentru că o dată cu el s-a proorocit că el va fi cel care va pregăti calea lui Dumnezeu, a venirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca să ne vestească nouă, să ne dezvrăjească, să ne scoată din moartea veacului acestuia, să ne mute într-un alt Paşti – Paşti înseamnă trecere – ca într-o altă trecere prin Marea Roşie, pe care n-o spera nimeni, prin adâncul mării morţii şi prin adâncul morţii noastre, cu care ne-am legat, să ne treacă Hristos de la pământ la cer.

El a început această veste, el a arătat pe Mielul lui Dumnezeu. Mare a fost și este în faţa lui Dumnezeu acest om a cărui naştere o prăznuim astăzi.

De ce i-a dat îngerul Sfântului Zaharia acea pedeapsă de a nu vorbi până se naşte pruncul? proroki2_09Cei mai mulţi dintre noi poate am spune că pentru că nu a crezut că este înger al lui Dumnezeu, pentru că s-a îndoit. Nu! Nu s-a îndoit, a crezut că îngerul e de la Dumnezeu şi tot ceea ce spune el e de la Dumnezeu, nu se auzise vreodată ca în Sfânta Sfintelor şi în Altarul tămâierii duh necurat să se apropie; Sfântul Zaharia ştia asta, ştia slava lui Dumnezeu care se afla în Templu şi puterea acestei slave care, atunci când Solomon sfințise Templul, îi scosese afară pe cei leproşi. El nu s-a îndoit că acela era îngerul lui Dumnezeu. El s-a îndoit de puterea cuvintelor pe care îngerul le spusese, că se va naşte prunc, că pruncul acesta mare va fi, dar mai ales că la adâncul bătrâneţilor lor ei mai pot naşte, că mai poate fi învinsă natura de Dumnezeu. Sunt foarte puţine și rare cazurile în care Dumnezeu este atent la lucrurile minore ale omului, adică nu l-am văzut vreodată pe Mântuitorul întorcându-Se sau la vreo masă spunând <Ce tulburat şi trist ai fost la masa aceasta…!>, <De ce ai râs prea mult la masa aceasta?>, vedem că Dumnezeu nu se uită la înfăţişare, ci se uită la inimi, că văzând Dumnezeu ce gânduri se ridică în inima lor, atunci îi certa, atunci îi întreba De ce se ridică asemenea gânduri în inimile voastre?, dar nu se lua după înfăţişarea cea din afară.

Vedem că atunci când a venit Treimea Cea Sfântă în casa şi în curtea lui Avraam și Avraam a junghiat viţel și a făcut masă şi Sarra, soţia sa, lucra împreună cu el ca să găzduiască pe aceşti trei Străini, pe Care Avraam n-a ştiut cine sunt, dar găzduind trei Străini L-a găzduit pe Dumnezeu, și ostenindu-se ei să-i găzduiască şi să-i hrănească ca pe nişte oaspeţi de preţ, iar Sarra mai mult stătea în casă cu treburile, cu ce mai era de făcut normal_SIMG_3216și Avraam aducea din casă mâncarea și o punea acolo, sub stejar, Celor Trei, cărora Li se adresa ca Unuia singur, Îi numea Doamne şi atunci i-a vestit Treimea că li se va naşte fiu. Ei, oameni în vârstă, trecuţi de mult şi de a doua şi de a treia tinereţe, dacă putem spune aşa, şi li s-a spus: Pe vremea aceasta anul viitor veţi avea fiu. Şi Avraam nu s-a îndoit, l-a iubit Dumnezeu pentru neîndoirea lui, iar Sarra s-a îndoit, auzind din casă ce zice Străinul pe Care ea nu-L ştia, probabil, a fi Dumnezeu, a râs, a zâmbit, probabil a deznădejde, dureros. Rasul Sarei, sotia lui Avraam, indoialaDumnezeu a fost atent la acest zâmbet al Sarrei şi i-a zis lui Avraam: De ce râde soţia ta? Şi ea a zis: Nu râd! S-a prefăcut că nu râde, dar Dumnezeu i-a zis din nou: Pe vremea aceasta anul viitor veţi naşte fiu. Şi S-a bucurat Dumnezeu de credinţa lui Avraam şi pentru credinţa lui s-a născut copilul şi S-a întristat, probabil, de firea ironică şi foarte… omenească, foarte sigură de cele ce le ştim noi, care suntem siguri de cele pământești, de cele ce putem și nu putem. Aşa cum ne spune Mântuitorul: Cei ai veacului acestuia sunt mai înţelepţi în cele ale lor decât fiii Împărăţiei. – adică cei ai veacului acestuia ştiu de unde să le ia şi unde să le pună pe cele ale veacului acestuia, ştiu unde să investească şi ce să facă, ştiu de unde să-şi retragă banii şi unde să-i ducă, cu asta se ocupă, aici îşi investesc tot sufletul, aici îşi pun toată mintea, aici se ostenesc, nu nădăjduiesc la altceva. Iar fiii veacului ce va să fie, nu pentru că sunt mai tolomaci, ci pentru că ei se preocupă şi de cele ale lui Dumnezeu, n-au timp și nu ştiu atât de bine să facă cele ale veacului acestuia, care cu aceasta se ocupă. Iar Sarra a râs ca una dintre cele ale veacului acestuia, adică ştia ea foarte bine câţi ani se ostenise ea să aibă copii, atât de mult se necăjise și se rugase, încât nu mai avea nicio nădejde, mai ales după cât a îmbătrânit. Şi atât de disperată a fost şi atât de mult a nădăjduit încât a fost în stare să-i îngăduie lui Avraam să intre la una dintre slujnicele sale, ca măcar cu aceea să aibă copii şi să nu rămână neamul lor fără copii, pentru că erau sute de slujitori, un neam întreg aştepta ca urmaşii lui Avraam să conducă acest neam, neavând urmaşi neamul se dispersa, dispărea o casă întreagă, o gintă întreagă. Ce dureros trebuie să fi fost pentru Sara să îngăduie acest lucru, dar, în disperarea ei, fiind stearpă, a zis ca măcar slujnica ei, mâna ei dreaptă să facă datoria aceasta, dar să înțelegem câtă suferinţă a fost în ea. Astfel s-o înțelegeți pe Sara că a râs când a auzit.

Zaharia si Sfantul Arhanghel Gavriil, in templu, vestind nasterea Sfantului IoanEi, aşa a făcut Zaharia în Templu. El n-a făcut ca Avraam, n-a fost la măsura lui Avraam. Avraam a crezut că aşa va fi, gata. Ştiind că este îngerul lui Dumnezeu, îngerul chiar îl mustră şi îi spune: Eu sunt Arhanghelul Gavriil, care văd pururea faţa lui Dumnezeu!, adică ştiu toate ale Lui pe care vrea să ţi le spună ţie şi toate tainele Lui cu fiecare om în parte și tu te îndoieşti de ce spun eu?! Îl ceartă. Cu toate acestea, Zaharia zice: Nu. De unde pot să cred eu chestia asta? Ce dovadă îmi dai că se poate? [După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea înaintată în zilele ei”], adică era o palmă dată credinţei adevărate, credinţei precum a tatălui fiului lunatic, căruia Hristos îi spusese, deşi tatăl făcea şi el parte din neamul necredincios şi îndărătnic, şi venise aşa, să vadă dacă Hristos îl poate ajuta și pe el cu ceva – şi să ştiţi că ne asemănăm foarte mult cu acest tată şi cu Sarra și cu Zaharia pentru că, pe lângă faptul că suntem necredincioşi într-o anumită măsură, ne şi îndărătnicim în această necredinţă, ne aducem argumente, sporim în ea, ne zicem: <Nu cred eu că Dumnezeu poate face cu mine o minune… Poate cu alţii, dar, dar nu cu mine..> sau <A făcut minuni cu cei din vechime, cu sfinţii lui Dumnezeu, aleşi din veac, cu noi de acum nu mai face…> sau <Face, dar face când are El chef sau toane, Dumnezeu face cum vrea, când vrea…>, ne spune mintea cum că Dumnezeu nu este aşa cum este, adică dragoste, şi că Dumnezeu vrea încă să mă mai ţină în suferinţă, îi place că sufăr… Sunt multe alte gânduri care ne pot aduce necredinţă şi ne pot îndărătnici în necredinţă.

