CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona”

“…Uitati-va la vietile noastre, cum Dumnezeu ne trimite binecuvantari si noi nu pricepem! Ne trimite certare, si noi nu intelegem! Dumnezeu ne aduce la Sine, si noi nu pricepem! Dumnezeu ne cheama la Sine, si noi nu intelegem! Si fiecare merge pe drumul lui…”

Va mai recomandam:

***

Cuvant al Arhim. Hrisostom Radasanu la Manastirea Sihastria Putnei (2015) in Duminica a 12-a dupa Rusalii (a tanarului bogat) – dar cu mesaj perfect valabil si pentru Evanghelia Duminicii a 13-a, a lucratorilor celor rai:

sursa: Sihastria Putnei

“In numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, Amin!

Parintilor, fratilor si surorilor, dam slava lui Dumnezeu ca, iata, in aceasta sfanta duminica ne-am apropiat de Sfintele Taine ale lui Hristos marturisite si sfintite, sarbatorite in cadrul acestei slujbe pe care o numim Sfanta Liturghie, in cadrul careia, ca pregatire pentru intalnirea cu Hristos cel Inviat, ni s-a pus inainte un cuvant din Sfintele Evanghelii. A fost chemat aici de fata evanghelistul Matei pentru a ne spune cum a fost intalnirea Domnului nostru Iisus Hristos cu un tanar bogat – o intalnire pe care, daca am fi citit-o intr-o zi obisnuita, ne-am fi intrebat: Oare ce este atat de important sa vezi ca Hristos S-a intalnit cu un om, acela voia sa se mantuiasca, Hristos i-a spus la un moment dat ca trebuie sa faca ceva in plus fata de ceea ce face el in momentul de fata, si el, auzind acest lucru, a intors spatele si a plecat?

Sa stiti ca nicio alta Evanghelie nu m-a inspaimantat mai tare decat aceasta. Dincolo de a fi o simpla intalnire, dincolo de cuvintele mari si frumoase care sunt prilejuite de aceasta intalnire, dincolo de acel teribil „ceea ce la oameni este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta”, in aceasta Evanghelie se intampla ceva care eu niciodata nu as vrea sa se intample in viata mea: Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, il lasa pe acel om sa plece! Il lasa pur si simplu sa plece! Ne-am fi asteptat sa strige dupa el: Stai, omule, ca poate mai vedem, stai, omule, ca poate ne mai intelegem cumva – poate sa nu dai toata averea ta, macar jumatate, cum a dat vamesul Zaheu, macar o parte dintr-insa, macar o pomana sa faci si tu acolo pentru ca sa arati lui Dumnezeu ca sufletul tau tanar nu este atat de legat de acea bogatie la care este atat de greu sa renunti; stai, omule, ca poate mai vorbim un pic! Sa iti mai dau cateva argumente, sa te mai conving, sa-ti fagaduiesc ceva, sa-ti spun: daca faci treaba aceea, daca te lasi de averile tale si le dai saracilor si imi urmezi mie, vei sta pe niste tronuri imparatesti in Imparatia lui Dumnezeu, vei primi raiul, vei primi toate binecuvantarile.

Iisus Hristos nu face asta, il lasa, pur si simplu, sa plece! Si este cel mai inspaimantator lucru care ni se poate intampla noua, oamenilor, ca bunul Dumnezeu, privind la toate cele pe care le facem noi, la un moment dat, satul sa ne tot puna la indemana mijloace de indreptare, de intoarcere, de sfintire, de crestere, sa ne lase pur si simplu. Sa ne spuna:

TU vrei asa! Eu tot am incercat, ti-am spus care sunt marturiile adevarului, ti-am aratat care este calea, ti-am spus ce trebuie sa faci, ce trebuie sa crezi pentru a creste cu adevarat frumos.

Si cu toate acestea, Dumnezeu sa nu faca asta, si sa ne lase sa plecam in treaba noastra! Cel mai infricosator lucru care i se poate intampla unui om nu este acela de a fi pedepsit de Dumnezeu, ci acela de a fi lasat de Dumnezeu sa plece in treaba lui, in ideile lui, in necredinta lui, in pacatul lui.

De aceea, fratilor si surorilor, Evanghelia de astazi este o Evanghelie teribila, care ne pune in fata un adevar, si anume acela ca Dumnezeu ne respecta atat de mult libertatea, incat la un moment dat cand noi, incapatanandu-ne sa mergem doar pe drumul nostru, fara ca pe acest drum sa Ii facem loc si lui Dumnezeu, Dumnezeu ne lasa! Mi-as fi dorit ca Dumnezeu sa vina si sa ii spuna omului aceluia, asa cum mi-as fi dorit sa vina la mine si sa imi spuna: „Hai sa mai lucram ceva, sa vedem cum mai stam de vorba, sa mai vedem ce argumente sa iti mai aduc!” Si uitati-va la vietile noastre, cum Dumnezeu ne trimite binecuvantari si noi nu pricepem! Ne trimite certare, si noi nu intelegem! Dumnezeu ne aduce la Sine, si noi nu pricepem! Dumnezeu ne cheama la Sine, si noi nu intelegem! Si fiecare merge pe drumul lui, si desi este un drum al pierzaniei, si vedem in fiecare zi treaba asta, vedem in fiecare zi cum mergem pe calea aceasta a pacatului, a faradelegii, a rautatii, a micii – sa spunem – „intelegeri” cu viata.

Vorba unui om duhovnicesc, facem ca acea femeie care s-a dus sa aprinda o lumanare la Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, dar ce s-a gandit ea, sa aprinda una si la balaur, ca nu se stie... Asa facem noi. Viata noastra este o continua negociere intre chemarea noastra inalta si realitatea noastra foarte joasa. Viata noastra este o continua negociere intre ceea ce suntem chemati sa devenim si ceea ce suntem cu adevarat. Ce ar putea fi mai grav decat sa descoperim la un moment dat – si momentul acela de descoperire se va intampla, momentul acela de descoperire va avea loc cand ne vom intalni cu Scopul vietii noastre, cand ne vom intalni cu lucrurile la care am fost chemati, cand ne vom intalni cu Cel care ne-a chemat pe noi, si atunci, cu ochii in pamant, ne vom da seama ca am incercat sa le avem pe toate si, de fapt, nu avem nimic. Am incercat sa fim si cu Dumnezeu, si cu mamona; ne-a placut sa mergem sa aprindem o lumanare la Biserica, dar dupa aceea Dumnezeu stie pe unde ne-am oprit; ne-a placut sa ne rugam si dupa aceea sa desfranam; ne-a placut sa ridicam mainile catre cer si sa spunem macar asa: Doamne, ajuta!, si dupa aceea sa mintim si sa chemam pe Dumnezeu sa ne ajute in faradelegea noastra. Acestia suntem noi. Dar probabil trebuie sa fie o solutie la problema asta, caci e clar ca ne aflam intr-o situatie asa, as spune, paradoxala. Cum adica, sa fiu si cu Dumnezeu, si cu cel viclean, nu se poate! Domnul nostru Iisus Hristos a spus foarte clar ca „nu poti sluji la doi domni”. Ori pe unul il urasti si pe celalalt il iubesti, ori de cineva te apropii si pe celalat il lepezi, dar nu poti sa le ai pe amandoua. Pentru ca Dumnezeu nu sufera amestecare cu rautatea.

Exista aceasta frumoasa pilda, aceasta frumoasa parabola, care vorbeste despre un om care intr-un pahar de vin sau de miere a pus un pic de pelin, un pic, numai atat. Daca te uitai la cantitate ai fi vazut ce?, mierea, uite cata este, un pahar, pelinul este doar o picatura, si cu toate acestea pelinul a amarat toata mierea; picatura aceea a stricat tot vinul. Si atunci te intrebi: oare viata noastra – in care mai facem loc usor, din cand in cand, si unei mici rautati, si unei mici frivolitati, nepocaite, nemarturisite, neaduse inaintea lui Dumnezeu pentru a fi rezolvata, oare aceasta viata nu este asemenea paharului de miere pe care ni l-a dat Dumnezeu si pe care noi ne straduim – nu cu picatura, ci cu mai multe picaturi, sa o innegrim, sa o inneguram, sa ne-o amaram, sa ne-o facem insuportabila in primul rand noua, si dupa aceea lui Dumnezeu?

Ganditi-va ca El Se uita la viata noastra si in loc sa vada binecuvantarea pe care El a dat-o crescand, vede crescand rautatea. Puneti-va dumneavoastra in locul lui Dumnezeu. Duceti-va la ogorul vostru si semanati acolo grau, din acela de buna calitate, cumparat pe bani grei, si va asteptati, ca niste oameni normali, ca acel grau sa rasara si sa creasca, dar pe langa graul ala … toate buruienile pamantului. Ce veti face?! Veti spune: Lasa, sa creasca amandoua, ca poate om vedea noi. Painea amestecata cu neghina se spune ca afecteaza sistemul nervos al oamenilor, este atat de rea neghina aceea amestecata in grau, de aceea graul trebuie sa fie curat. Daca in mancarea noastra am pune un lucru rau sau stricat, oare nu ne-ar deranja? Ne-ar deranja tot asa cum ne-ar deranja si ogorul nostru in care se afla neghina, in care se afla buruieni amestecate cu graul cel binecuvantat.

Ce putem face? Raspunsul cred ca se gaseste in finalul acestui cuvant al Evangheliei. Dupa ce tanarul bogat a plecat, apostolii s-au spaimantat si ei: Cum, Doamne nu faci nimic, nu strigi dupa el sa vina inapoi sa se mantuiasca; cum adica, poti sa Il refuzi pe Dumnezeu? Tu, Care ai facut atatea minuni si Care ai putea numai cu o miscare de deget sa faci si sa intorci toata lumea la Tine! Si Dumnezeu le spune: Nu pot sa fac nimic, nu pot sa fac nimic in fata libertatii aceluia.

Traditia Bisericii, oarecum jenata de aceasta intamplare a spus ca dupa aceea tanarul bogat si-a dat seama ca a gresit si s-a intors. Adevarul este ca nu stim daca s-a intors. Nu stim daca s-a intors! Asa cum suntem noi neintorsi, asa cum sunt milioane sau miliarde de oameni care se pierd si ei habar nu au ca se pierd, tot asa nu stim daca acest tanat bogat s-a intors cu adevarat sau nu. Si in fata acestei mirari, in fata faptului ca Dumnezeu respecta libertatea omului, incat il lasa sa se piarda, daca asta vrea, Apostolii primesc acest cuvant teribil:

„Ceea ce la oameni este cu neputinta, este cu putinta la Dumnezeu!”

Cu alte cuvinte, daca te gandesti tot timpul la Dumnezeu, daca in viata ta Dumnezeu este un punct de reper, un etalon dupa care iti masori toate faptele, toate cuvintele, toate gesturile, toate gandurile, atunci viata ta va fi o viata in care puterea lui Dumnezeu se va arata si vei fi ajutat. Numai sa vrei! Daca in viata ta, insa, lucrurile acestea nu vor aparea, daca reperele tale, daca etaloanele dupa care iti masori faptele, gandurile, gesturile, sunt altele decat acelea date de Dumnezeu, adica acelea ale oamenilor, sa stii ca vei fi „lasat in pace” la un moment dat! Important e sa fii pe cale, important este sa doresti sa te schimbi, si atunci ajutorul lui Dumnezeu va veni peste tine intr-un mod extraordinar, cum si stiti lucrul acesta, ca asta probabil va tine aici, in fata Sfintelor Altare, durandu-va picioarele, gandindu-va probabil ca slujba e atat de lunga, dar totusi rabdand si gandindu-va ca atunci cand veti iesi dincolo de aceste porti veti simti mai multa pace, mai multa binecuvantare, incurajare de a o lua de la capat cu saptamana aceasta care urmeaza. Stiti, cu alte cuvinte, lucrurile acestea. Cand aveti un necaz stiti foarte bine la cine sa apelati, si vedeti ca acolo un pic de rugaciune – nu asa cum au facut acestia [sfintii] care sunt randuiti ca intr-un fel de tablou de familie pe peretii acestei sfinte Biserici, nu posturile lor, nu rugaciunile lor, ci rugaciunile si posturile noastre nevolnice rezolva probleme care uneori te miri: cum de s-au putut rezolva asa! Vezi oameni scosi vii si nevatamati din mormane de fiare, vezi oameni care, bolnavi fiind, doar intalnindu-se cu puterea lui Dumnezeu aratata in sfintii sai se vindeca de boli de care in manualele de specialitate se scrie negru pe alb ca sunt incurabile. Mai mult decat toate acestea, in viata ta, pe care nu o credeai vreodata posibil sa fie schimbata, in viata ta pe care niciodata nu ti-ai fi imaginat-o ca poate fi o viata la picioarele lui Dumnezeu, ascultand cuvantul Lui, s-a produs o schimbare, si asta e lucrul pentru care a venit Dumnezeu pe pamant, sa ne arate ca puterea Lui este atat de mare incat poate sa schimbe rautatea in nerautate, poate sa schimbe pacatul in virtute, poate sa faca din iadul existentei noastre un rai adevarat.

Pentru asta ne-a chemat Dumnezeu la Sine, si daca „ne lasa sa plecam” este ca sa patim ceea ce va doresc, intr-un fel, sa patiti fiecare si sa patim fiecare: sa ne dam seama cat de „grozavi” sunem noi cand suntem singuri, sa vedem ce putem face noi cand suntem doar de capul nostru, sa vedem cat de „grozavi” suntem noi cand lucram doar noi, pentru noi, si in afara de asta nimic sa nu mai conteze!

„Vai de omul singur!”

spune Sfanta Scriptura. „Vai de omul singur” si Binecuvantat sa fie omul care L-a gasit pe Dumnezeu! si care gasindu-L, trage de El si Il intreaba toata ziua, si Il marturiseste, si Il cerceteaza, astfel incat Dumnezeu sa devina o prezenta vie si Care sa ii schimbe cu adevarat viata!

De aceea, daca in aceasta duminica merita sa va rugati pentru ceva, este pentru ca Dumnezeu sa nu Isi intoarca fata de la noi, ca Dumnezeu sa nu ne lase, ca Dumnezeu sa faca tot ceea ce Ii sta in putere pentru a ne chema la Sine si a nu lasa efectele uneori nefericite ale acestei libertati cu care ne impaunam (…). Sa faca, asadar, bunul Dumnezeu ca efectele rele ale acestei libertati sa nu mai vina in viata noastra, ci sa fie o libertate orientata spre Dansul, o libertate ascultatoare, o libertate care sa intrebe si care sa Il faca pe Domnul sa creasca in inimile noastre! Altminteri, sa stiti, atunci cand ne vom duce la El si vom cere sa fim ajutati, sa fim lamuriti, sa fim cutare, El s-ar putea ca dupa ce ne da un raspuns si noua nu ne convine si nu ne place, sa ne lase sa plecam asa cum l-a lasat pe tanarul bogat din Evanghelia de astazi!

Spune un cuvant al Sfintilor Parinti ca atunci cand Dumnezeu Se uita la tine simti ca existi, cand Dumnezeu te priveste viata ta incepe sa capete sens, iar cand uitandu-Se si privindu-te, te ia si de mana si iti arata calea, tu sa nu zici „nu”, intotdeauna sa zici „da”, pentru ca altminteri existenta ta, viata ta, doririle tale, libertatea ta ar deveni chestiuni inutile, nefolositoare!

Sa dea bunul Dumnezeu ca aceasta libertate a noastra sa fie pusa in lucrare pentru a ne apropia mai mult de sensul existentei noastre pe pamant si sa Il rugam pe Milostivul sa nu Isi intoarca fata Sa de la noi ci sa ne priveasca, chiar daca uneori ne priveste cu manie, chiar daca uneori ne priveste cu intristare, sa nu ne lase! Sa nu ne lase! Amin!”

***

Ascultati si predica aceluiasi Parinte la Duminica lucratorilor celor rai (Sihastria Putnei, 2009):

Legaturi:

***