Incepe Postul Adormirii Maicii Domnului! Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
UPDATE:
Transcriere preluata de la sora noastra, Iuliana (Koinonia):
“După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.
Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie.
Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, sa nu facă răutate şi să nu se răzbune.
Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.
Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.
Iată, creştine, postul duhovnicesc ! Ne este folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici postul trupesc nu este nimic.
Mulţi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul.
Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le poate fi folosul din aceasta ?
Mulţi postesc o zi, două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a răului şi de răzbunare nu vor să postească.
Mulţi se înfrânează de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mită, răpire şi prădarea bunului străin – ce folos au deci din aceasta ?
Postul adevărat şi curat este abţinerea de la orice rău. Dacă vrei, creştine, să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi patimilor tale celor rele.
Să postească mintea ta de gândurile cele deşarte.
Să postească mintea ta de ţinerea de minte a răului.
Să postească voia ta de dorirea cea rea.
Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ţi ochii tăi ca să nu vada deşertăciunea (Psalm 118, 37).
Să postească urechea ta de cântece spurcate şi de şoapte clevetitoare.
Să postească limba ta de clevetire, de osândire, de vorbe spurcate şi de orice cuvânt deşert şi vătămător.
Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la răpirea bunurilor celor straine.
Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru răutate. «Fereşte-te de rău şi fă bine» (Psalm 33, 1 ; Petru 3, 11)
Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocăieşte-te şi te înfrâneaza de la orice cuvânt, faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu.
***
Rugaciune care se citeste in fiecare post
“Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai inainte ai intocmit, prin Legea Ta Veche si Noua aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam: intareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si spre biruinta asupra pacatului; ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu bunaplacere inaintea Ta in toate zilele vietii noastre. Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase Dumnezeule si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin”.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Ei! Fratilor!
Mai e cum mai e cu mancatul…in sensul ca tii postul chiar daca mananci mai mult fiindca nu numai duhul ci, si trupul este naravit: vrea si porunceste sa-i dai numa’ce vrea; il pui la respect si, dupa o zi, doua…se potoleste chiar imputinand cantitatea de mancare, fiindca nu-i ‘prieste’!
In schimb, cu sufletul e mai greu – eu tocmai in post sunt manioasa, nerabdatoare, cartitoare si certareata! Dar am gasit solutia: mi-am procurat o pietricica mica pe care, atunci cand m-apuca…o tin in gura si nu dau voie vorbelor sa dea navala in afara! Iar in minte, atunci cand ma manii, o sa fac cum s-a scris in Patericul mirenilor atunci cand te enervezi: zici ‘Doamne miluieste’ pana te linistesti.
Post usor va doresc!
Postul
Unde nu lucrează postul
Nu-i sporire în credinţă
Nu-i smerenie curată
Nu-i nici duh de umilinţă.
Unde postul nu ajunge
Nici lumina nu sporeşte
Nici iubirea nu se-aprinde
Şi nici râvna nu mai creşte.
Unde nu-i primit cu pace
Cu nădejde şi credinţă
Postul nu aduce roade
Şi nici gânduri de căinţă.
Postul care nu rodeşte
Nu-i din inimă primit
E o povară dusă-n silă
De un suflet răzvrătit.
Dacă n-aduce lumină
Nici răbdare, nici iubire
Postul nostru-i din mândrie
Şi ne duce-n rătăcire.
Dacă lumea şi mândria
Sufletul ni l-au supus
E semn sigur că-nlăuntru
Postul nostru n-a ajuns.
Însă când în noi pătrunde
Aripi sufletul primeşte
Şi privindu-se-ntru sine
Inima se curăţeşte.
Trează, vie şi smerită
Vrea comori duhovniceşti
Când prin post şi rugăciune
Simte slăvile cereşti.
Şi sporind prin râvnă sfântă,
Mintea-n post şi rugăciune
Vine-n inimă şi naşte
Rodul sfânt şi fapte bune.
Postul este armă sfântă
Ce curăţă şi sporeşte
Postul este şcoală ’naltă,
Postu’nvie şi sfinţeşte.
Postul vindecă de patimi
Şi durerile trupeşti
Postu’nalţă rugăciunea
În tăriile cereşti.
Postul curăţeşte mintea
O educă şi-o ’ntăreşte
Iar vederea dinlăuntru
Tot mai mult o adânceşte.
Postu-n pace şi-n iubire
Este armă de temut,
Foc ce arde şi renaşte,
Scară, sabie şi scut.
Frumos spus Nicolae Mirean!
De ai ajuns la asa cugetari despre post realizand cum se ‘tine’ si ai si reusit in aceasta…inseamna ca esti inaintat duhovniceste si ‘pus pe picioare’!
Vezi tu…cu ani in urma, nu era nici-o problema, in ceea ce ma priveste; acum – este greu si trupeste si sufleteste: trupeste – imi dau ‘razboi’ matele impotrivindu-se mancarii de post, sufleteste – tulburarea din juru-mi greu ma lasa sa ma adancesc in sine si a ma reculege, asa cum ar trebui! Nu stiu daca si voi simtiti ca, ceea ce cu ani in urma indeplineati usor, acum…e din ce in ce mai greu. Dar…cum ‘Imparatia Cerului se i-a cu sila’ nici-o sfortare nu e de lepadat dupa putere, credinta si nadejde.
Postul trebuie impletit cu rugaciunea…Sa ne ostenim ca ne invata Hristos postul si rugaciunea adevarata…Postul si rugaciunea sunt aripi care ne ridica le cer…Doamne ajuta!
Presfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta neputintelor noastre, ca sa dobandim suflete mai bune si mai curate, prin pocainta adevarata!
In acest Sfant Post sa pastram in inimile noastre invataturile Mantuitorului nostru:
“Luaţi aminte ca faptele dreptăţii voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri.
[…]
Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor.
Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală,
Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.”
Slava Tie, Dumnezeul Nostru, slava Tie!
“Fisa postului”
http://usa-milostivirii.blogspot.com/2009/07/fisa-postului.html
FRUMOASE SUNT POEZIILE LUI NICOLAE MIREAN.SLAVA LUI DUMNEZEU SI CINSTE LUI.
Spovedanie
Iisuse foarte greu greşesc
Şi mii de suflete smintesc,
Cu faptele şi cu gândirea,
Cu inima şi cu simţirea,
Că fac în toate voia mea,
Şi-ncalc cu ştirea voia Ta.
Că sunt din fire iubitor,
De desfătări şi trai uşor,
Iubesc cu patimă plăcerea,
N-accept nici vina, nici durerea
Nu vreau şi nu rabd umilinţa,
Şi fac de formă pocăinţa.
Sunt un trufaş în chip ascuns
Şi mint, dar cred că-s bun Iisus.
Cred că-s sporit când scriu sau spun
Ceia ce ştiu că este bun,
Dar când ocara mă loveşte,
Adâncul mi se răscoleşte
Şi în cârtire şi-n mânie,
Î-mi arde inima pustie.
Şi sunt şi lacom şi avar,
Sunt în adâncul meu curvar,
Când ochii vor neâncetat,
Imagini ce aduc păcat
Când gîndul meu şi cugetarea
Trzesc şi întreţin pierzarea
Şi-n locul gândului curat,
Trăiesc cu voia în păcat.
Dar cum să-ţi spun cât mă iubesc,
Şi cu ce grijă mă păzesc
Să nu-mi rănească cineva,
Măcar c-o vorbă cinstea mea,
Cum şi în faptă şi-n cuvânt
M-arăt la oameni ca şi-un sfânt.
Nu-i grija pentru legea Ta
Ci dragostea de cinstea mea,
Deaceia sar ca ars în sus,
Şi-o apăr aprig o Iisus,
Şi nu accept nici o mustrare,
Şi nici cuvânt de îndreptare.
Şi mila o am pentru mine,
Deaceia-n ruga către Tine,
Î-Ţi cer şi trai bun, pământesc,
Şi Raiul Tău duhovnicesc,
Şi vreau în lume, de la Tine,
Că-n orice fel să-mi fie bine.
Să rabde alţii răul meu,
Să nu trudesc nici mult nici greu,
Să dau puţin şi să iau mult,
Şi când cu voia nu ascult
De legea şi cuvântul Tău,
Tu să mă ierţi mereu, mereu.
Fără o aspră pocăinţă,
Fără canon şi umilinţă,
Fără s-accept totul cinstit
Că eu sunt cel care a greşit,
Şi fără să trudesc din greu,
Să nu fac iarăşi acest rău.
Cât Ţi-am promis ? Cît am făcut ?
Şi oare cât m-am cunoscut,
În confruntarea cu păcatul ?
Am izgonit din mine iadul,
Trăiesc eu sincer pe pământ,
În adevăr şi-n Duhul Sfânt ?
Sunt sincer Doamne şi-n iubire
Trăiesc şi lupt spre mântuire ?
O , nu. Eu caut pe pământ
Doar o imagine de sfânt,
Să fiu aşa e foarte greu,
Că-n viaţa şi în gîndul meu
E doar trăire omenească
Prin gând şi faptă pur trupească.
Mândria mi sa rafinat
Şi nu păzirea de păcat,
Şi văd cum strâng doar cunoştinţă
Şi nu trăire în credinţă
Cum nu mai simt că-s vinovat,
Cum aduc scuză la păcat
Cum mă grăbesc să dovedesc
Că nu din vina mea greşesc.
Şi că această lume rea
E cauza şi scuza mea.
Dar nu-i aşa Doamne Iisus
Că eu o caut –cum ai spus-
Că rău-n inima îl port
Şi sfleteşte-s ca şi mort.
Nu lumea mă duce la rău,
Ci voia mea, şi traiu-mi rău
Iubirea-mi egoist-ar vrea
Doar desfătări şi-n pofta rea,
Mă duc şi-o caut c-o voiesc
Şi n-am să pot să Te iubesc.
Cât milă Doamne eu nu fac,
Cu cel bolnav, cu cel sărac,
Cât voi trăi de dragul meu,
Voi fi străin de harul Tău
Cât voi râvni doar cinstea mea,
Voi fi străin de calea Ta.
Cât poftele cele trupeşti,
Vor stinge cele sufleteşti,
N-am să cunosc ce mi-ai adus,
Şi-n suflet câţi –talanţi- mi-ai pus
Abţinerea şi lupta grea
De nu le-accept, nu voi vedea.
Am să mă-nşel că am credinţă
De n-am să-mi iau din suferinţă,
Vederea în adâncul meu
Şi dragostea de Dumnezeu,
Şi nici comorile de sus,
N-am să le-adun Doamne Iisus.
Iată ce sunt şi ce iubesc
Iată Iisus de ce trăiesc,
Nu-mpart la semeni nici iubire
N-am nici dovadă de trăire
În dragoste şi-n Duhul Sfânt
Şi-s un nevrednic, pe pământ.
Acesta sunt. Şi-mi dovedesc.
Cum pentru carne ostenesc
Şi cum consum tot ce mi-ai dat
Ca în final să am păcat.
Le recunosc, şi î-mi asum,
Iisuse toate câte-ţi spun.
De tot şi toate-s vinovat.
Eu le-am dorit. Eu le-m lucrat.
Şi iată cum î-mi dovedesc,
Că mint câd spun că Te iubesc.
Că sunt un egoist şi-un rău
Şi că n-ascult de Dumnezeu.
Păcatul ne-a făcut să credem
Păcatul ne-a făcut să credem
Că nu mai este Dumnezeu,
Că lumea e doar ce se vede,
Să raportăm totul la ‘’eu’’
Ne-am împăcat duhul cu dânsul,
Şi-n el gândirea ne-am zidit,
Cultura, arta, moda, viaţa,
Vădesc păcatul negreşit.
Credinţa s-a tot stins cu vremea,
Scobită zilnic de păcat,
Primind uşor, uşor cu timpul,
Mai mult şi tot mai mult păcat .
Păcatele de altă dată,
Erau mustrate cu asprime,
Făcute cu mare fereală,
De ortodocşi, şi cu ruşine.
Le înfiera public tot omul ,
Ştia oricine că-i un rău ,
Ce afecta viaţa , în lume ,
Şi-ndepărta de Dumnezeu .
Acum în ţară ortodoxă ,
Păcatul este practicat ,
Fără ruşine ,- i-o virtute -,
Şi culmea , e chiar apărat .
Dar paguba este imensă
Morala prăbuşit-aduce,
Profit murdar, hoţii , corupţii,
Şi în popor o mare cruce .
Mâniia cerului ne-atinge,
Dezmăţu-n neam ne pustieşte ,
Coboară omul la instincte ,
Şi ura-n oameni clocoteşte .
Decând mijloacele moderne ,
Ne-aduc în casă-ntreaga lume,
Ortodoxiia ţării noastre
Pierde mereu , pe cele bune.
Azi cîntă-n casă , dar şi-n suflet ,
Întreg păcatul din apus ,
Dezmăţ , neruşinare, modă ,
Ce-l scot din inimi pe Iisus .
Ajung , păcate şi imagini ,
Din orice colţ de pe pământ ,
Din oameni , duşmani ai credinţei ,
Care hulesc şi Duhul Sfânt .
Au ocupat locul de cinste ,
În casele noastre creştine ,
Ne-au câştigat total iubirea ,
Şi socotim că-i foarte bine .
Totul ptrunde-adânc în suflet .
Precm vedem aşa gândim .
Subconştientul înghite totul ,
Dar oare îl mai curăţim ???
C-o rugăciune spusă-n fugă ,
C-u gând străin , fără Iisus ,
Şi-o spovedanie formală ,
Îl curăţim ? Oare-i deajuns ?
Unde începe adevărul ,
În mintea noastră convertită ,
Subconştient de-atâtea rele ?
Nu pier , acestea într-o clipită?
Relaţia cu Domnul slavei ,
Se cere vie şi trăită ,
Prin adevărul din credinţă ,
Şi viaţa noastră-n El gândită.
Cum poţi iubi pe-acela care ,
Nu-l simţi , nu-l ştii nici din cuvânt ,
Şi nu trăieşti cu El în suflet ,
Deşi-n botez ai legământ ?
Vrem adevăr şi vrem credinţă ,
Şi semne de la Dumnezeu ,
Vrem lume bună , vrem dreptate ,
Dar noi iubim doar ce e rău .
Subconştientul nostru-i negru ,
Nu doar din cele ceam făcut ,
Ci din trăirile culese ,
Din ce-auzim şi ce-am văzut .
Din ce-am primit vrăjiţi o clipă ,
Din ce-am crezut şi aprobat ,
Părtaşi suntem fără de voie ,
Şi-n noi adânc s-a instalat .
Sfinţii părinţi ştiind acestea
Departe au fugit de lume ,
Şi ceas de ceas , clipă de clipă ,
Trăiau în post şi-n rugăciune .
Au construit sfinte locaşuri
Cât mai departe , mai ferit ,
De răul ce pătrunde-n suflet ,
În acest mod foarte perfid.
Gândirea noastră îşi adună ,
Puterea ei , din ce trăim ,
Din ce-adunăm clipă de clipă ,
Subconştient – fără să ştim- .
Înloc să facem loc în suflet ,
Lui Dumnezeu şi celor bune ,
Primim ce ne trimite lumea ,
Şi pe imagini şi pe strune.
Numai cântările credinţei ,
Şi duhul ortodox , sminteşte ,
Cultura lumii , occidentul ,
Şi-adânc în duh îi răscoleşte.
De mici crescuţi cu-aceste lucruri ,
Suntem complet ziditi , de lume ,
Dar unde-i Dumnezeu în inimi ,
Şi cui trimitem rugăciune ?
Unde-i trăirea ortodoxă ,
Când adevărul nu-i trăit ,
Decât formal , câteva clipe ,
Cu gându-n lume risipit ?
Cum cerem Domnului dreptate ,
Când iată noi în ce tăim ,
Cu cine împărţim iubirea ,
Şi timpul cui îl dăruim .
Amar de ani privind ecranul ,
Subconştientu-i sufocat ,
Şi convertit total acelor ,
Ce ne-au crescut şi educat .
Vrem să sporim în rugăciune ,
Şi totul ni se-mpotriveşte ,
Ni-ii sufletul blocat în ele ,
Şi totu-n van se risipeşte .
Biserică , pomelnic , rugă ,
Nu prind , nu au nici un răspuns .
De ce ?… că tot ce-avem în suflet ,
E-n vrăjmăşie cu Iisus .
Ce trudă trebuie depusă ,
Şă scoatem cele ce-au blocat ,
Gândire , sentiment , trăire ,
Şi le-am cresct doar în păcat .
Azi viaţa sfinţilor , citită ,
O acceptăm doar ca poveste ,
Că adevărul şi trăirea ,
Şi Duhul Sfînt în noi nu este .
Minciuna ascultată zilnic ,
Şi filmele , ne-au educat ,
Să nu mai credem că-i posibil
Că nu-i nimic adevărat .
Şi admirăm sincer actorii ,
Că –s naturali , fac trebă bună ,
Trăind , de fapt nu adevărul ,
Trăirea lor est-o minciună .
Şi actorie facem zilnic ,
Minţind , mimăm tot adevărul ,
Şi în mincună ducem viaţa ,
Şi cultivăm în ea poporul .
Ce vrem apoi să facă cerul ?
Cum vrem rapid s-avem răspuns ?
Ce legături avem cu dânsul ,
Şi ce-i pretindem lui Iisus ?
Cum regăsim în noi iubirea ,
De adevăr şi de dreptate ,
Cind n-avem nci o legătură
Şi ni-i străin , şi ni-i departe ?
Cum vom trăi în noi iubirea ,
De Dumnezeu cu-adevărat ,
Cînd lumea ni-i stăpînă-n suflet
Şi tot ce facem e-n păcat ?
Cînd nu purtăm greul dreptăţii,
Nici barem pentru ce-am greşt ,
Nici spovedania n-o facem ,
În adevăr şi-n chip smerit .
Cum credem că va fi pe lume ,
Respect şi milă şi dreptate ,
Cînd n-o purtăm adânc în inimi
Şi cugetăm doar la păcate ?
Ce-i cerem Domnului să facă ?
Dreptate oare , pe pământ ?
Dreptatea ne condamnă grabnic ,
La moarte-n adevăru-i sfânt.
Crediţa nu-i ce crede lumea ,
Şi orice-am face , nu-i deajuns .
Cum au trăit pe lume sfinţii ,
Si ce vedem noi la Iisus ?
De vrem să fim curaţi ca dânşii ,
Şi vrem răspuns în rugăciune ,
Biserica ne face vrednici ,
Dacă ne lepădăm de lume .
hm…dar ce faci cand vrei sa postesti,dar traiesti cu o persoana care nu posteste?te poti abtine de la mancare,sau de la stiu eu ce ganduri si stari urate,dar daca persoana respectiva nu vrea post si vrea relatii si in timpul postului ,ce faci?ca nu vrei sa o superi ,nu?si nu vrei certuri si scandal…asta e o situatie pe care nu stiu cum sa o descalcesc
Daca persoana respectiva este sotul, atunci este nevoie neaparat de sfatuire cu un duhovnic bun, iar lucrurile sa se regleze cu tact, intelepciune, cu dragoste, dar si cu multa rugaciune. Daca nu este sot, atunci… primul pas urgent de facut ar fi cel al cununiei, fiindca postul, chiar daca l-ati putea tine, insa in starea aceasta, are o mult mai mica importanta decat porunca mai mare si mai importanta de a nu trai in desfranare, adica fara binecuvantarea lui Dumnezeu. (Desigur, daca este cumva acest caz, asta nu inseamna ca nu trebuie sa postiti, daca puteti, si e chiar foarte bine daca o faceti ca o fapta de pocainta, insa trebuie sa aveti in vedere cununia, fara de care va lipsiti de harul lui Dumnezeu si de pomenirea la Sfanta Liturghie, si mantuirea aflandu-se in mare primejdie, potrivit Parintilor).
Cred ca asta e problema de fapt.Inca nu este sotul meu,daca ajuta Dumnezeu ne cununam la inceputul lui septembrie.Va multumesc mult de tot pentru ca ati raspuns.Doamne ajuta
Sa va ajute Maica Domnului! Si sa cauti si un duhovnic bun, sa te spovedesti, draga sora.
Va multumesc mult pentru raspuns.Doamne ajuta
Post cu folos duhovnicesc,tuturor!
Maica Domnului sa ne intareasca in dreapta credinta,sa ne lumineze mintile si sa ajute acest popor!
http://florinm.wordpress.com/2009/07/31/postul-potoleste-trupul-infraneaza-poftele-inalta-sufletul/
Cuviosul Paisie Aghioritul:
” – Parintele, oamenii care traiesc duhovniceste in lume trebuie sa arate celor lumesti ca postesc?
– Cand e vorba de posturile randuite de Biserica noastra – miercurea, vinerea, posturile mari etc – atunci trebuie, pentru ca aceasta este marturisirea credintei. Insa celelalte posturi, adica acelea ce se fac din nevointa, pentru dragostea lui Hristos, sau pentru a fi auzita rugaciunea noastra intr-o anumita cerere, trebuie sa se faca in ascuns”.
(Din volumul “Trezire duhovniceasca”)
INSUSI,DOMNUL NOSTRUL IISUS HRISTOS A TINU IN POST ,S-A DUS IN PUSTIU SI A TINUT POST 40 DE ZILE.DACA POSTIM,SA POSTIM CU ADEVARAT,NU SA POSTIM SI SA VORBIMCU GURA LUCRURI NECUGETATE,ASTA NU E POST,POSTUL SI RUGAGIUNEA SFANTA NE USUREAZA SUFLETUL .FELICITARI PT DOMNUL NICOLAE MIREAN,CRED CA ARE CEVA STUDII TEOLOGICE.SA NE RUGAM LA PREASFANTA NSCATOARE DE DUMNEZEU ,SI LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS SA NE APERE DE RELE IN TOT CEASUL VIETII NOASTRE ,AMIN
Postul Sinta-Mariei Mari(sau postul lui August)este postul dinaintea Adormiri Maicii Domnului.E asezat in cinstea Maicii Domnului,amintindu-ne de postul cu care aceasta, dupa traditie, s-a pregatit spre trecerea ai la cele vesnice.Respectarea posturilor este o datorie a bunului credincios, care este cuprinsa in porunca a doua a Bisericii(Marturisirea ortodoxa,partea I).Dar trebuie sa postim nu numai cu trupul, ci si cu sufletul.Adica nu numai mancand de post, ci si infinindu-ne totodata de la patimi, pacate si ispite.O data cu infranarea de la mincarurile de dulce, sa ne silim a ne curati nu numai trupul, ci si sufletul, petrecind in rugaciune si pocainta.Postul adevarat si desavarsit este deci nu numai cel trupesc, ci si sufletesc; postul de bucate, impreuna cu cel de fapte, postul de mancare si totodata de purtari.Asa ne indeamna Biserica, prin cantarile ei;<> .Triod,1986,p.112.Iar Sf. Ioan Gura de Aur zice .<> Sf.Ioan Gura de Aur,Ad populum antiocheum,Cuv.3,Migne,P.G.,XLX,col.53.Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu milueste-ne pe noi.de multe ispite fiind cuprins, catre tine alerg cautand mantuire,o, Maica a Cuvantului si Fecioara, de rele si de nevoi mantuieste-ma.Canonul Nascatoarei de Dumnezeu. Doamne ajuta.