FAMILIA DE MUCENICI A BRANCOVENILOR – KILOMETRUL 0 AL DEMNITATII ORTODOXE ROMANESTI

16-08-2009 Sublinieri

+ 295 de ani de la martiriul Sfantului voievod Constantin, a fiilor sai, Constantin, Stefan, Radu si Matei si a sfetnicului Ianache, impreuna patimind cu ei in duhul si Fericita Doamna Maria

“Fiii mei, fiii mei! Iata, toate avutiile si orice alta am pierdut. Sa nu ne pierdem inca si sufletele! Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a murit! Credeti tare in aceasta si nu va miscati, nici va clatiti din credinta pravoslavnica pentru viata si pentru lumea aceasta! Aduceti-va aminte de Sfantul Pavel, ce zice: ca nici sabie, nici imbulzeala, nici moarte, nici alta orice nu-l va desparti de Hristos, ca nu sunt vrednice muncile si nevoile aceste de aici spre marirea ceea ce o va da Hristos. Acum, dara, o dulcii mei fii, cu sangele nostru sa spalam pacatele noastre!”

icoana-familia-sfintilor-brancoveni.JPG

FRANTURI DE SINAXAR

“Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35)

“În cununa slăvită a neomartirilor de neam românesc, străluceşte între pietrele de căpătâi familia Brâncovenilor. Aceştia au trecut la viaţa cea adevărată, la “casa nefăcută de mână, veşnică, în Ceruri”, mărturisind pe Hristos şi nevrând să se lepede de credinţa creştină în schimbul vieţii pământeşti, la 15 august 1714. Uciderea lor a fost de o cruzime care i-a îngrozit şi pe turci, Constantin Brâncoveanu fiind silit să privească cum pruncii săi de parte bărbătească – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi bunul său prieten şi sfetnic Ianache, au sfârşit ucişi prin tăierea capetelor.

Domnia îndelungată a lui Constantin Brâncoveanu a fost înainte de toate o pildă de viaţă creştină, sfârşindu-se prin înalta chemare a fiecăruia dintre noi, aceea de a fi martori ai slăvitei Învieri. Nenumărate sunt virtuţile sale pe care le-a lucrat în însăşi familia sa, model, de altfel, pentru supuşii săi. În 1674, prin căsătoria cu Doamna Maria, întemeiază o familie care îl va urma, fiecare în felul său, până la mărturia ultimă. Au fost binecuvântaţi de Bunul Dumnezeu cu unsprezece copii, patru băieţi şi şapte fete. Băieţii toţi, chiar şi mezinul la vârsta sa crudă, s-au alăturat mărturiei tatălui lor primind împreună cu acesta cununa martiriului. Fetele împreună cu doamna Maria, i-au însoţit prin prigonirile îndurate atât în temniţă, cât şi în nevoile surghiunului, având ca întărire ceata sfinţilor mărturisitori cărora li se alăturau şi ele.

Martiriul lor a avut loc într-un mod plin de însemnătate teologică mergând spre patimă împreună cu Mântuitorul Hristos Care-i întărea prin luminarea înţelesului jertfei lor. În miercurea săptămânii mari a postului Paştilor, când Însuşi Dumnezeul nostru a fost vândut, Sfântul Constantin află de trădarea căreia i-a căzut victimă, patimă care revine parcă prea des în istoria neamului nostru. Vinerea mare este şi pentru întreaga familie a Brâncovenilor drumul dureros spre Golgota, căci este ziua arestării, zi în care profetic, Sfântul Constantin îşi lasă trădătorii în mâna lui Dumnezeu. Duşi la Istanbul, sunt întemniţaţi şi supuşi chinurilor până în ziua de 15 august când poate, nu întâmplător, fericita Maria Brâncoveanu îşi serba ziua numelui, iar iubitul ei soţ împlinea 60 de ani.

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mântuitorul Hristos se coboară precum oarecând pentru ridicarea sufletului Maicii Fecioare, să ridice ca pe o jertfă bineprimită sufletele curăţite ale Sfinţilor Constantin cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu şi Matei împreună cu unchiul lor Ianache. Şi dacă greu i-a fost marelui voievod să-şi vadă odraslele de parte bărbătească ucise cu barbarie de gâdele lui Ahmet al III-lea, poate mai mult a îndurat fericita Maria, cu ale ei fiice, când s-au văzut lipsite de soţ şi tată, de copii şi fraţi. Apele Mării Negre au primit trupurile sfinţilor vrând parcă să le aducă acasă. În ţară va reveni doar voievodul Constantin, sfintele-i moaşte odihnindu-se la biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Bucureşti.

Doamna Maria, văduvită de soţ şi de prunci, a fost condamnată la închisoare pe viaţă, dar cu ajutorul Celui de Sus, la sfârşitul anului 1716 revine în mult-iubita ţară. Toţi aceşti ani a fost chinuită prin temniţe îndurând curajos chinurile mărturisirii. În timpul prigonirii, ivindu-se posibilitatea să fie slobozită spre a reveni acasă şi a avea grijă de trupurile iubitei sale familii, a fost amăgită, pentru că aceiaşi trădători s-au asigurat încă o dată în răutatea lor, că fericita Maria Brâncoveanu va petrece restul vieţii în închisoare şi surghiun. Dar, cum bunul Dumnezeu nu trece cu vederea pătimirile celor bineplăcuţi ai Săi, a rânduit ca fericita să vină în Ţara Românească împreună cu noul domnitor Ioan Mavrocordat. Prigonitorii ei au sfârşit în chinuri groaznice, întărind parcă cuvântul Domnului care zice “a Mea este răzbunarea” (Romani 12, 19).

Chiar în momentul martiriului Brâncovenilor a avut loc o minune însemnată care tot nu a deschis spre pocăinţă inima cantacuzinilor trădători. La praznicul Adormirii Maicii Domnului în mânăstirea “De-un-lemn”, Doamna Păuna s-a demonizat rămânând multă vreme cu această îndrăcire. În loc să-şi revină întru sine, Ştefan Vodă a încercat să ascundă întâmplarea, săvârşind şi alte crime. Adâncit în răutatea sa, el s-a împotrivit voinţei fericitei Maria de a veni acasă, plătind preţ greu pentru surghiunirea ei. Neîntorcându-se până întru sfârşit, Ştefan Vodă şi tatăl său Stolnicul Constantin, au murit de mâna turcilor cărora vânduseră pe Sfinţii Brâncoveni.

Tăria acestor sfinţi în faţa morţii şi a prigonirilor pe care le înfruntau nu este întâmplătoare, ci se aşează pe temelia tare a familiei lor în mijlocul căreia stă Maria Brâncoveanu, mamă aleasă alături de pilda celorlalte mame de sfinţi, sfinte la rândul lor. Iar dacă fericita Maria nu s-a învrednicit alături de preaiubitul său soţ de cununa slăvită a muceniciei, a gustat din plin paharul cel amar al chinurilor trăite de sfinţii mărturisitori.

De aceea, truda binecuvântată de a prezenta lumii martiriul Brâncovenilor se plineşte acum printr-o a doua lucrare dedicată soţiei marelui Domnitor român. Actul prin care Sfânta noastră Biserică a recunoscut în rândul Sfinţilor pe Constantin al Ţării Româneşti şi pe fii săi dimpreună cu Ianache, poate fi întregit cu Maria “Doamnă a toată Ungrovlahia” reunind astfel chipul unei familii pildă, familie de sfinţi.

Pr. Nicolae Tănase

(in prefata la: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, pp. 140-141, 153-160).

***

sf_radu_brancov.JPG

Sfantul Radu Brancoveanu scria, insuflat de Sus si in chip prorocesc, in Cuvant la Patima cea Mantuitoare a Cuvantului Dumnezeu-Om:

Cand Dumnezeu ne plange cu lacrimi de sange, oare ce suntem noi datori sa facem? Cand Ziditorul a toate lacrimeaza pentru moartea noastra cu sangele Sau, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului sa o plangem numai cu o lacrima? O sange dumneziesc! O, dumnezeiesti lacrimi! Unde esti acum, Maria Magdalena, care erai obisnuita a cadea la picioarele Domnului, ca sa versi paraie de lacrimi si cu parul tau sa stergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfant, ca sa aduni nepretuitele lacrimi ale Invatatorului tau! Adu vasele cu aromate pe care le-ai desertat in casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de pret, pe care, pentru a-l aduna mai usor, uite, iti dau inima mea ca burete, si aduna!O, daca noi toti, le-am primi de acolo in sufletele noastre, daca noi, cei care suntem intunecati prin pacat, ne-am invesmanta ca intr-o porfira cu Sangele cel rosu si curatitor de pacate al Mantuitorului!

(…) Iata, dar, este deschisa acum milostivirea indurarii dumnezeiesti pentru cei raniti; cu totii, dar, sa alergam cat mai cu grabire! De am avea piept de arama si inima de diamant, arama – in topirea dragostei dumnezeiesti, unde este un altfel de foc – se topeste, iar diamantul cu Sangele cel viu al Mielului se desface. Iarasi, de suntem raniti de moarte sau chiar morti, coasta cea impunsa a Mantuitorului fie-ne mormant! Si chiar vii de suntem, sa murim la Tronul vietii, la Crucea cea purtatoare de viata. Sa alergam cu totii si, lasand toata grija cea lumeasca, sa cadem cu suspinuri si lacrimi la picioarele cele pironite ale Dumnezeului celui Rastignit. Sa ne aruncam in bratele Crucii, pentru ca lumea sa se rastigneasca intru noi si noi lumii. Sa ne afundam intru acea ‘Mare Rosie’, pentru a fi numarati cu aceia “care si-au inalbit hainele lor in sangele Mielului (Apocalipsa 7, 14). Sa alergam cat mai iute, cu grabire sa ne sarguim, ca sa aflam in tarina cea arata – comoara, in pamantul cel binecuvantat – samanta cea aleasa, in izvorul vietii – apa cea plina de har, in ocari – cinstirile, in palmuiri – biruintele, in invinuiri – iertarea, in trestie – sceptrul, in uraciune – frumusetea, in nenorociri – fericirea, in imprejurari grele – norocirea, in prigoane – pe Dumnezeu, in moarte – viata. Amin”.

***

brancovenii-ramnic.jpg

RUGACIUNE CATRE SFINTII MARTIRI BRANCOVENI:

Sfintilor Martiri Brancoveni, la voi cadem acum cu rugaciune si, aducandu-ne aminte de seninul, de blandetea si de bunatatea ce se revarsa dintru voi, ne deschidem sufletele inaintea voastra, fiind incredintati ca ne intampinati cu dragostea lui Hristos.

Multe sunt cele pe care am vrea sa vi le spunem si nu stim pe care dintre ele sa vi le graim mai intai. Mahnirile, neputintele si sfasierile noastre launtrice ne impovareaza chiar si atunci cand nu pricepem. Nesimtirea si necunostinta au intrat in aluatul firii noastre si ne intuneca viata. Deznadejdea a ajuns painea noastra cea de toate zilele. Trupul patimeste si el in multe feluri si cu multime de dureri si impovarari. De aceea, nu va cerem decat aceasta: rugati-va pentru noi si ajutati-ne sa biruim minciuna si moartea din viata noastra si sa gustam si noi, macar putin din noianul dragostei lui Hristos, ca sa putem prinde nadejdi intru calea de intoarcere pe care am pornit catre Dumnezeu. Amin!”

(din: ”Doamna Maria Brancoveanu. Tainica Biruinta a lacrimilor“, Fundatia Sfintii Martiri Brancoveni, Constanta, 2008, p.241-242)

***

lainici10_m.jpg

RUGACIUNE DIN ACATISTUL SFINTILOR BRANCOVENI:

O, Sfintilor martiri Brâncoveni, care, prin intelepte osteneli, comoara sfintei si dreptei credinte pina in sfirsit o ati pazit, si de la Imparatul slavei, Hristos Dumnezeu, nevestejita cununa muceniceasca ati primit! Ce graiuri vom indrazni a va aduce noi, nevrednicii, prin care sa laudam multravnitoarea voastra viata, de buni iconomi si credincioase slugi ale Preasfintei Treimi, precum si sfarsitul vostru vitejesc, de adevarati eroi ai Ortodoxiei, prin care v-ati facut priveliste de multa mirare oamenilor si ingerilor? Cu adevarat ar trebui mai degraba sa iubim noi tacerea, ca unii ce sintem ingreuiati de multe, mari, grele, si nepocaite pacate, si nimic bun nu aflam intru noi, care sa ne apropie de evlavioasele voastre lucrari si de sfintele voastre virtuti, si sa ne dea o cuvioasa indrazneala, spre a indrepta catre voi, cu buna nadejde, smerita noastra rugaciune. Dar unde si catre cine vom putea alerga, daca nu catre Atotputernicul si Atotstiitorul Dumnezeu, Cel minunat intru Sfintii Sai, si catre voi, ca si catre aceia care, calatoria vietii prin valea ispitirii si a plingerii acestui veac inselator bine savirsind, ca aurul trecut prin foc de sapte ori v-ati lamurit, si ati ajuns lacasuri sfintite, in care Tatal, Fiul, si Sfintul Duh Dumnezeu s-au salasluit.

O, fericitilor, sfintilor, si bunilor biruitori mucenici Brâncoveni! Cautati dintru inaltimea slavei cerestilor voastre lacasuri catre noi, care in tot ceasul in nenumarate chipuri ne primejduim, si care pentru multa noastra lenevie si mindrie, covirsiti de boli, pagube, necazuri, si de infricosate si negindite nevoi, mai mult decit toti, dupa dumnezeiasca dreptate, am ajuns ticalositi si asupriti. Dar cum oare s-ar fi putut sa nu ajungem pina aici? Voi, intru atita desfatare si avutie paminteasca aflindu-va, in toata viata voastra dorirea nestricacioaselor bogatii ale harului neincetat ati avut, iar noi, desi din mila proniei dumnezeiesti saraci si strimtorati fiind, cuvioasa neiubire de agoniseala defaimind, frumusetile mincinoase si stricacioase ale acestui veac trufas si nestatornic pururea rivnind, mai mult decit femeia cea girbova de ele ne-am pironit, iar cugetarea catre cele ceresti cu totul o am nimicit. Voi, socotind toata slava veacului de acum ca pe un fum, o umbra, si o nalucire de vis amagitor, stapinirea domneasca, multa avere, sanatatea, si insasi viata voastra, pe toate gunoaie le-ati socotit, ca pe Hristos in veci sa-L dobinditi; iar noi, de buna voie, si de nimeni siliti, prin lacomie materialnica in prapastia iubirii de placeri de care rusine este a si grai ne-am pravalit, si mai mult decit necredinciosii si rau credinciosii iubind prostia si nerusinarea patimilor ne-am paginizat. Pentru aceasta, in loc sa ajungem, dupa cuvintul Stapinului, sarea pamintului si lumina lumii, pentru noi se huleste tot mai mult intre neamuri numele cel preasfint si de mare cuviinta al lui Dumnezeu Cel Unul, Singur Adevarat, si in Treime inchinat. Ce raspuns vom da oare Infricosatului, Dreptului, si Nemitarnicului Judecator, caci stim prea bine ca de neinlaturat este pentru fiecare dintre noi moartea, judecata, hotarirea, si dreapta rasplatire, pentru cele care cu gindul, cu cuvintul, si cu fapta am lucrat, si pentru ce la chinurile cele vesnice nicicind cugetind, in primejdia de a ajunge in ele mai jos decit cei care pe Dumnezeu nu l-au cunoscut din dobitoceasca intelegere ne aflam, dupa cum Sfintului Macarie cel Mare i s-a descoperit.

Nu ne lasati sa ne netrebnicim mai mult si staviliti alunecarea noastra spre robia lumii, a trupului, si a diavolului, prin sfintele si pururea primitele voastre rugaciuni, o, preafericitilor martiri, rugatorilor fierbinte catre Dumnezeu pentru toata lumea, pentru Ortodoxie, pentru tara si neamul vostru, pentru toti cei ce alearga catre voi cu credinta tare si umilinta nefatarnica. Mijlociti pentru noi toate cele bune si de folos pentru luminarea ochilor mintilor si inimilor noastre celor intunecate de grija vietii de acum, rivna aprinsa si neostoita pentru fapta buna ce v-a insufletit pe voi, dobindirea intru cunostinta a margaritarului celui de mult pret al binecinstitoarei si lucratoarei prin dragoste credinte, pretuirea lui mai mult decit lumina ochilor si decit viata aceasta vremelnica, pina la suflarea noastra cea mai de pe urma. Plecati spre mila si indurare pe milostivul si iubitorul de oameni Dumnezeu, sa ne cheme la El pe toti, sa ne deschida usa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca sa voim sa lucram in via si pe ogorul Lui, rascumparind vremea trecuta, pe care rau am cheltuit-o fiind intunecati de nestiinta si biruiti de urite ginduri si de patimi de necinste.

Cereti pentru noi si statornicia neclintita si taria de diamant ce ati avut pina ce v-ati dat sufletele voastre, curatite prin botezul singelui, mai stralucitoare decit razele soarelui in miinile Ziditorului tuturor. Ca astfel, invrednicindu-ne si noi partii celei de-a dreapta, dimpreuna cu voi si cu toti sfintii care I-au bineplacut Lui de la inceputul veacurilor, sa-L slavim pe Dumnezeul vietii noastre, pe Tatal, pe Fiul, si pe Sfintul Duh, in nespusa fericire a Imparatiei Sale, in vecii vecilor. Amin.

ic2.jpg

Cititi si:

branco.jpg


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Marturisirea Bisericii, Parintele Nicolae Tanase, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii Martiri Brancoveni

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “FAMILIA DE MUCENICI A BRANCOVENILOR – KILOMETRUL 0 AL DEMNITATII ORTODOXE ROMANESTI

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Domnul sa ne daruiasca taria lor la vremea potrivita.

  2. Comorile ortodoxiei

    Comorile ortodoxiei,
    S-au dobândit prin suferinţă
    Prin dragostea până la jertfa
    Desăvârşită, în credinţă.

    În Valea plângerii adesea,
    Ne amăgim cu fericirea
    Trăirilor trupesc-umane,
    Cu ce produce omenirea.

    De dragul cinstei trecătoare
    Şi-a bucuriilor trupeşti
    Jertfim şi cinstea din’lăuntru
    Şi toate cele sufleteşti.

    Pentru puterea trecătoare
    Minţim poporul – care plânge –
    Şi–adesea scunul cel mare,
    S-a cucerit cu preţ de sânge.

    Minciuna, falsul, viclenia
    I-a’mpins pe mulţi pân’la trădare
    Vânzându-şi sufletul şi ţara,
    Şi calea cea mântuitoare.

    Istoria însă ne-aduce,
    Valori şi chipuri omeneşti,
    Pline de cinste şi credinţă
    Şi de valori dumnezeieşti.

    Ne-arată că-n poporul nostru,
    Ortodoxia este mare,
    Plină de Har şi de putere,
    Şi de virtuţi mântuitoare.

    Că pe întinsul României
    Ortodoxia a zidit,
    Comori de suflet, minunate
    Şi suflete de neclintit,

    Credinţă plină de putere
    Purtată-n cinste şi-n dreptate,
    Cu dragoste de neam şi ţară,
    Şi cu Hristos, până la moarte.

    De la păstorii de pe plaiuri,
    Şi până sus la domnitori,
    Avem valori nepieritoare,
    Martiri şi mărturisitori.

    Ni-s Brâncovenii mărturie,
    În scunul de la domnie,
    De Adevăr, de demnitate,
    Şi jertfă în ortodoxie.

    Ni-s mărturie de credinţă,
    Limba, cântarea, suferinţa,
    Dealuri, poieni, munţi şi poeme,
    Zidiri ce ne-au zidit credinţa.

    Dau mărturie gropi comune,
    Celulele din închisori,
    Ce nu au pedepsit tâlharii
    Ci ortodoxele valori.

    Ortodoxia ne-a fost hrana
    Şi dragostea şi mângâirea
    În asuprire şi prigoane,
    Hristos, altarul şi’nvierea.

    Comorile ortodoxiei,
    Şi-n neamul nostru românesc,
    Sunt vii sunt mari, mântuitoare,
    Şi prin iubire ne vorbesc.

  3. Iisuse, Domnul meu pe cruce

    Iisuse, Domnul meu, pe cruce
    De dragul meu iat-ai ajuns,
    Şi trupul greu trage-n piroane,
    Şi taie-n carne, o Iisus.

    Ce porţi în trup şi-n suflet oare?
    Ce adâncime de durere,
    Cât poţi răbda aceste chinuri,
    Când Îţi mai dau otet şi fiere?

    Când nu auzi decât ocară,
    Şi defăimare şi hulire,
    Şi bucuriile satanei,
    Care Te-au dus la răstignire.

    Unde-i în oameni, omenia?
    Cum de nu mai simţim durerea,
    Văzând atâta chin de moarte,
    Şi răni ce storc din trup puterea?

    Unde-i compasiunea noastră,
    Şi simţământul cel curat,
    Privindu-Te cum mori pe cruce,
    Şi ştim că eşti nevinovat?

    Unde-i căinţa şi durerea,
    Zdrobirea inimii, trezite,
    De vina noastră cea imensă,
    A suferinţei Tale sfinte??

    Tot trupul Tau este o rană,
    Expus în faţa tuturor,
    Să vedem moartea cum Te stoarce,
    Slăvitule Mântuitor.

    Prin rănile fără de număr,
    Durerea chinuie cumplit,
    Iar ura-n iar şi iar se’ncinge
    Mai aprig parcă, mai cumplit.

    Întregul rău al omenirii,
    Atârnă groaznic în piroane,
    Care storc chinuri uriaşe,
    Şi zvârcolirile în carne.

    Sărmana-Ţi Maică Te priveşte
    Văzând cum viaţa Ţi se stinge,
    Şi sfâşiată de durere,
    Zdrobită, nu mai poate plânge.

    Ce sfâşiere sufletească,
    Ce preţ ai Doamne de plătit,
    Pentru păcatul omenirii,
    Şi cu ce forţă ne-ai iubit.

    În fiecare fibră vie,
    E un adânc de suferinţă,
    Ce mi-o jertfeşti mie, Iisuse,
    Să scap de iad întru credinţă.

    Tu mori topit de chinuri crunte,
    Să fiu eu veşnic fericit,
    Să-mi fie ştearsă toată vina,
    Prin cele ce ai suferit.

    In ochii tăi durerea arde,
    Şi stoarce tot ce e lumină,
    Tot ce mai este viu în corpul,
    Ce arde-n jertfa Ta divină.

    În chinul Tău fără de margini
    Tîlharul simte şi-n căinţă
    Îşi vede răul din lăuntru
    Şi Adevăru-n suferinţă.

    El vede-ntregul rost al vieţii,
    În chin, pe cruce, lîngă Tine
    Că suferinţa, – ea – convinge,
    Şi-i începutul celor bune.

    Şi iată capul Ţi se pleacă,
    Pe braţul drept, topit, Iisus,
    Plin de noroiul omenirii,
    Şi răul care ne-a distrus.

    Trupul tău Doamne-i răni şi sânge,
    Şi scuipătură şi noroi
    C-am aruncat în el cu ură,
    Întregul egoism din noi.

    Iar azi privim slăvita-Ţi cruce,
    Tot egoişti şi tot străini,
    La chipul Tău în suferinţă,
    Şi la coroana Ta de spini.

    Ce se putea mai rău pe lume,
    Ca oameni să Iti oferim,
    Câtă batjocură şi chinuri,
    Am mai fi vrut să-Ţi dăruim?

    Că-n lume astăzi Adevărul,
    E izgonit şi ignorat,
    În noi i-absent mai totdeauna,
    Din nepăsare şi păcat.

    În noi adâncul suferinţei,
    Ce l-ai purtat în chin pe cruce,
    Nu se mai vede, nu se simte,
    De traiul cel comod şi dulce.

    De desfătările carnale,
    De interesele lumeşti,
    Nu mai vedem acum nici crucea,
    Pe care-atât te chinuieşti.

    Zidim, pictăm, şi dăm icoane
    Ce-ajung în grabă la gunoi,
    Findcă traim doar pentru simţuri,
    Şi nu ne mai zidim pe noi.

    Facem biserici minunate,
    Vorbim cu patos de credinţă,
    Şi-Ţi facem chipul chiar pe cruce,
    Nepăsători la suferinţă.

    Ne-am despărţit de rostul crucii,
    Findcă nu vrem să suferim,
    Nici postul, boala, lipsa, greul,
    Dar spunem toţi că Iti slujim .

    Am îndulcit ortodoxia,
    Uşor în timp şi după lume,
    Vorbind de Dumnezeu şi taine,
    Ca să ne facem un bun nume.

    Trăim formal, trăim simbolic,
    Acumulând doar cunoştinţă,
    Şi osteneli de suprafaţă,
    Nelucrătoare în credinţă.

    Credinţa azi e instruire,
    E titlu, scoală, administrare,
    Servicii publice cu zgomot,
    Şi inima-i nelucrătoare,

    I-am dat o faţă socială,
    Fără de şcoala suferinţei,
    Care e centrul ei – e totul –
    E comfirmare a credinţei.

    E crucea ta, Doamne Iisuse,
    E suferinţă ce spre bine
    Transformă omul şi îl face,
    Un ortodox numai prin Tine.

    Eu vinovat de-aceste chinuri,
    Sărut piciorul Tău cel sfânt,
    Care-a purtat chinul iubirii,
    Şi învierea pe pământ.

    Sunt vinovat de tot, Iisuse,
    Ce-ai îndurat şi-ai suferit,
    Să înţeleg să simt prin toate,
    Cu ce putere m-ai iubit.

    Să înţeleg adâncul vieţii,
    Şi-n Adevăr, prin ce e greu,
    Preţul imens ce-ai dat ca jertfă
    Să fii Mântuitorul meu.

  4. Cand ma gandesc,cu evlavie,la Sfintii Martiri Brancoveni,imi dau seama ca si ei au pus o caramida la nepieirea noastra,ca neam si credinta!Cand avem in Ceruri,rugatori pentru Neam si Credinta,astfel de Sfinti,urcusul duhovnicesc al neamului romanesc ar trebui sa fie mai usor!Daca am mai avea,astazi,un astfel de conducator…ne-ar fi fost mult mai usor!

    Dupa “descapatanarea”Brancovenilor”,trupurile lor sfintite au fost tarate pe ulitele Constantinopolelui si mai apoi,aruncate in mare.Sultanul Ahmet a poruncit ca,pentru mai multa batjocura,capatanile lor sa fie tinute vreme de 3 zile,la poarta cea mare a Seraiului.Lucru care nu s-a mai intamplat,Sultanul nemaiindraznind sa le tina decat pana seara,intrucat si turcii au fost cutremurati de indarjirea acestor cruzimi.Cu trupurile erau defaimati pe caile capitalei Imperiului;dar in Imparatia cea nemincinoasa si Vesnica,in Ierusalimul cel ceresc,erau slaviti cu sufletul,Hristos Insusi,Cel Care este Calea cea adevarata si vie,dandu-le tainica imbratisare,intru Duhul Sfant.
    Niste pescari crestini,sub obladuirea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol,s-au hotarat ca in taina sa scoata din valurile marii cele cate le vor mai gasi din trupurile Brancovenilor.moastele mucenicilor si-au gasit salasul in pamantul sfant al Manastirii Maica Domnului din ostrovul Halki,in cuprinsul Marii Marmara,nu departe de Constantinopol,inspre sud,intre insulele Prinkipo si Antigona.Voievodul Brancoveanu,cu 12 ani inaintea muceniciei sale,facuse o danie importanta,anual trimitand Sfantului Lacas,6.000 de bani iar ostenitorilor care veneau dupa aceasta suma,li se mai dadeau inca 1.000 de bani.Moastele voievodului au ramas la Halki pana cand credincioasa lui sotie,Doamna Maria,le-a stramutat in Valahia,la Bucuresti,in Biserica Sfantul Gheorghe Nou,unde se afla si astazi.Deoarece mormantul nu putea fi inscriptionat,osemintele sfinte fiind aduse in taina,Doamna Maria,prevazatoare,a inzestrat mormantul fara de pisanie,cu o candela care sa vesteasca urmasilor ale cui oseminte sunt privegheate de bobul de lumina.Lucratura candelei este in argint si este alcatuita din trei bulbi,toti ornati cu podoabe florale.Pe marginea de sus a bulbului din mijloc,din porunca doamnei,a fost asezata foarte discret o inscriptie cu litere chirilice,insemnand ceea ce nu se putuse scrie pe marmura.Iata ce marturiseste aceasta insemnare:”Aceasta candela,ce s-au dat la s[ve]ti Gheorghe cel Nou,lumineaza unde odihnesc oasele fericitului Domn Io Constandin Brancoveanu Basarab Voievod si iaste facuta de Doamna Mariii Sale Maria,carea si Maria Sa nadajduiaste in Domnul iarasi aici sa i se odihneasca oasele.Iulie,in 12 zile,leat7228[1720].”
    Sa nu uitam ca tocmai la 15 august 1714,la Praznicul Adormirii Maicii Domnului,Voievodul implinea 60 de ani…la numeroasele si minunatele sale ctitorii pamantesti,prin moartea muceniceasca,se facea o ctitorie intru Vesnicie.Dintre oameni,nimeni nu a purtat vreodata in suflet o durere mai mare decat cea a Maicii Domnului,care L-a vazut pe Fiul si Dumnezeul ei,rastignit si mort.durerea ce a cuprins atunci inma ei,ramane o taina a vecilor nesfarsiti.Maica Domnului si-a impletit lacrimile si durerea cu cele ale Mariei Brancoveanu,zidindu-i o biserica launtrica si insorind-o cu lumina Invierii din morti a Fiului ei.
    Sa nu uitam ca la kilometrul zero al neamului romanesc,in inma Bucurestiului,se afla moastele celui care,iubindu-L pe Hristos si stralucind intru lumina fetei Sale,ne cuprinde in ocrotirea sa,facandu-ni-se carmaci si voievod de taina in involburarile acestei lumi.
    Textul este compus din fragmente ale minunatei carti Doamna Maria Brancoveanu.Tainica biruinta a lacrimilor.
    Sfintilor Martiri,rugati-va Bunului Dumnezeu pentru neamul romanesc,sa nu piara si sa nu-si piarda credinta cea adevarata!

  5. Arhetipuri ale romanismului crestin ortodox sunt acesti sfinti martiri. Cinste lor!
    Dumnezeu sa se milostiveasca de neamul romanesc (indiferent pe unde s-ar afla acesta) pentru rugaciunile si jertfa unora ca acestia.

  6. Nicolae, mireanule, este atata adevar in versurile tale despre CRUCEA DOMNULUI. Cat de rau imi pare ca l-am chinuit si eu prin multimea pacatele mele . Dumnezeu sa ma ierte.

  7. Spre deosebire de alte neamuri care-si pot cinsti martirii in liniste, martirii romani si dupa moarte sunt prigoniti de calaii lor. Slavit sa fie DUMNEZEU, caci sufletele lor se odihnesc langa cel pe care l-au iubit pana la moarte, unde mana spurcata a calailor nu-i mai poate ajunge. DOAMNE IISUSE HRISTOASE, datorita jerfei Brancovenilor ni l-ai dat pe parintele Arsenie Boca, nu ne uita DOAMNE si nu ne lasa fara povatuitori pentru jertfa tuturor martirilor romani, stiuti si nestiuti. Amin

  8. Pingback: Drumuri şi Sărbători » Alex Rădescu
  9. @ Doina Georgescu
    Vă mulţumesc că priviţi la Donul Hristos şi nu la omul mărunt care a scis. Nu nou ni se cuvine laudă ci lui Dumnezeu care atât ne iubeşte şi a dat toul pentru noi.Nicolae, mireanule. Da. A-ţi spus foarte bine. Acesta este adevărul şi vreau să se ştie. Cu acest nume voi merge şi le judecată. Nicolae l-am primit la botez iar mirean este starea în care mă aflu.Mulţumesc Domnului şi d-voastră pentru sensibilitatea trezită de acele cuvnte, sensibilitate care se hrăneşte din puterea cuvintelor postate de admni. cu dragoste , pentru noi tiţi.

  10. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Parintele Justin despre vaccinuri si vremurile de acum: NU AVEM DECAT SOLUTII DUREROASE, TREBUIE SA NE PREGATIM DE MARTIRAJ
  11. Pingback: Parintele Justin Parvu despre vaccinuri si vremurile de acum: NU AVEM DECAT SOLUTII DUREROASE, TREBUIE SA NE PREGATIM DE MARTIRAJ « Un Blog Crestin – Ortodox
  12. Pingback: Parintele Justin: Nu exista solutii omenesti! Solutia este moartea pentru Hristos! Respingeti vaccinul! Cipul, arma impotriva omului. « Catalin's Blog
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » AVEM PE BRANCOVEANU PILDA TARE…
  14. Pingback: Sf.Martiri Brancoveni » Alex Rădescu
  15. Pingback: SFINTII BRANCOVENI. "Stati tare, barbateste, dragii mei, si nu bagati seama de moarte; priviti la Hristos Mantuitorul nostru!"
  16. “Dintre toate, Biserica noastra romaneasca a vorbit cel mai putin despre ierarhii, slujitorii, calugarii si fiii duhovnicesti care au facut cinste acestui popor. Se pare ca s-a scris mai mult despre cei necorespunzatori.” Citez dintr-un articol mai vechi de pe site apropo si de Sf. Brancoveni nu foarte mult sarbatoriti prin biserici.

    Deci incapacitatea asta a noastra, mult mai pronuntata fata de alte popoare de a pune accent pe ce avem mai bun (vorbesc nu numai de biserica ci si in general de societate si popor), de a distinge modelele din jurul nostru, de a le raspindi, lauda si urma,si pe de alta parte, spiritul (auto)critic dus la extrem, pina la anihilare, nu este ceva de ieri de azi. Se pare ca este un demon care ne este propriu nou de multe sute de ani ca si tradarea, mai ales tradarea care are, in general, la baza invidia. Oare de ce om fi noi ca popor atit de auto-distructivi?

  17. @ Petra:

    Pentru ca ne stapaneste in mare masura duhul lui Cain. Ii uram si vrem sa-i ucidem (la figurat, in general) pe cei care sunt mai buni ca noi, daca nu putem avea, desigur, vreun beneficiu de pe urma lor, daca nu ne pot folosi la ceva. Ne place sa fim muste, nu albine. Cel mult… trantori.

  18. Tuturor Doamne ajuta,

    Toti scrieti cu dragoste si astfel te odihneste sa citesti cuvintele fratiilor voastre.

    Mesajul este in principal pentru fratele Nicolae “Mirean”:

    Nu am citit multe poezii cu atat de multa simtire si nici nu mi-au pornit, tinut cugetarea la Domnul asa cum mi se intampla la poeziile fratiei voastre si nici nu am plans de amaraciune si de dor de Domnul la vreo alta poezie.

    Uneori se intampla sa trecem peste o poezie foarte superficial si nu sesizam ca ea insasi poate exprima foarte adanc realitati ale vietii si subtilitatii ale cugetarii.

    Daca poezia sau mesajul cititndu-l, nu da simtaminte evlavioase, toate in duh de pace, aceea nu este de folos interior, ci cel mult intelectual.

    Pace sa va daruiasca Domnul, sanatate si ajutor in incercari,

    Administratorilor si tuturor aceleasi ganduri,
    catalin

  19. Pingback: SFANTUL NEAGOE BASARAB SI INVATATURILE SALE CATRE FIUL SAU, THEODOSIE. Ce voievozi am avut, ce credinta aveau...
  20. Pingback: Stefan cel Mare si Sfant: ”VOM LUPTA PANA LA MOARTE PENTRU LEGEA CRESTINEASCA”. Cantari, acatist si slujbe (audio si text) -
  21. Pingback: Mărturii de epocă despre Sfinţii Brâncoveni « Regăsirea frumosului pierdut
  22. Pingback: Cuvant puternic al Inaltului Teofan la praznicul Sfintilor Martiri Brancoveni: AVEM NOI CURAJUL DE A URMA PILDA VIETII SI A MARTURISIRII VOIEVODULUI CONSTANTIN IN FATA TURCITILOR DE ASTAZI? -
  23. Pingback: SFINTII MARTIRI BRANCOVENI -
  24. Pingback: ZIUA SFINTILOR BRANCOVENI. Predica puternica (audio+text) de la PUTNA despre globalizare, distrugerea radacinilor si provocarea sfintilor români. “CAT COSTA UN SUFLET IN ZIUA DE AZI? NE VINDEM CREDINTA SI TARA PE CATIVA EURO” -
  25. Pingback: De ce nu cinstim Martiriul Sfintilor Brancoveni ca SARBATOARE NATIONALA? Ce inseamna a gandi si simti “romaneste”?/ Despre IMPARTASANIA DEASA/ Crestinismul lumesc, “relaxant” si turistic/ NOU SI VECHI IN ORTODOXIE sau despre noua e
  26. Pingback: “SFINTII MARTIRI BRÂNCOVENI – ICOANA VECHII LUMI ROMÂNEŞTI” -
  27. Pingback: SFANTUL MARTIR CONSTANTIN BRANCOVEANU – o viata sub semnul Crucii, transpusa in ICOANE INSUFLATE DE DUH de pictorul ELENA MURARIU. Documentar video (TVR): PUTEREA VIZIUNII - Recomandari
  28. Pingback: MARTIRIUL SFINTILOR BRANCOVENI – 300 de ani de la nasterea in cer a Sfantului Voievod Constantin, a fiilor sai si a sfetnicului Ianache. VIATA SI PATIMIREA CELEI MAI EXEMPLARE FAMILII DOMNITOARE ROMANESTI (si VIDEO). Cum intelegem azi jertfa lor? &#
  29. Pingback: SFANTUL CONSTANTIN BRANCOVEANU – domnitorul emblematic pentru lumea veche românească si ceasul Judecatii neamului. CUM S-A SFARSIT O LUME prin UCIGASA INVIDIE si TRADAREA DE FRATE. Cum cade si de ce moare un neam? -
  30. Pingback: Măria Sa Neagoe Basarab…. Randuri miscatoare si pilduitoare din INSEMNARILE (fictive) ale MONAHIEI PLATONIDA, DOAMNA DESPINA, sotia sfantului voievod: “Alaturi de domnul Neagoe am aflat margaritarul cel mai scump: dragostea lui Dumnezeu”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate