IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism

16-03-2010 Sublinieri

Partea a II-a: Pregătirea căii pentru dominaţia globală

A doua parte din războiul împotriva terorismului este despre dimensiunile geopolitice ale unei economii globale bazate pe lipsa de creştere economică. Mai devreme am sugerat că geopolitica este diferită sub capitalism, faţă de cum a fost sub monarhii suverani. Întreaga dinamică a fost diferită, iar rezultatele au fost cântărite pe o scară diferită. În mod similar, multe lucruri se vor schimba în trecerea de la capitalismul haotic, orientat pe creştere, înspre un regim economic centralizat, micro-administrat. Luaţi în considerare, de exemplu, importanţa controlului asupra rezervelor de petrol. Într-o economie de creştere, profiturile reprezentau premiul, iar controlul pieţelor şi canalelor de distribuţie a însemnat deţinerea unei cărţi câştigătoare în joc. Dictatorii locali puteau gestiona lucrurile aşa cum doreau, luându-şi partea din veniturile din petrol, atâta timp cât respectau contractele cu jucătorii globali, care erau fericiţi să vândă celor care ofereau mai mult.

Într-o economie lipsită de creştere, unde accentul se pune pe controlul direct asupra ofertei şi repartizărilor de resurse, este necesar să se asigure, în sens militar, sursele de petrol şi căile de distribuţie. Nu mai sunt suficiente simplele profituri din operaţiunile nestăpânite. Protejarea surselor şi alocarea în mod direct a repartizării este fundamentul pentru microadministrarea economiei lipsite de creştere. Acest lucru se aplică şi altor resurse critice, cum ar fi uraniul şi mineralele rare, necesare în industriile de „apărare” şi electronice. De fapt, ne aflăm în mijlocul unui război de înşfăcare a resurselor, cu China şi Rusia care încheie contracte pe termen lung pentru energie cu Iranul şi Venezuela, China care cumpără terenuri agricole în Africa, Washington care încheie contracte pe termen lung pentru biocombustibilii brazilieni, existând multe alte exemple. În multe feluri, imperialismul revine la perioada colonială, atunci când administrarea directă era modelul, nu cel capitalist: profitarea de investiţiile corporative sub dictatori care îşi suprimă populaţiile.

Există o revenire naturală la dinamica „vremurilor bune de altădată ale imperiului”, atunci când marile puteri ale Europei şi-au concentrat activitatea economică în cadrul sferelor individuale de influenţă. Toată lumea ştie că se ating limitele resurselor la nivel mondial, parţial din presiunile populaţiei, şi parţial din practicile de exploatare a resurselor. Numai din acest motiv, beneficiem de partea paşnică a războiului de înşfăcare a resurselor. În Irak, Afganistan şi acum în Pakistan şi Yemen, SUA, cu sprijinul NATO, joacă o carte foarte nepaşnică în jocul înşfăcării de resurse. Este cartea unui bătăuş: Am cea mai mare armă, aşa că voi lua tot ce vreau”. Aceste acţiuni agresive sunt foarte provocatoare pentru Rusia şi China, punându-le în pericol interesele economice vitale. Un atac asupra Iranului ar fi mai mult decât o provocare, ar fi o palmă directă în faţă, o somaţie: “Luptă acum sau lasă-te supus bucată cu bucată”.

Pe lângă înşfăcarea petrolului, SUA au înconjurat Rusia şi China cu baze militare, accelerându-şi în ultima vreme instalaţiile de sisteme anti-rachetă la graniţe, ignorând obiecţiile puternice ale Rusiei şi Chinei. Statele Unite sunt provocatoare cu bună ştiinţă, ameninţând interesele vitale ale acestor posibili adversari. Ca reacţie, se formează alianţe pe o bază bilaterală şi sub formă de SCO. China şi Rusia sunt foarte apropiate în cooperarea lor militară, făcând schimb de tehnologie. Planificarea lor strategică se bazează pe aşteptările unui atac din partea SUA, iar răspunsul strategic se bazează pe principiul războiului asimetric. De exemplu, o rachetă de milioane de dolari capabilă să doboare un portavion de mai multe miliarde de dolari. Sau poate o mână de rachete capabile să dezactiveze sistemele de comandă şi control prin sateliţi ale Pentagonului. Între timp, Statele Unite cheltuiesc sume astronomice pentru dezvoltarea unei opţiuni de primă lovitură, cu sisteme de arme bazate pe spaţiu, opţiune control-of-theater, atacuri nucleare „tactice” forward-based, etc. Noile sisteme anti-rachetă sunt o parte importantă din strategia primei lovituri, reducând capacitatea Rusiei sau Chinei de a riposta. Aceste sisteme sunt mai mult decât provocatoare. Ele sunt echivalentul modern al marşului armatelor până la frontiera adversarului.

În cazul în care există un schimb nuclear între marile puteri, istoricii vor cita toate lucrurile pe care le-am menţionat ca „semne evidente” că războiul se apropie. Se vor face paralele cu scenariul primului război mondial, când Germania eclipsa Marea Britanie din punct de vedere economic, aşa cum şi China eclipsează acuma SUA. În ambele cazuri, o „încercare disperată de a menţine hegemonia” va fi considerată cauza războiului. Ar mai putea exista sau nu un al treilea război mondial, dar toate aceste pregătiri arată clar că elitele noastre bancare intenţionează să prezideze asupra unui sistem global, prin toate mijloacele posibile. Dacă şi-ar dori un aranjament paşnic, o împărţire a plăcintei lumii a treia, ca să spunem aşa, s-ar putea aranja uşor în orice moment, împreună cu o dezarmare nucleară substanţială. China şi Rusia şi-ar dori să vadă o lume stabilă, multi-polară; doar bancherii noştri de elită sunt obsedaţi de dominaţia lumii.

Este posibil ca războiul nuclear să fie un „rezultat dorit”, determinând depopularea şi făcând prăbuşirea şi mai totală. Sau poate China şi Rusia vor primi o ofertă imposibil de refuzat: „Predaţi-vă suveranitatea economică sistemului nostru global, sau suportaţi consecinţele”. Într-un fel sau altul, bancherii de elită, stăpânii universului, intenţionează să prezideze asupra unui sistem global microadministrat. Proiectul colapsului este acum în plină desfăşurare, iar „proiectul înconjoară-ţi duşmanul” pare a fi mai mult sau mai puţin încheiat. Dintr-o perspectivă strategică, va exista un anumit punct de declanşare, o anumită etapă în scenariul de colaps economic, atunci când confruntarea geopolitică este considerată a fi cea mai avantajoasă. Pe o tablă de şah multi-dimensională şi cu mize atât de mari, puteţi fi siguri că sincronizarea diferitelor mutări va fi atent coordonată. Şi după forma generală a tablei, se pare că ne apropiem de sfârşitul jocului.

*

Prognoză 2012 – un nou Ev Mediu

E posibil ca 2012 să nu fie anul exact, dar sfârşitul jocului nu pare să se prelungească dincolo de această dată, iar stăpânilor universului le place simbolismul, ca în cazul 911 (în Chile şi în Manhattan), KLA 007, şi altele. Anul 2012 este încărcat de simboluri, de ex. calendarul mayas, iar internetul răsună de diferite profeţii legate de 2012, strategii de supravieţuire, intervenţii extraterestre anticipate, aliniamente cu câmpurile radiaţiilor galactice, etc. Şi mai este şi filmul de la Hollywood, 2012, care portretizează în mod explicit dispariţia majorităţii oamenilor şi salvarea plănuită dinainte a câtorva aleşi. În producţiile hollywoodiene nu se ştie niciodată cât este fantezie evazionistă şi cât are scopul de a pregăti mintea publicului în mod simbolic pentru ceea ce va veni. Oricare ar fi data exactă, toate iţele se vor alătura pe plan geopolitic şi pe plan intern, iar lumea se va schimba. Va fi o nouă eră, la fel cum capitalismul a fost o nouă eră după aristocraţie, iar Evul Mediu a urmat după epoca Imperiului Roman. Fiecare epocă are propria structură, propria economie, formele sale sociale proprii şi mitologia proprie. Aceste lucruri trebuie să aibă o legătură coerentă unele cu celelalte, iar natura lor să rezulte din relaţii de putere fundamentale şi situaţii economice ale sistemului.

În lumea noastră de după 2012, avem pentru prima dată un guvern mondial centralizat şi un grup restrâns de elită la guvernare, un fel de familie regală extinsă, stăpânii finanţelor. După cum putem vedea cu FMI, OMS şi OMC şi alte piese ale guvernului mondial embrionar, instituţiile de guvernare nu vor avea pretenţii cu privire la reprezentarea populară sau la reacţiile democratice. Regulile se vor face prin intermediul birocraţiilor globale autocratice, care primesc ordinele de la “familia regală”. Acest model funcţionează deja de ceva timp, în cadrul diferitelor sale sfere de influenţă, ca şi în cazul programelor de restructurare impuse în lumea a treia, ca o condiţie pentru obţinerea finanţării. La orice schimbare de epocă, epoca anterioară apare întotdeauna demonizată în mitologie. […] Când au apărut republicile, demonizarea monarhilor a reprezentat o parte importantă a procesului. În lumea de după 2012, democraţia şi suveranitatea naţională vor fi demonizate.[1] Acest lucru va fi foarte important, pentru a determina oamenii să accepte regimul totalitar, iar mitologia va conţine mult adevăr…

În acele zile teribile şi întunecate, înainte de unirea binecuvântată a umanităţii, în lume va domni anarhia. Naţiunile se vor ataca între ele, vor fi la fel ca animalele de pradă din sălbăticie.[2] Naţiunile nu au avut politici coerente; alegătorii trec de la un partid la altul, menţinând guvernele mereu în tranziţie şi confuzie. Cum s-au putut gândi că masele de oameni semi-educaţi ar putea să se guverneze singure şi să conducă o societate complexă? Democraţia a fost un experiment prost conceput care a dus doar la corupţie şi guvernare haotică. Cât de norocoşi suntem să ne aflăm în această lume bine ordonată, unde umanitatea s-a maturizat în sfârşit, şi deciziile sunt luate de cei cu mai multă experienţă.

Economia lipsei de creştere este radical diferită de cea a economiei capitaliste. Unitatea de schimb este posibil să fie un credit de carbon, conferindu-vă dreptul de a consuma echivalentul a unui kilogram de combustibil. Totul va avea o valoare de carbon, chipurile în funcţie de cât de multă energie a fost necesară pentru producerea ei şi transportul până la piaţă. „Conştiinţa verde” va fi o etică primară, condiţionată de timpuriu la copii. A te descurca cu mai puţine lucruri este o virtute; utilizarea energiei este anti-socială; austeritatea este o condiţie responsabilă şi necesară. Ca în cazul fiecărei monede, bancherii vor dori să gestioneze deficitul de credite de carbon, aspect în care alarmismul încălzirii globale devine important. Indiferent de disponibilitatea resurselor, creditele de carbon pot fi menţinute în deficit în mod arbitrar, pur şi simplu prin stabilirea bugetelor de carbon, pe baza directivelor de la IPCC [Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei], o altă unitate de-a noastră emergentă de guvernare globală birocratică. Astfel de directive IPCC vor fi echivalentul Rezervei Federale, anunţând o schimbare a ratelor dobânzilor. Aceste bugete stabilesc amploarea activităţii economice.

Probabil că naţiunile vor continua să existe ca unităţi oficiale de guvernare. Cu toate acestea, securitatea şi monitorizarea vor fi în mare parte centralizate şi privatizate. La fel ca legiunile romane, aparatul de securitate va fi loial centrului imperiului, nu locului unde se întâmplă să staţioneze cineva. Am văzut deja această tendinţă în Statele Unite, unde mercenarii au devenit nişte afaceri importante şi forţele de poliţie sunt din ce în ce mai federalizate, militarizate şi înstrăinate de publicul larg. La fel cum aeroporturile sunt acum federalizate, toate sistemele de transport vor intra sub jurisdicţia aparatului de securitate. Terorismul va continua să fie o gogoriţă, justificând procedurile de securitate dezirabile în scopuri de control social. Întregul aparat de securitate va avea o calitate monolitică, o similitudine de caracter, indiferent de sarcinile specifice de securitate sau de locaţie. Toată lumea îmbrăcată în aceleaşi costume negre ale imperiului răului, cu litere mari fluorescente pe spatele vestelor antiglonţ. În esenţă, aparatul de securitate va fi o armată de ocupaţie, garnizoana împăratului în provincii.

Va trebui să treceţi zilnic prin puncte de control de diferite tipuri, cu diferite niveluri de cerinţe de securitate.Aici elementele biometrice devin importante. Dacă oamenilor li se vor implanta cipuri, atunci o mare parte din securitate se poate automatiza şi toată lumea poate fi urmărită în orice moment, recuperându-se activitatea lor din trecut. Cipul face legătura cu soldul dvs. creditor, aşa încât veţi avea întotdeauna banii la dvs., împreună cu fişele medicale şi o mulţime de alte lucruri de care nu aveţi habar.

Nu se omite aproape nimic în ceea ce priveşte suveranitatea naţională. Puţine lucruri în calea politicii externe vor avea vreun sens. Cu securitatea acţionând după propriile legi […] rolul principal al aşa-zisului „guvern” va fi să aloce şi să administreze bugetul creditelor de carbon primit de la IPCC. IPCC decide câte bogăţii va primi o naţiune într-un anumit an, după care guvernul decide modul de distribuire a acelor bogăţii sub formă de servicii publice şi drepturi. Bogăţia este măsurată prin dreptul de a cheltui energie. Într-un sens fundamental, lucrurile deja se petrec astfel, în urma colapsului şi planurilor de salvare. Deoarece guvernele sunt atât de profund îndatorate, bancherii sunt în măsură să impună termenii bugetelor naţionale, ca o condiţie pentru a menţine liniile de credit deschise. Economia de carbon, cu bugetele sale stabilite la nivel central, prevede un mod mult mai simplu şi mai direct pentru microadministrarea activităţii economice şi distribuirea resurselor în întreaga lume.

Pentru a crea condiţiile necesare pentru economia creditelor de carbon, va trebui ca monedele din Vest să cadă, să nu mai aibă nicio valoare, pe măsură ce naţiunile devin din ce în ce mai insolvabile, iar sistemul financiar mondial continuă să fie dezmembrat sistematic. Moneda bazată pe carbon va fi introdusă ca o „soluţie” luminată, progresistă la criză, o monedă legată de ceva real şi de durabilitate. Vechiul sistem monetar va fi demonizat, şi din nou mitologia va conţine multe lucruri adevărate …

Goana după bani este rădăcina tuturor relelor, iar sistemul capitalist a fost rău în mod inerent. A încurajat lăcomia şi consumul, nu s-a îngrijit deloc de irosirea resurselor. Oamenii s-au gândit că, cu cât au mai mulţi bani, cu atât o duc mai bine. Cu cât suntem acum mai înţelepţi, cheltuind pe măsura bugetului şi înţelegând că un credit este un semn de conducere.

Din punct de vedere cultural, epoca post-capitalistă va semăna puţin cu epoca medievală, în frunte cu aristocraţii şi stăpânii, şi restul ţăranilor şi iobagilor. O clasă superioară distinctă şi una inferioară. La fel cum numai vechile clase superioare aveau cai şi trăsuri, doar noua clasă superioară va avea dreptul de a accesa credite de carbon substanţiale. Averea va fi măsurată prin drepturi, mai mult decât prin achiziţii sau câştiguri. Cei din afara ierarhiilor birocratice sunt iobagii, cu drepturi de subzistenţă. În cadrul birocraţiilor, drepturile sunt legate de rangul în ierarhie. Cei care operează în instituţiile centrale globale sunt stăpânii imperiului, cu acces nelimitat la credite.

Dar nu există niciun sechestru de avere, sau construire de imperii economice în afara structurilor birocraţiilor desemnate. Drepturile se referă la accesul la resurse şi facilităţi, pentru a fi folosite sau nu, dar nu pentru a fi economisite şi folosite drept capital. Fluxul drepturilor se îndreaptă în jos, fiind microadministrat de sus. Este o economie din ajutoare de şomaj pentru persoane şi guverne deopotrivă – înregimentarea globală a consumului. În ceea ce priveşte înregimentarea, cultura post-capitalistă va semăna şi ea puţin cu sistemul sovietic. Iată cardul dvs. de drepturi, iată sarcinile de lucru, şi iată locul unde veţi locui [3].

Cu aparatul de securitate omniprezent şi microadministrarea activităţii economice, scenariul este în mod clar despre controlul social de granularitate fină, în conformitate cu orientările şi directivele centralizate. Probabil că mass-media vor fi atent programate, cu trivia evazionistă şi o versiune sofisticată a pseudo-ştirilor de propagandă în stilul gândirii de grup din 1984, cum avem deja astăzi în mare parte. Internetul non-comercial, dacă există, va fi limitat la site-uri de chat monitorizate, desemnate oficial, şi alte tipuri de forumuri curăţate.

Cu un astfel de accent pe microadministrarea socială, nu mă aştept ca unitatea familiei să supravieţuiască în noua eră, şi mă aştept ca alarmismul abuzurilor asupra copiilor să fie pârghia folosită pentru a destabiliza familia. Scena a fost pregătită cu toate revelaţiile despre biserică şi abuzul sexual asupra copiilor din instituţii. Astfel de revelaţii […] au ieşit la iveală la un moment dat, la fel cum se întâmplă cu toate celelalte lucruri de tranziţie. Oamenii sunt acum conştienţi de faptul că se întâmplă numeroase abuzuri asupra copiilor, fiind condiţionaţi să sprijine măsurile drastice pentru a le preveni. Tot timpul când deschid televizorul, văd cel puţin o reclamă despre servicii publice, cu imagini şocante, despre copii care sunt abuzaţi fizic sau sexual, sau neglijaţi în mod criminal în casele lor, existând o linie de asistenţă telefonică unde aceştia pot suna. Este uşor de remarcat modul în care se poate extinde categoria de abuz, pentru a include părinţii care nu respectă programele de vaccinare, ale căror evidenţe ale cumpărăturilor nu indică o alimentaţie sănătoasă, care au profiluri psihologice dubioase, etc. Starea de sărăcie ar putea fi considerată o neglijare abuzivă.[4]

Cu o prezentare adecvată în mass-media, alarmismul cu privire la abuz este uşor de stârnit. În cele din urmă, o „mişcare a drepturilor copilului” devine o mişcare anti-familială. Statul trebuie să protejeze copilul direct de la naştere. Familia este demonizată

Cât de groaznice erau vremurile când cupluri neinstruite şi fără licenţă deţineau control total asupra copiilor vulnerabili, în spatele uşilor închise, cu eventuale nevroze, vicii sau perversiuni ale părinţilor. Cum e posibil ca acest vestigiu al sclaviei patriarhale, acest ascunziş al abuzului să continue să existe de atâta timp şi să nu se recunoască ce a fost? Cât de mult am avansat acum, cu copiii educaţi ştiinţific de personal instruit, care îi învaţă valori sănătoase.

[… ] În viitorul post-capitalist microadministrat, cu scenariul naşterii doctrinei de şoc, ar fi de “bun simţ” să se profite de ocazie pentru a se pune în aplicare „soluţia finală” a controlului social, şi anume ca statul să monopolizeze creşterea copilului. Acest lucru ar elimina din societate legătura părinte-copil, deci legăturile familiale, în general. Nu mai există noţiunea de rude. Doar albine lucrătoare, albine de pază şi regine, care împart mierea cu zgârcenie.


Post-scriptum

Aceasta a fost o prognoză vastă şi oarecum detaliată cu privire la arhitectura regimului post-capitalist şi procesul de tranziţie necesar pentru crearea sa. Termenul de „noua ordine mondială” este prea slab pentru a caracteriza natura radicală a transformărilor sociale anticipate în prognoză. O caracterizare mai potrivită ar fi un „salt cuantic în domesticirea speciei umane”. Vieţi microadministrate, convingeri şi gânduri microprogramate. […] Este inutil să mai spunem, consumul regulat de medicamente psihotrope ar deveni obligatoriu, pentru ca oamenii să poată face faţă din punct de vedere emoţional unui astfel de mediu, steril şi inuman.

Pentru a face posibilă o asemenea transformare profundă, este uşor de înţeles că este nevoie de un şoc foarte mare, la scara colapsului şi haosului social, sau chiar a unui schimb nuclear. Este necesar un mandat implicit pentru a „face tot ce este necesar pentru a aduce din nou societatea în stare de funcţionare”. Şocul trebuie să îi lase pe oameni într-o stare de neputinţă totală, comparabilă supravieţuitorilor din molozurile bombardate din Germania şi Japonia, după al doilea război mondial. Nimic mai puţin nu va avea efect.

Desigur, precizia prognozei ca predicţie este imposibil de ştiut în avans. Totuşi, fiecare parte a prognozei s-a bazat pe precedente stabilite, modus operandi observate, tendinţe iniţiate, sentimente exprimate, semnale date şi acţiuni ale căror consecinţe pot fi prezise cu încredere. În plus, examinând toţi aceşti indicatori laolaltă, observăm o anumită stare de spirit, o determinare absolutistă de a pune în aplicare „soluţia ideală”, fără compromis, folosind mijloace extreme şi cu o îndrăzneală de neînfrânat. Războaiele mondiale au fost repetiţiile pentru acest moment istoric. Infrastructura statului poliţienesc este întemeiată şi testată. Economia este pe punctul de a se prăbuşi. Inamicul este înconjurat de rachete. S-au asumat puteri arbitrare. Dacă nu acum premiul final, atunci când va exista o ocazie mai bună?

Planificatorii noştri din elită sunt sprijiniţi de centre de gândire competente, şi ei ştiu că noua societate trebuie să aibă o coerenţă de diferite tipuri. Ei au avut destulă experienţă cu ingineria socială, cultivând ascensiunea fascismului şi apoi construind regimurile de după război. Ei înţeleg importanţa mitologiei. De exemplu, există o mitologie a holocaustului, unde este vorba de exterminarea în sine, dar nu se spune nimic despre principala misiune a lagărelor de concentrare, şi anume munca de sclav pentru producţia de război. Iar unele companii care foloseau munca de sclav erau deţinute de americani, furnizând maşini de război germane. Astfel mitologia, deşi conţine şi adevăr, reuşeşte să ascundă urmele şi crimele răufăcătorilor din elită, lăsând pe alţii să poarte întreaga povară a demonizării istorice. Deci, cred că există o bază solidă pentru anticiparea tipurilor de mitologie care ar fi concepute pentru a lăsa în urmă şi a respinge metodele vechi, văzând salvarea în cele noi […]

Natura economiei de carbon a fost semnalată în mod clar. Bugetele şi creditele de carbon sunt în mod clar destinate să devină componente principale ale economiei. Aşa cum am văzut în cazul mişcării de încălzire globală sprijinite de elită şi comunitate, deficitul arbitrar al creditelor de carbon poate fi uşor reglementat sub pretextul preocupării pentru ecologie. Şi alarmismul petrolului este întotdeauna disponibil pentru a veni în ajutor. După cum s-au exprimat de mai multe ori purtătorii de cuvânt ai elitei, la momentul potrivit, masele vor cere noua ordine mondială.

Accentul pus pe controlul asupra consumului, resurselor şi distribuţiei este implicit în importanţa acordată limitelor de energie şi latent în situaţia geopolitică, în ceea ce priveşte epuizarea resurselor mondiale, fiind indicat de nevoia unei noi paradigme unificatoare, deoarece paradigma de creştere nu mai este viabilă. Natura aparatului de securitate a fost în mod clar semnalată prin răspunsurile la demonstraţiile din 1998 din Seattle, prin folosirea tot mai mare a mercenarilor ucigaşi înrăiţi, pe plan intern şi extern, prin comportamentul excesiv şi abuziv al poliţiei, prin procedurile de securitate din aeroporturi, prin Guantanamo şi predări, prin crearea unei ramuri interne a armatei, dedicate răspunsului la situaţii de urgenţă civilă, şi de modul în care s-au gestionat Katrina şi Haiti.

Ar fi o greşeală majoră să ne gândim la ultimele două ca la nişte operaţiuni de mântuială. Acestea au fost nişte exerciţii de gestionare a unui anumit fel de colaps, în vederea aplicării la anumite populaţii, unde antrenamentul şi echipamentul adecvat luptelor din Afganistan este considerat adecvat şi pentru a acorda ajutor victimelor dezastrelor civile. Aceste victime ale dezastrelor vor fi privite în primul rând ca nişte ameninţări la adresa ordinii civile, sau persoane indezirabile, fiind încarcerate sau eliminate. Ele vor fi demonizate, ca nişte răzvrătiţi şi tâlhari. Asistenţa va veni mai târziu, în cazul în care va veni. Şi totul poate fi difuzat la televizor, fiind privit ca modul în care trebuie să se desfăşoare lucrurile. Aceste două exerciţii nu au fost deloc de mântuială. Au avut un succes alarmant de mare, mai ales în cazul mitologiei PR în timp real.

Rolul limitat al guvernelor naţionale, fiind în primul rând de alocare a bugetelor obligatorii, a fost clar semnalat de politicile FMI pe termen lung din lumea a treia, şi prin modul în care bancherii au dictat guvernelor, ca urmare a angajamentelor privind planurile de salvare supra-extinse. Paradigma de bugetare a dreptului la carbon îndeplineşte aceeaşi microadministrare într-un mod mult mai direct, fiind rezultatul natural al împingerii limitelor carbonului dur”.

Richard K. Moore

– vezi mai jos comentariul si notele noastre –

Articolul de fata, comentariul si notele pot fi preluate cu acordul nostru si cu mentionarea sursei.

COMENTARIU Razboi intru Cuvant:

Aceasta descriere proiectiva a unei posibile societati totalitare a viitorului apartine unui autor care, in mod vizibil, nu are premise crestine. De aceea am eliminat (marcand acest lucru) cateva paragrafe din articolul original si am insotit textul de note explicative, pentru a-l situa intr-o perspectiva proprie credintei noastre. Desigur, cel mai important element lipsa (si care arata si slabiciunea tuturor ideologiilor anti-sistem dezvoltate in prezent) este lipsa dimensiunii profetice duhovnicesti.

Sistemul totalitar este profetit inca de acum mii de ani, de profetul Daniel, si, mai lamurit, de Sfantul Ioan Evanghelistul. Razboaiele, crizele economice provocate, cataclismele si haosul generalizat si programat sunt, intr-adevar, etapele de tranzitie catre ceea ce noi numim ultimul totalitarism. Nu a existat insa, in istorie, vreun imperiu sau regim totalitar care sa aiba o conducere anonima sau macar colegiala. Vremurile de apogeu ale imperiilor si ale totalitarismelor au avut si un lider absolut – de la Nabucodonosor la Antioh Epifan, de la Neron la Hitler si Stalin. Toate aceste imparatii antihristice si-au avut, asadar, proprii antihristi in fruntea lor. Asa cum arata profetiile Sfintilor Prooroci, Evanghelisti si Parinti, si ultimul totalitarism isi va avea figura sa de conducator absolut – antihristul, cel ce ii va depasi pe toti cei mentionati, pentru ca avea stapanire peste tot pamantul si va fi incoronat ca dumnezeu.

Aparitia lui, ne avertizeaza aceleasi profetii, va fi insotita de o extraordinara lucrare de amagire si de atractie a oamenilor, atat de puternica, incat si cei alesi vor fi amenintati sa cada in mreaja sa. Asadar, lucrurile nu vor evolua chiar atat de logic si de previzibil precum ne-am astepta cand vedem astfel de analize. Se vor petrece multe lucruri neasteptate, va fi “multa andrenalina si mult suspans”, deoarece lumii i se va prezenta Filmul, cel mai “bun” si mai “frumos” film facut vreodata. Nimeni nu va fi dezamagit de calitatea spectacolului (dar toti vor fi cumplit de chinuiti cand Filmul se va termina si se vor trezi in gheara tiranului), ci toti se vor minuna de Fiara si toti, intr-un glas, vor vrea sa ii dea stapanire asupra pamantului. Daca si Hitler, care nu avea, totusi, un aspect prea agreabil, a reusit, totusi, sa obtina un sprijin popular masiv si sa duca stadioane in delir. Mai aproape de noi, si la o alta scara, il avem pe prototipul “presedintelui planetar”, Obama, care, in ciuda campaniei atat de subtile si reusite facute, nu a castigat o larga majoritate in vot. Asadar, charisma, farmecele, suspansul, spectacolul, atractia fata de antihrist vor cunoaste dimensiuni nebanuite in acest moment. Doar un astfel de lider poate instaura si conduce ultimul totalitarism pe care il va cunoaste omenirea. O structura de acest gen nu va rezista fara sa fie deghizata, bine de tot, sub un aspect populist (la cote de neimaginat pana acum si ascuns, astfel incat sa para chiar contrariul populismului).

Nu in ultimul rand, se pune problema represiunii, terorii la care se vor deda perpetuatorii acestei noi ordini totalitare. Statul politienesc, supravegherea ubicua facuta posibila de sistemele de “securitate” electronica, sunt doar doar o parte a dimensiunii, autorul neincluzand insa esentialul, anume reeducarea violenta experimentata, deja, in inchisoarea comunista de la Pitesti. Se pune problema urmatoare: cine ar putea fi capabil la asemenea acte de sadism atroce fata de aproapele sau?

Cei care au studiat aparatul Securitatii romanesti, de pilda, au observat ca doar o mica parte a tortionarilor era dereglata psihic. Cei mai multi erau oameni “normali”, cu familii, uneori chiar capabili de “fapte bune” (evident, nu la ancheta sau in camera de tortura, ci in societate). Explicatia unor cercetatori pentru faptul ca au fost posibile asemenea acte de sadism atroce fata de oameni nevinovati consta in: desacralizarea societatii contemporane, evacuarea din morala publica a elementelor crestine ale binelui si raului, disparitia constiintei ca va urma Judecata de Apoi in care orice fapta isi va primi dreapta rasplata, faptul ca statul este cel care defineste ce este bine si ce este rau, au dus la o “morala” de tip nou.

O “morala” revolutionara, deoarece ea se aplica unor imprejurari extraordinare: uneltele Securitatii erau indoctrinate si convinse ca participa la daramarea unei lumi vechi pentru edificarea lumii celei noi si perfecte. Astfel, tortionarii nici macar nu acordau celor chinuiti statutul de om intreg, de persoana. Dusmanii poporului nu erau doar adversari politici, ci niste ne-oameni, un fel de stricaciuni fata de care bunatatea nu era permisa, caci era dovada de slabire a vigilentei revolutionare. In acest fel, totul era permis fata de dusmanii noii lumi, si totul va permis impotriva dusmanilor lui antihrist, caci in acele zile, cei care vor perpetua teroarea, inchinandu-se lui antihrist, vor fi convinsi ca vor aduce inchinare lui Dumnezeu.

Relevante, in acest context, sunt si urmatoarele observatii ale istoricului francez Soulet, care arata ca, in mod cu totul programat, comunistii au tocat, metodic, structura vechii societati, urmarind

“in primul rand distrugerea taranimii, cea mai importanta din punct de vedere numeric si cea mai legata de traditii”, elitele economice (burghezia), si intelectualitatea. Metodele de aplicare ale acestei destructurari masive au constituit “o represiune metodica si absurda totodata care, prin valul de epurari, campanii de denuntari, procese populare, arestari secrete si executii masive, s-a straduit sa dezarticuleze societatea pentru a o lasa arbitrariului Partid-Stat Dar teroarea nu este orchestrata numai de corpurile specializate. Ea este conceputa in asa fel incat, de voie sau de nevoie, toata populatia trebuie sa participe, aceasta ajungand pana la urma sa iscodeasca, sa denunte, sa acuze, sa condamne si, uneori, chiar sa ucida. Procurorul, judecatorul si calaul, ne aminteste K. Bartosek, erau cehi sau slovaci” (romani… n.n.). In China, mobilizarea populara este totala si se supune unei planificari stupefiante. Conducatorii chinezi au conceput teroarea cu minutiozitatea unui strateg care pregateste o batalie pretutindenti formele de teroare sunt perfide si pline de cruzime. Urmarirea permanenta, suspiciunea, punerea la stalpul infamiei al cartierului sau al satului, toate perversitatile excluderii sociale sunt distilate de cadrele Partidului, creand, putin cate putin, un climat infernal. Urmeaza arestarile brutale, interogatoriile nesfarsite, parodiile de procese si experienta traumatizanta a inchisorilor si puscariilor…. Daca resposansabilitatea cadrelor de partid este intr-adevar zdrobitoare, ea nu trebuie sa oculteze pe cea a “executantilor”. In Europa de Est, ca si in China, a existat, evident, o forma de consimtire sociala a terorii. Potrivit lui Symon Leys, “la sfarsitul anului 1951, 80% din toata populatia chineza participase la adunari de acuzare, ori asistase la omoruri ritualice sau executii publice”. O mare parte a acestei societati se pretase deci, atat din oportunism, credulitate, cat si din lasitate, la jocurile perverse ale noilor stapani ai puterii.”

(Din J-Fr. Soulet, Istoria comparata a statelor comuniste, Ed. Polirom).

Daca aceasta mobilizare a populatiei sau, cel putin, consimtire tacita la teroarea totalitara a fost atat de penetranta in societati traditionale, vechi, cum erau cele din rasaristul Europei sau China, atunci ce va fi cand teroarea va fi instaurata in ultimul totalitarism, avand in vedere ca deja lumea in care traim este desfigurata adanc de experimentele secolului XX si al inceputului de secol XXI?



Note Razboi intru Cuvant:

[1] Comunismul este cel mai apropiat experiment totalitar care prefigureaza ultimul totalitarism al planetei. Comunismul a demonizat democratia “burgheza”, pe care a inlocuit-o cu “democratia populara” (denumirea data lagarului comunist dupa al doilea razboi mondial). Comunismul, spun cei care au cercetat fenomenul indeaproape, a perpetuat o teroare mult mai dizolvanta si percutanta decat nazismul, deoarece “dusman al poporului” putea fi oricine – inclusiv unii din liderii comunisti. Desigur, existau categorii calificate din oficiu la statutul de “dusman al poporului” – al noului rai pamantesc: reprezentantii vechii lumi. In general, orice prezenta autonoma, orice persoana cu gandire proprie, reprezenta o amenintare pentru regim. Cu atat mai mult existenta unor grupuri, colectivitati sau chiar prietenii intre oameni.

Pentru ca, dupa cum a spus cineva, regimul comunist este unul care neaga insasi realitatea lucrurilor – in sensul de regim ne-firesc, contra-naturii. Asadar, nu poate supravietui decat stalcind realitatea dupa paradigma sa stalcita. In mod similar, ultimul totalitarism va fi o intronare a unor irationalitati demonice care vor cauta sa cuprinda intreaga lume, stalcind-o dupa ne-chipul lor. Va fi o tiranie a nimicului, nihilismul ajuns pana la ultimele sale consecinte.

De altfel, aici trebuie sa ne delimitam de alta scadere a analizei autorului, care vede egale in sine sistemele sociale si politice ce s-au perindat in istorie – Imperiul Roman, Evul Mediu, Republicile etc. Pe langa faptul ca Evul Mediu nu a demonizat epoca istorica anterioara (nu exista, pe atunci, ideea de cea mai buna lume posibila – specifica doar modernitatii), istoria noi o vedem diferit, ca o desfasurare tot mai agresiva a nihilismului – filosofic, politic, economic si social – impotriva vechilor forme de viata, bazate pe traditie si pe o gandire cu totul diferita de cea antropocentrica a modernitatii. Inainte de a-si arata fata sa, nihilismul, sau dictatura globala de care vorbeste autorul, nu se va putea instaura cu adevarat decat printr-o faza preliminara de atractie maxima pentru populatie. Pana si comunismul a fascinat, a mobilizat energii, a fanatizat. A fost o religie seculara, ai carei fondatori au fost imbalsamati si expusi ca relicve “sacre”.

[2] Aceasta este deja mitologia Uniunii Europene – creata, zic ei, pentru a depasi Vechea Europa a natiunilor care nu incetau sa se razboiasca intre ele…

[3] Regimul comunist, prin economica sa planificata, centralizata, prin sistemul de rationalizare a alimentelor pentru populatie, reprezinta inaintemergatorul acestui probabil sistem economic totalitar al viitorului, infinit mai perfectionat insa. Trebuie adaugat ca martirul Mircea Vulcanescu (cel care a fost, printre altele, si un stralucit economist), a sesizat inca din interbelic faptul ca omenirea se afla intr-o trecere de la sistemul capitalist, bazat pe liberalismul politic si economic, la o forma politica si economica pe care si el o asemana (formal, nu in esenta) cu Evul Mediu. Punctele de analogie se gaseau in sistemul centralizat si organizarea sociala de tip stup, in care libertatea este complet anulata.

[4] Regimul nazist construise deja sisteme de adoptie statala a copiilor din familiile sarace, pentru a-i “proteja” de influenta unui mediu social considerat sub-uman pentru idealul de supraom german. Iata care a fost situatia in regimurile totalitare comuniste:

Comunismul a urmarit “dezintegrarea structurilor de baza ale societatii civile”, ceea ce “intra in logica tabulei rasa indispensabila pentru instaurarea unei noi ordini. Trei elemente majore ale structurii sociale traditionale au constituit obiectul unor actiuni prioritare: familia, religia si culturile nationale.

Lupta impotriva familiei “burgheze”

Reflectare a capitalismului si profitului in sfera privata, conform parintilor marxism-leninismului, institutia familiala primise atacuri virulente inca de la crearea statului sovietic. Desi codul familiei (elaborat in 1936) aparuse in evidenta contradictie cu obiectivele initiale – pentru ca nu viza neaparat diistrugerea familiei, ci mai ales (prin interzicerea avortului si ingreuierea procedurii de divort) edificarea unei familii sovietice, acesta nu era, insa, prea apropiat de conceptiile traditionale. Sustinea deplina egalitate intre femeie si barbat, socializarea activitatilor casnice, lasarea educatiei copiilor in grija societatii, recunostea casatoria civila si divortul.
Propagarea acestor idei si aplicarea lor au fost printre primele actiuni intreprinse de regimurile comuniste instaurate imediat dupa razboi. Muncitorii si studentii chinezi au fost puternic incurajati sa rupa legaturile cu familiile lor, nu inainte de a se intoarce in satul natal pentru “a-si lichida conturile”. Noii membrii de partid erau indemnati sa divorteze de sotul sau sotia care nu isi insusisera aceste conceptii. Din aceleasi motive, copii erau obligati sa isi denunte parintii... partidul a cautat mai degraba sa patrunda in interiorul celuilei familiale, pentru a o controla. “Puterea capului de familie a scazut – constata sinologul Marie-Claire-Bergere – fiind inlocuita cu cea a Partidului, care intervine tot mai mult in rezolvarea problemelor personale si familiale, fixeaza criterii politice si de apartenenta de clasa pentru alegerea sotilor, se impune ca mijlocitor in cazul neintelegerilor conjugale”. Din J-Fr. Soulet, Istoria comparata a statelor comuniste, Ed. Polirom.

Linkuri de cercetat:


Categorii

Documentare, Meditatii duhovnicesti, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Opinii, Portile Iadului, Razboiul nevazut, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

79 Commentarii la “IN MARS FORTAT SPRE NOUA ORDINE SOCIALA (II). Ultimul totalitarism

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: STAT EUROPEAN TOTALITAR (DE TIP URSS) SI APOI GUVERN MONDIAL: obiectivul crizei generate artificial - considera un economist leton - ARTICOLUL SAPTAMANII
  2. Pingback: LEGILE NOAHIDE (TALMUDICE), MASONERIA SI UNIUNEA EUROPEANA. Ce legatura este intre iudaism, SUA, revolutia franceza si "dreptul international"?
  3. Pingback: Bine ati venit in inchisoarea economica UE! ARBEIT MACHT FREI
  4. Pingback: Cum va fi 2012? (I) ANUL DECISIV IN VEDEREA ATINGERII PLANURILOR ANTIHRISTICE? - Razboi întru Cuvânt
  5. Pingback: DETURNAREA PROTESTELOR PUBLICE CATRE SOLUTIA “ANTI-SISTEM”? Cum se ascunde regimul Basescu in spatele LOZINCILOR ANTI-POLITICA - Razboi întru Cuvânt
  6. Pingback: Pr. Cezar Axinte si prof. Mihail Chircor (Scoala Brancoveneasca) despre NOUA ORDINE EUROPEANA si FALIMENTUL ECONOMIEI MONDIALE” (video) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: Clubul de la Roma: FARA UN GUVERN GLOBAL OMENIREA VA DISPAREA. Adunarea Generala a Clubului va avea loc in Bucuresti (octombrie 2012) - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Profesorul si masonul Di Bernardo ”profeteste” VENIREA TIRANULUI ILUMINAT, adica a ANTIHRISTULUI, ca solutie la CRIZA OMENIRII - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Gigantul bancar JP MORGAN cere instituirea de REGIMURI AUTORITARE in tarile din periferia Uniunii Europene. NOI SUNTEM DEJA APROAPE… - Recomandari
  10. Pingback: Obama foloseste propaganda INCALZIRII GLOBALE pentru a ajuta INDUSTRIA GAZELOR DE SIST. Presedintele american inaugureaza ERA EMISIILOR CONTROLATE DE CARBON - Recomandari
  11. Pingback: Aldous Huxley: REVOLUTIA FINALA sau cum sa-i faci pe oameni SA-SI IUBEASCA ROBIA - Recomandari
  12. Pingback: Agenda “SCHIMBARII CLIMATICE” si a “EMISIILOR DE CARBON”: INGINERIE SOCIALA menita remodelarii comportamentului uman - Recomandari
  13. Pingback: Agenda “SCHIMBARII CLIMATICE” si a “EMISIILOR DE CARBON”: INGINERIE SOCIALA menita remodelarii comportamentului uman - Recomandari
  14. Pingback: Al. Soljenitin – CAND SI DE CE SE TRECE PRAGUL NELEGIUIRII? SI DE CE SEMINTELE CRUZIMII NU AU FOST STARPITE DIN INIMILE NOASTRE? (III) -
  15. Pingback: Cei patru calareti ai apocalipsei [FILM DOCUMENTAR - VIDEO]. CRIZA CAPITALISMULUI NEOLIBERAL SI O INTREBARE CAPITALA: CE URMEAZA, CE-I DE FACUT? - Recomandari
  16. Pingback: STATUL NEOLIBERAL SI INGINERIA SOCIALA DIGITALA: cum sunt supravegheate, analizate si administrate interactiunile umane cotidiene prin INTERNET si ALGORITMI. Proiectul IARPA: ANTICIPAREA SI PREVENIREA POSIBILELOR REVOLTE prin analizarea BIG DATA - Recoman
  17. Pingback: PANOPTICON – documentar despre SUPRAVEGHEREA TOTALA SI DISPARITIA INTIMITATII (Video + subtitrare in romana) - Recomandari
  18. Pingback: Henry Kissinger: “BALCANIZAREA” SI DESTRAMAREA SIRIEI AR FI CEL MAI BUN REZULTAT (video). PLANUL E GLOBAL: Fragmentarea statelor natiune si provocarea tulburarilor sociale sau PRIN HAOS LA NOUA ORDINE MONDIALA | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: HOMO SOVIETICUS a murit, traiasca HOMO GLOBALIS! "Profetiile" unui cunoscut disident anticomunist. Alexandr Zinoviev despre TOTALITARISMUL DEMOCRATIC si guvernul mondial: "Cred ca monstruozitatea secolului 21 va depasi tot ce a vazut omenir
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate