FAMILIA DE MUCENICI A BRANCOVENILOR – KILOMETRUL 0 AL DEMNITATII ORTODOXE ROMANESTI

+ 295 de ani de la martiriul Sfantului voievod Constantin, a fiilor sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si a sfetnicului Ianache, impreuna patimind cu ei in duhul si Fericita Doamna Maria

“Fiii mei, fiii mei! Iata, toate avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem inca si sufletele! Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta pravoslavnica pentru viata si pentru lumea aceasta! Aduceti-va aminte de Sfantul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos, ca nu sunt vrednice muncile si nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre!”

FRANTURI DE SINAXAR

“Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35)

“În cununa slăvită a neomartirilor de neam românesc, străluceşte între pietrele de căpătâi familia Brâncovenilor. Aceştia au trecut la viaţa cea adevărată, la “casa nefăcută de mână, veşnică, în Ceruri”, mărturisind pe Hristos şi nevrând să se lepede de credinţa creştină în schimbul vieţii pământeşti, la 15 august 1714. Uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci, Constantin Brâncoveanu fiind silit să privească cum pruncii săi de parte bărbătească – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi bunul său prieten şi sfetnic Ianache, au sfârşit ucişi prin tăierea capetelor.

Domnia îndelungată a lui Constantin Brâncoveanu a fost înainte de toate o pildă de viaţă creştină, sfârşindu-se prin înalta chemare a fiecăruia dintre noi, aceea de a fi martori ai slăvitei Învieri. Nenumărate sunt virtuţile sale pe care le-a lucrat în însăşi familia sa, model, de altfel, pentru supuşii săi. În 1674, prin căsătoria cu Doamna Maria, întemeiază o familie care îl va urma, fiecare în felul său, până la mărturia ultimă. Au fost binecuvântaţi de Bunul Dumnezeu cu unsprezece copii, patru băieţi şi şapte fete. Băieţii toţi, chiar şi mezinul la vârsta sa crudă, s-au alăturat mărturiei tatălui lor primind împreună cu acesta cununa martiriului. Fetele împreună cu doamna Maria, i-au însoţit prin prigonirile îndurate atât în temniţă, cât şi în nevoile surghiunului, având ca întărire ceata sfinţilor mărturisitori cărora li se alăturau şi ele.

Martiriul lor a avut loc într-un mod plin de însemnătate teologică mergând spre patimă împreună cu Mântuitorul Hristos Care-i întărea prin luminarea înţelesului jertfei lor. În miercurea săptămânii mari a postului Paştilor, când Însuşi Dumnezeul nostru a fost vândut, Sfântul Constantin află de trădarea căreia i-a căzut victimă, patimă care revine parcă prea des în istoria neamului nostru. Vinerea mare este şi pentru întreaga familie a Brâncovenilor drumul dureros spre Golgota, căci este ziua arestării, zi în care profetic, Sfântul Constantin îşi lasă trădătorii în mâna lui Dumnezeu. Duşi la Istanbul, sunt întemniţaţi şi supuşi chinurilor până în ziua de 15 august când poate, nu întâmplător, fericita Maria Brâncoveanu îşi serba ziua numelui, iar iubitul ei soţ împlinea 60 de ani.

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul Hristos se coboară precum oarecând pentru ridicarea sufletului Maicii Fecioare, să ridice ca pe o jertfă bineprimită sufletele curăţite ale Sfinţilor Constantin cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei împreună cu unchiul lor Ianache. Şi dacă greu i-a fost marelui voievod să-şi vadă odraslele de parte bărbătească ucise cu barbarie de gâdele lui Ahmet al III-lea, poate mai mult a îndurat fericita Maria, cu ale ei fiice, când s-au văzut lipsite de soţ şi tată, de copii şi fraţi. Apele Mării Negre au primit trupurile sfinţilor vrând parcă să le aducă acasă. În ţară va reveni doar voievodul Constantin, sfintele-i moaşte odihnindu-se la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti.

Doamna Maria, văduvită de soţ şi de prunci, a fost condamnată la închisoare pe viaţă, dar cu ajutorul Celui de Sus, la sfârşitul anului 1716 revine în mult-iubita ţară. Toţi aceşti ani a fost chinuită prin temniţe îndurând curajos chinurile mărturisirii. În timpul prigonirii, ivindu-se posibilitatea să fie slobozită spre a reveni acasă şi a avea grijă de trupurile iubitei sale familii, a fost amăgită, pentru că aceiaşi trădători s-au asigurat încă o dată în răutatea lor, că fericita Maria Brâncoveanu va petrece restul vieţii în închisoare şi surghiun. Dar, cum bunul Dumnezeu nu trece cu vederea pătimirile celor bineplăcuţi ai Săi, a rânduit ca fericita să vină în Ţara Românească împreună cu noul domnitor Ioan Mavrocordat. Prigonitorii ei au sfârşit în chinuri groaznice, întărind parcă cuvântul Domnului care zice “a Mea este răzbunarea” (Romani 12, 19).

Chiar în momentul martiriului Brâncovenilor a avut loc o minune însemnată care tot nu a deschis spre pocăinţă inima cantacuzinilor trădători. La praznicul Adormirii Maicii Domnului în mânăstirea “De-un-lemn”, Doamna Păuna s-a demonizat rămânând multă vreme cu această îndrăcire. În loc să-şi revină întru sine, Ştefan Vodă a încercat să ascundă întâmplarea, săvârşind şi alte crime. Adâncit în răutatea sa, el s-a împotrivit voinţei fericitei Maria de a veni acasă, plătind preţ greu pentru surghiunirea ei. Neîntorcându-se până întru sfârşit, Ştefan Vodă şi tatăl său Stolnicul Constantin, au murit de mâna turcilor cărora vânduseră pe Sfinţii Brâncoveni.

Tăria acestor sfinţi în faţa morţii şi a prigonirilor pe care le înfruntau nu este întâmplătoare, ci se aşează pe temelia tare a familiei lor în mijlocul căreia stă Maria Brâncoveanu, mamă aleasă alături de pilda celorlalte mame de sfinţi, sfinte la rândul lor. Iar dacă fericita Maria nu s-a învrednicit alături de preaiubitul său soţ de cununa slăvită a muceniciei, a gustat din plin paharul cel amar al chinurilor trăite de sfinţii mărturisitori.

De aceea, truda binecuvântată de a prezenta lumii martiriul Brâncovenilor se plineşte acum printr-o a doua lucrare dedicată soţiei marelui Domnitor român. Actul prin care Sfânta noastră Biserică a recunoscut în rândul Sfinţilor pe Constantin al Ţării Româneşti şi pe fii săi dimpreună cu Ianache, poate fi întregit cu Maria “Doamnă a toată Ungrovlahia” reunind astfel chipul unei familii pildă, familie de sfinţi.

Pr. Nicolae Tănase

(in prefata la: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, pp. 140-141, 153-160).

***

Sfantul Radu Brancoveanu scria, insuflat de Sus si in chip prorocesc, in Cuvant la Patima cea Mantuitoare a Cuvantului Dumnezeu-Om:

“Cand Dumnezeu ne plange cu lacrimi de sange, oare ce suntem noi datori sa facem? Cand Ziditorul a toate lacrimeaza pentru moartea noastra cu sangele Sau, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului sa o plangem numai cu o lacrima? O sange dumneziesc! O, dumnezeiesti lacrimi! Unde esti acum, Maria Magdalena, care erai obisnuita a cadea la picioarele Domnului, ca sa versi paraie de lacrimi si cu parul tau sa stergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfant, ca sa aduni nepretuitele lacrimi ale Invatatorului tau! Adu vasele cu aromate pe care le-ai desertat in casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de pret, pe care, pentru a-l aduna mai usor, uite, iti dau inima mea ca burete, si aduna!O, daca noi toti, le-am primi de acolo in sufletele noastre, daca noi, cei care suntem intunecati prin pacat, ne-am invesmanta ca intr-o porfira cu Sangele cel rosu si curatitor de pacate al Mantuitorului!

(…) Iata, dar, este deschisa acum milostivirea indurarii dumnezeiesti pentru cei raniti; cu totii, dar, sa alergam cat mai cu grabire! De am avea piept de arama si inima de diamant, arama – in topirea dragostei dumnezeiesti, unde este un altfel de foc – se topeste, iar diamantul cu Sangele cel viu al Mielului se desface. Iarasi, de suntem raniti de moarte sau chiar morti, coasta cea impunsa a Mantuitorului fie-ne mormant! Si chiar vii de suntem, sa murim la Tronul vietii, la Crucea cea purtatoare de viata. Sa alergam cu totii si, lasand toata grija cea lumeasca, sa cadem cu suspinuri si lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Rastignit. Sa ne aruncam in bratele Crucii, pentru ca lumea sa se rastigneasca intru noi si noi lumii. Sa ne afundam intru acea ‘Mare Rosie’, pentru a fi numarati cu aceia “care si-au inalbit hainele lor in sangele Mielului“ (Apocalipsa 7, 14). Sa alergam cat mai iute, cu grabire sa ne sarguim, ca sa aflam in tarina cea arata – comoara, in pamantul cel binecuvantat – samanta cea aleasa, in izvorul vietii – apa cea plina de har, in ocari – cinstirile, in palmuiri – biruintele, in invinuiri – iertarea, in trestie – sceptrul, in uraciune – frumusetea, in nenorociri – fericirea, in imprejurari grele – norocirea, in prigoane – pe Dumnezeu, in moarte – viata. Amin”.

***

RUGACIUNE CATRE SFINTII MARTIRI BRANCOVENI:

Sfintilor Martiri Brancoveni, la voi cadem acum cu rugaciune si, aducandu-ne aminte de seninul, de blandetea si de bunatatea ce se revarsa dintru voi, ne deschidem sufletele inaintea voastra, fiind incredintati ca ne intampinati cu dragostea lui Hristos.

Multe sunt cele pe care am vrea sa vi le spunem si nu stim pe care dintre ele sa vi le graim mai intai. Mahnirile, neputintele si sfasierile noastre launtrice ne impovareaza chiar si atunci cand nu pricepem. Nesimtirea si necunostinta au intrat in aluatul firii noastre si ne intuneca viata. Deznadejdea a ajuns painea noastra cea de toate zilele. Trupul patimeste si el in multe feluri si cu multime de dureri si impovarari. De aceea, nu va cerem decat aceasta: rugati-va pentru noi si ajutati-ne sa biruim minciuna si moartea din viata noastra si sa gustam si noi, macar putin din noianul dragostei lui Hristos, ca sa putem prinde nadejdi intru calea de intoarcere pe care am pornit catre Dumnezeu. Amin!”

(din: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, p.241-242)

***

RUGACIUNE DIN ACATISTUL SFINTILOR BRANCOVENI:

O, Sfintilor martiri Brâncoveni, care, prin intelepte osteneli, comoara sfintei si dreptei credinte pina in sfirsit o ati pazit, si de la Imparatul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cununa muceniceasca ati primit! Ce graiuri vom indrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care sa laudam multravnitoarea voastra viata, de buni iconomi si credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum si sfarsitul vostru vitejesc, de adevarati eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ati facut priveliste de multa mirare oamenilor si ingerilor? Cu adevarat ar trebui mai degraba sa iubim noi tacerea, ca unii ce sintem ingreuiati de multe, mari, grele, si nepocaite pacate, si nimic bun nu aflam intru noi, care sa ne apropie de evlavioasele voastre lucrari si de sfintele voastre virtuti, si sa ne dea o cuvioasa indrazneala, spre a indrepta catre voi, cu buna nadejde, smerita noastra rugaciune. Dar unde si catre cine vom putea alerga, daca nu catre Atotputernicul si Atotstiitorul Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, si catre voi, ca si catre aceia care, calatoria vietii prin valea ispitirii si a plingerii acestui veac inselator bine savirsind, ca aurul trecut prin foc de sapte ori v-ati lamurit, si ati ajuns lacasuri sfintite, in care Tatal, Fiul, si Sfintul Duh Dumnezeu s-au salasluit.

O, fericitilor, sfintilor, si bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Cautati dintru inaltimea slavei cerestilor voastre lacasuri catre noi, care in tot ceasul in nenumarate chipuri ne primejduim, si care pentru multa noastra lenevie si mindrie, covirsiti de boli, pagube, necazuri, si de infricosate si negindite nevoi, mai mult decit toti, dupa dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticalositi si asupriti. Dar cum oare s-ar fi putut sa nu ajungem pina aici? Voi, intru atita desfatare si avutie paminteasca aflindu-va, in toata viata voastra dorirea nestricacioaselor bogatii ale harului neincetat ati avut, iar noi, desi din mila proniei dumnezeiesti saraci si strimtorati fiind, cuvioasa neiubire de agoniseala defaimind, frumusetile mincinoase si stricacioase ale acestui veac trufas si nestatornic pururea rivnind, mai mult decit femeia cea girbova de ele ne-am pironit, iar cugetarea catre cele ceresti cu totul o am nimicit. Voi, socotind toata slava veacului de acum ca pe un fum, o umbra, si o nalucire de vis amagitor, stapinirea domneasca, multa avere, sanatatea, si insasi viata voastra, pe toate gunoaie le-ati socotit, ca pe Hristos in veci sa-L dobinditi; iar noi, de buna voie, si de nimeni siliti, prin lacomie materialnica in prapastia iubirii de placeri de care rusine este a si grai ne-am pravalit, si mai mult decit necredinciosii si rau credinciosii iubind prostia si nerusinarea patimilor ne-am paginizat. Pentru aceasta, in loc sa ajungem, dupa cuvintul Stapinului, sarea pamintului si lumina lumii, pentru noi se huleste tot mai mult intre neamuri numele cel preasfint si de mare cuviinta al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevarat, si in Treime inchinat. Ce raspuns vom da oare Infricosatului, Dreptului, si Nemitarnicului Judecator, caci stim prea bine ca de neinlaturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotarirea, si dreapta rasplatire, pentru cele care cu gindul, cu cuvintul, si cu fapta am lucrat, si pentru ce la chinurile cele vesnice nicicind cugetind, in primejdia de a ajunge in ele mai jos decit cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitoceasca intelegere ne aflam, dupa cum Sfintului Macarie cel Mare i s-a descoperit.

Nu ne lasati sa ne netrebnicim mai mult si staviliti alunecarea noastra spre robia lumii, a trupului, si a diavolului, prin sfintele si pururea primitele voastre rugaciuni, o, preafericitilor martiri, rugatorilor fierbinte catre Dumnezeu pentru toata lumea, pentru Ortodoxie, pentru tara si neamul vostru, pentru toti cei ce alearga catre voi cu credinta tare si umilinta nefatarnica. Mijlociti pentru noi toate cele bune si de folos pentru luminarea ochilor mintilor si inimilor noastre celor intunecate de grija vietii de acum, rivna aprinsa si neostoita pentru fapta buna ce v-a insufletit pe voi, dobindirea intru cunostinta a margaritarului celui de mult pret al binecinstitoarei si lucratoarei prin dragoste credinte, pretuirea lui mai mult decit lumina ochilor si decit viata aceasta vremelnica, pina la suflarea noastra cea mai de pe urma. Plecati spre mila si indurare pe milostivul si iubitorul de oameni Dumnezeu, sa ne cheme la El pe toti, sa ne deschida usa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca sa voim sa lucram in via si pe ogorul Lui, rascumparind vremea trecuta, pe care rau am cheltuit-o fiind intunecati de nestiinta si biruiti de urite ginduri si de patimi de necinste.

Cereti pentru noi si statornicia neclintita si taria de diamant ce ati avut pina ce v-ati dat sufletele voastre, curatite prin botezul singelui, mai stralucitoare decit razele soarelui in miinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, invrednicindu-ne si noi partii celei de-a dreapta, dimpreuna cu voi si cu toti sfintii care I-au bineplacut Lui de la inceputul veacurilor, sa-L slavim pe Dumnezeul vietii noastre, pe Tatal, pe Fiul, si pe Sfintul Duh, in nespusa fericire a Imparatiei Sale, in vecii vecilor. Amin.

Cititi si: