Duminica a 12-a dupa Rusalii: IUBIREA BANILOR și FORMALISMUL RELIGIOS – piedici in legatura vie cu Dumnezeu si in urmarea lui Hristos. OMUL, INTRE ECONOMIE SI ICONOMIE, INTRE LOGICA CASTIGULUI SI LOGICA DARULUI, INTRE LEGALISM SI HAR

19-08-2018 Sublinieri

Protos. Teofan – Să depășim formalismul!

(predică la Duminica a XII-a după Rusalii – tânărul bogat) – Mănăstirea Putna, 27 august 2017:

Feluritele chipuri ale bogatiei. Mandria ca bogatie care impiedica legatura vie cu Dumnezeu.

– Lipsa unei relatii vii cu Dumnezeu, din cauza formalismului in credinta, ne face sa nu ne schimbam, sa ramanem la fel de rai, desi ne rugam si practicam cele exterioare ale credintei.

– Nu putem face nimic bun fara har. “Ceea ce la oameni este cu neputinta la Dumnezeu este cu putinta”. La om este cu neputinta schimbarea, mantuirea, dar cu ajutorul lui Dumnezeu toate devin posibile, putem sa dobandim Duhul Sfant, putem sa ne izbavim de patimi.

– Iubirea de arginti, radacina tuturor relelor, atunci cand punem banul mai presus de legaturile personale dintre noi.

– Diavolul face tot felul de trucuri ca sa ne pacalim singuri, sa amanam intrebarea decisiva pe care trebuie sa ne-o punem in legatura cu rostul nostru si soarta noastra in vesnicie, ca sa ne pierdem vremea in tot felul de nimicuri, in tot felul de bogatii aparente, ca sa nu avem tihna si echilibrul sa ne punem aceasta intrebare.

***

 

Pr. Conf. Dr. Gheorghe Holbea/ Ziarul Lumina:

Tânărul bogat, între economie şi iconomie

Duminica a 12-a după Rusalii (Tânărul bogat) Matei 19, 16-26

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Iar Iisus i-a răspuns: Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.

Pericopa evanghelică a Duminicii a 12-a după Rusalii ne vorbește despre întâlnirea Mântuitorului Hristos cu un tânăr căruia i se părea că este aproape desăvârşit, întrucât împlinise din tinereţe poruncile Legii. La poruncile Decalogului (să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu fii martor mincinos; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta), Mântuitorul adaugă şi porunca cea mare: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.

Părea un tânăr aproape desă­vârşit, simţea totuşi că îi lipseşte ceva care ţinea de profunzimea vieţii lui: viaţa veşnică. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind această Sfântă Evanghelie, arată că tânărul a venit la Hristos cu inimă bună şi râvnitoare, spre deosebire de alţii, care veniseră să-L ispitească, să-L prindă în cuvânt sau să fie vindecaţi ei sau cei apropiaţi ai lor. El a venit să-L întrebe de viaţa veşnică, ce trebuie să facă pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Este exclusă orice viclenie sau ipocrizie a tânărului, întrucât în final vedem că el a plecat întristat.

Răspunsul Mântuitorului: „Dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi vinde-ţi averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi-Mi urmează Mie”, l-a întristat pe tânăr, căci era foarte bogat. Inima îi era alipită de bogăţia lui.

Economie şi iconomie

Starea tânărului bogat din Evanghelie, transpusă într-un limbaj teologic actualizat, ne revelează zbaterea omului între economie şi iconomie. Aceste cuvinte au aceeaşi origine grecească: oikonomia, care însemna „administrarea sau conducerea casei” sau conducere, guvernare, rânduială, ordine. În limba latină, termenul oeconomia are sensul de organizare, dispunere a elementelor unui discurs, ale unei scrieri. În limba română, cuvântul a fost împrumutat din franceză (économie) și cu sensurile mai vechi de ştiinţă a fenomenelor economice, curent de gândire economică, chibzuială, cumpătare. De la acest înţeles s-a ajuns la expresii precum „simţ economic”, „bani puşi deo­parte”, sau „casă de economii”. În secolul XX, termenul a evoluat, desemnând „totalitatea activităţilor de producţie, distribuţie şi consum într-o colectivitate”, ajungându-se la termeni precum economie politică, economie marxistă, economie naţională sau economie globală.

În ce registru am putea înscrie toate aceste expresii economice? Evanghelia ne răspunde: în împărăţia lui mamona, care înseamnă în aramaică: bani, avere. Banii şi averea capătă statutul unei divinităţi. Părerea că banul sau averea ar avea doar o importanţă economică şi socială fără implicaţii morale este greşită. Un autor creştin atrăgea atenţia asupra faptului că banul şi averea induc iluzia că posedă multe dintre caracteristicile unei divinităţi: par că oferă siguranţă, libertate, că ne conferă putere, şi par să fie omniprezente. Iar lucrul cel mai sinistru este că îi creează omului iluzia că este atotputernic. Banul şi averea ajung să pretindă loialitatea şi dragostea care I se cuvin numai lui Dumnezeu şi au puterea de a ne prinde în capcană. Tânărul bogat din Evanghelie, auzind că i se cere să-şi dea averea săracilor pentru a urma lui Hristos, s-a întors întristat la casa sa.

Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau va ţine numai la unul şi va nesocoti pe celălalt. Nu putem sluji lui Dumnezeu şi lui mamona (Luca 16, 13).

În împărăţia lui mamona, totul devine economie cu ingredientele sale: de la bani puşi deo­parte până la economie de piaţă, economie naţională sau economie globală etc. Iar sloganul tuturor acestora poate fi sintetizat într-o fericire întoarsă: „Fericiţi cei îndestulaţi – răspunde veacul acesta lui Hristos –, că a acelora e împărăţia acestei lumi şi alta nu e”. Aşa cum ne învaţă gânditorul şi martirul creştin Mircea Vulcănescu, într-un asemenea sistem economic,

fiecare rămâne străin de ceilalţi, dar se poate întâlni cu ceilalţi pentru conlucrare. Ceea ce e unuia scop, poate fi altuia mijloc. Unul poate folosi pe celălalt. Totul devine astfel mijlocire, negoţ şi instrument. Nu mai e scop absolut. Etica devine economie. Şi mijlocul prin excelenţă, mijlocul în sine, sensul instrumental în care se concretizează toate aceste relaţii posibile este banul. El e puterea care uneşte, care leagă întâlnirea unui om cu altul şi conlucrarea lor. Lucrul merge până la limitele extreme ale epocii moderne, în care valoarea religioasă a pastorilor e apreciată, în uzine, după sporul producţiei din săptămânile care urmează predicilor lor!”

Sfântul Ioan Gură de Aur aseamănă această stare a celor care fac din bogăţie idealul suprem, precum tânărul din Evanghelie, cu starea celor bolnavi de friguri, „cărora li se varsă fierea în ei”, şi care, dacă mănâncă şi beau, „nu numai că nu li se stinge setea, ci li se aprinde şi mai mult arşiţa”. Tot astfel

„se întâmplă şi cu iubitorii de averi; aceştia aprind şi mai mult pofta aceasta rea – mai amară chiar decât fierea – dacă o hrănesc cu averi. Atunci o sting, când scot din sufletul lor pofta de câştig, după cum mâncarea puţină şi golirea stomacului scapă pe om de boala de fiere”.

Iubirea de arginţi, mamă a tuturor patimilor

În zilele noastre, bogăţia şi sărăcia sunt realităţi neîncetat actualizate, iar inegalitatea repartiţiei bogăţiei devine tot mai mare. În condiţiile în care predomină economia cu conţinut monetar, şi nu productiv, banul devine principalul etalon, iar iubirea de arginţi devine patima tuturor. Fiind asociată cu vinderea lui Hristos, iubirea de arginţi este numită de Sfântul Apostol Pavel rădăcina tuturor relelor (1 Timotei 6, 10). Banul capătă în viaţa omului dimensiuni metafizice şi devine zeul mamona, care se împotriveşte lui Dumnezeu.

Pentru omul de astăzi, tehnologia şi confortul (computerul, automobilul, telefonul mobil şi alte gadgeturi) nu sunt o realitate neutră, ci idoli. Între omul contemporan şi tehnologie se stabileşte o relaţie personală, ca de la sclav la stăpân. Tehnologia nu este doar un ansamblu de care te poţi folosi, iar averea nu înseamnă doar o simplă acumulare de capital. Aşa cum prevedea Mircea Vulcănescu, astăzi, banii, tehnologia şi confortul au ajuns să domine relaţiile dintre oameni.

Bogăţia, în lumea economică, devine o problemă de prestigiu şi putere. Însemnele banului (vile, maşini de lux, desfrâu organizat, relaţii) transformă viaţa într-un spectacol. Totul este supus mecanismelor pieţei. Dacă în trecut exista expresia: „spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti”, acum, expresia sună astfel: „spune-mi ce mănânci, cum te îmbraci, unde îţi petreci vacanţele, ca să-ţi spun cine eşti”. În societatea de consum postmodernă, individul este „liber” să îşi construiască o lume după gustul său prin intermediul obiectelor şi imaginilor de consum.

Într-o asemenea lume care trăieşte sub halucinaţia tehno-globalistă, şi sacrul pare să poată fi cumpărat. Au apărut substitute ale credinţei în Dumnezeu: religiile terapeutice, care îi satisfac omului dorinţa de a fi în regulă cu sacrul. De asemenea, practicile oculte se oferă ca substitut al credinţei în Dumnezeu, oferindu-le adepţilor iluzia puterii.

În noua concepţie ideologică a consumismului, toate valorile tradiţionale devin „stereotipii” de care individul trebuie să se elibereze. Inocenţa copilăriei trebuie maculată cu educaţia sexuală încă de la grădiniţă, familia trebuie să dispară din vocabular împreună cu valorile ei de paternitate, maternitate şi filiaţie. Suntem forțați în mod subtil să numim normal ceea ce până mai ieri era monstruos şi absurd.

Iconomia lui Dumnezeu

Atunci Iisus i-a spus: dacă vrei să fii desăvârşit, du-te şi vinde-ţi averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino şi-Mi urmează Mie.

Aşa cum ne învaţă Sfântul Ioan Gură de Aur, Mântuitorul Hristos voia să-l ridice pe tânărul bogat la cunoaşterea de Dumnezeu şi să-l desprindă de cele de pe pământ, să-l apropie de Dumnezeu. „Voia să-l convingă să caute cele viitoare”, să ştie Cine este Binele Cel Adevărat, „rădăcina şi izvorul tuturor bunătăţilor” şi numai pe Acesta să-L cinstească. Mântuitorul Hristos a spus: „Să nu numiţi pe nimeni învăţător pe pământ” (Matei 23, 10), pentru a arăta deosebirea dintre El şi alţi învăţători şi pentru ca lumea să știe că El este principiul tuturor lucrurilor.

„Vino şi-Mi urmează Mie” este chemarea tânărului bogat să se aşeze în iconomia dumnezeiască, adică în planul divin de mântuire a omului, în manifestarea iubirii lui Dumnezeu pentru omenire prin Întruparea, jertfa şi Învierea Fiului Său. Este ceea ce tânărul bogat n-a înţeles şi „a plecat întristat, căci avea multe avuţii”.

Omul este iconom sau chivernisitor al bunurilor aflate la dispoziţia lui şi nu stăpân al acestora. De aceea, Sfântul Maxim Mărturisitorul face o deosebire între posesia împătimită şi cea nepătimaşă a bunurilor. Iubirea de bogăţie nu-l lasă pe om să trăiască şi să rodească în credinţă, ci îl duce la moarte spirituală (Capete despre dragoste 2, 89, Filocalia vol. al II-lea). Scriitorul bisericesc Clement Alexandrinul arată că bogat nu este cel ce are, ci cel ce dăruieşte la rândul său întrucât dăruirea îl arată pe acela fericit, iar nu averea (Pedagogul 3, 6, 35).

Aflarea lui Hristos prin urmarea autentică a poruncilor

Faptul că Mântuitorul îl cheamă pe tânărul bogat să vândă toate averile sale şi să-I urmeze arată că Iisus Hristos este capătul poruncilor. Tânărul bogat trebuia să înţeleagă poruncile, pe care pretindea că le respectă, drept căi spre întâlnirea cu Dumnezeu. Urmarea lui Hristos este consecinţa firească a călătoriei pe calea poruncilor. Respectarea exterioară a poruncilor nu prilejuieşte întâlnirea cu Dumnezeu. Tânărul bogat Îl întâlneşte pe Fiul lui Dumnezeu, dar sufleteşte este departe, de aceea nu poate să-L urmeze.

Poruncile nu trebuie numai împlinite, ci ele trebuie contemplate şi cugetate de către om în calitatea sa de chip al lui Dumnezeu şi în devenirea sa spre asemănarea cu Dumnezeu: „La poruncile Tale voi cugeta şi voi cunoaşte căile Tale. La îndreptările Tale voi cugeta şi nu voi uita cuvintele Tale” (Psalmul 118, 15-16). Împlinirea poruncilor este urmată întotdeauna de cunoaşterea lui Dumnezeu. Făptuirea şi cunoaşterea sunt nedespărţite.

Ceea ce nu înţelege tânărul din Evanghelie este că nu împlinirea legalistă a poruncilor Legii duce la dobândirea vieţii veşnice pe care o căuta, ci Urmarea lui Hristos, prin care orice om se așază în iconomia dumnezeiască. Dobândirea vieţii veşnice (îndumnezeirea) nu este o simplă acţionare a vreunei dimensiuni potenţiale existente în noi; este un dar suprafiresc împărtăşit omului. Dobândirea vieţii veşnice nu este un produs al umanului, care ţine de creatural, care apare ca o ameliorare etică a acestuia, transformând-o într-un proces psihologic de mare elevaţie spirituală. Ea este legată de Izvorul vieţii veşnice. Sfântul Grigorie Palama este cât se poate de tranşant, aducând drept argument un text din Sfântul Maxim Mărturisitorul:

„Oricine afirmă că unirea desăvârşită cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin imitare şi relaţie, fără harul îndumnezeitor al Duhului, ca la cei ce au aceleaşi purtări şi se iubesc unii pe alţii, iar harul îndumnezeitor al lui Dumnezeu îl numesc o deprindere a firii raţionale, care vine doar prin imi­taţie, şi nu o întâlnire suprafirească şi negrăită şi o lucrare văzută în chip nevăzut, deci, vrednică şi înţeleasă în chip neînţeles, acesta să ştie că a căzut fără să ştie în erezia mesalienilor”.

Dobândirea vieţii veşnice este un dar suprafiresc al lui Dumnezeu şi nu o operă a firii omeneşti. Nevoinţa omului cel mult şlefuieşte sufletul pentru a primi harul tainic al îndumnezeirii.

Logica omului și cea a Proniei dumnezeiești

Iconomia dumnezeiască este un dar al lui Dumnezeu, iar dobândirea vieţii veşnice nu poate fi percepută ca o recompensă pentru nevoinţa omului pe care o săvârşeşte în sufletul şi trupul său. Ea este darul exclusiv al lui Dumnezeu şi nu un cadou pentru binele săvârşit.

„Logica darului este alta: primeşti ceva ce simţi că transcende puterile şi meritele tale. Darul te uimeşte pentru că nu-l meriţi. Cadoul ţi se cuvine, pentru că este o răsplată a unor eforturi depuse”.

Conştiinţa autosuficienţei este un indiciu că încă suntem lipiţi de cele efemere:

Cel ce nu crede taina aceasta mare a harului celui nou şi nu vede nădejdea îndumnezeirii nu va putea dispreţui plăcerea cărnii, a banilor, a avuţiei şi mărirea de la oameni, sau chiar de ar putea-o face pentru scurtă durată, îl cucereşte mândria că a atins desăvârşirea prin care e târât iarăşi în rândul celor necurăţiţi. Cel ce caută însă spre ea, chiar de-ar dobândi tot lucrul bun, având mereu înaintea privirii sale desă­vârşirea care trece peste orice margini şi care nu poate fi încheiată, nu se socoteşte să fi săvârşit ceva şi se face tot mai smerit, gândindu-se, pe de o parte, la mărirea sfinţilor care au fost mai înainte de el, pe de alta, la prisosinţa nesfârşită a iubirii de oameni a lui Dumnezeu (Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigorie Palama, trad. pr. Dumitru Stăniloae, 2006, p. 373).

Numai aşezaţi în această logică a darului lui Dumnezeu care ne copleşeşte vom reuşi să transformăm economia în iconomie şi vom înţelege că bunurile materiale sunt darul lui Dumnezeu şi nu sunt posesiunea noastră şi că se cuvine să-I mulţumim lui Dumnezeu şi să oferim darul nostru lui Dumnezeu prin Sfânta Euharistie („Ale Tale dintru ale Tale”), iar apoi să-l împărtăşim aproapelui.

Să ne ajute Dumnezeu să folosim toate bunurile pe care ni le-a dăruit nu în duhul lumii acesteia (mamona), ci în Duhul lui Hristos, ca slujitori ai Lui şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Corinteni, 4, 1)!

Să ne ajute Dumnezeu „să cunoaştem taina voii Sale” cu fiecare dintre noi „spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El” (Efeseni, 1, 9-10).

 

Legaturi:

Arhimandritul Sofronie de la Essex: DE LA ETICA LA FIINTIALITATE

PREDICI AUDIO pline de seva si putere duhovniceasca la DUMINICA TANARULUI BOGAT: “Toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam!”

CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona”

LECTIILE INTALNIRII LUI IISUS CU TANARUL BOGAT: “Hristos nu a avut comportamentul cuiva care cauta cu orice pret sa-si atraga sustinatori, ci a preferat sa spuna adevarul celui din fata sa, fara niciun fel de menajamente, dar si fara a-l agasa….”. REFUZUL LINGUSIRII SI AL COMPROMISULUI DUHOVNICESC, DAR SI AL INCALCARII LIBERTATII CELUILALT

PREDICI AUDIO ale PARINTELUI CIPRIAN NEGREANU care aduc in actualitate Evanghelia despre TANARUL BOGAT: “NOI suntem FARISEII. Primim incercari si ispite LA MASURA LA CARE NE-AM FATARNICIT sau AM JUDECAT PE ALTII”

SA FIM ATENTI LA CHEMARILE LUI DUMNEZEU DIN VIATA NOASTRA! Predica (si audio) a parintelui NICHIFOR HORIA la Evanghelia tanarului bogat (2014)

“Cat de greu vor intra bogatii in imparatia cerurilor!”

“Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONCEPE SĂ SE LEPEDE DE AMBIŢII”. “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI

CE INSEAMNA SI CUM SE POATE SA PAZESTI PORUNCILE LUI DUMNEZEU? “Nu vi se pare ca visati prea mult si despre lucruri mari, scapand din vedere cele marunte, reale, accesibile?” – FRANGEREA INIMII ACOPERA LIPSURILE DIN FAPTE

Cand tihna noastra este o tihna mincinoasa… SF. TEOFAN ZAVORATUL DESPRE MAHNIREA TANARULUI BOGAT: De ce nu ne intoarcem cu toata fiinta la Dumnezeu?

TANARUL BOGAT. Predica Sfantului Luca al Crimeei despre cei bogati si despre saracii care ravnesc la placeri si averi. CE VREA DE LA NOI HRISTOS?

Arhim. Ioil Konstantaros – PREDICA FULMINANTA la DUMINICA TANARULUI BOGAT

“CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita”


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Parintele Gheorghe Holbea, Parintele Teofan Popescu, Tanarul bogat, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Duminica a 12-a dupa Rusalii: IUBIREA BANILOR și FORMALISMUL RELIGIOS – piedici in legatura vie cu Dumnezeu si in urmarea lui Hristos. OMUL, INTRE ECONOMIE SI ICONOMIE, INTRE LOGICA CASTIGULUI SI LOGICA DARULUI, INTRE LEGALISM SI HAR

  1. “Uneori mandria ne impiedica sa fim darnici.; suntem ispititi sa cheltuim mai mult pe forme spectaculoase de generozitate (bacsisuri, mese festive, ospitalitate, etc.) si mai putin decat ar trebui pentru cei care au cu adevarat nevoie.” “Daca milosteniile noastre nu ne fac sa strangem un pic cureaua, inseamna ca sunt cam mici.” (Crestinismul redus la esente – C.S.LEWIS)

  2. “Uneori mandria ne impiedica sa fim darnici; suntem ispitiți sa cheltuim mai mult pe forme spectaculoase de generozitate (bacșișuri, mese festive, ospitalitate etc.) si mai putin decat ar trebui pentru cei care au cu adevarat nevoie.” (CRESTINISMUL REDUS LA ESENTE – C.S. LEWIS)

  3. “Daca milosteniile noastre nu ne fac sa strângem un pic cureaua, înseamnă că sunt cam mici.” (CREȘTINISMUL REDUS LA ESENȚE- C.S. LEWIS)

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate