CANONUL CEL MARE DE POCAINTA – “Cantecul lacrimilor”. CUVANT STRAPUNGATOR AL PS TIMOTEI AIOANEI: “Cat de mult vorbim fara sa pretuim cuvintele si cat de puţin ne rugam…”

29-03-2017 Sublinieri

Cuvant de invatatura la CANONUL CEL MARE AL SFANTULUI ANDREI CRITEANUL (audio)

Va mai recomandam:

***

PS Timotei Aioanei – predica în a doua zi din Postul Mare, după slujba Canonului Mare, 28.02.2017, Biserica Serban-Voda, Bucuresti:

” Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă…

Zilele acestea pe care le petrecem sunt zile sfinte; aşa le-au numit Părinţii Bisericii. Şi pentru a înţelege dumneavoastră încă de la început ce mare este diferenţa dintre noi şi cei din alte vremuri, am să vă spun că, îndată ce începea Postul cel Mare, după cum ştim din istorisirile părinţilor din Palestina, foarte mulţi călugări din mănăstirile de pe Valea Iordanului părăseau obştile şi se duceau în pustie. Ştim din istorisirea lui Zosima despre Sf. Maria Egipteanca că părinţii care plecau în pustie luau cu ei două sau trei pâini; alţii se întorceau cu o pâine, alţii cu jumătate, iar alţii cu toate pâinile, pentru că aceştia doreau ca în perioada Sfântului şi Marelui Post al Paştilor să petreacă desprinzându-se de cele lumeşti şi, în nevoinţă aspră, după cum ştim din istorisirile Patericului şi din scrierile filocalice, se cunoşteau pe sine şi se lepădau de sine, adică de tot ceea ce este omenesc şi de tot ceea ce-l depărtează pe om de Dumnezeu.

Şi să ştiţi că această lucrare a pocăinţei se săvârşeşte în taină. Ea trebuie să fie cunoscută de Dumnezeu şi nu de oameni. Sunt mulţi dintre noi cei care se roagă de ochii lumii, mult, pentru a fi lăudaţi de ceilalţi. Sunt alţii cărora le place să le amintească oamenii că postesc, că ajunează chiar. Sunt mulţi care fac anumite fapte bune doar pentru a fi lăudaţi de oameni. Dar nu aceasta este adevărata pocăinţă.

Pocăinţa de care vorbeşte autorul acestui preafrumos Canon este o pocăinţă interioară, una trăită în smerenie, în umilință, pentru că umilinţa îi întoarce pe fiii pierduţi la Dumnezeu.

Şi această stare o pot avea oamenii şi astăzi, într-o vreme atât de risipită şi de depărtată de Dumnezeu, dacă ne vom reveni în sine, adică dacă ne vom depărta de tot ceea ce este trecător şi inutil, dar pe care noi adeseori le considerăm plăceri şi pe care le căutăm cel mai mult.

De aceea, perioada aceasta de pocăinţă ne îndeamnă pe toţi să ne întoarcem la casa Părintelui Celui bun, să avem şi noi lacrimi de umilinţă, cum au avut cei care I-au greşit lui Dumnezeu şi care, unii dintre ei, s-au întors, căindu-se. Cei care au rămas în starea lor de trufie, de indiferenţă, de depărtare de Dumnezeu, s-au pierdut. Dar cei care s-au smerit şi s-au întors, cei care s-au căit, aşa după cum am auzit şi ieri şi astăzi în exemplele pe care ni le pune înainte acest mare dascăl al pocăinţei, Sfântul Andrei Criteanul, episcopul Cretei, mulţi dintre cei care au fost păcătoşi s-au curăţit şi s-au apropiat de Dumnezeu.

Acest Canon de pocăinţă a fost numit de un mare teolog din Occident “Cântecul lacrimilor pentru că fiecare cântare poate fi o lacrimă pe care noi o vărsăm înaintea lui Dumnezeu şi ştim de la Părinţii Bisericii că acest Canon, cântec sau botez al lacrimilor, este cel care spală toate păcatele. Dacă noi am primit o haină luminoasă la Botez, după cum cântă BisericaDă-mi mie veşmânt luminos, Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină şi, dacă n-am păstrat curată această haină, doar prin lacrimile pocăinţei o putem curăţi, o putem spăla pentru a ne întoarce la El.

Marele Ioan Gură de Aur, vorbind despre Botezul nostru, spune:

Nu ştii că şi la Botezul tău s-au deschis cerurile? Nu numai atunci când S-a botezat Domnul s-au deschis cerurile, ci şi când te-ai botezat tu. Dar nu ştiu dacă tu ţi-ai păstrat veşmântul strălucitor pe care l-ai primit atunci, la Botez, când cerurile s-au deschis şi ai fost numit fiu iubit, cum a fost numit şi Fiul Celui Preaînalt.

Dar noi, dreptmăritori creştini, nu mai ţinem la acest mare privilegiu, de a fi şi noi fii iubiţi, cum a fost Fiul lui Dumnezeu, Cel făcut Om din iubire faţă de oameni.

De aceea perioada în care ne aflăm ne îndeamnă la pocăinţă, la tăcere, la rugăciune, la lacrimi – cine le poate avea, pentru că o lacrimă sau mai multe lacrimi curăţă păcatele noastre. Indiferenţa şi rămânerea departe de Dumnezeu ne depărtează de El. De aceea, Sf. Andrei Criteanul ne îndeamnă să ne rugăm iară şi iară. Şi am citit un părinte la Mănăstirea Neamţ care citea în fiecare săptămână acest Canon. Cât îl vedeţi dumneavoastră de amplu, că noi îl citim în patru zile, cele 250 de strofe ale lui, un părinte minunat şi smerit îl citea în fiecare săptămână, ştiind că acest Canon, citit cu umilinţă, din toată inima, aduce curăţire de păcate.

Şi aş vrea să vă mai adaug un gând pe lângă mulţimea exemplelor pe care ni le pune înainte autorul acestui prea frumos şi profund Canon de pocăinţă, un gând al Sfântului Efrem Sirul, poet creştin şi om cuvios, cu viaţă sfântă, care ne spune, între altele, în rugăciunea cu care călătorim noi pe tot parcursul Postului Mare, să ne curăţim de păcate. Şi aminteşte mai multe neputinţe şi păcate pe care le întâlnim noi în viaţa noastră: Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deşert nu mi-l da mie”.

V-aţi pus vreodată întrebarea ce este grăirea în deşert? Cât de mult vorbim noi în deşert? Adică cât de mult vorbim fără să preţuim cuvintele şi cât de puţin ne rugăm? Şi constatăm, dacă suntem sinceri, mai ales în această perioadă, cum s-au inversat lucrurile şi rolurile. În urmă cu multe veacuri, marii Părinţi ai Bisericii şi creştinii adevăraţi se rugau mult şi tăceau, adică nu vorbeau fără folos. Noi vorbim mult şi ne rugăm foarte puţin sau nu ne mai rugăm deloc. De multe ori, şi în biserică stând, vorbim, şi la Liturghie, şi la alte slujbe, şi preţuim mai mult prietenia cu cel de alături decât prietenia cu Dumnezeu. Vorbirea aceasta în deşert aduce multă tulburare între oameni. Cât de mulţi vecini nu-şi iubesc vecinii, cât de mulţi fraţi nu-şi iubesc fraţii şi chiar copiii îşi vorbesc de rău părinţii. Nu mai vorbim de colegi care se bat la şcoală încă din primele clase şi, de multe ori, profesorii şi cei care ar trebui să-i educe, acoperă astfel de fapte. De aceea, vorbirea în deşert trebuie înlăturată din viaţa creştinilor adevăraţi. Mai bine să vorbim cu folos doar câteva cuvinte, decât de dimineaţa până seara, vorbind pe alţii de rău, văzând întotdeauna defectele altora şi niciodată observând sau admiţând că și noi am avea păcate, chiar mai multe decât cei pe care-i discutăm şi-i vorbim pe la colţuri.

De aceea, perioada Sfântului şi marelui Post este o perioadă care ne îndeamnă la mai multă rugăciune, la faptă bună şi la tăcere. Cei care tac înţeleg mai mult decât cei care vorbesc fără rost, pentru că sunt mulţi dintre noi care vorbesc uşor, acuzând pe alţii, dar n-au învăţat încă cuvintele rugăciunilor şi taina care-i apropie de Dumnezeu.

Apoi, în perioada Postului, să sporim viaţa noastră cu faptele pocăinţei, cu lacrimi, dacă putem, cu post, cât putem, nu pentru a fi lăudaţi de oameni şi nu pentru a ne lăuda altora, dacă am reuşit să postim, chiar ajunând, câteva ore sau mai multe ore, ci privind la cel de alături, la cel care are mai puţin decât noi sau care are nevoie ca un vecin sau un cunoscut să-i deschidă uşa, pentru că nimeni nu-i mai calcă pragul. Sunt lucruri simple, pe care noi va trebui să le punem în aplicare, adică să ni le însuşim şi să le împlinim pentru a ne apropia de Dumnezeu.

Şi vă amintiţi ce spun profeţii Vechiului Testament de la care au luat şi marii Părinţi ai Bisericii: Ştiţi voi care este postul ce-Mi place Mie? Rupeţi legăturile nedreptăţii. Primiţi în casă pe orfani şi pe văduvă. Împărţiţi pâinea voastră cu cei care nu au şi paharul cu apă cu cei care nu au. Dacă aveţi prieteni cu nume bun, nu le stricaţi numele. Acesta este postul cel adevărat. Nu doar că mâncăm fasole câteva zile şi ne şi considerăm deasupra altora, nepreţuind darurile lor.

Perioada în care ne aflăm ne cheamă la o privire interioară înaintea întâmpinării marii sărbători al Învierii Domnului. Şi cei care vin la biserică ştiu că în tezaurul nostru de cult este o cântare care spune: “Să ne curăţim simţirile, ca să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumină a Învierii”. Dacă nu ne curăţim simţirile, adică înlăuntrul nostru, şi dacă inima noastră este încă împătimită şi gânduri necuviincioase şi fapte necuviincioase îi dau târcoale, înseamnă că Postul Sfintelor Paşti trece degeaba. De aceea cu toţii trebuie să ne gândim mai mult la ceea ce trebuie să facem pentru a fi bineplăcuţi lui Dumnezeu, ceea ce trebuie să împlinim, omeneşte vorbind, în această perioadă ca să urcăm o treaptă, două sau, cei care pot, mai multe până la cele 33 de trepte de care vorbesc Părinţii Bisericii şi, mai ales, un alt dascăl al pocăinţei, Sf. Ioan Scărarul.

Cu rugăciunile tuturor celor care ne-au îndemnat să ne pocăim, să ne ajute Domnul să ne schimbăm viaţa, apropiindu-ne de El, Care este bucuria noastră, Căruia să-I închinăm întreaga noastră viaţa. Amin”.

Vedeti si:

***

***


Categorii

Cum sa tinem post?, Cuvantul ierarhilor, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Triodul si Postul cel Mare, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “CANONUL CEL MARE DE POCAINTA – “Cantecul lacrimilor”. CUVANT STRAPUNGATOR AL PS TIMOTEI AIOANEI: “Cat de mult vorbim fara sa pretuim cuvintele si cat de puţin ne rugam…”

  1. Pingback: DUHUL GRĂIRII ÎN DEȘERT… NU MI-L DA MIE! – Când are valoare TĂCEREA, când este de folos CUVÂNTUL? “În lucrul cu care se laudă omul, în acela Dumnezeu îngăduie să cadă, pentru a se ruşina şi a învăţa smerenia” | C
  2. Pingback: Începutul Postului Mare. SLUJBA CANONULUI SFÂNTULUI ANDREI CRITEANUL și CUVINTE DE ÎNVĂȚĂTURĂ din serile primei săptămâni (AUDIO) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Duhul surd și mut al SOCIETĂȚII DE CONSUM ne aruncă “din pruncie” în FOCUL ȘI APA PATIMILOR, din care ne pot scoate numai POSTUL ȘI RUGĂCIUNEA. Darurile extraordinare ale Postului Mare și dimensiunea sa interioară: ÎNFRÂNAREA DE LA
  4. Pingback: VIAȚA 2.0. sau ALTFEL despre SENSUL PROFUND AL POSTIRII, BENEFICIILE ÎNFRÂNĂRII, ELIBERAREA DE DEPENDENȚELE PĂTIMAȘE: “Omule, fii atent la viaţa ta lăuntrică, fii atent la interioritatea ta, vezi ce se varsă într-însa de-a lungul unei z
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate