GANDUL CEL BUN, GANDUL CEL RAU. Cuviosul Paisie despre cum interpretam si cum infruntam duhovniceste diferitele situatii ale vietii; cum sa nu ne smintim?

5-07-2011 Sublinieri

Gândurile bune şi gândurile rele[1]

Puterea gândului bun

– Părinte, în Vechiul Testament, în Cartea a 4-a a Macabeilor se spune: “Gândul evlavios nu este dis­trugător al patimilor, ci potrivnic”[2]. Ce înseamnă aceas­ta?

– Ia ascultă. Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, dar gândul evlavios, gândul bun, ne ajută să nu fim robiţi de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri  bune şi îşi întăreşte o stare bună, patimile încetează să mai lucreze, de parcă nu ar mai exista. Adică gândul evlavios nu dezrădăcinează patimile, ci le războieşte, putând chiar să le răpună. Cred că scriitorul descrie cele pe care le-au suferit cei şapte prunci, mama lor, Sfânta Solomoni, şi dascălul lor, Sfântul Eleazar, având gânduri evlavioase[3], tocmai ca să arate cât mai exact puterea gândului bun.

Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe “aeroporturile” diavolului, de unde pornesc. De aceea încercaţi, pe cât puteţi, să plantaţi voi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gân­durile cele rele, pentru ca inima să vi se facă grădină de flori şi rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.

Atunci când cineva ţine, fie şi pentru puţin timp, un gând de-a stânga, adică rău, asupra cuiva, orice nevoinţă ar face, fie post, priveghere etc, se pierde. La ce îl va ajuta asceza dacă în paralel nu se nevoieşte să nu primească gândurile rele? De ce să nu golească mai întâi chiupul de depunerile din untdelemn, care sunt bune numai pentru săpun, şi doar apoi să pună untdelemnul cel bun, ci pune untdelemnul cel bun împreună cu cel nefolositor şi aşa îl strică?

Un gând curat, bun, are mai mare putere decât orice  nevoinţă. Un tânăr oarecare, de pildă, este războit de diavolul cu gânduri necurate şi face prive­gheri, postiri, posturi de trei zile ca să se slobozească de ele. Insă un gând curat ce îl va aduce are putere mai mare decât privegherile şi postirile pe care le face şi îl ajută mai eficient.

– Părinte, atunci când spuneţi “gând curat” vă referiţi numai la subiecte speciale sau şi la cele mai generale?

– Şi la cele mai generale. Pentru că atunci când omul le vede pe toate cu gânduri bune, se curăţă şi este dăruit cu dar de Dumnezeu. Cu gândurile de-a stânga judecă şi nedreptăţeşte pe ceilalţi, împiedică venirea harului dumnezeiesc şi lasă pe diavolul să lucreze liber în el.

– Părinte, deoarece judecă, prin aceasta îi dă diavolului dreptul să facă orice vrea cu el?

– Da. Temelia este gândul cel bun. Aceasta este ceea ce-l ridică pe om, îl schimbă în bine. Fiecare tre­buie să ajungă la punctul în care le vede pe toate curate. Este ceea ce a spus Hristos: „Nu judecaţi după faţă, ci faceţi judecată dreaptă”[4]. După aceea, omul ajunge într-o stare în care le vede pe toate cu ochi duhovniceşti, şi nu cu ochi trupeşti. Pe toate le justi­fică în sensul cel bun.

Trebuie să luăm aminte să nu primim telegramele viclene ale diavolului, ca să nu întinăm “locaşul Duhului Sfânt”[5] şi astfel să se depărteze harul lui Dumnezeu şi să ne întunecăm. Duhul Sfânt, atunci când vede inima noastră curată, vine şi Se sălăşluieşte înlăuntrul nostru, pentru că iubeşte curăţia – de aceea şi este reprezentat ca un porumbel.

Cea mai mare boală: gândurile de-a stânga

– Părinte, mă neliniştesc atunci când am de rezol­vat o problemă, încât nici nu pot dormi.

– Problema ta sufletească sunt gândurile cele mul­te. Dacă nu ai avea aceste gânduri de multe feluri, ai putea da mult mai mult şi în ascultarea ta, şi în nevointele tale duhovniceşti. Ascultă un mod de a evita gândurile cele multe. Când îti vine în minte o treabă pe care va trebui, de pildă, să o faci mâine, să-i spui gândului: „Treaba aceasta nu este pentru astăzi; mă voi gândi la ea mâine“. De asemenea, când trebuie să hotărăşti într-o problemă, nu te chinui cu gândul să afli ceea ce este mai bun şi să amâni mereu.

Alege  ceva şi  mergi  înainte. Lasă după aceea pe Dumnezeu să Se îngrijească de celelalte. Sileşte-te să eviţi scolasticismul, ca să nu-ţi ameţeşti mintea. Să faci ceea ce poţi, cu mărime de suflet, să te mişti simplu şi cu  multă  încredere  în   Dumnezeu. Atunci când  îi încredinţăm lui Dumnezeu viitorul şi nădejdile noastre, îl obligăm într-un anume fel să ne ajute. Prin gândurile cele multe şi un om sănătos se netrebniceşte. Unul care suferă este îndreptăţit să le aibă dacă se mâhneşte. Insă cel care, fiind sănătos, se ameţeşte şi suferă din partea gândurilor de-a stânga, unul ca acesta este bun de legat. Să fie sănătos şi totuşi să fie chi­nuit de gândurile lui?!

In vremea noastră, cea mai mare boală se dato­rează gândurilor deşarte ale oamenilor lumeşti. Oamenii le pot avea pe toate în afară de gândurile bune. Dar se chinuiesc pentru că nu înfruntă lucrurile duhovniceşte. De pildă, cineva porneşte ca să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie. Dacă are gândul cel bun, va spune: „Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedi­ca aceasta; altfel poate că aş fi păţit vreun accident, dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ţi mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?, şi-L slăveşte pe Dumnezeu. Dar dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situaţia duhovniceşte, se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: “Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu...”. Atunci când omul primeşte cele ce i se întâmplă cu gând de-a dreapta, se ajută. In timp ce dacă lucrează în partea stângă se chinuieşte, se topeşte, se zăpăceşte.

Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn. Inăuntru erau claie peste grămadă valize, porto­cale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copiii de la Atoniadă[6] – dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii in picioare – călugări, mireni… Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine. Era şi gras şi, deoarece era cam înghesuit, a început să strige: “Ce condiţii sunt acestea!...”. Mai încolo era un monah care, sărmanul, era acoperit până sus de lădiţe; numai capul îi rămăsese afară. Şi aşa cum mergea camionul, clătinându-se – căci drumul era de ţară şi stricat – lăditele stivuite cădeau, şi el, sărmanul, încerca să le arunce la dreap­ta şi la stânga cu mâinile ca să nu-l lovească în cap. Iar celălalt striga pentru că stătea puţin înghesuit. Nu-l vezi pe acela cum stă, îi spun, şi tot tu strigi?“. Şi-l întreb şi pe monah: “Cum te simţi, Părinte?“. Iar acela îmi răspunde zâmbind: Părinte, mai bine este aici decât în iad!“. Unul se chinuia, deşi stătea pe bancă, iar celălalt se bucura, cu toate că lăditele erau gata să-l acopere. Şi am avut două ore de mers. Nu era aproape. Mintea mireanului s-a întors la confortul ce l-ar fi avut dacă ar fi mers cu autobuzul şi astfel era aproape să se sufoce, în timp ce monahul se gândea la mâhnirea ce ar fi avut-o dacă s-ar fi aflat în iad şi ast­fel simţea bucurie. Se gândea: “Peste două ore vom ajunge şi vom cobori, în timp ce sărmanii din iad se chinuiesc veşnic. Apoi acolo nu sunt lădite, lume etc, ci este iad. Slavă Ţie, Dumnezeule, că sunt mai bine aici“.

– Părinte, cui se datorează deosebirea de încre­dere, de pildă, a doi ucenici fată de stareţul lor?

– Gândului. Se poate ca cineva să aibă gând stricat pentru orice şi pentru oricine. Dacă omul nu are gând bun şi nu se scoate pe sine din acţiunile sale – adică dacă acţionează numai din interes – nu poate fi ajutat de nici un sfânt. Nu un stareţ sfânt sau o stareţă sfântă de-ar avea, nu numai de l-ar avea ca stareţ pe Sfântul Antonie, ci chiar pe toţi sfinţii de i-ar avea, nici aşa nu va putea fi ajutat, nici Dumnezeu Insuşi nu va putea ajuta un astfel de om, deşi ar vrea mult. Atunci când cineva se iubeşte pe sine, pe toate le explică precum ii place lui. Şi aşa unii le explică în chip păcătos, alţii precum le place şi încet-încet aceste explicaţii iraţionale ale lor devin fireşti. Şi oricum te-ai purta cu ei se smintesc.

Sunt unii care, dacă le dai putină atenţie, dacă le spui un cuvânt bun, zboară. Dar dacă nu le dai atenţie se mâhnesc mult, apucă extremele, care sunt ale diavolului. Văd, de pildă, o mişcare şi spun: “Da! Aşa este!‘, şi apoi sfârşesc prin a fi siguri că aşa este cum cred ei. Sau văd pe un altul serios şi cred că are ceva cu ei, în vreme ce acela poate fi serios pentru că îl pre­ocupă ceva. Cu câteva zile mai înainte, a venit la mine cineva şi mi-a spus: “De ce cutare îmi vorbea mai demult şi acum nu-mi mai vorbeşte? I-am făcut şi o observaţie, nu cumva din pricina aceasta?“. “Ascultă, îi spun, se poate să te fi văzut, dar să nu fi luat aminte la tine, sau să fi avut vreun bolnav şi să fi fost îngrijo­rat că trebuie să caute un medic, sau să afle valută ca să meargă în străinătate etc“. Şi într-adevăr acela avea pe cineva bolnav, avea o mulţime de griji, iar acesta avea pretenţia să stea şi să-i vorbească, şi pentru aceasta împletea o grămadă de gânduri.


Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

– Părinte, care sunt caracteristicile gândului slab?

– La ce te referi? Pentru prima dată aud aceasta.

– Aţi spus că faptul de a avea cineva gând de-a stânga, de a interpreta rău un comportament…

– Şi am spus că acesta este un gând slab?

– Mi-am adus aminte de acela care voia să stea cu Sfinţia Voastră ca ucenic şi i-aţi spus: „Nu te ţin, pentru că ai gând slab”.

– Nu, n-am spus aşa. Ci i-am spus:

Nu te iau ca ucenic, pentru că nu ai sănătate duhovnicească“.

Ce înseamnă sănătate duhovnicească?“, mă întreabă. „Nu ai gânduri bune, îi spun. Ca om am şi eu cusururile mele, iar ca monah de atâţia ani se poate să am şi câteva virtuţi. Dar dacă nu ai gând bun, te vei vătăma şi de cusururile mele şi de virtuţile mele“.

Despre un copil mic poate spune cineva că are gând slab, pentru că este încă nematurizat, nu însă despre unul mare.

– Părinte, toţi cei mari sunt şi maturi?

– Unii nu se maturizează din pricina capului lor. Alt­ceva este când nu-l duce capul. Atunci când cineva nu se mişcă simplu, gândul lui merge la rău şi pe toate le înţelege strâmb. Unul ca acesta nu are sănătate duhov­nicească, şi nu numai că nu este ajutat de bine, dar se şi chinuieşte.

– Părinte, dacă vedem o neorânduială, este de folos să căutăm să-l descoperim pe cel ce a făcut-o?

– Caută mai întâi să vezi dacă nu ai făcut-o tu. Aceasta este mai bine.

– Dar atunci când îmi dau pricini alţii?

– Tu câte pricini nu ai dat? Dacă te vei gândi la aceasta, vei înţelege că greşeşti înfruntând astfel lucrurile.

– Iar atunci când spunem: „Aceasta cred că a făcu­t-o cutare soră”, este şi acesta un gând de-a stânga?

– Eşti sigură că într-adevăr a făcut-o acea soră?

– Nu, dar pentru că şi altă dată a făcut ceva asemă­nător…

– Tot gând de-a stânga este, deoarece nu eşti si­gură. Apoi, chiar de ar fi făcut-o acea soră, cine ştie cum şi de ce a făcut-o.

– Părinte, dar dacă văd, de pildă, că o soră are vreo patimă?

– Tu eşti stareţă? Stareţa are responsabilitatea şi de aceea trebuie să vă cerceteze patimile. Voi însă de ce să cercetaţi patimile celeilalte? Incă nu aţi învăţat să lucraţi corect în voi înşivă. Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă un gând bun în minte. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se com­porte bine fată de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar, şi la mai mare evlavie l-au avut. In cele din urmă s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el.

– Părinte, dar atunci când o soră îmi spune o min­ciună…

– Dar dacă va fi fost nevoită chiar din pricina ta să spună o minciună, sau dacă a uitat şi ceea ce ţi-a spus nu este minciună? Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată şi aceea îi spune: „Nu am“, în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: “Imi spune min­ciuni“, însă dacă are gânduri bune, va spune: “Săr­mana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă“, sau: “a ţinut-o pentru o altă nevoie“. Nu ai sănătate duhovnicească, şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.

Cel ce are gânduri bune are sănătate duhov­nicească şi răul îl preschimbă în bine. Imi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toţi copiii care aveau un organism tare mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi. In timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar şi dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: “Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi şterg greşelile mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeu!”. In timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rau, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: “Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidi­ază!“.

(…)

Gândurile omului arată starea lui duhovnicească

– Părinte, cum se face că doi oameni văd în mod diferit acelaşi lucru?

– Toţi ochii văd la fel de curat? Pentru ca cineva să vadă curat trebuie să aibă ochii sufletului său foarte sănătoşi, căci numai atunci are curăţia lăuntrică.

– Părinte, de ce uneori aceeaşi împrejurare unul o consideră binecuvântare iar altul nenorocire?

– Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire care se afla lângă un sat aveau rânduială să facă vecernia şi utrenia la miezul nopţii. La slujbe mergeau şi mireni, pentru că mănăstirea era înconju­rată de case care cu timpul se zidiseră acolo. Odată un frate începător şi-a uitat chilia sa deschisă şi a intrat în ea o femeie. Când a aflat l-a apucat mâhnirea şi s-a tulburat. O, s-a spurcat chilia! Infricoşător lucru, s-a pier­dut lumea! Ia spirt şi stropeşte pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puţin de n-a ars mănăstirea. Şi-a ars duşumeaua chiliei, însă gândul nu şi l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă şi-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-şi că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească har şi să se nevoiască şi ea acasă, s-ar fi schimbat duhovniceşte şi ar fi slăvit pe Dumnezeu.

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Insă de l-ar vedea pe acela unul ce umblă nopţile spre a păcătui, va spune: “Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea“, pentru că el însuşi are astfel de experienţe. Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: “Face metanii“, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: “Joacă toată noaptea“. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: “Ce psalmodii frumoase“, în timp ce celălalt va spune: “Ce cântece mai sunt şi acestea?“.

Vă aduceţi aminte cum s-au comportat faţă de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El? Amândoi ÎI vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul, etc. Dar ce fel de gând şi-a pus în minte unul şi ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea şi zicea:  „Dacă Tu eşti Hristos, mântuieşte-Te pe Tine Insuţi şi pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: “Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta insă n-a făcut nici un rău”. Unul s-a mântuit, celălalt s-a osândit.

—————————————- NOTE:—————————————

[1] Prin cuvântul “gând” in limbaj ascetic se înţelege fie un gând simplu, ce trece prin minte, fie o mişcare a sufletului spre bine sau spre rău, fie o înclinaţie, bună sau rea, la care s-a ajuns prin împreună-lucrarea mintii, a conştiinţei, a simţirii şi a voinţei. Deoarece gândurile premerg oricărei fapte, pentru ca nevointa fiecărui credincios, dar mai ales a monahului, să fie corectă, trebuie ca dintru început să se cerceteze gândurile cu atenţie, astfel încât să se cultive cele bune şi să se elimine cele rele.

[2] 4 Mac. 3, 5. în anumite ediţii ale Bibliei elene este cuprinsă şl această Carte apocrifă a Macabeilor, ce nu apare în versiunea românească a Sfintei Scripturi (n. ed. rom.).

[3] 4 Mac. 5, 1 ş.u.

[4] In. 7, 24.

[5] I Cor. 6, 19 şi 3, 6.

[6] Atoniadă  –  Seminarul teologic atonit, aflat la Schitul Sfântului Apostol Andrei de lângă Kareea (n. ed.  rom.).

(in: Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003)

Legaturi:


Categorii

Ce este pacatul?, Cuviosul Paisie Aghioritul, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “GANDUL CEL BUN, GANDUL CEL RAU. Cuviosul Paisie despre cum interpretam si cum infruntam duhovniceste diferitele situatii ale vietii; cum sa nu ne smintim?

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. In Pateric avem multe exemple in care parintii nevoitori povestesc cum au fost inselati de diavol, care uneori le arata lucruri ce de fapt nu erau reale. Vedeau unii frati pacatuind, ii judecau, dar acolo nu era de fapt decat o imagine prin care aghiuta dorea sa-i sminteasca.
    Doamne, ce greu este sa-ti pastrezi discernamantul si sa pui tot timpul gandul bun !
    Mi-aduc aminte ca acum cativa ani, intr-o discutie cu un calugar rus de origine, ma gasisem eu:-) sa critic lumea de azi, dar el s-a uitat cu niste ochi mari, ca ai unui copil, la mine si mi-a zis doar : “Depinde si cu ce ochi privesti “…
    Mi-a fost asa de rusine, caci mi-am amintit, cum spun tot sfintii parinti, ca un om despatimit si daca vede o femeie/barbat goi pusca, vede in ei frumusetea creatiei, nu vulgaritatea sau pofta!
    Ce sa zic, atunci mi-am dat seama cat sunt de departe de a avea inima curata, caci numai cei cu inima curata reusesc sa aiba mereu gandul cel bun !
    Doamne ajuta !

  2. Intr-o frumoasa predica regretatul Parinte Bartolomeu Anania talcuia episodul minunii din Cana Galileii.Ni se descopera astfel ca o hotarare a lui Dumnezeu poate fi schimbata de rugaciunile Maicii Domnului:
    “Sfânta Evanghelie după Ioan
    Capitolul 2
    1. Şi a treia zi s-a făcut nuntă în Cana Galileii şi era şi mama lui Iisus acolo.
    2. Şi a fost chemat şi Iisus şi ucenicii Săi la nuntă.
    3. Şi sfârşindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: Nu mai au vin.
    4. A zis ei Iisus: Ce ne priveşte pe mine şi pe tine, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu.
    5. Mama Lui a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune!”
    Dumnezeu a hotarat sa ne piarda pe noi si pe pastorii nostrii.
    Sa ne rugam Maicii Domnului sa mijloceasca pentru noi!

  3. motto: „Omul care urcă întru înălţimi şi coboară în adâncurile dumnezeirii, şi se linişteşte neîncetat, şi este tot ochi şi le înţelege pe toate, este un călător care de la nimic merge la Dumnezeu” .

    Format la „şcoala” dragostei dumnezeieşti, om simplu dar plin de nobleţe duhovnicească şi har dumnezeiesc, Stareţul Paisie a devenit, fără să vrea, un propovăduitor neînşelat al ortodoxiei, căci „Ortodoxia este ceva ce ţine, mai întâi de toate, de inimă, şi nu numai de minte, ceva viu şi cald, nu abstract şi rece, ceva ce se învaţă şi se practică în viaţă, nu doar în şcoală” .
    În smerenia sa şi în adâncirea lui în taina iubirii, Stareţul Paisie nu s-a dorit niciodată învăţător, propovăduitor; el nu a cunoscut frumuseţea şi puterea credinţei altfel decât prin rugăciune, prin studiu duhovnicesc individual, prin asceză, prin jertfire, prin iubire şi dacă viaţa şi învăţătura sa au devenit repere pentru cei însetaţi de dobândirea Împărăţiei, aceasta s-a datorat Atotştiinţei Dumnezeieşti, Celui Ce a făcut din dragoste o lege şi Care a făcut dintr-un om pornit pe calea îndumnezeirii – Stareţul Paisie – un om îndumnezeit.
    Sigur că, Părintele Paisie nu studiase manualele de catehetică, nu învăţase principiile cateheticii, istoria ei, însă, paradoxal pentru cei nefamiliarizaţi cu credinţa, Părintele era un adevărat catehet şi asta nu doar pentru că era plin de virtuţi,ci din cauza că prin acele virtuţi în Părintele se întrezărea vocaţia sa de misionar născut, nu făcut.
    Fără cunoaştere academică, dar cu multă ştiinţă teologală dobândită prin trăirea cu acrivie a Adevărului propovăduit de Evanghelie: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”(In 14, 6), Stareţul Paisie s-a dovedit un învăţător harismatic. Învăţăturile sale aveau permanent un accentuat caracter trinitar, fiind nu o propovăduire omenească ci una dumnezeiască căci: „Nu ne provăduim pe noi înşine, ci pe Hristos!” (II Corinteni 4, 5), ştiut fiind că opera de mântuire pleacă de la Tatăl, se săvârşeşte prin Fiul şi se desăvârşeşte prin Duhul Sfânt: „Când în om merge mai înainte curăţia şi vine simplitatea cu credinţa ei fierbinte şi cu evlavia sa, atunci se sălăşluieşte în noi Sfânta Treime şi prin acea iluminare dumnezeiască uşor află cineva cheia noimelor dumnezeieşti, aşa fel ca să explice Duhul lui Dumnezeu într-un mod foarte simplu şi firesc”În Stareţul Paisie se întretăiau toate calităţile unui pedagog duhovnicesc desăvârşit: credinţa dreaptă, curăţia vieţii, seninătatea, înţelegerea, răbdarea şi îngăduinţa, discernământul, râvna duhovnicească şi, ca o încununare şi binecuvântare, dragostea care l-a dus la asemănarea cu Dumnezeu” .

  4. Doamne-ajuta! Ma bucur mult ca am (re)citit frumoasele povete ale parintelui. Ma bucur si mai mult pentru ca munciti frumos, curat si cu spor la acest site. Dumnezeu sa va incununeze lucrarea si viata…

  5. @ kris:

    Multumim… Amin.

  6. Prin smerenie parintele Paisie a devenit vas ales al Duhului Sfant de care azi noi ne folosim foarte mult.
    Imi este foarte drag parintele, imi plac foarte mult exemplele si modul in care pune mereu problema. Nu are nevoie de cuvinte pompoase pentru e exprima cum stau lucrurile…izvor limpede (nu are apa multa dar este curata, rece si proaspata)
    .Modul in care da sfaturile este aparte, cu mare dragoste. Frumos poate vorbi oricine, sa aiba logica si sa demonstreze multi o pot face…dar asa cu “lipici” la suflet numai vasele alese ale Duhului Sfant o pot face. Caci pe langa faptul ca intelegi foarte repede ce vrea sa spuna si ii dai dreptate nu poti sa nu simti cum ti se coboara la inima cuvintele si cum raman acolo si infloresc.

    @kris
    sa ne si rugam pentru frati sa-i tina Dumnezeu asa luminati si cu putere de munca, ce fac dansii nu-i usor deloc.

  7. Cat adevar si intelepciune in cuvintele Cuviosului Paisie. Nu e de mirare ca pun pe fuga numaidecat atat pe zeloti cat si pe ecumenisti. Dar ce sa mai zic de noi, blegii si mandrutii fara pereche.

  8. eu nu pot sa pun gandul bun in locul celui rau….de trei ani tot incerc…si nu reusesc. imi vine mai intai gandul de cartire si judecata…si apoi incerc sa-lschimb cu un gand bun…dar nu-mi iese deloc…pt ca inima mea, sufletul meu nu au fost formate deloc spre partea frumoasa a lucrurilor.
    Ma simt de parca as fi needucata…este f frustrant s avrei sa spui ceva frumos, sa vrei sa scoti un gand bun si sa te simti ca si cum ai avea mereu un lapsus!
    Incerc sa nu pic in deznadejde dar e suparator cand citesc la Parintele cat de simplu este iar mie de fapt imi este mult mai usor sa pun gandul cel rau.
    Doamne ajuta!

  9. ….spunea Parintele la un moment dat ca nu a acceptat un ucenic din cauza lipsei sanatatii duhovniceti…eu aici n-am inteles…i-a intors spatele? adica trebuia sa se incadreze intr0un anumit tipar? omul ala nu se putea schimba pe parcurs? nu multi intra asa in monahism?
    eu ma vad in locul acelui dornic ucenic…

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » CA ALBINA SAU CA MUSCA? Cuviosul Paisie Aghioritul: “Mi-au spus unii ca se smintesc pentru ca vad multe lucruri strambe in Biserica…” » Război întru Cuvânt
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “Cel ce se invata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu… Multe se judeca numai din banuiala” » Război întru Cuvânt
  12. @denisa

    Incearca de fiecare data cand vei avea o pricina cu cineva s-a iei vina asupra ta. Este mai bine sa te judeci pe tine decat sa judeci pe altul. In timp daca procedezi asa gandurile tale se vor limpezi si te vei judeca tot mai putin si vei avea mai putine pricini cu cei din jur. Gandurile rele au tendinta de a se inmulti tot timpul, intai vine unul mai nensemnat care pare indreptatit, iar apoi vin si ajutoarele lui care orbesc ratiunea omului. Este normal sa-ti vina ganduri de carteala si judecata, deoarece nu esti semerita, iar daca te crezi smerita atunci semreala ta este de tip fariseica. Incearca intr-o zi sa te cartesti si sa te judeci pe tine insusi. Atunci poate vei vedea ca nu esti mai presus decat cei pe care ii crezi mai prejos de tine.

  13. Pingback: Război întru Cuvânt » CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL – de 17 ani in vesnicie. SFATURI DUHOVNICESTI despre dragoste, intrajutorare si ispita gandului viclean si “judecator” » Război întru Cuvânt
  14. Pingback: Parintele Arsenie Papacioc: "IN IAD SUNT CEI MAI MULTI CARE VORBESC DE RAU"; "Inchide pe Domnul in inima si fii cu luare aminte acolo!"
  15. Pingback: Parintii Arsenie Papacioc si Proclu Nicau despre JUDECAREA PREOTILOR (VIDEO)
  16. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN, BLANDUL MARTURISITOR - DE 4 ANI IN VESNICIE. Cuvinte de folos (I): "Rugati-va mai mult! Cine vorbeste mult, pagubeste mult"
  17. Pingback: PS SEBASTIAN: “Suntem obsedati de rau, de diavol si de puterile lui, in loc sa fim obsedati de Dumnezeu si de Inviere! FERITI-VA SA CICALITI OAMENII!” -
  18. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – smeritul mare sfant contemporan vizitat de Maica Domnului. “Cat de mult a insemnat trecerea acestui om!” -
  19. Pingback: INCREDEREA IN GAND ESTE INCEPUTUL INSELARII -
  20. Pingback: LUPTA IMPOTRIVA GANDURILOR. Sa punem semne de intrebare gandurilor de banuiala fata de altii, ca sa nu ne imbolnavim! -
  21. Pingback: SLUGA SUTASULUI. Predica audio importanta despre DISCRETIA CREDINTEI, INIMA MILOSTIVA versus “GENERATIA EU” SI PACATUL SUPERIORITATII CARE OSANDESTE. Cum pot ortodocsii, “noul Israel”, sa repete caderile “poporului ales”
  22. Pingback: TAMADUIREA FEMEII GARBOVE – Predici si talcuiri de mare actualitate. FATARNICIA SI RAUTATEA DEGHIZATE IN RAVNA “INTRANSIGENTA” PT. ADEVAR -
  23. Buna ziua. Sper ca la rindurile ce urmeaza sa le scriu sa gasesc un raspuns si un sfat, ce ar trebui sa fac in asemenea caz. Nu stiu de ce , in ultima perioda, imi vin in minte numai ginduri rele, adica, spre exemplu ca as putea pati ceva, daca nu fac asa. Eu sint mai fricoasa la caracter, si ma gindesc poate din caza asta, pt ca zi de zi, auzi fel de fel de situatii, fel de fel de intimplari, fel de fel de oameni ai imprejurul tau care par a fi de treaba, insa nu stii ce se ascunde sub masca lor. Cum as putea sa combat caeste ginduri rele? Multumesc din suflet pentru un raspuns. O seara placuta.

  24. @Mariana

    Nu poti opri gandurile pentru ca Dumnezeu le ingaduie. Nu trebuie nici sa discuti cu ele, cu continutul lor, ci pur si simplu nu le baga in seama ca si cum nu exista. Intotdeauna ramai ancorata in increderea in dragostea lui Dumnezeu.

    De asemenea, trebuie renuntat la controlul pe care credem ca il avem asupra vietii proprii si a celor din jur. Nu avem nici un control, ci numai Dumnezeu are. Ce trebuie sa vina, va veni oricum, deci nu are sens sa ne ingrijoram. Cei din jur (si chiar noi insine) ne pot face rau pentru ca sunt oameni dar trebuie sa trecem prin probleme (nu sa le evitam) cu autorul lui Dumnezeu si intotdeauna sa avem incredere ca Dumnezeu ne vrea binele (sufletesc) prin ele si ca nu va ingadui sa purtam o povara pe care nu o putem duce (cu ajutorul Lui).

    In fine, este o lupta si un proces de maturizare duhovniceasca, dar cu cat ni-l asumam mai mult si acceptam crucea, cu atat vom fi mai liberi, mai fericiti, mai curajosi, mai productivi, etc. Altfel, nu exista o “solutie” propriu-zisa, ci un proces pe care trebuie sa il parcurgem; la fel cum nu exista nici “leac” pentru boala noastra duhovniceasca, ci un tratament de durata. Dar sa avem incredere in Dumnezeu ca ne iubeste asa cum suntem si chiar daca mai gresim, atata timp cat ne pocaim si ne ridicam intotdeauna.

  25. In primul rand, gandurile nu pot fi inlaturate dupa cum vantul nu poate fi oprit; deci trebuie multa rabdare cu ele. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne impotrivim lor, ci ca nu le putem opri, dar le putem converti, schimba prin pazirea mintii. Anume prin smerenie si silinta mintii de a nu primi ganduri rele. Radacina fricii este mandria. Omul mandru se teme si de umbra lui, pe cand cel barbatos nu se teme nici de moarte. Abia cand ajungem sa nu ne temem de moarte scapam de frica. Dragostea care biruieste moartea alunga frica si pstreaza doar acea frica si acel cutremur al inimii care fac dragostea responsabila, sobra si neclintita.
    Dar, pana la capatul celalalt, trebuie multa constientizare a mandriei dinauntru, care este exploatata de duhurile rele si inoculeaza in inima frici marunte sau mai mari care sa tulbure.
    Pe de alta parte, lumea impune frica, este infricosatoare, cruda, desi moderna. Lumea cauta expres sa induca aceste sentimente de neincredere. Bineinteles ca exista oameni rai si nenorociri, dar exista si un curent de a le exagera.
    Pe scurt, smerenia si frica cea buna ne pazesc sufletul de lasitate, dar si de primejdiile reale. Sa ne temem de Dumnezeu si de pacat si vom scapa de ingrozirea intamplarilor de pe pamant.

  26. Pingback: “Cu gandurile de-a stanga judeca si nedreptateste pe ceilalti, impiedica venirea harului si lasa pe diavolul sa lucreze liber in el… DACA NU AI GAND BUN, TE VEI VATAMA SI DE CUSURURILE MELE, SI DE VIRTUTILE MELE!” -
  27. Pingback: CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL despre CUM “DAM DREPTURI DIAVOLULUI”, de ce SUNT INGADUITE ISPITELE si cum le putem BIRUI: “Numai cand lasam armele cele duhovnicesti, atunci vrajmasul are putere. Smerenia topeste pe diavolul” -
  28. Pingback: PARINTELE PAISIE AGHIORITUL – 20 de ani la adormire. CRAMPEIE DIN VIATA SI MINUNILE unuia dintre cei mai iubiti SFINTI ATHONITI ai vremurilor noastre -
  29. Pingback: INMULTIREA MILEI LUCRATOARE sau CUM AJUTA DUMNEZEU OMUL PRIN OM. De ce uitam binefacerile Domnului, cartind si tinand minte numai raul? -
  30. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA VINDECARII DEMONIZATILOR DIN GADARA (a cincea dupa Rusalii): AI CUI FII SUNTEM, AL CUI CHIP PURTAM si ce stapan cerem si chemam prin FAPTELE vietii noastre? -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate