NASTEREA MAICII DOMNULUI, MAMA NOASTRA PREASFANTA: “Îi datorăm lacrimile noastre spre a-i şterge lacrimile care nu se usucă pe obrajii ei din pricina răutăţilor cu care Îl răstignim pe Hristos”. FIII LACRIMILOR TALE…
“… Acest lucru îl face și Maica Domnului: ea plânge văzându-ne că ne îndreptăm încotro nu trebuie şi, plângând, Îi zice lui Dumnezeu: Doamne, mai îngăduie-i! Mai îngăduie-i și pe fiii acestor lacrimi ale mele să ajungă la Tine! Şi eu mă pun chezaşă pentru ei că vei auzi şi din gura lor, la fel cum ai auzit și din gura mea, <Fie mie după cuvântul Tău!>. Aceasta este adevărata însemnătate a lacrimilor Maicii Domnului. Și să nu ne lăsăm cuprinşi de o falsă ruşine şi atunci să alergăm la Maica Domnului, căci nu este apă care să cureţe mai bine decât aceste lacrimi ale ei. Şi nu numai atât, dar bucuria aceea despre care v-am vorbit la început s-o lăsăm să ne cuprindă, pentru că, deşi suntem loviţi zi de zi, ceas de ceas, şi din afară şi din interior, avem probleme şi adevărate și false, și create de alţii şi chiar de noi înşine, totuşi o avem pe Maica Domnului, gata să ne stea alături…”
***
Va mai recomandam si:
- UNDE ESTE MAICA DOMNULUI? “Maica Domnului este printre fiii ei; ȘTERGE LACRIMILE, ALINĂ DURERILE, CULEGE RUGĂCIUNILE şi apoi le înalţă la Fiul ei”. “Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, NE POARTĂ PE FIECARE ÎN PARTE” – Cuvinte audio miscatoare ale Preasfintitului Macarie despre SFANTA NOASTRA MAICUTA
- MAICA DOMNULUI – ICOANA PURITATII DESAVARSITE versus AGRESIUNILE NECURATIEI, “BINE FINANTATE SI ORGANIZATE”, LA ADRESA COPIILOR si “MACELARIA” AVORTULUI CARE APASA CA UN BLESTEM PUSTIITOR ASUPRA POPORULUI ROMÂN: “Sa nu uitam ca vor veni niste vremuri mai grele decat acestea, poate ca este numai anticamera lui Antihrist…”
- Predica PS IGNATIE despre MAICA CELOR SMERITI, a celor singuri si a celor cuprinsi de “viforul scarbelor”, TRAIREA VIETII LUI HRISTOS si TRAIREA VIETII CELORLALTI, in adevarata smerenie si dragoste
- MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?”
- MAICUTA NOASTRA DUPA DUH, MAICA VIETII – cuvinte alese inchinate celei mai sfinte dintre sfinti de Sfantul Siluan Athonitul: “Ah, daca am sti cum iubeste Preasfanta pe toti cei ce pazesc poruncile lui Hristos si cat ii este de mila si se intristeaza pentru cei ce nu se indreapta. Am simtit acest lucru pe mine insumi..”
- RODUL RABDARII SI AL NADEJDII. De ce Dumnezeu pare uneori neinduplecat si intarzie sa ne implineasca rugaciunile?
- Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale…
***
Extras din:
Deschizătoare a căii celei de sus. […] – de Elena Solunca Moise
[…] Prin Maica Domnului am primit a-L numi pe Dumnezeul ceresc Tată, pentru că de la ea am deprins a-I sfinţi Numele cum sfinţit este în ceruri. Prin Maica Sfântă, şi mereu dimpreună cu ea, nu mai suntem fii ai deşertăciunii, ai lipsei de sens şi rost, pe care o plângea Eclesiastul, ci moştenitori ai vieţii celei veşnice. Hristos însuşi spune: “Aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine Dumnezeu adevărat şi pe Hristos pe care L-ai trimis.” Dumnezeu – Tatăl nu şi-a trimis Fiul la vreo curte împărătească, unde bogăţia pământească nu mai lasă loc aceleia cereşti, parcă izgonind-o, hrănind absurdul de care s-au lamentat până la uitare gânditori ai veacului trecut. Recunoscându-şi indirect înfrângerea ca trăitor într-o societate secularizată, consumistă omul contemporan spune cu Albert Camus că „trebuie să ni-l imaginăm pe Sisif fericit.” Trebuie, imperativ al disperării pe care secolul nostru l-a estompat prin indiferenţa cu care îşi drapează trufia, amăgindu-se pe sine şi aproapele. Nu, omul nu are cum fi fericit, câtă vreme i-a uitat până şi gustul; omul nu se poate nici bucura şi se hrăneşte cu plăcerile repede alergătoare spre angoasă, durere şi tristeţe. Relevant este că specialiştii au reperat un centru al plăcerii, legat de satisfacerea nevoilor fiziologice; nu vor afla niciodată unul al bucuriei care este un dar al lui Dumnezeu. O ştia David când se ruga: „Dă-mi bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte.”
Dumnezeu care Se recunoaşte în chipul neprihănirii al Fecioarei crescută în şi cu rugăciune, a ales să-şi trimită cerescul mesager ca într-un sălaş al binecuvântării – puritatea incandescent iubitoare şi îndelung răbdătoare. Pe drept cuvânt, Sandu Tudor o numeşte pe Maica Fecioară „urzitoare de nesfârşită rugăciune” prin care, noi, „fiii lacrimilor ei” primim toate folositoare mântuirii. Maică a Luminii, înţeleaptă ocrotitoare a pământului, duhovnică a pământenilor, Fecioara Maria luminează tainic sufletele noastre; Maică a Cuvântului înţelepţeşte firea noastră lesnicios lunecătoare spre cele care, „din lume fiind” vor să ne azvârle în „întunericul cel din afară”; Maică a Iubirii, ne acoperă cu rugăciunile ei aşa încât omul nu e singur niciodată decât atunci şi numai atunci când, dând ascultare glasului de sirenă al lumii, alege se îndrepta spre abisul ei plin de himere. Dar şi atunci, dacă se întoarce şi-o cheamă în ajutor cu inimă înfrântă, Maica Preacurată vine degrab să-i ridice durerea cu mâinile sale nesfârşit de blânde.
[…]
Evlavia pentru Preasfânta Fecioară atât de „grabnic ajutătoare” s-a răspândit în timp, începând din Egipt şi a continuat în toată lumea creştină, teologia răsăriteană închinându-se cu asupra de măsură Fecioriei Maria ca Născătoare de Dumnezeu, „culme a sfinţeniei”. Poporul nostru are o evlavie cu totul specială pentru Sfânta Fecioara Născătoare de Dumnezeu, ca Maică nedespărţită de Fiul ei şi ţăranul de odinioară se ruga nu doar la ceasurile rânduite, ci de-a lungul întregii zile: „Maica Domnului, ajută-mă” sau simplu „Măiculiţă, nu mă lăsa”, sau „Mulţumesc Măicuţă Sfântă”, sau însemnându-se cu semnul crucii: „Doamne, Maica Domnului”. Nu uita să-i mulţumească pentru toate, ruga de mulţumire împlinind bucuria de a-i putea spune Maică Sfântă, Maică Domnului şi acea chemare-rugă plină de tâlcuri: Măicuţă Sfântă, sau Măiculiţa Domnului. Asta spre neuitare că numai prin Sfânta Maică Fecioară şi împreună cu ea ne facem vrednici de iubirea lui Dumnezeu care ne acoperă spre înfiere.
Ca Maică a Lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară este Împărăteasă a cerului, ca Maică noastră are chipul Bisericii, acoperită de harul divin şi izvor de binecuvântare pentru toţi creştinii. E o legătură sfinţită şi sfinţitoare trăită în chip firesc, până acolo încât se spune că „nu există ortodoxie fără Maica Domnului”. Cu dreapta cumpănire aflată în lada de zestre duhovnicească a poporului nostru, să ne închinăm Preasfintei Maici să ne ajute să dobândim „gând de întoarcere şi vreme de pocăinţă” .
Îi datorăm lacrimile noastre spre a-i şterge lacrimile care nu se usucă pe obrajii ei din pricina răutăţilor cu care Îl răstignim pe Hristos şi să-i spunem cu Sf. Efrem Sirul: Păzeşte-mă cu dumnezeiescul tău dar, ocârmuieşte-mi viaţa, povăţuieşte-o către sfânta voie a Fiului Tău şi Dumnezeul nostru.
Elena Solunca Moise
Sf. Mănăstire Surpatele
Sursa: Ziaristi Online
***
Elena Solunca Moise:
Naşterea Maicii Domnului – începutul mântuirii omului
La praznicul Naşterii Maicii Domnului
Începutul mântuirii omului
Prima sărbătoare a anului bisericesc, naşterea Maicii Domnului cheamă să ne ridicăm inimile în orizontul celest al iubirii dumnezeieşti, deopotrivă ziditoare şi proniatoare, purtătoare de grijă pentru ca omul să-şi reia locul destinat din începuturi. Întreba psalmistul: „De la Duhul Tău unde mă voi duce?/ Iar de la faţa Ta unde voi fugi?” pentru a arăta apoi că nici întunericul nu-i poate fi ascunzătoare căci: „cu Tine, întunericul nu va fi întuneric/ şi noaptea va fi ca ziua;/Întuneric şi lumină la Tine sunt totuna.” Se cuvine aşadar ca omul, creaţie a lui Dumnezeu, să se supună voii Lui care îndeamnă a „căuta mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Iubirea purtătoare de grijă a lui Dumnezeu se cuvine a fi întâmpinată de iubirea ascultătoare a omului, cum a făcut-o Fecioara zicând îngerului Gavriil: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Pe acest temei, tradiţia consfinţeşte sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului ca început al mântuirii omului.
Păstrând proporţiile, de aceeaşi pronie divină vorbim şi azi, când Sfinţii Părinţi au aşezat praznicul naşterii Născătoarei de Dumnezeu: într-o zi de opt, cifră ce semnifică veşnicia care azi şi-a deschis porţile; nouă este semnul iubirii universale fiind întreit sacru (3×3). Împreună cu praznicul Naşterii Maicii Domnului, toate ne arată menirea omului ca fiinţă liberă spre îndumnezeire. Sf. Simeon Noul Teolog scrie că „Maica Domnului este Stăpână şi Împărăteasă şi Doamnă, Maică a tuturor sfinţilor, iar sfinţii toţi sunt slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al Fiului ei. Căci trupul Domnului este trupul Născătoarei de Dumnezeu.” Mai este, cum spune rugăciunea, „mai presus decât heruvimii, mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”. Şi este astfel pentru că „fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul a născut”. Sf. Grigorie de Nazianz precizează că „Dacă cineva nu crede că Sfânta Fecioară este Maica lui Dumnezeu, e despărţit de Dumnezeu”. La rândul său, Sf. Maxim Mărturisitorul, care i-a dedicat o întreagă lucrare, consideră cu îndreptăţire că „nimeni dintre oameni nu poate cânta şi preamări cu vrednicie şi după cuviinţă pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu chiar dacă s-ar aduna zeci de mii de limbi”. Dar nici a tăcea nu este cu putinţă, căci Maică a Cuvântului Întrupat, a Cuvântului „prin care toate s-au făcut” cheamă cuvânt mărturisitor în veac. Ea este, cum scrie Sandu Tudor „glia care creşte belşugul milostivirii” spre care îndrăznim ca spre o Maică în care ne punem întreaga speranţă de eliberare din închisoarea întunecată a răutăţii şi morţii.
Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a fost consfinţită la Sinodul al treilea ecumenic din 431 şi cel al patrulea din 451. Poporul nostru a numit această sărbătoare Sf. Maria Mică, semn al începutului. La 15 august sărbătorim Sfânta Maria Mare, adormirea Maicii Domnului când, împlinindu-şi misiunea a plecat la Fiul ei Multiubit. Despre Naşterea Fecioarei Maria nu se scrie în Evangheliile canonice şi cele ce se ştiu sunt din tradiţie şi dintr-o protoevanghelie a Sf. Iacov, lucrare apărută cam prin secolul al II-lea şi considerată apocrifă. Tatăl său se numea Ioachim, descendent din neamul lui David, iar maica Ana, fiică a preotului Matthan. Erau recunoscuţi şi cinstiţi pentru viaţa lor curată de toţi, dar purtau în suflet, ca o rană deschisă, mâhnirea de a nu avea copii care să-i moştenească. Mâhnirea însă nu i-a dus spre deznădejde, ci i-a îndemnat spre stăruinţa în rugăciune. S-a făcut că, odată Ioachim i-a spus Anei că merge să se roage, iar Ana a mers şi ea să facă asemeni. Era a odinioară cealaltă Ană, mama lui Samuel, care însemnă „cerut de la Dumnezeu” şi care a rămas peste veac „model de credinţă nestrămutată şi de speranţă în Dumnezeu”.
Îndelunga răbdare dimpreună cu rugăciunea ne pregăteşte anume pentru a primi bucuria pe care Domnul o hărăzeşte omului. După Evanghelia apocrifă aflăm că, asemenea ei a cerut lui Dumnezeu: „dă-mi şi mie roada pântecului meu şi nu mă lăsa să fie ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina cu toată inima Ţie şi-l voi da să slujească la biserica slavei Tale.” Sf. Ioan Damaschin dă o mărturie asemănătoare. Domnul le-a ascultat ruga şi le-a dăruit o pruncă cu adevărat minunată căreia îi era dat, cum se scrie în Cartea Genezei, „să zdrobească capul şarpelui”. Despre Fecioara Sfântă scria Isaia că va naşte prunc, pe Emanuel şi va rămâne fecioară şi maică a lui Hristos, Mântuitorul lumii. Drepţii părinţi au numit-o Maria, Mariam, adică aceea „plăcută”, „frumoasă” sau „doamnă” sau, cum spuneau grecii, Despina. Născută după fire, pe care a depăşit-o, Fecioara Maria a fost moştenitoare a păcatului strămoşesc. Aici iar întâlnim lucrarea minunată a lui Dumnezeu căci, născând pe Fiul lui Dumnezeu, şi-a păstrat fecioria iar, mai târziu, după ce a adormit „lumea nu a părăsit”.
Bucuria naşterii Maicii Domnului prefigurează bucuria pe care i-a vestit-o îngerul Gavriil spunând: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine”. De atunci Domnul este şi cu noi pentru că răspunsul „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” a schimbat destinul omului ca „fiinţă spre înviere”. Sf. Chiril al Alexandriei scrie că „Hristos era acela care avea să se nască din Preacurata Fecioară şi de aceea a umbrit-o pe ea cu puterea Celui Preaînalt şi Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea şi a sfinţit-o, pentru ca ea să poată zămisli şi naşte pe Acela prin Care s-au făcut toate; naşterea aceasta a fost curată şi fără de prihană.” Răbdarea îndelung rugătoare a părinţilor ei a fost încununată de ascultarea smerită a Sfintei Fecioare, vindecătoare a neascultării orgolioase a întâilor oameni. În acest duh, în rugăciunea Tatăl nostru, noi cerem în fiecare zi, „Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ”.
Maică a Cuvântului, Sfânta Fecioară este, cum spune Ioan Damaschin, culmea şi sfârşirea întregii sfinţenii. La rândul său, Sf. Grigorie de Palama se întreba cum s-ar cuveni s-o facem şi noi: „Cum te voi slăvi pe tine, visteria slavei?…Prin tine se luminează Duhul meu cu venirea Duhului dumnezeiesc în lume. Te-ai făcut vistiernicul şi păstrătoarea harurilor, nu ca să le ţii la tine, ci ca pe toate să le umpli de har, ca vistiernicul care adună comori spre a le împărţi. Pentru că ai închisă bogăţia care nu se micşorează?” De n-ar fi astfel, poate nici n-am cuteza să ridicăm ochii „spre munţi” şi să ne rugăm, sub greaua povară a urmărilor venite din neascultarea de fiecare zi. Cu smerenia ei, Maica-Fecioară dă puterea cuviincioasei îndrăzniri; cu blândeţea ei ne mângâie în ceasuri de restrişte şi face mai senină bucuria; cu ascultarea ei iubitoare ne îndreptă calea vieţii spre lumina înveşnicirii. Ea este „sfinţenia Tatălui, locaş al Fiului şi umbrirea Duhului Sfânt” cum o numeşte Sf. Dimitrie al Rostovului, cerându-i izbăvire „de toată primejdia, bântuiala, nevoia şi neputinţa…şi pocăinţă mai înainte de sfârşit”. Rugăciunile ei sunt atotputernice, vindecă toate bolile şi recunoştinţa noastră să prisosească pentru că prin ele noi ne-am vindecat de moarte.
Azi, încercând a cuprinde cu inimile noastre, aşa cum sunt, bucuria sărbătorii de bun început al eliberării de moarte, înălţăm ruga: „Îndreaptă-mi paşii sufletului meu/ pe cărările nerătăcite ale poruncilor tale, Cuvântule,/ având rugătoare pe ceea ce Te-a născut,/ pe pururea Fecioară neîntinată şi fără prihană.” Apoi, întorcând spatele „răutăţilor zilei” spre a ne alătura „bunilor” noştri din străfundurile veacurilor să ne rugăm a alinare: „Nu ne lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale/ Că noi suntem fiii lacrimilor tale.” Căci dacă, după spusa lui Pascal, Hristos stă răstignit până la sfârşitul veacurilor, alături de cruce Maica Sa plânge fără încetare. Când Mântuitorul se roagă „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac!”, lacrimile de durere ale Maicii Sale, „izvor al iertării” se fac vindecătoare şi mântuitoare. Ajută-ne Maică Preasfântă să mărturisim asemenea ţie: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” şi s-o facem cu credinţă reînnoită că „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit” vine de la Domnul Dumnezeul nostru care „toate cu înţelepciune a făcut”.
Elena Solunca Moise
Sursa: Ziaristi Online
***
Predica Parintelui Hrisostom (Man. Putna) la praznicul Nasterii Maicii Domnului (2014):
“Preacuvioşi părinţi și fraţi,
Iubiţi credincioşi,
Într-adevăr, bucurie mare s-a vestit o dată cu naşterea Maicii Domnului, bucurie pe care noi nu o putem dezvălui, n-o putem desluşi, n-o putem înţelege și explica, n-o putem cuprinde nici cu mintea, nici cu cuvântul nostru, căci cum ar putea cineva să laude pe aceea pentru care, după cum spune Sfântul Grigorie Palama, Dumnezeu a făcut și zidirea văzută şi cea nevăzută, cea pentru care Dumnezeu a pregătit toate acestea, cea care este încununarea întregii creaţii a lui Dumnezeu, cea care este
mai slăvită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii,
cea în care s-a sălăşluit Însuşi Fiul lui Dumnezeu?
Aţi auzit în condac că se spune despre Maica Domnului că este hrănitoare vieţii noastre. Viaţa noastră, care nu este alta decât viaţa veşnică, decât Hristos, Care este viaţa noastră. Hristos a fost hrănit de Maica Domnului, Hristos Şi-a luat trup prin ea, Hristos prin ea a reușit să împlinească voia Tatălui. Nu a fost vreodată un dar mai mare, un dar mai frumos, mai deplin, desăvârșit, aşa cum a fost acesta pe care întreaga omenire l-a adus lui Dumnezeu. Atunci când lumea părea că se coboară din ce în ce în adâncul răutăţii, iată că omenirea a adus lui Dumnezeu cel mai frumos dar: pe Maica Domnului.
Acest dar a fost posibil datorită unui cuvânt pe care Maica Domnului l-a rostit, cuvânt care de atunci încoace şi în vecii vecilor va rămâne piatra de temelie a mântuirii noastre:
Acest fie a făcut ca Maica Domnului să rămână în vecie cel mai frumos dar pe care l-a putut face omenirea lui Dumnezeu Însuşi. Iar Dumnezeu a întors acest dar oamenilor. Vă aduceţi aminte pe Cruce când Iisus le-a spus Maicii Sale și iubitului Său ucenic, Ioan:
Atunci Hristos ne-a încredinţat pe noi Maicii Domnului, ne-a încredinţat-o pe ea nouă ca adevărată mamă. Şi pe noi ne-a îndemnat, ne-a dat îndrăznire să ne îndreptăm către ea ca şi către o mamă. Acest fie al Maicii Domnului a făcut să se poată întrupa Fiul lui Dumnezeu în ea, Fiul lui Dumnezeu Care S-a pogorât pe pământ ca să împlinească voia lui Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu Care a rostit și El:
Fie Mie după cuvântul Tău, Tată!
Acest fie I-a dat, deci, posibilitatea să Se întrupeze.
Aţi auzit la Apostol citindu-se un fragment din Epistola către Filipeni:
Acest fragment nu se citeşte decât la sărbătorile Maicii Domnului, pentru că ea singură a reuşit să împlinească la modul desăvârşit acest cuvânt. Şi, în felul acesta, ea s-a unit mult mai deplin cu Hristos, mult mai deplin decât se poate uni oricare alt om. Desigur, și prin faptul că a dat trup lui Hristos, dar şi prin ascultarea aceasta.
La fel cum și Hristos a spus:
Acest cuvânt se potriveşte perfect Maicii Domnului. Şi ne-a încredinţat-o Hristos pe ea, pe cea care este mai presus decât toată zidirea şi văzută şi nevăzută ca să ne fie nouă mamă. Începând din acest moment, cuvântul mamă a încetat să fie un cuvânt obișnuit. Începând din acest moment, cuvântul mamă a căpătat valenţe dumnezeieşti, căci într-o familie mama este aceea care-i învaţă pe copii cum să asculte frumos de tată. Mama este cea care hrăneşte, mama este cea care hrăneşte viaţa inimilor copiilor săi, mama este cea care nu se supără, nu se scârbeşte niciodată de relele copiilor ei, oricât de neastâmpăraţi sau chiar de răi ar fi ei. Mama, care nu se dă înapoi să se jertfească nu o dată, ci iarăşi şi iarăşi până ce fiul ei va putea ajunge acolo unde dorinţa ei îl vede.
Am să vă spun un fragment din viaţa părintelui Gavriil, care povestea cum a învăţat el să se roage Maicii Domnului de la mama sa. Acest părinte Gavriil, când era copil, era extrem de neastâmpărat, nu-şi găsea locul nici chip. Şi mama sa mereu se necăjea. Şi îi spunea:
„Copile, fii cuminte, că uite, se supără Maica Domnului…”
El tăcea, o asculta, dar cum rămânea singur, iarăşi năzbâtii. Mama lui nu-l certa. Când vedea că nu mai are ce să facă, se punea în genunchi în faţa icoanei Maicii Domnului şi începea să plângă şi zicea:
„Maica Domnului, nu ştiu ce să-i mai fac copilului acestuia! Atât e de neastâmpărat! Fă tu ceva cu el, ia-l tu în grija ta, eu nu ştiu ce să-i fac!”
Şi copilul o auzea şi se ducea acolo și o vedea plângând în faţa icoanei şi atunci începea şi el să plângă, se aşeza în genunchi lângă ea şi se ruga şi ei și Maicii Domnului să-l ierte, că n-o să mai fie neastâmpărat în viitor. Dar iarăşi devenea neastâmpărat şi iarăşi se repeta această istorie. La un moment dat, rămânând singur acasă, urcându-se în pod, s-a tăiat foarte rău la un picior încât curgea sângele şuvoi și el, nu atât de durere cât de spaimă, când s-a gândit ce-o să se supere mama lui când o să vadă că iarăşi a fost neastâmpărat, de atâta spaimă a încremenit sufletul în el și a adormit pe loc. Şi atunci a văzut-o pe Maica Domnului cum a venit blândă la el şi i-a atins piciorul și s-a vindecat. Când s-a trezit el şi a văzut că este vindecat, nu atât minunea vindecării, cât faptul că Maica Domnului nu l-a certat, l-a făcut să nu mai greşească niciodată Maicii Domnului şi mamei sale.
Iată, deci, ce înseamnă o mamă. Mama nu ceartă. Mama se mâhneşte, nu pentru că am supărat-o, ci pentru că ne facem noi rău. Şi atunci mama plânge pentru noi. Desigur, ştiţi cuvintele acelei pricesne foarte populare:
Nu lăsa, Măicuţă, să pierim pe cale, noi, cei ce suntem fii ai lacrimilor tale.
Cu adevărat, noi suntem fiii lacrimilor Maicii Domnului. Si spun Sfinţii Părinţi că lacrimile Maicii Domnului nu se usucă niciodată. Însă noi prea des înţelegem de aici că asta înseamnă că Maica Domnului este supărată pe noi. Părintele Arsenie Papacioc spunea că Maica Domnului se supără într-o singură situaţie: când nu îi cerem nimic. Dar a te supăra pe cineva înseamnă a nu-l mai iubi ca înainte. Poate Maica Domnului să facă aşa ceva? Niciodată.
Odată am întrebat pe cineva care căzuse destul de grav şi îmi spunea că nu mai are curaj să se ducă la Maica Domnului să se roage. Şi am zis: „De ce?”
„pentru că Maica Domnului este atât de înaltă şi atât de curată şi ea n-a cunoscut niciodată păcatul şi cum pot să mă apropii eu, un ticălos şi un scârbavnic, de cea Preacurată?”
Şi atunci m-am gândit aşa: oare trebuie să cazi în păcat ca să-l înţelegi pe păcătos? Nicidecum! Să nu fie aceasta. Dar de ce plânge atunci Maica Domnului, ea, care n-a cunoscut păcat? Tocmai, pentru că n-a cunoscut păcat înţelege ce prăpastie mare este între virtute şi păcat. Înţelege cât de mult de îndepărtăm noi de Dumnezeu, ea, care a cunoscut înălţimile. Nu este nevoie să cunoşti adâncimile păcatului. Este suficient să te ridici la înălţimea virtuţii. Şi Maica Domnului de acolo înţelege cât de rău am căzut noi, fiii ei. Şi atunci noi devenim fiii lacrimilor ei.
Şi atunci noi vedem în icoană pe Maica Domnului cum ţine în braţe, cu obrazul lipit de obrazul ei, pe Hristos, Care are trupul nostru. În Hristos suntem fiecare dintre noi cuprinşi, aşa încât, atunci când vedem pe cineva că are o problemă, să ne gândim că în braţele Maicii Domnului este acea persoană. Să-l încredinţăm Maicii Domnului ca unei mamei iubitoare, ca unei mame care nu se supără, ca unei mame care nu plânge de supărare, ci plânge de dragul nostru.
Şi atunci grijă să nu aveţi, căci Maica Domnului, dacă ne-a fost încredinţată de Hristos să ne fie nouă mamă, ne-a fost încredinţată pentru că are cea mai mare putere pentru mântuirea noastră, pentru că ea, făcându-se una cu Hristos, a înţeles ce înseamnă mântuirea. A înțeles că mântuirea nu este o chestiune juridică; mântuirea depinde de iubire, nu de nişte păcate. Mântuirea depinde de modul în care ştim să răspundem la iubirea lui Dumnezeu. Și nu este făptură în cer și pe pământ mai potrivită să ne arate acest lucru decât Maica Domnului. De aceea ea este de-a dreapta lui Hristos și va sta acolo în vecii vecilor, pentru că ea slujeşte mai bine ca oricine mântuirii noastre.
Referitor la lacrimile Maicii Domnului, aş mai spune un cuvânt și sper să mă pot face înţeles, pentru că este un cuvânt foarte important pentru mântuirea noastră, pentru felul în care noi ne aşezăm în faţa lui Dumnezeu şi a Maicii Sale. Hristos, la Cina cea de taină, a rostit aceste cuvinte:
Ce vor să însemne aceste cuvinte? Spun Sfinţii Părinţi că Hristos, Cel Care va trebui să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, încă nu a făcut acest lucru. El încă nu Se poate bucura deplin. De ce? Pentru că mai suntem noi rămaşi pe pământ, noi și cei care din mila lui Dumnezeu vor veni după noi și care încă nu ne-am terminat drumul către dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Şi Hristos, fiind în fiecare dintre noi, El, care S-a făcut ascultător până la moarte, totuşi n-a putut să-I supună lui Dumnezeu-Tatăl toate, pentru că eu nu I-am supus lui Dumnezeu toate şi-L oblig pe Hristos, Care este în mine, să meargă pe aceste căi lăturalnice. Şi atunci Hristos nu va avea linişte până ce nu mă va duce și pe mine la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl. Şi El Îi spune lui Dumnezeu-Tatăl:
Îngăduie-l, Tată, până ce va ajunge şi acesta de-a dreapta ta.
Acest lucru îl face și Maica Domnului: ea plânge văzându-ne că ne îndreptăm încotro nu trebuie şi, plângând, Îi zice lui Dumnezeu:
Doamne, mai îngăduie-i! Mai îngăduie-i și pe fiii acestor lacrimi ale mele să ajungă la Tine! Şi eu mă pun chezaşă pentru ei că vei auzi şi din gura lor, la fel cum ai auzit și din gura mea, <Fie mie după cuvântul Tău!>
Aceasta este adevărata însemnătate a lacrimilor Maicii Domnului. Și să nu ne lăsăm cuprinşi de o falsă ruşine şi atunci să alergăm la Maica Domnului, căci nu este apă care să cureţe mai bine decât aceste lacrimi ale ei. Şi nu numai atât, dar bucuria aceea despre care v-am vorbit la început s-o lăsăm să ne cuprindă, pentru că, deşi suntem loviţi zi de zi, ceas de ceas, şi din afară şi din interior, avem probleme şi adevărate și false, și create de alţii şi chiar de noi înşine, totuşi o avem pe Maica Domnului, gata să ne stea alături.
Despre Maica Domnului, dacă citiţi în Sfânta Scriptură, o expresie se foloseşte foarte des:
Şi ea tăcea şi punea toate în inima ei.
Avem, aşadar, pe cea care ştie să ne păstreze taina. O avem pe cea care ştie şi poate şi vrea să ne mângâie inimile rănite ba de noi, ba de altcineva. Drept aceea, rugăciunea noastră să fie întraripată şi de bucurie şi de nădejde către cea pentru care Dumnezeu a pregătit şi cerul şi pământul“.
Legaturi:
- TAINA MAICII DOMNULUI – “ANONIMATUL” DUHOVNICESC, SMERENIA, TACEREA, DELICATETEA DESAVARSITE. Predica de mare sensibilitate a PS IGNATIE MURESANUL la Manastirea Nicula, de Adormirea Maicii Domnului, 2014 (VIDEO)
- CUVINTE SENSIBILE SI INSPIRATE, la Nicula, in ajunul Adormirii Maicii Domnului, ale PS IGNATIE MURESANUL, despre statornicia credintei, discretia si increderea desavarsite ale NASCATOAREI DE DUMNEZEU: “În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a pierdut în totalitate în lumea noastră mândră şi agresivă: compasiune, blândeţe, purtare de grijă, încredere şi smerenie” (VIDEO)
***
- Ultimul cuvant al PR. CONSTANTIN VOICESCU: predica la NASTEREA MAICII DOMNULUI, tinuta la MISLEA, in chiar ziua in care avea sa fie ucis
- Cuvinte la Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu: CE PUTERE ARE RUGACIUNEA MAICII DOMNULUI?
- NASTEREA MAICII DOMNULUI, “Nasterea bucuriei a toata lumea”. Cuvintele Sfintilor Ioan Maximovici si Ioan Damaschin
- Predica Parintelui Iachint Unciuleac, staretul Putnei (†1998) la NASTEREA MAICII DOMNULUI. Astazi s-a nascut Maria!
- NASTEREA MAICII LUI DUMNEZEU SI A NOASTRA, milostiva mijlocitoare a celor pacatosi si nadejdea cea ne-rusinata in neputinte si nevoi
- Predici audio la NASTEREA MAICII DOMNULUI (IPS Bartolomeu Anania si altii)/ PARINTELE STEINHARDT ne explica in chip unic DE CE O CINSTIM PE MAICA DOMNULUI
- NASTEREA MAMEI LUI HRISTOS-DUMNEZEU SI A NOASTRA. Preasfanta Maica si Fecioara…
- “In Maica Domnului avem in cer o inima de mama”. NASTEREA NASCATOAREI DE DUMNEZEU, NADEJDEA CELOR DEZNADAJDUITI. Parintele Dumitru Staniloae despre MAICA DOMNULUI
- NASTEREA MAICII DOMNULUI. Predica Parintelui Sofian Boghiu: „Astazi este inceputul mantuirii noastre”
- PARINTELE SOFIAN DESPRE MAICA DOMNULUI si ajutorul ei minunat in inchisoare: “Cand ai un necaz mare sa te rogi Maicii Domnului!” (VIDEO SI TEXT)
- DIN PATERICUL MAICII DOMNULUI (2). PENTRU PRAZNICUL NASTERII PREACURATEI MAICII LUI DUMNEZEU
- Maica Domnului – Bucuria lui Dumnezeu si nadejdea noastra
***
- S-O IUBIM PE MAICA DOMNULUI, MAICA GRESITILOR, DESCONSIDERATILOR, A CELOR OCĂRÂȚI ȘI SINGURI/ O societate cangrenata de URA si DISCORDIE/ Casatoria – intre iubirea ce ”ne vine” si iubirea ce se lucreaza/ ”NEBUNIA” SI ”SMINTEALA” STRADANIEI DE ”A UMBLA IN CAILE DOMNULUI”
- NASTEREA MAICII DOMNULUI, inceputul “lumii celei noi” a zilei a opta/ INIMA DE MAMA SI CHEMAREA ACASA/ Cum se serbeaza crestineste ONOMASTICA? Ziua Sfintilor sau ziua noastra?/ CRIZA LUMII SI RASPUNDEREA CEA MARE A ORTODOCSILOR
- Maica Domnului este Raiul/ CUM SE CITESC SI TALCUIESC SCRIPTURILE?/ Lupta duhovniceasca/ DE CE SE FERESC UNII OAMENII DE HRISTOS?
- NASTEREA MAICII DOMNULUI. Semnificatia cuvantului Evanghelic “Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti”: ORICE ABATERE DE LA ALIPIREA DE DUMNEZEU, ORICAT DE SOLEMNA, ESTE CU SIGURANTA PERICULOASA
***
- GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA”
- SA ALERGAM LA MAICA DOMNULUI!
- “Îmbrăţişează icoana Preasfintei, ca şi cum ai îmbrăţişa-o pe însăşi mămica ta, şi strig-o ca un micuţ copilaş pe maica noastră: „MĂICUȚA MEA, AJUTĂ-MĂ, DĂ-MI CEEA CE ESTE DE FOLOS SUFLETULUI, PRECUM ȘTII!”
- Cuviosul Arsenie Papacioc: “O, FERICITA INCREDERE! O, SCAPARE SIGURA! MAICA LUI DUMNEZEU ESTE MAICA MEA. SA NE ARATAM FII!”
- Parintele Arsenie: “Maica Domnului e suparata pe aceia care nu-i cer nimic”
- DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din inima sa?”
- Maicuta Domnului – cea care ne scapa de cursele vrajmasilor, pune pe fuga duhurile rele si ne ajuta grabnic in nenorociri si situatii fara iesire: “Ea pune la inima fiecare lacrima si fiecare suspin”
- Stareta Macrina Vassopoulos: “MAICA DOMNULUI VREA SA-I VORBIM, SA-I SPUNEM UNA SI ALTA… Si Hristos vrea sa strigam la El, vrea sa-L chemam. El este Cel iubit si vrea ca toata dragostea noastra sa I-o dam Lui”
- “CUVINTE DIN INIMĂ” ale Cuvioasei Starete Macrina: “S-O IUBIM MULT PE MAICA DOMNULUI! Nici nu poate pune cineva in mintea sa nemasurata dragoste a Maicii Domnului… CE BUN ESTE DUMNEZEU! INDELUNG RABDA… Orice face cineva pentru Dumnezeu, chiar şi cel mai mic lucru, pe toate le va vedea în Cer”
- PARINTELE SOFIAN DESPRE MAICA DOMNULUI si ajutorul ei minunat in inchisoare: “Cand ai un necaz mare sa te rogi Maicii Domnului!” (VIDEO)
- Sa ne rugam Maicii Domnului, imbratisarea celor nemangaiati si izbavirea celor din primejdii
- RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI a celui coplesit de intristare si bantuit de ispite: “Sufletul meu se simte sfarsit; totul imi este greu, chiar si rugaciunea…”
- RUGACIUNI CATRE MAICA DOMNULUI, IZVORUL TAMADUIRII la vreme de necaz obstesc si de prigoana a Bisericii
- “Adevarul Ortodoxiei fata de Catolicism”: MAICA DOMNULUI. Unde ratacesc catolicii in cultul Preacuratei Fecioare? Ce sunt “profetiile” de la Fatima?
- Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar asteapta pocainta noastra“
- SFANTA SOFIA, “NEVOITOAREA PANAGHIEI” de la Klisura (†6 mai): “MAICA DOMNULUI PLANGE PENTRU NOI. Genunchii ei sangereaza de la cat se roaga pentru noi… Fiti milostivi. Pocaiti-va, copiii mei… Urgia lui Dumnezeu se apropie”
Maica Domnului era inalta, blonda, cu ochii verzi “asemenea rodului de măslin” si “culoarea pielii ca aurul”.
Din scrisoarea grecului Dionisie Areopagitul care a vizitat-o pe Maica Domnului la casa Sf. Apostol Ioan Evanghelistul din Ghetsimani, se păstrează această frumoasă descriere: “Înaltă, peste mijlocie, foarte sveltă, cu mâini și picioare delicate și frumoase, culoarea pielii ca aurul, ochii ca măslina coaptă, ovalul feței desăvârșit; se purta în culorile fecioarelor: roșu și vânăt; era foarte tăcută și activă. Tot ce facea era desăvârșit, se mișca cu o grație firească pe care anevoie o au chiar împărătesele născute în purpură. Cât am stat în casa ei nu a mâncat cu noi, ci numai seara se retrăgea cu femeile ei pentru a sta la masă. Ne-a vorbit despre Fiul ei multe lucruri tainice pe care le voi scrie altădată… Toată înfățișarea și purtarea ei erau atât de dumnezeiești, încât dacă n-aș fi știut că nu-i ea Dumnezeu, m-aș fi închinat în fața ei ca lui Dumnezeu”.
Există o descriere rămasă de la Sfinţii Epifanie si Nichifor, consemnata de Ierod. Cleopa Paraschiv în lucrarea sa Icoana nefăcută de mâna omenească Prodromiţa: “Încă de când vieţuia pe pământ era faţa ei ca vederea bobului de grâu, păr galben, ochi ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate şi ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nu rotunda, nici scurta, ci puţin alungită, mâinile si degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multa cuviinţă legat.
http://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/849/m%C4%83rturii-ale-sfin%C8%9Bilor-c%C4%83rora-li-s-a-ar%C4%83tat-maica-domnului-despre-chipul-%C3%AEngeresc-al-n%C4%83sc%C4%83toarei-de-dumnezeu
“O,Prea Sfanta Fecioara Maria,Imparateasa cerului si a pamantului,care te-ai nascut din sfiintii tai parinti Ioachim si Ana,noi nu avem cununi de aur ca sa incoronam fruntea sfintiei tale si nu putem sa-ti inaltam atatea biserici si altare dupa meritul pe care-l ai,dar vrem ca sufletul nostru sa fie biserica si inima altar,unde sa arda tamaia rugaciunilor noatre!
Ajuta-ne sa facem un tron maret din virtutile noastre,sa punem pe capul tau macar o cununa de crini,sa laudam slava ta,binefacerile iubirii tale pe care le-ai dat noua si intregului neam omenesc,odata cu venirea ta in lume Fecioara!
Roaga-L pe Fiul tau neancetat pentru neamul crestinesc,sa nu ne lepede pe noi de la fata Sa,sa nu Se departeze de la noi pentru pacatele noastre,sa ne ierte si sa ne ajute sa facem Voia Sa,ca sa fim in partea celor ce se mantuiesc in vecii vecilor!Amin!”(P.Visarion Iugulescu)