O astfel de necredinţă avea şi Elisabeta, şi ea se îndoia. În necredinţa lor ne recunoaştem toţi, în credinţa lor prea puţini. Elisabeta n-a spus nimic până la cinci luni, nu pentru că era atât de mare bucuria și voia s-o păstreze pentru sine, s-o rumege ea cu sinele ei și cu Dumnezeu, ci mai mult putem crede că ea, la fel ca Zaharia, se gândea: <Eu, bătrână, după atâţia ani, am aproape 80 de ani, cum să mai nasc prunc? Dacă e doar cine ştie ce boală? dacă doar mi se pare? Dacă copilul nu se va naşte, dacă nu se va naşte sănătos, dacă-l voi pierde? Nu voi spune nimic până nu sunt sigură, până nu văd că mişcă…>, şi de ruşine şi de frică şi de multe n-a spus Elisabeta şi s-a tăinuit ea cinci luni de zile şi după aceea a început să spună că a făcut Dumnezeu cu ea mare minune şi să spună tuturor că a ridicat Dumnezeu ruşinea ei dintre oameni. Că dacă ea ar fi spus din prima clipă tuturor, cu nădejde mare, dar undeva a rămas necredinţa în sufletul ei, chiar dacă auzise de la oameni că Zaharia a avut arătare de înger şi probabil că Zaharia i-a scris şi el pe o tăbliţă ce s-a întâmplat, totuşi îndoială a fost în inima ei, că, dacă ar fi avut credinţă desăvârşită, ar fi spus tuturor imediat după ce şi-ar fi dat seama că e însărcinată. Elizabeth visited by the TheotokosDar a aşteptat până a avut ea siguranţă că aşa este, până când pruncul s-a mişcat şi pe care-l va simţi şi mai puternic cutremurându-se şi mişcându-se atunci când se va întâlni cu Maica lui Dumnezeu și ea va zice, în luna a şasea fiind, că a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Și de unde cinstea aceasta să vină la mine Maica Domnului meu? Deci parcă simţim această atenţie pe care Elisabeta a avut-o la mişcarea pruncului în pântecele ei, atenţie pe care a avut-o ea demult ca să aibă încredere, şi în luna a cincea, când a putut să simtă, a spus tuturor: Da!, a putut să se bucure că Dumnezeu a ridicat de la ea ruşinea, iar în luna a şasea, când Maica Domnului a venit la ea, cel mai mult asta a observat ea, cum s-a mişcat pruncul în pântecele ei şi cu câtă vigoare s-a mişcat, cum s-a închinat Mântuitorului Sfântul Ioan Botezătorul încă din pântece. A fost o închinare dinainte de naştere lui Dumnezeu Cel viu, Care venea în casa lui Zaharia şi a Elisabetei. El, care a fost glasul pustiei, el s-a făcut glas nu numai al pietrelor, nu numai al tatălui său, care şi-a recăpătat puterea de a vorbi o dată cu naşterea sa şi a putut să proorocească şi să vorbească, dar s-a făcut glas şi al pântecelui sterp al Elisabetei, care a săltat cu bucurie şi prin aceasta L-a cinstit pe Dumnezeu.

Deci noi ne asemănăm mai mult cu aceştia, cu îndoiala lor, cu îndoiala Elisabetei, a lui Zaharia, a Sarei, şi pentru aceasta a dat îngerul această pedeapsă lui Zaharia, pentru că s-a îndoit, pentru că a pus la îndoială puterea lui Dumnezeu de a trece peste cele fireşti, peste cele pe care le vedem atât de imuabile, care nu se schimbă. Şi văzându-le într-o viaţă de om, să zicem în 80 de ani cât aveau ei, în atâtea generații care au trecut, în atâtea familii din apropierea lor, din vecini, rude, apropiaţi, văzând toate aceste lucruri ale firii neschimbate, hotărâte de Dumnezeu și care nu se clatină, a te îndoi că Dumnezeu poate să treacă peste aceste laturi pe care El le-a dat, peste aceste legi, rânduieli ale firii i-a provocat lui Dumnezeu durere. S-a îndurerat Dumnezeu că Zaharia nu a crezut şi nu l-a pedepsit prin aceea, ci i-a dat această muţenie ca să se gândească bine în nouă luni la necredinţa lui.

Cred că Dumnezeu nu Se întristează de nimic altceva mai mult decât de necredinţă. De nimic altceva mai mult nu Se întristează decât de neîncrederea omului în El. El nu caută credinţa de felul oamenilor care cred că ceva acolo există, că există un Dumnezeu, cam toţi oamenii cred în ceva; nu pe asta o caută El, ci Se întristează că nu credem în Dumnezeul Cel adevărat. Vă daţi seama, din ce neam era Zaharia? Din neamul lui Aaron, preoţesc; soţul și soţia se căsătoreau din acelaşi neam, din aceeaşi seminţie. Ei  erau din neamul lui Moise și al lui Aaron, cel care a scos poporul evreu din robia Egiptului, cel cu care iesirea-moiseDumnezeu a făcut minuni pe care nimeni nu nădăjduia să le vadă sau să le audă, i-a trecut prin adâncul Mării Roşii – cine credea că se poate face zis marea de o parte și de alta? – trecerea prin Marea Rosieiar ei, zeci de mii de evrei cu familii, cu animale, cu toate aduse cu ei, ce nădejde mai aveau la malul mării cu oşteni și călăreţi în spate? Şi Dumnezeu a deschis marea ca pe o carte și i-a trecut ca pe uscat și apoi a înecat toată oştirea lui faraon în adâncul mării. Şi au mai fost minuni atât de mari cum n-au mai fost până în vremea Mântuitorului, ca stâlpul de foc care mergea neîncetat în faţa lor, ca stâlpul de nor care-i umbrea ziua, de mana pe care au mâncat-o 40 de ani în pustie, de izvoarele pe care le-a scos Dumnezeu din piatră seacă… Pe toate acestea numai a le aminti ne trebuie mult timp, darămite a le şi povesti! Şi acolo au fost Aaron și Moise care au crezut şi au stat împotriva necredinţei poporului şi pentru necredinţa şi îndoiala poporului, care la orice erau gata să se întoarcă la cerbicia lor cea rea, Dumnezeul puterilor i-a şi numit tare în cerbicea necredinței şi de multe ori i-a pedepsit cu sabie şi cu multe necazuri și cu şerpi veninoşi și până n-a murit ultimul dintre necredincioşi n-au intrat în Ţara Făgăduinţei. Până şi Moise, care o singură dată s-a îndoit de Dumnezeu şi de puterea Lui, când a deznădăjduit şi a zis: Doamne, acum ce vei face? Acum nu vei mai putea face nimic? Pentru această singură dată când s-a îndoit că Dumnezeu poate face ceva, după atâtea minuni, Moise n-a putut intra în Ţara Făgăduinţei.

Deci vedem din toate acestea cât de mult iubeşte Dumnezeu pe cei ce cred în El, cred desăvârșit în puterea Lui, în ceea ce poate face Dumnezeu, mai presus de orice înţelegere, de orice putere fizică, omenească, mai presus decât orice putem noi spune în cuvânt. Mai presus de orice lege care împrejmuieşte firea. Pe aceştia Dumnezeu îi iubeşte. Dacă pe ceilalţi îi pedepsea în vechime şi astăzi se întristează de ei, cu siguranţă pe aceştia îi iubeşte şi face cu ei minuni mari, mari, chiar dacă ei sunt nevoiţi să treacă de multe ori prin răbdări şi încercări, ca Elisabeta, ca şi Ioachim şi Ana, ca şi mulţi alţii care aşteptau parcă fără de nădejde, dar ce nădejde li se dă la sfârşit, ce daruri de care vorbim și noi acum și vorbeşte o lume întreagă! Nădejdea lor n-a rămas nerăsplătită.

Aşa răsplăteşte Dumnezeu credinţa desăvârşită! Ultima fericire pe care a spus-o Mântuitorul, a zecea aş zice, după cele nouă, la sfârşit, înainte de a Se înălţa, când S-a arătat ucenicilor și Toma n-a crezut prima dată, iar când i S-a arătat și lui Toma şi a crezut, Hristos a spus: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Deci tot pe credinţă Şi-a temeluit a zecea fericire! Cei ce n-au văzut – cum suntem noi toţi, n-am văzut – dar să credem! Aceştia sunt cei fericiţi şi cu siguranţă Dumnezeu ne fericeşte şi îi fericeşte pe cei ce-şi pun nădejdea în Dumnezeu. Amin”.

3662601435_72bab963dd

Legaturi:

***

***

Nu trebuie să vă speriaţi, insă nici să rămâneţi in nepăsare. Trebuie să vă faceţi griji, să vă incordaţi, să vă siliţi. Lemnul este rece, dar dacă freci lemn de lemn se va incălzi şi chiar se va aprinde. Aşa trebuie frecat şi sufletul care s-a răcit şi mai bine ar fi dacă aţi putea in asemenea situaţii să daţi fuga la biserică, dar poate incă şi mai bine ar fi să vă ocupaţi atenţia cu cugetarea la tainele credinţei noastre, care sunt toate insufleţitoare, mai ales pătimirile şi moartea Domnului şi Mântuitorului nostru. Repetaţi-i sufletului nesimţitor:Câte a făcut pentru mântuirea ta Domnul, iar tu, ca un bolovan, nu vrei să te mişti nici un pic!”

***

***

Sfantul Ioan Botezatorul avea destula dragoste si destula sfintenie ca sa-i trateze pe cei din poporul lui ca “pui de naparca”... Eu n-am nici dragostea, nici sfintenia lui si n-as indrazni sa zic asa ceva, dar vreau sa zic ca… gandul meu este, esential, cam pe aceleasi linii… Noi nu trebuie sa ne falim cu ce avem, ci sa ne socotim cu ce nu avem, ca sa nu cadem de la Pronia noastra. Cu ajutorul lui Dumnezeu, daca ne vedem pacatul, intunericul neamului nostru, importanta este nu uraciunea pacatului pe care-o vedem, ci important este ca… o vedem! Si asta vreau sa v-o spun ca sa ajut sa se trezeasca o insuflare in neamul nostru. Imnului acesta, “Desteapta-te, române” as putea sa-i fac o parafraza minunata, duhovniceasca, ca sa iesim din ieftinismul acestei eroistici patriotarde, inspre ceva duhovnicesc… Poate ca a venit vremea ca sa ne desteptam, fie si ca o Cenusareasa, oarecum prea tarziu. Domnul sa miluiasca, asa cum stie El!”.


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, Parintele Ciprian Negreanu, Pocainta, Sfantul Profet Zaharia si Dreapta Elisabeta, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Talcuiri ale textelor scripturistice

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. De ce a fost pedepsit Zaharia? Pe cine trebuie sa certam cu asprime si cui putem descoperi noi pacatele, dupa modelul Proorocului Ioan?

  1. Dupa ce am citit, am inteles ca a meritat cu prisosinta osteneala transcrierii…

  2. @ Ioan R

    Mai sunt si oameni cu handicap la urechi :). Merita efortul, e propovaduire…
    Admini stiu ce fac.. cinste lor..

  3. Mulţumim şi noi pentru trans:)- scriere!
    Foarte interesante predicile părintelui! Ce mă gândesc eu acum e că poate după unele articole legate de ştiri, sau aşa ceva, e mai uşor să comentezi decât în urma unei astfel de predici la care nu mai ai ce adăuga, poţi doar să mulţumeşti. Uite-aşa poate greşi statistica în funcţie de comentarii. Uite-aşa putem greşi noi oprindu-ne doar la cele văzute.
    Predica e un … ghid practic de pocăinţă. Nu l-am văzut vreodată pe părintele care ţine predica, dar deja pot zice că pare un părinte cu experienţă, foarte multă experienţă (şi iată, nu numai de lucru cu oamenii, ci şi în alt fel de Echipă)
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru oamenii Lui, pentru cei care se ostenesc cu înţelepciune şi ascultare autentice în Via Lui!

  4. @ ada:

    Ne bucuram pentru comentariu, care poate va atrage si altora atentia asupra cuvantului. Poate si altii vor avea rabdarea si curiozitatea sa descopere, eventual, si: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/06/15/duminica-tuturor-sfintilor-predici-audio/ – macar si numai primul fragment, scos in prim-plan acum de noi, care ar putea sa-i stimuleze si spre mai mult. Multumim!

  5. Pingback: Sf. Ioan Botezatorul | albastru de ...
  6. Pingback: RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile? -
  7. Pingback: MARTURISIREA LUI HRISTOS -
  8. Pingback: ATITUDINEA SFANTULUI NECTARIE FATA DE ERETICI sau “mersul pe sfoara” al Ortodoxiei, intre iubirea pentru cei aflati in ratacire si ravna dogmatica. CAUZELE SCHISMEI SI DE CE NU SE POATE FACE UNIREA CU CATOLICII -
  9. Pingback: FATARNICIA – cel mai urat pacat in ochii lui Dumnezeu. “SA NU JUDECAM CU DOUA MASURI”, acuzand cu asprime neputintele altora, iar pentru ale noastre gasind indreptatiri! “DEPENDENTA DE A JUDECA” si PATIMA PLACERII DE A LOVI I
  10. Pingback: Mare a fost Ioan Botezătorul… -
  11. Pingback: SFANTUL IOAN INAINTEMERGATORUL si MISIUNEA PREOTEASCA in zilele noastre: “Este vremea ca toti clericii sa mai reduca din TEORIE si sa se intoarca la ASCEZA cea adevarata”. CAND NU ARE PUTERE CUVANTUL CLERICULUI? | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Predica Sfantului Iustin Popovici Ia NASTEREA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL. “Ce iti ramane de facut, frate? Sa te pocaiesti pentru tine si pentru fratii din jurul tau, pentru oamenii din jurul tau” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: PREDICA VIDEO si alte multe CUVINTE ACTUALE la TAIEREA CAPULUI SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL: “Ceva trebuie sa fac cu omul asta, imi spune adevarul si eu nu suport adevarul… Si asa suntem si noi! Daca vrei sa suporti adevarul, trebuie sa-ti schim
  14. Pingback: Cuvânt la NAȘTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL al Părintelui PETRONIU TĂNASE: “Este o lege pentru tot creştinul: în fiecare din noi, Hristos trebuie să crească, iar omul să se micşoreze”. NEVOIA DE SMERENIE ȘI DE POSTIRE | Cuvântu
  15. Pingback: “CU CE MĂSURĂ MĂSORI CU ACEEA ȚI SE VA MĂSURA!” – Extras din Omilia Pr. Ciprian Negreanu la Tamaduirea femeii garbove. FATARNICIA CARE NE POATE OSANDI PENTRU VESNICIE (audio+text) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate