DUHUL GRIJII DE MULTE… NU MI-L DA MIE!

27-03-2017 Sublinieri

coperta carte - Macarie, Episcop de Hristoupolis

Vedeti si:

 

Sunt atât de multe cele ce se dau astăzi omului, încât nu le poate asimila. Oboseşte. Mesajele, ştirile, noutăţile cotidiene care-l bombardează, făuresc rătăcire şi dezorientare. Trebuie, deci, să conştientizăm că nu putem să ne ocupăm cu toate şi că nu este posibil să le învăţăm pe toate.

Duhul grijii de multe*… nu mi-l da mie

[*În limba greacă termenul […] se traduce prin iscodire, dar şi curiozitate (n .trad.)]

Trândăvia, ca inactivitate şi inerţie, inevitabil conduce la grija de multe. Căci omul trândav vrea să se ocupe cu cele uşoare şi nechinuitoare, încât să-şi justifice motivul existenţei şi să-şi omoare, practic, timpul, fără să facă ceva esenţial şi obositor. Este clar că cel ce se îngrijeşte de multe nesocoteşte lucrarea lui Dumnezeu şi mântuirea personală. Preocuparea cu ceilalţi, care sunt principala lui grijă, nu-i îngăduie să vadă chestiunile serioase şi importante din viaţa lui. În esenţă, grija de multe este o formă de puturoşenie, care contribuie la apariţia patimilor. De aceea a doua greşeală de evitat, în rugăciunea Sfântului Efrem, este grija de multe, considerată rezultatul şi consecinţa trândăviei. „Duhul trândăviei şi al grijii de multe nu mi-l da, Doamne“, spune cu tărie Sfântul.

Rezultatul [curiozității] îl putem vedea foarte clar la Adam şi Eva. Adam a primit de la Dumnezeu porunca de a nu mânca din pomul oprit. Apoi Eva s-a lăsat ispitită de şarpe şi a primit din curiozitate să mănânce rodul, după ce mai întâi, după povestirea din Facere, l-a cercetat şi a fost încântată de frumuseţea lui, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă. Dar fructul care, după imnograful Fericirilor, era „plăcut la vedere şi bun de mâncat” era, totodată, şi „fructul aducător de moarte pentru om”. Nu există vreo excepţie în scrierile Părinţilor şi în Filocalie care să ne arate că patima şi obsesia – curiozitatea – de a cunoaşte lucruri străine a folosit şi a zidit pe cineva. În fiecare caz se repetă ceea ce s-a întâmplat lui Adam şi Evei.

Într-o epocă ulterioară, Apostolul Pavel înfierează atitudinea acelor femei care sunt iscoditoare, spunând că în acelaşi timp se învaţă să fie leneşe, cutreierând casele, şi nu numai leneşe, ci şi guralive şi iscoditoare, grăind cele ce nu se cuvin. Asta, fireşte, a făcut-o nu pentru a-i ofensa şi a-i defăima pe credincioşii care sufereau de patima respectivă, ci îndeosebi pentru a accentua că grija de multe este o boală primejdioasă, îndemnându-i în felul acesta pe preoţi să includă acele persoane în grija pastorală a Bisericii.

Astăzi problema este mai intensă, fiindcă omul se mişcă încontinuu printre o mulţime de sirene care-l provoacă să cunoască lucruri străine, neînsemnate şi neimportante, aducătoare de moarte, abătându-l de pe calea adevărului şi a Evangheliei. Şi fireşte, glasul lui Dumnezeu, care ne îndeamnă să părăsim această patimă narcisistă a grijii de multe, nu se aude, nu ne atinge.

Cunoscând acestea, putem spune că grija de multe ia forma lăcomiei. După cum omul lacom vrea să mănânce încontinuu, fără să se simtă vreodată sătul, aşa şi cel iscoditor, vrea să le afle pe toate cu multe amănunte: despre persoane cunoscute şi necunoscute, despre vecini şi rude, despre situaţii, despre lumea din afară, despre politică, despre treburile economice, despre jafuri şi crime, despre scandaluri şi viaţa personală a celorlalţi. Se zbate să-şi umple mintea cu informaţii, care însă îi sunt nefolositoare, şi astfel este înăbuşit de patima lui. Să menţionăm aici că, deşi informarea bine făcută nu este rea, informaţiile pe care le dobândeşte cineva din curiozitate sunt vătămătoare, fiindcă sunt abundente, depresive şi fără duhul lui Dumnezeu. Când informaţiile care se adună în mintea unui om nu sunt puse în ordine şi sub control, atunci, cu cât sunt mai multe, cu atât mai mare este şi confuzia pe care i-o vor provoca.

Din păcate, înlesnirile pe care ni le oferă epoca noastră contribuie în mare măsură la apariţia şi sporirea acestei patimi. Mulţi semeni de-ai noştri îşi dedică ore întregi vorbind la telefon despre alţii şi schimbă neîncetat mesaje, pentru a informa şi a se informa despre ce se întâmplă în relaţiile şi problemele unor cunoscuţi de-ai lor. Tinerii de astăzi risipesc energie şi dinamism nepreţuit căutând pe internet (navigând, după cum se spune) şi în cele din urmă, din curiozitate învaţă, complet greşit, prin informarea digitală, cum să se îndrăgostească, îşi modelează în minte care este modelul familiei perfecte şi care este modul ideal de viaţă. Consecinţele acestei curiozităţi, care nu educă, ci deformează, le trăim zilnic cu toţii sub forma problemelor însemnate şi vitale ale societăţii noastre.

Nu e nevoie de mult efort pentru a înţelege că atunci când deschidem fără discernământ orizonturile intereselor noastre, ne este greu şi ne chinuim. Cugetele multe, dezordonate şi complexe întunecă mintea omului. Informaţiile nelimitate îl tulbură pe om şi îi zdruncină pacea sufletului. Sunt atât de multe cele ce se dau astăzi omului, încât nu le poate asimila. Oboseşte. Mesajele, ştirile, noutăţile cotidiene care-l bombardează, făuresc rătăcire şi dezorientare.

Nu putem să ne ocupăm cu toate şi nu este posibil să le învăţăm pe toate. Nu trebuie să ne intereseze orice se întâmplă şi mai ales orice are legătură cu viaţa şi acţiunile aproapelui nostru. Ne preocupăm de cineva doar atunci când suntem siguri că-l iubim. Altminteri vom fi conduşi la judecarea lui. De aceea omul iscoditor deseori se confruntă cu diferite surprize urâte, care rezultă din dorinţa lui de a se preocupa de lucruri care nu i se potrivesc şi nu-l privesc. Omul iscoditor se îngrijorează şi se tulbură permanent, fiindcă curiozitatea nu-l lasă niciodată să se liniştească.

Greşeala celui iscoditor nu este că se preocupă de ceilalţi, ci că nu se preocupă cu adevărat de sine. Preocuparea cu aproapele lui nu-i lasă timp şi energie să se vadă pe sine. Şi asta se extinde chiar mai departe, pentru că cel iscoditor, în afara faptului că nu se vede pe sine însuşi, are mereu temeri şi suspiciuni ca nu cumva ceilalţi să se preocupe cu el şi să-i descopere patimi şi slăbiciuni, pe care cu multă iscusinţă le ascunde, chiar şi de conştiinţa lui. Astfel se explică de ce omul iscoditor se tulbură atunci când constată că în jurul lui anumite persoane vorbesc fără ca el să audă ce zic: primul lucru la care se gândeşte în clipa aceea este că vorbesc despre el.

Grija de multe arată că, oameni fiind, nu ne cunoaştem totuşi pe noi înşine şi de aceea părăsim uşor problemele, îndatoririle şi treburile noastre şi într-un mod obraznic şi cinic pătrundem în viaţa celorlalţi. Această situaţie are consecinţe grave nu doar asupra vieţii noastre personale, ci şi a mediului familial şi profesional, pentru că omul iscoditor nu nesocoteşte doar problemele lui, ci şi pe cele ale familiei şi profesiei sale. Cel iscoditor, întunecat de mândria lui, caută să afle pricini de a se preocupa de semenul său. Îşi arată toate cunoştinţele. Caută să domine discuţia şi să dea el cele mai multe informaţii, pentru a impresiona. Grija lui este să placă celorlalţi şi nu să se facă plăcut lui Dumnezeu. Astfel, este înrobit de ispita judecării şi osândirii, a batjocoririi şi ridiculizării celorlalţi, de vreme ce nu lucrează pentru ceilalţi, ci îi iscodeşte pe aceia.

Părinţii Bisericii ne învaţă foarte limpede să ne păzim mintea de necunoaştere, dar, totodată, să avem grijă să nu ne îndeletnicim cu multe treburi, care este celălalt capăt al necunoaşterii. Epoca noastră încurajează preocuparea cu multe treburi. Mulţi cred că, cu cât sunt ocupaţi cu mai multe, cu atât arată cât de valoroşi sunt. Cel preocupat cu multe treburi se bazează pe mândria lui, se autoadmiră, are sfaturi pentru toţi, pentru că crede că ştie problemele tuturor. Cu toate acestea, pe când îi sfătuieşte pe toţi, uită să caute un sfat şi pentru sine. Ascultă de glasul cugetului său, care-i spune că el nu are nevoie de sfaturi, este prins în judecata lui şi prin urmare este îngăduitor cu sine, se autoîndreptăţeşte şi se pierde. Ignoră să se preocupe de cele mari, fiindcă se preocupă de cele mici.

Desigur, curiozitatea ne poate conduce la dragostea de învăţătură. E bine ca cineva să vrea să progreseze şi să încerce să devină mai bun. Curiozitatea constituie baza pentru dezvoltarea gnostică şi noetică a copiilor, este forţa ce mişcă mintea spre cunoaştere. Curiozitatea cea bună l-a ajutat pe om, fiindcă a promovat ştiinţa, a condus la descoperiri importante, a adus progres în lume. Cunoaşterea care provine din aceasta, care poate fi numită curiozitate bună, atunci când se îmbină cu înduhovnicirea şi iluminarea de la Dumnezeu, îl poate ajuta pe om şi întreaga societate. Cunoaşterea goală şi seacă fără Dumnezeu conduce la stagnarea lucrurilor, întrucât ea devine în cazul acesta putere care-l chinuieşte şi-l închide pe om în egoism. Îmbinarea cunoaşterii cu Dumnezeu creează înţelepciune şi cuminţenie şi duce la eliberarea de lucrurile materiale şi zadarnice. Foarte corect s-a spus că cunoaşterea fără Dumnezeu nu este deloc ziditoare: Noul Testament fără Facultate poate ajuta, însă Facultatea fără Noul Testament îl poate conduce pe om la impasuri şi dileme morale nemaivăzute. Astfel de realităţi le-a trăit în răstimpuri istoria omenească.

Sfântul Efrem ştie foarte bine că grija de multe îl otrăveşte pe om. Primejdia ei constă în faptul că n-o considerăm o patimă serioasă şi tocmai de aceea rareori o mărturisim la spovedanie. Prin urmare poate părea că grija de multe este nedureroasă şi plăcută, însă va trebui în cele din urmă să conştientizăm că e vorba de un păcat foarte primejdios, care deschide larg porţile iubirii de stăpânire ce urmează, o patimă cu multe consecinţe duhovniceşti. Este mereu cuminte şi înţelept, dar mai ales în perioada Postului Mare, ca în strădania noastră duhovnicească să dăm o mai mare importanţă izbăvirii noastre de grija de multe. În loc să ne preocupăm şi să ne risipim timpul şi energia pe probleme rătăcitoare şi vătămătoare, să ne îndreptăm atenţia şi toată grija la zidirea noastră duhovnicească şi la iubire. De fiecare dată când rostim fraza duhul grijii de multe nu mi-l da mie, Doamne”, la acesta să ne gândim şi acesta să fie scopul nostru. Cu ajutorul lui Dumnezeu, să încetăm să ne uităm la ceilalţi şi la cele ale lor şi să ne preocupăm cu adevărat de cultivarea iubirii noastre de Dumnezeu şi de cultivarea sufletului nostru, care probabil că are mai multă nevoie decât sufletul aproapelui, care ne preocupă permanent, din patima iscodirii.

(din: Macarie Epicop de Hristoupolis, Doamne și Stapânul vieții mele… Texte de trezvie duhovniceasca, Editura Egumenita, 2017)

Legaturi:

*

 

***

 

***


Categorii

Ce este pacatul?, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Triodul si Postul cel Mare

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “DUHUL GRIJII DE MULTE… NU MI-L DA MIE!

  1. Nu se poate pocai cineva, fara linistire; nici nu poate atinge în vreun fel oarecare curatia, fara retragere; si nu se poate învrednici de convorbirea cu Dumnezeu si de vederea Lui pâna ce se afla în convorbire cu oamenii si îi vede pe ei.

    De vrea cineva sa vada starea mintii sale, sa se pazeasca pe sine de toate gândurile si, atunci, mintea sa se va vedea pe sine asemenea culorii ceresti a safirului. Nu va vedea însa mintea locul lui Dumnezeu, în sine, pâna nu se va ridica mai sus decât toate întelesurile din lucruri, pâna nu se va dezbraca de patimi, care o leaga prin întelesuri de lucrurile sensibile.
    http://www.filocalia.ro/referate/44/Mestesugul_linistirii/Calist_Angelicude

  2. Pingback: CANONUL CEL MARE DE POCAINTA – “Cantecul lacrimilor”. CUVANT STRAPUNGATOR AL PS TIMOTEI AIOANEI: “Cat de mult vorbim fara sa pretuim cuvintele si cat de puţin ne rugam…” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: DUHUL GRĂIRII ÎN DEȘERT… NU MI-L DA MIE! – Când are valoare TĂCEREA, când este de folos CUVÂNTUL? “În lucrul cu care se laudă omul, în acela Dumnezeu îngăduie să cadă, pentru a se ruşina şi a învăţa smerenia” | C
  4. Pingback: FILOCALIA ȘI NEUROȘTIINȚELE APLICATE LA VIAȚA NOASTRĂ. Provocare duhovnicească la TRĂIREA ȘI LUCRAREA INTERIOARĂ DE ADÂNCIME, prin LINIȘTIRE și RESTRÂNGEREA experiențelor și stimulărilor informaționale. CONFERINȚA Părintelui Diacon SORI
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate